Ecaterina, ma vad nevoita sa-ti amintesc ca, in intervalul asta de doua saptamani, limba romana a ramas aceeasi. adica: nu se scrie ptr ci pentru nu rsp ci raspund nu comu ci comentariul...etc. este un site de literatura, nu unul de stenograme.

Un poem țapăn zidit în cotidian.
Declarații, pontuțe, învățături. Valoare!

ne-ai dăruit o perla poetică. mulțumim.

E ceva scris si rescris, cizelat. Pacat ca in revistele de cultura din Romania nu apar decat rareori autori cu sonete si mai ales ca, atunci cand apar, iti vine sa dai pagina mai departe. Ai vreun volum editat? As cumpara oricand o carte de poezie semnata de tine. Sa ai pace, Stefan Doru Dancus

cred că pot interveni să îmi exprim tristeţea pentru faptul că unora li s-a căşunat pe calitatea textelor din concurs (poate că şi eu am trimis unul sau mai multe, dar opiniile trebuiau să rămână intime până la sfârşitul concursului). De asemenea mă întristează gestul retragerii unui text, fiindcă la început s-a spus că ele nu pot fi retrase şi fiindcă întâmplător textul respectiv fusese unul dintre favoritele mele...da, pot afirma aceasta. Altfel apreciez iniţiativa prelungirii concursului şi recunosc că am participat doar din nevoia de a scrie, fără pretenţia că textele mele ar fi bune. Sincer şi eu cred că e necesar un număr mai mare, poate încă vreo/cel puţin şapte-zece mai acceptabile, aşa cred eu.

A se citi: sunt purtatoare ale

OK Virgil, la schimb ca nu m-am ales cu un avertisment :-) zic si unde e balastul pai e aici "să trec peste ani lungi să încalec armăsari sălbateci, situații complexe cînd plouă mult și vîltoarea îmi trece de umeri îmi suflec poalele din obișnuință" Balastul este "lungi" cum ar fi simplu "sa trec peste ani" "cand ploua mult" cand ploua putin? asa se atributeaza ploaia mai nou? apoi "salbateci" cum ar fi armasarii domestici? Ar fi cai ok apoi "situatii complexe" - antipoezie, ca sa nu mai vorbesc despre "sa incalec situatii complexe" hilar pana la Dumnezeu si inapoi. Te rog sa fii si tu sincer macar o data (ceea ce stiu ca nu iti sta in fire) si sa spui aici cu mana pe taste (nu pe inima) daca asta nu e un poem de bucatareasa in calduri. Sau poti, simplu, sa ma suspenzi iar (pentru a saptea oara cred) pentru nu stiu cate zile saptamani sau luni. dar asta e parerea mea la aceasta lectura pe hermeneia. Andu

toate au o limită (numai cei doi n-au avut şi uite :) ). îţi mulţumesc pentru vizita în acest nou an.

La mulţi ani şi ţie şi inspiraţie!

dintre aceste domnişoare
subţiri ca gîtul unui fus
o voi alege pe cea care
îşi saltă pînzele mai sus

Vlad, mai bine mai târziu decât... și mai tărziu. Mărturisesc că nu foarte des mă trezesc jucându-mă astfel, dar bănuiesc că uneori e singurul mod de supraviețuire când simți că roata se învârte atât de tare încât ai amețit: just go with the flow. Dar, cum spuneam (sau nu spuneam asta?), nu trebuie să luăm chiar atât de în serios; sinceră să fiu, nu mă așteptam să pară mai mult decât un gust trecător de înghețată poezia aceasta. Îți mulțumesc și eu pentru atmosfera comentariului tău.

Pentru că nu mai sunt într-o şedinţă de partid de pe vremuri, nici măcar « lărgită », dă-mi voie, rogu-te, să mai adaug numai cele ce urmează şi, de data asta va fi chiar ultima intervenţie sub acest text.
Detaşându-mă lucid pot glumi sau pot vorbi direct.
Acum nu mai pot glumi. Este mult mai grav ce se întâmplă de la un ceas la altul, de la un minut la altul şi timpul pare a se concentra şi mai mult.
Avem de ales între a judeca lucid sau de a continua să ne mâncăm, urându-ne, unii pe alţii.
Este o situaţie NU cu o tuşe comic accentuată şi cu un tragism atenuat gen alegătorul turmentat al lui Caragiale , ci una de-a dreptul incalificabil de tragic-absurdă ca în piesa de teatru a altui român, Eugen Ionescu; în care un cuplu căsătorit de ani buni începe să se certe pe măsură ce casa porneşte să se cutremure fizic, fără motive aparente; cearta continua, casa se dezmembrează, gradarea certei şi distrugerea casei ajung la apogeu şi nu mai rămâne nimic nici din cuplu şi nici din casă (pentru cei interesaţi, titlul piesei este „Delir în doi, în trei…în câţi vrei”).
Fiecare e liber să gândească cu capul său, dar cred că ar trebui să hotărască RAŢIONAL, cât de «raţionali» putem fi în situaţii, mai mult sau mai puţin, «limită» . Poate fi o iluzie dar daţi-mi voie să mă agăţ de ea.
Îmi pare sincer rău de fiecare dintre cele două tabere în care ura şi agresivitatea sapă până la orbire . Ura şi agresivitatea se întorc înmiit otrăvindu-l pe cel care urăşte şi este agresiv şi se va nimici singur, psihic – ceea ce e mult mai grav - chiar dacă va mai trăi câte zile îi sunt date. Şi aici nu mai e treabă de morală, ci de supravieţuire a noastră, ca oameni. Animalele nu urăsc. Sunt agresive din instinct de supravieţuire. Dacă n-au ce mânca, mor. E o lege a firii. Nu cred, nu am nici un motiv să cred că în junglă animalele urăsc. N-au timp de aşa ceva. Trebuie să trăiască, altfel sunt ucise fizic de alte animale. Numai noi, oamenii, se pare că avem timp să urâm, otrăvindu-ne singuri, repet, cel puţin psihic. Şi asta mă doare.
Cele de mai sus sună patetic. Şi, poate, a panseuri gen «Gâgă». Ei şi!

bine v-am găsit! mulţumesc pentru încurajări.cu siguranţă voi mai posta texte, sper eu, din ce în ce mai bune. :)
şi da, am parcurs regulamentul şi secţiunea cu întrebări şi răspunsuri. m-am conformat. :D

Nu e rau, nu e rau deloc textul. E doar fragmentat. Incearca sa legi ideile intre ele, chiar si cu balast.

foarte fain poemul, e plin de imagini extraordinare. În afară de mijlocul celei de a doua strofe, unde sincer să fiu m-am pierdut un pic (voi reciti cu mai multă atenţie) mi-a plăcut absolut tot. Remarc acel buzunar cu morţi, excelentă imagine, apoi palmele celor uitaţi şi finalul, care sfâşie el însuşi tot universul, dar îl lasă totodată să mai respire. Mi-a plăcut mult.
Raul