pe aceleasi considerente, desi nu agreez stilul asta de comentariu va arat
sangeriu -sangerieaza (poate fi evitat)
multe rime involuntare, pot fi evitate.

dar eu nu comentez asa, si spun cum ca:
as scoate vorbitul despre arta. gheara e gheara. vorbitul despre arta, hodoronc - tonc arata, scuze, snobism.

in rest o poezie aparte, cu aer deosebit.

Mădălina,
deja com mele sînt monotone la tine. trebuie să te rog la fiecare text postat să corectezi. unele greşeli au fost semnalate deja de Alina dar mai sînt şi altele.

Aziza,

Treaba aia cu „oricand ma poti trimite la colt” îmi plăcu! Pt. că îmi aduse aminte de un film de demult. Cu indieni (din America). În care fiecare din trib era şef peste ceva. Rămăsese un singur ins la sfârşit. Şi cum nu mai era rost de nici o «şefie» mai acătării, i-s-a acordat titlul de „Şef peste Colţul Mic” (adică scuzaţi, pardon, mersi – peste privată de-i zice azi, lucrurile au evoluat, wash room). Şi cum nu am şi n-am avut pe aici nici o şefie, nici măcar a Colţului Mic, nu văd cu aş putea să te pun la vreun colţ.

Adrian,

Încântat, domnul meu. Te aştept şi altă dată să mai discutăm. Chiar şi pe internet. Şi chiar despre gramatică. (« Orice semn, ori sistem de semne, este ori poate deveni simbol». Cine o fi scris asta?). Cineva îl opreşte pe altcineva: Nu vă supăraţi, aştept pe cineva să-mi spună dacă asta-i strada Frumoasă. Nu mă supăr, aşteptaţi…Cred că aştept degeaba.

Alma, Virgil şi Silvia (dar, mai ales, Virgil),

Ajunge! Ci că la un interviu – de-i zice acu’ «casting» - pentru un rol de june prim într-un film,
apare un pricăjit. Ascultă dom’le, ai 1,80 cel puţin? Nu. Ai perimetrul toracelui de…? Nu. Alergi suta de metri în…? Nu…Şi atunci de ce-ai venit? Să vă spun că nu treb’e să contaţi pe mine. Mutaţi, vă rog, castingul din pagina asta. Că textul meu amărât a făcut destul rating. Punct. Şi nu de la capăt.

te roagă Vlad să corectezi textul.

dar cred ca exagerezi: e doar o mica incercare, mai degraba nereusita.

cred ca nu merit atatea superlative Raluca, e cam mult si excelent si desavarsit si nemaipomenit.
ai tot dreptul sa-ti spui parerea si eu bineinteles sa-mi asum huiduielile, dar daca e o ironie da-mi voie sa te invit
sa faci referire doar la text, aprecierea asta cum ca sunt "buna" pentru ca poemul are "de toate"
si referirea la gustul "rafinat" a lui Nicodem mi se par putin cam deplasate...
oricum ar fi, multumesc de semn!

este adevărat că lirismul se rupe în acel loc, este parte din jocul poetic al acestui text. Mulțumesc pentru aprecieri

"sigur, asta e un site de literatura. dar cred ca poate fi apreciata si decizia de a scrie, pur si simplu, despre ceva. idei sunt, pasaje surprinzatoare sunt, oricum.".... Corect. De aceea exista Santierul literar.
Again, avem doua probleme aici: prima, care anume este scopul cu care Cristina foloseste site-ul. A doua, este frecventa cu care Cristina posteaza astfel de "materie prima".
Cu siguranta nu dispretuiesc experienta ei si nici preocuparile ei. Dar, asa cum am scris initial "ceea ce este regretabil este faptul ca ai putea folosi astfel de materiale ca materie prima pentru a face arta.". Dar ea alege doar sa se "descarce" aici. Nu sa creeze. Acest lucru eu am numit "blogareala". Si sper sa fi fost inteles. Hermeneia, intr-un mod deliberat, nu contine sectiunea de blog. Exista optiunile de note si jurnal in contextul prozei, sau "cutia cu nisip" in contextul experimentului. Si ele pot fi vazute ca inrudite cu blogul. Daca daca cineva alege sa posteze mediocru chiar si acolo, ma tem ca putini vor mai fi interesati sa citeasca asa ceva. Pentru simplul motiv ca, de bine de rau, Hermeneia se straduieste sa fie un site de literatura online. Oricit de mult este dispretuita sau abuzata notiunea de literatura online.

M-am hotărât să nu mai scriu poezie, decât despre gesturi măreţe. Voi evita volutele de mică amploare, ploile reci de toamnă, şi despărţirile... Voi omite sentimentalismele, durerea, singurătatea, lipsa poftei de mâncare, sufletul, suferinţa, melancolia şi alte prostii care nu interesează pe nimeni - voi scoate din vocabular, eu, împreună cu mine şi mie.
Despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi. Cu cât vor fi mai puţini, cu atât mai lungi, epopei, voi scrie la apocalipsă sau, măcar, la un tsunami mai mare (poate la un cutremur de peste 9 grade richter).
Într-o metropolă aglomerată, cu victime sigure şi zgârie-nori, voi scrie un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru, pentru ca sângele să se scurgă liniştit, ca măduva prin oasele metroului.
Voi scrie despre lebedele negre, despre pasărea de cenuşă, despre prăbuşirea piramidelor în groapa marianelor; voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice îşi vor freca şoldurile într-o măreaţă, copleşitoare iubire - îmi voi căuta printre ruine prietenii, câinii lor, jocurile lor preferate... Le voi număra cicatricile, organele, visurile, speranţele...
Despre ei voi scrie. Au fost şi sunt mărunţi, fac greşeli mari, şi gesturi de mică amploare; voi scrie despre experienţa lor exotică, despre marea mirare a acelui moment în care au înţeles că au trăit în miracol atât amar de vreme fără să ştie; voi scrie despre marea trecere, marea apă, marea lăcomie, şi mica întâmplare a naşterii unei lumi intrată în cartea recordurilor ca fiind cea mai bună dintre lumile posibile.
Pentru mine şi sufletul meu chinuit în care eu trăiesc alături de ei gesturi mărunte...

Ce să spun, Virgile?! Pui o mulțime de întrebări, la unele dintre ele găsind singur un posibil răspuns. Ce vreau să subliniez este că textul meu, extrem de scurt, am fost obligat, într-un fel, să-l concentrez pentru a fi expus pe un interval de 10 minute, timp care mi-a fost acordat de organizatori pentru întȃlnirea anunțată în subtitlu. Și aceasta, tocmai pt. a da posibilitatea unor discuții care să nu epuizeze nici ele tema ci să deschidă noi posibilități de continuare interactivă prin prezentări și discuții pe această temă. (Sper că voi reuși să mai prezint și aici unele texte despre Budism, acesta fiind doar un început. Pt. că el, Budismul, mă preocupă de mai bine de 30 de ani și, pȃnă acum am ezitat să vorbesc despre el. Dar toate trebuie să aibă și un început. Mai prost sau mai bun.) Voi răspunde, totuși la o obiecție a ta. Cea legată de compararea „merelor cu perele”. După știința mea, este în neregulă să adunăm, de exemplu, caii cu măgarii. Și nu numai matematic, ci și în realitate. Pentru că rezultă catȃrii. Care sunt un accident genetic, ei ne reproducȃndu-se. Pe cȃnd o comparare a „merelor” cu „perele” nu mi se pare deloc nepermisă sau inutilă. Asta e o obsevație de principiu. Este, într-adevăr, greu, aproape imposibil, să vorbești despre două contexte culturale extrem de diferite, dintr-unul făcȃnd tu însuți parte. Fără a mai face alte considerații, vreau să spun că, pe timpuri, instructorul meu de yoga îmi spunea că noi, eoropenii, postulăm, de exemplu, existența tahionilor (particule elementare care ar permite întoarcerea în timp); în schimb, extrem orientalii „experimentează” interior o astfel de întoarcere. (Nu mai vorbesc de conceptul de „Moarte”; care, ca un concept abstract ce se află, ne este forte ușor să-l aplicăm altora, dar ne vine foarte greu, dacă nu imposibil, să-l experimentăm pe propria piele). Un sens similar se poate desprinde și din următoarea povestire Zen. Care spune că la un Maestru al Maeștrilor (i.e. un „iluminat”) tot veneau unii și alții pentru a pune tot soiul de întrebări. El, de obicei, tăcea. Dar avea alături, tot timpul, un anumit discipol, foarte doct, care dădea răspunsuri, extrem de documentate, din diverse Scripturi. La un moment dat, unul dintre vizitatori, după ce primise un astfel de răspuns, s-a adresat Maestrului: Extraordinar, discipolul tău trebuie să fie foarte aproape de iluminare! Răspunsul Maestrului: Fii serios, citește prea mult! Cred că noi, într-adevăr, citim prea mult și experimentăm, în interior, prea puțin. Bazȃndu-ne prea mult pe o exprimare cȃt mai „logică” pentru a ne transmite unul altuia ce gȃndim. Și, mai ales, ce gȃndim despre ce a spus unul și altul și nu despre ceea ce „experimentăm” noi înșine. Dacă vei urmări istoria filosofiei după Platon și pȃnă în zilele noastre, cred că vei putea observa că ea este un șir întreg de comentarii la comentarii, chiar dacă unele dintre ele încearcă să le contrazică, cu „argumente logice” pe unele precedente. (Se pare că numai presocraticii și, cel mult, Platon, au „experimentat” filosofia). Și te voi întreba: care „logică”? Pentru că, într-un eseu precedent, postat prima dată pe Hermeneia și care văd ca a ajuns la peste 6oo de „citiri” (ceea ce, trebuie să recunoști, cu nu este o cifră nesmnificativă) arătam, vorbind despre ce se întȃmplă azi prin domeniul „logicii” că acest domeniu s-a fărȃmițat și procesul continuă, într-o puzderie de „logici”, absolut disjuncte, o dată cu apariția „paraconsistenței”. Dar ajunge… (deocamdată)

Erata: pe dreapta. P.S. Francisc, nu am inteles "ps: sorry virgil ptr...".

adica... alb:) despre purificare, iertare, schimbare... si cine mai stie ce-o mai fi trebuind sa sufere fantana intru schimbarea apei si a capacitatii de a darui... Multam de prea aleasa-ti parere subiectiva:)

Spirituală parodia (deși nu cunosc textul vizat). Ar merge (mai ales prin ultima strofă) și pentru "Istoria literară la două mâini" a domnului N. Manolescu...

da, așa e. mulțumesc frumos.