multumesc, saphirre. si eu m am amuzat citind comul tau despre cheia franceza;)). cred ca li s a intamplat multora aceasta....revelatie. si li se va intampla si altora. asta, pana legalizam clonarea si redactam declaratia universala a roboticilor intergalactici. care deja joaca, fireste, dupa butoane, deocamdata. sper sa nu fi suparat pe nimeni cu acest text. daca da as dori sa mi se spuna. eu as citi cu placere daca cineva ar proceda intocmai. astept cu interes. si de asemeni, si alte pareri

Nu isi mai are rostul un comentariu elaborat acum ca tot am citit mai sus o mostra de ideatica tipic balcanica ascunsa sub cojocul culturii democratice pe deplin neintelese.
Vreau doar sa precizez ca treaba cu cateii viza ambele tabere, chestiune usor de inteles la o citire atenta, tocmai de aceea raportarea fiind realizata la vest si est.
De asemenea imi ingadui sa spun ca intelegerea rolului diasporei romane in lupta anticomunista nu inseamna desigur minimalizarea celor multi care au umplut inchisorile politice din tara, su sau fara pupatul manutelor curate/murdare.
Inchei prin afirmarea sperantei ca tineretea poate fi capabila sa invete acolo unde varsta inaintata nu a fost capabila sa inteleaga.

singura portiune care se remarca este strofa a treia. restul mi se pare umplutura

In primul rand iti multumesc pentru dedicatie! O poezie vie care arata fetele realitatii intr-o maniera violenta, un fragment dureros de haos vazut dintr-un unghi lucid, impetuos care urca spre punctul de unde nu mai exista intoarcere. Moartea, ca un esec al existentei altora e bine evidentiata prin acea descarnare. Se rupe materialul, raman doar angoasele ca o tornada a interiorului. Ironia e binevenita, iar fuga si rasetele devin marci ale autocontrolului. Imi place ca ai facut un poem rotund, ca si cand nebunia aceasta voita sau nu s-ar continua la nesfarsit. Sunt mandra de tine :)

vladimir, Sancho Panza, francisc, yester: Multumesc pentru citire, comentarii.Am facut ceva modificari.

emilian,

textul asta , mai ales partea de final (foarte buna, din punctul meu de vedere) da seama de puterea cuvintelor in genere cand sunt bine(s)puse. Atat de simplu si de mare impact.Demn de remarcat.

:)) cica ce-i aici, bar de negri, buna replica, s-ar si potrivi un pic:)).
Nu prea stiu cum mai e in zilele de azi intr-un bar de negri ca n-am mai fost de ceva vreme, insaaa in capul meu cand am scris versul ala era imaginea putin romantata a new orleansului, locul cel mai fain din lume din cauza culturii jazz. (bine pentru mine sunt multe locuri cele mai faine, dar toate is in functie de domeniu). Stii, cu toate astea indiferent de imaginea pe care o avem asupra a ceva, atunci cand citesti un text trebuie sa te desprinzi un pic ca nu mai suntem in perioada simbolista. Deci, o apa plata, va rog!:))

Am să fac o excepție cu acest comentariu la un text de Virgil, pentru că nu îmi dau seama de ce nimeni nu vede amalgamul de culori de parcă e o reclamă mai nouă la Orange. Sau vorba ceea în context mioritic: "suntem cu toții roș-albastri, forza steaua, forza steaua, hei, hei!". (loc pentru emoticon) Cred că dacă s-ar scăpa cumva de culori, ar rămâne într-adevăr un poem. Aristocratic, stil Virgil Titarenco.

Aveţi dreptate, d-le Dinu, doar că într-o parte avem Biblia, care duce cu gândul la manele doar dacă eşti bătut în cap cu leica, şi care foloseşte sintagma în corpul textului, iar în altă parte avem un text, o poezie, care o foloseşte (sintagma) în subtitlu. Nu mai aduc în discuţie ipoteza că poezia ar fi şi slabă. Cam asta-i mica diferenţă astronomică dintre fenomene. Analogia d-voastră nu stă nici în fund, darămite in picioare.

Interesanta poezie... reusesti sa acumulezi extrem de multa tensiune in aceasta alcatuire aparent firava iar melanjul cuvantului cu fotografia mi se pare foarte reusit. Daca nu ai fi revelat finalul ar fi fost aproape magic :) Bine ai venit.

la existență desigur.

superba poezia, fara grai. "și ce dar să-ți aduc mamă poate capul sfîntului dar eu nu am crescut irod și degetele mele iudite se unduiesc în pustietăți" si "eu nu mai sînt decît urletul cărnii ce se desprinde din tine" versuri pline de insemnatate si de sentiment, o intoarcere in trecut pentru dragostea pe care o simti fata de mama. un text deosebit ce merita o penita de la mine, desi e prea putin. poezia spune atat de multe, incat multitudinea de senzatii ma copleseste... cu drag, queen

superb, finalul și întregul, dar mai ales finalul este memorabil:

n-am unde să plec.
mă las înghiţită de viaţă.
în acest întuneric
voi fi greu de găsit

un poem la care rezonez. impecabil în idee:) și figurile de stil alese. se simte o durere împăcată, capitularea ei în fața viitorului. și cel mai mult îmi place că se desprinde de lirica feminină doar cât trebuie. frumos!

francisc, as fi recunoscator daca ai fi mai explicit. multumesc de trecere!