Problema e pusă greșit, iar de la premise greșite discuțiile nu pot merge decât în direcții greșite.
Întrucât dacă poezia nu e ontologie, atunci nu e nimic, iar direcția abordării acestei chestiuni ar trebui să fie cu totul alta, dacă ținem seama că poezia NU poate fi pusă alături de religie (deoarece religia este un fenomen, nu un act estetic) și, în sfârșit, pentru că religia (chestiune esențială în discutarea problemei propuse) nu poate fi considerată ”o subramură a culturii”, ci chiar invers (cultura vine din cult, și asta n-o spun io că vine de la Burkhardt), așadar printr-o reevaluare a premiselor propuse se poate porni la o oarecare discuție.
Dar dacă tot s-a lansat ideea, tot ce pot face deocamdată e să postez și io un articol publicat recent, pe o temă tangentă.
Eu văd întotdeauna plural în ploaie, lacuri, în general acolo unde mai multe surse își amestecă apele. Pentru că apele, spun unii, ar avea o memorie intrinsecă permanentă. Analizînd apele unui lac am putea afla multe lucruri interesante despre râurile ce s-au vărsat în ele, și norii din care s-au întors pe pământ. /O\
Acum m-am dumirit. Nici nu aveam pretenţia că am reuşit o capaodoperă, iar pertinenţa com-ului mi-a deschis ochii. Dacă mă gândesc bine, chiar vă dau dreptate. Important este că se mai poate schimba câte ceva că doar n-o fi bătut textul în cuie. Dar nu chiar acum. Că iar voi fi executat dintr-o suflare, ca altădată, în acest loc: vezi, iar a luat poziţia de drepţi şi a schimbat şi textul e mai rău acum. Mulţumesc şi ... mai aştept.
Ileana Lucia Floran, acest anunt are acceptul lui Titarenco? Pentru ca a mai fost disparut si iar l-ai postat. Regulamentul prevede: "16.6. să nu conțină elemente de reclamă sau publicitate, inclusiv publicitate mascată, pentru nici un alt website, instituție, persoană sau produs media. Determinarea acestui lucru nu va putea fi făcută decît de conducerea Hermeneia. Orice fel de excepție va trebui să fie aprobabată de proprietarul site-ului. Totodată nu vor putea publica la secțiunea Info decît directorul Hermeneia și moderatorul șef al site-ului. Oricine dorește să posteze un text în această secțiune va trebui să obțină aprobarea directorului Hermeneia sau, în lipsa acestuia, a moderatorului șef. "
un singur raspuns la intrebare(trei in unu`) si textul e ca si sters : unde se afla acest Regulament, unde este el publicat, mai e valabila regula celor doua luni?
foarte pertinente observaţiile tale. La acel "emo" am ezitat de prima dată. Cu finalul, e posibil să ai dreptate, dar eu am simţit altfel aici, însă mă voi gândi.
Cailean, desigur că servus-ul vostru vine din timpuri istorice și are ceva înțelesuri intrinseci. Noi, cu pa-ul nostru searbăd, a trebuit să inventăm sensuri și direcții, să dăm culoare și să îmbrăcăm o silabă ternă. Apoi să ne imaginăm că. Mulțumesc pentru penița la "pa"!
ddm, îți mulțumim pentru amabilitate, însă, din păcate, programul cenaclului este închis, nu se mai pot face modificări (în plus). Cât despre celelalte probleme, sunt doar ale tale, îți dorim succes în rezolvarea lor.
Ce să spun, Mădălina, nu vreau să mint frumos... Bineînţeles că, acum, personajul e ceva mai bine conturat, cititorul rezonează cu el ceva mai mult, dar tot nu se întâmplă nimic. S-a întâmplat ceva, evident, un transplant de inimă, dar la noi, cititorii, nu a ajuns decât informaţia succintă, şi, concret, nimic altceva. Iar despre modul în care este scris textul - se vede foarte clar mâna nesigură, care tremură de multe ori, care scoate în evidenţă lucruri ce i se par importante cu ajutorul expresiilor prozaice, plate şi lungite. Cred, aproape ştiu, că vei scrie cândva credibil, dar, până atunci, vei trece prin destul de multă maculatură. Improtatn e să ai răbdare şi să munceşti.
Cred c-am să revin cu unele tuşe care vizează, clar, textul.
Astăzi am văzut un bărbat alergând desculţ cu pantofii în mâini.
În semn de mulţumire, a ridicat un pantof, când am oprit să treacă strada -
călcâiele lui aşezau blând maci pe asfalt...
L-am urmărit o vreme, maşinile din spate claxonau şi mă depăşeau nervos.
Iată, mă bucuram eu, în sfârşit văd un bărbat ce nu se teme de ridicol;
poezia se întâmplă în preajma lui, iată un bărbat căruia nu i se poate refuza nimic.
I-aş bandaja cu un sărut fiecare rană din talpă,
i-aş naşte un copil pentru fiecare strop de sânge.
Nu voi uita bărbatul acela alergând desculţ pe stradă,
prin mareea de frunze uscate - poate îl strânseseră pantofii
încrâncenaţi cum frunzele disperate să-şi găsească locul înainte de prima ninsoare...
Poate-l strânseseră degetele femeii nerăbdătoare să ungă,
şi steargă, cu părul ei, macii din talpă;
poate trebuia să-i îndure mai întâi risipa de flăcări roşii şi galbene,
ca să nu-l doară prea tare scânteierile albe.
Da, văd copaci sângerând maci,
acolo unde el vede frunze cangrenate căzute în războiul frigului.
Îi acopăr flăcările cu muguri de mac, să le sting -
răsuflarea zăpezii sfârâie între dinţi mustangul de care m-am ciocnit pe şosea
(muşcă impetuos verdele din ochii mei, şi roşul din ai lui).
Fiecare răbufnire de vânt aruncă la pământ alte frunze,
straturi peste straturi cresc treptat de jur împrejur,
urcă deasupra gleznelor - curând vor trece peste umeri,
până la gânduri...
Mi-e atât de caldă şi bună, toamna în coconul acesta de frunze!
Încremenirea vindecă tot ce atinge - cineva scormoneşte undeva deasupra,
i se aude scrâşnetul unghiilor, uscăciunile foşnesc şi se destramă...
nisipul lor umple goluri adânci...
Mă strâng din ce în mai mult în jurul macilor intacţi.
Invazie de maci. Oriunde privesc, un embrion verde se deschide în fiecare secundă.
Pe câmpuri, în jardiniere, toamna îşi taie venele peste parbrize -
am roşu sub unghii, hemoragie latentă -
creşte în gură, inima mă strânge, explodează...
Mi-au făcut încă un test de sarcină, a ieşit pozitiv;
nu ştiu de ce nu vor să creadă când le spun că voi avea acest copil,
indiferent ce gândesc ei, şi în ciuda chiuretelor zăngănind în trusa pusă la sterilizat.
Nu. Nu voi ţipa, chiar dacă-mi vor răzui toţi macii din uter, pe viu -
poemul acesta se va naşte, oricum, chiar şi orfan de iubire...
Noiembrie îşi expune primele trofee, corpul ploii atârnă de poduri metalice,
inert cum o femeie mândră ce-a înfruntat explozia frigului.
Nu mai curge nimic din tăieturile deschise -
macii s-au coagulat în vene, fosile ale focului;
nu o mişcă nici tusea umedă a primei ninsori -
neclintirea este o formă de vindecare...
D-le Cristea, perfect de acord cu tot ce spuneţi: geniul eminescian se putea observa şi în revelaţia pe care poeziile sale o conţineau (cel puţin acele texte pe care poetul le-a publicat în timpul vieţii), chiar dacă ele sufereau un lung travaliu. Eminescu reuşea aproape de fiece dată să păstreze prospeţimea şi nerepetabilitatea logosului. Din lirica românească, l-aş include în această categorie şi pe Bacovia... Şi pe alţii, dar nu în aceeaşi măsură.
Cred eu că şi acest factor reprezintă una dintre mizele poetului - respectiv a împăca travaliul cu spontaneitatea.
Spui tu: "Tu spui că „logica este călcată în picioare de niște drepturi care prevalează o morală închipuită.” Frumos spus. Dar oare tu nu faci exact același lucru? Ce morală (neînchipuită) îți dă ție dreptul să generalizezi? - cine generaliza? Am spus clar "nişte drepturi", iar "nişte" , prin definiţie, arată un număr nedeterminat. De asta te-am rugat să-mi judeci corect spusele.
Alma, eu pana la urma asa l-am perceput, pentru ca nu se referea nici la ce e in text, si nici la o incalcare a regulamentului, ci la exigente personale, unde nici strategia ta nu e gresita, si in fond, nici a mea. Asta insemna in comentariul meu "pur personal". Tu l-ai vazut constructiv, dar eu am perceput "un ghiot". M-am inselat. Data viitoare voi fii mai atenta. Hai sa incheiem aici.
un text care probabil promite existenta unui anumit gen de inspiratie dar la nivel tehnic este inca extrem de slab. incearca sa citesti si sa simti estetic.
Marina, nu prea mă pricep să explic cum de un poem curge sau nu, dar ideea este că uneori povestea pe care o spune (dacă spune vreo poveste), poate să "curgă", adică să fie fluentă, sau să fie trunchiată, spusă prost, cu sincope etc. Eu am simțit, citind acest text, că nu este nimic forțat, că totul se așterne oarecum de la sine, că este "NATURAL", un natural de o frumusețe "aproape" desăvârșită. Cu alte cuvinte, nicidecum nu am spus că poemul este astfel, ci doar m-am referit la naturalețea sa, pe care am apreciat-o în mod deosebit. Mi s-a mai părut un text, dacă vrei, unde poezia și-a făcut loc singură. Poezia despre care au cred că nu prea mai își face loc în viața noastră în realitate, unde totul este fake și teribil de prozaic. Prin urmare, draga mea, acestea au fost părerile și impresiile mele citind, și am argumentat atât cât am considerat că se poate. Te rog și pe tine să nu arunci cu verdicte și să contra-argumentezi, nu este absolut nici o supărare. Ceea ce mie mi se poate părea, subiectiv, că este firesc și frumos, ție îți poate apărea contrafăcut sau mai știu eu cum. Sau poate tu nu asta cauți la o poezie etc. Te rog, Marina, de aceea suntem aici... să ne construim.
Salut Sebi,
Felicitări pentru poem. Mi-a plăcut. Dacă l-aș fi scris eu aș fi renunțat la varianta cu Eli, Eli, din prima strofă. Mi se pare ușor forțat pus acolo.
Doar o sugestie.
Va multumesc pentru lecturare si pareri,va astept in continuare cu interes, mediul virtual fiind singura cale de a ma alatura unei efervescente creatoare. Dupa o sedimentare a simbolurilor antrenate de acest poem voi reveni asupra lui,cu unelte de slefuire; pentru moment imi recunosc in el acea stare de autoexilare cognitiva, surprinsa atat de sublim de Ioan.
Madim : multumesc frumos de comentariu si de observații. Știu că aș putea să mofic acele versuri dar, cu tot respectul, nu o voi face. Cu privire la folosirea diacriticelor, am postat al doilea text de pe un alt calculator, iar pe viitor am să-l modific.
Adrian, din comentariul tău pe final eu îți recomand starea de vomă... nu mort de râs!
Poemul tău e premiat și pe celălalt site, am observat acum prin nu-știu-și-nici-nu-mă-interesează-ce-mecanisme-funcționează-acolo, însă asta nu înseamnă, în opinia mea, că tu trebuie să fii mulțumit cu acest produs, părerea mea.
Poemul tă nu doar că scârțâie din toate încheieturile, ci vine peste cititor amenințător ca un car de luptă scos din uz de o sută de ani și care se rostogolește la vale cu singurul argument al kilogramelor poate tonelor sale de material.
Acum un an și ceva am mai purtat o discuție (oarecum unidirecțională, pentru că tu nu binevoiești să îmi răspunzi considerând că îmi ești superior) în care ți-am arătat câteva locuri comune pe care le tot frecventezi în poeme, ca pe o budă ecologică din parc atunci când nu mai poți să te ții cât să ajungi acasă.
În poemul ăsta ai vreo trei locuri dintr-astea
Oricâtă apreciere ai primit și poate vei mai primi pe acest text, eu îl consider mediocru și extrem de previzbil.
Asta față de ceea eu aștept de la tine, desigur.
Întrebarea e nu doar incitantă, dar şi justificată. Mi-am amintit că am răspuns la ea într-un interviu, dar referindu-mă la literatură, în general. Reproduc aici acel răspuns: "Literatura va continua să existe în orice circumstanţe, chiar şi dacă omul, o fiinţă care stă cu un picior pe lună şi cu altul în preistorie, ar face mişcarea fatală. Artele tradiţionale nu presupun altceva decât existenţa umană. Simplu, cu un beţişor pe nisip, cu palmele, cu limba şi vălul palatului, cu trupul şi cu expresivitatea lui, omul va continua să producă artă. Nu ştiu de ce, pentru că ea nu ne scapă de moarte. Poate, doar un pic, de prostie."
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Un poem tanka deosebit. Ar trebui menționat că textele sunt în japoneză, română, esperanto și engleză. Felicitări!
pentru textul : 心 (Kokoro - Inimă) deProblema e pusă greșit, iar de la premise greșite discuțiile nu pot merge decât în direcții greșite.
Întrucât dacă poezia nu e ontologie, atunci nu e nimic, iar direcția abordării acestei chestiuni ar trebui să fie cu totul alta, dacă ținem seama că poezia NU poate fi pusă alături de religie (deoarece religia este un fenomen, nu un act estetic) și, în sfârșit, pentru că religia (chestiune esențială în discutarea problemei propuse) nu poate fi considerată ”o subramură a culturii”, ci chiar invers (cultura vine din cult, și asta n-o spun io că vine de la Burkhardt), așadar printr-o reevaluare a premiselor propuse se poate porni la o oarecare discuție.
Dar dacă tot s-a lansat ideea, tot ce pot face deocamdată e să postez și io un articol publicat recent, pe o temă tangentă.
pentru textul : Războiul rece dintre ştiinţă şi poezie deEu văd întotdeauna plural în ploaie, lacuri, în general acolo unde mai multe surse își amestecă apele. Pentru că apele, spun unii, ar avea o memorie intrinsecă permanentă. Analizînd apele unui lac am putea afla multe lucruri interesante despre râurile ce s-au vărsat în ele, și norii din care s-au întors pe pământ. /O\
pentru textul : Secvență senryu* deM-a surprins plăcut ultimul vers. Grijă la alăturarea imaginilor de cerc / ungher.
pentru textul : Adoriana minus zece deAcum m-am dumirit. Nici nu aveam pretenţia că am reuşit o capaodoperă, iar pertinenţa com-ului mi-a deschis ochii. Dacă mă gândesc bine, chiar vă dau dreptate. Important este că se mai poate schimba câte ceva că doar n-o fi bătut textul în cuie. Dar nu chiar acum. Că iar voi fi executat dintr-o suflare, ca altădată, în acest loc: vezi, iar a luat poziţia de drepţi şi a schimbat şi textul e mai rău acum. Mulţumesc şi ... mai aştept.
pentru textul : rechinul din oceanul singurătăţii deIleana Lucia Floran, acest anunt are acceptul lui Titarenco? Pentru ca a mai fost disparut si iar l-ai postat. Regulamentul prevede: "16.6. să nu conțină elemente de reclamă sau publicitate, inclusiv publicitate mascată, pentru nici un alt website, instituție, persoană sau produs media. Determinarea acestui lucru nu va putea fi făcută decît de conducerea Hermeneia. Orice fel de excepție va trebui să fie aprobabată de proprietarul site-ului. Totodată nu vor putea publica la secțiunea Info decît directorul Hermeneia și moderatorul șef al site-ului. Oricine dorește să posteze un text în această secțiune va trebui să obțină aprobarea directorului Hermeneia sau, în lipsa acestuia, a moderatorului șef. "
pentru textul : Concurs literar deun singur raspuns la intrebare(trei in unu`) si textul e ca si sters : unde se afla acest Regulament, unde este el publicat, mai e valabila regula celor doua luni?
pentru textul : Fabrica de îngeri defoarte pertinente observaţiile tale. La acel "emo" am ezitat de prima dată. Cu finalul, e posibil să ai dreptate, dar eu am simţit altfel aici, însă mă voi gândi.
Mulţumesc. Numai bine!
pentru textul : pe aici nu se întâmplă nimic deaici am mai scris un com si nu stiu de ce nu a aparut...d-le Virgil, Paul...multumesc de sugestii...o sa modific...imi place mult varianta...
pentru textul : Te recunosc! deCailean, desigur că servus-ul vostru vine din timpuri istorice și are ceva înțelesuri intrinseci. Noi, cu pa-ul nostru searbăd, a trebuit să inventăm sensuri și direcții, să dăm culoare și să îmbrăcăm o silabă ternă. Apoi să ne imaginăm că. Mulțumesc pentru penița la "pa"!
pentru textul : pa-ul domnului Pa deddm, îți mulțumim pentru amabilitate, însă, din păcate, programul cenaclului este închis, nu se mai pot face modificări (în plus). Cât despre celelalte probleme, sunt doar ale tale, îți dorim succes în rezolvarea lor.
pentru textul : Cenaclul Virtualia - la a VII-a ediție deSixtus, mă bucur că îți place. Mulțumesc pentru semnul trecerii tale aici.
pentru textul : engrame debombasticism feminin spre sfirsit. desi inceputul promitea altceva. chestia cu "ochiul golit" e suficient de batatorita ca sa nu mai spuna nimic
pentru textul : surâs dedă exemple concrete nicodem. nu mai calomnia și nu mai arunca cu noroi. fiindcă te mînjești numai pe tine.
pentru textul : numai umbra deMulțumesc Nicodem, ai dreptate, am notat.
pentru textul : jukebox breakfast deMargas
Ce să spun, Mădălina, nu vreau să mint frumos... Bineînţeles că, acum, personajul e ceva mai bine conturat, cititorul rezonează cu el ceva mai mult, dar tot nu se întâmplă nimic. S-a întâmplat ceva, evident, un transplant de inimă, dar la noi, cititorii, nu a ajuns decât informaţia succintă, şi, concret, nimic altceva. Iar despre modul în care este scris textul - se vede foarte clar mâna nesigură, care tremură de multe ori, care scoate în evidenţă lucruri ce i se par importante cu ajutorul expresiilor prozaice, plate şi lungite. Cred, aproape ştiu, că vei scrie cândva credibil, dar, până atunci, vei trece prin destul de multă maculatură. Improtatn e să ai răbdare şi să munceşti.
Cred c-am să revin cu unele tuşe care vizează, clar, textul.
pentru textul : Mâncând ciocolată la masă cu Chirurgul deAstăzi am văzut un bărbat alergând desculţ cu pantofii în mâini.
În semn de mulţumire, a ridicat un pantof, când am oprit să treacă strada -
călcâiele lui aşezau blând maci pe asfalt...
L-am urmărit o vreme, maşinile din spate claxonau şi mă depăşeau nervos.
Iată, mă bucuram eu, în sfârşit văd un bărbat ce nu se teme de ridicol;
poezia se întâmplă în preajma lui, iată un bărbat căruia nu i se poate refuza nimic.
I-aş bandaja cu un sărut fiecare rană din talpă,
i-aş naşte un copil pentru fiecare strop de sânge.
Nu voi uita bărbatul acela alergând desculţ pe stradă,
prin mareea de frunze uscate - poate îl strânseseră pantofii
încrâncenaţi cum frunzele disperate să-şi găsească locul înainte de prima ninsoare...
Poate-l strânseseră degetele femeii nerăbdătoare să ungă,
şi steargă, cu părul ei, macii din talpă;
poate trebuia să-i îndure mai întâi risipa de flăcări roşii şi galbene,
ca să nu-l doară prea tare scânteierile albe.
Da, văd copaci sângerând maci,
acolo unde el vede frunze cangrenate căzute în războiul frigului.
Îi acopăr flăcările cu muguri de mac, să le sting -
răsuflarea zăpezii sfârâie între dinţi mustangul de care m-am ciocnit pe şosea
(muşcă impetuos verdele din ochii mei, şi roşul din ai lui).
Fiecare răbufnire de vânt aruncă la pământ alte frunze,
straturi peste straturi cresc treptat de jur împrejur,
urcă deasupra gleznelor - curând vor trece peste umeri,
până la gânduri...
Mi-e atât de caldă şi bună, toamna în coconul acesta de frunze!
Încremenirea vindecă tot ce atinge - cineva scormoneşte undeva deasupra,
i se aude scrâşnetul unghiilor, uscăciunile foşnesc şi se destramă...
nisipul lor umple goluri adânci...
Mă strâng din ce în mai mult în jurul macilor intacţi.
Invazie de maci. Oriunde privesc, un embrion verde se deschide în fiecare secundă.
Pe câmpuri, în jardiniere, toamna îşi taie venele peste parbrize -
am roşu sub unghii, hemoragie latentă -
creşte în gură, inima mă strânge, explodează...
Mi-au făcut încă un test de sarcină, a ieşit pozitiv;
nu ştiu de ce nu vor să creadă când le spun că voi avea acest copil,
indiferent ce gândesc ei, şi în ciuda chiuretelor zăngănind în trusa pusă la sterilizat.
Nu. Nu voi ţipa, chiar dacă-mi vor răzui toţi macii din uter, pe viu -
poemul acesta se va naşte, oricum, chiar şi orfan de iubire...
Noiembrie îşi expune primele trofee, corpul ploii atârnă de poduri metalice,
pentru textul : Maci de octombrie deinert cum o femeie mândră ce-a înfruntat explozia frigului.
Nu mai curge nimic din tăieturile deschise -
macii s-au coagulat în vene, fosile ale focului;
nu o mişcă nici tusea umedă a primei ninsori -
neclintirea este o formă de vindecare...
Otilia, mulţumesc de trecere!
D-le Cristea, perfect de acord cu tot ce spuneţi: geniul eminescian se putea observa şi în revelaţia pe care poeziile sale o conţineau (cel puţin acele texte pe care poetul le-a publicat în timpul vieţii), chiar dacă ele sufereau un lung travaliu. Eminescu reuşea aproape de fiece dată să păstreze prospeţimea şi nerepetabilitatea logosului. Din lirica românească, l-aş include în această categorie şi pe Bacovia... Şi pe alţii, dar nu în aceeaşi măsură.
Cred eu că şi acest factor reprezintă una dintre mizele poetului - respectiv a împăca travaliul cu spontaneitatea.
Mulţumindu-vă,
pentru textul : p.s dede bine!
eu zic sa ne concentram pe literatura si sa incercam sa pastram o anumita tinuta pe site. ultima ta incercare queen margot este un kitsch desavirsit
pentru textul : my Mary deŞi încă o chestie:
Spui tu: "Tu spui că „logica este călcată în picioare de niște drepturi care prevalează o morală închipuită.” Frumos spus. Dar oare tu nu faci exact același lucru? Ce morală (neînchipuită) îți dă ție dreptul să generalizezi? - cine generaliza? Am spus clar "nişte drepturi", iar "nişte" , prin definiţie, arată un număr nedeterminat. De asta te-am rugat să-mi judeci corect spusele.
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate deAlma, eu pana la urma asa l-am perceput, pentru ca nu se referea nici la ce e in text, si nici la o incalcare a regulamentului, ci la exigente personale, unde nici strategia ta nu e gresita, si in fond, nici a mea. Asta insemna in comentariul meu "pur personal". Tu l-ai vazut constructiv, dar eu am perceput "un ghiot". M-am inselat. Data viitoare voi fii mai atenta. Hai sa incheiem aici.
pentru textul : Texte vechi în pagini noi. Problemă? deun text care probabil promite existenta unui anumit gen de inspiratie dar la nivel tehnic este inca extrem de slab. incearca sa citesti si sa simti estetic.
pentru textul : Azi dedaca tot cochetam cu metafizica, atunci sa o facem cu cat mai putine alunecari in derizoriu...
eu asa vad textul asta:
Inconştientul
vinde idei
conştientului,
idei fugare,
ce lucrează la negru.
Răsplata muncii lor
tinde spre zero,
valoarea muncii
spre infinit.
e doar o parere, fireste.
pentru textul : Inconştient deMarina, nu prea mă pricep să explic cum de un poem curge sau nu, dar ideea este că uneori povestea pe care o spune (dacă spune vreo poveste), poate să "curgă", adică să fie fluentă, sau să fie trunchiată, spusă prost, cu sincope etc. Eu am simțit, citind acest text, că nu este nimic forțat, că totul se așterne oarecum de la sine, că este "NATURAL", un natural de o frumusețe "aproape" desăvârșită. Cu alte cuvinte, nicidecum nu am spus că poemul este astfel, ci doar m-am referit la naturalețea sa, pe care am apreciat-o în mod deosebit. Mi s-a mai părut un text, dacă vrei, unde poezia și-a făcut loc singură. Poezia despre care au cred că nu prea mai își face loc în viața noastră în realitate, unde totul este fake și teribil de prozaic. Prin urmare, draga mea, acestea au fost părerile și impresiile mele citind, și am argumentat atât cât am considerat că se poate. Te rog și pe tine să nu arunci cu verdicte și să contra-argumentezi, nu este absolut nici o supărare. Ceea ce mie mi se poate părea, subiectiv, că este firesc și frumos, ție îți poate apărea contrafăcut sau mai știu eu cum. Sau poate tu nu asta cauți la o poezie etc. Te rog, Marina, de aceea suntem aici... să ne construim.
pentru textul : 111 deSalut Sebi,
Felicitări pentru poem. Mi-a plăcut. Dacă l-aș fi scris eu aș fi renunțat la varianta cu Eli, Eli, din prima strofă. Mi se pare ușor forțat pus acolo.
Doar o sugestie.
Numai bine,
pentru textul : aici, în depărtare deȘtefan
Va multumesc pentru lecturare si pareri,va astept in continuare cu interes, mediul virtual fiind singura cale de a ma alatura unei efervescente creatoare. Dupa o sedimentare a simbolurilor antrenate de acest poem voi reveni asupra lui,cu unelte de slefuire; pentru moment imi recunosc in el acea stare de autoexilare cognitiva, surprinsa atat de sublim de Ioan.
pentru textul : Insula unui dor semantic deMadim : multumesc frumos de comentariu si de observații. Știu că aș putea să mofic acele versuri dar, cu tot respectul, nu o voi face. Cu privire la folosirea diacriticelor, am postat al doilea text de pe un alt calculator, iar pe viitor am să-l modific.
pentru textul : Rămân gol deVioleta, Adriana, mulțumesc pentru comentarii. Vă mai aștept! tincuța
pentru textul : Păpușile plâng deAdrian, din comentariul tău pe final eu îți recomand starea de vomă... nu mort de râs!
pentru textul : Despărţire dePoemul tău e premiat și pe celălalt site, am observat acum prin nu-știu-și-nici-nu-mă-interesează-ce-mecanisme-funcționează-acolo, însă asta nu înseamnă, în opinia mea, că tu trebuie să fii mulțumit cu acest produs, părerea mea.
Poemul tă nu doar că scârțâie din toate încheieturile, ci vine peste cititor amenințător ca un car de luptă scos din uz de o sută de ani și care se rostogolește la vale cu singurul argument al kilogramelor poate tonelor sale de material.
Acum un an și ceva am mai purtat o discuție (oarecum unidirecțională, pentru că tu nu binevoiești să îmi răspunzi considerând că îmi ești superior) în care ți-am arătat câteva locuri comune pe care le tot frecventezi în poeme, ca pe o budă ecologică din parc atunci când nu mai poți să te ții cât să ajungi acasă.
În poemul ăsta ai vreo trei locuri dintr-astea
Oricâtă apreciere ai primit și poate vei mai primi pe acest text, eu îl consider mediocru și extrem de previzbil.
Asta față de ceea eu aștept de la tine, desigur.
Întrebarea e nu doar incitantă, dar şi justificată. Mi-am amintit că am răspuns la ea într-un interviu, dar referindu-mă la literatură, în general. Reproduc aici acel răspuns: "Literatura va continua să existe în orice circumstanţe, chiar şi dacă omul, o fiinţă care stă cu un picior pe lună şi cu altul în preistorie, ar face mişcarea fatală. Artele tradiţionale nu presupun altceva decât existenţa umană. Simplu, cu un beţişor pe nisip, cu palmele, cu limba şi vălul palatului, cu trupul şi cu expresivitatea lui, omul va continua să producă artă. Nu ştiu de ce, pentru că ea nu ne scapă de moarte. Poate, doar un pic, de prostie."
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? dePagini