Lucian, "Îmi tai piciorul sfânt cu care dorm ades Să nu-mi rămână-n urmă broboana biosferei" uite, mie imagine asta mi se pare bombastica. drept e ca si celelalte aluneca spre asta, dar cea de-aici si-a rupt piciorul de-a dreptu' , tot bajbaind dupa un sens. cel putin eu nu i-am gasit unul. "Pe un interior de esofag ca un șirag măiastru Las sufletu-mi iubit să se topească-n soare" nu pot vizualiza nicicum un soare ascuns in capat de esofag. am incercat sa o citesc "in dorul lelii" cautandu-i potentiale valente ironice, dar nici asa nu am ajuns la un rezultat multumitor. poate ma ajuti? Adriana

pe vremea când mă inițiam în ale publicității, într-o carte scrisă de un copywriter vestit scria cam așa: un bun copywriter nu este poet, ci ar trebui să aibă în vedere niște obiective practice. mă întreb acum dacă mai este valabilă ideea având în vedere că textul de mai sus e la granița dintre poezie și reclamă. am preluat mesajul din versurile "prin care li se văd oamenilor / viermii și sămânța" și deja simt cum ceva începe să viermuiască în mine și să-mi crape o sămânță. și pentru că li poate fi și Li, aș încerca o citire cu verbul "se arată" în loc de "se văd". "te iubeck's"-ul tău mi-a amintit de directorul firmei producatoare de bere beck's (de unul dintre ei, nu dau nume), orfan de tată, care, la un moment dat în carieră, a ajuns la un interviu cu managementul străin și a spus ceva de genul "am muncit ca un câine". "cum, ceilalți nu munceau?" a venit răspunsul-întrebare, nefiind impresionați de mărturisire. bun venit pe aici.

Leapșa (dar tot cu tine; ca s-o amplificăm): Măi Alma, te iubesc! Nu te speria. De la distanță. Pentru că mi-aduc aminte de ce zicea Sf. Augustin: „Iubește și fă ce vrei!”. Iar unii, chiar „teologi” (și creștini pe deasupra) s-au revoltat: „Asta-i o blasfemie! Adică dacă eu sunt gelos și iubesc pe cineva, să bag cuțitul în el dacă dânsul (sau dânsa) nu vrea și mă traduce cu altcineva?!” Fără să pătrundă înțelesul profund al Augustinului. Care nu se referea la „iubirea – posesie”. Ci la „iubirea” fără obiect și care se „revarsă fără pierdere” precum „Logosul Divin” al lui Philon din Alexandria. „Logos” ce constituie unul dintre stâlpii Creștinismului. „Iubire” căreia, prin Estul acela Extrem-Oriental i se zice, mult mai bine și mai frumos decât prin părțile noastră de lume, „COMPASIUNE”.

Bobadil a sesizat extrem de bine confuzia de nume pe care a facut-o Virgil Titarenco. Pe mine doar ma amuza. In alta ordine idei, daca se citea cu atentie textul, reiesea clar faptul ca nu e vorba despre drama sinistratilor. Problema asta era ca un fel de background. De fapt punctul principal, pe care cei care l-au inteles, l-au inteles, se referea la obiceiul nostru de a sta cu mina intinsa. Am vorbit cu pompieri, cu jandarmi, co voluntari, care au participat la lucrarle de intarire a digurilor si-mi povetseau despre cum stranierii care aveau vile amenintate de inundatii, venea isi faceau poze apoi plecau fara sa miste un deget. Era un protest impotriva diasporei care se bate cu pumnul in piept ca face ca drege, dar probabil Virgil Titarenco a citit textul in alta limba. Altfel nu vad vehementa si modul complet gresit in care a interpretat acest text. Si inca ceva: personal, as interzice dreptul de vot al celor care traiesc mai mult de cinci in strainatate. Pentru ca nu accept ca eu, care traiesc in aceasta tara, sa fiu condus de un presedinte votat de cei care habar n-au ce se intimpla in Romania. Si uite asa altii ar trebui sa traiasca o vreme aici, sa se puna la punct cu limba romana. Pentru ca altfel nu inteleg interpretarea aiuristica a acestor editoriale. Iar in limba romana, editorialul reprezinta pozitia comuna a unei redactii, a unei publicatii si nu o opinie personala, asa cum se astepta Titarenco sa vada. Eu atit am avut de spus. Si ma cheama Emilian Valeriu Pal. Nu Paul

Dorin Cozan, comentariul tău ,deși scurt , surprinde ,zic eu, esența poemului. Mulțumesc pentru dunga aurie așezată pe haina lunaticului meu. cu simpatie

Un text cam incoerent. Desprind destul de dificil firul logic al textului. Ideea este buna dar trebuie coerentizata. Finalul se apropie foarte mult de proza, mai ales prin introducerea notelor cu tenta explicativa gen "pentru ca,- vezi tu... ". Trei de "pentru ca" in doua versuri... cam mult. Imi place "între noi, se pun, în răsfăț, toate gurile alfabetului"-o idee interesant. Ialin

mie, prima și ultima mi-au plăcut în mod deosebit.
în acestea două, pot să văd cum timpul și spațiul devin un singur element...
ca-n două vase comunicante.

"dinţii de lapte ai primului înger " frumos, dar nu cel mai original...

well, faptul că „nu vezi” sau „nu reușești să înțelegi” reprezintă cu siguranță un pas înainte. Pentru că îți dai seama că ar trebui să vezi ceva sau ar trebui să înțelegi ceva dar anumite limite nu te lasă. Evident următorul pas ar trebui să fie depășirea sau îndepărtarea limitelor. Este foarte posibil să nu fiu acuzat de modestie dar nici „Fîntîna” (sau „Arteziana”) lui Marcel Duchamp nu a fost prea înțeleasă la vremea ei iar acum e obiect de referință la SFMoMA. Sau „Pasărea în zbor” a lui Brâncuși (una din versiuni), care a fost de curînd licitată la peste 27 mil. de dolari, a fost tratată în 1926 de vameșii americani drept metal pentru construcții metalice. Există evident limite. Toți le avem. A (ni) le depăși reprezintă un drum foarte incomod. Dar dincolo de ele începe arta. Desigur, fără supărare.

bolduire*...uf, nu mai zic nimic! azi tastez cu doua maini stangi, se pare!

avelea, pe Hermeneia nu se face reclama pentru alte pagini sau site-uri

imi place cum incepi: curajos si incitant. si la fel, mi-a placut finalul. sunt insa unele expresii si figuri de stil la care as renunta.

O iau de la coadă la cap. Am gândit "pastelurile olandeze" ca pe un ciclu/o serie de poezii care surprind, fiecare în parte, câte un instantaneu/o poveste/un aspect al societăţii sau vieţii în Olanda, ţară în care locuiesc de un an şi ceva. Unele aspecte sunt specifice, altele pot fi şi general valabile, ca dovadă că nu numai pe "la noi" se întâmplă "minunăţii", aşa cum suntem tentaţi să considerăm. Recunosc, termenul de "pasteluri" nu este folosit în sensul convenţional, de descrieri ale naturii. Poate că ar fi mai bine să refurmulez cu "clişee" sau "instantanee", dar mi se par cam tehnicizate. Din aceeaşi categorie fac parte şi "Q Fever", "E.R.", "Ilustrată cu mori de vânt", "Sarea pământului"... Iar alte cicluri pe care le-am conceput sunt "TV subCULTura" şi "neconvenţionale".

Revenind la poemul de faţă. Povestea este legată de dispariţia unei fetiţe de 12 ani, pe care părinţii, autorităţile şi întreaga Olandă au căutat-o disperaţi câteva zile bune, până când un vecin de-al familiei, poliţist, s-a predat ca ucigaş al copilului, la indicaţiile lui cadavrul fetiţei fiind desoperit în curtea din spatele casei ucigaşului. Deci el o "găsise" chiar înainte de începerea căutărilor (se pare), apoi o "rătăcise" în spatele casei, din cauza unor tulburări psihice de care suferă. Conform declaraţiilor părinţilor, copilul a dispărut de pe stradă, dar n-a plecat prea departe de casă, ci doar "puţin" în curtea vecinului.

Se pare că totuşi nu am reuşit o sugestie foarte clară. O să mai lucrez, probabil, când se mai "răceşte" textul.

Cât despre schimbarea de tonalitate, cazul m-a impresionat atât de tare încât n-am putut să-mi păstrez vocea semi-ironică "tradiţională".

În ciuda unei evidente cantonări în limitele unui stil, remarc acest text pentru atmosfera deosebită pe care o creează. Subscriu la cele spuse de Virgil. Un autor nu-și explicitează poeziile, ar limita aria de interpretare în mod subiectiv.