„așa a spus și a-nceput să cânte toate culorile la un loc” ... care e subiectul pentru „a-nceput”? Că dacă e „culorile” atunci trebuie și verbul la plural „au început”. Dacă subiectul e același ca și pentru verbul „a spus”, atunci e bine așa cum ai scris
e logic ce spui eu aș adăuga faptul că și autoreferențialitatea implică acel tragism existent la un nivel maxim de sinceritate caracteristică mulțumesc ptr opinie, știi cât contează
Eu observ o inconsecvență a timpurilor verbale începând chiar cu titlul (verbul din titlu este la prezent, iar în poem predomina trecutul). Eu am citit totul la prezent, fiindcă acest poem mi-a zâmbit precum iarna când întârzie la un film :)
iarna întârzie la un film
nu ninge
peste hornuri ceața
mă plimb pe chipurile oamenilor
încet
mai încet ca oricând
îmi agăț privirea de fiecare trecător
și cânt
doi mă aud
întorc capul
fetița în bleumarin îmi zâmbește
afon cum sunt tac cu teama în suflet
iarna nenăscută
îmi plimbă obrazul ei pe fular
nu ninge
aud pașii fulgilor
trecând bariera din nordul orașului
își trage sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii
nu ninge
dar eu mă prefac că ninge
suflu peste ceaiul fierbinte
îmi încălzesc mâinile pe o ceașcă ciobită
ca pe vremea când exista teama de a sparge porțelanuri
niciodată iarna nu a fost mai abstractă
sufletului nostru dornic de poveste
niciodată iarna nu ne-a visat atât de mult
nu ninge
ies paparude să danseze
în jurul maidanelor din care curg câini zgribuliți
să tragă o țigară cu ochii pe horn
diii câine-căluț
mai plimbă-mă pe sub pod
în nordul orașului
o să-ți cânt ușor
să mă îmbrățișeze fetița în bleumarin
(pe horn - este scris de două ori)
La mulți ani, Sebi! ... și ierni frumoase, de poveste!
nu inteleg de ce impresia andreei duce cu gindul la acel dicton. unii chiar simt durerea in stomac. sau golul in inima. va multumesc tuturor pentru trecere si opinii
Virgil are dreptate in ceeace ma priveste, deci Ecaterina, imi cer scuze ca sunt un badaran batran. Si cand o sa vad ca n-o mai pupi pe Ela de jur-imprejur pe agonia doar de dragul epoletilor ei de matroana cu poze si motto-uri diverse in pagina de autor o sa-mi cer scuze o data si inca o data si inca o data. Pana la urma trebuie sa acceptam o anumita conditionare, cam la asta s-ar rezuma "disputa" noastra copile. Si scuze de off-topic in subsolul acestui text, unul dintre cele rafinate. Andu
dragul meu, multe lucruri nu sint scrise in regulament in mod explicit dar totusi acolo scrie:
18. Un text care prezintă greşeli gramaticale, de tipărire şi asupra căruia s-a atras atenţia de către
moderatorii sau editorii site-ului trebuie corectat în cel mult douăzeci şi patru de ore. Necorectarea la timp duce la anularea vizibilitaţii textului.
Hermeneia se straduieste sa ofere o imagine cit de cit agreabila. Exista o multitudine de cai prin care se poate strica asta. Noi te-am rugat sa nu mai pui ziua si data acolo. Corpul textului este dedicat corpului textului si nu altor tipuri de informatie.
citită invers... adică: partea a doua e de fapt începutul, prima parte fiind cea ordonată de prezența lui Dumnezeu, în care masa nu e răsturnată și farfuria e la locul ei, în toată povestea. Acum comentariul ar fi: incepe melodramatic și desuet, dar se termină bine (primele două versuri). Toată stima și mulțam pentru răbdarea de a mă citi.
Iulia, nu stiu daca din dorinta de a surprinde esenta, nu reduc uneori totul la nimic:) multumesc ca ai adus citatul din Cioran, eleganta exprimarii lui nu suporta comparatie... doar ideea cu tipatul, ne mai impinge inainte cativa pasi tremurati ... Ioana, „tipatul” ar putea fi si semn de viata, sau ... „echilibrul” (cu carjele de rigoare) :) da, pasarea ca si timpul, sunt unele din motivele carora eu le atribui multe sensuri... multumesc de cuvintele voastre, ma bucur ca v-ati rasucit in acelasi dor, care nu este intotdeauna o lipsa, uneori poate fi un preaplin.
Un text subtil, de autentică frumuseţe, deopotrivă trăit şi gândit. Limpede şi profund în acelaşi timp. Nu doar corect, cum zice Marynna, care a intuit, însă, foarte bine geometria ideii şi structurării lui.
E locul, aici, să precizez că nu m-a deranjat polemica iscată între mine şi Marynna. Şi asta, pentru că ea scrie bine. Doar că a încercat să mă toarne la Virgil cu ce am zis despre hermeneia.
Virgil, n-am zis despre hermeneia ce ai înţeles tu. Şi n-am zis despre hermeneia! Trebuie să ţii seama de context, ca şi de faptul că pe hermeneia sunt şi eu. Deci am zis şi de mine. Interpretarea Marynnei e a ei, iar nu a mea. Eu ziceam de autori, de ea, de mine, de tine, chiar şi de Florin Şandru şi de cine mai vrei, care nu suntem (încă!!!), din păcate, autorii acelui "Mais ou sont le neiges d'antan?". Şi nu o ziceam încercând să apreciez valoarea site-ului, ci ca să apăr o cu totul altă idee. Dar mi-a plăcut (pe cuvânt!) cum ai reacţionat şi te-am regăsit în reacţia asta. Începuse, de altfel, să mi se pară ciudat acordul dintre noi.
Cât despre comentariile bilioase, revanşarde în stil grobian, am spus-o şi eu: ele îi discreditează pe autorii lor. Dovadă - felul în care s-au desfăşurat cele de sub textul tău.
eu admir perseverența ta. Din scurta mea experiență de viață pot spune că ai mai multe șanse decît cei care abandonează. Dacă perseverența este însoțită de progres (adică de schimbare). Cam ăsta e paradoxul succesului. Pe deoparte intransigență, pe de alta maleabilitate. Anyway, texte care încep cu „tîrfă viața asta” sînt handicapate din start. Pentru că formula asta este ori vers de manea (sau manelă, sau cum i s-o mai fi spunînd), ori vers pierdut undeva prin anii '40 din secolu' trecut.
- „ţinută de mai bine de-o-ncredere” sună aiurea în limba română și ca formulă e o chestie optzecistă (sau poate chiar mai devreme) și care te face doar să zîmbești nostalgic, eventual.
- „arătătorul înmuiat în păcate”, ... well chestia asta m-a făcut să rîd pe înfundate. Prefer să nu îmi dau drumul la imaginație dar pe bune că sună cel puțin... bizar.
- „mă-neacă falsităţi
scrum azvârlit mai mereu
în ochii mei nefumătoarea
o pipă a păcii între duşmani de moarte
sau un trio în numele iubirii” -... am citit strofa asta și chiar dacă am făcut șpagatul cu mintea și tot nu am priceput ce a vrut să spună. Nu știu dacă a arunca bombastic cu cuvinte califică un text la ceva.
Ultima strofă este și ea bizară. După ce citești un astfel de text ai senzația că ori ai avut o cădere bruscă de tensiune ori s-a luat lumina pentru citeva minute. Și apoi te tot întrebi ce are asta cu așa zisele „cîntece violete”. Nu de alta dar ăsta pare mai degrabă un cîntec vinețiu.
Un eseu interesant și cred că e un "spațiu creativ" în care te apleci cu multă străduință și chemare. Poate ar trebui menționat că personajul din "Zenobia" se identifica cu soția lui, într-un anume fel. Văzut și prin această prismă, romanul prinde și alte conotații, cred. Dar e doar o idee care duce în altă direcție. A vorbi despre Gellu Naum și opera lui este foarte greu; a-l încadra între suprarealiști când el nu se definea a fi printre ei, iarăși e complicat. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas la Paris și nu s-ar mai fi întors în țară? De multe ori m-am gândit la această posibilă opțiune a destinului său. Mă intrigă (și poate aici îmi găsesc răspunsul parțial) ce afirma ntr-un interviu oferit Simonei Popescu (despre care aminteai în eseu): „Ador oamenii care, asemeni magicienilor, declanșează cu cîteva cuvinte, cu cîteva linii, terifiantele crize de conștiință, acei oameni care opresc poeții pe stradă ca să le urle în urechi: renunțați la literatură, acei oameni care opresc atleții în momentul precis al aruncării discului ca să-i întrebe: la ce bun ?, acei oameni care deschid mormintele ca să elibereze viața, ospiciile ca să elibereze rațiunea. Gesturile lor sînt o serie de curse întinse unei false vieți, unei false iubiri, unei false rațiuni. Oamenii aceștia, de obicei, supără prin veșnica lor nemulțumire". Pentru că, nu-i așa? „Orice poet adevărat e un subversiv" (Gellu Naum).
e bine ca e babatorit, riscul de a ne repeta nu exista, caci in fiecare an scoatem strugurii din aceeasi vie dar zdrobindu-i sub pumni ne iese alt vin decat cel de anul trecut sau al vecinilor. de ce? pentru ca teascul e diferit. multumesc pentru popas, lectura si sfatul bun.
Ioana, dacă te-am pierdut poate am să te găsesc altă dată. nu-mi dau voie să-mi explic textele. nici nu consider că trebuie să le apăr. pot doar să mă bucur cînd cineva pricepe sau simte. Gorun, mă bucură mai mult faptul că cineva a înțeles ceva, decît penița în sine și sper ca acest lucru să nu te supere. îți mulțumesc!
solomon - starea dominantă, înainte de momentul lansării , e de buimăceală și goană fără rost după un timp care nu-ți e niciodată suficient. Vine amețirea completă, copleșitoare, a evenimentului propriu-zis. Abia apoi discernerea semnificațiilor acestui moment de finalitate a unui parcurs, cântărirea vorbelor ce s-au spus și a împlinirilor sau neîmplinirilor ce le-au provocat. Pentru mine însă, cu mult înainte, noua carte care apare înseamnă un pariu câștigat cu mine însumi, conștiința tonică a faptului că sunt în grafic și că, în ciuda tuturor vorbelor și reacțiilor celor ce nu înțeleg de ce atâta înfrigurată străduință de a nu face pauze, de a merge înainte cu orice preț, am mai lăsat un semn al trecerii mele pe pământ și certificarea că nu fac umbră acestei țărâni chiar degeaba. Străduințele mele au fost depuse până la extenuare. În ultimele două săptămâni mi-a fost greu și corpul nu mă mai sprijinea. Am făcut câteva crize de inimă, începuturi de fibrilații, scăderi de tensiune până sub 10 și de câteva ori am vrut să dau telefon la Salvare, simțind că e periculos și că, în orice moment, o agravare ar putea să fie fatală. Atunci am pus frână tuturor acestor zbateri ( pentru că eu sunt un tip care se consumă enorm pe dinăuntru) și mi-am făcut un program de odihnă. Asta a fost, oboseala. Cum m-am odihnit mai mult, au început să mă lase durerile. Acum vreau să iau totul ca o bucurie și să dau la o parte orice tensiune interioară. Vreau să fie o sărbătoare și un moment care să-mi dea aripi pentru a porni apoi de la început, într-o altă cursă de un an întreg. Cam asta e, așa, la o primă trecere în revistă. Știi tu că, de fapt, tot ce simțim e mai complex și mai greu exprimabil prin cuvinte.
cu multi ani in urma, cred ca destul de multi pentru ca nu-mi mai amintesc alte detalii, am descoperit o carte scrisa de Herta Müller, "Animalul inimii", o carte tulburatoare ce propune cititorului sa priveasca lumea cu uimirea si ingenuitatea copilului. aceasta proza a ta, mi-a amintit de "Animalul inimii", simt acelasi sarm fermecator intr-un amestec fluent de copilarie si maturitate. incantata de lectura! anna
observ, Profetule, ca fiece literă a fiecarui cuvant pe care mi l/ai adresat poartă stăruința persuasiunii tale și că ai cautat, de asemenea, insistent sa imi desfintezi pana la amanunt mesajului. ceea ce am scris aici este, asa cum am incercat sa spun inca din titlul, o parere, o constatare personala care nu cauta sa invinuiasca pe nimeni si nici sa anuleze vreo comportare a membrilor acestui site, dar, mai ales al initiatorului si propietarului. asadar, din punctul meu de vedere, nu exista o dilema. în aceași ordine de idei, ceea ce voiam să spun este tocmai ce am spus. adică: unii sunt "locotenentii" tăi nu pentru că tu i-ai constrâns să fie, ci pentru că simt nevoia de a fi supuși cuiva, conduși sau preamări. mereu există astfel de oameni. eu nu am făcut decât să constat existența lor și prin această constatare am intenționat să evidențiez o situație reală, nebenefică siteului, în opinia mea. "Ce rost ar mai avea să mă încurc cu oameni care nu pot să gîndească estetic și singuri?!" corectă observatia ta retorică. cred că în asta constă și esența siteului: de a strânge într-un loc virtual oameni cu sete nestinsă de frumos, oameni care se cunosc bine pe ei înșiși și puterile lor. în opinia mea cred că unor astfel de oameni le poti spune deschis și sincer unde greșesc, cum și de ce, dacă tu crezi că o fac. în această idee și motivat de aceste sentimente am scris "o părere retroactivă pentru a nu se mai repeta". cu reverenta.
...te citesc de ceva timp, știu că ai potențial, de aceea îmi permit o sugestie.
am să explic și de ce, ca să poți face diferența.
poemul e bun, dar începe cu banalul plâns al frunzelor despre care s-a mai scris.dacă ai scoate primul vers și ai modifica un cuvânt, s-ar schimba sensul...
aș începe așa
„
mușcată de toamnă
sărăcia umblaților decojește...”.e poemul tău și respect decizia ta:)
mi-a plăcut mult finalul...
„nicăieri un obraz mai puternic
să-și întoarcă și cealaltă parte.„
pentru detalii si timpul acordat, dar chiar nu sunt de acord. In ceea ce priveste ritmul poate ca e loc de mai bine, dar rimele alea chiar nu sunt fortate, cuvintele se "aduna" unul langa altul intr-o frazare fireasca, sensul exista si nu e inconjurat de banalitate. In fine, este opinia dumneavoastra si o respect.
Nicodeme, eu nu am vazut pe nimeni sa se "agrandizeze". Cel putin nu in contextul acesta imediat. Dar te-am vazut pe tine "bolnav de invidie" (sau de ce-o mai fi aia) de citeva ori pe sub textele mele, ca si acum de fapt, cind nu spui nimic, nu iti justifici opiniile ci doar te fandosesti ca o adolescenta histrionica pufnind si bufnind vis a vis de cum scriu sau ce scriu eu. Iar uneori chiar exprimindu-ti ofuscat dezaprobarea fata de opiniile altora care, vezi Doamne, vad altfel decit tine. Pina ai sa inveti sa te comporti si sa intri intr-o polemica de idei in mod inteligent nu cred ca se merita sa iti acord prea mare atentie. Desi trebuie sa recunosc ca ai uneori si un rol pozitiv, reusesti sa ma amuzi ca si un clown. Si chestia asta face mult uneori cind zilele sint mai sumbre. Asta cind ghidusiile tale nu ies chiar de tot in decor. In ceea ce priveste insa o eventuala receptivitate a ta cu privire la parerea altora fata de felul in care tu scrii si ce scrii, mi-am pierdut de mult nadejdea ca mai poti avea asa ceva. Nu ma exprim cu privire la cauze pentru ca le stiu. E boala grea. Mai ales cind nu o vezi.
Cristi, in niciun caz "eu ma fortam sa sed"... e hazliu si nu e cazul, sugereaza o crampa... neliterara. Oricum, desi plin de pretiozitati feminine la care sunt sigur ca vei renunta cand iti vei "regasi" sexul literar (pentru ca acesta exista, orice ar spune oricine), poemul curge binisor. Go on, Andu
Radu Nef, de ce, voalat, vă victimizaţi? Şi de ce sunteţi nerecunoscător? :) V-am ajutat din plin, încă din primul comentariu - dpmdv, textul trebuie şters. Apoi, scrieţi altul. Dar să fie proză, poezie, eseu, articol, impresie etc... Orice, dar nu toate deodată, pe axă filosofică. Filosofie are deja caracter ezoteric, de ce să s-o complicăm şi mai mult, liricizând-o? Ăsta e sfatul meu.
Şi nu, n-am reuşit să scriu din prima, pentru că nu-mi ieşea rima :).
Tincuța, și textul în sine este scris pe nerăsuflate, și chiar de când l-am scris am fost conștientă că "am dat peste ceva", că voi fi nevoită să revin și să fac mai mult decât o proză scurtă din el, pentru că sunt atâtea direcții în care pot merge cu acest început. Mă bucură să-mi confirmi a fi privit și tu bucățica aceasta de proză la fel. Mulțumesc. Vlad. Dacă am scris textul pe nerăsuflate, cum spuneam mai sus, atunci vei vrea să afli poate că alegerea numelui mi-a luat mult mai mult timp. Mult mai mult decât mi-a luat la oricare alt text, aș spune, și da, ai reușit să prinzi câteva dintre valențele sale cu o atenție care mă onorează. Când scrii un text plin de detalii, e plăcut să ai cititori atenți la aceste detalii. Iar Amsterdamul... ehei, Amsterdamul. Aveam nevoie, I guess, de un oraș nu numai libertin, dar unul care să sugereze tocmai lipsa memoriei. Pentru că Amsterdamul cel puțin mie asta îmi spune. E un oraș în care prezentul este copleșitor (prezentul personal, dacă pot spune asta, nu vorbesc despre istorie). Finalul, zâmbesc. Știi că ai dreptate? Știi că nici eu n-am remarcat schimbarea asta? Uite că m-a luat și pe mine prin surprindere. Bine că mi-ai atras atenția. Dorin. Toată povestirea a pornit de la imaginea propusă de Virgil. Personajul principal, cel care vorbește, este doar atât: un cap. Un creier, cu alte cuvinte, un receptacul de amintiri și de vise - nu numai ale ei - , într-o lume imaginată în care copiii se nasc fără puterea de a își mai imagina, visa, aminti, și în care se servesc de aceste "receptacule" pentru a-i învăța și ghida în aceste locuri, ca într-o călătorie permanentă. Copilul nostru, Arius, este imaginea distorsionată a acestui viitor al copiilor cărora le lipsește exact atributul copilăriei - imaginația, jocul. În această lume, personajul principal are într-adevăr nevoia unui reper propriu, care aparent se manifestă în dorința de a avea corp și senzații asemenea celor vii, dar care la nivel de subconștient -și ce fel de subconștient poate avea cineva în care s-au îndesat memorii și vise colective? - se refugiază în această bătrână care da, ai intuit bine, este un fel de moira. Îți mulțumesc și ție pentru citirea de dincolo de rânduri, și cred că mi-ați încurajat toți dorința de a transforma fragmentul acesta în ceva mult mai consistent.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
„așa a spus și a-nceput să cânte toate culorile la un loc” ... care e subiectul pentru „a-nceput”? Că dacă e „culorile” atunci trebuie și verbul la plural „au început”. Dacă subiectul e același ca și pentru verbul „a spus”, atunci e bine așa cum ai scris
pentru textul : știu că se poate dee logic ce spui eu aș adăuga faptul că și autoreferențialitatea implică acel tragism existent la un nivel maxim de sinceritate caracteristică mulțumesc ptr opinie, știi cât contează
pentru textul : Recunosc & deEu observ o inconsecvență a timpurilor verbale începând chiar cu titlul (verbul din titlu este la prezent, iar în poem predomina trecutul). Eu am citit totul la prezent, fiindcă acest poem mi-a zâmbit precum iarna când întârzie la un film :)
iarna întârzie la un film
nu ninge
peste hornuri ceața
mă plimb pe chipurile oamenilor
încet
mai încet ca oricând
îmi agăț privirea de fiecare trecător
și cânt
doi mă aud
întorc capul
fetița în bleumarin îmi zâmbește
afon cum sunt tac cu teama în suflet
iarna nenăscută
îmi plimbă obrazul ei pe fular
nu ninge
aud pașii fulgilor
trecând bariera din nordul orașului
își trage sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii
nu ninge
dar eu mă prefac că ninge
suflu peste ceaiul fierbinte
îmi încălzesc mâinile pe o ceașcă ciobită
ca pe vremea când exista teama de a sparge porțelanuri
niciodată iarna nu a fost mai abstractă
sufletului nostru dornic de poveste
niciodată iarna nu ne-a visat atât de mult
nu ninge
ies paparude să danseze
în jurul maidanelor din care curg câini zgribuliți
să tragă o țigară cu ochii pe horn
diii câine-căluț
mai plimbă-mă pe sub pod
în nordul orașului
o să-ți cânt ușor
să mă îmbrățișeze fetița în bleumarin
(pe horn - este scris de două ori)
La mulți ani, Sebi! ... și ierni frumoase, de poveste!
pentru textul : iarna întârzie la un film denu inteleg de ce impresia andreei duce cu gindul la acel dicton. unii chiar simt durerea in stomac. sau golul in inima. va multumesc tuturor pentru trecere si opinii
pentru textul : if you go away deVirgil are dreptate in ceeace ma priveste, deci Ecaterina, imi cer scuze ca sunt un badaran batran. Si cand o sa vad ca n-o mai pupi pe Ela de jur-imprejur pe agonia doar de dragul epoletilor ei de matroana cu poze si motto-uri diverse in pagina de autor o sa-mi cer scuze o data si inca o data si inca o data. Pana la urma trebuie sa acceptam o anumita conditionare, cam la asta s-ar rezuma "disputa" noastra copile. Si scuze de off-topic in subsolul acestui text, unul dintre cele rafinate. Andu
pentru textul : poetul I deAranca, asta e! Se mai intampla si asa. multumesc pentru vizita.
pentru textul : murmur deNu pot spune că nu are un anumit farmec textul acesta dar parcă îi lipsește ceva.
pentru textul : Duhul din mine deserios?
pentru textul : Necercul dedragul meu, multe lucruri nu sint scrise in regulament in mod explicit dar totusi acolo scrie:
18. Un text care prezintă greşeli gramaticale, de tipărire şi asupra căruia s-a atras atenţia de către
moderatorii sau editorii site-ului trebuie corectat în cel mult douăzeci şi patru de ore. Necorectarea la timp duce la anularea vizibilitaţii textului.
Hermeneia se straduieste sa ofere o imagine cit de cit agreabila. Exista o multitudine de cai prin care se poate strica asta. Noi te-am rugat sa nu mai pui ziua si data acolo. Corpul textului este dedicat corpului textului si nu altor tipuri de informatie.
pentru textul : Umbre căzute din lună detitlul m-a dat gata. ma astepam la un text mai pe masura lui. finalul indeosebi mi se pare prea melodramatic.
pentru textul : inhalaţii cu kerosen decitită invers... adică: partea a doua e de fapt începutul, prima parte fiind cea ordonată de prezența lui Dumnezeu, în care masa nu e răsturnată și farfuria e la locul ei, în toată povestea. Acum comentariul ar fi: incepe melodramatic și desuet, dar se termină bine (primele două versuri). Toată stima și mulțam pentru răbdarea de a mă citi.
pentru textul : încotrova deIulia, nu stiu daca din dorinta de a surprinde esenta, nu reduc uneori totul la nimic:) multumesc ca ai adus citatul din Cioran, eleganta exprimarii lui nu suporta comparatie... doar ideea cu tipatul, ne mai impinge inainte cativa pasi tremurati ... Ioana, „tipatul” ar putea fi si semn de viata, sau ... „echilibrul” (cu carjele de rigoare) :) da, pasarea ca si timpul, sunt unele din motivele carora eu le atribui multe sensuri... multumesc de cuvintele voastre, ma bucur ca v-ati rasucit in acelasi dor, care nu este intotdeauna o lipsa, uneori poate fi un preaplin.
pentru textul : mă-ntorc în dor deUn text subtil, de autentică frumuseţe, deopotrivă trăit şi gândit. Limpede şi profund în acelaşi timp. Nu doar corect, cum zice Marynna, care a intuit, însă, foarte bine geometria ideii şi structurării lui.
pentru textul : interludiu|mîinile deE locul, aici, să precizez că nu m-a deranjat polemica iscată între mine şi Marynna. Şi asta, pentru că ea scrie bine. Doar că a încercat să mă toarne la Virgil cu ce am zis despre hermeneia.
Virgil, n-am zis despre hermeneia ce ai înţeles tu. Şi n-am zis despre hermeneia! Trebuie să ţii seama de context, ca şi de faptul că pe hermeneia sunt şi eu. Deci am zis şi de mine. Interpretarea Marynnei e a ei, iar nu a mea. Eu ziceam de autori, de ea, de mine, de tine, chiar şi de Florin Şandru şi de cine mai vrei, care nu suntem (încă!!!), din păcate, autorii acelui "Mais ou sont le neiges d'antan?". Şi nu o ziceam încercând să apreciez valoarea site-ului, ci ca să apăr o cu totul altă idee. Dar mi-a plăcut (pe cuvânt!) cum ai reacţionat şi te-am regăsit în reacţia asta. Începuse, de altfel, să mi se pară ciudat acordul dintre noi.
Cât despre comentariile bilioase, revanşarde în stil grobian, am spus-o şi eu: ele îi discreditează pe autorii lor. Dovadă - felul în care s-au desfăşurat cele de sub textul tău.
eu admir perseverența ta. Din scurta mea experiență de viață pot spune că ai mai multe șanse decît cei care abandonează. Dacă perseverența este însoțită de progres (adică de schimbare). Cam ăsta e paradoxul succesului. Pe deoparte intransigență, pe de alta maleabilitate. Anyway, texte care încep cu „tîrfă viața asta” sînt handicapate din start. Pentru că formula asta este ori vers de manea (sau manelă, sau cum i s-o mai fi spunînd), ori vers pierdut undeva prin anii '40 din secolu' trecut.
pentru textul : în casa îngerilor nu se fumează de- „ţinută de mai bine de-o-ncredere” sună aiurea în limba română și ca formulă e o chestie optzecistă (sau poate chiar mai devreme) și care te face doar să zîmbești nostalgic, eventual.
- „arătătorul înmuiat în păcate”, ... well chestia asta m-a făcut să rîd pe înfundate. Prefer să nu îmi dau drumul la imaginație dar pe bune că sună cel puțin... bizar.
- „mă-neacă falsităţi
scrum azvârlit mai mereu
în ochii mei nefumătoarea
o pipă a păcii între duşmani de moarte
sau un trio în numele iubirii” -... am citit strofa asta și chiar dacă am făcut șpagatul cu mintea și tot nu am priceput ce a vrut să spună. Nu știu dacă a arunca bombastic cu cuvinte califică un text la ceva.
Ultima strofă este și ea bizară. După ce citești un astfel de text ai senzația că ori ai avut o cădere bruscă de tensiune ori s-a luat lumina pentru citeva minute. Și apoi te tot întrebi ce are asta cu așa zisele „cîntece violete”. Nu de alta dar ăsta pare mai degrabă un cîntec vinețiu.
Un eseu interesant și cred că e un "spațiu creativ" în care te apleci cu multă străduință și chemare. Poate ar trebui menționat că personajul din "Zenobia" se identifica cu soția lui, într-un anume fel. Văzut și prin această prismă, romanul prinde și alte conotații, cred. Dar e doar o idee care duce în altă direcție. A vorbi despre Gellu Naum și opera lui este foarte greu; a-l încadra între suprarealiști când el nu se definea a fi printre ei, iarăși e complicat. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas la Paris și nu s-ar mai fi întors în țară? De multe ori m-am gândit la această posibilă opțiune a destinului său. Mă intrigă (și poate aici îmi găsesc răspunsul parțial) ce afirma ntr-un interviu oferit Simonei Popescu (despre care aminteai în eseu): „Ador oamenii care, asemeni magicienilor, declanșează cu cîteva cuvinte, cu cîteva linii, terifiantele crize de conștiință, acei oameni care opresc poeții pe stradă ca să le urle în urechi: renunțați la literatură, acei oameni care opresc atleții în momentul precis al aruncării discului ca să-i întrebe: la ce bun ?, acei oameni care deschid mormintele ca să elibereze viața, ospiciile ca să elibereze rațiunea. Gesturile lor sînt o serie de curse întinse unei false vieți, unei false iubiri, unei false rațiuni. Oamenii aceștia, de obicei, supără prin veșnica lor nemulțumire". Pentru că, nu-i așa? „Orice poet adevărat e un subversiv" (Gellu Naum).
pentru textul : Romanul "Zenobia" - un continuum al lirismului naumian. Sunconștient și realitate, între "arta visatului" și cea a "amintitului", în contextul romanului dee bine ca e babatorit, riscul de a ne repeta nu exista, caci in fiecare an scoatem strugurii din aceeasi vie dar zdrobindu-i sub pumni ne iese alt vin decat cel de anul trecut sau al vecinilor. de ce? pentru ca teascul e diferit. multumesc pentru popas, lectura si sfatul bun.
pentru textul : Dealul de unde te priveam în oglinda cerului dedorin multumesc pentru lectura si apreciere
pentru textul : Ea de ultima dată deIoana, dacă te-am pierdut poate am să te găsesc altă dată. nu-mi dau voie să-mi explic textele. nici nu consider că trebuie să le apăr. pot doar să mă bucur cînd cineva pricepe sau simte. Gorun, mă bucură mai mult faptul că cineva a înțeles ceva, decît penița în sine și sper ca acest lucru să nu te supere. îți mulțumesc!
pentru textul : între două capete de întuneric desolomon - starea dominantă, înainte de momentul lansării , e de buimăceală și goană fără rost după un timp care nu-ți e niciodată suficient. Vine amețirea completă, copleșitoare, a evenimentului propriu-zis. Abia apoi discernerea semnificațiilor acestui moment de finalitate a unui parcurs, cântărirea vorbelor ce s-au spus și a împlinirilor sau neîmplinirilor ce le-au provocat. Pentru mine însă, cu mult înainte, noua carte care apare înseamnă un pariu câștigat cu mine însumi, conștiința tonică a faptului că sunt în grafic și că, în ciuda tuturor vorbelor și reacțiilor celor ce nu înțeleg de ce atâta înfrigurată străduință de a nu face pauze, de a merge înainte cu orice preț, am mai lăsat un semn al trecerii mele pe pământ și certificarea că nu fac umbră acestei țărâni chiar degeaba. Străduințele mele au fost depuse până la extenuare. În ultimele două săptămâni mi-a fost greu și corpul nu mă mai sprijinea. Am făcut câteva crize de inimă, începuturi de fibrilații, scăderi de tensiune până sub 10 și de câteva ori am vrut să dau telefon la Salvare, simțind că e periculos și că, în orice moment, o agravare ar putea să fie fatală. Atunci am pus frână tuturor acestor zbateri ( pentru că eu sunt un tip care se consumă enorm pe dinăuntru) și mi-am făcut un program de odihnă. Asta a fost, oboseala. Cum m-am odihnit mai mult, au început să mă lase durerile. Acum vreau să iau totul ca o bucurie și să dau la o parte orice tensiune interioară. Vreau să fie o sărbătoare și un moment care să-mi dea aripi pentru a porni apoi de la început, într-o altă cursă de un an întreg. Cam asta e, așa, la o primă trecere în revistă. Știi tu că, de fapt, tot ce simțim e mai complex și mai greu exprimabil prin cuvinte.
pentru textul : Lansare carte - SONETE 2 de Adrian Munteanu decu multi ani in urma, cred ca destul de multi pentru ca nu-mi mai amintesc alte detalii, am descoperit o carte scrisa de Herta Müller, "Animalul inimii", o carte tulburatoare ce propune cititorului sa priveasca lumea cu uimirea si ingenuitatea copilului. aceasta proza a ta, mi-a amintit de "Animalul inimii", simt acelasi sarm fermecator intr-un amestec fluent de copilarie si maturitate. incantata de lectura! anna
pentru textul : Astăzi am aflat ce-i frica deobserv, Profetule, ca fiece literă a fiecarui cuvant pe care mi l/ai adresat poartă stăruința persuasiunii tale și că ai cautat, de asemenea, insistent sa imi desfintezi pana la amanunt mesajului. ceea ce am scris aici este, asa cum am incercat sa spun inca din titlul, o parere, o constatare personala care nu cauta sa invinuiasca pe nimeni si nici sa anuleze vreo comportare a membrilor acestui site, dar, mai ales al initiatorului si propietarului. asadar, din punctul meu de vedere, nu exista o dilema. în aceași ordine de idei, ceea ce voiam să spun este tocmai ce am spus. adică: unii sunt "locotenentii" tăi nu pentru că tu i-ai constrâns să fie, ci pentru că simt nevoia de a fi supuși cuiva, conduși sau preamări. mereu există astfel de oameni. eu nu am făcut decât să constat existența lor și prin această constatare am intenționat să evidențiez o situație reală, nebenefică siteului, în opinia mea. "Ce rost ar mai avea să mă încurc cu oameni care nu pot să gîndească estetic și singuri?!" corectă observatia ta retorică. cred că în asta constă și esența siteului: de a strânge într-un loc virtual oameni cu sete nestinsă de frumos, oameni care se cunosc bine pe ei înșiși și puterile lor. în opinia mea cred că unor astfel de oameni le poti spune deschis și sincer unde greșesc, cum și de ce, dacă tu crezi că o fac. în această idee și motivat de aceste sentimente am scris "o părere retroactivă pentru a nu se mai repeta". cu reverenta.
pentru textul : o părere retroactivă pentru a nu se mai repeta de...te citesc de ceva timp, știu că ai potențial, de aceea îmi permit o sugestie.
pentru textul : Nimic nou pe frontul toamnei deam să explic și de ce, ca să poți face diferența.
poemul e bun, dar începe cu banalul plâns al frunzelor despre care s-a mai scris.dacă ai scoate primul vers și ai modifica un cuvânt, s-ar schimba sensul...
aș începe așa
„
mușcată de toamnă
sărăcia umblaților decojește...”.e poemul tău și respect decizia ta:)
mi-a plăcut mult finalul...
„nicăieri un obraz mai puternic
să-și întoarcă și cealaltă parte.„
pentru detalii si timpul acordat, dar chiar nu sunt de acord. In ceea ce priveste ritmul poate ca e loc de mai bine, dar rimele alea chiar nu sunt fortate, cuvintele se "aduna" unul langa altul intr-o frazare fireasca, sensul exista si nu e inconjurat de banalitate. In fine, este opinia dumneavoastra si o respect.
pentru textul : viaţa deNicodeme, eu nu am vazut pe nimeni sa se "agrandizeze". Cel putin nu in contextul acesta imediat. Dar te-am vazut pe tine "bolnav de invidie" (sau de ce-o mai fi aia) de citeva ori pe sub textele mele, ca si acum de fapt, cind nu spui nimic, nu iti justifici opiniile ci doar te fandosesti ca o adolescenta histrionica pufnind si bufnind vis a vis de cum scriu sau ce scriu eu. Iar uneori chiar exprimindu-ti ofuscat dezaprobarea fata de opiniile altora care, vezi Doamne, vad altfel decit tine. Pina ai sa inveti sa te comporti si sa intri intr-o polemica de idei in mod inteligent nu cred ca se merita sa iti acord prea mare atentie. Desi trebuie sa recunosc ca ai uneori si un rol pozitiv, reusesti sa ma amuzi ca si un clown. Si chestia asta face mult uneori cind zilele sint mai sumbre. Asta cind ghidusiile tale nu ies chiar de tot in decor. In ceea ce priveste insa o eventuala receptivitate a ta cu privire la parerea altora fata de felul in care tu scrii si ce scrii, mi-am pierdut de mult nadejdea ca mai poti avea asa ceva. Nu ma exprim cu privire la cauze pentru ca le stiu. E boala grea. Mai ales cind nu o vezi.
pentru textul : daily trivia - morning vulnerabilities deCristi, in niciun caz "eu ma fortam sa sed"... e hazliu si nu e cazul, sugereaza o crampa... neliterara. Oricum, desi plin de pretiozitati feminine la care sunt sigur ca vei renunta cand iti vei "regasi" sexul literar (pentru ca acesta exista, orice ar spune oricine), poemul curge binisor. Go on, Andu
pentru textul : De-a dreapta ei am învățat tăcerea deRadu Nef, de ce, voalat, vă victimizaţi? Şi de ce sunteţi nerecunoscător? :) V-am ajutat din plin, încă din primul comentariu - dpmdv, textul trebuie şters. Apoi, scrieţi altul. Dar să fie proză, poezie, eseu, articol, impresie etc... Orice, dar nu toate deodată, pe axă filosofică. Filosofie are deja caracter ezoteric, de ce să s-o complicăm şi mai mult, liricizând-o? Ăsta e sfatul meu.
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit deŞi nu, n-am reuşit să scriu din prima, pentru că nu-mi ieşea rima :).
Tocmai de aceea e cu atât mai surprinzător. Puteai aștepta două zile. Pentru că era vorba de principiu.
pentru textul : de regăsire decel mai mult imi place titlul textul mi se pare ca inca se cauta pe sine
pentru textul : tigri pe cai deerată: deferența=diferența. și după ultima expresie citată a se pune punct.
pentru textul : pictograme (1) deTincuța, și textul în sine este scris pe nerăsuflate, și chiar de când l-am scris am fost conștientă că "am dat peste ceva", că voi fi nevoită să revin și să fac mai mult decât o proză scurtă din el, pentru că sunt atâtea direcții în care pot merge cu acest început. Mă bucură să-mi confirmi a fi privit și tu bucățica aceasta de proză la fel. Mulțumesc. Vlad. Dacă am scris textul pe nerăsuflate, cum spuneam mai sus, atunci vei vrea să afli poate că alegerea numelui mi-a luat mult mai mult timp. Mult mai mult decât mi-a luat la oricare alt text, aș spune, și da, ai reușit să prinzi câteva dintre valențele sale cu o atenție care mă onorează. Când scrii un text plin de detalii, e plăcut să ai cititori atenți la aceste detalii. Iar Amsterdamul... ehei, Amsterdamul. Aveam nevoie, I guess, de un oraș nu numai libertin, dar unul care să sugereze tocmai lipsa memoriei. Pentru că Amsterdamul cel puțin mie asta îmi spune. E un oraș în care prezentul este copleșitor (prezentul personal, dacă pot spune asta, nu vorbesc despre istorie). Finalul, zâmbesc. Știi că ai dreptate? Știi că nici eu n-am remarcat schimbarea asta? Uite că m-a luat și pe mine prin surprindere. Bine că mi-ai atras atenția. Dorin. Toată povestirea a pornit de la imaginea propusă de Virgil. Personajul principal, cel care vorbește, este doar atât: un cap. Un creier, cu alte cuvinte, un receptacul de amintiri și de vise - nu numai ale ei - , într-o lume imaginată în care copiii se nasc fără puterea de a își mai imagina, visa, aminti, și în care se servesc de aceste "receptacule" pentru a-i învăța și ghida în aceste locuri, ca într-o călătorie permanentă. Copilul nostru, Arius, este imaginea distorsionată a acestui viitor al copiilor cărora le lipsește exact atributul copilăriei - imaginația, jocul. În această lume, personajul principal are într-adevăr nevoia unui reper propriu, care aparent se manifestă în dorința de a avea corp și senzații asemenea celor vii, dar care la nivel de subconștient -și ce fel de subconștient poate avea cineva în care s-au îndesat memorii și vise colective? - se refugiază în această bătrână care da, ai intuit bine, este un fel de moira. Îți mulțumesc și ție pentru citirea de dincolo de rânduri, și cred că mi-ați încurajat toți dorința de a transforma fragmentul acesta în ceva mult mai consistent.
pentru textul : Șapte poduri peste memorie dePagini