Dacă o comparaţie cu atâta forţă nu aduce nimic nou, atunci nimic nu mai aduce. Fără "ca o femeie frumoasă" finalul ar deveni, nu doar banal şi predictibil, ci şi clişeic.
Versurile cu pricina nu sunt doar o comparaţie (şi aici vine "noul"), ci formează, metatextual/intercontextual o tranziţie obiect-subiect, o oglindă răsturnată: de la "vara îmbătrînește în mine ca o femeie frumoasă" la "o femeie frumoasă (iubire apusă) îmbătrâneşte în mine, ca vara". Finalul nu trebuie atins.
sa ma bag si eu in seama, sa nu ma bag?( daca tot n-am ce face, hai:P)
ce-i de remarcat la ambele texte( acuma daca Raluca te-a facut sa dezvalui si ce nu era de dezvaluit-inca- de ce sa nu profitam) dpmdv, este finalul. primul igrozitor de dureros, ca atunci cand mergi pe strada si vezi la un moment dat reflexia unui om in vitrina si te gandesti cat de rau arata, pentru ca sa-ti dai mai apoi seama ca de fapt esti tu; iar al doilea ironic, jucaus, aproape improbabil intr-un text asa "plangacios ca o marte spre luni, suspecta de galben". in rest in afara de marca A.A.A.( pe care inca o studiez:D), nu mai am ce zice.
"Nici nu este nevoie ca acest text să fie o capodoperă pentru că dacă, să zicem, un Ţuţea ia premiul nobel pentru patriotism anul acesta, la anul, dacă nu-l mai ia nu mai este Petre Ţuţea?"
Penitele se dau textelor nu autorilor...
"consider ca dom fanache trebuie sa-si ceara scuze. chiar de o fi si domnia sa editor."
Nu trebuie sa ma justific/scuz unei persoane care da penite aproape la orice text.Si nu sunt editor.
Cu scuze Adrianei ca-i dau de lucru, lui Vlad ca-i "patez" subsolul textului, intru indeplinirea suspendarii sa facem pe plac "penitaresei de serviciu".
"dar il intreb pe dl fanache daca are habar ce inseamna postmodernism, cel aplicat dupa 2000 in literatura romana si daca stie ce a teoretizat Cartarescu prin Levantul.
il mai intreb daca stie regulile lirice in acest stil, care presupun nu impuscarea unui vers ci asimilarea literaturii de la inceputuri pana azi, si nonmetafora ei.
daca stie ca utilizarea ironica a unui arhaism e presupusa virtuozitate postmodernista.
si daca mai poate citi acest text exemplar din aceste puncte de vedere. nu numai limbajul este perfect folosit, a se vedea metaforele gasite:
pășind spre locul de tăiere
cu gîtul secerai lumină
cat pamflet aici, cat antipoemele luminii, nu? "
Asta asa ca dovada de cat cat de multi poti epata si cat de mult te poti ridica in slavi.
aș da două penițe de aur dacă ar fi permis. un text care merită remarcat. de ce? pentru că scrie scurt și taie acolo în zona fără reproș. văd textul ca un vrednic camarad al lui „de ce iubim femeile”. iar faptul că e scris de o femeie îl face și mai valoros.
Raluca, mulțumesc de apricieri. :) Pe data viitoare, să sperăm că va fi mai bine. Poate facem cumva să fie și cei din online într-un dialog cu cei din sală.
Sărbatori fericite și ție!
Mă bucur să știu că cineva a înțeles noțiunea gândindu-se la "Peste aspidă si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si peste balaur." ...mările agreste...îmi amintesc că acest minipoem a fost acuzat de plagiat în 2002 prin utilizarea termenului agreste (întâlnit tocmai la Cărtărescu) uitându-se că și Ion Barbu îl are într-un anume context. Dar nu "traduc" mările agreste. Unii dintre noi se întâlnesc/se vor întâlni cu ele tot timpul.
Doamna Adriana, Imi pare rau ca n-am apucat sa citesc si a treia oara textul de mai sus. si nici altele, inca. am facut insa doua comentarii (plus intrebari) pe un alt forum (europeea), fara ecou. cu respect, tm
nici la asta nu ma gandisem.
n-am vazut ecranizarea, am citit insa cartea de atatea ori copil fiind, ca probabil m-as plictisi.
mi-a facut placere sa recunosc imaginea, poate ca umbla prin mine. shoo-shoo! :o)
remarc în mod deosebit partea centrală a textului, strofa 3, 4 și 5.
„am trasat un gol care semăna cu un ochi alb,
o secundă ca plămânul negru
şi un cerc gri.”
Aș fi văzut poate această relație cu poezia mai puțin domestică, însă e bine și așa. Oricum, per total îmi plăcu. Aș avea poate de cârcotit la acel „râgâie gingaș”, mi se pare o alăturare nefericită .
Una peste alta, un text bun.
Un mediator pe care îl respect al acestui site mi-a reproșat că fac comentarii scurte și generalizate ori oarecum emoționale și acord penițe usor, astfel subminând valoarea intrisecă a recompensării.. În schimb alți autori au spus că din contră, comentariile sunt lungi și neînsoțite de peniță. Le cer scuze și unora și altora. Se întâmplă să fie așa. La un text bun să nu simți nevoia să-l explicitezi, iar la un text mai puțin bun să simți nevoia de-a fi alături de autorul respectiv și să-l susții, atât cât poți. O să sune poate ridicol pentru unii, dar invățătura creștină ne învață a-l ajuta pe cel în nevoie și nu pe cel cu preaplinul său. Celui în nevoie dacă e posibil, dă-i cu prisosință. Cu preaplinul său celălalt se va descurca, dar cel săracit, fie și pentru o clipă, poate cădea. Pe de altă parte, fiind oameni și timpul și neștiința, mușcă adesori nesățioase din plinitatea încercărilor noastre. Desigur, am înțeles sensul logistic al semnalului dat de moderator și îl găsesc din punctul lui de vedere întemeiat, dar numai din punctul lui de vedere, altfel vă rog lăsați-mi posibilitatea de-a mă exprima în măsura și de măsura a cât pot eu. Poemul de sus e un poem impresionist pentru mine, pentru că privește viața și o înregistrează în tușe rapide de penel, fără a vea timpul necesar de-a o investiga în mod academic. Poetul e absorbit ca-n cuva unei mașini centrifugale de sentimentul care-l domină și se lasă astfel purtat de acesta. El transmite o magie a vitalității în mișcare care te învâluie și care te cucerește fără somare. Face presiunea sangvină a cititorului să treacă de cota 9, pe unde aceasta nu a mai călcat demult, poate din anii tinereții sau din timpul vreunui bungee jumping (cine a avut ocazia).Iar ca text, e undeva la confluența dintre proza din Jurnalul unui basketbalist al lui Jim Caroll și poezia lui Charles Bukoswki. Deci ca atare acest poem face ceea ce i se cere poeziei în mod plenar să instituie: necomunul, nefirescul. Ca anume cu acesta să te smulgă din banalul vieții tale de zi cu zi și să te ia la sinele poetului, în universul acestuia,dându-ți astfel posibilitatea de a simți și altfel. Dacă alături de acesta și sinele tău înflorește și dacă alături acolo îți simți și forța ta de minusculă gâză cum crește exponențial, atunci poetul și-a făcut meseria și tot ce trebuie să spui este: EXCELSIOR. .
Sensibilitate si disperare. Senzatie de sufocare. Un text inchegat, bine realizat epic, insotit de metafore inedite: "Furnici. Mărunte, negre, rotunde, un lanț nesfârșit de ură", "copilul ăsta care se cațără pe el ca o liană", "Trei mâini, într-un șirag nesfârșit." Crampeie de realitate. Rupe putin textul propozitia "Nici cand tace nu tace". Remarc cateva simboluri ce revin ca un laitmotiv: copilul agatat ca o liana, furnicile cand negre cand albe, proiectarea personajelor intr-o pelicula de film, sticla cu dopul pus, asfaltul fierbinte. Dar mai ales copilul in care se reflecta cei doi parinti, cu toata dragostea si ura lor. Textul e ca un rotund avand in centrul lui incercarea de a fugi din realitatea imediata. Scrii bine proza. Felicitari! Multumesc pentru urarea de bun-venit pe hermeneia.
Alba, despre concurenți, doar atunci când îi vom cunoaște. Deocamdată lăsăm creațiile lor să vorbească. Multe dintre ele îmi plac, unele chiar mult. Dar mă voi pronunța doar după finalizare. Sper că pe larg.
Aici au discutat câțiva dintre membrii juriului și la ei am făcut referire.
În privința actului creator, susțin în continuare ceea ce am spus și nu e o părere de moment. Am zis ”un anumit tip de orgoliu”. Nuanțele sunt foarte importante. Apoi, orice creator are conștiința valorii operei sale, altfel n-ar mai crea, nu? Ar sta indiferent și s-ar face macaragiu. Problema e cum își afirmă această conștiință. Ca un creator autentic sau ca un macaragiu. De aici abia, începe povestea.
mulțumesc tuturor pentru observații și opinii. am recitit-o și nu văd nimic ce ar trebui schimbat. nu înțeleg ce înseamnă liniar în acest context. își dorește cineva să citească ceva zglobiu? nu cred că acesta mi-a fost scopul. cred că melancolia poate fi uneori percepută ca fiind monotonă. și nu, nu mi mi s-a încurcat limba în gură. deși m-am străduit să văd dacă reușesc. de fapt e chiar paradoxal să vezi cum pentru cineva textul pare liniar (ca un fir continuu de ață) în timp ce pentru altcineva pare o încurcătură mai încurcată ca un ghem. probabil că între aceste două limite textul acesta poate fi citit de oricine oricum. pentru mine asta sună a reușită.
va rog sa nu mai lasati in comentarii adrese de email sau numere de telefon. Hermeneia nu este responsabila de consecintele sau siguranta publicarii acestor informatii personale.
Textele dv sunt foarte bune. Am citit mai mult si m-am convins. Nu stiu de ce le incadrati la cutia de nisip sau experiment, scrieti o poezie boagata in sentimente si imagini sugestive. Va felicit pentru talentul dv.
yester, totuși eu îți mulțumesc. sincer, nu-mi vine să cred, am senzația că mă răsfeți. din nu știu ce motiv, eram cât pe ce să șterg textul ăsta. mă bucur că ți-a plăcut. mi-ai făcut o bucurie, chiar când aveam nevoie. numai bine, Daniela
cred ca exista suficiente adrese de email cu care se poate ajunge la mine (au ajuns si unii nepoftiti si nedoriti) asa ca nu inteleg de ce acel sau acea "cineva" a avut nevoie de un mesager si o chestie din asta pe dupa șură, asta doar dacă are o problemă majoră cu curajul, sau cu lașitatea, for that matter
eu nu am rezervere intrucat e vorba de primul act sexual.so...textul poate o sa se destepte in timp...abia s-a nascut, poate fi si prost, multumesc de trecerea obiectiva
Reușește poezia să transmită gustul amar al înecării iubirii pierdute în vasele sparte, în scrisorile ferfenițate, care numai după ce le-ai rupt îți dai seama că ele chiar însemnau ceva, în ferestrele Parisului trecut, invocat ca tandră mângâiere. Aplaud reușita imaginii poetice din ultimele două versuri: țăndări se fac crinii aruncați prea târziu peste ochii pecetluiți. De plâns, de durere?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Dacă o comparaţie cu atâta forţă nu aduce nimic nou, atunci nimic nu mai aduce. Fără "ca o femeie frumoasă" finalul ar deveni, nu doar banal şi predictibil, ci şi clişeic.
pentru textul : copacul dinăuntru deVersurile cu pricina nu sunt doar o comparaţie (şi aici vine "noul"), ci formează, metatextual/intercontextual o tranziţie obiect-subiect, o oglindă răsturnată: de la "vara îmbătrînește în mine ca o femeie frumoasă" la "o femeie frumoasă (iubire apusă) îmbătrâneşte în mine, ca vara". Finalul nu trebuie atins.
abureli cu cuvinte... ai si texte care se merita citite?
pentru textul : dor desa ma bag si eu in seama, sa nu ma bag?( daca tot n-am ce face, hai:P)
pentru textul : Ultima întâlnire cu sinele dece-i de remarcat la ambele texte( acuma daca Raluca te-a facut sa dezvalui si ce nu era de dezvaluit-inca- de ce sa nu profitam) dpmdv, este finalul. primul igrozitor de dureros, ca atunci cand mergi pe strada si vezi la un moment dat reflexia unui om in vitrina si te gandesti cat de rau arata, pentru ca sa-ti dai mai apoi seama ca de fapt esti tu; iar al doilea ironic, jucaus, aproape improbabil intr-un text asa "plangacios ca o marte spre luni, suspecta de galben". in rest in afara de marca A.A.A.( pe care inca o studiez:D), nu mai am ce zice.
"Nici nu este nevoie ca acest text să fie o capodoperă pentru că dacă, să zicem, un Ţuţea ia premiul nobel pentru patriotism anul acesta, la anul, dacă nu-l mai ia nu mai este Petre Ţuţea?"
Penitele se dau textelor nu autorilor...
"consider ca dom fanache trebuie sa-si ceara scuze. chiar de o fi si domnia sa editor."
Nu trebuie sa ma justific/scuz unei persoane care da penite aproape la orice text.Si nu sunt editor.
Cu scuze Adrianei ca-i dau de lucru, lui Vlad ca-i "patez" subsolul textului, intru indeplinirea suspendarii sa facem pe plac "penitaresei de serviciu".
"dar il intreb pe dl fanache daca are habar ce inseamna postmodernism, cel aplicat dupa 2000 in literatura romana si daca stie ce a teoretizat Cartarescu prin Levantul.
il mai intreb daca stie regulile lirice in acest stil, care presupun nu impuscarea unui vers ci asimilarea literaturii de la inceputuri pana azi, si nonmetafora ei.
daca stie ca utilizarea ironica a unui arhaism e presupusa virtuozitate postmodernista.
si daca mai poate citi acest text exemplar din aceste puncte de vedere. nu numai limbajul este perfect folosit, a se vedea metaforele gasite:
pășind spre locul de tăiere
cu gîtul secerai lumină
cat pamflet aici, cat antipoemele luminii, nu? "
Asta asa ca dovada de cat cat de multi poti epata si cat de mult te poti ridica in slavi.
Astept sentina :)
pentru textul : timidă umbra ta de fată deaș da două penițe de aur dacă ar fi permis. un text care merită remarcat. de ce? pentru că scrie scurt și taie acolo în zona fără reproș. văd textul ca un vrednic camarad al lui „de ce iubim femeile”. iar faptul că e scris de o femeie îl face și mai valoros.
pentru textul : femeile de pe la noi deRaluca, mulțumesc de apricieri. :) Pe data viitoare, să sperăm că va fi mai bine. Poate facem cumva să fie și cei din online într-un dialog cu cei din sală.
pentru textul : Entropia unei seri de poezie. Virtualia XII. deSărbatori fericite și ție!
Mă bucur să știu că cineva a înțeles noțiunea gândindu-se la "Peste aspidă si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si peste balaur." ...mările agreste...îmi amintesc că acest minipoem a fost acuzat de plagiat în 2002 prin utilizarea termenului agreste (întâlnit tocmai la Cărtărescu) uitându-se că și Ion Barbu îl are într-un anume context. Dar nu "traduc" mările agreste. Unii dintre noi se întâlnesc/se vor întâlni cu ele tot timpul.
pentru textul : cine-mi va deschide deDoamna Adriana, Imi pare rau ca n-am apucat sa citesc si a treia oara textul de mai sus. si nici altele, inca. am facut insa doua comentarii (plus intrebari) pe un alt forum (europeea), fara ecou. cu respect, tm
pentru textul : gravură rupestră cu femeie și măr deGândul zboară spre mitul lui Odin.
pentru textul : in parc 2 deApar aici: corbii lui Odin, ochiul- preţul înţelepciunii.
Călin, multumesc pentru citire, comentariu.
oana
nici la asta nu ma gandisem.
pentru textul : Life support den-am vazut ecranizarea, am citit insa cartea de atatea ori copil fiind, ca probabil m-as plictisi.
mi-a facut placere sa recunosc imaginea, poate ca umbla prin mine. shoo-shoo! :o)
remarc în mod deosebit partea centrală a textului, strofa 3, 4 și 5.
pentru textul : En passant de„am trasat un gol care semăna cu un ochi alb,
o secundă ca plămânul negru
şi un cerc gri.”
Aș fi văzut poate această relație cu poezia mai puțin domestică, însă e bine și așa. Oricum, per total îmi plăcu. Aș avea poate de cârcotit la acel „râgâie gingaș”, mi se pare o alăturare nefericită .
Una peste alta, un text bun.
Eugen
pentru textul : Domestică de"În principiu marea majoritate a pregătirilor [..]" Sunteti sigur ca aceasta exprimare este corecta si ca nu constituie un pleonasm?
pentru textul : hermeneia 2.0 deAsta dacă luăm în cinsiderare doar părțile referitoare la concizie, ironie și satiră... :-) Am eșuat în a-ți regăsi vocea aici, maestre.
pentru textul : Pe Bulevard deUn mediator pe care îl respect al acestui site mi-a reproșat că fac comentarii scurte și generalizate ori oarecum emoționale și acord penițe usor, astfel subminând valoarea intrisecă a recompensării.. În schimb alți autori au spus că din contră, comentariile sunt lungi și neînsoțite de peniță. Le cer scuze și unora și altora. Se întâmplă să fie așa. La un text bun să nu simți nevoia să-l explicitezi, iar la un text mai puțin bun să simți nevoia de-a fi alături de autorul respectiv și să-l susții, atât cât poți. O să sune poate ridicol pentru unii, dar invățătura creștină ne învață a-l ajuta pe cel în nevoie și nu pe cel cu preaplinul său. Celui în nevoie dacă e posibil, dă-i cu prisosință. Cu preaplinul său celălalt se va descurca, dar cel săracit, fie și pentru o clipă, poate cădea. Pe de altă parte, fiind oameni și timpul și neștiința, mușcă adesori nesățioase din plinitatea încercărilor noastre. Desigur, am înțeles sensul logistic al semnalului dat de moderator și îl găsesc din punctul lui de vedere întemeiat, dar numai din punctul lui de vedere, altfel vă rog lăsați-mi posibilitatea de-a mă exprima în măsura și de măsura a cât pot eu. Poemul de sus e un poem impresionist pentru mine, pentru că privește viața și o înregistrează în tușe rapide de penel, fără a vea timpul necesar de-a o investiga în mod academic. Poetul e absorbit ca-n cuva unei mașini centrifugale de sentimentul care-l domină și se lasă astfel purtat de acesta. El transmite o magie a vitalității în mișcare care te învâluie și care te cucerește fără somare. Face presiunea sangvină a cititorului să treacă de cota 9, pe unde aceasta nu a mai călcat demult, poate din anii tinereții sau din timpul vreunui bungee jumping (cine a avut ocazia).Iar ca text, e undeva la confluența dintre proza din Jurnalul unui basketbalist al lui Jim Caroll și poezia lui Charles Bukoswki. Deci ca atare acest poem face ceea ce i se cere poeziei în mod plenar să instituie: necomunul, nefirescul. Ca anume cu acesta să te smulgă din banalul vieții tale de zi cu zi și să te ia la sinele poetului, în universul acestuia,dându-ți astfel posibilitatea de a simți și altfel. Dacă alături de acesta și sinele tău înflorește și dacă alături acolo îți simți și forța ta de minusculă gâză cum crește exponențial, atunci poetul și-a făcut meseria și tot ce trebuie să spui este: EXCELSIOR. .
pentru textul : Tangent de radical din "ix" deSensibilitate si disperare. Senzatie de sufocare. Un text inchegat, bine realizat epic, insotit de metafore inedite: "Furnici. Mărunte, negre, rotunde, un lanț nesfârșit de ură", "copilul ăsta care se cațără pe el ca o liană", "Trei mâini, într-un șirag nesfârșit." Crampeie de realitate. Rupe putin textul propozitia "Nici cand tace nu tace". Remarc cateva simboluri ce revin ca un laitmotiv: copilul agatat ca o liana, furnicile cand negre cand albe, proiectarea personajelor intr-o pelicula de film, sticla cu dopul pus, asfaltul fierbinte. Dar mai ales copilul in care se reflecta cei doi parinti, cu toata dragostea si ura lor. Textul e ca un rotund avand in centrul lui incercarea de a fugi din realitatea imediata. Scrii bine proza. Felicitari! Multumesc pentru urarea de bun-venit pe hermeneia.
pentru textul : Fuga deAlba, despre concurenți, doar atunci când îi vom cunoaște. Deocamdată lăsăm creațiile lor să vorbească. Multe dintre ele îmi plac, unele chiar mult. Dar mă voi pronunța doar după finalizare. Sper că pe larg.
Aici au discutat câțiva dintre membrii juriului și la ei am făcut referire.
În privința actului creator, susțin în continuare ceea ce am spus și nu e o părere de moment. Am zis ”un anumit tip de orgoliu”. Nuanțele sunt foarte importante. Apoi, orice creator are conștiința valorii operei sale, altfel n-ar mai crea, nu? Ar sta indiferent și s-ar face macaragiu. Problema e cum își afirmă această conștiință. Ca un creator autentic sau ca un macaragiu. De aici abia, începe povestea.
pentru textul : Concursul de Poezie ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” demulțumesc tuturor pentru observații și opinii. am recitit-o și nu văd nimic ce ar trebui schimbat. nu înțeleg ce înseamnă liniar în acest context. își dorește cineva să citească ceva zglobiu? nu cred că acesta mi-a fost scopul. cred că melancolia poate fi uneori percepută ca fiind monotonă. și nu, nu mi mi s-a încurcat limba în gură. deși m-am străduit să văd dacă reușesc. de fapt e chiar paradoxal să vezi cum pentru cineva textul pare liniar (ca un fir continuu de ață) în timp ce pentru altcineva pare o încurcătură mai încurcată ca un ghem. probabil că între aceste două limite textul acesta poate fi citit de oricine oricum. pentru mine asta sună a reușită.
pentru textul : defunctis amor decam slăbuț textul și cu metaforizări forțate.
pentru textul : Cafea cu vise deva rog sa nu mai lasati in comentarii adrese de email sau numere de telefon. Hermeneia nu este responsabila de consecintele sau siguranta publicarii acestor informatii personale.
pentru textul : Ultimul text la Kyoto deTextele dv sunt foarte bune. Am citit mai mult si m-am convins. Nu stiu de ce le incadrati la cutia de nisip sau experiment, scrieti o poezie boagata in sentimente si imagini sugestive. Va felicit pentru talentul dv.
pentru textul : Din casa bunicilor deyester, totuși eu îți mulțumesc. sincer, nu-mi vine să cred, am senzația că mă răsfeți. din nu știu ce motiv, eram cât pe ce să șterg textul ăsta. mă bucur că ți-a plăcut. mi-ai făcut o bucurie, chiar când aveam nevoie. numai bine, Daniela
pentru textul : intersection decred ca exista suficiente adrese de email cu care se poate ajunge la mine (au ajuns si unii nepoftiti si nedoriti) asa ca nu inteleg de ce acel sau acea "cineva" a avut nevoie de un mesager si o chestie din asta pe dupa șură, asta doar dacă are o problemă majoră cu curajul, sau cu lașitatea, for that matter
pentru textul : (de ce oare scriu toate acestea) I deeu nu am rezervere intrucat e vorba de primul act sexual.so...textul poate o sa se destepte in timp...abia s-a nascut, poate fi si prost, multumesc de trecerea obiectiva
pentru textul : ora celor o mie de poeme demă voi gândi serios la observația ta. mulțumesc pentru zâmbet și semn, Raluca!
pentru textul : monocaligrafie deNu pot modifica timpul din prima strofă deoarece acesta marchează momentul raportării la acea dată, care este undeva în trecut.
Am schiimbat câte ceva şi am scos un vers. Cred că este mai bine acum. Mulţumesc pentru semna.
pentru textul : apus de femeie deMarina, Petre mulțumesc de trecere și să nu vă maltratați păpușile!
pentru textul : Păpușile plâng deîmi place prima parte, mi-aș fi dorit un final mai puternic și am ceva cu "frigul mut al singurătății". poemul este un psalm reușit!
pentru textul : în rîpa aceea unde mor cîinii și oamenii fără acte dehanny, e posibil ca baudeLLaire sa nu fi existat. baudelaire insa da. rim
pentru textul : Plansu-mi-s-a deReușește poezia să transmită gustul amar al înecării iubirii pierdute în vasele sparte, în scrisorile ferfenițate, care numai după ce le-ai rupt îți dai seama că ele chiar însemnau ceva, în ferestrele Parisului trecut, invocat ca tandră mângâiere. Aplaud reușita imaginii poetice din ultimele două versuri: țăndări se fac crinii aruncați prea târziu peste ochii pecetluiți. De plâns, de durere?
pentru textul : Vitraliul celor o mie de crini dePagini