Aalizei, în primul rând mă bucură analiza ta atentă, și asta mă obligă. Dacă tu ți-ai luat timp să faci asta, apoi trebuie să-mi iau și eu timp să bag la cap ce spui tu aici. Mă voi gândi la chestia cu impresia de declarație. Dacă tu îmi vei spune totuși că este prima dată când citești așa ceva, nu te cred. Nu am vrut să fie ceva original aici. De fapt, mă gândesc la toate criticile, de-aia am postat. Te voi ruga însă să parcurgi și prologul, și ceea ce va urma. Faci asta pentru mine? Cea care povestește nu mai are 4 ani și este ca o declarație. Acum sunt rău în ceață. Așa am vrut să sune. Nu este un jurnal, este un fel de "uite ce a fost, uite cine sunt eu, nu cumva să se uite". Cea din prezent știe că fetița de doi ani sau de patru ani era deja un fel de monstru pentru cei din afara rezervației... dar o va "apăra" pe alocuri de eticheta asta. Doar că ea nu a aflat asta decât mai târziu. Naivitatea ei se raportează la ceea ce cunoaște la vârstele respective. Amintirile detaliate de la doi ani sunt detaliate pentru că ne raportăm la o epocă în care, atenție, copiii merg să se înscrie la școală la doi ani jumate. Iar ea este mai mult decât un copil normal, este unul care visează într-o lume în care se mai nasc doar câțiva copii care mai pot visa. Prin urmare, va avea foarte ascuțite anumite trăsături. Aceea de a-și aminti la detaliu este una dintre ele. Dacă vei citi prologul, vei avea și un fel de preview referitor la ceea ce este acum cea care povestește. Mirarea că există mai multe feluri de daruri se raportează la vârsta ei de atunci, la patru ani. Iertată să fiu, fetița mea de patru ani știe ce-i aia media, dar nu știe că daruri este un cuvânt polisemantic ;) Și este un copil foarte dotat. Am considerat că un astfel de copil, cum este personajul meu, dacă ar exista și ar fi ținut într-o astfel de "închisoare liberă", nu ar avea de unde să știe că este special, că are ceva deosebit de ceilalți și că asta se numește "dar". Normal că aceea care povestește știe... Încerc să îmi dau seama dacă, pe parcursul desfășurării poveștii, toate acestea vor cădea în lăcașul lor au ba. Ar fi rău de tot dacă nu cad. Uite hai să fac altfel. Am să revin la partea de început după ce se conturează mai mult din povestire și îmi dau seama dacă se justifică. Dar am aspecte unde te-aș întreba pe tine cum ai face, ținând însă cont de ce am spus eu aici. Deci: "Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…" . Cum ai scrie tu asta, vrând să sublinezi faptul ca ea acum știe că un copil de patru ani nu e normal să știe un astfel de cuvânt, dar să sugerezi în același timp un fel de strigăt mut al ființei de acum, care are câteva sute de ani "Nu eram chiar atât de monstru, aș fi putut fi, cu puțin noroc, un copil normal". Aștept sugestii. Mai departe: ce ai cu bourbonul între plăcintele cu mere? Părinții ei nu sunt rupți de realitate, iar asta poate fi o realitate, există un astfel de loc undeva la munte unde trecutul se amestecă într.un fel de kitch dulceag cu chestii din prezent, cum ar fi bourbonul și farfuriile de porțelan. Nu scriu poezie aici, Aalizei, deși am înclinații către poeme în proză. Asta este o realitate... literară. Chestia cu frazele lungi pledez vinovat. De la meserie mi se trage, le scurtez de nu se văd, promit!

da, e mult mai bine acum. multumesc.

Întotdeauna, întotdeauna e vorba de grădini. Ascultați ce spune Rilke: "Dar când totul se-nchide peste el, sunt totuși iarăși grădini și cele șaisprezece săbii îndoite, care s-abat peste el, rază pe rază, sunt o sărbătoare! Un hohot de căderi de apă." Întotdeauna e vorba de grădini. Aici, grădina Annei.

Când tăcerea se transformă într-un timpan uriaş, când scopul ei e de asculta cu toată fiinţa pe aproapele sau, poate, "timpul", trecerea lui discretă, atunci e una din tăcerile bune :) (... că sunt atâtea feluri de tăceri! )
Mi-a plăcut ideea din prima parte şi felul cum ai sugerat-o!
Per ansamblu cred că poemul are subtilităţi foarte adânci şi grave precum alternanţa şi contrastul dintre gângurit şi ţipăt.
Expresia "se târăşte pe brânci" mi se pare pleonastică.

Un citat drag, apropo de tăcere:
... Că, mai întâi de toate, este tăcerea, iar tăcerea face oprire, oprirea face umilinţă şi plângere, iar plângerea face frica, şi frica face smerenie, smerenia face socoteală de cele ce vor să fie, iar acea socoteală face dragoste, şi dragostea face sufletele să vorbeasca cu îngerii. Atuncea va pricepe omul că nu este departe de Dumnezeu."

( "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie")

merci pentru semnul auriu.:) pentru mine, "gustul sarutului" nu-i cliseu, nici macar figura de stil nu este; asa cum nici "gustul painii" nu poate fi. despre celalalt genitival, "febra tacerii" aveti dreptate, si tu si Adrian...speram sa "racoresc" ansamblul cu restul textului.

Textul acesta e ca un sentiment atât de adânc şi concret dintr-un vis, care, mai apoi, se încearcă a fi explicat raţional, printr-un limbaj insuficient.

....uitasem....

cenca cualli! ihuani cochiztli ximopanolti hermeneiapan! foarte fain. interesant vis bunvenit pe hermeneia! matei h. (cuetlachtli)

Cred ca daca ai citat corect, Nicolae. Impresia mea a fost (si este) ca iti motivezi retragerea prin faptul ca ti-o cere cineva. Mi s-a parut simptomatic acest lucru. Adica, daca vrei sa pleci, pleci. Dar pleci pentru ca tu hotarasti asta. Nu pentru ca ti-o cere cineva. De aici neclaritatea. Eu nu am sa intervin cind un autor pe Hermeneia ii spune altul autor ca scrie prost. Chiar daca nu este adevarat. Poate am sa scriu un comentariu in care am sa spun ca scriitura e buna. Dar incerc sa nu impiedic dialogul sau polemica. Apoi, cred ca sintem copii mari si cred ca putem sa nu ne luam jucariile si sa plecam ori de cite ori ne-a suparat cineva. Oamenii spun multe lucruri pe Hermeneia si in masura posibilitatilor ne straduim sa moderam ca dialogul sa fie regulamentar. Tu ne spui ca nu moderam suficient. Altii ne spun ca moderam prea mult. Cred ca iti dai seama de dilema. Dar voi investiga pentru ca nici un membru Hermeneia nu poate pur si simplu sa "recomade" altuia plecarea. Dar chiar daca se intimpla, asa cum spuneam, sintem copii mari si putem sa mai si spunem altora ca "nu mor caii cind vor ciinii". Parerea mea. Nu inteleg expresia "eu nu fac parte din categoria elitistilor, sunt omul acela simplu din parodia recenta a lui Nincu, un om care stie ceva mai mult decat cei din urma sa, dar nu suficient sa fie important." Pe Hermeneia sint tot felul de oameni. Eu de exemplu sint un om obisnuit. Nici elitist si nici altfel. Si cred ca am fost disponibil in masura posibilitatii la cit mai multi dintre membri. Cred insa ca absolut nimeni de aici nu are nici cel mai vag habar despre efortul acestor 4 ani de a mentine Hermeneia. Efort care de foarte multe ori l-am facut aproape singur. Si nici despre efortul pe care il fac absolut singur (tehnic si administrativ) ca sa migrez acum Hermeneia de pe v.1 pe 2.0. Tocmai de aceea toate aceste mici hirjoneli si capricii mi se par aproape copilarii pe linga nenumaratele ore de nesomn si munca migaloasa. Deci, ca sa fie clar, nu inteleg de ce defilezi cu o astfel de "smerenie". Nu inteleg ce vrei sa demonstrezi. Mai ales ca expresia "un om care stie ceva mai mult decat cei din urma sa, dar nu suficient sa fie important" mi se pare relativ ipocrita. Parerea mea. " V-as incurca fiindca este posibil sa nu inteleg creatiile, ar trebui sa ma certati si sa ma penalizati fiindca urasc diacriticele si comit greseli typo, chiar conjug aiurea cate un verb... " Faptul ca nu intelegi o creatie e problema ta. Nimeni nu e obligat sa inteleaga totul. Faptul insa ca urasti diacriticele sau comiti greseli de tiparire sau de gramatica intra sub incidenta regulamentului pe care te-ai angajat de buna voie si nesilit de nimeni sa il respecti. Pe de alta parte ma indoiesc ca vreun site de literatura care se respecta va accepta sa postezi texte neglijente ca aspect gramatical. Parerea mea. " Apoi mi se nazareste cateodata sa fac pe criticul sau pe filozoful, am o idee fixa cu moralitatea, imi sare repede tandara, refuz sa citesc exprimarile din limbi altele decat cea romana, ba chiar pledez pentru romaneasca veche din popor si cultiv imbogatirea si redescoperirea acesteea. In concluzie sunt un salbatic si, deci, nu putem avea puncte/interese comune." Daca esti antisocial aceasta este problema ta. Nu cred ca ti-o pot rezolva eu sau altii de aici. Exista specialisti pentru asta. Iar daca chiar esti antisocial probabil ca nu iti vei gasi locul in nici o comunitate sociala. Iar asta mi se pare trist. Dar ramine parerea mea. "stiu, imi veti raspunde ca noua versiune primeste si... prostii. Ei, asta e: nu pot sa ma conving ca sunt prost. Am toate defectele, numai prost nu ma simt." Cred ca faci o regretabila eroare semantica. Exista o diferenta fundamentala intre a scrie prost si a fi... prost. Iar daca nu o intelegi este foarte trist si nu cred ca te pot ajuta eu. In orice caz eu personal nu cred ca esti prost. Si nici nu cred ca Hermeneia a numit prost pe cineva vreodata. Dar eu nu te pot ajuta sau obliga sa vezi corect lucrurile daca tu insisti sa le vezi cum vrei tu. Devine un consm inutil de energie si timp. Se va face cum vrei tu. Iti doresc succes pe mai departe.

Sunt margini ale altor șapte coline, acolo pot locui prieteni, așa cum sunt și alte parcuri cu același nume, alți tei și alți castani înfloriți. Așa cum nu știu cât este de înțeles din vers și nici din ce nume se poate rosti o salutare către bunul prieten, dacă ar fi să fie. Sau toate acestea par de domeniul sf. :)

raspunsul tău aleatoriu, lasă loc iterpretărilor mele. mulțumesc de trecere și sfat. te mai aștept.

Există o discrepanţă stilistică destul de accentuată între prima unitate şi a doua. Nu mă arunc să spun că si ideatică, pentru că m-as hazarda. Totuşi, lexicală, clar este. "Mormintele lumii" nu are corespondent logic (chiar aşa - la nivel de metaforă. Există şi o logică a metaforei...) Mormântul lumii, ar avea un corespondent, dar "mormintele lumii", nu. Oricum, textul are miză, iar per ansamblu, este un destul de reuşit.

... mulțumesc, Beniamin!... nu voi comenta comentariul tău, pot doar a spune că nu este simbolic în acest text aproape nimic. dacă tu ai îmbogățit textul este meritul tău. iar nopțile nu mi le bântuie nimeni:).

Părerea mea e că repeţi obsesiv tema, discursul şi, mai ales, sintagme şi cuvinte [pământ, umbră, sărut, om, iubire, a vorbi... sunt doar câteva pe care le-ai ameţit de cap]. :)