vă mulţumesc pentru citirea acestui gest amical. Silvia, am încercat şi eu.
Adrian, feng shui-ul ală se pare că o să mă urmărească şi prin ceruri (sper că şi zurbagiii au loc acolo). mulţumesc.

Da Monica, ai dreptate, "infern" de trei ori e mult prea mult, dar am găsit înlocuitor pentru al treilea. De "ultima" / "ultim" am scăpat. În infern e întuneric, cred, dar la fel, cred că nu e beznă. Da, iubirea e numai ochi, de aceea a pierdut-o pe Euridice; o iubea și nu putea să nu o privească. Cu celelalte nu știu ce să fac, oricum e o poezie nereușită de-a mea, pe care o voi reface complet peste câțiva ani. Dacă.

Am mai operat câteva modificări pe text. Rog un editor să îl revadă. Toate cele bune. Eugen.

din nefericire, nu am nici un exemplar. doar l-am rasfoit. Cartea este realizata in conditii grafice foarte bune la o editura din Bucuresti, Formatul este A4 si prezinta texte si fotografii inedite facute in acea perioada 1980-1987, cind centrul a fost practic devastat prin demolarea abuziva a cartierului Antim, a bisericilor romanesti, pentru a se realiza actuala Casa a Poporului si Calea Victoriei Socialismului (18 km). Cartea « Lectorul de imagini. Vandalism arhitectural în București. 1980-1987 » continua fotografiile-document din volumul "Aici si Acum" (Hic et nunc) publicat la Editura Cartea Romaneasca",1996. Domnul Bujor Nedelcovici, (un romancier, jurnalist, scenarist si fotograf de exceptie), declara cindva la postul de radio Europa libera: « Nu se poate trai la nesfirsit fara a rosti gindul gindit. Nu se poate trai doar din promisiuni, solutii consolatoare, autoamagiri comode, adica o indiferenta ce isi cauta mereu linistea, o pasivitate ce decurge din sentimentul neputintei sau al justificarilor facile de tipul: "se fac si lucruri bune, au iesit si carti de valoare". Nu se poate tacea fara a suporta riscul ca timpul sa-ti acopere sufletul si condeiul de o tacere vinovata, sufocata, intr-o fiinta bintuita de cosmaruri, indoieli si deznadejdi. Nu se poate trai cu sentimentul permanent al unei culpe morale: si eu contribui prin resemnarea si pasivitatea mea la raul care se produce, adica distrugerea culturii si a spiritualitatii romanesti. Exista o limita de acceptare, intelegere si suportabilitate. Soseste o zi in care trebuie sa spui raspicat: Asa nu se mai poate. Vine o clipa a eliberarii si a iluminarii. Si pentru mine acest prag a fost atins. Nu-mi parasesc nici patria, nici cultura, nici cartile, nici casa si nici prietenii. Caut doar un refugiu temporar int-un oras mare ca o padure din care o sa ies atunci cind vitregiile si urgiile vor trece peste acele locuri atit de incercate de-a lungul vremurilor".

fiecare pastram jumatate dintr-o alta dimineata printre asternuturi si amintiri imagini deosebite "ce religie amestecată ești tu copac fulgerat căutându-și mereu rădăcinile uitate în oasele mele" cred ca acest vers ar trebui putin reluat "mâinile tale-mi dăruiesc cadouri de întâlnire"

n-am prea inteles logica povestirii dar daca ideea este ca nu mai vedem maretia din jur atunci cred ca problema nu este cit de mari sintem ci cit de orbi

wow, superbă primăvară aici. :) secrete țin, atunci când sunt secrete. și cu ele mă duc acolo unde nimeni nu aude nici de ele, nici de mine. Doamne cât e de frumoasă acea floare, ce bine știi să alegi. :)

lumea nicaieri, noi am ales sa fim jos:)

ai observat bine, Lucian...

I wish I would know where the first half ends and where it starts to fall apart, even if at the moment I don't feel like changing anything. Thanks for passing by.:)

andule romanul Parfum e scris de Patrick Suskind. filmul, desi l-am iubit, n-am priceput nici pana azi cine joaca sau cine regizeaza. iar poema de mai sus imi pare jalnica. stop joc.

mă bucur să te regăsesc aici şi mulţumesc pentru semn. şi eu te citesc cu plăcere.

feng shui în lucernă el avea două mîini stîngi și mereu îi întreba pe ai lui de ce m-am născut așa mamă și tată de chichi de michi și de feng shui dimineața strîngea lucerna căpițe căpițe și mînca din mers o felie groasă de pîine unsă vîrtos cu lumină de la doi sori cusuți cu arnici pe etamină unul pe față altul pe dos pe la prînzul cel mare încerca să se odihnească preț de un ceas ah ce obidă! să nimerești cu fruntea în pălămidă sau într-un mușuroi de furnici odată se așezase pe un arici niște oameni nătîngi cu două mîini drepte nu stîngi ca să rîdă de el i-au zis Mărin Lucernă al lu’ Pogonici între primul și cel de-al doilea crepuscul și-ar fi dorit să treacă pe la bufet însă un autor cam desuet îl trimitea acasă cu doi saci mari plini de lucernă pentru asta el, Mărin, lucrător pe fîneață o să-l critice în postfață pe un ton dur să nu se mai creadă așa Epicur chiar, ce atîta filozofie! trîntea sacii pe prispă și striga la nevastă-sa Mărie! mă doare în spate de atîta lucernă și de Socrate vino în grabă că nu ești lăuză și pune-mi pe umărul stîng o ventuză apoi aprindea o mahoarcă și se punea pe scris proscris și trist ca un personaj de Bobadil inutil să mai spun că scria la computer învățase de la copii folosea des fontul Lucida Calligraphy pentru că avea forme rotunde și alte chestii cum văzuse el la una goală în trestii i-ar fi plăcut să-i arate răsăritul și ei să vorbească despre pistil și stamină dar ce să faci dacă ești din fire stîngaci? oricum cuvintele lui nu le-a putut pricepe nimeni era doar un om norocos care trăia pe cîmpul de lucernă unde dacă aveai inspirație grație și o coasă la tine îți făcea sfîntul Ilie o poză cu blitzul și mureai o dată da bine

În primul rând, mulţumesc pentru aprecieri.
Traducătorul meu preferat din Verlaine este C. D. Zeletin, care a tradus foarte frumos şi din Baudelaire şi Apollinaire. G. Georgescu, deşi este primul traducător prin care am făcut cunoştinţă cu poezia lui Verlaine, mi se pare astăzi modest. Are totuşi câteva traduceri bine făcute, printre care şi aceea după ,,La lune blanche''. Nu am citit traduceri din Verlaine ale Paulei Romanescu, ci numai un volum de poezii traduse de ea din Apollinaire, care nu mi s-au părut prea bune. Cea mai bună traducere a celebrului ,,Chanson d'automne'' e, după părerea mea, cea făcută de Blaga. Am făcut şi eu o traducere după acestă poezie, pe care am postat-o pe ,,poezie.ro''.
În ceea ce-l priveşte pe Baudelaire, cel mai bun traducător din poezia lui este Alexandru Philippide, care e, după opinia mea, cel mai bun traducător român de poezie, alături de St. O. Iosif. În ceea ce priveşte poezia de mai sus, îi sunt puţin tributar lui Philippide. Poţi să verifici şi să-mi spui. Cu stimă.