Cred că e foarte bună alegerea unui text reușit din fiecare secțiune, pentru prima pagină. Poate ar merge scris cu o mărime mai mică a fontului și cu griul de la nume autor: "citește în întregime textul aici: jurnal de nesomn III", de exemplu. Un loc pentru: - linkuri către reviste literare (eventual reciprocitate) - anunțuri concursuri? (tot undeva pe prima pagină)
S-a făcut atâta circotamtam in jurul acestui 2012 (film), încât mă așteptam să mă dea jos de pe scaun... A făcut-o, însa în sensul în care, pe la jumatea filmului, m-am ridicat singur și am plecat. Sper să nu fie cazul "Avatar"ului, dar, având în vedere că de data asta e vorba de opera lui James C. ... Este primul film "de vazut" pe lista mea.
Terapia ovalului, terapia cercului, Omega, sunetul penultim, ultima umbră. Pentru că acolo unde e umbră jos, sus e lumină, unde e umbră în spate, în față e lumină. Orbul nu e nevăzător, aparențele înșeală, dar cine să își mai amintească de toate acestea, acum "lecțiile de mers pentru păpuși" ne ocupă tot timpul. Iată câteva chei pentru un poem deosebit.
Domnule Paul Blaj, am și eu mica mea contribuție la evoluția calitativă a acestui site, prin poemele (câteva zeci) pe care le-am publicat și prin comentariile - e drept puține - pe care le-am făcut la adresa versurilor unor membri ai site-ului. Dar nu sunt de acord cu comparația pe care o faceți: "dacă n-ai contribuit la construcția unei case n-ai dreptul să spui dacă e frumoasă sau nu". Nici dumneavoastră n-ați contribuit la construcția Turnului Eiffel, dar cu toate astea nimeni nu vă împiedică să spuneți dacă vă place sau nu. Pentru a aprecia gustul unei omlete nu e neapărat nevoie să fii găină.
Mă întreb dacă are vreo semnificație folosirea limbii engleze în titlu sau pur și simplu așa a venit?! "adânc de suflet searbăd" sună cam... searbăd. La nivel ideatic nu prea "văd" cum e posibilă chestia asta, dar cine știe poate văd eu prea puțin. Ai un typo în versul al șaselea. Altfel, ai câteva imagini interesante aici.
Ai dreptate, Yester, ultimul vers e superfluu dar îmi este foarte greu să renunț la el... În timp, poate voi reuși. Timpul le rezolvă pe toate. Mulțumesc.
"mă golesc de mine ca un stilou de cerneală," aş fi reformulat cam aşa: "mă golesc de mine (cum) stiloul de cerneală"
Şi forma aleasă de mine, şi cea propusă de tine sunt două comparaţii suficiente (se înţelege perfect ce şi cum), cu diferenţa că prin sugestia ta, aş scăpă de un "de", dar, prin "cum", m-aş pricopsi cu un iz eliptic prea mare.
"şi, parcă, aici, ceva nu merge: "Am steme pe ochi,/nu disting între glasul ud de mamă şi iubită;/în copacul care mă îmbracă,/degetele pipăie un fulger, un călător, un sărut." - de la iubită încolo, nu ştiu, schimbat ceva, dar ideea să rămână" -o să gândesc.
aș da două penițe de aur dacă ar fi permis. un text care merită remarcat. de ce? pentru că scrie scurt și taie acolo în zona fără reproș. văd textul ca un vrednic camarad al lui „de ce iubim femeile”. iar faptul că e scris de o femeie îl face și mai valoros.
in general nu imi plac dilemele in jurul regulamentului pe care incercam sa il respectam aici. lipsa titlului este tehnic vorbind o abatere de la el. chiar daca un text este valoros sau nu el trebuie sa aiba un titlu lizibil pe hermeneia. deci, voi face o exceptie, nu am sa trimit textul in santier dar il voi scoate din publicare pina la corectarea problemei
Domnule Manolescu, mă bucur că ați revenit la sentimente mai pașnice. Vă mulțumesc pentru articolul reprodus aici. Cartea lui Rorty care mă interesează este rezultatul unei dispute din 2002, ”La ce bun adevărul?”, deci articolul la care faceți referire e ceva mai vechiuț, dar cred că o să-mi prindă bine. Am să vă comunic părerea mea. Vă mulțumesc de asemenea pentru mâna întinsă cu traducerea. O să vă anunț dacă va fi cazul. Văd că în sfârșit sunteți dispus să discutăm civilizat, deci v-aș ruga să nu mai încercați să mă intimidați, că nu o să țină. Ultimul text al domniei voastre postat aici, care nu-mi este străin, îl simt tot ca pe o reacție, pe care mă voi feri să o (des)calific, adresată profesiei mele. Vă asigur însă că iarăși nu ține, chiar dacă frizați deja anumite limite. Dacă veți reuși să lăsați la o parte și astfel de ”artificii”, cred că va ieși o discuție interesantă, principială, dar care de data aceasta nu va fi imaginară. Foarte pe scurt o să vă răspund la cele 5 puncte (deocamdată): 1. A pune ghilimele în orice condiții ale citării, ține de elementara deontologie a cercetării și a unei dispute credibile. Eu am să o fac pe viitor acolo unde va fi cazul, pentru ca lucrurile să fie clare. 2. Pentru postarea textului v-am mulțumit deja. 3. Văzându-vă verva, mă refeream la faptul că probabil veți putea obține suspendare mea pe care o clamați, pe ”căi prietenești”, căci nu mi se părea absolut deloc că aș fi făcut un ”atac la persoană”, cererea dumneavoastră nefiind întemeiată. 4. Insinuați că sunteți ”de mii de ori mai religios” decât mine. Asta nu poate decât să mă bucure. Poate mă lămuriți și pe mine ce înseamnă ”a fi religios”. De acord cu dumneavoastră că experiențele personale contează cel mai mult. Totodată observ că ”dialogul” postat de dumneavoastră doriți să-l numim ”eseu”. O să țin seama și de asta, chiar dacă este cu totul altceva. Dar fiind eseu, cu atât mai mult ar fi trebuit ghilimelele în cazul citatelor, în primul rând pentru ca cititorul să știe unde textul este autentic Rorty și unde este doar imaginația eseistului. Iar acum, dacă avem textul în față, eu sper cât de curând și cartea, cred că putem evita neprofesionalul ”search pe Google” (e drept, util până la anumit punct). 5. Vă mulțumesc din nou, că de data aceasta condiționați suspendarea mea. Apoi, țin să vă asigur că nu e vorba de refulări, e vorba doar de spirit critic de a discerne adevărata natură a scrierilor și opiniilor filosofilor în cauză. Chiar în finalul comentariului de mai sus faceți niște aserțiuni cu privire la ”sine” și ”persoană”, care pentru moment mi se par ușor confuze, sau exprimarea nu este cea mai potrivită, și nici nu văd relevanța lor pentru discuția de față. Totodată nutresc speranța că aceste răspunsuri la obiecțiile dumneavoastră mă vor exonera de suspendarea propusă și abia aștept să intrăm în miezul problemei. Rugămintea mea este una singură și e în legătură cu redactarea corectă a numelui meu. Și dacă puteți să vă țineți deoparte de referințe malițioase cu privire la profesia mea, v-aș fi recunoscător, iar dumneavoastră nu veți avea decât de câștigat. Dar mă descurc și în caz contrar. Mulțumesc. Pe curând.
Vladimir - patru puncte = 2 solstitii 2 echinoctii; sau 4 puncte cardinale, sau patru puncte in care se pot orienta privirile, "vedererile" sau patru... Am citit cu atentie ce mi-ai scris. Virgil, eu orgolioasa. Criticul literar exagereaza. Poezia e slaba. Asta este.
Aranca, nu am spus că nu mi-a plăcut textul ca și jurnal, proză, note, doar că nu cred eu că e poezie. Așa cum înțeleg eu poezia, dar fiecare percepe în diferite moduri asta, nu? Nu schimb încadrarea textului, e alegerea ta, eu nu îmi permit decât să sugerez... M. nu știu cine e, dar cunosc în Iași o pictoriță și medic, tot cu M... Iar despre rețete... aici nu sunt medic, limitele sunt precise, de asta poți fi sigură.
Poeziile mele sint concepute fie in romana fie in engleza..As fi vrut sa le promovez pe cele in engleza..nu am traduceri decit f putine..Cheers, anyway! ;)
imaginile se descopără în palmă de către cei ce ghicesc acolo, ceea ce este o dovadă că în palmă, pentru unii, purtăm o oglindă. poemul tău îmi amintește de Cătălina din Luceafărul eminescian sau de fetele cucerite de acel fermecător Sburător...
Încă: Un creator autentic își poate afirma, desigur, valoarea inclusiv prin tăcere. Prin smerenie, prin sacrificiu ș.a.m.d. E tot o manifestare a ”conștiinței valorii sale”. Așadar, nuanțele. Hristos a înviat! Sper că m-ai înțeles.
Virgil, trecerea și semnul tău înseamnă mult pentru mine. Îmi pare rău că, însă, observ atât de târziu comentariile. Lucian, oricum eu nu scriu ca să epatez pe cineva și oricum am sistemul meu de valori în care cred. Iau în seamă părerile altora, învăț daca am ceva de învățat, dar nu e neapărată nevoie " să fac ca alții". Cine e pe frecvența mea de undă va veni după mine nechemat. Sapphire, pe mine mă bucură orice semn, așa că, după părerea mea, Lucian și-a spus doar o opinie.
Nu știu de ce sau poate știu (nu mai știu pe cine parafrazez) mă duce gândul la "Frumoșii nebuni ai marilor orașe" (Acei nebuni ai marilor orașe - Fănuș Neagu), un titlu de altădată, o poveste pe deplin uitată, în cadența clasică a versurilor, ceva între catren și text muzică folk sau poate niciuna, într-un exercițiu firesc la cafeaua de dimineață. Și mie îmi plac diminețile când mă scutur de coșmaruri și îmbrac cămeșa unor versuri vechi ce sună prin gânduri și proiecte... Allora, știu, e un joc al ritmului, iar ritmul ține de tinerețe și speranță. Îmi place strofa a doua, mai ales ultimul vers: "Căci zeii azi se plictisesc Visând analogii fantaste La-ntretăieri care lipsesc Din vidul vidurilor vaste"...
Călin, ar fi fost de dorit să nu avem ce continua de discutat aici, decât despre textul tău. Nu se fac procese aici, cred că e bine de știut. Ai încălcat regulamentul în comentariile tale, și ai repetat aceasta chiar în cuprinsul ultimului comentariu. Am să-ți precizez numai punctul respectiv din regulament: "20. De asemenea comentariile trebuie: ...20.3. să evite pe cît posibil formularea de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei altui comentator al textului" De altfel, regulamentul urmărește în general reguli ale bunului simț. Și-mi place să cred că pentru acestea nu e nevoie de nimeni să vină să ne atragă atenția. M-aș bucura dacă, în loc să apreciezi intervențiile de acest gen, vei căuta să nu le mai dai ocazie. Aștept să îți exprimi cât mai liber opiniile despre text, oricare ar fi acestea, și să porți dialoguri care să nu jignească pe nimeni în dialogul cu comentatorii tăi.
Ca un descântec, și totuși cu o ușoară atingere jumătate ironică (dată și de rimă), jumătate tristă, așa cum am mai citit în poeziile tale. Și, tot ca un descântec, rămâne în auz, chiar necitită cu voce tare. Cred că te-ai jucat puțin aici, și a ieșit bine. Mi se pare în plus acel " era fără Hrist" si detaliul "invizibil" din "fir invizibil de humă". Dar aceasta este doar percepția mea, desigur. De ce nu folosești diacritice?
Younger Sister, te rog să te străduiești să susții motivele pentru care evidențiezi un text cu o peniță; Katya se va folosi mai mult într-o astfel de situație, pentru a avea o mai bună imagine asupra modului în care îi sunt receptate scrierile. Și, de ce nu, se vor folosi și ceilalți cititori, la rândul lor autori. Katya, îmi pare rău pentru intervenția off-topic.
Cum tema pe care o propuneți e prea tentantă, domnule Gorun, voi îndrăzni să mă apropii și eu… timid, ca orice „căutător”; dacă alunec, sper să-mi dea cineva o mână de ajutor. :)
I.) Pornesc de la „ [b]Pericolul cel rău, şi de aceea cel mai aprig, este gândirea însăşi. Ea trebuie să gândească împotriva ei însăşi, ceea ce doar rar îi stă în putinţă.”
Iată ce aflăm în Corpus Hermeticum, mai precis, în „Craterul sau Monada” :
„2.Și astfel [pe Pământ] el a trimis Cosmosul acestui Trup Divin – omul, ființă nemuritoare și totuși muritoare. Iar omul era mai înzestrat decât toate viețuitoarele și decât Lumea, datorită Rațiunii (Logos) și Minții sale. [a Intelectului]. Căci omul a ajuns să contemple lucrările Zeului și s-a minunat și l-a cunoscut pe Creator. 3. Căci Zeul a împărțit Rațiune (Logos) tuturor oamenilor, însă nu și Minte.”
Apare aici o distincție clară între Intelect și Rațiune, asupra căreia se revine de mai multe ori, de ex. în „Despre Mintea Comună” (unde cuvântul „comună” nu „banal” vrea să însemne, ci „comună Omului și Divinității) – iată ce îi spune Hermes fiului său, Tat:
,,Însă îmi pari, Fiule, neștiutor în privința măreției Rațiunii (Logos). Căci Binecuvântatul Zeu, Daimonul cel Bun [„Demiurgul” din tradiția gnostică], a spus: „Sufletul este în Trup, Mintea în Suflet; însă Rațiunea este în Minte și Mintea în Zeu și Zeul este Tatăl tuturor acestora. [„Dumnezeul ascuns” de care vorbește Cusanus, de ex.]
Și mai departe, se spune, întru limpezire și întărire, că „Prin urmare, Rațiunea este imaginea (eidolon) Minții; iar Mintea a Zeului; Trupul – a Formei, iar Forma, a Sufletului”.
Parcă se aude vocea lui Nichita, făcând arc prin timp și prin „Foamea de cuvinte”:
„Nu pot să mănânc decât forme,/ scoarțe, învelișuri și atât, / ceea ce privirilor enorme/ li se înfățișează urât. / În străfundul fiecărui lucru nu există/ până la urmă decât un cuvânt - / înfățișarea trupului meu, tristă,/ știe legea acestui pământ,/ că până la urmă în lucruri nu este/ în miezul miezurilor decât un cuvânt. / rege al întinderii acestea/ cu vițele arde în vânt.”
Să fie aici vorba de „Idee” sau, în limbaj hermeneutic, de „rădăcina Formei”, Arhetipul? Nu cumva tentația omului de a desface acest înveliș, de a gusta din Pomul Cunoașterii, nu acesta să fie „pericolul cel rău” de care vorbește Heidegger? Iar în spatele ei, sau dincolo de, ce ar mai fi, decât Tăcerea, pe care metafizicienii și misticii (indiferent de numele formei religioase, supra-religioasă, filosofice etc.) o consideră Realizarea absolută? Și nu spre depășirea condiției sale este atrasă, în mod „surpa-conștiet” (cf. R.G.), Rațiunea, atunci când își întrezărește limitările?
Poate că de aici ar trebui să înceapă căutarea Poeziei, deși misticii au atras mereu atenția asupra riscului la care se supune cel nepregătit, „neinițiatul”, și asupra costului pe care vizionarul îl va plăti - renunțarea la (sau depărtarea de) ego, distincție, individualitate, adică... la tot ceea ce are mai scump omul modern.
„Nu există poeți, există Poezie” – noi admirăm o frază, Nichita a trăit-o. Utopie? Privită din colțul Rațiunii, poate fi catalogată astfel, nu?
II) alături de citatul din Ființa Ființării [„Alungarea nefiinţei a născut, de fapt, o utopie a Raţiunii absolute în gândirea europeană…”], dați-mi voie, domnule Gorun, să așez un alt citat, fiindcă mi se pare că cele două converg întrucâtva, și să rog să-mi spuneți dacă ori în ce privință mă înșel (spun de la bun început că nu l-am citit pe Heidegger)
„Dacă prin Neființă nu se înțelege decât purul neant, e inutil să se mai vorbească despre ea, căci ce se poare spune despre ceea ce este nimic? Însă ar fi cu totul altceva dacă s-ar considera Neființa ;ca posibilitatea de a fi; Ființa este manifestarea Neființei astfel înțeleasă, fiind cuprinsă în starea potențială în această Neființă. Raportul Neființei cu Ființa este deci raportul non-manifestatului cu manifestatul, putându-se spune că non-manifestatul este superior manifestatului căruia îi este principiu, deoarece el conține în potență tot manifestatul, plus ceea ce nu este, n-a fost și nu va fi niciodată manifestat.” (Rene Guenon - „Demiurgul și alte studii tradiționale”)
Oare nu această Posibilitate este „Ființa cu caracter de Neființă” aflată „în sânul Ființării ca întreg”, așadar ca Tot Universal? Spune Heiddeger mai departe: „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.”
„ – asemenea nimicului” spune H. – „asemenea”, și nu „identic”; merg mai departe și iată ce găsesc la Rene Guenon, ( aceeași carte, cap. „Observații asupra producerii numerelor”) :
„Conform Kabbalei, Absolutul, pentru a se manifesta, s-a concentrat într-un punct infinit de luminos, lăsând tenebrele de jur împrejurul lui; această lumină în tenebre, acest punct în întinderea metafizică fără limite, acest nimic ce e totul într-un tot ce nu e nimic, dacă se poate spune așa, este Ființa în sânul NeFiinței, Perfecțiunea Activă în sânul Perfecțiunii Pasive. Punctul luminos este Unitatea, afirmarea Zero-ului metafizic, care e reprezentat prin întinderea nelimitată, imagine a infinitei Posibilități Universale.”
……
O să mă opresc, deocamdată, aici, deși am ajuns la Semne și Simbol. dar și mâine e o zi, firește. și se anunță a fi una senină, așa spune mierla care, de câteva zile, „mă locuiește” (la propriu). :)
Katya, eu zic sa te razgandesti in legatura cu retragerea de pe site si am sa-ti spun si de ce. Hermeneia este un site de literatura public, Virgil Titarenco este adevarat ca este directorul, patronul cum vrei sa-i spui tu al site-ului, dar acest site se conduce (din cate mi-am dat eu seama) dupa niste principii ok, democratice, nu doar Virgil hotaraste, eu am simtit asta de mai multe ori cand Virgil m-a admonestat pentru unele abateri dar ulterior Consiliul m-a iertat). Eu am fost dintre cei care au citit comentariul lui Virgil, postat la inceput. El iti atragea atentia ca nu l-ai informat (cf Regulamentului) de postarea la info. Dupa spusele tale, tu ai facut acest lucru, dar el (probabil) nu si-a citit mailul, o regretabila eroare, o neintelegere si nimic mai mult. Cred ca nimeni nu are vreun sentiment urat fata de tine (nu vad ce motive ar putea exista) ci ca mai degraba tu exagerezi uneori, mai ales cand esti sub presiune sau in tensiunea unui eveniment de calibrul celui anuntat. Eu zic sa ramai, sunt pe aici oameni care te apreciaza (eu sunt unul dintre ei, chiar daca si eu am fost de multe ori ironic stii prea bine, asta nu inseamna rautate, sa nu confundam, ok?) iar munca ta, adresandu-se oamenilor, este bine sa fie cunoscuta de cati mai multi oameni. Lasa Timpul si pe Dumnezeu sa judece. Succes inca o data! Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Cred că e foarte bună alegerea unui text reușit din fiecare secțiune, pentru prima pagină. Poate ar merge scris cu o mărime mai mică a fontului și cu griul de la nume autor: "citește în întregime textul aici: jurnal de nesomn III", de exemplu. Un loc pentru: - linkuri către reviste literare (eventual reciprocitate) - anunțuri concursuri? (tot undeva pe prima pagină)
pentru textul : prima pagină deS-a făcut atâta circotamtam in jurul acestui 2012 (film), încât mă așteptam să mă dea jos de pe scaun... A făcut-o, însa în sensul în care, pe la jumatea filmului, m-am ridicat singur și am plecat. Sper să nu fie cazul "Avatar"ului, dar, având în vedere că de data asta e vorba de opera lui James C. ... Este primul film "de vazut" pe lista mea.
pentru textul : AVATAR deTerapia ovalului, terapia cercului, Omega, sunetul penultim, ultima umbră. Pentru că acolo unde e umbră jos, sus e lumină, unde e umbră în spate, în față e lumină. Orbul nu e nevăzător, aparențele înșeală, dar cine să își mai amintească de toate acestea, acum "lecțiile de mers pentru păpuși" ne ocupă tot timpul. Iată câteva chei pentru un poem deosebit.
pentru textul : terapie demie imi place cum ai schimbat. dar nu cred ca e cazul sa fii prea modest. unii ar putea sa creada.
pentru textul : french kiss vegetal deDomnule Paul Blaj, am și eu mica mea contribuție la evoluția calitativă a acestui site, prin poemele (câteva zeci) pe care le-am publicat și prin comentariile - e drept puține - pe care le-am făcut la adresa versurilor unor membri ai site-ului. Dar nu sunt de acord cu comparația pe care o faceți: "dacă n-ai contribuit la construcția unei case n-ai dreptul să spui dacă e frumoasă sau nu". Nici dumneavoastră n-ați contribuit la construcția Turnului Eiffel, dar cu toate astea nimeni nu vă împiedică să spuneți dacă vă place sau nu. Pentru a aprecia gustul unei omlete nu e neapărat nevoie să fii găină.
pentru textul : Băieți de cauciuc vor săruta fete de cauciuc deMă întreb dacă are vreo semnificație folosirea limbii engleze în titlu sau pur și simplu așa a venit?! "adânc de suflet searbăd" sună cam... searbăd. La nivel ideatic nu prea "văd" cum e posibilă chestia asta, dar cine știe poate văd eu prea puțin. Ai un typo în versul al șaselea. Altfel, ai câteva imagini interesante aici.
pentru textul : nothing important deatăt de multă tristeţe reţinută în aşa puţine cuvinte. bine te am găsit!
pentru textul : capcana deAi dreptate, Yester, ultimul vers e superfluu dar îmi este foarte greu să renunț la el... În timp, poate voi reuși. Timpul le rezolvă pe toate. Mulțumesc.
pentru textul : Hemoglife. șapte ani de"mă golesc de mine ca un stilou de cerneală," aş fi reformulat cam aşa: "mă golesc de mine (cum) stiloul de cerneală"
Şi forma aleasă de mine, şi cea propusă de tine sunt două comparaţii suficiente (se înţelege perfect ce şi cum), cu diferenţa că prin sugestia ta, aş scăpă de un "de", dar, prin "cum", m-aş pricopsi cu un iz eliptic prea mare.
"şi, parcă, aici, ceva nu merge: "Am steme pe ochi,/nu disting între glasul ud de mamă şi iubită;/în copacul care mă îmbracă,/degetele pipăie un fulger, un călător, un sărut." - de la iubită încolo, nu ştiu, schimbat ceva, dar ideea să rămână" -o să gândesc.
pentru textul : p.s deTitlul mi se pare prea preţios pentru text. Totuşi, interesant finalul.
pentru textul : nihil sine labore deaș da două penițe de aur dacă ar fi permis. un text care merită remarcat. de ce? pentru că scrie scurt și taie acolo în zona fără reproș. văd textul ca un vrednic camarad al lui „de ce iubim femeile”. iar faptul că e scris de o femeie îl face și mai valoros.
pentru textul : femeile de pe la noi dein general nu imi plac dilemele in jurul regulamentului pe care incercam sa il respectam aici. lipsa titlului este tehnic vorbind o abatere de la el. chiar daca un text este valoros sau nu el trebuie sa aiba un titlu lizibil pe hermeneia. deci, voi face o exceptie, nu am sa trimit textul in santier dar il voi scoate din publicare pina la corectarea problemei
pentru textul : de dimineaţă derectuificare in loc de "voi pute " se va citi "voi putea", cu toate ca nici inainte nu era rau.
pentru textul : barba iubitului meu deultima varianta nu e reusita cel punit pentru asta: "privirea care urzică" - disonant și fără coerență. prima e admisibilă, deși n-o înțeleg.
pentru textul : Priviri deDomnule Manolescu, mă bucur că ați revenit la sentimente mai pașnice. Vă mulțumesc pentru articolul reprodus aici. Cartea lui Rorty care mă interesează este rezultatul unei dispute din 2002, ”La ce bun adevărul?”, deci articolul la care faceți referire e ceva mai vechiuț, dar cred că o să-mi prindă bine. Am să vă comunic părerea mea. Vă mulțumesc de asemenea pentru mâna întinsă cu traducerea. O să vă anunț dacă va fi cazul. Văd că în sfârșit sunteți dispus să discutăm civilizat, deci v-aș ruga să nu mai încercați să mă intimidați, că nu o să țină. Ultimul text al domniei voastre postat aici, care nu-mi este străin, îl simt tot ca pe o reacție, pe care mă voi feri să o (des)calific, adresată profesiei mele. Vă asigur însă că iarăși nu ține, chiar dacă frizați deja anumite limite. Dacă veți reuși să lăsați la o parte și astfel de ”artificii”, cred că va ieși o discuție interesantă, principială, dar care de data aceasta nu va fi imaginară. Foarte pe scurt o să vă răspund la cele 5 puncte (deocamdată): 1. A pune ghilimele în orice condiții ale citării, ține de elementara deontologie a cercetării și a unei dispute credibile. Eu am să o fac pe viitor acolo unde va fi cazul, pentru ca lucrurile să fie clare. 2. Pentru postarea textului v-am mulțumit deja. 3. Văzându-vă verva, mă refeream la faptul că probabil veți putea obține suspendare mea pe care o clamați, pe ”căi prietenești”, căci nu mi se părea absolut deloc că aș fi făcut un ”atac la persoană”, cererea dumneavoastră nefiind întemeiată. 4. Insinuați că sunteți ”de mii de ori mai religios” decât mine. Asta nu poate decât să mă bucure. Poate mă lămuriți și pe mine ce înseamnă ”a fi religios”. De acord cu dumneavoastră că experiențele personale contează cel mai mult. Totodată observ că ”dialogul” postat de dumneavoastră doriți să-l numim ”eseu”. O să țin seama și de asta, chiar dacă este cu totul altceva. Dar fiind eseu, cu atât mai mult ar fi trebuit ghilimelele în cazul citatelor, în primul rând pentru ca cititorul să știe unde textul este autentic Rorty și unde este doar imaginația eseistului. Iar acum, dacă avem textul în față, eu sper cât de curând și cartea, cred că putem evita neprofesionalul ”search pe Google” (e drept, util până la anumit punct). 5. Vă mulțumesc din nou, că de data aceasta condiționați suspendarea mea. Apoi, țin să vă asigur că nu e vorba de refulări, e vorba doar de spirit critic de a discerne adevărata natură a scrierilor și opiniilor filosofilor în cauză. Chiar în finalul comentariului de mai sus faceți niște aserțiuni cu privire la ”sine” și ”persoană”, care pentru moment mi se par ușor confuze, sau exprimarea nu este cea mai potrivită, și nici nu văd relevanța lor pentru discuția de față. Totodată nutresc speranța că aceste răspunsuri la obiecțiile dumneavoastră mă vor exonera de suspendarea propusă și abia aștept să intrăm în miezul problemei. Rugămintea mea este una singură și e în legătură cu redactarea corectă a numelui meu. Și dacă puteți să vă țineți deoparte de referințe malițioase cu privire la profesia mea, v-aș fi recunoscător, iar dumneavoastră nu veți avea decât de câștigat. Dar mă descurc și în caz contrar. Mulțumesc. Pe curând.
pentru textul : Replică la un com. al lui Călin Sămărghițean (Cailean) la un eseu al subsemnatului ”(1) Discuție (virtuală) cu Richard Rorty despre declinul adevărului redemptiv” postat pe Hermeneia. deVladimir - patru puncte = 2 solstitii 2 echinoctii; sau 4 puncte cardinale, sau patru puncte in care se pot orienta privirile, "vedererile" sau patru... Am citit cu atentie ce mi-ai scris. Virgil, eu orgolioasa. Criticul literar exagereaza. Poezia e slaba. Asta este.
pentru textul : patru puncte de vedere deversuri firave pe care așezi greutate fără niciun risc... așa îmi par poeziile tale. mulțam, zi faină!
pentru textul : grădini suspendate deUn text teribilist. Fara acoperire ca "sugestivitate" a subtextului. Sau, cel putin, asa mi se pare.
pentru textul : Mercenar prin timp deAranca, nu am spus că nu mi-a plăcut textul ca și jurnal, proză, note, doar că nu cred eu că e poezie. Așa cum înțeleg eu poezia, dar fiecare percepe în diferite moduri asta, nu? Nu schimb încadrarea textului, e alegerea ta, eu nu îmi permit decât să sugerez... M. nu știu cine e, dar cunosc în Iași o pictoriță și medic, tot cu M... Iar despre rețete... aici nu sunt medic, limitele sunt precise, de asta poți fi sigură.
pentru textul : l'aria è per tutti - (jurnal de calatorie - fragment) dePoeziile mele sint concepute fie in romana fie in engleza..As fi vrut sa le promovez pe cele in engleza..nu am traduceri decit f putine..Cheers, anyway! ;)
pentru textul : Se anunţă Virtualia XIV deimaginile se descopără în palmă de către cei ce ghicesc acolo, ceea ce este o dovadă că în palmă, pentru unii, purtăm o oglindă. poemul tău îmi amintește de Cătălina din Luceafărul eminescian sau de fetele cucerite de acel fermecător Sburător...
pentru textul : Ochiu-mi mândru că te poate privi deÎncă: Un creator autentic își poate afirma, desigur, valoarea inclusiv prin tăcere. Prin smerenie, prin sacrificiu ș.a.m.d. E tot o manifestare a ”conștiinței valorii sale”. Așadar, nuanțele. Hristos a înviat! Sper că m-ai înțeles.
pentru textul : Concursul de Poezie ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” deVirgil, trecerea și semnul tău înseamnă mult pentru mine. Îmi pare rău că, însă, observ atât de târziu comentariile. Lucian, oricum eu nu scriu ca să epatez pe cineva și oricum am sistemul meu de valori în care cred. Iau în seamă părerile altora, învăț daca am ceva de învățat, dar nu e neapărată nevoie " să fac ca alții". Cine e pe frecvența mea de undă va veni după mine nechemat. Sapphire, pe mine mă bucură orice semn, așa că, după părerea mea, Lucian și-a spus doar o opinie.
pentru textul : gol spre fereastră deNu știu de ce sau poate știu (nu mai știu pe cine parafrazez) mă duce gândul la "Frumoșii nebuni ai marilor orașe" (Acei nebuni ai marilor orașe - Fănuș Neagu), un titlu de altădată, o poveste pe deplin uitată, în cadența clasică a versurilor, ceva între catren și text muzică folk sau poate niciuna, într-un exercițiu firesc la cafeaua de dimineață. Și mie îmi plac diminețile când mă scutur de coșmaruri și îmbrac cămeșa unor versuri vechi ce sună prin gânduri și proiecte... Allora, știu, e un joc al ritmului, iar ritmul ține de tinerețe și speranță. Îmi place strofa a doua, mai ales ultimul vers: "Căci zeii azi se plictisesc Visând analogii fantaste La-ntretăieri care lipsesc Din vidul vidurilor vaste"...
pentru textul : Doar un nebun frumos deCălin, ar fi fost de dorit să nu avem ce continua de discutat aici, decât despre textul tău. Nu se fac procese aici, cred că e bine de știut. Ai încălcat regulamentul în comentariile tale, și ai repetat aceasta chiar în cuprinsul ultimului comentariu. Am să-ți precizez numai punctul respectiv din regulament: "20. De asemenea comentariile trebuie: ...20.3. să evite pe cît posibil formularea de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei altui comentator al textului" De altfel, regulamentul urmărește în general reguli ale bunului simț. Și-mi place să cred că pentru acestea nu e nevoie de nimeni să vină să ne atragă atenția. M-aș bucura dacă, în loc să apreciezi intervențiile de acest gen, vei căuta să nu le mai dai ocazie. Aștept să îți exprimi cât mai liber opiniile despre text, oricare ar fi acestea, și să porți dialoguri care să nu jignească pe nimeni în dialogul cu comentatorii tăi.
pentru textul : Drum interior deCa un descântec, și totuși cu o ușoară atingere jumătate ironică (dată și de rimă), jumătate tristă, așa cum am mai citit în poeziile tale. Și, tot ca un descântec, rămâne în auz, chiar necitită cu voce tare. Cred că te-ai jucat puțin aici, și a ieșit bine. Mi se pare în plus acel " era fără Hrist" si detaliul "invizibil" din "fir invizibil de humă". Dar aceasta este doar percepția mea, desigur. De ce nu folosești diacritice?
pentru textul : impersonala deYounger Sister, te rog să te străduiești să susții motivele pentru care evidențiezi un text cu o peniță; Katya se va folosi mai mult într-o astfel de situație, pentru a avea o mai bună imagine asupra modului în care îi sunt receptate scrierile. Și, de ce nu, se vor folosi și ceilalți cititori, la rândul lor autori. Katya, îmi pare rău pentru intervenția off-topic.
pentru textul : nobody home - eu conduc, little Johnny îmi spune că deCum tema pe care o propuneți e prea tentantă, domnule Gorun, voi îndrăzni să mă apropii și eu… timid, ca orice „căutător”; dacă alunec, sper să-mi dea cineva o mână de ajutor. :)
I.) Pornesc de la „ [b]Pericolul cel rău, şi de aceea cel mai aprig, este gândirea însăşi. Ea trebuie să gândească împotriva ei însăşi, ceea ce doar rar îi stă în putinţă.”
Iată ce aflăm în Corpus Hermeticum, mai precis, în „Craterul sau Monada” :
„2.Și astfel [pe Pământ] el a trimis Cosmosul acestui Trup Divin – omul, ființă nemuritoare și totuși muritoare. Iar omul era mai înzestrat decât toate viețuitoarele și decât Lumea, datorită Rațiunii (Logos) și Minții sale. [a Intelectului]. Căci omul a ajuns să contemple lucrările Zeului și s-a minunat și l-a cunoscut pe Creator. 3. Căci Zeul a împărțit Rațiune (Logos) tuturor oamenilor, însă nu și Minte.”
Apare aici o distincție clară între Intelect și Rațiune, asupra căreia se revine de mai multe ori, de ex. în „Despre Mintea Comună” (unde cuvântul „comună” nu „banal” vrea să însemne, ci „comună Omului și Divinității) – iată ce îi spune Hermes fiului său, Tat:
,,Însă îmi pari, Fiule, neștiutor în privința măreției Rațiunii (Logos). Căci Binecuvântatul Zeu, Daimonul cel Bun [„Demiurgul” din tradiția gnostică], a spus: „Sufletul este în Trup, Mintea în Suflet; însă Rațiunea este în Minte și Mintea în Zeu și Zeul este Tatăl tuturor acestora. [„Dumnezeul ascuns” de care vorbește Cusanus, de ex.]
Și mai departe, se spune, întru limpezire și întărire, că „Prin urmare, Rațiunea este imaginea (eidolon) Minții; iar Mintea a Zeului; Trupul – a Formei, iar Forma, a Sufletului”.
Parcă se aude vocea lui Nichita, făcând arc prin timp și prin „Foamea de cuvinte”:
„Nu pot să mănânc decât forme,/ scoarțe, învelișuri și atât, / ceea ce privirilor enorme/ li se înfățișează urât. / În străfundul fiecărui lucru nu există/ până la urmă decât un cuvânt - / înfățișarea trupului meu, tristă,/ știe legea acestui pământ,/ că până la urmă în lucruri nu este/ în miezul miezurilor decât un cuvânt. / rege al întinderii acestea/ cu vițele arde în vânt.”
Să fie aici vorba de „Idee” sau, în limbaj hermeneutic, de „rădăcina Formei”, Arhetipul? Nu cumva tentația omului de a desface acest înveliș, de a gusta din Pomul Cunoașterii, nu acesta să fie „pericolul cel rău” de care vorbește Heidegger? Iar în spatele ei, sau dincolo de, ce ar mai fi, decât Tăcerea, pe care metafizicienii și misticii (indiferent de numele formei religioase, supra-religioasă, filosofice etc.) o consideră Realizarea absolută? Și nu spre depășirea condiției sale este atrasă, în mod „surpa-conștiet” (cf. R.G.), Rațiunea, atunci când își întrezărește limitările?
Poate că de aici ar trebui să înceapă căutarea Poeziei, deși misticii au atras mereu atenția asupra riscului la care se supune cel nepregătit, „neinițiatul”, și asupra costului pe care vizionarul îl va plăti - renunțarea la (sau depărtarea de) ego, distincție, individualitate, adică... la tot ceea ce are mai scump omul modern.
„Nu există poeți, există Poezie” – noi admirăm o frază, Nichita a trăit-o. Utopie? Privită din colțul Rațiunii, poate fi catalogată astfel, nu?
II) alături de citatul din Ființa Ființării [„Alungarea nefiinţei a născut, de fapt, o utopie a Raţiunii absolute în gândirea europeană…”], dați-mi voie, domnule Gorun, să așez un alt citat, fiindcă mi se pare că cele două converg întrucâtva, și să rog să-mi spuneți dacă ori în ce privință mă înșel (spun de la bun început că nu l-am citit pe Heidegger)
„Dacă prin Neființă nu se înțelege decât purul neant, e inutil să se mai vorbească despre ea, căci ce se poare spune despre ceea ce este nimic? Însă ar fi cu totul altceva dacă s-ar considera Neființa ;ca posibilitatea de a fi; Ființa este manifestarea Neființei astfel înțeleasă, fiind cuprinsă în starea potențială în această Neființă. Raportul Neființei cu Ființa este deci raportul non-manifestatului cu manifestatul, putându-se spune că non-manifestatul este superior manifestatului căruia îi este principiu, deoarece el conține în potență tot manifestatul, plus ceea ce nu este, n-a fost și nu va fi niciodată manifestat.” (Rene Guenon - „Demiurgul și alte studii tradiționale”)
Oare nu această Posibilitate este „Ființa cu caracter de Neființă” aflată „în sânul Ființării ca întreg”, așadar ca Tot Universal? Spune Heiddeger mai departe: „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.”
„ – asemenea nimicului” spune H. – „asemenea”, și nu „identic”; merg mai departe și iată ce găsesc la Rene Guenon, ( aceeași carte, cap. „Observații asupra producerii numerelor”) :
„Conform Kabbalei, Absolutul, pentru a se manifesta, s-a concentrat într-un punct infinit de luminos, lăsând tenebrele de jur împrejurul lui; această lumină în tenebre, acest punct în întinderea metafizică fără limite, acest nimic ce e totul într-un tot ce nu e nimic, dacă se poate spune așa, este Ființa în sânul NeFiinței, Perfecțiunea Activă în sânul Perfecțiunii Pasive. Punctul luminos este Unitatea, afirmarea Zero-ului metafizic, care e reprezentat prin întinderea nelimitată, imagine a infinitei Posibilități Universale.”
……
pentru textul : (1.1) Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuieşte Omul deO să mă opresc, deocamdată, aici, deși am ajuns la Semne și Simbol. dar și mâine e o zi, firește. și se anunță a fi una senină, așa spune mierla care, de câteva zile, „mă locuiește” (la propriu). :)
Katya, eu zic sa te razgandesti in legatura cu retragerea de pe site si am sa-ti spun si de ce. Hermeneia este un site de literatura public, Virgil Titarenco este adevarat ca este directorul, patronul cum vrei sa-i spui tu al site-ului, dar acest site se conduce (din cate mi-am dat eu seama) dupa niste principii ok, democratice, nu doar Virgil hotaraste, eu am simtit asta de mai multe ori cand Virgil m-a admonestat pentru unele abateri dar ulterior Consiliul m-a iertat). Eu am fost dintre cei care au citit comentariul lui Virgil, postat la inceput. El iti atragea atentia ca nu l-ai informat (cf Regulamentului) de postarea la info. Dupa spusele tale, tu ai facut acest lucru, dar el (probabil) nu si-a citit mailul, o regretabila eroare, o neintelegere si nimic mai mult. Cred ca nimeni nu are vreun sentiment urat fata de tine (nu vad ce motive ar putea exista) ci ca mai degraba tu exagerezi uneori, mai ales cand esti sub presiune sau in tensiunea unui eveniment de calibrul celui anuntat. Eu zic sa ramai, sunt pe aici oameni care te apreciaza (eu sunt unul dintre ei, chiar daca si eu am fost de multe ori ironic stii prea bine, asta nu inseamna rautate, sa nu confundam, ok?) iar munca ta, adresandu-se oamenilor, este bine sa fie cunoscuta de cati mai multi oameni. Lasa Timpul si pe Dumnezeu sa judece. Succes inca o data! Andu
pentru textul : zilele universitatii de"jumătatea cu mac a covrigului" - nu e o foarte gravă cacofonie pe-aici?
pentru textul : țara lui nu-știu-unde dePagini