Dacă estem (citat din Ismail) cafea, pişcoate şi folk, poate-am să mă urnesc şi io până acolo, da' nu promit (că mă bagă-n spărieţi canceru' de-afară). De-o fi una, de-o fi alta, multe succesuri!
- aș fi pus „ispita mușcăturii fără dragoste” - aș renunța la „o voce îmi spune că moartea și viața sunt partenerii perfecți de dans” sau aș înlocui cu altceva pare parca putin prea „declama” textul dar e bun mai ales cînd închizi ochii după ce îl citești
unde-i gara aceasta, dom'le ? fascinanta călătorie alui Matz şi Osa ( care nu ştiu cine sunt), schimbă peroanul gării într-un punct de plecare într-o introspecţie care se încheie magistral:
"eram de fapt
o cutie a milei
în care tot mai rar cineva aruncă
o inimă"
domnule Pal, felicitări. Un poem de peniţe. Multe.
Atatea imagini frumoase intr-o singura poezie rar mai gasesti. Fiecare vers isi are rostul sau, poezia are cursivitate, ritm, versurile sunt bine gandite. Versul "intr-o zi voi sugruma toate pasarile" exprima revolta, neliniste si zbucium interior.Interesant exprimata ideea drumurilor batatorite impreuna si a amintirilor:"am sa adun urmele pasilor". Suspansul atinge cote inalte in momentul in care scrumul va rascula ingerii. Aici realizam cat de intens este poemul. A doua strofa m-a lasat fara cuvinte, e de o intensitate si de o frumusete extraordinara. Iarta-ma, te stiu de pe poezie.ro, dar nu m-am gandit ca scrii atat de frumos. Nici un vers nu este in plus, toate exprima ceva, toate dau cititorul peste cap si creeaza o multime de imagini.Felicitari!
dom'le, bobadil. tu ești ca vitamina C. nelipsit în fiecare zi. chiar că mă bine dispui. dar uite, am o rugăminte. cu privire la oricine altcineva aici pe hermeneia, și cu privire la mine, te rog lasă familiile oamenilor în pace și out of our discutions. ok? te asigur că e ultima dată cînd te rog. la fel și cu privire la alte detalii personale care nu au nicio legătură cu textul.
... chestiunea publicaţiilor pe hârtie, plus a puzderiei de alte lucruri virtuale, e aşa că toate sunt parcă făcute după acelaşi calapod. Nu e neapărat constelaţia aia mai prostă decât România Literară, de exemplu. Adevărata problemă venind din totala lipsă de criterii valorice - respectiva lipsă de criterii însemnând un puternic efect al 'jdămiilor de instituşii aşazis culturale subvenţionate de la Stat. Mafii consolidându-se la nivelul fiecărei instituţii, unde interesul principal este acela de a se vâna banul, automat că vine impus drept justificări ale parazitismului, tot felul de mărunţişuri (mai ales că în paralel s-a dezvoltat şi o largă clasă de aşazişi critici - răstălmăcitori, de fapt, exemple: Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, Ţenea...) Ridicolul unic României este că tot analfabetul se declară, vine prezentat ca promotor cultural. Sau, pe de altă parte, inşi cu sforăitoare titulaturi ţin neapărat să se amestece şi în artă, neînţelegându-se că nu există şi nu poate exista Universitate care să facă artişti din acei ce nu sunt născuţi pentru a fi artişti.
Citind, de exemplu, nişte chinuite scriituri ale lui Ţenea, orice om cu scaun la cap şi-ar da seama că omul acesta e în plop cu poezia. Şi, totuşi, insul vine să-şi dea cu părerea când vine vorba de poezie. Şi cauză a cu totul alte chestiuni, decât acelea specifice unuia în măsură să vorbească despre poezie, iată, vorbele lui Ţenea, cum şi ale lui Manolescu, Ştefănescu şi încă ale altora (foarte mulţi, din păcate) sunt luate ca şi litere de lege (astfel criteriile valorice se duc în inflaţie).
da, este despre Dumnezeu, dar ii las cititorului libertatea sa creada ce vrea el. nu stiu, cred ca o dau rau de tot in bara pentru ca am citit poemul asta de o gramada de ori si imi place la fel de mult, ceea ce nu mi s-a mai intamplat niciodata. apoi, Virgil, cred ca ai observat si tu pana acum ca eu nu am un stil ci am perioade. cat despre interes, tare am impresia ca nu a existat nici pana acum. :)
Mulțumesc de aprecieri, Paul, 8 ani din viață mi i-am petrecut în Iași, așa că sunt foarte familiar cu împrejurimile. Recent, acum vreo două săptămâni, chiar am băut niște ceai cu lună seara în parc pe malul Lacului Ontario. Iar umbrele norilor ce mângâie iarba e o priveliște des văzută în satul meu la sfârșit de vară.
„Mă bucur că a re-apărut Bobadil. Îi simţeam lipsa…[ Pe bune]”.
Ca pensionar cu acte în regulă mă preumblam, mai zilele trecute, pe „aleea şahiştilor din Cişmigiu pe care nu am uitat s-o frecventez din când în când”. Şi acolo peste ce dau? Păi peste una dintre disputele, relativ frecvente, dintre Magistrul Sixtus şi maistoraşul Bobadil. La care se strânseseră câţiva, nu prea mulţi, căscând de plictiseală. Recunosc că din punctul meu de vedere, nu ştiu de ce, astfel de dispute mă interesau în cel mai mare grad. Păcat că am pierdut începutul şi am intrat doar pe faza în care maistoraşul venise spăşit să dea nu ştiu ce examen scris cu Magistrul, văicărindu-se cum că ar fi imperios necesar să se amâne examenul pentru că, aşa şi pe dincolo, cu o seară înainte fusese prin tot soiul de terase, baruri, cazinouri şi altele asemenea şi, în principal – asta conta îndeosebi – nimerise în final la un salon de masaj erotic unde ajunsese să constate că „Eseul este prima mea iubire dar, ce să-i faci, acum, la bătrânețe, m-am îndrăgostit de o bacantă”. În concluzie, cerea amânarea pe motiv că oboseala (psihică, dar mai ales fizică) îl excedase atât de profund încât nu mai putea face faţă examenului scris (dacă ar fi fost doar oral, mai treacă-meargă). La care, nesimţitul ăla de Sixtus i-a replicat sec: Ştii ce, Bobadilică, eu de examenul scris nu te scutesc. Aşa că nu-ţi mai rămâne nimic altceva de făcut decât să încerci cu mâna ailaltă. Bineînţeles că a urmat, cu gingăşie. un şir de invective dintr-o parte în alta. Care, după ce s-a sfârşit, preopinenţii (cum se întâmplă întotdeauna cu cei doi) s-au împăcat şi au plecat, braţ la braţ, voios („Noi cu muşchii de oţel/ vom culege muşeţel”) unde în alt loc decât pe Hermeneia ca s-o ia de la început cu cearta. Pe Hermeneia pe unde şi eu, din când în când, zapez pe calculator pentru a-mi lua „metrul cub de cultură” cum se zice. Mai ales când încearcă nevastă-mea să mă prindă că vizionez filme pentru adulţi (frecventate mai mult de copii; adolescenţii n-au nevoie) şi nu reuşeşte neam!
Problema e alta… Că ăia de pe H., mai devreme sau mai târziu, o să se cam sature de amândoi şi o să-i trimită la programul ăla de-i zice Rabla. Şi atunci cum o să mai scap de nevastă-mea (că ăsta era singurul divertisment care mă interesa de pe acolo)?
Ioana, ca și Virgil, merg în zona suprarealismului. Cred ca poți să scrii pagini întregi aşa, dintr-o suflare. Cred că ai reuși să zugrăvești foarte clar vremurile de azi, într-un volum.Trăim într-un glob de sticlă foarte trist, neaerisit de căldura şi mirosul capetelor - căpăţâni bolnave!
Poemul tău mi-a dat ce căutam să găsesc în seara aceasta pe site, adică un poem reușit, modern.
asta ca sa fiu si eu cinic! pentru ca dragostea de sine sau de altul e, la limita, o forma de cinism...un epoche fenomenologic, care pastreaza doar inocenta primordiala a constiintei, dupa cum de multe ori fixand o față oarecare recunosc acea față din copilarie a lui celalalt, azi, parca umflata cu pompa...
pana la urma, situatia e comica, iar dupa cum zicea patapievici recent, cinicul, vrei nu vrei, are dreptate!si cand nu are, dreptatea tot de partea lui este.
apropos, ce este autan?
cred că aici ai improvizat și-a ieșit un jazz interesant. nota amuzantă din final dă o altă culoare, deși solfegiul textului e construit într-o direcție tristă. deci falsă. bune și farsele astea uneori.
Fermecătoare poveștile pe care le spunem copiilor amânând momentul când află singuri adevărul despre realitatea adulților, arena din inimă unde iezii așteaptă, se revoltă sau fug din calea mercenarilor din sânge. Elia, mi-a plăcut foarte mult această lume a explicațiilor simple, de imaginație plină, despre o lume complicată în care uităm că miracolele nu sunt doar fantezii copilărești.
prea multe stîngăcii de exprimare yester, prea multe. mă gîndeam că punctul 2 este reprezentativ în acest sens, dar constat că de fapt fiecare răspuns are un grad de subordonare ciudat. apoi mixtura de limbaj colocvial/limbaj pretențios (rimă la aserțios).
ansamblul e plăcut, Cristina. dar nu știu de ce am impresia că dacă l-ai condensa ar ieși ceva și mai frumos... puternică imaginea de final cu țigara stinsă în fața de masă... mai trec, mai bombănesc... nu scapi:)
Comentariul de faţă se bazează pe lectura mai multor texte postate în ultimul timp. Nu-mi amintesc să mai fi citit poezii ale Danielei.
Dacă aş îndrăgi paradoxul, aş zice că e vorba de o poezie (în general vorbind) plină de calităţi, dar care calităţi, manifestându-se excesiv, devin, cel puţin în unele momente, contrariul lor.
Să rămân la această observaţie şi să mă explic.
Este vorba, mai întâi, de o foarte bună frazare şi de o ritmică sugestivă, muzicală (chiar dacă e vorba de vers liber).
Apoi avem un discurs oarecum aluvionar, abundent, ceea ce dă frazării impresia unui anume retorism.
Abundenţa lexicală şi imagistică instaurează starea lirică, face sensibilitatea să debordeze şi chiar ne captează. Dar pare a aduce şi redundanţa.
Textul (limitându-mă la cel de faţă) rătăceşte uşor, se umple de cam multe consideraţii, dar poeta are ştiinţa sau instinctul sau talentul (depinde şi de vârstă, de experienţă, n-am informaţii, înteleg că a publicat o plachetă) finalurilor salvatoare, care se şi răsfrâng asupra întregului şi parcă îndeamnă la o a doua lectură (pe care eu am facut-o).
Cel mai bun text dintre ultimele postate mi se pare "Urban shot". Şi nu pentru că este, cum am văzut (aici sau pe un alt site?) comentându-se, o imagine, o fotografie a condiţiei muncitorului în socialism (pentru că nici nu este, poate fi, mai curând, o referire la postsocialism, la momentul acela când fabricile se închid şi avariile încetează, dar nu despre asta e vorba...).
Dar despre ce e vorba?
E vorba, în toate poemele (în care, totuşi, abundenţa lexicală obnubilează uşor ideile) despre chinul de-a exista, despre mizeria (dar nu şi despre măreţia) vieţii, dar şi a morţii...Aceasta fiind tema unică, ea poate duce la conturarea unei puternice obsesii, dar şi la senzaţia de repetitiv...Pentru moment, autoarea noastră se situeaza pe undeva pe la mijloc...
În "Urban shot" secvenţele sunt mai scurte, şi de aceea mai percutante. Mai există şi o bună relaţie (vizibilă şi în celelalte poeme, dar nu aşa de relevantă) alternare a poetizării şi prozaizării...
Ce să zic (sperând să nu greşesc)? Aş vedea necesară mai întâi o periere a poemelor. Iar apoi un efort de decantare...
Dar, dincolo de toate aceste observaţii, e vorba de poezie aici!.
dimineaţa poezia ta, de o gingăşie debordantă aşa cu activităţile care se desfăşoară într-un ritm vioi, croit parcă pe măsura cartierului, a femeii, a fluturilor, a sticlelor şi a bucăţii de cer. e o magie totodată în cuvintele tale prinse cu clipsuri. nu oricare...
dinamism şi imagini care se derulează cinematografic, dar cred că astea te caracterizează la modul general în poezia ta.
probabil madam kalaro ca ar trebui sa va pastrati opiniile ptr dvs. tot probabil ca cel mai bun lucru ar fi fost sa nu organizez nimic, sa nu se vada nimic, sa nu se faca nimic, sa nu se spuna nimic, sa nu existe nimic. cam cum faceti dvs. cind va suparati ca ciobanul pe sat. cine va pus sa va divulgati textul? eu? doar grandomania si ifosareala dvs e de vina. daca cineva vrea sa puna un titlu asemanator are dreptul. regulamentul concursului nu restrictioneaza asta. TREBUIA SA PRICEPETI ASTA ATUNCI CIND V-ATI INTRODUS TEXTUL. nimeni nu v-a interzis sa ginditi. viata nu e roza si are o multime de capcane. daca nu vreti sa o traiti, nu va nasteti. daca alegeti sa participati trebui sa fiti gata sa luptati. cu toate ambiguitatile ei. este MUUUUUULT mai usor sa capitulezi, sa te retragi, sa te bosumflezi, sa te ascunzi si sa arunci cu noroi sau cu sageti parte ATUNCI CIND NU FACI NIMIC si CIND ALTII MUNCESC PENTRU TINE. deci nu ma intereseaza parerile dvs care ati absentat pe hermeneia ani de zile si ati reaparut doar acum ca sa participati in concurs. si eventual sa cistigati. nicio problema cu asta. fiecare face ce vrea. dar si eu aleg sa consider aceasta atitudine cit si comentariul dvs de mai sus ridicol si jenant. si cam lipsit de cap. dar asta e alta problema. m-am saturat de mofturi si de ifose si de oameni care nu fac nimic pe hermeneia decit se folosesc de ea si au pretentii. e o chestiune de bun simt la urma urmei. si iata ca nu retrag cuvintul acesta. dupa cum nu retrag nici deciziile din textul meu de mai sus. dixit.
maitre, am avut sansa sa scriu cu toc si penita, ca si domnia ta, presupun. era cu multi ani in urma. acum, nici cu pixul nu mai pot scrie. ma bucur de mica rautate. da greutate. multumesc
Ai schițat interesant toată preajma, de fapt o trecere, o desfășurare a sinelui în exterior. Îmi place și acest detaliu : "sîntem umbra limbii de ceas pe albul de ceară"(ceasul trebuie să fie neapărat paradit și în stare de meditație permanentă!), dar nu și ultimul vers, poate e prea personal, sună doar pentru tine, sorry, scoate măcar adj vechi că-l repeți ("liceu -cimitir al tinereții mele"- G. Bacovia--căutai o variantă antitetică acesteia?)
Adriana, am corectat "le afaceri"; "se desculta" e o formulare neliterara, dar care mi-e draga. "excepțiile confirmă regula" introduce versul umator "personal îmi place aia de trei compusă", deci exista o sustinere (nu neaparat una care sa scoata scrierea din banal) ambele secvente sunt scrise dintr-o rasuflare; nu le-am prelucrat pentru ca transmit o stare a momentelor respective, chiar daca nu sunt poezii; totusi titlul anunta citiorul ca scrierea se vrea o secventa banala a unei zile oarecare. multam' pentru comentariu si intentie.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
interesant text. te rog sa îl editezi cu mai multă atenție și să corectezi greșelile de tipărire. tocmai de aceea există facilitatea concept
pentru textul : Suflet albastru deDacă estem (citat din Ismail) cafea, pişcoate şi folk, poate-am să mă urnesc şi io până acolo, da' nu promit (că mă bagă-n spărieţi canceru' de-afară). De-o fi una, de-o fi alta, multe succesuri!
pentru textul : Poezie şi pişcoturi în târgul Ieşilor, înainte de solstiţiu de- aș fi pus „ispita mușcăturii fără dragoste” - aș renunța la „o voce îmi spune că moartea și viața sunt partenerii perfecți de dans” sau aș înlocui cu altceva pare parca putin prea „declama” textul dar e bun mai ales cînd închizi ochii după ce îl citești
pentru textul : febra deunde-i gara aceasta, dom'le ? fascinanta călătorie alui Matz şi Osa ( care nu ştiu cine sunt), schimbă peroanul gării într-un punct de plecare într-o introspecţie care se încheie magistral:
pentru textul : minunata călătorie a lui emil prin gara de nord de"eram de fapt
o cutie a milei
în care tot mai rar cineva aruncă
o inimă"
domnule Pal, felicitări. Un poem de peniţe. Multe.
Atatea imagini frumoase intr-o singura poezie rar mai gasesti. Fiecare vers isi are rostul sau, poezia are cursivitate, ritm, versurile sunt bine gandite. Versul "intr-o zi voi sugruma toate pasarile" exprima revolta, neliniste si zbucium interior.Interesant exprimata ideea drumurilor batatorite impreuna si a amintirilor:"am sa adun urmele pasilor". Suspansul atinge cote inalte in momentul in care scrumul va rascula ingerii. Aici realizam cat de intens este poemul. A doua strofa m-a lasat fara cuvinte, e de o intensitate si de o frumusete extraordinara. Iarta-ma, te stiu de pe poezie.ro, dar nu m-am gandit ca scrii atat de frumos. Nici un vers nu este in plus, toate exprima ceva, toate dau cititorul peste cap si creeaza o multime de imagini.Felicitari!
pentru textul : Draperii roșii dedom'le, bobadil. tu ești ca vitamina C. nelipsit în fiecare zi. chiar că mă bine dispui. dar uite, am o rugăminte. cu privire la oricine altcineva aici pe hermeneia, și cu privire la mine, te rog lasă familiile oamenilor în pace și out of our discutions. ok? te asigur că e ultima dată cînd te rog. la fel și cu privire la alte detalii personale care nu au nicio legătură cu textul.
pentru textul : despre poezie deCe e cu textul asta?
pentru textul : vis de cuarț de... chestiunea publicaţiilor pe hârtie, plus a puzderiei de alte lucruri virtuale, e aşa că toate sunt parcă făcute după acelaşi calapod. Nu e neapărat constelaţia aia mai prostă decât România Literară, de exemplu. Adevărata problemă venind din totala lipsă de criterii valorice - respectiva lipsă de criterii însemnând un puternic efect al 'jdămiilor de instituşii aşazis culturale subvenţionate de la Stat. Mafii consolidându-se la nivelul fiecărei instituţii, unde interesul principal este acela de a se vâna banul, automat că vine impus drept justificări ale parazitismului, tot felul de mărunţişuri (mai ales că în paralel s-a dezvoltat şi o largă clasă de aşazişi critici - răstălmăcitori, de fapt, exemple: Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, Ţenea...) Ridicolul unic României este că tot analfabetul se declară, vine prezentat ca promotor cultural. Sau, pe de altă parte, inşi cu sforăitoare titulaturi ţin neapărat să se amestece şi în artă, neînţelegându-se că nu există şi nu poate exista Universitate care să facă artişti din acei ce nu sunt născuţi pentru a fi artişti.
pentru textul : Stupidităţi...aniversare deCitind, de exemplu, nişte chinuite scriituri ale lui Ţenea, orice om cu scaun la cap şi-ar da seama că omul acesta e în plop cu poezia. Şi, totuşi, insul vine să-şi dea cu părerea când vine vorba de poezie. Şi cauză a cu totul alte chestiuni, decât acelea specifice unuia în măsură să vorbească despre poezie, iată, vorbele lui Ţenea, cum şi ale lui Manolescu, Ştefănescu şi încă ale altora (foarte mulţi, din păcate) sunt luate ca şi litere de lege (astfel criteriile valorice se duc în inflaţie).
după ochii ei subţire închişi, la expresii de acest gen ma refer.chiar daca acordul e bine realizat ceva impiedica fluenta versului
pentru textul : Alb şi roşu deda, este despre Dumnezeu, dar ii las cititorului libertatea sa creada ce vrea el. nu stiu, cred ca o dau rau de tot in bara pentru ca am citit poemul asta de o gramada de ori si imi place la fel de mult, ceea ce nu mi s-a mai intamplat niciodata. apoi, Virgil, cred ca ai observat si tu pana acum ca eu nu am un stil ci am perioade. cat despre interes, tare am impresia ca nu a existat nici pana acum. :)
pentru textul : Intro deMulțumesc de aprecieri, Paul, 8 ani din viață mi i-am petrecut în Iași, așa că sunt foarte familiar cu împrejurimile. Recent, acum vreo două săptămâni, chiar am băut niște ceai cu lună seara în parc pe malul Lacului Ontario. Iar umbrele norilor ce mângâie iarba e o priveliște des văzută în satul meu la sfârșit de vară.
pentru textul : Trei haikuri în limba română de„Mă bucur că a re-apărut Bobadil. Îi simţeam lipsa…[ Pe bune]”.
Ca pensionar cu acte în regulă mă preumblam, mai zilele trecute, pe „aleea şahiştilor din Cişmigiu pe care nu am uitat s-o frecventez din când în când”. Şi acolo peste ce dau? Păi peste una dintre disputele, relativ frecvente, dintre Magistrul Sixtus şi maistoraşul Bobadil. La care se strânseseră câţiva, nu prea mulţi, căscând de plictiseală. Recunosc că din punctul meu de vedere, nu ştiu de ce, astfel de dispute mă interesau în cel mai mare grad. Păcat că am pierdut începutul şi am intrat doar pe faza în care maistoraşul venise spăşit să dea nu ştiu ce examen scris cu Magistrul, văicărindu-se cum că ar fi imperios necesar să se amâne examenul pentru că, aşa şi pe dincolo, cu o seară înainte fusese prin tot soiul de terase, baruri, cazinouri şi altele asemenea şi, în principal – asta conta îndeosebi – nimerise în final la un salon de masaj erotic unde ajunsese să constate că „Eseul este prima mea iubire dar, ce să-i faci, acum, la bătrânețe, m-am îndrăgostit de o bacantă”. În concluzie, cerea amânarea pe motiv că oboseala (psihică, dar mai ales fizică) îl excedase atât de profund încât nu mai putea face faţă examenului scris (dacă ar fi fost doar oral, mai treacă-meargă). La care, nesimţitul ăla de Sixtus i-a replicat sec: Ştii ce, Bobadilică, eu de examenul scris nu te scutesc. Aşa că nu-ţi mai rămâne nimic altceva de făcut decât să încerci cu mâna ailaltă. Bineînţeles că a urmat, cu gingăşie. un şir de invective dintr-o parte în alta. Care, după ce s-a sfârşit, preopinenţii (cum se întâmplă întotdeauna cu cei doi) s-au împăcat şi au plecat, braţ la braţ, voios („Noi cu muşchii de oţel/ vom culege muşeţel”) unde în alt loc decât pe Hermeneia ca s-o ia de la început cu cearta. Pe Hermeneia pe unde şi eu, din când în când, zapez pe calculator pentru a-mi lua „metrul cub de cultură” cum se zice. Mai ales când încearcă nevastă-mea să mă prindă că vizionez filme pentru adulţi (frecventate mai mult de copii; adolescenţii n-au nevoie) şi nu reuşeşte neam!
Problema e alta… Că ăia de pe H., mai devreme sau mai târziu, o să se cam sature de amândoi şi o să-i trimită la programul ăla de-i zice Rabla. Şi atunci cum o să mai scap de nevastă-mea (că ăsta era singurul divertisment care mă interesa de pe acolo)?
pentru textul : (1.1) Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuieşte Omul deIoana, ca și Virgil, merg în zona suprarealismului. Cred ca poți să scrii pagini întregi aşa, dintr-o suflare. Cred că ai reuși să zugrăvești foarte clar vremurile de azi, într-un volum.Trăim într-un glob de sticlă foarte trist, neaerisit de căldura şi mirosul capetelor - căpăţâni bolnave!
pentru textul : praf de vitralii dePoemul tău mi-a dat ce căutam să găsesc în seara aceasta pe site, adică un poem reușit, modern.
Ioan, şi în cazul tău ar trebui acum să îţi poţi publica textul.
pentru textul : jurnal pentru zile și cuvinte I deasta ca sa fiu si eu cinic! pentru ca dragostea de sine sau de altul e, la limita, o forma de cinism...un epoche fenomenologic, care pastreaza doar inocenta primordiala a constiintei, dupa cum de multe ori fixand o față oarecare recunosc acea față din copilarie a lui celalalt, azi, parca umflata cu pompa...
pentru textul : de ziua mea m-aş curăţa depana la urma, situatia e comica, iar dupa cum zicea patapievici recent, cinicul, vrei nu vrei, are dreptate!si cand nu are, dreptatea tot de partea lui este.
apropos, ce este autan?
multa vorbaraie. imagini prea dulci care nu fac obiect de poezie. poate doar asa, sa fie strecurata in palma persoanei iubite. in intimitate.
pentru textul : Dragoste de buzunar decred că aici ai improvizat și-a ieșit un jazz interesant. nota amuzantă din final dă o altă culoare, deși solfegiul textului e construit într-o direcție tristă. deci falsă. bune și farsele astea uneori.
pentru textul : în joacă deFermecătoare poveștile pe care le spunem copiilor amânând momentul când află singuri adevărul despre realitatea adulților, arena din inimă unde iezii așteaptă, se revoltă sau fug din calea mercenarilor din sânge. Elia, mi-a plăcut foarte mult această lume a explicațiilor simple, de imaginație plină, despre o lume complicată în care uităm că miracolele nu sunt doar fantezii copilărești.
pentru textul : Când începe o dimineață de...fie și pentru un fals interviu,
prea multe stîngăcii de exprimare yester, prea multe. mă gîndeam că punctul 2 este reprezentativ în acest sens, dar constat că de fapt fiecare răspuns are un grad de subordonare ciudat. apoi mixtura de limbaj colocvial/limbaj pretențios (rimă la aserțios).
pentru textul : fals interviu despre menirea artei deansamblul e plăcut, Cristina. dar nu știu de ce am impresia că dacă l-ai condensa ar ieși ceva și mai frumos... puternică imaginea de final cu țigara stinsă în fața de masă... mai trec, mai bombănesc... nu scapi:)
pentru textul : Formidabilul Domn şi-un canar deSunt bugetara, Dorine, de unde bani de concurs? Te cred ca vei participa cu placere, la fel cum ai participat si la cenaclurile Virtualia! Pai nu?
pentru textul : feng shui în lucernă deComentariul de faţă se bazează pe lectura mai multor texte postate în ultimul timp. Nu-mi amintesc să mai fi citit poezii ale Danielei.
pentru textul : casele cu acoperișuri roșii deDacă aş îndrăgi paradoxul, aş zice că e vorba de o poezie (în general vorbind) plină de calităţi, dar care calităţi, manifestându-se excesiv, devin, cel puţin în unele momente, contrariul lor.
Să rămân la această observaţie şi să mă explic.
Este vorba, mai întâi, de o foarte bună frazare şi de o ritmică sugestivă, muzicală (chiar dacă e vorba de vers liber).
Apoi avem un discurs oarecum aluvionar, abundent, ceea ce dă frazării impresia unui anume retorism.
Abundenţa lexicală şi imagistică instaurează starea lirică, face sensibilitatea să debordeze şi chiar ne captează. Dar pare a aduce şi redundanţa.
Textul (limitându-mă la cel de faţă) rătăceşte uşor, se umple de cam multe consideraţii, dar poeta are ştiinţa sau instinctul sau talentul (depinde şi de vârstă, de experienţă, n-am informaţii, înteleg că a publicat o plachetă) finalurilor salvatoare, care se şi răsfrâng asupra întregului şi parcă îndeamnă la o a doua lectură (pe care eu am facut-o).
Cel mai bun text dintre ultimele postate mi se pare "Urban shot". Şi nu pentru că este, cum am văzut (aici sau pe un alt site?) comentându-se, o imagine, o fotografie a condiţiei muncitorului în socialism (pentru că nici nu este, poate fi, mai curând, o referire la postsocialism, la momentul acela când fabricile se închid şi avariile încetează, dar nu despre asta e vorba...).
Dar despre ce e vorba?
E vorba, în toate poemele (în care, totuşi, abundenţa lexicală obnubilează uşor ideile) despre chinul de-a exista, despre mizeria (dar nu şi despre măreţia) vieţii, dar şi a morţii...Aceasta fiind tema unică, ea poate duce la conturarea unei puternice obsesii, dar şi la senzaţia de repetitiv...Pentru moment, autoarea noastră se situeaza pe undeva pe la mijloc...
În "Urban shot" secvenţele sunt mai scurte, şi de aceea mai percutante. Mai există şi o bună relaţie (vizibilă şi în celelalte poeme, dar nu aşa de relevantă) alternare a poetizării şi prozaizării...
Ce să zic (sperând să nu greşesc)? Aş vedea necesară mai întâi o periere a poemelor. Iar apoi un efort de decantare...
Dar, dincolo de toate aceste observaţii, e vorba de poezie aici!.
dimineaţa poezia ta, de o gingăşie debordantă aşa cu activităţile care se desfăşoară într-un ritm vioi, croit parcă pe măsura cartierului, a femeii, a fluturilor, a sticlelor şi a bucăţii de cer. e o magie totodată în cuvintele tale prinse cu clipsuri. nu oricare...
dinamism şi imagini care se derulează cinematografic, dar cred că astea te caracterizează la modul general în poezia ta.
plăcută lectură!
pentru textul : tablou din cartierul de nord II dedragii mei voi medita
pentru textul : autumn sîc dedar soluţia-i uşoară
hermeneia-i casa mea
lira vila de la ţară
probabil madam kalaro ca ar trebui sa va pastrati opiniile ptr dvs. tot probabil ca cel mai bun lucru ar fi fost sa nu organizez nimic, sa nu se vada nimic, sa nu se faca nimic, sa nu se spuna nimic, sa nu existe nimic. cam cum faceti dvs. cind va suparati ca ciobanul pe sat. cine va pus sa va divulgati textul? eu? doar grandomania si ifosareala dvs e de vina. daca cineva vrea sa puna un titlu asemanator are dreptul. regulamentul concursului nu restrictioneaza asta. TREBUIA SA PRICEPETI ASTA ATUNCI CIND V-ATI INTRODUS TEXTUL. nimeni nu v-a interzis sa ginditi. viata nu e roza si are o multime de capcane. daca nu vreti sa o traiti, nu va nasteti. daca alegeti sa participati trebui sa fiti gata sa luptati. cu toate ambiguitatile ei. este MUUUUUULT mai usor sa capitulezi, sa te retragi, sa te bosumflezi, sa te ascunzi si sa arunci cu noroi sau cu sageti parte ATUNCI CIND NU FACI NIMIC si CIND ALTII MUNCESC PENTRU TINE. deci nu ma intereseaza parerile dvs care ati absentat pe hermeneia ani de zile si ati reaparut doar acum ca sa participati in concurs. si eventual sa cistigati. nicio problema cu asta. fiecare face ce vrea. dar si eu aleg sa consider aceasta atitudine cit si comentariul dvs de mai sus ridicol si jenant. si cam lipsit de cap. dar asta e alta problema. m-am saturat de mofturi si de ifose si de oameni care nu fac nimic pe hermeneia decit se folosesc de ea si au pretentii. e o chestiune de bun simt la urma urmei. si iata ca nu retrag cuvintul acesta. dupa cum nu retrag nici deciziile din textul meu de mai sus. dixit.
pentru textul : Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” demaitre, am avut sansa sa scriu cu toc si penita, ca si domnia ta, presupun. era cu multi ani in urma. acum, nici cu pixul nu mai pot scrie. ma bucur de mica rautate. da greutate. multumesc
pentru textul : Emo Conta - western deîmi pare bine, mulțumesc.
pentru textul : mă păstrez sensibilă pentru viața de după deAi schițat interesant toată preajma, de fapt o trecere, o desfășurare a sinelui în exterior. Îmi place și acest detaliu : "sîntem umbra limbii de ceas pe albul de ceară"(ceasul trebuie să fie neapărat paradit și în stare de meditație permanentă!), dar nu și ultimul vers, poate e prea personal, sună doar pentru tine, sorry, scoate măcar adj vechi că-l repeți ("liceu -cimitir al tinereții mele"- G. Bacovia--căutai o variantă antitetică acesteia?)
pentru textul : de fapt sîntem deAdriana, am corectat "le afaceri"; "se desculta" e o formulare neliterara, dar care mi-e draga. "excepțiile confirmă regula" introduce versul umator "personal îmi place aia de trei compusă", deci exista o sustinere (nu neaparat una care sa scoata scrierea din banal) ambele secvente sunt scrise dintr-o rasuflare; nu le-am prelucrat pentru ca transmit o stare a momentelor respective, chiar daca nu sunt poezii; totusi titlul anunta citiorul ca scrierea se vrea o secventa banala a unei zile oarecare. multam' pentru comentariu si intentie.
pentru textul : cotidian de.. și a căzut prima zăpadă :)
pentru textul : Ziua când am semănat cu toamna deRevin cu motivarea pentru acordarea peniței și cu propunerea pentru remarcare.
Pagini