Imagini deosebite: "Garduri din uluci înșirate adorm într-o rână. Călătorul își înnoadă inima între sforile lor." "Pe ulită, casele se fac mici , se sfărâmă sub genunchii gândurilor. " "Aerul e văratic, moale și lipicios." ...dar nu reusesc sa le leg unele e celelalte. parca sunt niste secvente dintr-un vis ori dintr-o anamneza. Ultima strofa, mai ales, m-a descumpanit cu totul... Fireste, asta nu e neaparat vina autorului; dar mi-e ciuda, reactionez precum un copil care sta in fata unei jucarii noi, frumoase, si nu stie cum sa o foloseasca! :) P.S.: "o zvârlește" sau "o zvârle"? mie a doua forma imi este mult mai cunoscuta.
dupa cum s-a mai spus si mai sus, este un text bun care merita periat, si desi nu ai s-o faci cred totusi ca ar trebui sa mai privesti inca o data la rece starea asta. sunt cateva versuri superbe, penultima strofa fara al treilea vers si ultima strofa sunt, as indrazni sa spun- marca Emilian Pal, celelalte au potentialul de a fi.
ideea este urmatoarea, nu este treaba poetului de a scrie pentru cineva, pentru a placea cuiva sau pentru a educa pe altcineva. de fapt, artistul scrie pentru cel mult alti artisti. punct. zicea adrian mai sus ca asta este un text curajos- este, insa fara a cauta sa-i spui tragismului pe nume in cel mai bun mod posibil cand ai posibilitatea sa o faci este pur si simplu pacat.
alma, mulțumesc pentru trecere! de locurile comune parcă nu mai scăpăm, așa că să mi se îngăduie și acestea! pentru metroul pustiu, vezi explicația din comentariul adresat lui Virgil.
Hanny, uite, vezi, aici ne deosebim. Eu mă consider bard. În momentul cînd îmi va apărea prima carte o parte din mine va muri. Nu o voi mai putea aduce înapoi. Ca bard, versurile mele sînt vii, pot să le fac și desfac cum vreau.... sînt ca o ființă vie care mă înfășoară, cu care mă alint
Interesant, a doua poezie (consecutivă) în care trupul e un fel de graniță. Mic poem de atmosferă, ca și "Penumbră...", aceeași serie. Fiecare strofă are câte o imagine frapantă, de intimitate, care însă e proiectată înspre universul exterior prin asocieri metaforice. Asta până la "strofa" a patra, unde simțirea interioară e însăși metafora (coapsa tresărea 'ca' un fluture). De fapt, aceste două ultime poezii ale Elei nu trebuie analizate, te așezi doar, liniștit, în interiorul atmosferei lor ca să le savurezi...
uite o idee interesanta. chiar, de ce sa nu propunem o rubrica de "dezbater" pe acest sit. noi propunem si conducerea dispune. evident, dezbaterile ar trebui sa se desfasoare in mod civilizat. si pe marginea unor idei care sa merite. cred ca ar avea de castigat toata lumea. inclusiv situl. pentru ca n-am mai observat in alte situri asa ceva la noi. doar in presa scris in cadrul careia "Idei in dialog" s-a impus.
Paul, si eu astept asa ceva! :-) Chiar aseara ma gandeam daca nu ar trebui sa... dar stii tu mai bine cum vine treaba asta cu "ce ar trebui" si "ce nu ar trebui". Pana la urma nu e asa de rau sa traiesti in interiorul unui clopot, right? Gorune, m-am bucurat sa te regasesc in pagina mea aici, pe Hermeneia... Te-am vazut si in pozele de la Deko de sambata (eu la ora aia eram pe plaja la Vama Veche :-) si parca mi-a tresarit inima... Ti-am zis eu candva ca tu esti simbolul trainiciei... si asta pe mai multe nivele de comunicare, desigur. Si eu astept sa reluam discutia despre "cheie", mai ales ca avem timp, nu-i asa? Multumesc voua de citire si de semn aici, Andu
Ok margas, poemul e un fel de pseudo-psalm, așa cum l-ai perceput. Presupunând că ai înțeles bine prima parte, să trecem la ceea ce e confuz, la final. Potrivit cu viziunea mea escatologică, eu cred că ne găsim nu departe de ceea ce Biblia numește vremea sfârșitului. porumbeii (din inima mea) este ceva, o virtute, o calitate, dragostea eventual, cu care Dumnezeu aruncă dupa noaptea (spirituală) care stă la pândă ca o pisică. "Cel rău răcnește ca un leu și nu știe pe cine să înghită", se spune într-o epistolă. Nu pisica aruncă cu porumbei, ci catapulta aruncă după noapte cu porumbeii din inimă. E puțin complicat, dar și sfârșitul veacului e complicat și majoritatea nu-l înțelege. Pipăirea omoplaților și aripile e un fact finding process, pentru a se determina dacă sânt gata să zbor sau nu. Citit mai atent, de la ochiul de apă din ocnă, apusul privind insistent răsăritul din partea cealaltă, zdrențele zilei, trompeta sau trambița care își aerisește plămânii, mirosul de zambile (este arbitrar luat aici, poate fi un miros de tămâie sau de mir de nard curat), aripile (metaforice) care te duc în cealaltă parte, dimensiune, lume, împărăție etc., ei, așa am gândit eu poemul. Mulțumesc de citire, ești o comentatoare formidabilă.
ajunge omul la o dragoste de dragoste de dragoste de dragoste... la infinit, ca un cer de păsări, ca o horă imensă, ca o muză care ne îmbrăţişează pe toţi :)
şi dacă mai citesc o dată, că-mi place, se cheamă că poezia citită mai devreme e "veche de-acu"?! :)
E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.
Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Şivoaie-n case triste inundară,
Ş-auzi tuşind – o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.
(Bacovia)
Crin întărcat mi-e dragostea de-acuma?
Chiar dacă-ti pipăi soldul, sînul, ceafa,
În gură nu-mi mai plescăie lin apa,
Pe creieri mă apasă-n creturi bruma.
Sînt prea sătul sau e-o nevolnicie
De vechi cotoi blazat în bleu smîntîne?
O, doar cuvîntu-n lobodă-mi rămîne,
Mîna-mi vioaie-i. Sufletul meu stie
O mie de palate si-altă mie
De melci mirifici, de izvoare-ovale.
Asează-te-n genunchi si-a tale sale
Îndoaie-le. Clădesc o-mpărătie
De vorbe dulci ce-ti umplu pîn'la greată
Cu fluturi sparti de raze-ntreaga viată!
(Brumaru)
Cratima e indispensabilă poeziei fixe. Abia dacă vrei s-o ocoleşti înseamnă să cauţi versul cu lumânarea.
ingerul la care faceam referire era un inger din hartie... mai mult exista in mintea persoanei care delireaza. depinde de fiecare persoana. delirul e mai mult decat o simpla abureala, in umila mea opinie. abureala poate fi si constientizata, limitata, dar delirul nu... cu stima,adelina
Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
În al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
unde ai gasit traducerea asta din Cc ca tare m-a amuzat. auzi: "apele tale alimentează grădina" bine ca n-au tradus "rodii cu fructe semnificative organoleptic" La "Nu voi mai știi" nu trebuia cu un singur "i" ? cum e corect? "ostiola" sau "osteola"? simpatic textul. uite o parodie care mi-a descretit fruntea
/când eram copii ne puneau să desenăm o stradă închipuită până-ntr-o zi când fluturele uitat pe asfalt a-nceput să zboare împărțindu-și aripile precum cele cinci pâini și doi pești ne îndesasem buzunarele cu ele să reconstituim drumul până acasă oriunde ne-ar fi abandonat în orice laborator logaritm alfabet/ *metafora fluturelui -inger ce imparte aripi (adica speranta)asemeni celor cinci paini si doi pesti biblici mi se pare extrem de gratioasa si puternica. se asemeni, aripile cu care cei doi isi indeasa buzunarele in drum spre casa aminteste de povestea lui hansel si gretel. iata ce condensare a subtextului /mergeam cu trenul soarele se multiplicase în ferestre un tunel sfârtecând deodată lumina răni florescente au început să contureze un chip ca o obsesie ferecată în rafturile unui alchimist însă ce șoc am avut să te revăd într-un balcon florentin apoi într-o lojă de operă acolo unde omul e mânat din spate ca un satyr de propriile-i labirinturi!/ *imaginea alter egoului la fereastra trenului ca un tipar aprioric in noi, balconul semn shakesperian , loja -simbol al dramei-poate facand trimitere spre la traviata lui verdi ...si mastile actorului urmarindu-l ca un minotaur prin labirint *poate miezul poemului stă aici: /într-un fel iubirea e o schimbare de registru de ph de neutru până la ea suntem la genul indiferenței cu sine tu m-ai învățat să nu-mi înghit nicio privire/ *pentru acest vers: suntem la genul indifierentei cu sine as da penita adica un fel de neutru ca atmosfera a spiritului...sa fii feminin sau masculin si totusi ca spirit la genul neutru adica apatic, latent. eu decriptez versul prin aceea ca iubirea scoate fiinta din matricea terna a banalului, o scoate din cotidian. secvente cinematografice: perioada franceza (roz) si americana(bleu) remarc: uneori când merg cu metroul în flashurile de graffitti recunosc acel urlet sălbatic ce zace în noi *ultima secventa-suprarealista-are ceva din filmul lui benigni... poemul se incheie la fel de gratios cum a inceput. Mie domnul Laurentiu Belizan mi se pare un POET a carui nume nu trebuie manjit de comurile lipsite de decenta ale lui Bombănici-Bobadil. pe langa talent (autentic) mai are si puterea discursului coerent in polemica si spiritul elegantei pe care mata, Andu MOldOvan nu-l vei avea niciodata si care te-a facut invidios.
n-am să fac niciodată mai mult şi mai bine, sînt absolut convins, în domeniul literaturii şi artelor, decât tine. dacă trebuie s-o repet, o repet. iar Hermeneia e un site excelent, am profitat de serviciile ei, nici măcar contribuind cu bănuţii văduvei. la jugul la care te-ai înjugat, nu pot să-ţi spun decât admirabil. eu prefer să aud " bine rob bun şi credincios" pentru o altă cauză. de aceea preocupările mele nu sînt în domeniu. dar uite, ţie, bravo. apreciez munca ta, poate n-am spus-o clar pîna acum.
am vrut doar să-ţi răspund provocării, nu prea amabil aruncată, de a-ţi oferii exemple.
calomnia, mînjeşti, ca o hienă, disgusting, astea sînt cuvintele tale, nu ale mele.
Virgil, mulțumesc pentru semn și pentru peniță. Răspund târziu pentru că abia acum am văzut că am un comentariu. Mă bucur că tu consideri reușit acest text, mai ales că îți cunosc exigențele.
scuze, dar eu nu prea l-am citit pe Nichita. sau cred ca nu l-am citit deloc. poate cu citeva exceptii. ce sa ii faci, viata, alte preocupari. problemele. am mai spus ca sint incult.
Dragă Petru Hamat, bine ai venit pe hermeneia. Îți recomand să citești (sau să recitești cu mare atenție) regulamentul acestui site, și apoi să încerci să te familiarizezi puțin cu modalitatea de abordare a facilității comentariilor aici. Te rog să folosești un ton decent, chiar atunci când intri în polemică. Iar polemica te sfătuiesc să o menții în limite de literatură, fără aprecieri la adresa comentatorilor tăi. Pe hermeneia încercăm să ne folosim în egală măsură de comentariile negative, ca și de cele pozitive. Dacă ai ceva de combătut, fă-o cu eleganță și argumente. Mai mult decât atât, având în vedere că există moderatori care să încerce să mențină climatul de care vorbeam, te-aș ruga să păstrezi o egală atitudine indiferent de comportamentul comentatorilor tăi chiar. Cu alte cuvinte, încercăm să evităm exact acest fel de discuții cum se întâmplă acum în subsolul textului tău. Consideră această intervenție a mea ca pe un avertisment și sper ca de acum înainte să ne revedem numai în discuții literare.
o poezie la fel de sărată ca sarea slăvită la ospeţe. îmi pare că transmite excepţional starea, fără fasoane şi alambicuri. cred că este suficientă motivaţia pentru:
Ok. In primul rand imi cer scuze ca nu am respectat regulamentul si am pus o intrebare persoanelor nepotrivite (am pus o simpla intrebare, nu am dat cu parul), iar in al doilea rand rugamintea mea este sa-mi fie sters contul. Nu mi se potrivesc polemicile de genu`, iar in Hermeneia voastra e foarte "cald".
O seara frumoasa sa aveti!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Imagini deosebite: "Garduri din uluci înșirate adorm într-o rână. Călătorul își înnoadă inima între sforile lor." "Pe ulită, casele se fac mici , se sfărâmă sub genunchii gândurilor. " "Aerul e văratic, moale și lipicios." ...dar nu reusesc sa le leg unele e celelalte. parca sunt niste secvente dintr-un vis ori dintr-o anamneza. Ultima strofa, mai ales, m-a descumpanit cu totul... Fireste, asta nu e neaparat vina autorului; dar mi-e ciuda, reactionez precum un copil care sta in fata unei jucarii noi, frumoase, si nu stie cum sa o foloseasca! :) P.S.: "o zvârlește" sau "o zvârle"? mie a doua forma imi este mult mai cunoscuta.
pentru textul : backward deîmi cer scuze că abia acum revin pe acest text. mulțumesc pentru cuvintele tale. cu siguranță evaluarea aparține viitorului.
pentru textul : dezvățatul de a fi II dedupa cum s-a mai spus si mai sus, este un text bun care merita periat, si desi nu ai s-o faci cred totusi ca ar trebui sa mai privesti inca o data la rece starea asta. sunt cateva versuri superbe, penultima strofa fara al treilea vers si ultima strofa sunt, as indrazni sa spun- marca Emilian Pal, celelalte au potentialul de a fi.
pentru textul : nada te turbe deideea este urmatoarea, nu este treaba poetului de a scrie pentru cineva, pentru a placea cuiva sau pentru a educa pe altcineva. de fapt, artistul scrie pentru cel mult alti artisti. punct. zicea adrian mai sus ca asta este un text curajos- este, insa fara a cauta sa-i spui tragismului pe nume in cel mai bun mod posibil cand ai posibilitatea sa o faci este pur si simplu pacat.
alma, mulțumesc pentru trecere! de locurile comune parcă nu mai scăpăm, așa că să mi se îngăduie și acestea! pentru metroul pustiu, vezi explicația din comentariul adresat lui Virgil.
pentru textul : Forme de empatie deHanny, uite, vezi, aici ne deosebim. Eu mă consider bard. În momentul cînd îmi va apărea prima carte o parte din mine va muri. Nu o voi mai putea aduce înapoi. Ca bard, versurile mele sînt vii, pot să le fac și desfac cum vreau.... sînt ca o ființă vie care mă înfășoară, cu care mă alint
pentru textul : ofițerul beat al rațiunii deMulțumesc de trecere și semn!
pentru textul : Palisada deAm citit poemul tau. E un strigat.
pentru textul : Triunghiuri deInteresant, a doua poezie (consecutivă) în care trupul e un fel de graniță. Mic poem de atmosferă, ca și "Penumbră...", aceeași serie. Fiecare strofă are câte o imagine frapantă, de intimitate, care însă e proiectată înspre universul exterior prin asocieri metaforice. Asta până la "strofa" a patra, unde simțirea interioară e însăși metafora (coapsa tresărea 'ca' un fluture). De fapt, aceste două ultime poezii ale Elei nu trebuie analizate, te așezi doar, liniștit, în interiorul atmosferei lor ca să le savurezi...
pentru textul : aqua marine desughiț în somn -
pentru textul : Haiku deîn cana de pe masă
coboară un miros
Rămas bun, Hermeneia 1.0 !
pentru textul : anunț oficial deMultumesc pentru opinii.
pentru textul : malkut deuite o idee interesanta. chiar, de ce sa nu propunem o rubrica de "dezbater" pe acest sit. noi propunem si conducerea dispune. evident, dezbaterile ar trebui sa se desfasoare in mod civilizat. si pe marginea unor idei care sa merite. cred ca ar avea de castigat toata lumea. inclusiv situl. pentru ca n-am mai observat in alte situri asa ceva la noi. doar in presa scris in cadrul careia "Idei in dialog" s-a impus.
pentru textul : O primă discuție (virtuală) cu Jiuddu Krishnamurti și Fizicianul despre sfârșitul timpului psihologic dePaul, si eu astept asa ceva! :-) Chiar aseara ma gandeam daca nu ar trebui sa... dar stii tu mai bine cum vine treaba asta cu "ce ar trebui" si "ce nu ar trebui". Pana la urma nu e asa de rau sa traiesti in interiorul unui clopot, right? Gorune, m-am bucurat sa te regasesc in pagina mea aici, pe Hermeneia... Te-am vazut si in pozele de la Deko de sambata (eu la ora aia eram pe plaja la Vama Veche :-) si parca mi-a tresarit inima... Ti-am zis eu candva ca tu esti simbolul trainiciei... si asta pe mai multe nivele de comunicare, desigur. Si eu astept sa reluam discutia despre "cheie", mai ales ca avem timp, nu-i asa? Multumesc voua de citire si de semn aici, Andu
pentru textul : Laura deOk margas, poemul e un fel de pseudo-psalm, așa cum l-ai perceput. Presupunând că ai înțeles bine prima parte, să trecem la ceea ce e confuz, la final. Potrivit cu viziunea mea escatologică, eu cred că ne găsim nu departe de ceea ce Biblia numește vremea sfârșitului. porumbeii (din inima mea) este ceva, o virtute, o calitate, dragostea eventual, cu care Dumnezeu aruncă dupa noaptea (spirituală) care stă la pândă ca o pisică. "Cel rău răcnește ca un leu și nu știe pe cine să înghită", se spune într-o epistolă. Nu pisica aruncă cu porumbei, ci catapulta aruncă după noapte cu porumbeii din inimă. E puțin complicat, dar și sfârșitul veacului e complicat și majoritatea nu-l înțelege. Pipăirea omoplaților și aripile e un fact finding process, pentru a se determina dacă sânt gata să zbor sau nu. Citit mai atent, de la ochiul de apă din ocnă, apusul privind insistent răsăritul din partea cealaltă, zdrențele zilei, trompeta sau trambița care își aerisește plămânii, mirosul de zambile (este arbitrar luat aici, poate fi un miros de tămâie sau de mir de nard curat), aripile (metaforice) care te duc în cealaltă parte, dimensiune, lume, împărăție etc., ei, așa am gândit eu poemul. Mulțumesc de citire, ești o comentatoare formidabilă.
pentru textul : fapt divers deajunge omul la o dragoste de dragoste de dragoste de dragoste... la infinit, ca un cer de păsări, ca o horă imensă, ca o muză care ne îmbrăţişează pe toţi :)
şi dacă mai citesc o dată, că-mi place, se cheamă că poezia citită mai devreme e "veche de-acu"?! :)
pentru textul : poezie veche de-acu deE-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.
Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Şivoaie-n case triste inundară,
Ş-auzi tuşind – o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.
(Bacovia)
Crin întărcat mi-e dragostea de-acuma?
Chiar dacă-ti pipăi soldul, sînul, ceafa,
În gură nu-mi mai plescăie lin apa,
Pe creieri mă apasă-n creturi bruma.
Sînt prea sătul sau e-o nevolnicie
De vechi cotoi blazat în bleu smîntîne?
O, doar cuvîntu-n lobodă-mi rămîne,
Mîna-mi vioaie-i. Sufletul meu stie
O mie de palate si-altă mie
De melci mirifici, de izvoare-ovale.
Asează-te-n genunchi si-a tale sale
Îndoaie-le. Clădesc o-mpărătie
De vorbe dulci ce-ti umplu pîn'la greată
Cu fluturi sparti de raze-ntreaga viată!
(Brumaru)
Cratima e indispensabilă poeziei fixe. Abia dacă vrei s-o ocoleşti înseamnă să cauţi versul cu lumânarea.
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii deingerul la care faceam referire era un inger din hartie... mai mult exista in mintea persoanei care delireaza. depinde de fiecare persoana. delirul e mai mult decat o simpla abureala, in umila mea opinie. abureala poate fi si constientizata, limitata, dar delirul nu... cu stima,adelina
pentru textul : Delir dePaul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
pentru textul : domnule Labiș deÎn al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
O poezie energică, scrisă în vers alb.
pentru textul : sinus de inimă deunde ai gasit traducerea asta din Cc ca tare m-a amuzat. auzi: "apele tale alimentează grădina" bine ca n-au tradus "rodii cu fructe semnificative organoleptic" La "Nu voi mai știi" nu trebuia cu un singur "i" ? cum e corect? "ostiola" sau "osteola"? simpatic textul. uite o parodie care mi-a descretit fruntea
pentru textul : Vera – iubita mea cu buze de aloe de/când eram copii ne puneau să desenăm o stradă închipuită până-ntr-o zi când fluturele uitat pe asfalt a-nceput să zboare împărțindu-și aripile precum cele cinci pâini și doi pești ne îndesasem buzunarele cu ele să reconstituim drumul până acasă oriunde ne-ar fi abandonat în orice laborator logaritm alfabet/ *metafora fluturelui -inger ce imparte aripi (adica speranta)asemeni celor cinci paini si doi pesti biblici mi se pare extrem de gratioasa si puternica. se asemeni, aripile cu care cei doi isi indeasa buzunarele in drum spre casa aminteste de povestea lui hansel si gretel. iata ce condensare a subtextului /mergeam cu trenul soarele se multiplicase în ferestre un tunel sfârtecând deodată lumina răni florescente au început să contureze un chip ca o obsesie ferecată în rafturile unui alchimist însă ce șoc am avut să te revăd într-un balcon florentin apoi într-o lojă de operă acolo unde omul e mânat din spate ca un satyr de propriile-i labirinturi!/ *imaginea alter egoului la fereastra trenului ca un tipar aprioric in noi, balconul semn shakesperian , loja -simbol al dramei-poate facand trimitere spre la traviata lui verdi ...si mastile actorului urmarindu-l ca un minotaur prin labirint *poate miezul poemului stă aici: /într-un fel iubirea e o schimbare de registru de ph de neutru până la ea suntem la genul indiferenței cu sine tu m-ai învățat să nu-mi înghit nicio privire/ *pentru acest vers: suntem la genul indifierentei cu sine as da penita adica un fel de neutru ca atmosfera a spiritului...sa fii feminin sau masculin si totusi ca spirit la genul neutru adica apatic, latent. eu decriptez versul prin aceea ca iubirea scoate fiinta din matricea terna a banalului, o scoate din cotidian. secvente cinematografice: perioada franceza (roz) si americana(bleu) remarc: uneori când merg cu metroul în flashurile de graffitti recunosc acel urlet sălbatic ce zace în noi *ultima secventa-suprarealista-are ceva din filmul lui benigni... poemul se incheie la fel de gratios cum a inceput. Mie domnul Laurentiu Belizan mi se pare un POET a carui nume nu trebuie manjit de comurile lipsite de decenta ale lui Bombănici-Bobadil. pe langa talent (autentic) mai are si puterea discursului coerent in polemica si spiritul elegantei pe care mata, Andu MOldOvan nu-l vei avea niciodata si care te-a facut invidios.
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 den-am să fac niciodată mai mult şi mai bine, sînt absolut convins, în domeniul literaturii şi artelor, decât tine. dacă trebuie s-o repet, o repet. iar Hermeneia e un site excelent, am profitat de serviciile ei, nici măcar contribuind cu bănuţii văduvei. la jugul la care te-ai înjugat, nu pot să-ţi spun decât admirabil. eu prefer să aud " bine rob bun şi credincios" pentru o altă cauză. de aceea preocupările mele nu sînt în domeniu. dar uite, ţie, bravo. apreciez munca ta, poate n-am spus-o clar pîna acum.
am vrut doar să-ţi răspund provocării, nu prea amabil aruncată, de a-ţi oferii exemple.
calomnia, mînjeşti, ca o hienă, disgusting, astea sînt cuvintele tale, nu ale mele.
pentru textul : numai umbra deVirgil, mulțumesc pentru semn și pentru peniță. Răspund târziu pentru că abia acum am văzut că am un comentariu. Mă bucur că tu consideri reușit acest text, mai ales că îți cunosc exigențele.
pentru textul : Poveste cu ceasornic şi peşte decrapă asfaltul roșu uscat de vânturi cuvintele reci
pentru textul : ger și rugină deNu am volumul Adrianei. Il voi cauta. Pentru ca stiu si simt cum scrie. Si scrie incat e imposibil sa nu simti. Felicitari Adriana.q
pentru textul : Adriana Lisandru - despre ea, niciodată descuze, dar eu nu prea l-am citit pe Nichita. sau cred ca nu l-am citit deloc. poate cu citeva exceptii. ce sa ii faci, viata, alte preocupari. problemele. am mai spus ca sint incult.
pentru textul : între trup și-ntre vis decum adica "in memoria?...
pentru textul : poem single deDragă Petru Hamat, bine ai venit pe hermeneia. Îți recomand să citești (sau să recitești cu mare atenție) regulamentul acestui site, și apoi să încerci să te familiarizezi puțin cu modalitatea de abordare a facilității comentariilor aici. Te rog să folosești un ton decent, chiar atunci când intri în polemică. Iar polemica te sfătuiesc să o menții în limite de literatură, fără aprecieri la adresa comentatorilor tăi. Pe hermeneia încercăm să ne folosim în egală măsură de comentariile negative, ca și de cele pozitive. Dacă ai ceva de combătut, fă-o cu eleganță și argumente. Mai mult decât atât, având în vedere că există moderatori care să încerce să mențină climatul de care vorbeam, te-aș ruga să păstrezi o egală atitudine indiferent de comportamentul comentatorilor tăi chiar. Cu alte cuvinte, încercăm să evităm exact acest fel de discuții cum se întâmplă acum în subsolul textului tău. Consideră această intervenție a mea ca pe un avertisment și sper ca de acum înainte să ne revedem numai în discuții literare.
pentru textul : I have a dream deo poezie la fel de sărată ca sarea slăvită la ospeţe. îmi pare că transmite excepţional starea, fără fasoane şi alambicuri. cred că este suficientă motivaţia pentru:
pentru textul : Mere târzii deOk. In primul rand imi cer scuze ca nu am respectat regulamentul si am pus o intrebare persoanelor nepotrivite (am pus o simpla intrebare, nu am dat cu parul), iar in al doilea rand rugamintea mea este sa-mi fie sters contul. Nu mi se potrivesc polemicile de genu`, iar in Hermeneia voastra e foarte "cald".
pentru textul : Premiile Concursului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” - Mizil - 2012 deO seara frumoasa sa aveti!
Pagini