Anna, trecând despre faptul că demonii sunt, nu-i așa, îngeri căzuți, sinceră să fiu, am dubii cu privire la ceea ce poate însemna, în concepția ta, desigur, "realitate reală". Cred că ai trecut ușor pe lângă poezia mea, poate a fost de vină și amalgamul din prima parte, remarcat și de către Vladimir, nu știu. Umbrele nu erau de la aripi, am reformulat... deși mie îmi place să induc cititorul în eroare. Ce mă bucură din cale-afară însă este că ai simțit tenta ludică a acestui text. Asta da... cred că era nevoie de o atingere feminină să simtă asta. No offence celorlați cititori care nu se încadrează aici. Zâmbet. Vlad, mulțumesc pentru privirea atentă, din câte vezi, am urmat câteva dintre sfaturile tale. Mai am eu de lucrat într-o parte, unde știu că mai trebuie ceva, sper să și reușesc să fac asta. Altfel, chestia cu curajul... știi și tu cât de aproape de nebunie este. Mai țin încă ușa aceea întredeschisă încă, promit să îmi schimb motto-ul dacă intervine vreo modificare. Vă mai aștept, fiecare cu îngerii voștri.
E ok, Adrian. Poate că ar fi trebuit să îl pun la titlu. Pe de altă parte mă bucur enorm că mi-am dat seama că ultmul senryū nu mai are acelasi mesaj tradus în japoneză sau în oricare altă limbă. E un aspect de care va trebui să ţin cont pe viitor. Mulţumesc :)
Cristina, nu știu cînd a trăit Menalau, soțul Elenei. 500 sau 1000 sau 1500 B.C. Despre bere însă se spune că în codul său Hammurabi îi reglementează fabricarea și chiar se spune că era cunoscută din neolitic prin 9000 B.C. Așa că... totul e posibil. Desigur însă că nu Heineken.
frumuseta, cotnareanule? :) dar,ma rog, pana la urma si kitsc-ul are o...frumusete a lui. asa ca te pot ierta pentru prima parte a comentariului. dar nu te pot ierta pentru ca mi-ai amintit de turtele alea cu julfa... oare se mai fac?
Nu cred ca am citit o mai frumoasa caracterizare a mainilor unui batran sau a mainilor in general:"orice sîn ar fi secat/ la atingerea lor/ orice buză ar fi crăpat/ s-ar fi pietrificat filele cărților/ între ele". Ma bucur ca am nimerit pe acest site, gasesc multa poezie de calitate."printre cutele / adînci/ ale îmbrăcăminții/ îi atîrnau rămășiță de viață". O viata de om traita demn este descrisa amanuntit in doar cateva strofe. Imi place ca gasesc metafore originale, nemaintalnite si nemaibatatorite."Ramasitele vietii" alaturi de "filele cartilor pietrificate" alaturi de Dumnezeul batranilor alaturi de realizarea perfecta a portretului batranului. Eu il am in fata in toata splendoarea sa si a poeziei tale.
Păi eu cred că e un semn foarte bun dacă o carte trece de pe raftul rece în palmele calde ale cititorilor. E posibil ca formularea mea să fie nepotrivită... voi încerca o modificare.
Am revăzut secvențele video și, implicit, momentul în care Alina se pregătea să ne-o încredințeze pe Coraline. A fost frumos! Cele două cărți prezentate, și cu antologia trei, s-au bucurat și se bucură de toată prețuirea.
E drept că vremea neprielnică n-a permis tuturor să fie prezenți, însă, într-un fel au fost toți acolo, prin creațiile lor.
Raspund, desi nu sunt sigur ca meritam efortul tau. "Revelarea sensurilor" a fost putin ajutata, probabil, si de explicatiile mele, dar e surprinzator de corecta. Asta spre deosebire de celelalte doua comentarii la alte poeme ale mele. a. Corect si nu chiar. O abolire a simturilor pentru a ma deconecta de la realitate. "funda" e autoironie si incercae de a parasi un registru absurd, asta din punctul meu de vedere. Din celalalt, al celui din fata, e cinism. b. Deposedarea de sine si pierderea in inutilitati, in falsuri, in vanturari sterile. Vital devine cand insasi existenta ta subtila, profunda, este pusa sub semnul indoielii. c. Corect. d. Corect. Nu ma gasesc, desi am vazut in ce parte am luat-o. e. Corect. f. Corect :). Fusesi surprinzator de aproape de imaginile, starile si ideile mele. Suprinzator pentru ca el le cam amestec in decurs de un vers pe toate. Fa-ti curaj si pentru a fi mai buna :)
după un asemenea comentariu, mi-e greu să spun ceva. Doar că voi încerca să mă sustrag tentației de a face prea multe arabescuri cu emoții, stări și gânduri. Dar așa cum o spuneam de curând și în altă parte, drumul spre ceea ce e simplu devine deseori complicat.
intilnesc un poem ce-si identifica vectorii proportional cu starile autorului, un spatiu interior amenajat in alte nuante, insotite de tuse profunde, de un calibru calitativ superior... un exemplu elocvent: "acoperă pustiul trupului meu cu puțină răbdare lasă-mă să ard lasă tălpile să pască întunericul ierbii nu căuta inima în sângele ce aleargă în agonie prin tranșeele mâinilor e prea târziu"
observ încercările tale de a forța limba sa spună mai mult decît de obicei dar mă tem că aceste contorsiuni nu reușesc decît să transmită un limbaj defectuos decît o imagine inedită. probabil n-ar fi rău dacă te-ai concentra mai mult pe ce poți face cu cuvintele decît pe limitele lor. părerea mea
Ei bine, trebuie să-i mulțumesc lui Andu pentru semnalarea acestei poezii, în ultimul timp nu am prea avut timp să citesc tot ce se postează. Nici nu știu, nu pot spune că l-am regăsit pe Emilian Pal, nici nu pot spune cu certitudine că el a început să îl găsească pe următorul, inevitabilul, Emilian Pal. Știu doar că este o maturizare a scrisului, o oarecare sfiiciune a spunerii, nu pentru că autorul nu știe ce vrea să spună, ci parcă pentru că se întreabă dacă mai este nevoie să mai spună ceva; un balans de atmosferă cum rareori ai ocazia să găsești într-un jazz bar mic, unde nimerești din greșeală într-o seară ploioasă, și ești singurul care nu cunoaște pe nimeni de-acolo. Aproape nu-mi vine să cred ce ai creat tu aici. Sper să ții bine de drumul acesta.
un poem alcatuit din patru și in patru note, laturi, puncte cardinale... care, adunate in ideea de publicitate, incearca sa dea nota unei irealitatii in care traim condusi de programe "educative", sa zic așa... in ceea ce priveste comentariile adaugate de ceilalti... am patit-o si eu!!!!!!!!!!
Stimate Profet! Îmi cer scuze pentru indispoziția provocată prin nepostarea profilului. N-a fost un gest de impolitețe, pur și simplu fiind un amator în ceea ce privește netul, după vorba lui Caragiale un om vechi care preferă cartea pe hârtie, nu cunosc toate subtilitățile. Între timp, cum vedeți, lipsa a fost remediată. Am intrat pe Hermeneia îndemnat de o bună prietenă și atras de calitatea textelor, mult peste media a ceea ce am întâlnit în spațiul literar electronic. Să trecem la cestiune… Regret că, în răspăr cu numele sitului, ați aplicat textului meu o hermeneutică ciudată. Să începem cu sfârșitul: eu vorbesc despre antielitismul comunismului și al corectitudinii politice (ceea ce este totuși o axiomă asumată și abundent teoretizată de aceasta din urmă), dvs. mă trimiteți la „cenzura comunistă și dezbaterea culturală”? Care este legătura? Recunoașteți apoi că nu cunoașteți dezbaterea din Cotidianul. Ei au pornit de la o idee la care am aderat fără rezerve, cum și dvs, curățenia necesară a spațiului public, inclusiv cel cultural, de impostură și lichelism. Ceea ce mi-a atras dezaprobarea a fost modul jurnalistic deficitar, vânătoarea de senzațional cu orice preț într-o chestiune, trebuie să recunoașteți, deosebit de gingașe. Să luăm un exemplu ipotetic, pentru a fi mai ușor (nu e tocmai greu de găsit nici practic): să ne închipuim un roman foarte antisistem apărut înainte de 89, dar teribil de precar din punct de vedere estetic. Unde-l trecem: la valabil (pt. atitudine) sau la expirat (pt. formula literară)? Intrăm apoi într-o veche dezbatere asupra raportului etic – estetic. Rămân Junger sau Celine mai puțin mari scriitori datorită opțiunilor lor politice? Făcând „topuri” și „clasamente” cu excluzabili, liste negre, autorii demersului jurnalistic riscă să compromită prin hei rupism tocmai ideea de la care porniseră. Asta m-a supărat, și se vede destul de clar pentru cine citește cu bună credință. Mă încăpățânez apoi să cred că glumiți când susțineți valabilitatea votului în domeniul recunoașterii valorii. Democrația nu-și are aici nici un rost. Nici Shakespeare, nici Joyce, nici Eminescu n-ar fi cucerit la vremea lor un număr cât de cât reprezentativ de voturi. Putem milita din toată inima pentru o lustrație, inclusiv în sfera culturii, dar în nici un caz prin referendum: acesta poate să rămână, acesta nu. Ignorând aceste lucruri simple, autorii anchetei (speculez voit ambiguitatea termenului) au alunecat pe nesimțite de la o chestiune (pe care nici ei n-au știu în ce plan să o așeze: moral? estetic?) într-adevăr esențială pentru buna așezare a societății românești, spre una cu o miză intelectuală derizorie: conflictul inter-generaționist. Judecata morală pe care o invocați, stimate domn, e lucru care presupune multe și, înainte de toate competență morală. Nu intru în arcanele definirii sintagmei, dar presupun că nu v-ar plăcea să vă fie judecate poeziile de cineva care nu a citit în viața lui un volum de versuri. Aidoma, achiziționarea unei competențe morale îmi pare necesară înaintea emiterii unei judecăți aspre. A judeca pur și simplu pe criteriul după care oricine a avut ghinionul să trăiască „înainte de…” este în principiu vinovat de – măcar – complicitate, mi se pare simplist și periculos. Ne mișcăm într-un teritoriu al nuanțelor infinitezimale, unde și bisturiul e prea grosolan, trebuie finețea laserului. Cu atât mai mult nu voi fi de acord cu cei care vor să tranșeze chestiunea cu toporul. Conflictele inter-generaționiste au o frumoasă tradiție în cultura noastră, pe care am invocat-o fugar în eseul meu. Cu apogeul în interbelic. Atunci însă (ca și la junimiști mai devreme) cherela avea o miză intelectuală majoră. Mă interesa tocmai mutarea discuției în acest spațiu strict cultural, vreau să văd miza acestei dezbateri. Ciudat e că, pentru a da un exemplu recent, dacă un troglodit ca Dinu Săraru vine să dea public lecții de estetică și patriotism se revoltă tot un „vechi” precum Mircea Dinescu, nu cei care strigau împotriva „expiraților”. Sunt multe astfel de incongruențe supărătoare care pot compromite o idee necesară ca aerul. Asupra lor am meditat, câtuși de puțin roșu cum spuneți, mai degrabă negru de supărare și dezamăgire. Și, pentru că veni vorba de incongruențe… îngăduiți-mi, ca încheiere, să-mi exprim oarece nedumeriri „stilistice” față de tonul în care este compus Regulamentul Hermeneia, care sună foarte „tovărășește” prin îndemnurile la o nouă calitate și la accesul „pe noi culmi” de împlinire estetică, de tipul, citez: „Cu cât un membru este mai „sus” pe traiectoria novice – autor – maestru cu atât trebuie să se aștepte la și mai multă exigență din partea cititorilor și criticilor săi”. Cum bine știți, pentru orice scriitor, evoluția liniară este o himeră, după o capodoperă poate urma un eșec, sau invers. Urările ca fiecare text să fie mai presus decât precedentul sună, cum să spun, naiv-școlărește. Cel puțin. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră de construcție literară!
nu dragul meu. nu am uitat România. și nu, România are resurse. dar și aici vă rog să nu vă supărați în mîndria națională fiindcă nu are nici o legătură cu ea. chestia asta nu are nici o legătură cu sărăcia sau resursele. are legătură cu... nu știu cum să spun, cu capul. Marele Creangă avea un ciclu de povești pe care le-am îndrăgit întotdeauna. Se numesc „Prostia omenească”, știți voi, povestea cu drobul de sare, cu carul cu fîn și încă altele. Ce a vrut să spună Creangă acolo este că problema nu „e” resursele ci e modul cum le folosești. Nimeni nu condamnă pe nimeni. M-a amuzat doar un site de televiziune care ar putea face treaba mult mai buna cu resursele pe care le are. Mă tem că problema României nu sînt resursele ci rasoleala. Sau, invers punînd problema, așa cum există atît de mult kitsch și rasoleală în România, tot la fel de bine poate exista și un Victor Turburea.
nu e proza, e poem.. rearanjeaza-l ....ce spui? in alta ordine de idei e minunat sa duci un omagiu lui pavarotti..inca nu pot vorbi despre el si nici nu pot scrie asa ca sper sa intelegi de ce nu-ti comentez textul ... e inca atat de cald, de viu chiar acolo in noapte... astept pe trepte la scara artistilor sa apara cu zambetul lui larg ca dupa un spectacol...
o sa trec peste jignirile tale, se pare ca de o vreme e o obisnuinta a editorilor hermeneia sa/mi arunce cate o pisica peste gard, nu te teme ca nu sufar de autosuficienta, mai mult decat crezi sunt constienta de lipsurile textelor mele, de multe ori nu pot scoate ceea ce am vrut din ele insa nu ma opresc aici ci de multe ori revin in timp asupra lor incercand sa le cizelez. nu exista limite in ceea ce priveste imaginatia. am spus si o mai repet, gandirea mea vine din muzica de unde am invatat ca anume ceea ce astazi pare fortat si poate chiar decadent e o treapta noua a limbajului muzical si implicit poetic. poti sa/ti dau nenumarate exemple in care nume mari ale componisiticii au fost considerati de contemporani drept promotorii unor solutii fortate , impingand la maxim cromatismele si disonantele ... eu cred in inovatii, cred in ghetari in flacari..e chiar o imagine cool... unii isi pot imagina asta, altii nu, iar altii pot chiar sa intre in pielea ghetarului in flacari ... nu/ti cer sa ma intelegi, nici sa ma citesti, nici sa ma comentezi...a fost optiunea ta, nu esti nici macar obligat de statutul de editor. daca il ai, esti absolvit de aceasta obligatie pe pagina mea atat timp cat mai scriu pe hermeneia.pana la urma nu inteleg de ce va face asa o mare placere sa ma atacati daca e liniste. unora le place cu orice pret scandalul si daca nu au subiecte inventeaza. regret intrucat imi placea cum scrii si priveam cu respect spre textele semnate emil pal. kelaro
Monica nu este scris ""arunca resturile gambelor mele" pentru ca atunci ar fi fost lesne de inteles... textul subliniaza existenta a trei entitati conturate atat cat am crezut ca e nevoie pentru niste personaje aflate la intersectia dintre lumi... n-am vrut sa le ofer mai mult unei lumi in detrimentul celeilalte.El nu este decat un nod al intamplarilor si atat. Te asigur ca exista logica in acest text insa este una pulsatorie :)
este multă nostalgie și finețe în poemul tău, Daniela. iar exemplele comentatorului de mai sus o ilustrează pe deplin. e drept că ai mixat lirismul cu poezia de stare, dar a ieșit ceva ce mie îmi place. nu am uitat că și bacovia părea simplu după cum din generația '60 ileana mălăncioiu. e firesc să te exprimi cum simți, iar eu primesc cuvintele simple ca viața fiind cele ce poartă poezia în ele. e ceva intim aici! atât tonalitatea cât și modalitatea... seară faină!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Anna, trecând despre faptul că demonii sunt, nu-i așa, îngeri căzuți, sinceră să fiu, am dubii cu privire la ceea ce poate însemna, în concepția ta, desigur, "realitate reală". Cred că ai trecut ușor pe lângă poezia mea, poate a fost de vină și amalgamul din prima parte, remarcat și de către Vladimir, nu știu. Umbrele nu erau de la aripi, am reformulat... deși mie îmi place să induc cititorul în eroare. Ce mă bucură din cale-afară însă este că ai simțit tenta ludică a acestui text. Asta da... cred că era nevoie de o atingere feminină să simtă asta. No offence celorlați cititori care nu se încadrează aici. Zâmbet. Vlad, mulțumesc pentru privirea atentă, din câte vezi, am urmat câteva dintre sfaturile tale. Mai am eu de lucrat într-o parte, unde știu că mai trebuie ceva, sper să și reușesc să fac asta. Altfel, chestia cu curajul... știi și tu cât de aproape de nebunie este. Mai țin încă ușa aceea întredeschisă încă, promit să îmi schimb motto-ul dacă intervine vreo modificare. Vă mai aștept, fiecare cu îngerii voștri.
pentru textul : Îngeri ® deE ok, Adrian. Poate că ar fi trebuit să îl pun la titlu. Pe de altă parte mă bucur enorm că mi-am dat seama că ultmul senryū nu mai are acelasi mesaj tradus în japoneză sau în oricare altă limbă. E un aspect de care va trebui să ţin cont pe viitor. Mulţumesc :)
pentru textul : Zâmbetul ca o frunză căzătoare.... dedaca aceasta este singura nedumerire, nu pot sa va ajut!
pentru textul : studiu pe pisici dete rog sa respecti regulamentul in ce priveste titlul
pentru textul : și cuvintele se rostogoleau ca perlele pe covorul moale deca si ultimul ce, lucian?
pentru textul : ca un pește deCristina, nu știu cînd a trăit Menalau, soțul Elenei. 500 sau 1000 sau 1500 B.C. Despre bere însă se spune că în codul său Hammurabi îi reglementează fabricarea și chiar se spune că era cunoscută din neolitic prin 9000 B.C. Așa că... totul e posibil. Desigur însă că nu Heineken.
pentru textul : la mormântul lui menelau deNu a mers, deci vă rog să o faceţi Dv. L-aş retrage, dar vreau să văd ce pot face pe viitor din el. Cezar
pentru textul : Judecata de Apoi defrumuseta, cotnareanule? :) dar,ma rog, pana la urma si kitsc-ul are o...frumusete a lui. asa ca te pot ierta pentru prima parte a comentariului. dar nu te pot ierta pentru ca mi-ai amintit de turtele alea cu julfa... oare se mai fac?
pentru textul : i’m lovin’it de* intrigant
pentru textul : Mulţimi deNu cred ca am citit o mai frumoasa caracterizare a mainilor unui batran sau a mainilor in general:"orice sîn ar fi secat/ la atingerea lor/ orice buză ar fi crăpat/ s-ar fi pietrificat filele cărților/ între ele". Ma bucur ca am nimerit pe acest site, gasesc multa poezie de calitate."printre cutele / adînci/ ale îmbrăcăminții/ îi atîrnau rămășiță de viață". O viata de om traita demn este descrisa amanuntit in doar cateva strofe. Imi place ca gasesc metafore originale, nemaintalnite si nemaibatatorite."Ramasitele vietii" alaturi de "filele cartilor pietrificate" alaturi de Dumnezeul batranilor alaturi de realizarea perfecta a portretului batranului. Eu il am in fata in toata splendoarea sa si a poeziei tale.
pentru textul : palmele bătrînului deDincolo de ferestre, animând întâmplările
(contopite) da-uri și nu-uri: clepsidre fără putința răsturnării...
Sunt oamenii, aici, în atelierul ăsta vechi.
Am învățat demontarea cifrelor în linii,
și stivuirea lor în albul de pe tâmple.
Îmbinarea gândurilor, în vorbe,
însoțite ades și prea puțin, de zâmbet,
undeva într-o neînțeleasă limbă.
Zilnica obișnuință ne e închinarea înaintea literei...
pentru textul : omogenitate dePăi eu cred că e un semn foarte bun dacă o carte trece de pe raftul rece în palmele calde ale cititorilor. E posibil ca formularea mea să fie nepotrivită... voi încerca o modificare.
pentru textul : Secvențe video - Virtualia și poeții "post-apocaliptici" deAm revăzut secvențele video și, implicit, momentul în care Alina se pregătea să ne-o încredințeze pe Coraline. A fost frumos! Cele două cărți prezentate, și cu antologia trei, s-au bucurat și se bucură de toată prețuirea.
E drept că vremea neprielnică n-a permis tuturor să fie prezenți, însă, într-un fel au fost toți acolo, prin creațiile lor.
Raspund, desi nu sunt sigur ca meritam efortul tau. "Revelarea sensurilor" a fost putin ajutata, probabil, si de explicatiile mele, dar e surprinzator de corecta. Asta spre deosebire de celelalte doua comentarii la alte poeme ale mele. a. Corect si nu chiar. O abolire a simturilor pentru a ma deconecta de la realitate. "funda" e autoironie si incercae de a parasi un registru absurd, asta din punctul meu de vedere. Din celalalt, al celui din fata, e cinism. b. Deposedarea de sine si pierderea in inutilitati, in falsuri, in vanturari sterile. Vital devine cand insasi existenta ta subtila, profunda, este pusa sub semnul indoielii. c. Corect. d. Corect. Nu ma gasesc, desi am vazut in ce parte am luat-o. e. Corect. f. Corect :). Fusesi surprinzator de aproape de imaginile, starile si ideile mele. Suprinzator pentru ca el le cam amestec in decurs de un vers pe toate. Fa-ti curaj si pentru a fi mai buna :)
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările dePentru imaginatie in special si in coerenta cu ceea ce am scris mai sus.
pentru textul : capetown deViorel. Mulţumesc.
pentru textul : poveste de noiembrie dedupă un asemenea comentariu, mi-e greu să spun ceva. Doar că voi încerca să mă sustrag tentației de a face prea multe arabescuri cu emoții, stări și gânduri. Dar așa cum o spuneam de curând și în altă parte, drumul spre ceea ce e simplu devine deseori complicat.
Mulțumesc. Toate cele bune!
pentru textul : oniromahie deintilnesc un poem ce-si identifica vectorii proportional cu starile autorului, un spatiu interior amenajat in alte nuante, insotite de tuse profunde, de un calibru calitativ superior... un exemplu elocvent: "acoperă pustiul trupului meu cu puțină răbdare lasă-mă să ard lasă tălpile să pască întunericul ierbii nu căuta inima în sângele ce aleargă în agonie prin tranșeele mâinilor e prea târziu"
pentru textul : prea târziu deobserv încercările tale de a forța limba sa spună mai mult decît de obicei dar mă tem că aceste contorsiuni nu reușesc decît să transmită un limbaj defectuos decît o imagine inedită. probabil n-ar fi rău dacă te-ai concentra mai mult pe ce poți face cu cuvintele decît pe limitele lor. părerea mea
pentru textul : reperul unui om mort deEi bine, trebuie să-i mulțumesc lui Andu pentru semnalarea acestei poezii, în ultimul timp nu am prea avut timp să citesc tot ce se postează. Nici nu știu, nu pot spune că l-am regăsit pe Emilian Pal, nici nu pot spune cu certitudine că el a început să îl găsească pe următorul, inevitabilul, Emilian Pal. Știu doar că este o maturizare a scrisului, o oarecare sfiiciune a spunerii, nu pentru că autorul nu știe ce vrea să spună, ci parcă pentru că se întreabă dacă mai este nevoie să mai spună ceva; un balans de atmosferă cum rareori ai ocazia să găsești într-un jazz bar mic, unde nimerești din greșeală într-o seară ploioasă, și ești singurul care nu cunoaște pe nimeni de-acolo. Aproape nu-mi vine să cred ce ai creat tu aici. Sper să ții bine de drumul acesta.
pentru textul : turtle blues deun poem alcatuit din patru și in patru note, laturi, puncte cardinale... care, adunate in ideea de publicitate, incearca sa dea nota unei irealitatii in care traim condusi de programe "educative", sa zic așa... in ceea ce priveste comentariile adaugate de ceilalti... am patit-o si eu!!!!!!!!!!
pentru textul : avon cosmetics decare este bun, aş fi spus:
vântul și bătăile inimii
pași ce se îndepărtează
ai un typo la oare pot inventa.
pentru textul : reinventează-mă! deacel touch feminin, discret. Mulțumesc frumos, Daniela!
pentru textul : parcele ale aceluiași soare deIar am neglijat "previu". Scuze "Ca el e si se-a dreptu absurd pe de-a supra" se va citi "Ca el e si de-a dreptu absurd pe de-a supra"
pentru textul : Geamantan cu pisică dedefinitiv profan, mai ales frumusețea, desigur în funcție de teologia personală
pentru textul : antiplatonice VIII deStimate Profet! Îmi cer scuze pentru indispoziția provocată prin nepostarea profilului. N-a fost un gest de impolitețe, pur și simplu fiind un amator în ceea ce privește netul, după vorba lui Caragiale un om vechi care preferă cartea pe hârtie, nu cunosc toate subtilitățile. Între timp, cum vedeți, lipsa a fost remediată. Am intrat pe Hermeneia îndemnat de o bună prietenă și atras de calitatea textelor, mult peste media a ceea ce am întâlnit în spațiul literar electronic. Să trecem la cestiune… Regret că, în răspăr cu numele sitului, ați aplicat textului meu o hermeneutică ciudată. Să începem cu sfârșitul: eu vorbesc despre antielitismul comunismului și al corectitudinii politice (ceea ce este totuși o axiomă asumată și abundent teoretizată de aceasta din urmă), dvs. mă trimiteți la „cenzura comunistă și dezbaterea culturală”? Care este legătura? Recunoașteți apoi că nu cunoașteți dezbaterea din Cotidianul. Ei au pornit de la o idee la care am aderat fără rezerve, cum și dvs, curățenia necesară a spațiului public, inclusiv cel cultural, de impostură și lichelism. Ceea ce mi-a atras dezaprobarea a fost modul jurnalistic deficitar, vânătoarea de senzațional cu orice preț într-o chestiune, trebuie să recunoașteți, deosebit de gingașe. Să luăm un exemplu ipotetic, pentru a fi mai ușor (nu e tocmai greu de găsit nici practic): să ne închipuim un roman foarte antisistem apărut înainte de 89, dar teribil de precar din punct de vedere estetic. Unde-l trecem: la valabil (pt. atitudine) sau la expirat (pt. formula literară)? Intrăm apoi într-o veche dezbatere asupra raportului etic – estetic. Rămân Junger sau Celine mai puțin mari scriitori datorită opțiunilor lor politice? Făcând „topuri” și „clasamente” cu excluzabili, liste negre, autorii demersului jurnalistic riscă să compromită prin hei rupism tocmai ideea de la care porniseră. Asta m-a supărat, și se vede destul de clar pentru cine citește cu bună credință. Mă încăpățânez apoi să cred că glumiți când susțineți valabilitatea votului în domeniul recunoașterii valorii. Democrația nu-și are aici nici un rost. Nici Shakespeare, nici Joyce, nici Eminescu n-ar fi cucerit la vremea lor un număr cât de cât reprezentativ de voturi. Putem milita din toată inima pentru o lustrație, inclusiv în sfera culturii, dar în nici un caz prin referendum: acesta poate să rămână, acesta nu. Ignorând aceste lucruri simple, autorii anchetei (speculez voit ambiguitatea termenului) au alunecat pe nesimțite de la o chestiune (pe care nici ei n-au știu în ce plan să o așeze: moral? estetic?) într-adevăr esențială pentru buna așezare a societății românești, spre una cu o miză intelectuală derizorie: conflictul inter-generaționist. Judecata morală pe care o invocați, stimate domn, e lucru care presupune multe și, înainte de toate competență morală. Nu intru în arcanele definirii sintagmei, dar presupun că nu v-ar plăcea să vă fie judecate poeziile de cineva care nu a citit în viața lui un volum de versuri. Aidoma, achiziționarea unei competențe morale îmi pare necesară înaintea emiterii unei judecăți aspre. A judeca pur și simplu pe criteriul după care oricine a avut ghinionul să trăiască „înainte de…” este în principiu vinovat de – măcar – complicitate, mi se pare simplist și periculos. Ne mișcăm într-un teritoriu al nuanțelor infinitezimale, unde și bisturiul e prea grosolan, trebuie finețea laserului. Cu atât mai mult nu voi fi de acord cu cei care vor să tranșeze chestiunea cu toporul. Conflictele inter-generaționiste au o frumoasă tradiție în cultura noastră, pe care am invocat-o fugar în eseul meu. Cu apogeul în interbelic. Atunci însă (ca și la junimiști mai devreme) cherela avea o miză intelectuală majoră. Mă interesa tocmai mutarea discuției în acest spațiu strict cultural, vreau să văd miza acestei dezbateri. Ciudat e că, pentru a da un exemplu recent, dacă un troglodit ca Dinu Săraru vine să dea public lecții de estetică și patriotism se revoltă tot un „vechi” precum Mircea Dinescu, nu cei care strigau împotriva „expiraților”. Sunt multe astfel de incongruențe supărătoare care pot compromite o idee necesară ca aerul. Asupra lor am meditat, câtuși de puțin roșu cum spuneți, mai degrabă negru de supărare și dezamăgire. Și, pentru că veni vorba de incongruențe… îngăduiți-mi, ca încheiere, să-mi exprim oarece nedumeriri „stilistice” față de tonul în care este compus Regulamentul Hermeneia, care sună foarte „tovărășește” prin îndemnurile la o nouă calitate și la accesul „pe noi culmi” de împlinire estetică, de tipul, citez: „Cu cât un membru este mai „sus” pe traiectoria novice – autor – maestru cu atât trebuie să se aștepte la și mai multă exigență din partea cititorilor și criticilor săi”. Cum bine știți, pentru orice scriitor, evoluția liniară este o himeră, după o capodoperă poate urma un eșec, sau invers. Urările ca fiecare text să fie mai presus decât precedentul sună, cum să spun, naiv-școlărește. Cel puțin. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră de construcție literară!
pentru textul : cum expiră o generație denu dragul meu. nu am uitat România. și nu, România are resurse. dar și aici vă rog să nu vă supărați în mîndria națională fiindcă nu are nici o legătură cu ea. chestia asta nu are nici o legătură cu sărăcia sau resursele. are legătură cu... nu știu cum să spun, cu capul. Marele Creangă avea un ciclu de povești pe care le-am îndrăgit întotdeauna. Se numesc „Prostia omenească”, știți voi, povestea cu drobul de sare, cu carul cu fîn și încă altele. Ce a vrut să spună Creangă acolo este că problema nu „e” resursele ci e modul cum le folosești. Nimeni nu condamnă pe nimeni. M-a amuzat doar un site de televiziune care ar putea face treaba mult mai buna cu resursele pe care le are. Mă tem că problema României nu sînt resursele ci rasoleala. Sau, invers punînd problema, așa cum există atît de mult kitsch și rasoleală în România, tot la fel de bine poate exista și un Victor Turburea.
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi denu e proza, e poem.. rearanjeaza-l ....ce spui? in alta ordine de idei e minunat sa duci un omagiu lui pavarotti..inca nu pot vorbi despre el si nici nu pot scrie asa ca sper sa intelegi de ce nu-ti comentez textul ... e inca atat de cald, de viu chiar acolo in noapte... astept pe trepte la scara artistilor sa apara cu zambetul lui larg ca dupa un spectacol...
pentru textul : Luciano Pavarotti deo sa trec peste jignirile tale, se pare ca de o vreme e o obisnuinta a editorilor hermeneia sa/mi arunce cate o pisica peste gard, nu te teme ca nu sufar de autosuficienta, mai mult decat crezi sunt constienta de lipsurile textelor mele, de multe ori nu pot scoate ceea ce am vrut din ele insa nu ma opresc aici ci de multe ori revin in timp asupra lor incercand sa le cizelez. nu exista limite in ceea ce priveste imaginatia. am spus si o mai repet, gandirea mea vine din muzica de unde am invatat ca anume ceea ce astazi pare fortat si poate chiar decadent e o treapta noua a limbajului muzical si implicit poetic. poti sa/ti dau nenumarate exemple in care nume mari ale componisiticii au fost considerati de contemporani drept promotorii unor solutii fortate , impingand la maxim cromatismele si disonantele ... eu cred in inovatii, cred in ghetari in flacari..e chiar o imagine cool... unii isi pot imagina asta, altii nu, iar altii pot chiar sa intre in pielea ghetarului in flacari ... nu/ti cer sa ma intelegi, nici sa ma citesti, nici sa ma comentezi...a fost optiunea ta, nu esti nici macar obligat de statutul de editor. daca il ai, esti absolvit de aceasta obligatie pe pagina mea atat timp cat mai scriu pe hermeneia.pana la urma nu inteleg de ce va face asa o mare placere sa ma atacati daca e liniste. unora le place cu orice pret scandalul si daca nu au subiecte inventeaza. regret intrucat imi placea cum scrii si priveam cu respect spre textele semnate emil pal. kelaro
pentru textul : hurricane plane deMonica nu este scris ""arunca resturile gambelor mele" pentru ca atunci ar fi fost lesne de inteles... textul subliniaza existenta a trei entitati conturate atat cat am crezut ca e nevoie pentru niste personaje aflate la intersectia dintre lumi... n-am vrut sa le ofer mai mult unei lumi in detrimentul celeilalte.El nu este decat un nod al intamplarilor si atat. Te asigur ca exista logica in acest text insa este una pulsatorie :)
pentru textul : invocatio deeste multă nostalgie și finețe în poemul tău, Daniela. iar exemplele comentatorului de mai sus o ilustrează pe deplin. e drept că ai mixat lirismul cu poezia de stare, dar a ieșit ceva ce mie îmi place. nu am uitat că și bacovia părea simplu după cum din generația '60 ileana mălăncioiu. e firesc să te exprimi cum simți, iar eu primesc cuvintele simple ca viața fiind cele ce poartă poezia în ele. e ceva intim aici! atât tonalitatea cât și modalitatea... seară faină!
pentru textul : niciodatănuamfostsingură dePagini