Va mulțumesc frumos pentru trecere! Paul, multe salutari!!!

Ela, jos pălăria! E mai clar și contrastul de care zice Sis.

sfarsitul e foarte transat si decupeaza bine metaforele de la inceput. " Am construit ce-am putut mai mult nu-ți trebuie nici mie atât ajunge ca să ne creștem florile să ne cunoaștem cearșeaful galben Ajunge atât ca să ne tăiem trecerea de timp împreuna ca două tacâmuri murdare încă de la început". incearca sanu mai elimini din aceatsa suita d emetafore, personificari care incarca mult si nu largesc zona de regasire. iata deja murdar

Cristina, nu le ia nimeni fracturiștilor pâinea de la gură. Fiecare are dreptul și posibilitatea să aleagă. Pe de altă parte, există și fracturiști care scriu foarte bine. Deci, eu zic să nu generalizăm. În altă ordine de idei, pentru mine e suficient că mesajul acestui text a ajuns la tine nealterat. Și nu, nu mi-au plăcut/nici nu-mi plac sintagmele acelea, dar pentru sila pe care am vrut s-o exprim în legătură cu... mi se par foarte potrivite. Seară bună, Eugen.

textul e dragut, interesant ce nu imi place este chestia aia cu "lelelelele" si "aiii" care mie nu imi sugereaza absolut nimic poetic ci poate asa un fel de lalaiala relaxanta dar cam fara rost sau farmec

Ba mie mi se pare ca acel "cuvantul musteste a vorba" este atat de mishto, ca merita doar el o penita de la maria sa franciscanus philosophus kozanus. Intr-adevar "scriem poeme, suntem huliti cu drag" este cam cheap, dar intra totusi in atmosfera. "artificii fara de nori cerul cu nouri" iarasi e o imagine buna, eu unul tocmai am vazut un tablou de genul asta prin Tirol, si.. ce chestie! am gandit ceva similar. Nu sunt adeptul folosirii temenului "blog" asa direct in poezie (desi se practica), mi se pare sinistru de nashpa. Organele sexuale, actele sexuale, orice mi se par mult mai artistice decat acest cuvant "blog" suna ca dracu, cine l-a inventat in niciun caz nu se gandea la poezie... suna a "drog" combinat cu "bleg". Recomand eliminarea lui de indata din acest poem frumos. In rest, un poem care ma face sa ma bucur ca, reintorcandu-ma pe hermeneia dupa o vacanta omeneasca, gasesc ceva de citit din a treia incercare. Inchegat, rotund, dual, ironic si umoristic atat cat ii sta bine unui text totusi sobru (prin final) eu il semnez cu aprecierea mea. Pazea! Andu

Mă întreb dacă e suficient să-ți spun că găsesc o gură de aer proaspăt pe pagina ta. Mă gândisem cu o altă ocazie că nu ideile îți lipsesc, ci poate că te grăbești prea mult în expunerea lor, și, de asemenea, că ești prea indulgent. Ei bine, stilul abordat aici te prinde. Din ce nu mai înțeleg nimic: alternarea folosirii semnelor de punctuație cu lipsa lor. Nu prea mi-au plăcut în nici un fel de poezie parantezele. Ai la îndemână și italicele sau / sau pauză etc, dar parantezele prea sunt clasice, mai ales în context. Asta mi se pare în plus: "o fetiță se uita cu jind la babe apoi se înscria la biserica satanică online"

E de un realism covârșitor și fără, dar nu facem polemică pe tema asta :). Era doar o părere. Pe de altă parte, mi-a plăcut teribil versul " toate lucrurile neclare sunt superbe". Apropo de typo, era vorba de "nu mă temn de nimic".

interesant, desigur!:) și ești destul de trează și fără cafea:))! te-ai logat, nu?:))

future is analogue. text destul de bun. dar parca e facut din mai multe. eu m-as fi oprit dupa primele 4 strofe.

Mintea lui Boba bubuie de…ecouri. Persoana lui e un dicţionar propriu de ecouri. Ale unor voci de persoane multiple: un man, o woman, un child, little man, o/un strong woman, strong man, old man, whiner, mellow, flay, martian, big robot, little robot…mă opresc că infinit numărabilul nu e…numărabil. Peste care operează limbajul. Şi gata textul. Prin rezonanţă mintea mea începe să bubuie modulat de ecouri piano ca un ecou de ecouri. Şi nu-mi e teamă să devin numărul din gaşca lui boba, cât vreau de mare. Căpăţâna mea - tobă cu rezonanţă închisă. Asta da text de « stare » ! Ea, «starea» - cancerul nu se ia prin contact neprotejat. Se transmite pe furiş, pervers, unduitor, precum în experimentul ERP, instantaneu. SF horror ! Dacă şi asta-i o poezie, m-am hotărât. Îmi fac capul ţăndări că tot bubuie. O chem pe Salomeea şi i-l ofer, ce-a mai rămas, pe tavă în ritm de ceainic ce-ai-nicuşor avea o tobă şi aşa mai departe… Dar, totuşi, unde-ideea? Asta chiar mă bubuie obsedant şi hamletian pe de-asupra. O fi cântăreaţa cheală? Care tot aşa se piaptănă: cu părul într-o parte. Ca un deget în gâtlejul lui salang.

ce am înțeles eu din textul ăsta este că ai fost foarte -înclinat- să anulezi concursul ăsta, dar nu l-ai anulat.
Apelând la logică, înseamnă că nu ai fost -înclinat- destul cât să-ți pierzi echilibrul tău de altfel aproape indestructibil și să cazi cu zgomot, în schimb te-ai îndreptat ca un hopa--mitică și ai început să moralizezi lumea pe aici pentru că nu ți-au plăcut poemele înscrise în concurs. Apoi mai începi și o polemică nervoasă cu MAJUSCULE cu katya (care cred că sunt interzise de Regulament) de parcă asta ar rezolva ceva în afară de adrenalina ta.
Eu cred că o soluție ar fi ca tu, ca organizator, dacă nu ești mulțumit de rezultatul concursului, să-l anulezi așa cum te-ai -înclinat- la început. Fără să împroști aiurea cu cerneală pe aici de pomană.
Părerea mea

Raluca, scuze pentru întârziere-am probleme cu laptopul. Nici eu nu stiam, care va fi firul-sa zic narativ al poemului" Rupere de luna".
In primele doua părți, atmosfera este rece, tonurile confuze.Iată in al treilea poem, care este schitat sub forma unei succesiuni de tanka, simtim o suava bucurie, o usoară relaxare.Călătorind pe net am descoperit povestea incredibilă a tanărului Nick Vujicic.Acesta a fost punctul de plecare in abordarea ultimului poem, care inchide ciclul" Rupere de lună".
Raluca, multumesc pentru citire.Iti doresc sănătate si o toamnă bogată!

Tăcerea e ceea ce vorbirea nu poate exprima..ea se află deci dincolo de cuvinte. E însă muzica de dincolo de cuvinte, lumea în care au acces doar anumite simțuri..Sunt conștientaă ca vorbele înșirate pe ață nu sunt egale muzicii, și poate și de aceea eu mă încăpățânez să dau cuvintelor o anume muzicalitate, pentru ca SENSURILE să se legene în cuvinte, pentru ca puterea lor sa se asemene cu cea a valurilor izbite în auz.. Dar eu mai știu, că există și o altă cale, interioară, o explorare a propriei substanțe până ce straturile încep să sune unele peste altele, ca într-un joc de oglinzi stârnite de cercurile în cerc, cercurile în cerc.. Cuvintele au așadar un miez ce se învârte în jurul aceluiași sâmbure tăcere, obsedant, ca un paradis. Iar paradisul cine poate spune că nu există, din moment ce NE SUNĂ?..:) Mi-a plăcut să citesc despre cuvintele tale tăceri...