sfatul lui caragea cu aberațiile e valabil si pentru comentatori ca el. dă, dom'le, lecții de placaj sau de drop-goal sau la ce naiba mai ești tu competent și renunță la aroganța asta de poet consacrat, că tot nu ai și nici nu vei avea vreodată vreo treabă cu poezia.

Mulțumesc Silvia pentru aprecierea ta generoasă, este un poem 'de stare' influențat poate și de acea înstrăinare pe care o simți când ești departe de casă. Se pare că aici pe undeva amândouă am simțit un fel de 'priveliște care se destramă' ... lucru pentru care îți mulțumesc încă o dată.
La bună recitire,
Margas

ma bucur sa aud asta de la tine, saphire. la mine vei gasi acelasi stil ca si pana acum, eu imi exprim dezinvolt punctul de vedere, ca o femeie cu scaun la cap ce ma aflu, care stie si ce este o comunicare, dar si ce este critica literara si careia nu-i place sa se incorseteze in termeni abstracti si plictisitori. mai mult de atat, nu cred ca imi va placea sa ma las urecheata pentru ton sau alte inventii, atat timp cat mesajul meu este clar. daca doresti, cu toate ca nu am deloc timp si pofta de asta, voi face analiza semantica la ce am scris in comentariul meu si vom vedea daca ceva nu este si ce nu este conform regulilor siteului. alina si dorin sunt prietenii mei. ai fi dorit sa ma adresez lor cu domnisoara si domnule? :(

uite de aia spun eu că nu e bine să vorbeşti despre ce nu te pricepi. că nu iese bine. un ţesut nu se poate diviza mitotic. proprietatea asta o au numai celulele, la nivel individual. şi apoi specificarea asta (mitoză vs. meioză) implică acele particularizări cromozomiale cărora nu le văd nici un corespondent logic (sau imaginativ) în text. astfel că precizarea că ar fi o divizare mitotică (vs. meiotică) nu face decît să confere o preşiozitate inutilă. se putea spune eventual că "un singur ţesut divizându-se" dar şi atunci ideea pare relativ contradictorie de vreme ce a face dragoste presupune (de cînd lumea) unire (împreunare) şi nu divizare. deci, straniu, dacă nu chiar absurd, atît cît pot să văd eu.
multe cuvinte aruncate, admit, într-un stil propriu cu care katya ne-a obişnuit. dar asta nu înseamnă că ne-a şi convins.

Virgil, ma bucur ca ai trecut pe aici, finalul poate fi interpretat si asa Bobadile, iar ai comis-o, am impresia ca l-ai citit prea mult pe Nikita SF-scu vino dom'le cu dovezi! altfel risti sa-ti pierzi credibilitatea cand scoti cate-o perla de genu' asta... in rest, incantat de trecere:) cu respect Ion Nimerencu

mă tot irită, ori de câte ori mă întorc la text. parcă Adrian ar fi sugerat nepotrivirea lui acolo. trebuie, trebuie găsit alt verb, altă poziţionare "înaintea tresăririlor tale". hm, să mă gândesc, poate mă răsfir ar fi mai potrivit.

poezia ei e foarte pura, mi s-a parut mereu altceva, greu de comparat cu ceva existent.
cred ca volumul asta cu autograf este unul din putinele lucruri pe care mi le doresc.
nu pentru ca-mi place, ci pentru ca am convingerea ca e ceva de pastrat.

Mulţumesc!

Mie mi-a placut mult atmosfera, dar eu am metehne mai vechi cu nordicii. Eu cred ca finalul mi se pare cam moale in comparatie cu miza nordicului din text.

imi place cum se mentine ritmul pîna la final. nu stiu daca sa zîmbesc sau sa ma intristez la ce spui aici. chestii grave spuse pe un ton haios par si mai triste. ai surprins foarte fain snobii, masele, trendurile

timpul pe care Luana l-a impartit cu mine (ca si mine, manca litere, pentru ca se grabea mereu). ii multumesc post-mortem pentru asta:

11 februarie, 2006 la 19:40
Anonimul venetian? nu, nu e anonimul venetian, e apa care bate-n ziduri pina la strigat de durere, e puntea adevaratelor suspine si e el cind de fapt nimic nu-i adevarat decit comedia del arte?

1 aprilie 2006 la 21:33
Ioana-Ioana mi-a placut poezia da-n sinea mea ma tot gindesc ca poate nu la dan de-i fiu-mei te referi:)

10 iunie 2006 la 11:38
Da, da, da Ioana, si dupa ce moare patologeste-l, vezi cum e facut pe dinauntru si pe dinafara,semnele de recunoastere corecte si aproape universal valabile, nu de alta dar ca sa ai idee data viitoare ca-n viata ta vie si-n curiozitatea ta imensa sa nu mai bagi in consumul de apa cadavre-n viata.Fiindca vrei sau nu vrei pare ca persoana asta era deja moarta cind credeai tu ca e vie.

13 martie 2007 la 21:01
Nu,nu,ajunge sa vezi, numa o data-n viata bratele prefacindu-se si-apoi ai atacuri de panica, nu trebuie mai mult, chelnerita unde toate bratele-s ale uneo caracatite c-o gramada de ochi de toate culorile lipiti de fundul tau? Nu, nu si iar nu.Frumoasa, adica nu frumoasa,impresionanta poezie Ioana.

18 martie, 2007 la 08:50
Hiiiiiiiiiiiiiii,misto, sex oral de post, la noi e interzis sa bagi ceva-n gura de Yom Kipur, da nu scrie nicaieri ca n-ai voie sa bagi...mde.Si au barbatii o fixatie cu stersul prafului pe televizie fix in momentul cind echipa favorita baga gol, acu nu-i musai sa fie forbal, nu? cit despre drobul de sare...n-am ce sa zic.Poezia insa-i frumoasa
*

un frumos omagiu, Gorun!

Condoleante tie si tuturor celor carora le lipseste Luana

Câteodată în ceea ce scrii se simte „ingineria”, în sensul unei exprimări prea exacte. Aici, apare poezia.

o asteptare, cu patima inclusa in ludic, versurile acelea, Mariana, da - rosu in loc de alb - joc intre rece si cald, aproape ars si inca fumegand, in orice anotimp, penita ta aurie imi atinge umerii, ca o spada, apelativul imi pare, insa, prea generos "de atelier" face trimitere spre atelierul de pictor, Anna, e drept ca duce cu gandul si la experiment, inceput poetic, nu foarte departe de adevar, dealtfel, in final am facut o anumita modificare fata de textul initial, din ratiuni prozodice, dar si pe motiv de incercare a unui alt sens - Dante - "lasciate ogni ... " - infernul ca peisaj, surazator va multumesc, scuzati intarzierea raspunsului

dragostea, iubirea adica, este un concept. ca si fericirea. astea totale nu au unitati de masura. sunt sau nu sunt. sunt dupa nuferi si am gura plina de apa. noroc ca iazul este langa spital. poate ma vede cineva... Paste Fericit pentru amandoi!