Imagini interesante. Pământul se învârtește în jurul axei sale, e adevărat, o stare poetica existenta în poemele tale, unele versuri le-aș angaja în transmitere de mesaj, altfel. Frumos zis:
"cuvintele mi s-au părut niște ierburi
cu care ne hrănim moartea încercând
să prelungim acest act până la infinit..."
dar eu as fi trimis cu aceste cuvinte, un altfel de mesaj :
"cuvintele îmi par ierburi,
...
hrănesc infinitul din noi"
Explicitarea asta "cu care ne ", forma verbului "sa prelungim" diluează emoția poetica ...
Djamal, îmi place sa te citesc.
Virgile, să încep prin a spune drept că m-ai nimerit cu outsourcing-ul și cu mediocritatea... și e un subiect vast aici.
Însă revenind la site, dacă ți-ai asumat această paternitate, apoi asumă-ți și neplăcerile ei într-o lume liberă. Adică nu e fair să vii cu o versiune din asta scrisă pe genunchi și să o impui unei comunități (o parte chiar captivă) care vrea să se exprime aici.
Părerea mea este câ noua versiune are probleme tehnice și îți trebuie timp ca să corectezi greșelile. Oricum eu îți doresc succes și râmân pe aici ca un bătrân ce sunt... unul care admiră poezia dintotdeauna și în momentele de inspirație pe cea scrisă de Virgil Titarenco.
Iar site-ul H 2.0... să fie tot mai bun pe zi ce trece!
Andu
P.S. Adriana, sper că am rămas înțeleși fato
stimate poete cozan, interesante inovatiile dumitale si regret ca nu se incumeta nimeni sa le comenteze, sau mai degraba sa il comenteze pe acesta. dar de la asta si pina la a ajunge sa te comentezi singur e si cale lunga si de-a dreptul amuzanta. dar ma gindesc ca poate totul vine de la vara asta torida care vad ca nu se mai ostoieste si ne infierbinta pe unii in timp ce ne tulbura gindurile la altii. ce nu inteleg eu e cum se citeste partea de jos a cercului. ca daca era pe hirtie o invirteam (ca ochii nu prea pot sa mi-i dau de-a rostogolul) dar cind e pe ecran ce face cititorul. fiindca ma gindesc ca multi inca au CRT. si chiar flat panel-ul meu tot nu il pot roti mai mult de 90 de grade. si cu restul ce fac. aaaa, acum m-am prins. deh, am facut un efort sporit (sper sa nu mi se scrinteasca ceva) si am citit si ce scrie jos. dragii mei, nu va mai osteniti, scrie tot asa. asa ca nu prea cred ca e mare pierdere daca nu puteti citi partea rasturnata a textului. sint dezamagit, atita efort si tot aia?!... macar daca era ceva, o cheie, doua chei, cu am vazut ca e argoul mai nou.
Radu, propun sa ne tutuim. Ştii, dacă postai o poezie onestă, prin care îţi exprimai un sentiment, ca tot omul, probabil că mă abţineam de la intervenţii. Sau, dacă nu o făceam, intram cu un comentariu de genul "nu mi-a plăcut". Şi punct. Dar tu ai postat ceva încadrat la, atenţie, "cogito - filosofie". Şi dacă în literatură nu întotdeauna 1+1=2, în filosofie e altă treabă. Acolo trebuie să fii foarte exact. Şi tu nu ai fost. Atât.
colajele acestea sint asa cum poate am mai spus, intr-o interdependenta afectiva aparte. trecerile fiecaruia, efemere, "cînd singura cauză a dispariției mele va fi o alunecare spre banal și porțile vor rămîne neîmpodobite" lasa falduri de neliniste prin sezonul ploilor. viorile cad pline de apa, prin potopul interior inevitabil. dincolo de partiturile grave ale vietii ce ne imbraca singuratatile, ramin bunica, Vivaldi si ceilalti intr-un cortegiu anacronic exasperant al neputintei de a-ti trai propriile culori, sonete...si nu ne intilnim decit o data.
Voi ajunge sa cred ca voua incepe sa va placa munca pe care o face Bianca in calitate de moderator... chestia asta e cu doua taisuri, eu vreau sa nu mai am nici o interventie pe domeniul asta... Andu, te rog sa raspunzi la obiect daca ai la ce sa raspunzi, daca nu, spune-o simplu si atat. Si nu este nevoie sa faca nimeni pe victima pe hermeneia... ne straduim sa nu existe asa ceva. Poate avem si ajutorul vostru... Pe de alta parte, nu obligam pe nimeni sa aprecieze ceva ceea ce alti editori au apreciat. Ii poti spune democratie, eu ii spun drept la opinie. Mai curand sanctionam lejeritatea in apreciere, decat critica excesiva. Aranca, fa-i o favoare lui Andu: expliciteaza-ti, pe cat posibil, aprecierile/critica, pentru a nu parea arbitrare sau rau-voitoare. Nu intotdeauna avem timp de asta, stiu, dar problema aceasta o avem mai toti pe hermeneia. Daca nu avem timp, lasam pe data viitoare. Scutim multe neplaceri si reactii mai mult sau mai putin exagerate.
Virgil, e simplu: nu spun că frământ în palme o frunză de nuc, ci că "frământ timpul în palme ca pe-o frunză de nuc". și aici mă refer la intensitatea senzației olfactive (vezi titlul cu trimitere la Proust)...nu la anotimp.
corect este "să nu mai fi purtat”. un typo cred: "inscripționațe". despre lirismul textului, numai de bine! deosebit finalul prin accentul impus, bine dozat, stratificat din toate punctele de vedere, chiar și grafic (totul descrește până la esență, unicitate:"iubitul meu"): "o să ajung în somn, acasă, tu între timp ai să mi te strecori înapoi în medalionul din piept, mă voi arunca drept în vacarmul singurătății din apartamentul cinci, unde mă așteaptă prin dulapuri numai hainele cele negre, îmbrățișate cândva de tine, iubitul meu" remarc "vacarmul singurătății" ca original.
imagini multe și puternice, fără îndoială, cu toate astea textul îmi pare oarecum fragmentat, spart. În mare, o poezie chiar faină, care îți rămâne în minte. Nu i-ar strica oarece substanță de legătură, totuși, mai ales în prima strofă, unde, în ciuda vizualului reușit, parcă sunt rupturi de film după fiecare vers.
Finalul îmi pare grăbit. Concluzia ar fi: o scriere reușită dar ne-finisată parcă.
aşa zic şi eu. încercăm să facem poezie. dacă nu reuşim, încercăm din nou. Submediocru nu este textul, mi se pare un pic prea mult. Mediocru este. Şi din punctul meu de vedere e genial, nu o să explic de ce, dar e genial. Mulţumesc pentru comentarii, ar fi foarte frumos dacă ar fi şi mai aplicate, pentru că eu nu pot să îmi dau seama de ce e submediocru dacă nu îmi spuneţi. Nu?
Am citit aici un text destul de bun, pot sa presupun ca silviana are o varsta care o indreptateste sa se joace cu o anumita naivitate literara, fara ca aceasta sa fie neaparat apartinatoare vreunui curent literar post-modernist. As vrea sa te incurajez sa scrii in continuare, cel putin o perioada, in acest fel sincer, ingenuu. Te mai citesc. Andu
Hm! Văd că nu ne înţelegem, vorbim despre lucruri diferite.
Sigur că introducerea scrierii cu â în interiorul cuvintelor a fost o aberaţie. Eu am scris, aici, în România, de mai multe ori despre asta. Academicienii noştri au fost purtaţi de entuziasmul postdecembrist al redescoperirii epocii interbelice, pe care au început s-o idealizeze cum îl idealizează unii astăzi pe Păunescu. Atunci se scria aşa - cu â în interiorul cuvintelor (dar numai acolo unde acel â provenea dintr-un a latin - ex: panem - pâine; nu se scria cu â în cuvintele de provenienţă slavă. Era destul de complicat, iar românii scriau prost. În anii 50, Academia a trecut (de data asta, sub influenţă sovietică) de la â în unele poziţii, la î peste tot. Şi de la sunt, la sînt (se zice că Iorgu Iordan, somat să dea un răspuns în privinţa formei verbale, ar fi răspuns echivoc: "sunt pentru sânt"! Câţiva dintre cei prezenţi au râs, dar cei îndrituiţi au înţeles ce le-a convenit).
Când s-a votat introducerea lui â, în Academie era un singur lingvist autentic: Ion Coteanu. Acesta s-a abţinut, pentru că, oricum ar fi votat, nu mai conta. Astăzi, în locul lui Coteanu, în Academie stă fostul meu coleg de an de la Facultate, Gheorghe Chivu. El ar vota, sunt sigur, orice i s-ar cere.
Dar astea sunt poveşti. Răul a fost făcut, asa că toată lumea ar trebui să respecte norma (că de-aia-i normă!).
Totuşi, nu e vorba doar de â. În România a apărut, în 2005, ediţia a II-a a "Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (numit, pe scurt, DOOM2). Aici apar sute de modificări, impuse (cum zici şi tu) de uzul limbii. Pentru că lilmba evoluează prin "greşeli", adică prin abateri de la normă care, dacă se generalizează, impun o nouă normă. Tu zici că e aberant ca, o dată la 30 de ani, cineva (de regulă, un Institut academic) să legifereze în limbă. Eu zic că e absolut necesar (deşi, în cazul particular al DOOM-ului, există foarte multe nemulţumiri). Dar e şi o chestiune de obişnuinţă. Eu n-aş mai putea, sub nicio formă să scriu "sub nici o formă"! de altfel, ortografierea mai veche nici nu se justifică morfologic. Tot aşa, n-aş mai putea scrie "o dată ce", cum am scris atâta amar de vreme. Si aşa mai departe. Inconvenientele unei atitudini libertine în privinţa ortografiei în raport cu şcoala cred că sunt evidente, aşa că nu mai revin.
Eu sunt dispus să negociez orice, probleme de ortografie - nu. Pot, doar, să aleg între "formele cu variaţie liberă" de tipul "cireşe"-"cireşi", una pe care o consider mai justă, s-o utilizez şi s-o recomand (în cazul de faţă, "cireşe"). Dar n-am dreptul s-o interzic pe cealaltă (chiar dacă nea Gică al meu mi-a spus că orice ţăran ştie că prin "cireşi" trebuie să se înţeleagă pomii, nu fructele. Chiar el mi-a spus, la cei peste 80 de ani şi la cele doar şapte clase, că e o tâmpenie să spui: "Am în grădină doi cireşi din care culeg cireşi"!
Asta e! Eu am, întotdeauna, pe birou un DOOM2. Şi nu din pricină că aş fi conservator, conformist sau - Doamne apără! - comunist.
Ora tarzie este de vina: si penita, bineinteles, pentru motivele aratate in comentariul precedent si pentru bucuria trezita in mine cu aceasta poezie...
Adrian, nu este vorba aici de a aduce o notă în plus faţă de ceea ce exprimă chiar expresia cu pricina. Totul porneşte de la un episod despre care nu voi povesti, acesta este motivul pentru care am şi răspuns bref. Deci, exprimarea în cauză este punctul de plecare al textului. Nici să nu te gândeşti la snobism - că nu mă caracterizează, şi cred că ai observat asta din cât m-ai citit. Eu chiar nu prea folosesc titluri/ termeni/ inserţii ş. a. într-o limbă străină sau, în orice caz, se întâmplă rarisim, spre deosebire de un procent apreciabil de autori contemporani. Însă, recunosc, mi-ar plăcea să cochetez cu expresii de genul celei în discuţie, de ce nu, dacă şi-ar avea momentul şi locul potrivite.
Andu, ai înţeles foarte bine treaba cu lianţii, aşa că nu am ce să explic. În ceea ce priveşte acel „pe”, într-adevăr, scuze, am omis („m-am făcut că plouă”- în limbajul tău). Uite cum stă treaba:
„...
peste aşezarea îngrămădită
între fălcile muntelui,
ca o halcă de săturat sălbăticia”. Cu asta, cred că te-am lămurit cum este cu lianţii. Când sunt prea mulţi, construcţia se poate prăbuşi la fel de bine ca atunci când nu sunt suficienţi. Este vorba de un echilibru, de acel bun-simţ al folosirii. A nu se exagera!
În ceea ce priveşte versul eminescian, desigur că cel mai bine este cum a spus poetul: „dintre sute de catarge”, dar în niciun caz nu ar fi sunat bine "dintre câte catarge" ( "din câte catarge" ar fi fost altceva, dacă s-ar fi pus problema unui astfel de vers, desigur). Aşa că, prepoziţia „din” are rostul ei indiscutabil.
Şi, revenind la textul de faţă, "din câte uşi ar fi putut nimeri", ar fi mers cum zici tu dacă aş fi scris: "dintre uşile la care ar fi putut nimeri", însă e cu totul altceva, nu ca idee, ca exprimare.
Mulţumesc, amândurora, pentru implicare şi atitudine.
Intenția era de a realiza o mini serie. Sper să reușesc și să ajung la final. Prezența ta pe site mi-a dat încredere în deviza pe care-am adoptat-o cînd am pornit la drum, în această ciudată cruciadă :). Mulțumesc mult.
Marina, apreciez gestul tău de a atrage atenția asupra acestei apariții și, fiind o admiratoare a universului poetic atât de original al lui Adrian Grauenfels, pot spune că ai prins cu tușele poeziei sale. Adrian, mă bucură această ieșire pe hârtie și îți doresc numai succes, pentru că îl meriți pe deplin.
Hialin, ai intru totul dreptate. Si eu simteam ca pe undeva exista un viciu dar intotdeauna cineva din afara poemului vede mult mai bine pentru ca este detasat. Iti multumesc f mult pentru sfatul aplicat asupra textului si nu dat doar asa pe deasupra. O sa revin asupra "cerbului". Inca o data iti multumesc. Cailean, iti multumesc si tie pentru atentie si da, e posibil ca in aramaica seol sa insemne "iad". Eu am intalnit cuvantul, nu-i niciun secret, intr-un studiu de-al lui Vasile Lovinescu, nu mai stiu daca in cartea "Incantatia sangelui" sau "Mitul sfasiat", din pacate nu mai am cartea la indemana si nu am o memorie mecanica buna. Pe internet am gasit definitia cuvantului seol la urmatoarea adresa: http://www.crestinortodox.ro/DR-SEOL-16559-330-1.html Violeta
despre versiunea asta dar asa s-a intimplat sa l aud:
de-ajuns cât să-ţi ridice
vertebrele prin piele ca nişte ţepi
de-ajuns cât să te zbaţi precum o pasăre cu gâtul tăiat
oricum nu mai contează
anotimpul acesta
negru ca o ciumă pe străzile brooklynului
amestecă şobolanii cu oamenii
într-o simbioză perfectă
copii cu arme în mâini
copii în ochii cărora
a crescut cataracta
primăvară neagră cu muguri si gloanţe
primăvară neagră
cu ură şi smoala
de-ajuns cât să transpiri rece în mijlocul zilei
să cauţi întunericul ca o centură de siguranţă
înainte de impact
Da, Virgil. Este un fel de premieră (l-am postat simultan şi pe alt site). Deocamdată nu îmi propun să public pe hârtie textele din această serie. Ele sunt o încercare de discuţii interactive, unele dintre reacţii fiind preluate (cu specificarea interlocutorilor) si dezvoltate in postări viitoare. In acest sens, în măsura în care îmi este permis (aştept răspunsul tău) voi prelua păreri ce mi se vor părea interesante de pe celalalt site (fără a specifica sursa ci numai numele celui care a intervenit, sub eticheta, de exemplu, de „convorbiri particulare”).
De fapt ideea de a începe seria mi-a venit de la cele doua "mese rotunde" pe care le-ai propus. Sincer, nu mă aşteptam ca o abordare de genul celei pe care o propun să stârnească prea mare interes. Dar daca ea va prinde, in primul rând eu voi fi cel ce va câştiga.
Mai vreau sa adaug ca în cazul fiecărui autor asupra căruia mă voi focaliza (Heidegger, Ricoeur, Blaga, Wiigenstein, gnostici si alţii, eventual din alte contexte culturale decât cel occidental ), voi căuta să "intru" - pe cat va fi posibil - in pielea sa, fără a-l "deforma" ("deconstrui" si "re-descrie"). Din acest motiv este posibil ca de la un autor la altul punctele de vedere să nu coincidă; ba chiar să fie divergente. Rămânând ca la sfârşit să încerc a mă distanţa, inclusiv de punctul meu de vedere şi să privesc lucrurile „detaşat”. Proiectul mi se pare destul de greu de înfăptuit. De aceea am specificat în „Preambul” că „încep acest şir de texte, sperând că îl voi şi termina”. Omul propune şi…etc.
P.S. Mă bucur că a re-apărut Bobadil. Îi simţeam lipsa…
Poezia Dorinului are întotdeauna greutatea pământului, sonoritatea profeților și subtilitatea chirurgicală a mânuitorilor și despicătorilor cuvântului. E rotundă, plină și grea. Trăirile sale subiective (probabil) se obiectivează în ambianța, întotdeauna armonică, a unor semne ancestrale, a unor amintiri comune omenirii întregi ca ansamblu de conștiințe fragmentare, difuze, a ființei umane care se descoperă pe sine însăși ca fiind centru și iradiere a universului văzut, dar căreia i s-a promis mai mult. O ființă umană care se plimbă de la concertele de Paște, prin apele cele de deasupra ale delfinei/cezara, înspre un olimp feminizat, apoi clinchetul candelabrelor ca un adagio al dragostei eterne.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Imagini interesante. Pământul se învârtește în jurul axei sale, e adevărat, o stare poetica existenta în poemele tale, unele versuri le-aș angaja în transmitere de mesaj, altfel. Frumos zis:
pentru textul : Extazul final de"cuvintele mi s-au părut niște ierburi
cu care ne hrănim moartea încercând
să prelungim acest act până la infinit..."
dar eu as fi trimis cu aceste cuvinte, un altfel de mesaj :
"cuvintele îmi par ierburi,
...
hrănesc infinitul din noi"
Explicitarea asta "cu care ne ", forma verbului "sa prelungim" diluează emoția poetica ...
Djamal, îmi place sa te citesc.
Virgile, să încep prin a spune drept că m-ai nimerit cu outsourcing-ul și cu mediocritatea... și e un subiect vast aici.
pentru textul : fotografia de lângă icoană deÎnsă revenind la site, dacă ți-ai asumat această paternitate, apoi asumă-ți și neplăcerile ei într-o lume liberă. Adică nu e fair să vii cu o versiune din asta scrisă pe genunchi și să o impui unei comunități (o parte chiar captivă) care vrea să se exprime aici.
Părerea mea este câ noua versiune are probleme tehnice și îți trebuie timp ca să corectezi greșelile. Oricum eu îți doresc succes și râmân pe aici ca un bătrân ce sunt... unul care admiră poezia dintotdeauna și în momentele de inspirație pe cea scrisă de Virgil Titarenco.
Iar site-ul H 2.0... să fie tot mai bun pe zi ce trece!
Andu
P.S. Adriana, sper că am rămas înțeleși fato
stimate poete cozan, interesante inovatiile dumitale si regret ca nu se incumeta nimeni sa le comenteze, sau mai degraba sa il comenteze pe acesta. dar de la asta si pina la a ajunge sa te comentezi singur e si cale lunga si de-a dreptul amuzanta. dar ma gindesc ca poate totul vine de la vara asta torida care vad ca nu se mai ostoieste si ne infierbinta pe unii in timp ce ne tulbura gindurile la altii. ce nu inteleg eu e cum se citeste partea de jos a cercului. ca daca era pe hirtie o invirteam (ca ochii nu prea pot sa mi-i dau de-a rostogolul) dar cind e pe ecran ce face cititorul. fiindca ma gindesc ca multi inca au CRT. si chiar flat panel-ul meu tot nu il pot roti mai mult de 90 de grade. si cu restul ce fac. aaaa, acum m-am prins. deh, am facut un efort sporit (sper sa nu mi se scrinteasca ceva) si am citit si ce scrie jos. dragii mei, nu va mai osteniti, scrie tot asa. asa ca nu prea cred ca e mare pierdere daca nu puteti citi partea rasturnata a textului. sint dezamagit, atita efort si tot aia?!... macar daca era ceva, o cheie, doua chei, cu am vazut ca e argoul mai nou.
pentru textul : crucile deRadu, propun sa ne tutuim. Ştii, dacă postai o poezie onestă, prin care îţi exprimai un sentiment, ca tot omul, probabil că mă abţineam de la intervenţii. Sau, dacă nu o făceam, intram cu un comentariu de genul "nu mi-a plăcut". Şi punct. Dar tu ai postat ceva încadrat la, atenţie, "cogito - filosofie". Şi dacă în literatură nu întotdeauna 1+1=2, în filosofie e altă treabă. Acolo trebuie să fii foarte exact. Şi tu nu ai fost. Atât.
Succes pe mai departe!
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit decolajele acestea sint asa cum poate am mai spus, intr-o interdependenta afectiva aparte. trecerile fiecaruia, efemere, "cînd singura cauză a dispariției mele va fi o alunecare spre banal și porțile vor rămîne neîmpodobite" lasa falduri de neliniste prin sezonul ploilor. viorile cad pline de apa, prin potopul interior inevitabil. dincolo de partiturile grave ale vietii ce ne imbraca singuratatile, ramin bunica, Vivaldi si ceilalti intr-un cortegiu anacronic exasperant al neputintei de a-ti trai propriile culori, sonete...si nu ne intilnim decit o data.
pentru textul : Dantela întoarcerii deVoi ajunge sa cred ca voua incepe sa va placa munca pe care o face Bianca in calitate de moderator... chestia asta e cu doua taisuri, eu vreau sa nu mai am nici o interventie pe domeniul asta... Andu, te rog sa raspunzi la obiect daca ai la ce sa raspunzi, daca nu, spune-o simplu si atat. Si nu este nevoie sa faca nimeni pe victima pe hermeneia... ne straduim sa nu existe asa ceva. Poate avem si ajutorul vostru... Pe de alta parte, nu obligam pe nimeni sa aprecieze ceva ceea ce alti editori au apreciat. Ii poti spune democratie, eu ii spun drept la opinie. Mai curand sanctionam lejeritatea in apreciere, decat critica excesiva. Aranca, fa-i o favoare lui Andu: expliciteaza-ti, pe cat posibil, aprecierile/critica, pentru a nu parea arbitrare sau rau-voitoare. Nu intotdeauna avem timp de asta, stiu, dar problema aceasta o avem mai toti pe hermeneia. Daca nu avem timp, lasam pe data viitoare. Scutim multe neplaceri si reactii mai mult sau mai putin exagerate.
pentru textul : excalibur demultam de trecere dorin. imi pare bine ca ti-a placut!
am mai corectat vreo trei... :)
pentru textul : Fast forward deVirgil, e simplu: nu spun că frământ în palme o frunză de nuc, ci că "frământ timpul în palme ca pe-o frunză de nuc". și aici mă refer la intensitatea senzației olfactive (vezi titlul cu trimitere la Proust)...nu la anotimp.
pentru textul : madlenă decorect este "să nu mai fi purtat”. un typo cred: "inscripționațe". despre lirismul textului, numai de bine! deosebit finalul prin accentul impus, bine dozat, stratificat din toate punctele de vedere, chiar și grafic (totul descrește până la esență, unicitate:"iubitul meu"): "o să ajung în somn, acasă, tu între timp ai să mi te strecori înapoi în medalionul din piept, mă voi arunca drept în vacarmul singurătății din apartamentul cinci, unde mă așteaptă prin dulapuri numai hainele cele negre, îmbrățișate cândva de tine, iubitul meu" remarc "vacarmul singurătății" ca original.
pentru textul : în medalionul din piept desunteti unici...dar daca asa spune regulamentul...
pentru textul : Dintre bucăţi deSemn de la primul cititor.
pentru textul : sephirot IV deimagini multe și puternice, fără îndoială, cu toate astea textul îmi pare oarecum fragmentat, spart. În mare, o poezie chiar faină, care îți rămâne în minte. Nu i-ar strica oarece substanță de legătură, totuși, mai ales în prima strofă, unde, în ciuda vizualului reușit, parcă sunt rupturi de film după fiecare vers.
pentru textul : semn scrijelit într-o parcare deFinalul îmi pare grăbit. Concluzia ar fi: o scriere reușită dar ne-finisată parcă.
aşa zic şi eu. încercăm să facem poezie. dacă nu reuşim, încercăm din nou. Submediocru nu este textul, mi se pare un pic prea mult. Mediocru este. Şi din punctul meu de vedere e genial, nu o să explic de ce, dar e genial. Mulţumesc pentru comentarii, ar fi foarte frumos dacă ar fi şi mai aplicate, pentru că eu nu pot să îmi dau seama de ce e submediocru dacă nu îmi spuneţi. Nu?
pentru textul : ultimul poem despre tine deOvidiu, spatiul din subsolul textelor este destinat comentariilor, nu fabulatiilor.
pentru textul : Poezie nudă cu un bărbat deda, anume "ceâkra". Multumersc.
pentru textul : Blueprint: natură statică deAm citit aici un text destul de bun, pot sa presupun ca silviana are o varsta care o indreptateste sa se joace cu o anumita naivitate literara, fara ca aceasta sa fie neaparat apartinatoare vreunui curent literar post-modernist. As vrea sa te incurajez sa scrii in continuare, cel putin o perioada, in acest fel sincer, ingenuu. Te mai citesc. Andu
pentru textul : Mic deultimele doua strofe sunt ceea ce face poezia. la primele trei mai trebuie lucrat.
pentru textul : azi imi iau liber... depoezia e multumitoare pana la versul cu
ochii ma dor...restul eu le-as taia fara mila sau as gasi ceva mai potrivit.
cu sinceritate si respect
Djamal
pentru textul : confesiune de ianuarie deHm! Văd că nu ne înţelegem, vorbim despre lucruri diferite.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deSigur că introducerea scrierii cu â în interiorul cuvintelor a fost o aberaţie. Eu am scris, aici, în România, de mai multe ori despre asta. Academicienii noştri au fost purtaţi de entuziasmul postdecembrist al redescoperirii epocii interbelice, pe care au început s-o idealizeze cum îl idealizează unii astăzi pe Păunescu. Atunci se scria aşa - cu â în interiorul cuvintelor (dar numai acolo unde acel â provenea dintr-un a latin - ex: panem - pâine; nu se scria cu â în cuvintele de provenienţă slavă. Era destul de complicat, iar românii scriau prost. În anii 50, Academia a trecut (de data asta, sub influenţă sovietică) de la â în unele poziţii, la î peste tot. Şi de la sunt, la sînt (se zice că Iorgu Iordan, somat să dea un răspuns în privinţa formei verbale, ar fi răspuns echivoc: "sunt pentru sânt"! Câţiva dintre cei prezenţi au râs, dar cei îndrituiţi au înţeles ce le-a convenit).
Când s-a votat introducerea lui â, în Academie era un singur lingvist autentic: Ion Coteanu. Acesta s-a abţinut, pentru că, oricum ar fi votat, nu mai conta. Astăzi, în locul lui Coteanu, în Academie stă fostul meu coleg de an de la Facultate, Gheorghe Chivu. El ar vota, sunt sigur, orice i s-ar cere.
Dar astea sunt poveşti. Răul a fost făcut, asa că toată lumea ar trebui să respecte norma (că de-aia-i normă!).
Totuşi, nu e vorba doar de â. În România a apărut, în 2005, ediţia a II-a a "Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (numit, pe scurt, DOOM2). Aici apar sute de modificări, impuse (cum zici şi tu) de uzul limbii. Pentru că lilmba evoluează prin "greşeli", adică prin abateri de la normă care, dacă se generalizează, impun o nouă normă. Tu zici că e aberant ca, o dată la 30 de ani, cineva (de regulă, un Institut academic) să legifereze în limbă. Eu zic că e absolut necesar (deşi, în cazul particular al DOOM-ului, există foarte multe nemulţumiri). Dar e şi o chestiune de obişnuinţă. Eu n-aş mai putea, sub nicio formă să scriu "sub nici o formă"! de altfel, ortografierea mai veche nici nu se justifică morfologic. Tot aşa, n-aş mai putea scrie "o dată ce", cum am scris atâta amar de vreme. Si aşa mai departe. Inconvenientele unei atitudini libertine în privinţa ortografiei în raport cu şcoala cred că sunt evidente, aşa că nu mai revin.
Eu sunt dispus să negociez orice, probleme de ortografie - nu. Pot, doar, să aleg între "formele cu variaţie liberă" de tipul "cireşe"-"cireşi", una pe care o consider mai justă, s-o utilizez şi s-o recomand (în cazul de faţă, "cireşe"). Dar n-am dreptul s-o interzic pe cealaltă (chiar dacă nea Gică al meu mi-a spus că orice ţăran ştie că prin "cireşi" trebuie să se înţeleagă pomii, nu fructele. Chiar el mi-a spus, la cei peste 80 de ani şi la cele doar şapte clase, că e o tâmpenie să spui: "Am în grădină doi cireşi din care culeg cireşi"!
Asta e! Eu am, întotdeauna, pe birou un DOOM2. Şi nu din pricină că aş fi conservator, conformist sau - Doamne apără! - comunist.
multumesc, aranca.
pentru textul : Cerșetorul de lumină deprimavara aceasta se poarta alergiile. cititi poezie! in caz de reactii neplacute, continuati! :D
pentru textul : no memory deOra tarzie este de vina: si penita, bineinteles, pentru motivele aratate in comentariul precedent si pentru bucuria trezita in mine cu aceasta poezie...
pentru textul : vorbesc o latină ciudată IV deAdrian, nu este vorba aici de a aduce o notă în plus faţă de ceea ce exprimă chiar expresia cu pricina. Totul porneşte de la un episod despre care nu voi povesti, acesta este motivul pentru care am şi răspuns bref. Deci, exprimarea în cauză este punctul de plecare al textului. Nici să nu te gândeşti la snobism - că nu mă caracterizează, şi cred că ai observat asta din cât m-ai citit. Eu chiar nu prea folosesc titluri/ termeni/ inserţii ş. a. într-o limbă străină sau, în orice caz, se întâmplă rarisim, spre deosebire de un procent apreciabil de autori contemporani. Însă, recunosc, mi-ar plăcea să cochetez cu expresii de genul celei în discuţie, de ce nu, dacă şi-ar avea momentul şi locul potrivite.
Andu, ai înţeles foarte bine treaba cu lianţii, aşa că nu am ce să explic. În ceea ce priveşte acel „pe”, într-adevăr, scuze, am omis („m-am făcut că plouă”- în limbajul tău). Uite cum stă treaba:
„...
peste aşezarea îngrămădită
între fălcile muntelui,
ca o halcă de săturat sălbăticia”. Cu asta, cred că te-am lămurit cum este cu lianţii. Când sunt prea mulţi, construcţia se poate prăbuşi la fel de bine ca atunci când nu sunt suficienţi. Este vorba de un echilibru, de acel bun-simţ al folosirii. A nu se exagera!
În ceea ce priveşte versul eminescian, desigur că cel mai bine este cum a spus poetul: „dintre sute de catarge”, dar în niciun caz nu ar fi sunat bine "dintre câte catarge" ( "din câte catarge" ar fi fost altceva, dacă s-ar fi pus problema unui astfel de vers, desigur). Aşa că, prepoziţia „din” are rostul ei indiscutabil.
Şi, revenind la textul de faţă, "din câte uşi ar fi putut nimeri", ar fi mers cum zici tu dacă aş fi scris: "dintre uşile la care ar fi putut nimeri", însă e cu totul altceva, nu ca idee, ca exprimare.
Mulţumesc, amândurora, pentru implicare şi atitudine.
Vă aştept oricând,
Ottilia Ardeleanu
pentru textul : one way ticket deIntenția era de a realiza o mini serie. Sper să reușesc și să ajung la final. Prezența ta pe site mi-a dat încredere în deviza pe care-am adoptat-o cînd am pornit la drum, în această ciudată cruciadă :). Mulțumesc mult.
pentru textul : Crevasă între șansă și miraj deMarina, apreciez gestul tău de a atrage atenția asupra acestei apariții și, fiind o admiratoare a universului poetic atât de original al lui Adrian Grauenfels, pot spune că ai prins cu tușele poeziei sale. Adrian, mă bucură această ieșire pe hârtie și îți doresc numai succes, pentru că îl meriți pe deplin.
pentru textul : Apariție editorială 2007 – „În vizită la Ussais” de Adrian Graunfels deHialin, ai intru totul dreptate. Si eu simteam ca pe undeva exista un viciu dar intotdeauna cineva din afara poemului vede mult mai bine pentru ca este detasat. Iti multumesc f mult pentru sfatul aplicat asupra textului si nu dat doar asa pe deasupra. O sa revin asupra "cerbului". Inca o data iti multumesc. Cailean, iti multumesc si tie pentru atentie si da, e posibil ca in aramaica seol sa insemne "iad". Eu am intalnit cuvantul, nu-i niciun secret, intr-un studiu de-al lui Vasile Lovinescu, nu mai stiu daca in cartea "Incantatia sangelui" sau "Mitul sfasiat", din pacate nu mai am cartea la indemana si nu am o memorie mecanica buna. Pe internet am gasit definitia cuvantului seol la urmatoarea adresa: http://www.crestinortodox.ro/DR-SEOL-16559-330-1.html Violeta
pentru textul : Șoapte dedespre versiunea asta dar asa s-a intimplat sa l aud:
de-ajuns cât să-ţi ridice
vertebrele prin piele ca nişte ţepi
de-ajuns cât să te zbaţi precum o pasăre cu gâtul tăiat
oricum nu mai contează
anotimpul acesta
negru ca o ciumă pe străzile brooklynului
amestecă şobolanii cu oamenii
într-o simbioză perfectă
copii cu arme în mâini
copii în ochii cărora
a crescut cataracta
primăvară neagră cu muguri si gloanţe
primăvară neagră
cu ură şi smoala
de-ajuns cât să transpiri rece în mijlocul zilei
să cauţi întunericul ca o centură de siguranţă
înainte de impact
cheers!
pentru textul : primăvara neagră desimpatic text, dar un pic cliseistic.
pentru textul : Recapitulare deDa, Virgil. Este un fel de premieră (l-am postat simultan şi pe alt site). Deocamdată nu îmi propun să public pe hârtie textele din această serie. Ele sunt o încercare de discuţii interactive, unele dintre reacţii fiind preluate (cu specificarea interlocutorilor) si dezvoltate in postări viitoare. In acest sens, în măsura în care îmi este permis (aştept răspunsul tău) voi prelua păreri ce mi se vor părea interesante de pe celalalt site (fără a specifica sursa ci numai numele celui care a intervenit, sub eticheta, de exemplu, de „convorbiri particulare”).
De fapt ideea de a începe seria mi-a venit de la cele doua "mese rotunde" pe care le-ai propus. Sincer, nu mă aşteptam ca o abordare de genul celei pe care o propun să stârnească prea mare interes. Dar daca ea va prinde, in primul rând eu voi fi cel ce va câştiga.
Mai vreau sa adaug ca în cazul fiecărui autor asupra căruia mă voi focaliza (Heidegger, Ricoeur, Blaga, Wiigenstein, gnostici si alţii, eventual din alte contexte culturale decât cel occidental ), voi căuta să "intru" - pe cat va fi posibil - in pielea sa, fără a-l "deforma" ("deconstrui" si "re-descrie"). Din acest motiv este posibil ca de la un autor la altul punctele de vedere să nu coincidă; ba chiar să fie divergente. Rămânând ca la sfârşit să încerc a mă distanţa, inclusiv de punctul meu de vedere şi să privesc lucrurile „detaşat”. Proiectul mi se pare destul de greu de înfăptuit. De aceea am specificat în „Preambul” că „încep acest şir de texte, sperând că îl voi şi termina”. Omul propune şi…etc.
P.S. Mă bucur că a re-apărut Bobadil. Îi simţeam lipsa…
pentru textul : (1.1) Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuieşte Omul dePoezia Dorinului are întotdeauna greutatea pământului, sonoritatea profeților și subtilitatea chirurgicală a mânuitorilor și despicătorilor cuvântului. E rotundă, plină și grea. Trăirile sale subiective (probabil) se obiectivează în ambianța, întotdeauna armonică, a unor semne ancestrale, a unor amintiri comune omenirii întregi ca ansamblu de conștiințe fragmentare, difuze, a ființei umane care se descoperă pe sine însăși ca fiind centru și iradiere a universului văzut, dar căreia i s-a promis mai mult. O ființă umană care se plimbă de la concertele de Paște, prin apele cele de deasupra ale delfinei/cezara, înspre un olimp feminizat, apoi clinchetul candelabrelor ca un adagio al dragostei eterne.
pentru textul : candelabrele dePagini