Poezie in care predomina descriptivismul si din care remarc: "vreau să fiu acoperit cu tablă, când dormi să poți auzi ploaia", "tu îmi spuneai că ai legat o fundă/roșie de veioză și romanele par mai fericite", "eu gândeam că m-am semnat pe tine ca pe o capodoperă". Paul, ca in toate poeziile tale de dragoste si aici esti calin. Ma transpun pentru o clipa in locul iubitei (sper sa nu starnesc gelozii) si ma bucur de poezie ca de un dar! Sa ai o primavara asa cum iti este sufletul! Violeta
Într-adevăr de luat în seamă, atât poetul cât și această recenzie. Pe Morar l-am citit prima oară prin facultate, mi se părea pe atunci oarecum manierist... acum văd lucrurile din alt punct de vedere, și pentru asta îi mulțumesc lui Dorel.
Margas
Emile, ai perfecta dreptate, iar textul tau eu cred ca l-am remarcat o data , nu? :-) Discutiile acestea mie nu mi se par sterile, eu invat multe din ele, chiar daca Virgil imi zice ca mie imi place doar "sa vorbesc". Nu, imi place deopotriva sa si ascult, uneori vorbesc doar pentru a rupe tacerea apasatoare. Tie Virgile ti-ar placea sa traiesti intr-o lume a tacerii oare? Imi cer scuze ca am deviat discutia de la text si va multumesc pentru ca mi-ati raspuns. Cu drag, Bobadil.
batranutragator, considera ca ai primit un advertisment pentru interventia ta. am sa verific daca ai mai primit asa ceva. daca nu la prima abatere asemanatoare vei avea contul suspendat temporar. iti recomand sa citesti CU ATENTIE si sa RESPECTI regulamentul care ti se aplica si tie aici.
Co siguranță mai mult decît un experiment. Mă întreb cu datorăm plăcerea de a citi texte semnate Cristian Fara pe Hermeneia? Gestul meu se explică prin consistența echilibrată a textului
Păi, cum era? Parcă ,,sunt un pod de apă...fii tu un pod de oţel..." Mă aliez cu Raluca :) Ce-ar fi să faci un mixaj între cele două finaluri? :)
În rest, iarna e asa frumos sugerată, cu toate ale ei, bune, rele, albe, îndepărtate...Fie să nu se înzăpezească străzile tinereţii :)
"Am aruncat cu o piatră
în suflet
şi nu s-a întâmplat
nimic." (AAA)
bravo domprofesor, mi-ati rasturnat ziua! si acum faceti comparatie intre textul dvs si al meu. mai bine sa fiu "interior designer" decat arhitect de case de pisici ca dvs.
Îmi pare respirând un aer clasic, îmi aduce a Topârceanu sau poate chiar un Păstorel Teodoreanu poate datorită învecinării cu epigrama. Totuși e un spirit treaz, iar sobrietatea ultimelor două versuri îi conferă greutatea lirică de care avea nevoie. Dar asta s-a spus deja.
Andreea Iancu, nebunul din acest poem este unul deosebit. El arată doar UNEORI ceasul , în funcție de ceea ce simte față de trecători. Hârtia aceea ar putea conține indicii cu privire la taină. dar NIMENI nu este curios să o citească. Nebunul poate cere ajutorul în felul acesta...Singurul care îi dă atenție deocamdată este povestitorul și cititorii poemului... mulțumesc pentru comentariu cu drag
Textul tău m-a dus cu gândul la "Cronicile din Narnia". (Sper că am scris corect). Are ceva magic, o căldură pe care o transmite gradual și în care ai vrea să rămâi cât mai mult. tincuta
Nicholas, da, a fost un răspuns dat poeziei tale, dar nu vreau să duc discuţia mai departe. Concepţia despre poezie este complet diferită la noi doi. Diferenţele sunt galactice şi-mi dau seama că nu e absolut nicio şansă să ne "întâlnim" pe undeva. Ce ştiu sigur, e că fiecare are libertatea să scrie cum îi dictează inima.
Ioan Barb, mulţumesc pentru intervenţia interesantă, eu personal chiar numai astfel concep să scriu poezie religioasă. (Am şi uşurele, dar mi-e ruşine cu ele, că-s publicate.) E drept că nu e receptată ca atare nici măcar de cei care spun că se ocupă cu aşa ceva. Deşi m-am trezit odată citat de o cercetătoare, printre cei care scriu azi poezie religioasă la noi. Şi-am zis: no iaca!
Alexandra, poemul este destul de slab, ai primit câteva observații foarte la obiect, mai ales de la Maria(na)... nicidecum experimente de genul acesta ar trebui să ne facă pe noi, cititorii, imediat, să picăm în vreun extaz.
Sfatul meu este să scurtezi discursul, să esențializezi... apoi poate vei reuși să te exprimi mai prolific. Este plină poezia contemporană de poeți prolifici (vezi Ancuța Leonard, Emilian Pal, etc etc) și care confundă poezia cu abundența de cuvinte, unul prin metafore și comparații care ar putea face obiectul guiness book of records iar altul cu logoreea sentimentalistă și elitistă, ziaristică, pentru că în România, nu-i așa, jurnaliștii știu cel mai bine.
În rest, spor la viață și la scris! (cât încă nu e înregistrat la orda)
Aalizei, în primul rând mă bucură analiza ta atentă, și asta mă obligă. Dacă tu ți-ai luat timp să faci asta, apoi trebuie să-mi iau și eu timp să bag la cap ce spui tu aici. Mă voi gândi la chestia cu impresia de declarație. Dacă tu îmi vei spune totuși că este prima dată când citești așa ceva, nu te cred. Nu am vrut să fie ceva original aici. De fapt, mă gândesc la toate criticile, de-aia am postat. Te voi ruga însă să parcurgi și prologul, și ceea ce va urma. Faci asta pentru mine? Cea care povestește nu mai are 4 ani și este ca o declarație. Acum sunt rău în ceață. Așa am vrut să sune. Nu este un jurnal, este un fel de "uite ce a fost, uite cine sunt eu, nu cumva să se uite". Cea din prezent știe că fetița de doi ani sau de patru ani era deja un fel de monstru pentru cei din afara rezervației... dar o va "apăra" pe alocuri de eticheta asta. Doar că ea nu a aflat asta decât mai târziu. Naivitatea ei se raportează la ceea ce cunoaște la vârstele respective. Amintirile detaliate de la doi ani sunt detaliate pentru că ne raportăm la o epocă în care, atenție, copiii merg să se înscrie la școală la doi ani jumate. Iar ea este mai mult decât un copil normal, este unul care visează într-o lume în care se mai nasc doar câțiva copii care mai pot visa. Prin urmare, va avea foarte ascuțite anumite trăsături. Aceea de a-și aminti la detaliu este una dintre ele. Dacă vei citi prologul, vei avea și un fel de preview referitor la ceea ce este acum cea care povestește. Mirarea că există mai multe feluri de daruri se raportează la vârsta ei de atunci, la patru ani. Iertată să fiu, fetița mea de patru ani știe ce-i aia media, dar nu știe că daruri este un cuvânt polisemantic ;) Și este un copil foarte dotat. Am considerat că un astfel de copil, cum este personajul meu, dacă ar exista și ar fi ținut într-o astfel de "închisoare liberă", nu ar avea de unde să știe că este special, că are ceva deosebit de ceilalți și că asta se numește "dar". Normal că aceea care povestește știe... Încerc să îmi dau seama dacă, pe parcursul desfășurării poveștii, toate acestea vor cădea în lăcașul lor au ba. Ar fi rău de tot dacă nu cad. Uite hai să fac altfel. Am să revin la partea de început după ce se conturează mai mult din povestire și îmi dau seama dacă se justifică. Dar am aspecte unde te-aș întreba pe tine cum ai face, ținând însă cont de ce am spus eu aici. Deci: "Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…" . Cum ai scrie tu asta, vrând să sublinezi faptul ca ea acum știe că un copil de patru ani nu e normal să știe un astfel de cuvânt, dar să sugerezi în același timp un fel de strigăt mut al ființei de acum, care are câteva sute de ani "Nu eram chiar atât de monstru, aș fi putut fi, cu puțin noroc, un copil normal". Aștept sugestii. Mai departe: ce ai cu bourbonul între plăcintele cu mere? Părinții ei nu sunt rupți de realitate, iar asta poate fi o realitate, există un astfel de loc undeva la munte unde trecutul se amestecă într.un fel de kitch dulceag cu chestii din prezent, cum ar fi bourbonul și farfuriile de porțelan. Nu scriu poezie aici, Aalizei, deși am înclinații către poeme în proză. Asta este o realitate... literară. Chestia cu frazele lungi pledez vinovat. De la meserie mi se trage, le scurtez de nu se văd, promit!
Iată, aflu că a fost cîndva un război care a făcut și a dres, adică “mulți morți”, “multe ruine”, iscoade prinse în fiecare cort - cîte iscoade domnule!- “căpitani nervoși”, călăi și firește condimente din belșug, numim aici elementele variate de tortură. E timpul să mulțumim poetului pentru originalitate și generozitate, așa aflăm și noi cam ce poate face un război! Nu e nimic îmi spun, primele două strofe sînt doar un enunț al problemei; sînt o fire optimistă, încă mai sper că o să primesc și tema pentru acasă. Și recunosc, parcurg strofa trei dintr-o suflare, cuprins de frenezie, ros de curiozitate, în căutarea răspunsului. Aproape m-am auzit strigînd – “învață-ne cum învață-ne cum”- însă mi-am luat seama la timp, prea eram copilăros! Cum? Adică iubirea și mai ales în exces ca instrument rafinat de tortură?! Extraordinar! Și tot original! Nici asta nu știam. Mărturisesc, aici am pus punct, trăsesem cu ochiul la rezultatele afișate pe ultima pagină și pentru că nu am găsit acolo și mențiunea – încercați și alte rezolvări – m-am întristat un pic. Aceasta a fost experiența mea pe scurt, acum voi exemplifica. Imagini moi, fără efect, “o banală nebunie”(spicuim ca sa nu lungim comentariul): “lăbărțată pe filele galbene ale hrisoavelor” „războiul era pe sfîrșite morții erau mulți umflați pe cîmpii” continuare inutilă: “la fel de mulți și la fel de ciopîrțiți pretutindeni” și mai jos se merge în același registru , cuvîntul condensare încă nu se inventase, suflul era departe. Logica din expresia “în fiecare cort iscoadele prinse nu vorbeau mult” îmi scapă. Vezi bine, ceva ceva tot spuneau, dacă se insista un pic pe terciuire aflam secretul. “nici după smulgerea zilnică și încetinită a degetelor” smulgere încetinită de cine de ce? Smulgerea fără grabă-pe îndelete(!!) “căpitanii nervoși ca niște viermi albi în jurul cărnii” Chiar așa, cum arată un vierme nervos, mai ales cînd are hrană din belșug? Etc. etc. înșiruire, înșiruire. În fine, orice adăstare are prețul ei! Eu cititorul, mă simt răsplatit doar cu aceste versuri: “un război sănătos un război după care puteai răsufla ușurat ca după un praznic îndestulător” cu stimă, cititorul
Nu înțeleg de ce asemenea texte se găsesc pe pagina principală a acestui site iar un editor face comentarii atât de voalate re. text în loc să-l trimită direct la șantier. Oare Hermeneia a ajuns în criză de texte? Dacă da, nu-i bai, pentru că acest site, cel puțin în opinia mea păcătoasă, are un renume de apărat și chiar dacă nu ar mai apărea niciun text în pagina principală timp de nu se știe cât și tot nu ar trebui să se transforme în gazda unor texte oarecare, demne de facebook în cel mai fericit caz.
Regret această situație (anume aceea că am citit acest text datorită faptului că se află în pagina principală Hermeneia) și sper în corectarea ei prin re-evaluarea și trecerea acestui text la șantier.
Desigur, doar dacă nu cumva acest misterios și sexos Vladimir nu este însuși Putin.
Dacă e așa... retractez tot ce am spus anterior și propun textul la remarcate.
Slăbuț, am sentimentul că am deschis din greșeală un caiet în care ți-ai notat ceva idei, dintre care unele perimate "iubirea, prea pretențioasă: statut social...". Jocuri de cuvinte, lumea plină de măști etc. Poate că te-ai grăbit să postezi.
Haha, mulțumesc, Marina, pentru comentariu. Da, așa este, femeile seamană în mare măsură cu pisicile (și uneori mă întreb dacă bărbații nu "bat" mai mult înspre câini...). Ca să fiu sincer, m-am gândit mai mult la pisicile naturale decât la femei când am scris textul. Pentru pisicile la figurat care m-au impresionat în viață e nevoie de o poezie separată...
”Les perturbations, les anxiétés, les dépravations, la mort, les
exceptions dans l'ordre physique ou moral, l'esprit de négation, les
abrutissements, les hallucinations servies par la volonté, les
tourments, la destruction, les renversements, les larmes, les
insatiabilités, les asservissements, les imaginations creusantes… il est temps de réagir enfin contre ce qui nous choque et
nous courbe si souverainement”,
dar… cu totul altfel şi, mai ales original fiind servit de un talent metaforizant pe măsură.
Rotarescu Traian, nu este cazul sa jignesti pe nimeni. era doar o propunere, un comentariu intr-un atelier literar. in schimb, tu iti pui singur o eticheta.
/kinky/ este legatura dintre text si videoclip.
kinky in limbajul urban, l-am luat in sensul lui - excentric, ciudat si impreuna cu micile conotatii, reverberatii pe care e de la sine inteles ca le are.
rostul lui independent in text este de a induce senzatia, de a crea atmosfera in care se va desfasura textul.
de asemenea sunt de acord cu tine ca are ambiguitatea lui si , asa cum am vazut eu, era menita lase un abur un pic nedefinit textului.
problema este - daca asta se poate numi o problema - ca din primul tau comentariu, eu nu am inteles daca te referi la acest cuvant, daca te referi la cuvintele in germana, daca pe acelea le inteleg eu sau tu, sau in general folosesc cuvinte pe care nu le inteleg.
uite de exemplu , eu mi-am pus o poza la avatar care sugereaza ceva. eu cand am gasit poza, am gandit / nu stiu ce e cu poza asta/ imi place, are un aer kinky.
asta ca sa dau exemplu de cum inteleg eu acest cuvant si cum il utilizez.
mai mult, nu stiu daca cuvantul este nepotrivit acolo, se poate, daca nu e nimic de inteles, si asta se poate, daca nu se leaga, nu induce, etc... dar eu asa am avut viziunea scrierii acestui mic poem. si asta e. :
in rest sunt de acord cu tine, am zis de la inceput ca reactia mea a fost una oarecum emotionala, careia i-am dat curs, fara a nega dreptul celorlati, de a avea parerile lor, reactiile lor.
din partea mea consider ca aceasta discutie este incheiata, pentru ca stiu ca mai multe n-as avea ce sa spun, si nu-mi place sa ma dau mai desteapta decat sunt. ideea de final era ca am simtit inca de cand am postat , ca s-ar putea sa vina cineva care sa-mi spuna , ce-i cu videoclipul , ce inseamna asta..?.. ca si cum as fi facut o obraznicie, o sotie.. sau ceva nepotrivit. sau potrivit pentru blogul meu personal, facebook si altele. well, eu am vrut sa trec peste asta. si de asta am zis in primul comentariu, ca poate hermeneia nu acorda suficienta libertate unor manifestari, din care se pot sa iasa uneori, unele lucruri bune.
dar la fel de bine, s-ar putea sa ca aceasta sa nu fie treaba mea si chiar nu este. si daca eu am vreo problema cu ceva, e evident doar problema mea, nu cred ca am vrut sa dau vina pe ceilalti. doar m-am exprimat si eu incercand sa nu deranjez pe nimeni.
Tiberiu, Să le luăm pe rȃnd (cartezian) : 1. Sper că, în textul care urmează, multe din cele pe care le-am spus condensat aici să le lămuresc. Voi încerca, acolo, să fiu cȃt se poate de clar (pentru ca textul să poată fi înțeles de cȃți mai mulți dintre cei interesați să-l parcurgă). Renunțȃnd la unele zorzoane care l-ar face mai atractiv (dar nu la toate). Ȋn primul rȃnd, mă interesează «impredictibilitatea» din perioada în care am intrat (cea a globalizării) și care ne face, pe mulți dintre noi, să fim dezorientați. Impredictibilitate în fața căreia atȃt modelul «galileo-newtonian», cȃt și logica aristotelică (ambele mergȃnd mȃnă în mȃnă și fiind preluate într-o veselie de la «raționalismul» iluminist plus de la empirismul pozitivist, chiar și în științele semi-exacte, cum ar fi sociologia, dar și în cele “umaniste” ) clachează. 2. Nu numai majoritatea dintre noi suntem afectați de impredictibilitate, dar ea a început să muște, deteriorȃndu-le și din marile, «glorioasele» sisteme (filosofice) de gȃndire atȃt de dragi nouă ; fiecare în parte și toate la un loc avȃnd pretenție de «universalitate» și bazȃndu-se, mai mult sau mai puțin, pe o «conceptualizare», la rȃndul ei și ea de sorginte aristotelică, filtrată, mai decurȃnd, de Frege și Russell (cu toată pretenția lui de neo-platonician) ; unde nu se mai înțeleg între ele, asta se întȃmplă atunci cȃnd ajung la probleme transcendentale complicate gen divinitate, infinit, continuu etc ; propunȃnd, fiecare în parte, soluții proprii. Ori azi, din « transcendent», inclusiv din «metafizică», fizica cuantică și sub-cuantică, dar și astrofizica au început să ronțăie cȃte ceva ; deocamdată doar niște firmituri, dar suficient ca să întoarcă lumea cu fundu-n sus. Ce ne mai așteaptă – Dumnezeu cu mila ! 3. Ȋn treaba aia cu Kronstadt ai dreptate. Voi corecta imediat : în loc ’din’ voi pune ’de pe’. 4. M-am uitat (în grabă) peste text și, pe calculatorul meu, nu apar probleme cu diacriticele. Toate cele bune și mulțam pt. vizită, G. M.
Alma, mă bucură nespus reacţia ta. Acum câţiva ani, când am avut plăcerea de a fi prezent la Virtualia, ai insistat să citesc şi eu un poem. A fost de bun augur. Poemul se numeşte "Morile de vânt nu au ecou". Nimic întâmplător, nu-i aşa?
Aranca, atunci cînd am publicat textul m-am așteptat la orice fel de critici zicîndu-mi: a intrat el Daniel în groapa cu lei și nu a fost sfîrtecat, textului acestuia ce-ar putea să i se facă? :). Sînt de principiu că de cele mai multe ori criticile sînt mai constructive decît elogiile false. De exemplu, de cîte ori mi-ai criticat un text, mi-a crescut simțitor audiența, motiv pentru care nu pot decît să îți fiu profund recunoscătoare. Da, am citi textul Biancăi. Nu am comentat pentru că am avut două opinii contradictorii la momentul respectiv. Una a fost că da, Bianca are foarte multă dreptate. În momentul în care un specialist sau un artist are curajul să își asume o responsabilitate are de înfruntat riscuri majore, unele dintre acestea putînd să-l distragă de la adevărata sa preocupare. Mai mult decît atît, vai de acela care are curajul să iasă în față, să-și formuleze un punct de vedere! De aceea nu întotdeauna ies la înaintare cei mai avizați. O altă opinie este că nu are dreptate atunci cînd pornește de la premisa că publicul și moderatorii / editorii ar face parte din tabere diferite. Uneori atitudinea Biancăi îmi creează aceeași senzație pe care am avut-o într-o seară la Atena, cînd am ieșit să ne plimbăm pe Acropole și în fața impresionantelor opere de artă am remarcat agitația polițiștilor la lasărea întunericului. Un pic prea multă crispare în fața luărilor de poziție. Cred că totul pornește de la o neînțelegere a rolului editorului, al moderatorului. Spre deosebire de activitatea publicistică pe suport de hîrtie, pe site-urile literare lipsește numitul redactor. Acesta este de obicei nefericitul care joacă rolul de tampon între autor și editori, între editori și public. Editorul nu este un critic literar, nici moderatorul tot așa cum autorul cu criticii nu se poate certa, nici criticii cu publicul, nici publicul cu autorul. Drept pentru care, în ceea ce mă privește, atîta timp cît nu-mi tai din chenzină, poți să mă critici. Faptul că totuși ai avut bunăvoința să citești textul pînă la capăt, înseamnă că ceva te-a atras și ceva nu ți-a plăcut. Dacă nu-mi spui și ce anume, nu pot corecta și opera mea :) va fi privată de un valoros punct de vedere. Matei, îți mulțumesc pentru constanta ta aplecare asupra textelor și comentariilor mele. Tincuța, da ai dreptate, între penultima și ultima frază există o crevasă de cca. 7-8 sute de ani. Dar am obosit. Ceea ce nu înseamnă că tu ai avea voie vreodată să capitulezi în fața răului, a urîtului și a micimii umane. Cu drag tuturor, vă mulțumesc mult pentru sugestii și ... reclamații.
la plus
bun poem
o surpriza cât se poate de plăcută o lectură chiar intrigantă, fascinantă
bravos nicodeme un final de zile mari chiar m-ai ambiționat
la minus
'odată' să-l faci 'o dată' americane, așa, pe românește
Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
nu înțeleg ce vrei să spui. sau poate nu am exprimat ideea foarte clar. probabil că poate să depindă. sunt curioasă de ce.
pentru textul : celui drag depoezia in aceste versuri .
pentru textul : un cerc intim dePoezie in care predomina descriptivismul si din care remarc: "vreau să fiu acoperit cu tablă, când dormi să poți auzi ploaia", "tu îmi spuneai că ai legat o fundă/roșie de veioză și romanele par mai fericite", "eu gândeam că m-am semnat pe tine ca pe o capodoperă". Paul, ca in toate poeziile tale de dragoste si aici esti calin. Ma transpun pentru o clipa in locul iubitei (sper sa nu starnesc gelozii) si ma bucur de poezie ca de un dar! Sa ai o primavara asa cum iti este sufletul! Violeta
pentru textul : fuga de titlu deÎntr-adevăr de luat în seamă, atât poetul cât și această recenzie. Pe Morar l-am citit prima oară prin facultate, mi se părea pe atunci oarecum manierist... acum văd lucrurile din alt punct de vedere, și pentru asta îi mulțumesc lui Dorel.
pentru textul : Zăpezile de altadată deMargas
Emile, ai perfecta dreptate, iar textul tau eu cred ca l-am remarcat o data , nu? :-) Discutiile acestea mie nu mi se par sterile, eu invat multe din ele, chiar daca Virgil imi zice ca mie imi place doar "sa vorbesc". Nu, imi place deopotriva sa si ascult, uneori vorbesc doar pentru a rupe tacerea apasatoare. Tie Virgile ti-ar placea sa traiesti intr-o lume a tacerii oare? Imi cer scuze ca am deviat discutia de la text si va multumesc pentru ca mi-ati raspuns. Cu drag, Bobadil.
pentru textul : puterea mea e în tine debatranutragator, considera ca ai primit un advertisment pentru interventia ta. am sa verific daca ai mai primit asa ceva. daca nu la prima abatere asemanatoare vei avea contul suspendat temporar. iti recomand sa citesti CU ATENTIE si sa RESPECTI regulamentul care ti se aplica si tie aici.
pentru textul : capetown deCo siguranță mai mult decît un experiment. Mă întreb cu datorăm plăcerea de a citi texte semnate Cristian Fara pe Hermeneia? Gestul meu se explică prin consistența echilibrată a textului
pentru textul : Ușile deMarina Nicolaev, îți era dedicată! Te rog, citește și printre rânduri!
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic dePăi, cum era? Parcă ,,sunt un pod de apă...fii tu un pod de oţel..." Mă aliez cu Raluca :) Ce-ar fi să faci un mixaj între cele două finaluri? :)
pentru textul : până acum e clar că moartea trebuie urmată deÎn rest, iarna e asa frumos sugerată, cu toate ale ei, bune, rele, albe, îndepărtate...Fie să nu se înzăpezească străzile tinereţii :)
bine ai venit, Vasile Munteanu!
pentru textul : delirum hristum demerçi. it's only my song about it.
pentru textul : de dragoste și gândaci de Colorado de"Am aruncat cu o piatră
în suflet
şi nu s-a întâmplat
nimic." (AAA)
bravo domprofesor, mi-ati rasturnat ziua! si acum faceti comparatie intre textul dvs si al meu. mai bine sa fiu "interior designer" decat arhitect de case de pisici ca dvs.
pentru textul : amănunte deÎmi pare respirând un aer clasic, îmi aduce a Topârceanu sau poate chiar un Păstorel Teodoreanu poate datorită învecinării cu epigrama. Totuși e un spirit treaz, iar sobrietatea ultimelor două versuri îi conferă greutatea lirică de care avea nevoie. Dar asta s-a spus deja.
pentru textul : Sfârșit de toamnă deAndreea Iancu, nebunul din acest poem este unul deosebit. El arată doar UNEORI ceasul , în funcție de ceea ce simte față de trecători. Hârtia aceea ar putea conține indicii cu privire la taină. dar NIMENI nu este curios să o citească. Nebunul poate cere ajutorul în felul acesta...Singurul care îi dă atenție deocamdată este povestitorul și cititorii poemului... mulțumesc pentru comentariu cu drag
pentru textul : morile de vânt nu au ecou deTextul tău m-a dus cu gândul la "Cronicile din Narnia". (Sper că am scris corect). Are ceva magic, o căldură pe care o transmite gradual și în care ai vrea să rămâi cât mai mult. tincuta
pentru textul : Sania deNicholas, da, a fost un răspuns dat poeziei tale, dar nu vreau să duc discuţia mai departe. Concepţia despre poezie este complet diferită la noi doi. Diferenţele sunt galactice şi-mi dau seama că nu e absolut nicio şansă să ne "întâlnim" pe undeva. Ce ştiu sigur, e că fiecare are libertatea să scrie cum îi dictează inima.
Ioan Barb, mulţumesc pentru intervenţia interesantă, eu personal chiar numai astfel concep să scriu poezie religioasă. (Am şi uşurele, dar mi-e ruşine cu ele, că-s publicate.) E drept că nu e receptată ca atare nici măcar de cei care spun că se ocupă cu aşa ceva. Deşi m-am trezit odată citat de o cercetătoare, printre cei care scriu azi poezie religioasă la noi. Şi-am zis: no iaca!
pentru textul : Ziua tăierii deAlexandra, poemul este destul de slab, ai primit câteva observații foarte la obiect, mai ales de la Maria(na)... nicidecum experimente de genul acesta ar trebui să ne facă pe noi, cititorii, imediat, să picăm în vreun extaz.
pentru textul : atât de absurd deSfatul meu este să scurtezi discursul, să esențializezi... apoi poate vei reuși să te exprimi mai prolific. Este plină poezia contemporană de poeți prolifici (vezi Ancuța Leonard, Emilian Pal, etc etc) și care confundă poezia cu abundența de cuvinte, unul prin metafore și comparații care ar putea face obiectul guiness book of records iar altul cu logoreea sentimentalistă și elitistă, ziaristică, pentru că în România, nu-i așa, jurnaliștii știu cel mai bine.
În rest, spor la viață și la scris! (cât încă nu e înregistrat la orda)
aș vrea să am cuvinte, dar nu am cuvinte, doar imaginea lui aplecată peste pian... peste lumea în care trăim...
pentru textul : în amintirea lui johnny răducanu deAalizei, în primul rând mă bucură analiza ta atentă, și asta mă obligă. Dacă tu ți-ai luat timp să faci asta, apoi trebuie să-mi iau și eu timp să bag la cap ce spui tu aici. Mă voi gândi la chestia cu impresia de declarație. Dacă tu îmi vei spune totuși că este prima dată când citești așa ceva, nu te cred. Nu am vrut să fie ceva original aici. De fapt, mă gândesc la toate criticile, de-aia am postat. Te voi ruga însă să parcurgi și prologul, și ceea ce va urma. Faci asta pentru mine? Cea care povestește nu mai are 4 ani și este ca o declarație. Acum sunt rău în ceață. Așa am vrut să sune. Nu este un jurnal, este un fel de "uite ce a fost, uite cine sunt eu, nu cumva să se uite". Cea din prezent știe că fetița de doi ani sau de patru ani era deja un fel de monstru pentru cei din afara rezervației... dar o va "apăra" pe alocuri de eticheta asta. Doar că ea nu a aflat asta decât mai târziu. Naivitatea ei se raportează la ceea ce cunoaște la vârstele respective. Amintirile detaliate de la doi ani sunt detaliate pentru că ne raportăm la o epocă în care, atenție, copiii merg să se înscrie la școală la doi ani jumate. Iar ea este mai mult decât un copil normal, este unul care visează într-o lume în care se mai nasc doar câțiva copii care mai pot visa. Prin urmare, va avea foarte ascuțite anumite trăsături. Aceea de a-și aminti la detaliu este una dintre ele. Dacă vei citi prologul, vei avea și un fel de preview referitor la ceea ce este acum cea care povestește. Mirarea că există mai multe feluri de daruri se raportează la vârsta ei de atunci, la patru ani. Iertată să fiu, fetița mea de patru ani știe ce-i aia media, dar nu știe că daruri este un cuvânt polisemantic ;) Și este un copil foarte dotat. Am considerat că un astfel de copil, cum este personajul meu, dacă ar exista și ar fi ținut într-o astfel de "închisoare liberă", nu ar avea de unde să știe că este special, că are ceva deosebit de ceilalți și că asta se numește "dar". Normal că aceea care povestește știe... Încerc să îmi dau seama dacă, pe parcursul desfășurării poveștii, toate acestea vor cădea în lăcașul lor au ba. Ar fi rău de tot dacă nu cad. Uite hai să fac altfel. Am să revin la partea de început după ce se conturează mai mult din povestire și îmi dau seama dacă se justifică. Dar am aspecte unde te-aș întreba pe tine cum ai face, ținând însă cont de ce am spus eu aici. Deci: "Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…" . Cum ai scrie tu asta, vrând să sublinezi faptul ca ea acum știe că un copil de patru ani nu e normal să știe un astfel de cuvânt, dar să sugerezi în același timp un fel de strigăt mut al ființei de acum, care are câteva sute de ani "Nu eram chiar atât de monstru, aș fi putut fi, cu puțin noroc, un copil normal". Aștept sugestii. Mai departe: ce ai cu bourbonul între plăcintele cu mere? Părinții ei nu sunt rupți de realitate, iar asta poate fi o realitate, există un astfel de loc undeva la munte unde trecutul se amestecă într.un fel de kitch dulceag cu chestii din prezent, cum ar fi bourbonul și farfuriile de porțelan. Nu scriu poezie aici, Aalizei, deși am înclinații către poeme în proză. Asta este o realitate... literară. Chestia cu frazele lungi pledez vinovat. De la meserie mi se trage, le scurtez de nu se văd, promit!
pentru textul : Șoimul. Primele apariții ale darului. deIată, aflu că a fost cîndva un război care a făcut și a dres, adică “mulți morți”, “multe ruine”, iscoade prinse în fiecare cort - cîte iscoade domnule!- “căpitani nervoși”, călăi și firește condimente din belșug, numim aici elementele variate de tortură. E timpul să mulțumim poetului pentru originalitate și generozitate, așa aflăm și noi cam ce poate face un război! Nu e nimic îmi spun, primele două strofe sînt doar un enunț al problemei; sînt o fire optimistă, încă mai sper că o să primesc și tema pentru acasă. Și recunosc, parcurg strofa trei dintr-o suflare, cuprins de frenezie, ros de curiozitate, în căutarea răspunsului. Aproape m-am auzit strigînd – “învață-ne cum învață-ne cum”- însă mi-am luat seama la timp, prea eram copilăros! Cum? Adică iubirea și mai ales în exces ca instrument rafinat de tortură?! Extraordinar! Și tot original! Nici asta nu știam. Mărturisesc, aici am pus punct, trăsesem cu ochiul la rezultatele afișate pe ultima pagină și pentru că nu am găsit acolo și mențiunea – încercați și alte rezolvări – m-am întristat un pic. Aceasta a fost experiența mea pe scurt, acum voi exemplifica. Imagini moi, fără efect, “o banală nebunie”(spicuim ca sa nu lungim comentariul): “lăbărțată pe filele galbene ale hrisoavelor” „războiul era pe sfîrșite morții erau mulți umflați pe cîmpii” continuare inutilă: “la fel de mulți și la fel de ciopîrțiți pretutindeni” și mai jos se merge în același registru , cuvîntul condensare încă nu se inventase, suflul era departe. Logica din expresia “în fiecare cort iscoadele prinse nu vorbeau mult” îmi scapă. Vezi bine, ceva ceva tot spuneau, dacă se insista un pic pe terciuire aflam secretul. “nici după smulgerea zilnică și încetinită a degetelor” smulgere încetinită de cine de ce? Smulgerea fără grabă-pe îndelete(!!) “căpitanii nervoși ca niște viermi albi în jurul cărnii” Chiar așa, cum arată un vierme nervos, mai ales cînd are hrană din belșug? Etc. etc. înșiruire, înșiruire. În fine, orice adăstare are prețul ei! Eu cititorul, mă simt răsplatit doar cu aceste versuri: “un război sănătos un război după care puteai răsufla ușurat ca după un praznic îndestulător” cu stimă, cititorul
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei deNu înțeleg de ce asemenea texte se găsesc pe pagina principală a acestui site iar un editor face comentarii atât de voalate re. text în loc să-l trimită direct la șantier. Oare Hermeneia a ajuns în criză de texte? Dacă da, nu-i bai, pentru că acest site, cel puțin în opinia mea păcătoasă, are un renume de apărat și chiar dacă nu ar mai apărea niciun text în pagina principală timp de nu se știe cât și tot nu ar trebui să se transforme în gazda unor texte oarecare, demne de facebook în cel mai fericit caz.
pentru textul : din scrisorile larisei II deRegret această situație (anume aceea că am citit acest text datorită faptului că se află în pagina principală Hermeneia) și sper în corectarea ei prin re-evaluarea și trecerea acestui text la șantier.
Desigur, doar dacă nu cumva acest misterios și sexos Vladimir nu este însuși Putin.
Dacă e așa... retractez tot ce am spus anterior și propun textul la remarcate.
Slăbuț, am sentimentul că am deschis din greșeală un caiet în care ți-ai notat ceva idei, dintre care unele perimate "iubirea, prea pretențioasă: statut social...". Jocuri de cuvinte, lumea plină de măști etc. Poate că te-ai grăbit să postezi.
pentru textul : Fără perdea deHaha, mulțumesc, Marina, pentru comentariu. Da, așa este, femeile seamană în mare măsură cu pisicile (și uneori mă întreb dacă bărbații nu "bat" mai mult înspre câini...). Ca să fiu sincer, m-am gândit mai mult la pisicile naturale decât la femei când am scris textul. Pentru pisicile la figurat care m-au impresionat în viață e nevoie de o poezie separată...
pentru textul : Mâțâli dePoezie nuda.
Un fel de Lautréamont,
”Les perturbations, les anxiétés, les dépravations, la mort, les
exceptions dans l'ordre physique ou moral, l'esprit de négation, les
abrutissements, les hallucinations servies par la volonté, les
tourments, la destruction, les renversements, les larmes, les
insatiabilités, les asservissements, les imaginations creusantes… il est temps de réagir enfin contre ce qui nous choque et
nous courbe si souverainement”,
dar… cu totul altfel şi, mai ales original fiind servit de un talent metaforizant pe măsură.
Am uitat "penita"
pentru textul : Scurtmetraj cu bărbat şi femeie deRotarescu Traian, nu este cazul sa jignesti pe nimeni. era doar o propunere, un comentariu intr-un atelier literar. in schimb, tu iti pui singur o eticheta.
pentru textul : Pierdute umbre de/kinky/ este legatura dintre text si videoclip.
kinky in limbajul urban, l-am luat in sensul lui - excentric, ciudat si impreuna cu micile conotatii, reverberatii pe care e de la sine inteles ca le are.
rostul lui independent in text este de a induce senzatia, de a crea atmosfera in care se va desfasura textul.
de asemenea sunt de acord cu tine ca are ambiguitatea lui si , asa cum am vazut eu, era menita lase un abur un pic nedefinit textului.
problema este - daca asta se poate numi o problema - ca din primul tau comentariu, eu nu am inteles daca te referi la acest cuvant, daca te referi la cuvintele in germana, daca pe acelea le inteleg eu sau tu, sau in general folosesc cuvinte pe care nu le inteleg.
uite de exemplu , eu mi-am pus o poza la avatar care sugereaza ceva. eu cand am gasit poza, am gandit / nu stiu ce e cu poza asta/ imi place, are un aer kinky.
asta ca sa dau exemplu de cum inteleg eu acest cuvant si cum il utilizez.
mai mult, nu stiu daca cuvantul este nepotrivit acolo, se poate, daca nu e nimic de inteles, si asta se poate, daca nu se leaga, nu induce, etc... dar eu asa am avut viziunea scrierii acestui mic poem. si asta e. :
in rest sunt de acord cu tine, am zis de la inceput ca reactia mea a fost una oarecum emotionala, careia i-am dat curs, fara a nega dreptul celorlati, de a avea parerile lor, reactiile lor.
din partea mea consider ca aceasta discutie este incheiata, pentru ca stiu ca mai multe n-as avea ce sa spun, si nu-mi place sa ma dau mai desteapta decat sunt. ideea de final era ca am simtit inca de cand am postat , ca s-ar putea sa vina cineva care sa-mi spuna , ce-i cu videoclipul , ce inseamna asta..?.. ca si cum as fi facut o obraznicie, o sotie.. sau ceva nepotrivit. sau potrivit pentru blogul meu personal, facebook si altele. well, eu am vrut sa trec peste asta. si de asta am zis in primul comentariu, ca poate hermeneia nu acorda suficienta libertate unor manifestari, din care se pot sa iasa uneori, unele lucruri bune.
pentru textul : eine kleine musik dedar la fel de bine, s-ar putea sa ca aceasta sa nu fie treaba mea si chiar nu este. si daca eu am vreo problema cu ceva, e evident doar problema mea, nu cred ca am vrut sa dau vina pe ceilalti. doar m-am exprimat si eu incercand sa nu deranjez pe nimeni.
Tiberiu, Să le luăm pe rȃnd (cartezian) : 1. Sper că, în textul care urmează, multe din cele pe care le-am spus condensat aici să le lămuresc. Voi încerca, acolo, să fiu cȃt se poate de clar (pentru ca textul să poată fi înțeles de cȃți mai mulți dintre cei interesați să-l parcurgă). Renunțȃnd la unele zorzoane care l-ar face mai atractiv (dar nu la toate). Ȋn primul rȃnd, mă interesează «impredictibilitatea» din perioada în care am intrat (cea a globalizării) și care ne face, pe mulți dintre noi, să fim dezorientați. Impredictibilitate în fața căreia atȃt modelul «galileo-newtonian», cȃt și logica aristotelică (ambele mergȃnd mȃnă în mȃnă și fiind preluate într-o veselie de la «raționalismul» iluminist plus de la empirismul pozitivist, chiar și în științele semi-exacte, cum ar fi sociologia, dar și în cele “umaniste” ) clachează. 2. Nu numai majoritatea dintre noi suntem afectați de impredictibilitate, dar ea a început să muște, deteriorȃndu-le și din marile, «glorioasele» sisteme (filosofice) de gȃndire atȃt de dragi nouă ; fiecare în parte și toate la un loc avȃnd pretenție de «universalitate» și bazȃndu-se, mai mult sau mai puțin, pe o «conceptualizare», la rȃndul ei și ea de sorginte aristotelică, filtrată, mai decurȃnd, de Frege și Russell (cu toată pretenția lui de neo-platonician) ; unde nu se mai înțeleg între ele, asta se întȃmplă atunci cȃnd ajung la probleme transcendentale complicate gen divinitate, infinit, continuu etc ; propunȃnd, fiecare în parte, soluții proprii. Ori azi, din « transcendent», inclusiv din «metafizică», fizica cuantică și sub-cuantică, dar și astrofizica au început să ronțăie cȃte ceva ; deocamdată doar niște firmituri, dar suficient ca să întoarcă lumea cu fundu-n sus. Ce ne mai așteaptă – Dumnezeu cu mila ! 3. Ȋn treaba aia cu Kronstadt ai dreptate. Voi corecta imediat : în loc ’din’ voi pune ’de pe’. 4. M-am uitat (în grabă) peste text și, pe calculatorul meu, nu apar probleme cu diacriticele. Toate cele bune și mulțam pt. vizită, G. M.
pentru textul : Gânduri deAlma, mă bucură nespus reacţia ta. Acum câţiva ani, când am avut plăcerea de a fi prezent la Virtualia, ai insistat să citesc şi eu un poem. A fost de bun augur. Poemul se numeşte "Morile de vânt nu au ecou". Nimic întâmplător, nu-i aşa?
Cu drag,
pentru textul : Concursul de Debut Literar UniCredit 2011 deL
Aranca, atunci cînd am publicat textul m-am așteptat la orice fel de critici zicîndu-mi: a intrat el Daniel în groapa cu lei și nu a fost sfîrtecat, textului acestuia ce-ar putea să i se facă? :). Sînt de principiu că de cele mai multe ori criticile sînt mai constructive decît elogiile false. De exemplu, de cîte ori mi-ai criticat un text, mi-a crescut simțitor audiența, motiv pentru care nu pot decît să îți fiu profund recunoscătoare. Da, am citi textul Biancăi. Nu am comentat pentru că am avut două opinii contradictorii la momentul respectiv. Una a fost că da, Bianca are foarte multă dreptate. În momentul în care un specialist sau un artist are curajul să își asume o responsabilitate are de înfruntat riscuri majore, unele dintre acestea putînd să-l distragă de la adevărata sa preocupare. Mai mult decît atît, vai de acela care are curajul să iasă în față, să-și formuleze un punct de vedere! De aceea nu întotdeauna ies la înaintare cei mai avizați. O altă opinie este că nu are dreptate atunci cînd pornește de la premisa că publicul și moderatorii / editorii ar face parte din tabere diferite. Uneori atitudinea Biancăi îmi creează aceeași senzație pe care am avut-o într-o seară la Atena, cînd am ieșit să ne plimbăm pe Acropole și în fața impresionantelor opere de artă am remarcat agitația polițiștilor la lasărea întunericului. Un pic prea multă crispare în fața luărilor de poziție. Cred că totul pornește de la o neînțelegere a rolului editorului, al moderatorului. Spre deosebire de activitatea publicistică pe suport de hîrtie, pe site-urile literare lipsește numitul redactor. Acesta este de obicei nefericitul care joacă rolul de tampon între autor și editori, între editori și public. Editorul nu este un critic literar, nici moderatorul tot așa cum autorul cu criticii nu se poate certa, nici criticii cu publicul, nici publicul cu autorul. Drept pentru care, în ceea ce mă privește, atîta timp cît nu-mi tai din chenzină, poți să mă critici. Faptul că totuși ai avut bunăvoința să citești textul pînă la capăt, înseamnă că ceva te-a atras și ceva nu ți-a plăcut. Dacă nu-mi spui și ce anume, nu pot corecta și opera mea :) va fi privată de un valoros punct de vedere. Matei, îți mulțumesc pentru constanta ta aplecare asupra textelor și comentariilor mele. Tincuța, da ai dreptate, între penultima și ultima frază există o crevasă de cca. 7-8 sute de ani. Dar am obosit. Ceea ce nu înseamnă că tu ai avea voie vreodată să capitulezi în fața răului, a urîtului și a micimii umane. Cu drag tuturor, vă mulțumesc mult pentru sugestii și ... reclamații.
pentru textul : Satul din vale dela plus
pentru textul : ad interim debun poem
o surpriza cât se poate de plăcută o lectură chiar intrigantă, fascinantă
bravos nicodeme un final de zile mari chiar m-ai ambiționat
la minus
'odată' să-l faci 'o dată' americane, așa, pe românește
Andu
Pagini