desi am doua rezerve: prima legata de verbul a trebalui care m-a lovit in versul 3, e impresia mea no ofense, si a doua legata de final - desi inteleg unde bati, dar sa visezi la privirile lor din patul imaculat mi se pare cam aiurea. Poate pentru ca eu ma gandesc la altceva in aceleasi circumstante, de exemplu la... femeile executate cu burka pe fata, pe stadioane. La privirile lor de dincolo. Ascunse. Nedezvaluite nici inainte de moarte.

versurile acestea rotunjesc poemul si pun amprenta Luminii ce infloreste dincolo de poem "lascive ploile vin peste noi ne întreabă a noapte și pleacă eu rămîn în tine o boală nedescoperită la timp tu un fel de cafea cu zahăr și moarte" exista zile in care versurile isi sarbatoresc menestrelul. un poem printre rindurile caruia intilnesc o voce de o sensibilitate deosebita.

dar asta e menit sa insemne mult mai mult

Cristina, ce lovituri ieftine folosesti... Arata-mi si mie pe cineva pe Hermeneia.com care a fost "banat"(cum zici tu) pentru ca si-a exprimat opinia despre un text. Oare cit de departe pot merge aceste auto-victimizari ieftine care ar trebui sa stirneasca probabil compasiune fata de cel care se crede in pericolul de a fi persecutat. Iar orice opinie nefavorabila lui ar fi descalificata din start. Ieftin... Atit pot sa spun.

...nu-mi place. la îngenunchează ai dreptate, varianta cu pecetea n-are nici-o forță în contextul abordat. inima poate visa la apa vie așa cum un dromader visează la apă în condițiile aspre ale pustiei. rămâne deci neschimbat.

subscriu la observatia lui Sapphire. de asemeni adaosul "in greutate" mi se pare relativ inutil sau cel putin neexploatat. de fapt ideea insasi, foarte interesanta de altfel, pare sa se dilueze in ultima strofa

Mulțumesc de cuvintele calde, Aranca. Mă bucur să fiu printre prieteni.

mmmm, este posibil să cadă greu, nu prea reușesc să-mi dau seama. totuși, varianta ta mi se pare o construcție mult prea complicată pentru cât de simplu este textul în rest

"din ce în ce mai aproape cu gust negru tăișul iubirii" iată trei rînduri care m-au făcut să "simt". poate oarecum m-am împiedecat în "făcute căuș privirile noastre" deși expresia m-a fascinat totodată.. un sentiment ambivalent

E destul de clar că, în primul rând, acestui text îi lipseşte ideea. Din cauza asta, lipseşte unitatea discursivă, lipiturile ori secvenţele (să le spunem lirice) sunt evidente.

Se pare că autorul şi-a spus "hai să scriu şi eu ceva prin care sa arăt ce imagini ştiu eu să compun". Şi a început să lălăie, chiar dacă "a lălăi" pare un cuvânt dur, lucrurile chiar aşa stau:

pentru că, debutând cu titlul (unul semănătorist-păşunist, a la Bolintineanu ori Ienăchiță Văcărescu) şi continuând cu "crîmpeiul acesta de an..." (ca să înceapă frumos şi poetic scrierea), "frigul cu degetul dus la buze" (nu simplu - "frigul cu degetul la buze", ci, neapărat, "dus la buze"), ..."îmi spune să tac" (asta ca cititorul să se prindă, idiotul, că de aia frigul are degetul dus la buze... Ce-i aia sugestie?"), "iarna care cerne făina" (asta pentru a susţine imaginea secolului 18 de la început şi, de ce nu, celebrul "a-nceput de ieri să [cadă] cearnă/ câte-un fulg... sau un fulgoi), apoi reporterul care pretinde toate apocalipsele, bineînţeles " toate pe fondul apropiatelor jocuri olimpice" (neapărat apropiate, şi neapărat într-un limbaj gazetăresc-şcolăresc, asta ca nu cumva să avem impresia că citim o poezie), apoi puţin strop sensibil de tată - "tata mi-a lăsat cu limbă de moarte" (ca poetizarea să nu pară, firesc, insensibilă şi fără nuanţă pe limbă de moare ispiresciană), apoi câte ceva despre singurătate, lansări/expoziţii de carte şi, neapărat, ceva cu caracter religios, apoi, inevitabil, ceva sirop de dragoste cu ton existenţial, într-o notă intim-universală, bazată pe motivul măştilor teatrale, apoi, ca finalul supei de cirobă să fie apoteotic, ni se serveşte o superbă alegorie despre totul şi nimic, toate acestea într-un festival toxic de imagini care mai de care mai suspecte şi lipsite de substanţă.

Aşadar, cum spuneam, o lălăială generală despre... lume, cu pretenţii homerice şi instrumente şi mijloace artistice îndoielnice.

multumesc.
nu ma iubi ca scriu rar insa, nu-i o optiune - ma cam forteaza imprejurarile. :o)

"oasele ni-s leoarcă" suna cam aiurea
"Ca sa ne reîntoarcem," poate renunta la "Ca"
in general un text placut dar simplist dupa parerea mea

mulțumesc, Sapphire, pentru lectură și pentru apreciere; ai dreptate, orice scriere (dincolo de logica discursivă...) este o rătăcire; însă, cum geografia nu mai permite insolitul, e trebuie să se sfârșească acolo unde a început: pe hârtie; însă, de data aceasta, înțelegând că hârtia este imaculată cum, de exemplu, zăpada este imaculată: la suprafață; sub taina ei, mulți pași cutreieră în voie pământul; încă o dată, mulțumesc.

Bonjour Ioana, bienvenue dans la section bilingue :) Je te signale quelques corrections : le titre : sortir de la pierre. Le substantif est déterminé en français. dar cine-l mai ține minte? Ici, "mai" signifie "encore" mais qui s'en souvient encore ? les souvenirs renflés d'eau s'ondoient dans l'abîme : ondoient et échouent sur des contrées éloignées : et s'échouent