Este mai amplă. Poţi fi nu ştiu ce „ist” pt. că eşti. Sau pt. că aşa e la modă la un moment dat, prin mimesis. Cum eu, ca cititor, pt. că asta sunt, n-am afirmat nici o dată că mă cred „producător” şi dacă încerc să şi „produc” proză şi poezie nu o fac cu prea multă convingere (am ales, ca posibilitate de exprimare, eseistica care, se pare, mi se potriveşte), am, la rândul meu, libertatea de a rezona cu o anumită structură artistică încadrată într-un anumit «istm» sau nu. Dar tot ca „receptor”, în afară de a-mi exprima afinitatea (asta în eseistică) încerc să şi „percep” vibraţia celui care „produce” (proză/poezie). Şi, mi se pare, că în acest fel pot deosebi „autenticul” de „mimesis”. Din acest motiv, în comentarii şi nu în eseuri, îmi permit să aprob, uneori, când e cazul, texte care contravin „sensibilităţii” mele. Din punctul altora de vedere acest mod pare a fi duplicitar. Eu îl cred „raţional”, dacă poţi fi raţional vizavi de artă.
Textul acesta, ca şi altele intitulate „minimaliste” sau cum le voi mai boteza, sunt tot un fel de eseistică, spre deosebire de com-uri. Iar când nu pun nici o etichetă unui text (pezie/proză), scriu şi eu cu nostalgia vremurilor în care chiar credeam că sunt „poet/prozator” . Şi uit că – vârsta este de vină – am devenit mai „lucid” (daca chiar am devenit).
P.S. Profetule, să nu îţi facă nici o dată (nici dumitale, nici altora) impresia că aş fi o „mimoza senzitiva” şi că nu pot deosebi o observaţie pe marginea căreia se poate dialoga de una „ostila”. Cât priveşte ultima categorie, iau lucrurile în joacă – câte o dată depăşind măsura; dar, pe aici sper că nu s-a întâmplat – şi lucrurile revin la normal.
Aranca, pe site-ul Hermeneia nu interesează problemele personale, am făcut precizarea întrucât ai iterat trimiterea în dublu a comentariilor, nu numai pe acest text. Încă mai aștept comentarii critice și pertinente din partea ta.
1)„Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
Poezia (veritabilă, de care vorbea Adrian), nu trebuie să fie. „A trebui” este, din punctul meu de vedere, un verb care sufocă poezia. Și, fir-ar să fie, o spun din experiență, și cu amărăciune o spun. Am avut momente în care am căutat-o, am dorit-o prea mult, și cu atât mai hotărâtă s-a ascuns. Mi-a lăsat pe masă doar o fotografie de-a mea, în care cu greu mă recunoșteam.
- „Sau ar trebui să fie ceva rezultat în urma înfrînării, abținerii mele (ca autor) de a mă satisface (estetic, comunicațional, artistic, filosofic, teologic, ideatic, etc) de dragul atingerii unei anumite reușite (sau perfecțiuni) artistice, estetice, comunicaționale, etc) obiective, neutre, separate de mine.”
Pentru că aici vorbim de ceva ce ar trebui să rezulte din lupta cu noi înșine, cu ego-ul nostru (deci nu cu poezia), indiferent de forma sub care noi/el ne manifestăm/se manifestă („(estetic, comunicațional, artistic” ș.a.m.d.), spun că da, uneori m-am înfrânat, dar nu de dragul „atingerii unei anumite reușite”, indiferent de natura ei, ci pentru că realizam că anumite stări, gânduri, emoții chiar, încă nu „s-au copt” în mine, dar sunt în pârg, ca să zic așa. E o stare greu de descris, o fierbere lăuntrică fără arsură sau durere, o bucurie a așteptării „nou-născutului” ce va să vină în curând, căruia îi simți mișcările și te temi să forțezi nașterea, pentru că l-ai ucide.
- „Sau, este aceeași abținere (înfrînare, etc) - deci autoconstrîngere - de dragul întîmpinării așteptărilor estetice, ideatice, etc, ale celor ce o vor citi sau asculta?”
Nu! Să întârzii nașterea pentru că s-ar putea să nu-i placă lui Gheorghiță ochii copilului azi, ci abia mâine sau poimâine? :)) eu nu sunt mamă, e drept, dar nu dintr-un astfel de motiv.... :)
Mi-a plăcut mult ce am citit aici, chiar m-am bucurat că Virgil ne-a invitat la această „masă rotundă”, mai ales argumentele aduse de Adrian și Silvia, unul abordând problema mai analitic, celălalt (cealaltă) fiind mai aproape de revelație, de transă, de nespusul care încearcă să se spună.
Am rămas însă cu un nod în… cuvinte când am văzut ce spune Masha, anume că „N-am văzut niciun împătimit pînă acum care să nu își dorească progresul, în unele cazuri, cu orice preț.”
Acest „cu orice preț” (râd! fără să vreau, tastasem „preș”), mă sperie. Pentru că prețul este atât poezia „în sine și prin sine”, cât și… noi înșine, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să achităm factura. :) Masha, te rog, spune-mi că nu asta ai vrut să spui, că am înțeles eu greșit! :)
Din punctul meu de vedere ma bucur ca ai salvat categoriile cu toata dinamica lor kantiana de forme apriorice ale sensibilitatii din aceasta atmosfera a la Omar khayyam, dar fara vin. Dar nu pot sa nu remarc finalul care este optimist in felul lui, in incercarea mistica de a radioloca fericirea in grota, chestiune de care n-ar fi nevoie in cazul ascensiunii spre suprafata insorita... vorba ceea, lucrul in sine nu-i nimic dar miscarea e fenomenala :)
alexandra, am citit textul. mă gîndesc că ți-au fost destul de atacate textele ca să te încerce probabil un iz de descumpănire. eu chiar regret că ți-ai șters textele respective. pentru că orice critică (corectă sau mai puțin), orice conflict, orice luptă, sînt, probabil, singurele surse din care învățăm. iar atunci cînd ștergi, anulezi ceva, e ca și cum îți anulezi sursa din care înveți. în plus, nu cred că nu ai fi putut să răspunzi, să argumentezi, sau cel puțin să încerci. personal cred că cel mai păgubos lucru nu este să pierzi într-un conflict, ci să nu mai exiști în el. anyway, despre textul de mai sus, nu vreau să îl desființez neaparat dar nu se prea remarcă cu nimic. și poate că marea lui problemă este că nu prea are miză. nu are un punct fierbinte, o inflexiune, un lucru care să te facă să întorci brusc capul cînd treci pe lîngă el. înainte de a fi poezie, poezia trebuie să fie poezie. adică în ultimă instanță a scrie poezie nu înseamnă neaparat a crea poezie ci a descoperi poezie.
apoi, trecînd la formă, la tehnică, cred că sună dezavantajos folosirea explicativului (detașat) precum „în timp ce lumea capătă culori tari/ viscerale/ ca în filmele high definition ” sau „un act de voyeurism asumat”. a scrie poezie înseamnă mai ales a sugera, nu a explica.
Imi pare rau ca trebuie sa raman la parerea pe care mi-am exprimat-o inainte de ultima mea suspendare (care tocmai a expirat, gratie Consiliului Hermeneia) in legatura cu virgula calitatea comentariilor pe acest site. Iata ca Dorin, care intretimp este editor parca, imi confirma pesimista teorie. De ce oare? Chiar am ajuns in pozitia de a scrie ceva in subsolul unui text doar pentru a ne afla in treaba? Doar pentru a avea activitate? Sau de ce? Ceeace doresc eu sa spun despre acest text este ca mi se pare ca o petrecere din aceea plina de pesonaje cu masti de acum o suta de ani pe muzica de vivaldi plina de ciudate geise chinezoaice (??) si de flori de ylang (ylang-ylang?) care se zbate sa spuna ceva dar nu reuseste pentruca nimeni de fapt nu doreste sa spuna nimic, ci doar doreste sa demonstreze ceva de sub o masca, anume ceva care nu ar trebui de fapt demonstrat. Deloc. Parerea mea. Andu
adrian, mă bucur că ți-a plăcut cîte ceva. cred că ai dreptate cu explicativele, o sa le elimin. drept să spun, aveam mari dubii la poemul ăsta, începusem să cred că e prea patetic și bun de șters :). mulțumesc.
ce i-as reprosa eu acestui poem este multitudinea de verbe la inceput de vers; asa, se obtine o insiruire de actiuni in care eu, ca cititor, abia de mai am loc sa simt ceva.
Stefan, pana a incepe sa analizam valoarea literara a acestui text, el nu se incadreaza in regulament; regulament pe care toti cei care sunt membri ai hermeneia ar trebui sa il cunoasca si sa il respecte. Poezia ta incalca punctul 16.4. din regulament, drept pentru care te voi ruga ca, in termenul prevazut in acelasi regulament, sa remediezi aceasta abatere dupa cum consideri, in caz contrar vom fi nevoiti sa aplicam noi prevederile punctului 19. Andu, poti considera ca am aruncat o piatra sau nu, dar, asa cum am mai spus, aici nu este o instanta, noi nu judecam de ce scrie cineva ceva, ce ne "mana" pe fiecare sa scriem ceea ce scriem. Este insa simplu: atata vreme cat suntem membri de buna voie ai acestui site si el are un regulament, il respectam sau suportam consecintele. Limbajul tau din comentariu nu este nici el corespunzator regulamentului; te voi ruga sa te abtii pe viitor de la a folosi astfel de limbaj pe hermeneia.
Despre text era vorba. Nu am făcut nici o presupunere asupra autoarei (ba, implicit, am făcut una, și anume că nu așa ți-ai dorit să fie perceput textul), așa că ar fi de preferat să te abții să faci și tu în ceea ce mă privește. Spunându-ți să citești mai mult nu am presupus că nu citești, dar e întotdeauna loc de mai mult. Revezi, te rog, regulamentul. Dar, de fapt, nici nu e nevoie de regulament pentru a-ți spune că nu-i ok să jignești un comentator. Texte slabe putem scrie toți, la un anumit moment. Asta nu înseamnă că suntem cititori de literatură slabă și că de aici ni se trage. Să nu facem confuzii.
sunt de acord că textul este puţin mai greu de citit, aşa s-a voit, este scris arhaic, pentru a nu ştirbi din tenta magică, sau etno-magică, dacă vrei, a scriiturii. a se vedea şi acel năuntru scris intenţionat aşa şi inversiunea din versul 4, aşadar cu o tentă voit arhaică. la o lectură atentă, mai atentă, textul este cât se poate de coerent. îţi mulţumesc pentru însemnare.
şi da, ar putea arăta şi aşa, asta ca să fac concesia de rigoare:
bărbatul
te rog pământule ară cu plugul tău
pe genele mele culcă spicele purpurii de la dânsul din piept
miriade de flori pe milioane de biciclete
râd copiii
da
este o zi de însemnat
aşa trece primăvara se-opreşte până în iarnă
aşa
bărbatul meu poartă încălţăminte grea
pe zapada ce scârţâie trec care cu boi
bătrânele satului îl primesc ca pe brad ca pe urs ca pe o crizantemă primăvara
opreşte-te bărbate să-ţi dau apă să bei
bea apă şi-apoi mergi mai departe
spun ele
el se coboară din haine de miel înăuntrul casei de chirpici
mă priveşte
şi repede pleacă.
am rezerve mari fata de textul acesta. cu siguranță alina manole știe să scrie poezie. dar aici nu. singurul vers care rămîne este cel care a devenit și titlu. de fapt aș spune, cum se spune, că e păcat de titlu pentru așa un text. uite cum mă mir eu că la unii le ies titlurile așa bine, că la mine nici titlurile nu mai ies. e acesta semnul sfîrșitului?
desi am doua rezerve: prima legata de verbul a trebalui care m-a lovit in versul 3, e impresia mea no ofense, si a doua legata de final - desi inteleg unde bati, dar sa visezi la privirile lor din patul imaculat mi se pare cam aiurea. Poate pentru ca eu ma gandesc la altceva in aceleasi circumstante, de exemplu la... femeile executate cu burka pe fata, pe stadioane. La privirile lor de dincolo. Ascunse. Nedezvaluite nici inainte de moarte.
Pe care usa din dos am plecat? Faptul ca am acceptat sa fiu editor pe un alt site si n-ai acceptat si nu te-am anuntat??
Sa-ti aduc aminte de faptul ca eram editor sef peste... mine si Bianca Goean? Asta dupa ce te parasise si Alma si Bianca?
Am fost prost ca am tacut.
Cit despre presupusa mea magarie nici macar nu-mi bat capul. Ai inceput cu un comentariu pe care te credeai indrepatit sa-l faci. Ti-am raspuns intr-o calitate in care mai mult decit orice sint indreptatit sa o fac. in rest, doar fixatii. Iar textul era un editorial. Doar ca tu simulezi literatura. Atita tot. De acum nu mai raspund. Suspenda-mi contul fa ce vrei. Esti director nu? in primul rind ar trebui sa-ti ceri scuze tu pentru confuzia de nume. Si nu ma lua cu faze gen ca faceai altceva in timp ce raspundeai. In al doilea rind, tu confunzi comenturile cu textul. de fapt asta se intimpla cind o iei la modul personal. Si nu numai cu mine. Pt ca, acolo unde am pus suflet revin tot timpul sa vad ce se mai intimpla. Ca un fel de ti-am spus eu. Iar scuze nu am sa-mi cer pentru motivele de mai sus. Mi se pare o mojicie sa uiti numele omului care te-a ajutat si mi se pare de tot rahatul sa te bati cu pumnul in piept pentru ceva ce nu ai trait. Mie mi s-a acrit. Am pus punct aici.
Poemul promite mult, dar trebuie curățat serios. M-a dus cu gândul la Richter și la piesele lui care pur și simplu despică ființa. Cred că într-o zi vei fi o autoare foarte bună. :)
Este o ruptură într-adevar la ultima strofă, dar mie îmi place. Iar jocul de cuvinte pe care aproape că nu-l poți evita (la madame viață), cred ca justifică acel "trebuie să înjuri cu iscusință". Eu chiar aș îndrăzni să-ți sugerez să renunți la "ei" (versul 2 al strofei finale). În schimb ceva nu-mi sună bine deloc la versul "fratele meu de întuneric desfigurat și iubit", și cred că e vorba despre "iubit", poate că tocmai acest cuvințel creează ruptura cu ultima strofă. Și de ce nu ai renunța la el? Crezi că nu e suficient să spui "fratele meu de întuneric desfigurat"? are suficientă forță imaginea, iar mie mi se pare atât de clar că un astfel de frate este în mod necesar iubit, încât nu ai nevoie de nici o completare. Și aș mai renunța cumva la "când" din v 2 strofa 2, eventual punând "în atingere".
Dupa 24 de ore de la sesizarea erorii care este in site-ul asta, nu s-a straduit nimeni sa o repare sau macar sa imi lase un comentariu ca se va repara curand sau mai incearca.
Viorica, bine ai venit pe Hermeneia, fie în calitate de scriitor, fie în calitate de cititor.
pentru început, te rog să citești Regulamentul site-ului. ca peste tot, există și aici niște reguli privind modul de a publica și de a comenta textele.
ți-ar fi de folos.
de exemplu, îți spun de pe acum că pe Hermeneia se comentează textul publicat, nu sau raporturile dintre autori.:)
sau
niciun comentariu de aici nu ajunge la off-topic, așa că orice atac la persoană ne obligă să suspendăm contul celui care o face pentru o anumită perioadă sau, în cazuri grave, definitiv.
ne dorim ca aceaste reguli să fie înțeleasă și respectata cât mai mult posibil.
ce frumos spui tu, Luminița: un poem al gesturilor simple, suspecte de frumusețe interioară, ce să mai zic? mulțumesc frumos!
Adrian, mulțam fain om bun! Să auzim de bine!
gânduri bune, vouă!
Alina, m-a bucurat anuntul tau, faptul ca Virtualia merge inainte. Nimic nu e mai frumos decat un om bun. Asadar, multa liniste, nameti si un vin bun si ... multumesc
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Multumesc pentru lectura, apreciere si penita. ma bucur de fiecare data cand reusesc sa starnesc emotii estetice unor cititori.
pentru textul : Dureri de ceară deEste mai amplă. Poţi fi nu ştiu ce „ist” pt. că eşti. Sau pt. că aşa e la modă la un moment dat, prin mimesis. Cum eu, ca cititor, pt. că asta sunt, n-am afirmat nici o dată că mă cred „producător” şi dacă încerc să şi „produc” proză şi poezie nu o fac cu prea multă convingere (am ales, ca posibilitate de exprimare, eseistica care, se pare, mi se potriveşte), am, la rândul meu, libertatea de a rezona cu o anumită structură artistică încadrată într-un anumit «istm» sau nu. Dar tot ca „receptor”, în afară de a-mi exprima afinitatea (asta în eseistică) încerc să şi „percep” vibraţia celui care „produce” (proză/poezie). Şi, mi se pare, că în acest fel pot deosebi „autenticul” de „mimesis”. Din acest motiv, în comentarii şi nu în eseuri, îmi permit să aprob, uneori, când e cazul, texte care contravin „sensibilităţii” mele. Din punctul altora de vedere acest mod pare a fi duplicitar. Eu îl cred „raţional”, dacă poţi fi raţional vizavi de artă.
Textul acesta, ca şi altele intitulate „minimaliste” sau cum le voi mai boteza, sunt tot un fel de eseistică, spre deosebire de com-uri. Iar când nu pun nici o etichetă unui text (pezie/proză), scriu şi eu cu nostalgia vremurilor în care chiar credeam că sunt „poet/prozator” . Şi uit că – vârsta este de vină – am devenit mai „lucid” (daca chiar am devenit).
P.S. Profetule, să nu îţi facă nici o dată (nici dumitale, nici altora) impresia că aş fi o „mimoza senzitiva” şi că nu pot deosebi o observaţie pe marginea căreia se poate dialoga de una „ostila”. Cât priveşte ultima categorie, iau lucrurile în joacă – câte o dată depăşind măsura; dar, pe aici sper că nu s-a întâmplat – şi lucrurile revin la normal.
pentru textul : Recuperarea Realului deNici mie nu-mi plac clepsidrele. Ca dovadă, le-am făcut ucigaşe... de lună. Apropo de lună, să explic? Să nu explic? :)
pentru textul : Clepsidre deAranca, pe site-ul Hermeneia nu interesează problemele personale, am făcut precizarea întrucât ai iterat trimiterea în dublu a comentariilor, nu numai pe acest text. Încă mai aștept comentarii critice și pertinente din partea ta.
pentru textul : o lățime de masă de1)„Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
Poezia (veritabilă, de care vorbea Adrian), nu trebuie să fie. „A trebui” este, din punctul meu de vedere, un verb care sufocă poezia. Și, fir-ar să fie, o spun din experiență, și cu amărăciune o spun. Am avut momente în care am căutat-o, am dorit-o prea mult, și cu atât mai hotărâtă s-a ascuns. Mi-a lăsat pe masă doar o fotografie de-a mea, în care cu greu mă recunoșteam.
- „Sau ar trebui să fie ceva rezultat în urma înfrînării, abținerii mele (ca autor) de a mă satisface (estetic, comunicațional, artistic, filosofic, teologic, ideatic, etc) de dragul atingerii unei anumite reușite (sau perfecțiuni) artistice, estetice, comunicaționale, etc) obiective, neutre, separate de mine.”
Pentru că aici vorbim de ceva ce ar trebui să rezulte din lupta cu noi înșine, cu ego-ul nostru (deci nu cu poezia), indiferent de forma sub care noi/el ne manifestăm/se manifestă („(estetic, comunicațional, artistic” ș.a.m.d.), spun că da, uneori m-am înfrânat, dar nu de dragul „atingerii unei anumite reușite”, indiferent de natura ei, ci pentru că realizam că anumite stări, gânduri, emoții chiar, încă nu „s-au copt” în mine, dar sunt în pârg, ca să zic așa. E o stare greu de descris, o fierbere lăuntrică fără arsură sau durere, o bucurie a așteptării „nou-născutului” ce va să vină în curând, căruia îi simți mișcările și te temi să forțezi nașterea, pentru că l-ai ucide.
- „Sau, este aceeași abținere (înfrînare, etc) - deci autoconstrîngere - de dragul întîmpinării așteptărilor estetice, ideatice, etc, ale celor ce o vor citi sau asculta?”
Nu! Să întârzii nașterea pentru că s-ar putea să nu-i placă lui Gheorghiță ochii copilului azi, ci abia mâine sau poimâine? :)) eu nu sunt mamă, e drept, dar nu dintr-un astfel de motiv.... :)
Mi-a plăcut mult ce am citit aici, chiar m-am bucurat că Virgil ne-a invitat la această „masă rotundă”, mai ales argumentele aduse de Adrian și Silvia, unul abordând problema mai analitic, celălalt (cealaltă) fiind mai aproape de revelație, de transă, de nespusul care încearcă să se spună.
Am rămas însă cu un nod în… cuvinte când am văzut ce spune Masha, anume că „N-am văzut niciun împătimit pînă acum care să nu își dorească progresul, în unele cazuri, cu orice preț.”
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deAcest „cu orice preț” (râd! fără să vreau, tastasem „preș”), mă sperie. Pentru că prețul este atât poezia „în sine și prin sine”, cât și… noi înșine, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să achităm factura. :) Masha, te rog, spune-mi că nu asta ai vrut să spui, că am înțeles eu greșit! :)
Din punctul meu de vedere ma bucur ca ai salvat categoriile cu toata dinamica lor kantiana de forme apriorice ale sensibilitatii din aceasta atmosfera a la Omar khayyam, dar fara vin. Dar nu pot sa nu remarc finalul care este optimist in felul lui, in incercarea mistica de a radioloca fericirea in grota, chestiune de care n-ar fi nevoie in cazul ascensiunii spre suprafata insorita... vorba ceea, lucrul in sine nu-i nimic dar miscarea e fenomenala :)
pentru textul : faute de mieux dealexandra, am citit textul. mă gîndesc că ți-au fost destul de atacate textele ca să te încerce probabil un iz de descumpănire. eu chiar regret că ți-ai șters textele respective. pentru că orice critică (corectă sau mai puțin), orice conflict, orice luptă, sînt, probabil, singurele surse din care învățăm. iar atunci cînd ștergi, anulezi ceva, e ca și cum îți anulezi sursa din care înveți. în plus, nu cred că nu ai fi putut să răspunzi, să argumentezi, sau cel puțin să încerci. personal cred că cel mai păgubos lucru nu este să pierzi într-un conflict, ci să nu mai exiști în el. anyway, despre textul de mai sus, nu vreau să îl desființez neaparat dar nu se prea remarcă cu nimic. și poate că marea lui problemă este că nu prea are miză. nu are un punct fierbinte, o inflexiune, un lucru care să te facă să întorci brusc capul cînd treci pe lîngă el. înainte de a fi poezie, poezia trebuie să fie poezie. adică în ultimă instanță a scrie poezie nu înseamnă neaparat a crea poezie ci a descoperi poezie.
pentru textul : high definition deapoi, trecînd la formă, la tehnică, cred că sună dezavantajos folosirea explicativului (detașat) precum „în timp ce lumea capătă culori tari/ viscerale/ ca în filmele high definition ” sau „un act de voyeurism asumat”. a scrie poezie înseamnă mai ales a sugera, nu a explica.
l-am schimbat. sper că în mai bine...
pentru textul : fruct deImi pare rau ca trebuie sa raman la parerea pe care mi-am exprimat-o inainte de ultima mea suspendare (care tocmai a expirat, gratie Consiliului Hermeneia) in legatura cu virgula calitatea comentariilor pe acest site. Iata ca Dorin, care intretimp este editor parca, imi confirma pesimista teorie. De ce oare? Chiar am ajuns in pozitia de a scrie ceva in subsolul unui text doar pentru a ne afla in treaba? Doar pentru a avea activitate? Sau de ce? Ceeace doresc eu sa spun despre acest text este ca mi se pare ca o petrecere din aceea plina de pesonaje cu masti de acum o suta de ani pe muzica de vivaldi plina de ciudate geise chinezoaice (??) si de flori de ylang (ylang-ylang?) care se zbate sa spuna ceva dar nu reuseste pentruca nimeni de fapt nu doreste sa spuna nimic, ci doar doreste sa demonstreze ceva de sub o masca, anume ceva care nu ar trebui de fapt demonstrat. Deloc. Parerea mea. Andu
pentru textul : ploaie fără umbrelă pe sunete de hang drum deMultumesc, Virgil. Si cu celelalte strofe ce se poate face?
pentru textul : domnul Pa și visul deadrian, mă bucur că ți-a plăcut cîte ceva. cred că ai dreptate cu explicativele, o sa le elimin. drept să spun, aveam mari dubii la poemul ăsta, începusem să cred că e prea patetic și bun de șters :). mulțumesc.
pentru textul : despre inima mea dece i-as reprosa eu acestui poem este multitudinea de verbe la inceput de vers; asa, se obtine o insiruire de actiuni in care eu, ca cititor, abia de mai am loc sa simt ceva.
pentru textul : scoteam dragostea cu o pompă submersibilă deStefan, pana a incepe sa analizam valoarea literara a acestui text, el nu se incadreaza in regulament; regulament pe care toti cei care sunt membri ai hermeneia ar trebui sa il cunoasca si sa il respecte. Poezia ta incalca punctul 16.4. din regulament, drept pentru care te voi ruga ca, in termenul prevazut in acelasi regulament, sa remediezi aceasta abatere dupa cum consideri, in caz contrar vom fi nevoiti sa aplicam noi prevederile punctului 19. Andu, poti considera ca am aruncat o piatra sau nu, dar, asa cum am mai spus, aici nu este o instanta, noi nu judecam de ce scrie cineva ceva, ce ne "mana" pe fiecare sa scriem ceea ce scriem. Este insa simplu: atata vreme cat suntem membri de buna voie ai acestui site si el are un regulament, il respectam sau suportam consecintele. Limbajul tau din comentariu nu este nici el corespunzator regulamentului; te voi ruga sa te abtii pe viitor de la a folosi astfel de limbaj pe hermeneia.
pentru textul : Apocalipsa după Dăncuș depoezia asta este ca gradina din "marile sperante" - ecranizarea cu Ethan Hawke si Gwyneth Paltrow.
pentru textul : Life support deDespre text era vorba. Nu am făcut nici o presupunere asupra autoarei (ba, implicit, am făcut una, și anume că nu așa ți-ai dorit să fie perceput textul), așa că ar fi de preferat să te abții să faci și tu în ceea ce mă privește. Spunându-ți să citești mai mult nu am presupus că nu citești, dar e întotdeauna loc de mai mult. Revezi, te rog, regulamentul. Dar, de fapt, nici nu e nevoie de regulament pentru a-ți spune că nu-i ok să jignești un comentator. Texte slabe putem scrie toți, la un anumit moment. Asta nu înseamnă că suntem cititori de literatură slabă și că de aici ni se trage. Să nu facem confuzii.
pentru textul : reborn deMargas,
Eşti mare Dom’le. Pe bune. Vitgil e dublu ironic. E ironic fără să vrea.
Adriana,
Aştept să te întorci, împreună (sau nu) cu Cavalerul Tristei Figuri
pentru textul : Postmodern: Ironia a murit! Trăiască Nostalgia?! desunt de acord că textul este puţin mai greu de citit, aşa s-a voit, este scris arhaic, pentru a nu ştirbi din tenta magică, sau etno-magică, dacă vrei, a scriiturii. a se vedea şi acel năuntru scris intenţionat aşa şi inversiunea din versul 4, aşadar cu o tentă voit arhaică. la o lectură atentă, mai atentă, textul este cât se poate de coerent. îţi mulţumesc pentru însemnare.
şi da, ar putea arăta şi aşa, asta ca să fac concesia de rigoare:
bărbatul
te rog pământule ară cu plugul tău
pe genele mele culcă spicele purpurii de la dânsul din piept
miriade de flori pe milioane de biciclete
râd copiii
da
este o zi de însemnat
aşa trece primăvara se-opreşte până în iarnă
aşa
bărbatul meu poartă încălţăminte grea
pe zapada ce scârţâie trec care cu boi
bătrânele satului îl primesc ca pe brad ca pe urs ca pe o crizantemă primăvara
opreşte-te bărbate să-ţi dau apă să bei
bea apă şi-apoi mergi mai departe
spun ele
el se coboară din haine de miel înăuntrul casei de chirpici
pentru textul : bărbatul demă priveşte
şi repede pleacă.
Alina, încă ceva:
să nu facem confuzii între studiile ori datele biogarfice ale unui autor și ceea ce scrie acesta...
pentru textul : Unui mare poetastru deam rezerve mari fata de textul acesta. cu siguranță alina manole știe să scrie poezie. dar aici nu. singurul vers care rămîne este cel care a devenit și titlu. de fapt aș spune, cum se spune, că e păcat de titlu pentru așa un text. uite cum mă mir eu că la unii le ies titlurile așa bine, că la mine nici titlurile nu mai ies. e acesta semnul sfîrșitului?
pentru textul : dragostea mea e o mașină veche de scris dedesi am doua rezerve: prima legata de verbul a trebalui care m-a lovit in versul 3, e impresia mea no ofense, si a doua legata de final - desi inteleg unde bati, dar sa visezi la privirile lor din patul imaculat mi se pare cam aiurea. Poate pentru ca eu ma gandesc la altceva in aceleasi circumstante, de exemplu la... femeile executate cu burka pe fata, pe stadioane. La privirile lor de dincolo. Ascunse. Nedezvaluite nici inainte de moarte.
pentru textul : privirea și parbrizul dePe care usa din dos am plecat? Faptul ca am acceptat sa fiu editor pe un alt site si n-ai acceptat si nu te-am anuntat??
pentru textul : despre inundaţii. altfel deSa-ti aduc aminte de faptul ca eram editor sef peste... mine si Bianca Goean? Asta dupa ce te parasise si Alma si Bianca?
Am fost prost ca am tacut.
Cit despre presupusa mea magarie nici macar nu-mi bat capul. Ai inceput cu un comentariu pe care te credeai indrepatit sa-l faci. Ti-am raspuns intr-o calitate in care mai mult decit orice sint indreptatit sa o fac. in rest, doar fixatii. Iar textul era un editorial. Doar ca tu simulezi literatura. Atita tot. De acum nu mai raspund. Suspenda-mi contul fa ce vrei. Esti director nu? in primul rind ar trebui sa-ti ceri scuze tu pentru confuzia de nume. Si nu ma lua cu faze gen ca faceai altceva in timp ce raspundeai. In al doilea rind, tu confunzi comenturile cu textul. de fapt asta se intimpla cind o iei la modul personal. Si nu numai cu mine. Pt ca, acolo unde am pus suflet revin tot timpul sa vad ce se mai intimpla. Ca un fel de ti-am spus eu. Iar scuze nu am sa-mi cer pentru motivele de mai sus. Mi se pare o mojicie sa uiti numele omului care te-a ajutat si mi se pare de tot rahatul sa te bati cu pumnul in piept pentru ceva ce nu ai trait. Mie mi s-a acrit. Am pus punct aici.
Poemul promite mult, dar trebuie curățat serios. M-a dus cu gândul la Richter și la piesele lui care pur și simplu despică ființa. Cred că într-o zi vei fi o autoare foarte bună. :)
pentru textul : copilul deverdele pentru mine înseamna multe, cuprinde totul și nimic, în adâncul meu așa mă văd : cu suflet mic și verde
pentru textul : suflare de viață deEste o ruptură într-adevar la ultima strofă, dar mie îmi place. Iar jocul de cuvinte pe care aproape că nu-l poți evita (la madame viață), cred ca justifică acel "trebuie să înjuri cu iscusință". Eu chiar aș îndrăzni să-ți sugerez să renunți la "ei" (versul 2 al strofei finale). În schimb ceva nu-mi sună bine deloc la versul "fratele meu de întuneric desfigurat și iubit", și cred că e vorba despre "iubit", poate că tocmai acest cuvințel creează ruptura cu ultima strofă. Și de ce nu ai renunța la el? Crezi că nu e suficient să spui "fratele meu de întuneric desfigurat"? are suficientă forță imaginea, iar mie mi se pare atât de clar că un astfel de frate este în mod necesar iubit, încât nu ai nevoie de nici o completare. Și aș mai renunța cumva la "când" din v 2 strofa 2, eventual punând "în atingere".
pentru textul : madame deVirgil, mi-ar fi plăcut mai mult să scrii despre saptamâna ta anostă, la pers I,sg, ai fi fost credibil, mai...și poezia ar fi fost mai...
pentru textul : tragedia săptămînilor anoste I deDupa 24 de ore de la sesizarea erorii care este in site-ul asta, nu s-a straduit nimeni sa o repare sau macar sa imi lase un comentariu ca se va repara curand sau mai incearca.
pentru textul : femeia domnului Pa deViorica, bine ai venit pe Hermeneia, fie în calitate de scriitor, fie în calitate de cititor.
pentru început, te rog să citești Regulamentul site-ului. ca peste tot, există și aici niște reguli privind modul de a publica și de a comenta textele.
ți-ar fi de folos.
de exemplu, îți spun de pe acum că pe Hermeneia se comentează textul publicat, nu sau raporturile dintre autori.:)
sau
niciun comentariu de aici nu ajunge la off-topic, așa că orice atac la persoană ne obligă să suspendăm contul celui care o face pentru o anumită perioadă sau, în cazuri grave, definitiv.
ne dorim ca aceaste reguli să fie înțeleasă și respectata cât mai mult posibil.
mult succes!:)
pentru textul : cântec de dragoste dece frumos spui tu, Luminița: un poem al gesturilor simple, suspecte de frumusețe interioară, ce să mai zic? mulțumesc frumos!
pentru textul : dj remember II deAdrian, mulțam fain om bun! Să auzim de bine!
gânduri bune, vouă!
Alina, m-a bucurat anuntul tau, faptul ca Virtualia merge inainte. Nimic nu e mai frumos decat un om bun. Asadar, multa liniste, nameti si un vin bun si ... multumesc
pentru textul : Cenaclul Virtualia - editia a X-a deO munca in plus, o rasplata spirituala pe masura investitiei sentimentale dar si psihice!
pentru textul : Șapte ani dePagini