Treaba asta cu „ceai oolong” m-a dat pe spate. Aşa că, repede, la Wiki. Şi ce aflu?

„Mai este numit și Wulong sau ceai bleu-verde. Este un ceai semi-fermentat. Mai parfumate, mai dulci, mai puțin bogate în teină decât ceaiurile verzi, ceaiurile oolong sunt foarte apreciate.

Există mai multe metode de prelucrare a ceaiului oolong dar cea mai interesantă constă în a agita frunzele în coșuri. Astfel marginile frunzelor sunt "șocate", fermentând și înroșindu-se în timp ce centrul lor rămâne verde.”

Aşa că-mi revin.

Îmi permit să repet întregul text (scuzată-mi fie plăcerea estetică).

ceaiul oolong se prelinge încet
în ceașca mea de fier
dragon din aburi verzi
împletire de gînduri
tăcerea ta
mi se așează pe pleoape
cu zvîniri de fluture
cînd o ating cu mîna
roșești.

Poezia are de toate. Şu exotism, şi sugestie polisemantică, şi metafore dintre care una remarcabilă „tăcerea ta/ mi se așează pe pleoape/ cu zvîniri de fluture”, şi ritm interior şi, mai ales, sfârşit pe măsura întregului.

„zvîniri” , evident „zvîgniri”

dati-mi voie, domnilor, dati-mi voie... Deci, Mult stimata domnisoara Maya Cusco, Doamnelor, Domnilor, Date fiind alocutiunile domniilor voastre, data fiind vremea perfecta de-afara, dat fiind ca mieii sburda pe cernoziomurile patriei noastre. POEZIA, dati mi voie, zic, sa ma alatur acestui cor, acestui exemplu de generozitate, atentie distributiva egal distribuita, aplombului si sinceritatii cu care m ati rasfatat si rasfatati, vad in mod placut, membrii acestei case. caci ce e o casa? o casa este, logic, o casa de oameni. Fac aceasta divagatie pentru a demonstra, daca mai era nevoie de demonstratie, ca suntem uniti. Suntem aici si acum, ca sa l citesc pe patronul meu spiritual, cel care mi a inundat cu lumina Fiintei copilaria. da, ati ghicit, domnii mei, este vorba despre Heidegger. Marty, cum imi place sa l alint cand ii mangai copertile.... Spuneam asadar, ca nu exista mai mare placere pe lumea asta in afara unui text (ce suntem noi daca nu niste texte, pardon, niste bune texte care se scriu pe sine, scriind despre altul sau celalalt?) si desigur, ati ghicit, in afara unui bun comentariu la adresa si intru insurirea bunelor moravuri si instrumente prin care devenim meseriasi in breasla noastra, in casa noastra, dupa cum precizam Imi permit, stimata dsoara, sa te felicit pentru multilateralitatea observatiilor facute, pt farmecul acestui ideal implinit, exprimandu mi totodata regretul de a nu benefia personal de aceeasi atentie si candoare. C est la vie, spune frantzuzu.... Alea iacta est...italianul...si well, this iz the life, bill... americanul, desigur.. Imi permit din nou domnii mei sa ma adresez dvoastra personal pentru si in vederea, credinta si speranta ca veti persevera si chiar imbogati aria dvoastra de interes, incluzand in ea si florile de gladiș.... Cu stima si consideratiune, al vostru dintotdeauna si pe vecie Dorin della Coza de Hermeneia ps: iertati mi scurtimea si posibilelele greseli. berrare humanum est.... ... ...

daca epictet ar fi fost ministrul energiei, nu am fi cunoscut electricitatea. nici atunci, nici acum ...daca tot e sa vorbim de lanterna lui diogene. altfel, slaba miscarea ideilor pe H. ma lamuresti de unde tacerea asta sub texte?

Scuză-mă, Yester, am intrat de la comentarii și nici n-am observat că textul tău era unde se cuvenea, sub cel postat de mine.

Un poem construit pe o structură pe care aș putea-o numi clasică referindu-mă la poezia sud-americană a anilor 90 și în care autoarea face un soi al ei de abuz de sinceritate metaforizată... mai neobișnuit cel puțin pentru mine în raport cu ceea ce am citit până acum sub semnătura Claudiei. Finalul însă mi se pare particular de reușit pentru că folosește acele simboluri în dozajul repetiției obsesive menite să te aducă înapoi în punctul de construcție al poemului. Odată cu revenirea mea pe site după o îndelungată suspendare îndrăznesc o penița de apreciere pentru această lectură. Andu P.S. Cu această ocazie multumesc Consiliului Hermeneia pentru favorul făcut. Sper să mi se ofere cândva, oricând, șansa de a mă revanșa cu aceeași grație.

Resit melanjul intre vers si imagine mai ales ca ai ales "tonalitati" vibratorii complementare... pana la urma inceputul si sfarsitul stau in povestea prezentului... "fiinta ta/o umbra". Imi place parca mai mult partea a doua... ochiul acela ce macereaza pantecele femeii, privirea care parcurge locrurile fara a le lovi/revela... simt un aer tragic in creatia ta ceea ce este nemaipomenit... e destul de greu sa faci asa ceva.

Da. O evolutie in ceea ce priveste scriul tau. Asta mi-a placut pe de-antregul.

ghemuirea aceasta nu prea are de a face cu prima. e cu totul altceva, alta idee. impresii: o viata intre pinze de paianjen, tragica, insingerata, viscerala. "mă voi face una cu sîngele ei transparent vîscos noaptea a stropit pe pereți pe mînerul ușilor limfa ei caldă aducătoare de umbre" fii zen.

am senzatii impartite fata de acel „sa zaci” de la inceput, in esenta el introduce o intreaga prisma pentru tot textul. nu imi place, mai ales prin ceea ce eu percep ca fiind un fel de „tinguire”, si totusi lipsa lui ar schimba intregul text. interesanta introducere

poemul tau e super dar nu e terminat. pune-i o pereche de aripi sau macar o elice, ca sa nu ramana o proza poetica. inalta-l, sugereaza-mi o intrebare sau da-mi un raspuns!

Emiemi, m-aș bucura dacă ai fi mai explicit ,pentru că ai intrat pe tărâmul sensibil al creației poetice care plutește într-un univers cu legi imponderabile și efemere. Dacă o poezie ar fi coerentă în sensul că toți cititorii ar înțelege același lucru, ea ar trebui expulzată într-o formulă matematică. Mulțumesc pentru trecere

Sit-ul asta este „mai curat, mai uscat”. Dar, lăsȃdn la o parte gluma mea indoielnică cu referire la o anumită reclamă de pe la noii, de pe plaiurile mioritice, vreau să spun că discuții de aici sunt mai civilizate decȃt cele de prin alte părți, ceea ce provoacă schimburi de idei, dar nu lipsite, uneori, de simtul umorului, chiar si de o anumită malițiozitate si nu mistocăreală de prost gust. Asa ca, la randul meu, îl salut pe Ionuț Caragea care a devenit activ. Sper sa ne mai intersectăm. Si sa discutam chiar si in contradictoriu.

Si eu cred ca poemul acesta ar trebuie incadrat ca experiment. E interesant ca lectura, insa la idee mai e de lucru. De exemplu la cadrare a lecturii, persoana intai plural e prea vaga, determinantii par aruncati din tramvai, "senzatia ACEASTA de echilibru" care senzatie de echilibru? Daca denumesti, trebuie sa si referi ceva, etc. Un poem scris la repezeala, parerea mea, Andu

Sebi mulțumesc de trecere și observații ,am remediat textul sper sa fie puțin mai bine...