err: regulament

Ai absolut perfectă dreptate, Cristina. Este exact locul unde am strîmbat și eu din nas. Și voi schimba. Mă gîndesc și voi schimba. Își mulțumesc pentru opinii și le mai aștept.

Alexandra, dacă e un text-experiment așa cum precizezi la subtitlu, te rog să îl reîncadrezi la categoria „Experiment”.
Părerea mea e că „absurd” nu suportă lângă el „atât de”:
De asemenea, cred că poemul supralicitează morbiditatea. Dacă ar fi scoase/înlocuite unele cuvinte/expresii, cred că ar fi mai bine. E de preferat sugestia în locul imaginii brute, dure.
Ce e de apreciat este că poemul are o idee și transmite o stare bine definită. Problema e „cum” o face.

Aranca, Faptul că ai remarcat cîteva elemente esențiale, mai ales efectul surselor de lumină-amplasamentul lor optim în scenă fiind extrem de migălos- mă bucură și îti mulțumesc. Referitor la acea decalare de cîțiva cm, acolo, avem o pasăre în cădere, care este susținută de surata ei pentru a restabili un echilibru în zbor –așadar, aripă peste aripă, tehnic vorbind și sec, un efect de pîrghie. Profetul, Mulțumesc pentru recomandare; de regulă, atunci cînd uploadezi o imagine, esti atenționat într-o fereastră interactivă, asupra a două elemente de control: rezoluția maximă admisă și size of file în KB; dacă le depășești, esti refuzat. Nu, nu uităm care este scopul hermeneia, dar să nu uităm că avem acolo și un tab pe care scrie – arte vizuale.

Poem de excepție. Fiindcă are în el filosofii despre existența de dincoace de limite. Și este original. E luciditate fără tăgadă. Imagini rare, eterice. Da, e greu să las comentarii pe registrul omenesc. Și înclin o singură sferă spre tine, cea din care ai apărut. Chiar dacă este cumva închisă în sine, miracolul viului există. Este uneori necesar caldul. Atât. Uneori. Îmi place cum urmează linkul cu nufărul, indiferent din ce Deltă. Și cum îi văd petalele - nu sunt patru, e un multiplu de patru. A șaptea reîntoarcere. Interesant. Acum, nu închid ochii, doar cuvântul. "și tot ce dispare e ireal tot ce rămâne este (în numele tatălui și al viului)"

este că ați găsit totuși câteva pasaje demne de luat în seamă.
Cu stimă!

Timpul nu mi-a permis zilele acestea să las semn sub această poezie. Nu știu la ce adaptare te referi, dar, sub condiția originalității poeziei, și sunt convinsă că trimiterea ta a fost doar una la idee, pentru că altfel n-ai fi postat poezia aici, am dorit să recomand această poezie ca fiind una scrisă cu patos (nu credeam să mai folosesc acest cuvânt în zilele noastre), cu nerv și furie, dintr-o suflare. Discursul este impecabil, construcția are har și te poartă cu dexteritare către un final deosebit. Într-un cuvânt, pentru cine nu mai crede că un astfel de subiect poate fi de actualitate, sau că, dacă aduci în față o tară a trecutului înseamnă că blamezi totul, sau pentru cine crede că este bine să păstrăm tăcerea asupra trecutului în numele unei iertări creștine greșit înțelese de cei care ar trebui tutuși să ceară acea iertare, dar nu au făcut-o niciodată, pentru aceia o astfel de poezie este un semnal de alarmă. Și vin, dacă îmi vei permite, să spun că nu sunt în van astfel de atitudini, pentru că uite, nu demult, biserica a înțeles că sunt moment în istorie când echidistanța politică nu trebuie confundată cu lașitatea în fața unor încălcări grave ale demnității umane și a poporului, și a luat una dintre cele mai frumoase și de apreciat poziții, după părerea mea, din ultima sută de ani. Mulțumesc, Virgil, pentru postarea acestei poezii. Te felicit.

eu, de fapt, nu citesem deloc comentariul lui dorin. vad ca esti foarte increyuta in ceea ce scrii. insa chiar ("caine lobotomizat", "lăcrimez cu ciudă încerc să reprim emoția inhalării", "pămîntul// s-a rostogolit în urechi")?

lucian - ma refeream la cercul pe care ni-l trasam singuri in jur uneori, din teama de a nu face gesturi care sa iasa din rama unei poze exemplare... eu sunt cea care merge in spatele timpului, poate candva, o voi lua inainte... dorintele-mi vor fi ingeri de portelan, pe care o sa-i asez frumos in vitrina altui timp:)) bucuroasa de trecerea ta, multumesc!

mie imi place, e simpla si naiva. lucreaza nitel la final, ca tonul epic e fain.

deocamdată este ceea ce este după care cine știe...ce va fi. vă mulțumesc pentru părere.

nicodeme, in sfarsit un text pre inima mea! Plato raspunde la apelul NATO, parintii sunt rastigniti in cazarma mintii, ideile....pravila....cararea...zebra...Doamne, am ametit! stai asa s-o iau cu incetisorul. am incredere in suprematia iluminista a ratiunii (la care si dumneata faci un apel, asa, subtil de tot) si sunt sigur ca daca am sa depun un anume efort, voi sparge codul lui... nicodem. adica, spune cu sarg strofa a 1...2....3...4, asa, 4, spune ca poetul, necajit de NATO (ca oricum lupta pentru petrol nu pentru libertatea oamenilor, carevasazica, n-o are), s-a strecurat pe langa Platon (al carui N final s-a topit miraculos in dictia anglo-saxona a gandirii prometeicului autor), si-a rastignit parintii (o chestie corect politic; parintii mereu sunt autoritari, ei nu inteleg sa fie prietenii relaxati ai odraslelor. de unde si predictibila vendeta) si ratiunea aceasta umanista, scapata de pravila (nicodeme, tin sa-ti reamintesc ca Pravila a fost data de Sf Parinti, adica au lucrat ceva specialisti la ea si ca a avut un rol esential in cultura si civilizatia rasariteana, atasata de Traditie.), numai ca sa intalneasca Credinta, Iubirea si (surprizaaa!!!) Nemurirea. pana aici totul e logic. de-a dreptul firesc. mai departe: in strofa 4 de la urma, eul liric e rupt de satrele minciunii, a naibii de rele, cu precadere in Romania, dar si pe alte meleaguri transatlantice, unde unii fac si ei ce pot sa traiasca mai bine, ba mai mult, fac si situri literare, ca sa ne mearga si noua,de acasa, mai bine, iar altii, scriu pe ele, ca oricum totul e pe gratis si merita. inchid paranteza. Golgota este impresionanta pana la lacrimi in poezie (ca in realitate a fost o situatie cam nasoala si cam trista. apoi, ca intr-un film de suspans, totul s-a rasturnat si golgota a devenit simbol bun de pus la inema, de dat cu ea prin poezii, in fine, de predicat cu mult folos despre ea si despre ce inseamna pentru noi, cei de azi. dar si pentru altii, ca, si asta e pe gratis, si lumea se-nghesuie.) pe final vine insusi Logosul in trup de huma ca sa ne aprinda un rug potent. acuma ar fi o problema: ori Logosul a mai fost de atatea si atatea ori in huma (dovada ca poetii, ei, de neamul lor, au scris mereu despre asta. si nici acum nu inceteaza), ori nu a fost niciodata in trup de huma si acum aflam si noi cum au stat lucrurile de fapt. ca masonii sunt de vina, si evreii, ei au falsificat istoria si evangheliile (precum spune si filmul Zeitgeist). urmeaza cioburile mintii si suvoiul de pace calma, porumbelul dragostei si psalmul. pfffiu! ce bine ca totuil se termina cu bine! cinste tie nicodeme, ai scris un poem pe inima mea. care mereu bate deodata cu inima Hermeneii, desi ea, sucita faptura, nicicand n-ar recunoaste.

Virgil daca nu crezi in taina spovedaniei atunci discutia noastra se va rezuma la nivel literar. Altfel nu vad motive sa o continuam. Social vorbind, departe de mine a incerca justificarea raului pe care l-au produs unii slujitori ai Bisericii in epoca comunista. Spun doar ca uneori ne este foarte facil sa judecam fara a intelege contextul, doar dintr-un implus prea putin crestin. De fapt ceea ce te enerveaza pe tine Virgil este preotul care a acceptat pacatul si apoi nu si-a turnat cenusa in cap in fata comunitatii, in fata ta si a altora care gandesc asemenea tie. Si asta este suprema dovada de mandrie :) Un crestin autentic iarta si lasa lui Dumnezeu "sansa" de a judeca si a plati fiecaruia dupa faptele lui. PS Doar sunt curios, in contrapartida cu ironiile tale despre diligente, daca pentru tine macar preotii au vreo valoare, vreun rost.

Virgile, ai o penita de la mine, pentru un poem foarte compact, care surprinde prin vigoare si reuseste sa impresioneze. Nu plictisesti, pentru ca transmiti foarte multe informatii in foarte putine versuri, filtrand totul printr-o imagistica bogata. mi-a placut finalul felicitari petre