Specific veleitarismului - când cineva îţi arată hibe din textele tale, contraatacă :). Or şchiopăta versurile mele (oare se poate şchiopăta stând pe loc?), dar aici nu era vorba despre ele, ci despre poezia d-voastră. Nu înţeleg de ce deturnaţi atenţia. Nu înţeleg la ce părere la care nu vreau să renunţ faceţi referire, dar ambiguitatea ajută enorm şi când ne apucăm să insinuăm strâmbe, nu doar când poetizăm. Ori când insinuăm cenzură rezultată din vina interlocutorului că ar fi ceva mai capabil într-un domeniu decât victimizantul. ("probabil eu inca nu am voie sa-mi expun parerea..."). Remarcile mele nu sunt doar ale mele - dacă aţi citi o infimă parte din critica modernă, şi nu numai, poate am ajunge la un consesns - iar faptul că nu schimbaţi nimic e, fireşte, numai şi numai personaltiate artistică omnipotentă, nici vorba de orgoliu găunos. În rest, trecând peste toate fricile care se ascund dar, ptiu!, ştim exact că le găsim la fereastră, mă întreb când a fost ori va fi, pe la Junimea, lecţia care spune că, după punctele de suspensie, care sunt musai doar trei, se lasă spaţiu, că ele nu aduc adâncime, înţelepciune sau sens direct proporţional cu frecvenţă folosirii şi că vocativul se închide între virgule.
Dar ştiţi dictonul democratic - e dreptul dumenavoastră să nu fiţi de acord cu mine.
Mulţumesc, Adriana, pentru gândul frumos şi întrebarea ta retorică, al cărei răspuns e mai bine să rămână suspendat în acele timpuri bune, de cristal, ale fiecărei copilării. Astfel, vom avea mereu de unde să ne tragem seva poveştilor.
cailean, sunt tăieturi de bisturiu, frânturi, am cumulat mult, ar fi fost mult mai multe de spus, de dezvelit. Am lucrat vara trecută într-un cabinet de țară, cred că la început aș fi putut scrie un text zilnic. Apoi m-am desensibilizat. Medicina nu e pentru artiști, decât poate plastici. Mă bucur că ți-a plăcut ciobul meu atent realist.
plecand de la acele versuri o alta intoarcere de condei... O voce Non, je ne regrette rien Căci tot ce am primit, am meritat, Și râs și lacrimi. Virtute și păcat, Mi-am oferit. Cât am putut am dat. Spăla-mă-voi de tot. Destinul mi-am urmat. C’est paye, balaye, oublie, Mi-am cumpărat tristețile de mai târziu Din fiece moment, plăcere am cules Și-n rug de pheonix tainic m-am ales Lăsând uitarea să mă stingă. Avec mes souvenirs În viscolul sfârșitului eu mă retrag, Și clipele ce-mi aparțin le răsfoiesc cu drag. Un chip, o voce, o trăire aleasă Revin la viață din uitarea deasă.
Intotdeauna mi-am spus ca cel mai greu e sa fii convins ca te afli in realitatea "cea mai reala", in sursa primara a tuturor posibilitatilor, chiar langa prajina care iese din cortul samanului... ca de acolo lesne e sa te ratacesti si o facem cu totii mai devreme sau mai tarziu... de aceea consider ca fiecare dintre noi e un refugiat. E deosebita incheierea primului fragment... as fi terminat tot textul astfel. Pe alocuri te lasi sedus si iti bati joc de logica, da bine-i faci pentru ca oricum e un sistem de operare invechit de-acum :)
Poate dacă aș fi scris "cerul pe umeri'' sau "norii pe umeri", eram mai aproape de exprimarea metaforică, dar ceața e altceva, e cea care ne învăluie și pare că o purtăm pe umeri. Și de aici în colo multe interpretări: poveri, boli, cruce, aplecare, prăbușire, moarte... și poate înălțare, despovărare, eliberare, plutire, înviere.
E scris prin tehnica paradoxului. E departe de a fi perfect, motiv pentru care, iată, și lectorul eficient a avut un dubiu. Mulțumesc, Virgil!
începutul e frumos,desi putin straniu,chiar ca e greu sa spui,uneori,la revedere asa cum vrei.Din strofa a doua cred ca primele doua versuri stau bine în picioare,apoi ce urmeaza ,mi se pare, o explicatie prea lunga.Iar "copii supraviețuitori ai hoardelor barbare" este de-a dreptul comun.Cred ca s-ar putea lega usor cele doua versuri de strofa a treia.Pentru ca încheierea este o adevarata "finis coronat opus".Cu cele bune.
mi-a placut poezia, am resimtit acest "Scăldați-vă în miliardele de fotoni" ca pe o inevitabila concluzie accentuata, imi pare, cu gravitate in final: orice am face, oricine am fi, oriunde, orice am crede, orice nume i-am da, "lumina" inseamna "miliardele de fotoni"... sau nu.
buna varianta aceasta. a meritat sa te intorci asupra poemului. acum, imaginile imi dau senzatia ca totul e posibil, desi nimic nu s-a schimbat de cand e lumea. frumos poem. bravo
Mi se pare interesant experimentul vizual, dincolo de semnificația pe care tu o oferi, cred că ar putea spune ceva. Mă întreb dacă "after you" e mai bine italic sau mai bine cu litere de rând. Deși sublinierea cu italic ar părea că deschide o ușă.
Nu stiu daca poemul e nou sau mi se pare mie ca e un poem mai vechi, din seria celor cu cocktail-uri, care mi-au atras prima oara atentia asupra poetului Emil Pal pe agonia? :-) Oricum ar fi, textura poetica e reusita, aceeasi circularitate, simbioza dintre inceput si final prin prisma "dorului de tine" devenit maladiv, bolnavicios, aproape dezumanizant. Intreg peisajul din corpul textului vine sa sustina aceasta idee centrala. Oamenii si lucrurile urmeaza sa impartaseasca o soarta absurda, condamnati la ne-evolutie, la static, chiar si la moarte (oare nu intamplator oamenii erau tot 42, precum cele sase saptamani de priveghi, precum "zilele in care nu se intampla nimic"?) Din nou insa ma vad nevoit sa subliniez o abordare poetica neplacuta mie la Emil Pal, anume ca undeva, prin mijlocul textului, exista aproape mereu un pasaj care "rupe vraja poetica si nu stiu daca asta face bine cititului. In cazul de fata este pasajul cu balciul care, prin simbolistica aparte, ar face mai degraba obiectul unei intregi dezvoltari ulterioare in loc de a fi inserat aici aparent fortat. As mai corecta "am impresia că toți copii pământului se joacă pe spatele meu numai că toți copii pămîntului sunt zile în care nu se întîmplă nimic" scriind "copii" cu trei de "i". Un text care mi-a placut. Bobadil.
În 1st rând, felicitări pentru efort şi reuşită!
Apoi, o problemă tehnică, pe care, personal, o am de o săptămână: mă deloghez, ies, reintru pe site şi sunt deja logat. Mă deloghez, accesez prima pagină şi sunt iarăşi logat. Am pus fenomentul acesta pe seama schimbărilor suferite de site, dar eu ştiu...
nu inteleg ce vrei sa spui Katya. eu si noi ti-am expus punctul de vedere al hermeneia. in aceasta privinta cred ca singura care trebuie sa te "adaptezi" esti tu. daca "e firesc sa treaca timp de cand pictezi pana scrii textul" atunci iti recomand sa postezi DOAR atunci cind ai textul final terminat. In alta ordine de idei te atentionez ca va trebui sa faci ceva cu acest text in sensul ca va trebui sa pastrezi numai o imagine si apoi sa il incadrezi la poezie. asta in cazul ca nu vrei sa il stergem.
Alma, respect ce faci pentru literatură - jos pălăria, ca om, mi-ai plăcut etc
şi tocmai acest fapt mă face să-ţi spun: nu-mi palce tonul tău atotştiutor, vindicativ şi degrabă dătătoriu de verdicte lapidaro-sictirite. Apoi, sincer şi serios: de ce ar trebui cineva să-ţi dea ţie explicaţii?!
Poti incerca cu Atahualpa. Tipul asta a fost ultimul rege incas pe care l-a ucis netrebnicul de Pizzaro. E o poveste intreaga. Una din favoritele mele.
Ioana, pentru că văd că insiști, o să vină și răspunsul meu. Mulțumesc pentru invitație, și, după cum un ochi atent ar putea observa, ca să mă apuc eu să răspund la asta, îmi va trebui cel puțin vreo două zile. De studiu. Pe poezia ta. Integral, desigur. Deocamdată sunt ocupat cu poezia altcuiva și cu trei concursuri serioase de Go pe net. Dar ești următoarea pe listă.
chei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul
Cailean ai dreptate, voi incerca sa mai lucrez pe text. Da-mi voie sa contarzic afirmatia "Probabil din cauza forțării rimei." - Ultimul vers din strofa a doua are o idee la care tin mult, e gandit exact in forma aia, si nu, nu e fortat nimic. Vladimir multumesc pentru sugestie ! Ialin
alma - sigur că tema nu e nouă. Aici intervin propriile trăiri ale autorului, într-o lume văzută întotdeauna ca un spațiul al constrângerilor. Important este că ți-a plăcut.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mă bucură mult vestea aceasta! Toate cele bune, Alina!
pentru textul : Se anunţă Virtualia XIV deMă bucur că ai trecut pe aici şi mulţumesc pentru com.
pentru textul : entitatea 000 deCould you, indeed?!?
pentru textul : ROTUND deÎn ce calitate zici astea?!?
Let it be, my friend,
let it be!
Specific veleitarismului - când cineva îţi arată hibe din textele tale, contraatacă :). Or şchiopăta versurile mele (oare se poate şchiopăta stând pe loc?), dar aici nu era vorba despre ele, ci despre poezia d-voastră. Nu înţeleg de ce deturnaţi atenţia. Nu înţeleg la ce părere la care nu vreau să renunţ faceţi referire, dar ambiguitatea ajută enorm şi când ne apucăm să insinuăm strâmbe, nu doar când poetizăm. Ori când insinuăm cenzură rezultată din vina interlocutorului că ar fi ceva mai capabil într-un domeniu decât victimizantul. ("probabil eu inca nu am voie sa-mi expun parerea..."). Remarcile mele nu sunt doar ale mele - dacă aţi citi o infimă parte din critica modernă, şi nu numai, poate am ajunge la un consesns - iar faptul că nu schimbaţi nimic e, fireşte, numai şi numai personaltiate artistică omnipotentă, nici vorba de orgoliu găunos. În rest, trecând peste toate fricile care se ascund dar, ptiu!, ştim exact că le găsim la fereastră, mă întreb când a fost ori va fi, pe la Junimea, lecţia care spune că, după punctele de suspensie, care sunt musai doar trei, se lasă spaţiu, că ele nu aduc adâncime, înţelepciune sau sens direct proporţional cu frecvenţă folosirii şi că vocativul se închide între virgule.
Dar ştiţi dictonul democratic - e dreptul dumenavoastră să nu fiţi de acord cu mine.
pentru textul : mistică deMulţumesc, Adriana, pentru gândul frumos şi întrebarea ta retorică, al cărei răspuns e mai bine să rămână suspendat în acele timpuri bune, de cristal, ale fiecărei copilării. Astfel, vom avea mereu de unde să ne tragem seva poveştilor.
pentru textul : Irina decailean, sunt tăieturi de bisturiu, frânturi, am cumulat mult, ar fi fost mult mai multe de spus, de dezvelit. Am lucrat vara trecută într-un cabinet de țară, cred că la început aș fi putut scrie un text zilnic. Apoi m-am desensibilizat. Medicina nu e pentru artiști, decât poate plastici. Mă bucur că ți-a plăcut ciobul meu atent realist.
pentru textul : Dumneavoastră nu vedeți bine deplecand de la acele versuri o alta intoarcere de condei... O voce Non, je ne regrette rien Căci tot ce am primit, am meritat, Și râs și lacrimi. Virtute și păcat, Mi-am oferit. Cât am putut am dat. Spăla-mă-voi de tot. Destinul mi-am urmat. C’est paye, balaye, oublie, Mi-am cumpărat tristețile de mai târziu Din fiece moment, plăcere am cules Și-n rug de pheonix tainic m-am ales Lăsând uitarea să mă stingă. Avec mes souvenirs În viscolul sfârșitului eu mă retrag, Și clipele ce-mi aparțin le răsfoiesc cu drag. Un chip, o voce, o trăire aleasă Revin la viață din uitarea deasă.
pentru textul : Edith Piaf deam citit textul si am remarcat o mica greseala gramaticala, pistrui la plural e pistruie si nu pistruii. Sper sa-ti fie de ajutor.
pentru textul : conversație deIntotdeauna mi-am spus ca cel mai greu e sa fii convins ca te afli in realitatea "cea mai reala", in sursa primara a tuturor posibilitatilor, chiar langa prajina care iese din cortul samanului... ca de acolo lesne e sa te ratacesti si o facem cu totii mai devreme sau mai tarziu... de aceea consider ca fiecare dintre noi e un refugiat. E deosebita incheierea primului fragment... as fi terminat tot textul astfel. Pe alocuri te lasi sedus si iti bati joc de logica, da bine-i faci pentru ca oricum e un sistem de operare invechit de-acum :)
pentru textul : imaginarium dePoate dacă aș fi scris "cerul pe umeri'' sau "norii pe umeri", eram mai aproape de exprimarea metaforică, dar ceața e altceva, e cea care ne învăluie și pare că o purtăm pe umeri. Și de aici în colo multe interpretări: poveri, boli, cruce, aplecare, prăbușire, moarte... și poate înălțare, despovărare, eliberare, plutire, înviere.
pentru textul : Haiku deE scris prin tehnica paradoxului. E departe de a fi perfect, motiv pentru care, iată, și lectorul eficient a avut un dubiu. Mulțumesc, Virgil!
începutul e frumos,desi putin straniu,chiar ca e greu sa spui,uneori,la revedere asa cum vrei.Din strofa a doua cred ca primele doua versuri stau bine în picioare,apoi ce urmeaza ,mi se pare, o explicatie prea lunga.Iar "copii supraviețuitori ai hoardelor barbare" este de-a dreptul comun.Cred ca s-ar putea lega usor cele doua versuri de strofa a treia.Pentru ca încheierea este o adevarata "finis coronat opus".Cu cele bune.
pentru textul : semnul de plecare deLocalizarea din prima strofa m-a dat gata. Ai reusit sa ametesti o idee care incepuse bine. Care e rostul lui "fumegand in apus" ?
emil
pentru textul : Încotro(I) denu am ce să mai spun alături de această părere complexă și milităroasă, decât: muțumesc! te aștept la fel de obiectivă.
pentru textul : Suflare de vânt deMi-a plăcut ultima unitate. Destul de mult. De asta, eu aş tăia întăritorul "căci asta eram animale".
"știi răsuflarea era exact ca o nocturnă
nu știam de unde vine lumina
și ne înțepam degetele ne făceam animale de cruce" - excelent!
Neajunsuri:
"să răzui" - să răzuiesc
"doar compuși chimici metaforic vorbind" - artificiul ăsta nu prea are ce căuta în poezie.
"și ziceam ăsta e sângele meu
pentru textul : ultimul poem de iarnă - sSs deăsta e sss ………………… da — sângele meu. – – face parte dintr-un curs de
inteligență emoțională" - neîngrijit şi inestetic.
mi-a placut poezia, am resimtit acest "Scăldați-vă în miliardele de fotoni" ca pe o inevitabila concluzie accentuata, imi pare, cu gravitate in final: orice am face, oricine am fi, oriunde, orice am crede, orice nume i-am da, "lumina" inseamna "miliardele de fotoni"... sau nu.
pentru textul : Scăldați-vă în miliardele de fotoni debuna varianta aceasta. a meritat sa te intorci asupra poemului. acum, imaginile imi dau senzatia ca totul e posibil, desi nimic nu s-a schimbat de cand e lumea. frumos poem. bravo
pentru textul : zilele/cuie și fachirul din noi deMi se pare interesant experimentul vizual, dincolo de semnificația pe care tu o oferi, cred că ar putea spune ceva. Mă întreb dacă "after you" e mai bine italic sau mai bine cu litere de rând. Deși sublinierea cu italic ar părea că deschide o ușă.
pentru textul : rosario deNu stiu daca poemul e nou sau mi se pare mie ca e un poem mai vechi, din seria celor cu cocktail-uri, care mi-au atras prima oara atentia asupra poetului Emil Pal pe agonia? :-) Oricum ar fi, textura poetica e reusita, aceeasi circularitate, simbioza dintre inceput si final prin prisma "dorului de tine" devenit maladiv, bolnavicios, aproape dezumanizant. Intreg peisajul din corpul textului vine sa sustina aceasta idee centrala. Oamenii si lucrurile urmeaza sa impartaseasca o soarta absurda, condamnati la ne-evolutie, la static, chiar si la moarte (oare nu intamplator oamenii erau tot 42, precum cele sase saptamani de priveghi, precum "zilele in care nu se intampla nimic"?) Din nou insa ma vad nevoit sa subliniez o abordare poetica neplacuta mie la Emil Pal, anume ca undeva, prin mijlocul textului, exista aproape mereu un pasaj care "rupe vraja poetica si nu stiu daca asta face bine cititului. In cazul de fata este pasajul cu balciul care, prin simbolistica aparte, ar face mai degraba obiectul unei intregi dezvoltari ulterioare in loc de a fi inserat aici aparent fortat. As mai corecta "am impresia că toți copii pământului se joacă pe spatele meu numai că toți copii pămîntului sunt zile în care nu se întîmplă nimic" scriind "copii" cu trei de "i". Un text care mi-a placut. Bobadil.
pentru textul : blue american deÎn 1st rând, felicitări pentru efort şi reuşită!
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - IX – deApoi, o problemă tehnică, pe care, personal, o am de o săptămână: mă deloghez, ies, reintru pe site şi sunt deja logat. Mă deloghez, accesez prima pagină şi sunt iarăşi logat. Am pus fenomentul acesta pe seama schimbărilor suferite de site, dar eu ştiu...
"lîngă pat pat un sac de plastic exact ca într-un avion...", pentru mine asta e smiorcaiala.
pentru textul : să nu spui după aia că nu ți-am spus(celor care au trecut prin viețile mele) denu inteleg ce vrei sa spui Katya. eu si noi ti-am expus punctul de vedere al hermeneia. in aceasta privinta cred ca singura care trebuie sa te "adaptezi" esti tu. daca "e firesc sa treaca timp de cand pictezi pana scrii textul" atunci iti recomand sa postezi DOAR atunci cind ai textul final terminat. In alta ordine de idei te atentionez ca va trebui sa faci ceva cu acest text in sensul ca va trebui sa pastrezi numai o imagine si apoi sa il incadrezi la poezie. asta in cazul ca nu vrei sa il stergem.
pentru textul : livada de sticlă depoate fi catalogat și ca un "Text înecacios", în sensul că te lasă fără aer, în sensul bun... :)
pentru textul : interludiu|mîinile deAlma, respect ce faci pentru literatură - jos pălăria, ca om, mi-ai plăcut etc
şi tocmai acest fapt mă face să-ţi spun: nu-mi palce tonul tău atotştiutor, vindicativ şi degrabă dătătoriu de verdicte lapidaro-sictirite. Apoi, sincer şi serios: de ce ar trebui cineva să-ţi dea ţie explicaţii?!
Puţin echilibru in afirmnaţii nu ar strica...
pentru textul : îngeri sub cărămizi dePoti incerca cu Atahualpa. Tipul asta a fost ultimul rege incas pe care l-a ucis netrebnicul de Pizzaro. E o poveste intreaga. Una din favoritele mele.
pentru textul : scrisori din țara lui oriunde I deIoana, pentru că văd că insiști, o să vină și răspunsul meu. Mulțumesc pentru invitație, și, după cum un ochi atent ar putea observa, ca să mă apuc eu să răspund la asta, îmi va trebui cel puțin vreo două zile. De studiu. Pe poezia ta. Integral, desigur. Deocamdată sunt ocupat cu poezia altcuiva și cu trei concursuri serioase de Go pe net. Dar ești următoarea pe listă.
pentru textul : de dragoste dechei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul
pentru textul : portarul de la spital deCailean ai dreptate, voi incerca sa mai lucrez pe text. Da-mi voie sa contarzic afirmatia "Probabil din cauza forțării rimei." - Ultimul vers din strofa a doua are o idee la care tin mult, e gandit exact in forma aia, si nu, nu e fortat nimic. Vladimir multumesc pentru sugestie ! Ialin
pentru textul : Contuzii deE simpatic, dar "amuşină" e pretenţie.
pentru textul : vânătoare detextul de fata are vreun referent "cunoscut" ? astept scena balconului.... :)
pentru textul : din dialogurile misogine ale lui Fane și Costi - partea întîi dealma - sigur că tema nu e nouă. Aici intervin propriile trăiri ale autorului, într-o lume văzută întotdeauna ca un spațiul al constrângerilor. Important este că ți-a plăcut.
pentru textul : În casa mea nu-s singur niciodată dePagini