Paul, de ce fortezi rima sa o asezi la sfarsitul versului? Cred ca pe acest text o rima interioara ar veni mai interesant. Scindeaza versurile si inverseaza-le sa vezi ce iese. Si daca mergi pe o linie, du-o pana la capat. Salut.
Sunt foarte relaxata si nu sunt nici intimidata.
Eu am propus texte in comentariile mele. Si o voi mai face daca este nevoie.
Exista excelente carti de teorie, analize mai mult sau mai putin exhaustive, exegeze bine documentate. Dar asta este alta meserie.
Aici se scrie si publica poezie. Sa lasam teoria acelora care se pricep mai bine. Si sa ne aplecam asupra "obiectului muncii noastre".
In tot internetul de poezie romaneasca, si il urmaresc de cativa ani, toata lumea vorbeste despre estetica si valoare. Fiecare poet are impresia ca estetica si valoarea il priveste numai pe el. Adica numai el detine secretul lui Polichinelle. Eventual si cei cativa prieteni lingusitori pe care ii are.
Si dupa o vorba care nu imi apartine : cine nu iubeste pe nimeni este nevoit sa invete sa linguseasca. Iar lingusitul nu aude decat ceea ce vrea sa inteleaga.
Un poet nu trebuie sa placa tuturor si nu toata lumea trebuie sa se inchine la un poet. Este caraghios. Nu pricep cum nu sesizeaza poetii acest "simplu lucru mare".
Poezia este un divertisment, un joc, un mod de a amana gandurile grele.
Poezia nu este a 11-a porunca pe tablele lui Moise si nici un postulat fara replica.
Nu este teoria gravitatiei si nici ghilotina care ne pedepseste pentru incalcari doctrinare.
Poezia este o insotitoare dupa gustul si cultura fiecaruia. Si poetul care se ia prea in serios devine banal.
Cred ca nu ar strica o dezbatere pe texte. Si nu sesizari de lipsa virgulei sau a acordului gramatical, care sunt foarte bune dar nu spun nimic despre text.
Multi au pareri dar nu si le sustin fertil. Distrugerea, desfiintarea de text este cea mai simpla si rauvoitoare critica. Cititorii-poeti vor texte in oglinda cu ale lor, a caror receptie sa mearga pe scurtatura, iute, eficient, si in end-efect steril. Acelasi zum-zum-zum pe flori diferite.
Asa se explica de ce citesc sute de poezii contemporane si dupa ce am stins computerul nu mai stiu nimic. Mult prea rare sunt cele care se itesc timid din masa informa a asemanarii. Iar folosirea cuvintelor lubrice,obscene,licentioase s-a declarat a fi, cu ajutorul lui Mircea Dinescu si Catavencului, mult ravnita libertate a cuvantului si dezagazuirea creativitatii.
Daca ma straduiesc cateva zile va pot posta aici cel putin 50 de poezii care sunt croite la fabrica. Stofa, tiparul, foarfeca, masina de cusut si eticheta.
Un poem introspectiv și o foarte bună sugestie a unei stări.
Remarc versurile:
„cuvintele cad ca niște picături de ploaie
grele pe ușa de tablă a unei pivnițe
în care ți-ai ascuns de multă vreme
gîndurile pentru care nu va mai fi niciodată timp”
”dincolo de fumul albăstrui al sufletului
e frig” (aici așa am vrut eu să grupez versurile :) )
„undeva acolo ești și tu la fel de singur ca și călăul tău
undeva între pleoape și retină
o oboseală usturătoare se răsucește microscopic
ca un vierme aducător de somn”
nu-mi place. ma rog, nici n-ar trebui sa-mi placa. dar pur si simplu mi se pare o adunatura deloc reusita. si nu-mi place nici faptul ca in general iti pui textele pe mai multe site-uri. nu, nu. nu-mi place
" păzește-mă de lucrurile simple când devin importante" e o cheie aici care deschide putin dinspre tine inspre lucruri, "eu sunt de câteva ori mai puternică decât o durere" o alta cheie mai verticala... versurile se sprijina pe idei ce incoltesc repede, isi fac loc una alteia, secvente imortalizate real penduleaza intre polul exprimat si neexprimat al metaforei: „fir-ar să fie am auzit că avem gândaci în noi trebuie să plec două ore merg spre Coloane fac experimente aleg la întâmplare o mamă și un tată îi trec prin copilărie” un scenariu ce se bazeaza pe abilitatea ratiunii, versuri la care se ajunge sondand adanc in apele launtricului, poemul acesta merita indiscutabil un semn de apreciere, depun marturie ca l-am simtit trecandu-mi peste frunte o aura autentica de ... tristete:) mi-a luat-o Marina inainte, dar e si optiunea mea... prima penita!
despre un interviu cu Cella Serghi poeta Cleopatra Lorinţiu își amintește că nu a fost o întîmplare de istorie literară ci una amicală.” cred că … ne-am pus pe vorbă, adică pe lucru…”
nu știu în ce împrejurare s-a săvîrșit poetica voastră “generoasă în timp real la 2 mîini” și nici nu are importanță. pentru că iată acest jurnal de facere și desfacere dincolo de nostalgie are darul să „ne miște” și nu cred că e vorba doar de mirare. cu voia voastră așa cum spuneam odată – dacă frîng pe genunchi grumazul luminii/aceasta e o durere sau o mirare?
Domnule Andu M. in primul rand multumesc de trecere si comnetariu. Apoi, va rog fiti mai "transant" cand expuneti opinii legate de textele mele, nu mai ocoliti subiectul... Nu trebuie sa va placa un text, e firesc, de accea, daca nu va place un lucru expuneti-l cat mai clar. Legat de forma fixa... sunt constient ca nu o stapanesc, insa, fiind unul din cei care nu au pretentii de poet, scriitor etc (atunci cand voi scrie prima poezie din viata mea va anunt) nu voi renunta la ea. Am remarcat ca multi dintre cei care scriu astazi au o problema cu asta, au ceva impotriva etc. Trecerea la vers alb ar insemna din partea mea ca dorinta de promovare ar domina asupra a ceea ce imi place sa fac. Deocamadata ma simt bine facand asta, mai mult daca voi putea imi voi imbunatati si modul de utilizare al formei fixe. Ialin p.s. V-aș blestema adânc pentru vecie Când oi fi stins; sub al bărbiei galb De mi-ați întinde-n cruntă infamie O filă cu însemne în vers alb ! (Ialin- "În seara asta ")
"la marginea vietii" e in plus din punctul meu de vedere... un inceput al poeziei cu versul al doilea ar fi mult mai puternic. Partea aceasta "să iasă un chiot din pietre/sau poate o femeie singură/să treacă/pentru ultima dată" as reformula să iasă un chiot din pietre o femeie singură să treacă poate pentru ultima oară Acel "apoi" cred ca ar putea lipsi in aceasta poezie la fel ca si "ultimele semne"... as termina in remuscari valorizand si dimensiunea re-muscarilor. Mie mi-a placut latura primitiva :)
Îmi pare rău că tonul cuvintelor mele a fost înțeles greșit. Expresia "atenție la" este des întâlnită în critica literară. Am citit un anunț la Info despre îndemnul de a posta comentarii cât mai obiective, critice, constructive și pertinente. A comenta un text înseamnă a-l diseca semantic, lingvistic, a căuta sensurile poetice, dar și inadvertențele frazei și ale imaginilor. Asta am încercat să fac în comentariul meu anterior și nimic altceva. M-am înscris pe Hermeneia pentru că am crezut că aici este luată în considerație critica obiectivă și reală pe text și că pot face asta. Și încă mai cred. Apreciez recomandările proprietarului site-ului și voi ține cont de ele pe viitor.
cata vreme vizionarea filmului e gratis, nu dau un ban pentru critici..dar te astept sub visin sa zici ce ai de spus ...ca asa se cade la moldovence...manati măi, hăi, hăi
poemul mi-a amintit de elizabeth tudor si robert dudley, e chiar un fimulet pe youtube, o ecranizare a jurnalului ei. m-a cucerit la fel ca si poemul, numai ca suta de ani nu merge.
te asigur ca am citit poeziile lui Radu Gyr si am stat de vorba cu oameni care au facut puscarie cu Radu Gyr. Fiecare scrie in felul lui si din perspectiva lui. Cu siguranta nu poti avea o perspectiva a inchisorii daca nu ai fost acolo. In ce priveste vrednicia sau nevrednicia mea de a evalua sau judeca (idee care banuiesc ca se bazeaza pe porunca "nu judecati ca sa nu fiti judecati"), din nou, cred ca e intelept sa pastram o cumpana dreapta. Exista un risc enorm sa cazi in legalism dupa cum exista un risc enorm sa cazi in duplicitate. Am dubii mari ca dragostea sau bunatatea ar fi sinonime cu compromisul sau neadevarul. Dupa cum am dubii mari ca aceasta fantoșă a mindriei poate functiona ca argument care sa invalideze nu numai dreptul dar chiar si responsabilitatea crestinului de a-si trage fratii la raspundere. La urma urmei banuiesc ca scrie si la tine in Biblie "Vegheati unii asupra altora" si alte indemnuri din astea. Oriunde in istorie crestinismul a renuntat la aceasta responsabilitate (sub orice justificare oricit de induiosatoare) a devenit in final o mocirla. Oriunde crestinismul in istorie si-a insusit ideea responsabilitatii pe care i-o insufla insusi Hristos, intotdeauna a reusit sa influenteze societatea in bine si sa pastreze o buna marturie. Ma indoiesc ca vreun necrestin ar da doi bani pe evanghelia propovaduita de un tradator. In ce priveste "rationalizarea" evident povestea e lunga si nu am putea-o clarifica aici. Dar ca sa iti ofer parerea mea umila, eu ma indoiesc ca Dumnezeu mi-a dat un cap si s-a mai chinuit sa imi bage si ceva creier acolo doar ca eu sa il scot afara cu palaria cind intru in cladirea bisericii. Banuiesc ca intelegi ce vreau sa spun. Nu vad nici un fel de incompatibilitate intre credinta mea si ratiunea mea sau abilitatea mea de a o folosi. Si nici nu cred ca esti smerit daca crezi si esti mindru daca gindesti. Astea sint, dupa parerea mea, prejudecati stupide promovate odata cu vremea de oameni care au fost prea lenesi ca sa gindeasca si au capturat ideea crestinismului pentru confortul ignorantei lor. Acelasi Dumnezeu care mi-a pus minte in cap mi-a pus si credinta in inima. Cele doua nu se exclud reciproc. Cel putin in relatia mea cu Dumnezeu.
"Ca sa afirmi asa ceva inseamna ori necunoastere ori teribilism."
"Ca sa afirmi asa ceva trebuie sa ai format propriul intelectulism fondat erudit."
Deci echivalezi "propriul intelectulism fondat erudit" cu "necunoastere ori teribilism"
Logic vorbind, nu sta in picioare ce ai spus.
Cat despre prestigiul (pierdut el) poeziei, incearca sa mai scoti, cu sinceritate, nasul afara din laboratorul creatiei!
Sa ma alatur si eu corului de laudatori desi n-am ajuns nici anul acesta am fost totusi participant si altfel decat cu sufletul. Mi-a placut intotdeauna sa cred ca cine doreste cu adevarat ceva reuseste pana la urma cum ziceau beatles-ii with a little help from my friends, nu? Si ca sa imi permit si un raspuns consiterului Nelu Jorz care intreaba, desigur retoric, ou sont les poets costelifs et clorotiques d'antant (a se nota legatura mea total urechista cu limba franceza, legatura pe care ne-au legiferat-o intr-un fel doar al lor, insusi ei, francezii, cand ne-au oficializat tara francofona, mai degraba franco-afona as zice eu dar ma rog cine se mai uita si in gura mea?) deci as dori sa ii raspund domnului jorz tot retoric desigur simtindu-ma si eu, ca si domnia sa poate, atins de imbuibarea specifica unei societati aberante bazate pe consumul excesiv de calorii - dar de asztalos totusi ce parere aveti? Felicitarile mele Alma pentru event si George pentru reportaj. Bravo! Andu
Al doilea autor asupa căruia îmi îndrept atenția, la această o lună de hermenie, este Daniela Luca. Un stil închegat, solid și consecvent în ceea ce ne-a împărtășit până acum. Poeziile ei sunt de atmosferă. Sunt mici camere intime în care respiră o anume trăire interioară, iar senzația mea este că această trăire interioară e împărtășită cititorului cu o oarecare timiditate. Dar nu o timiditate datorată nesiguranței textului, ci datorată grijii de a spune lucruri fragile cu o atentă delicatețe. Multe din poeziile ei au doi poli: eu - tu. Acești poli graviteză unul în jurul altuia, ori se contopesc într-un suav dans al unor atingeri complementare ("Five seconds", "Piano e fragile", "Michel", "Magnolii în iarnă", "Ocean soul"). Elementele care însoțesc acest dans sunt întotdeauna ochii, apare un pian, un șarpe încolăcit pe gleznă, elemente vizuale care pun în mișcarea de dans cei doi poli. Alte poezii sunt statice. Acestea sunt monopolare, autoarea e singură cu gândul. În aceste poezii apare o culoare feminină, ce exprimă stări sufletești (roșu cadmiu - "Domino", umeri în roșu - "Ochi de leu"), apare ochiul sau orbul din "Declivis", sau apar "direcții": "mă fac oblică. alunec / tangențial" ("Adormire"), "în centru. o singură siluetă" ("Piramida"). În același centru static, dar gata să vină înspre afară stau și acele figurine - totem despre care spuneam la "Pre-simțire". Există și o mișcare centrală în aceste poezii monopolare, dar această mișcare este una aplecată înspre sine, nu lasă impresia de dinamicitate, chiar dacă poezia este despre un dans ("Tango"), această mișcare încremenită revelând atât forța de reflecție a autoarei, cât și încărcătura de sens a acestui dans. Prin sobrietatea lui, tangoul este o mișcare reținută, o reținere a încărcăturii interioare (contraexemplu fiind valsul plutitor, amplu, degajat - o degajare a sensului conținut). "Tango" mi se pare și poezia forte de până acum a autoarei. Ajungem și la experimentele vizual poetice ale Danielei, care, toate trei mi se par reușite ("Renaștere", "Cerc închis" și "Alb de femeie"). În aceste cazuri, se pare că imaginea picturală vorbind de la sine, autoarei nu-i rămâne de făcut decât să lucreze asupra sensului. Astfel apare o poezie concentrată, mult mai puternică în exprimarea înțelesului decât atunci când autoarea se ocupa și de forma vizuală a poeziei.
ei Andule, jubilezi că mi-am zis gunoi... ești infantil știam, că ești epigon stănescian știam, dar că poți fi și prost ca un Moldovan/bolovan nu știam. și știi care e chestia: uite o epigramă pe care ți-o dedicasem cândva... asta pentru a păstra aspectul de literatură al contextului:
cu prostu care nu-i școlit
te lupți puțin și-ai izbândit
dar bătălia-i colosală
cu prostu care are școală
și încă o chestiune... Țuțea spunea că prostia e variabilă și avea dreptate. De câte ori te citesc, ești din ce în ce mai prost. Și te citesc intensiv.
uite, nu știu să fi acordat o peniță de aur pentru un haiku dar aici o fac. chiar îmi pare reușit. e posibil ca unii să nu prea îl mai considere haiku datorită sugestiei metaforice din expresia „noaptea dintre ani”. deci poate că înclină (în opinia mea) spre poezie scurtă. dar e reușită nevertheless. chiar contrastul se accentuează. între anonimatul și scurtimea unei nopți și amploarea unui an. la fel explozia unui foc de artificii și modicitatea unui chibrit. și totuși, la sfîrșit rămîne doar mica flăcăruie a chibritului și anonimatul (depresant pentru unii) al acelei nopți.
Nuța, cu toate bunele tale intenții, ești depășită de problemă. Eu îi dau dreptate lui Adrian. Și nu mă simt obligat să explic pe larg de ce. Voi spune doar că un om nu trebuie să se lase călcat în picioare de nulități! De nimeni de fapt. Atât am spus! Restul e mai sus:)
dar acel "viermănos" nu îmi sună prea plăcut. Aş renunţa şi la "de uitare" din penultimul vers. "plouă cu miez auriu" mi se pare mult mai sugestiv...
În rest,mi se pare ok.
cu scuze, i.p.v.
Superfluu într-un act cu frustrări hau hau fără ecou Scena căminului cultural Dîlga. Joacă brigada artistică de amatori Umne Umne. Spectatori- fără carte dar cu un pic de minte. Precizări: intrarea în sală fără semințe de floarea soarelui este interzisă. Afinități spirituale: apa e udă, cerul e albastru, pasărea zboară, muntele e înalt, cîmpia e șes. Pe scurt din spectacol: Pe dușumeaua dată cu gaz intră Sofica, fîstîcită; unu doi unu doi hauuuuu, probă de microfon și se aprinde ca mușcata. În rochița de stambă, parcă e o rîndunică speriată de coada ei. Începe pierită toată, copleșită de originalitatea mesajului: “oamenii nu sînt de fapt oameni oamenii nu sînt cîini nu sînt animale oamenii nu sînt porci nu sînt de piatră oamenii nu sînt gîndaci oamenii nu sînt liane nici frunze nici putregai oamenii nu sînt șerpi nici ciuperci sau fiare nu sînt îngeri sau demoni oamenii sînt dumnezei dumeaozeauei douamneazeauai oamenii sînt duuuuuuuuuuuuuu umne umne umne zoaie zemuri” Prin scenă trece tanti Jana. De cînd cu reducerea de personal, ea e bună pentru orice rol; face pe croitoreasa, pe iubita părăsită de Gore, vinde bilete ( unde sînt vremurile cînd un bilet la film costa 1,25 lei, nu 2 lei grei cum zice un contemporan!). Acum desenează cu mopul în aer copaci uscați, aruncă detergent pe ei, apoi suflă cu aspiratorul și pune de un mic viscol. Ah, cum se mai pricepe Jana la recuzită, ce iarnă ca în povești din nimic! Apoteotic: “Gârbovă ca o feștilă/Într-un cap de lumânare;/ Ca o mutră imobilă/De harap cu nasul mare”, Jana se face cioară pe o creangă. Janeto te iubim, tu ești în toate, în cele ce sînt… Din culise se aude lupul, hauuuuu, hauuuuuu! În pantaloni scurți cu bretele, intră Truism a lu’ Mărin Coșcovete. Dă replica Soficăi, plin de emfază: Iarna nu-i ca vara! Spectatorii aplaudă frenetic, pătrunși de așa revelație. Cortina! Vezi bă ăsta a lu’ Anica, ce e omu? Făceai tu pe deșteptu, porc de cîine ce ești! Te-am cîștigat, hai la bufet să dai mastica! zice Costică Marghioală. Doar Sara, o tînără domnișoară nevrotică, bolnavă de prea mult văz, dă din cap nedumerită-mare e grădina ta Doamne! E drept, Sara e o intelectuală subțire, a absolvit școala de menaj de la Găești. Reporter la munca de jos, Poate revenim cu afișul spectacolului.
cum să mă apropii de autor și să îi spun că textul la care poate ține ori ba este mai puțin reușit. în cazul de față deloc. nah, ce pot a cuvânta? mie îmi pare dulce textul și probabil că în viață nu e rău să fii așa, dar nu în poeme. Sanda, sunt multe substantive de anticariat(și e frumos spus), verbele nu le scot din această uzură. Asta pentru că și ele la rândul lor și-au pierdut semnificația proaspătă... dar te mai uiți tu și vezi ce nu merge. Poate e doar un poem într-un moment de respiro... spun asta optimist.
Vladimir, mulțumesc pentru părerea ta. Percepem diferit. O inmă ca un turn de sticlă care începe în mijlocul pământului nu este atât de greu de imaginat. Coerență există, depinde cum privești. Iar titlul e în acord cu tabloul. Slabă poezie poate. Toți avem, mulțumesc.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Paul, de ce fortezi rima sa o asezi la sfarsitul versului? Cred ca pe acest text o rima interioara ar veni mai interesant. Scindeaza versurile si inverseaza-le sa vezi ce iese. Si daca mergi pe o linie, du-o pana la capat. Salut.
pentru textul : Aceasta e doar o melodie tristă deSunt foarte relaxata si nu sunt nici intimidata.
Eu am propus texte in comentariile mele. Si o voi mai face daca este nevoie.
Exista excelente carti de teorie, analize mai mult sau mai putin exhaustive, exegeze bine documentate. Dar asta este alta meserie.
Aici se scrie si publica poezie. Sa lasam teoria acelora care se pricep mai bine. Si sa ne aplecam asupra "obiectului muncii noastre".
In tot internetul de poezie romaneasca, si il urmaresc de cativa ani, toata lumea vorbeste despre estetica si valoare. Fiecare poet are impresia ca estetica si valoarea il priveste numai pe el. Adica numai el detine secretul lui Polichinelle. Eventual si cei cativa prieteni lingusitori pe care ii are.
Si dupa o vorba care nu imi apartine : cine nu iubeste pe nimeni este nevoit sa invete sa linguseasca. Iar lingusitul nu aude decat ceea ce vrea sa inteleaga.
Un poet nu trebuie sa placa tuturor si nu toata lumea trebuie sa se inchine la un poet. Este caraghios. Nu pricep cum nu sesizeaza poetii acest "simplu lucru mare".
Poezia este un divertisment, un joc, un mod de a amana gandurile grele.
Poezia nu este a 11-a porunca pe tablele lui Moise si nici un postulat fara replica.
Nu este teoria gravitatiei si nici ghilotina care ne pedepseste pentru incalcari doctrinare.
Poezia este o insotitoare dupa gustul si cultura fiecaruia. Si poetul care se ia prea in serios devine banal.
Cred ca nu ar strica o dezbatere pe texte. Si nu sesizari de lipsa virgulei sau a acordului gramatical, care sunt foarte bune dar nu spun nimic despre text.
Multi au pareri dar nu si le sustin fertil. Distrugerea, desfiintarea de text este cea mai simpla si rauvoitoare critica. Cititorii-poeti vor texte in oglinda cu ale lor, a caror receptie sa mearga pe scurtatura, iute, eficient, si in end-efect steril. Acelasi zum-zum-zum pe flori diferite.
Asa se explica de ce citesc sute de poezii contemporane si dupa ce am stins computerul nu mai stiu nimic. Mult prea rare sunt cele care se itesc timid din masa informa a asemanarii. Iar folosirea cuvintelor lubrice,obscene,licentioase s-a declarat a fi, cu ajutorul lui Mircea Dinescu si Catavencului, mult ravnita libertate a cuvantului si dezagazuirea creativitatii.
pentru textul : Devorah deDaca ma straduiesc cateva zile va pot posta aici cel putin 50 de poezii care sunt croite la fabrica. Stofa, tiparul, foarfeca, masina de cusut si eticheta.
Un poem introspectiv și o foarte bună sugestie a unei stări.
Remarc versurile:
„cuvintele cad ca niște picături de ploaie
grele pe ușa de tablă a unei pivnițe
în care ți-ai ascuns de multă vreme
gîndurile pentru care nu va mai fi niciodată timp”
”dincolo de fumul albăstrui al sufletului
e frig” (aici așa am vrut eu să grupez versurile :) )
„undeva acolo ești și tu la fel de singur ca și călăul tău
undeva între pleoape și retină
o oboseală usturătoare se răsucește microscopic
ca un vierme aducător de somn”
„zborul continuă tot mai sus în adîncuri”
pentru textul : scrisoare neterminată denu-mi place. ma rog, nici n-ar trebui sa-mi placa. dar pur si simplu mi se pare o adunatura deloc reusita. si nu-mi place nici faptul ca in general iti pui textele pe mai multe site-uri. nu, nu. nu-mi place
pentru textul : status:busy de" păzește-mă de lucrurile simple când devin importante" e o cheie aici care deschide putin dinspre tine inspre lucruri, "eu sunt de câteva ori mai puternică decât o durere" o alta cheie mai verticala... versurile se sprijina pe idei ce incoltesc repede, isi fac loc una alteia, secvente imortalizate real penduleaza intre polul exprimat si neexprimat al metaforei: „fir-ar să fie am auzit că avem gândaci în noi trebuie să plec două ore merg spre Coloane fac experimente aleg la întâmplare o mamă și un tată îi trec prin copilărie” un scenariu ce se bazeaza pe abilitatea ratiunii, versuri la care se ajunge sondand adanc in apele launtricului, poemul acesta merita indiscutabil un semn de apreciere, depun marturie ca l-am simtit trecandu-mi peste frunte o aura autentica de ... tristete:) mi-a luat-o Marina inainte, dar e si optiunea mea... prima penita!
pentru textul : o tristețe neterminată deAm o nelămurire: "perpetuele" e în românește? Ai două cuvinte care nu merg în text: semiboltire și fisiuni. În rest, e frumos poemul.
pentru textul : perpetue întoarceri spre tine deasta ziceam şi eu, în acest sens am intervenit. Adrian, vezi aici "vânăt ca cercurile"
pentru textul : De ce mă sfarmă gândul dedespre un interviu cu Cella Serghi poeta Cleopatra Lorinţiu își amintește că nu a fost o întîmplare de istorie literară ci una amicală.” cred că … ne-am pus pe vorbă, adică pe lucru…”
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur denu știu în ce împrejurare s-a săvîrșit poetica voastră “generoasă în timp real la 2 mîini” și nici nu are importanță. pentru că iată acest jurnal de facere și desfacere dincolo de nostalgie are darul să „ne miște” și nu cred că e vorba doar de mirare. cu voia voastră așa cum spuneam odată – dacă frîng pe genunchi grumazul luminii/aceasta e o durere sau o mirare?
Sincere felicitări celor care au gândit acest proiect. Arată într-adevăr minunat.
pentru textul : premiile „Astenie de primăvară” - Hermeneia 2010 deDomnule Andu M. in primul rand multumesc de trecere si comnetariu. Apoi, va rog fiti mai "transant" cand expuneti opinii legate de textele mele, nu mai ocoliti subiectul... Nu trebuie sa va placa un text, e firesc, de accea, daca nu va place un lucru expuneti-l cat mai clar. Legat de forma fixa... sunt constient ca nu o stapanesc, insa, fiind unul din cei care nu au pretentii de poet, scriitor etc (atunci cand voi scrie prima poezie din viata mea va anunt) nu voi renunta la ea. Am remarcat ca multi dintre cei care scriu astazi au o problema cu asta, au ceva impotriva etc. Trecerea la vers alb ar insemna din partea mea ca dorinta de promovare ar domina asupra a ceea ce imi place sa fac. Deocamadata ma simt bine facand asta, mai mult daca voi putea imi voi imbunatati si modul de utilizare al formei fixe. Ialin p.s. V-aș blestema adânc pentru vecie Când oi fi stins; sub al bărbiei galb De mi-ați întinde-n cruntă infamie O filă cu însemne în vers alb ! (Ialin- "În seara asta ")
pentru textul : Epilog... de"la marginea vietii" e in plus din punctul meu de vedere... un inceput al poeziei cu versul al doilea ar fi mult mai puternic. Partea aceasta "să iasă un chiot din pietre/sau poate o femeie singură/să treacă/pentru ultima dată" as reformula să iasă un chiot din pietre o femeie singură să treacă poate pentru ultima oară Acel "apoi" cred ca ar putea lipsi in aceasta poezie la fel ca si "ultimele semne"... as termina in remuscari valorizand si dimensiunea re-muscarilor. Mie mi-a placut latura primitiva :)
pentru textul : paseo campeon de"Nu sunt de acord decât în parte cu ceea ce ai spus"
staim ca asta-mi vei spune, dar nici nu pretindeam sa.
ti-am explicat de ce nu am observat ce considerai tu ca e de observat...
pentru textul : Pictat de ploi dein fine.
Îmi pare rău că tonul cuvintelor mele a fost înțeles greșit. Expresia "atenție la" este des întâlnită în critica literară. Am citit un anunț la Info despre îndemnul de a posta comentarii cât mai obiective, critice, constructive și pertinente. A comenta un text înseamnă a-l diseca semantic, lingvistic, a căuta sensurile poetice, dar și inadvertențele frazei și ale imaginilor. Asta am încercat să fac în comentariul meu anterior și nimic altceva. M-am înscris pe Hermeneia pentru că am crezut că aici este luată în considerație critica obiectivă și reală pe text și că pot face asta. Și încă mai cred. Apreciez recomandările proprietarului site-ului și voi ține cont de ele pe viitor.
pentru textul : Labirint deCorina, probabil cel mai indicat este sa o intrebi pe Alina personal aceste lucruri.
pentru textul : Virtualia decata vreme vizionarea filmului e gratis, nu dau un ban pentru critici..dar te astept sub visin sa zici ce ai de spus ...ca asa se cade la moldovence...manati măi, hăi, hăi
pentru textul : expoziția de corali depoemul mi-a amintit de elizabeth tudor si robert dudley, e chiar un fimulet pe youtube, o ecranizare a jurnalului ei. m-a cucerit la fel ca si poemul, numai ca suta de ani nu merge.
pentru textul : smalț dete asigur ca am citit poeziile lui Radu Gyr si am stat de vorba cu oameni care au facut puscarie cu Radu Gyr. Fiecare scrie in felul lui si din perspectiva lui. Cu siguranta nu poti avea o perspectiva a inchisorii daca nu ai fost acolo. In ce priveste vrednicia sau nevrednicia mea de a evalua sau judeca (idee care banuiesc ca se bazeaza pe porunca "nu judecati ca sa nu fiti judecati"), din nou, cred ca e intelept sa pastram o cumpana dreapta. Exista un risc enorm sa cazi in legalism dupa cum exista un risc enorm sa cazi in duplicitate. Am dubii mari ca dragostea sau bunatatea ar fi sinonime cu compromisul sau neadevarul. Dupa cum am dubii mari ca aceasta fantoșă a mindriei poate functiona ca argument care sa invalideze nu numai dreptul dar chiar si responsabilitatea crestinului de a-si trage fratii la raspundere. La urma urmei banuiesc ca scrie si la tine in Biblie "Vegheati unii asupra altora" si alte indemnuri din astea. Oriunde in istorie crestinismul a renuntat la aceasta responsabilitate (sub orice justificare oricit de induiosatoare) a devenit in final o mocirla. Oriunde crestinismul in istorie si-a insusit ideea responsabilitatii pe care i-o insufla insusi Hristos, intotdeauna a reusit sa influenteze societatea in bine si sa pastreze o buna marturie. Ma indoiesc ca vreun necrestin ar da doi bani pe evanghelia propovaduita de un tradator. In ce priveste "rationalizarea" evident povestea e lunga si nu am putea-o clarifica aici. Dar ca sa iti ofer parerea mea umila, eu ma indoiesc ca Dumnezeu mi-a dat un cap si s-a mai chinuit sa imi bage si ceva creier acolo doar ca eu sa il scot afara cu palaria cind intru in cladirea bisericii. Banuiesc ca intelegi ce vreau sa spun. Nu vad nici un fel de incompatibilitate intre credinta mea si ratiunea mea sau abilitatea mea de a o folosi. Si nici nu cred ca esti smerit daca crezi si esti mindru daca gindesti. Astea sint, dupa parerea mea, prejudecati stupide promovate odata cu vremea de oameni care au fost prea lenesi ca sa gindeasca si au capturat ideea crestinismului pentru confortul ignorantei lor. Acelasi Dumnezeu care mi-a pus minte in cap mi-a pus si credinta in inima. Cele doua nu se exclud reciproc. Cel putin in relatia mea cu Dumnezeu.
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit de"Ca sa afirmi asa ceva inseamna ori necunoastere ori teribilism."
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei de"Ca sa afirmi asa ceva trebuie sa ai format propriul intelectulism fondat erudit."
Deci echivalezi "propriul intelectulism fondat erudit" cu "necunoastere ori teribilism"
Logic vorbind, nu sta in picioare ce ai spus.
Cat despre prestigiul (pierdut el) poeziei, incearca sa mai scoti, cu sinceritate, nasul afara din laboratorul creatiei!
Sa ma alatur si eu corului de laudatori desi n-am ajuns nici anul acesta am fost totusi participant si altfel decat cu sufletul. Mi-a placut intotdeauna sa cred ca cine doreste cu adevarat ceva reuseste pana la urma cum ziceau beatles-ii with a little help from my friends, nu? Si ca sa imi permit si un raspuns consiterului Nelu Jorz care intreaba, desigur retoric, ou sont les poets costelifs et clorotiques d'antant (a se nota legatura mea total urechista cu limba franceza, legatura pe care ne-au legiferat-o intr-un fel doar al lor, insusi ei, francezii, cand ne-au oficializat tara francofona, mai degraba franco-afona as zice eu dar ma rog cine se mai uita si in gura mea?) deci as dori sa ii raspund domnului jorz tot retoric desigur simtindu-ma si eu, ca si domnia sa poate, atins de imbuibarea specifica unei societati aberante bazate pe consumul excesiv de calorii - dar de asztalos totusi ce parere aveti? Felicitarile mele Alma pentru event si George pentru reportaj. Bravo! Andu
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. deAl doilea autor asupa căruia îmi îndrept atenția, la această o lună de hermenie, este Daniela Luca. Un stil închegat, solid și consecvent în ceea ce ne-a împărtășit până acum. Poeziile ei sunt de atmosferă. Sunt mici camere intime în care respiră o anume trăire interioară, iar senzația mea este că această trăire interioară e împărtășită cititorului cu o oarecare timiditate. Dar nu o timiditate datorată nesiguranței textului, ci datorată grijii de a spune lucruri fragile cu o atentă delicatețe. Multe din poeziile ei au doi poli: eu - tu. Acești poli graviteză unul în jurul altuia, ori se contopesc într-un suav dans al unor atingeri complementare ("Five seconds", "Piano e fragile", "Michel", "Magnolii în iarnă", "Ocean soul"). Elementele care însoțesc acest dans sunt întotdeauna ochii, apare un pian, un șarpe încolăcit pe gleznă, elemente vizuale care pun în mișcarea de dans cei doi poli. Alte poezii sunt statice. Acestea sunt monopolare, autoarea e singură cu gândul. În aceste poezii apare o culoare feminină, ce exprimă stări sufletești (roșu cadmiu - "Domino", umeri în roșu - "Ochi de leu"), apare ochiul sau orbul din "Declivis", sau apar "direcții": "mă fac oblică. alunec / tangențial" ("Adormire"), "în centru. o singură siluetă" ("Piramida"). În același centru static, dar gata să vină înspre afară stau și acele figurine - totem despre care spuneam la "Pre-simțire". Există și o mișcare centrală în aceste poezii monopolare, dar această mișcare este una aplecată înspre sine, nu lasă impresia de dinamicitate, chiar dacă poezia este despre un dans ("Tango"), această mișcare încremenită revelând atât forța de reflecție a autoarei, cât și încărcătura de sens a acestui dans. Prin sobrietatea lui, tangoul este o mișcare reținută, o reținere a încărcăturii interioare (contraexemplu fiind valsul plutitor, amplu, degajat - o degajare a sensului conținut). "Tango" mi se pare și poezia forte de până acum a autoarei. Ajungem și la experimentele vizual poetice ale Danielei, care, toate trei mi se par reușite ("Renaștere", "Cerc închis" și "Alb de femeie"). În aceste cazuri, se pare că imaginea picturală vorbind de la sine, autoarei nu-i rămâne de făcut decât să lucreze asupra sensului. Astfel apare o poezie concentrată, mult mai puternică în exprimarea înțelesului decât atunci când autoarea se ocupa și de forma vizuală a poeziei.
pentru textul : alb de femeie derăspunsuri.
ei Andule, jubilezi că mi-am zis gunoi... ești infantil știam, că ești epigon stănescian știam, dar că poți fi și prost ca un Moldovan/bolovan nu știam. și știi care e chestia: uite o epigramă pe care ți-o dedicasem cândva... asta pentru a păstra aspectul de literatură al contextului:
cu prostu care nu-i școlit
te lupți puțin și-ai izbândit
dar bătălia-i colosală
cu prostu care are școală
și încă o chestiune... Țuțea spunea că prostia e variabilă și avea dreptate. De câte ori te citesc, ești din ce în ce mai prost. Și te citesc intensiv.
:))Silvia... ești naughty, dragă, mersic:))
pentru textul : măceșe zdrobite deuite, nu știu să fi acordat o peniță de aur pentru un haiku dar aici o fac. chiar îmi pare reușit. e posibil ca unii să nu prea îl mai considere haiku datorită sugestiei metaforice din expresia „noaptea dintre ani”. deci poate că înclină (în opinia mea) spre poezie scurtă. dar e reușită nevertheless. chiar contrastul se accentuează. între anonimatul și scurtimea unei nopți și amploarea unui an. la fel explozia unui foc de artificii și modicitatea unui chibrit. și totuși, la sfîrșit rămîne doar mica flăcăruie a chibritului și anonimatul (depresant pentru unii) al acelei nopți.
pentru textul : Haiku deNuța, cu toate bunele tale intenții, ești depășită de problemă. Eu îi dau dreptate lui Adrian. Și nu mă simt obligat să explic pe larg de ce. Voi spune doar că un om nu trebuie să se lase călcat în picioare de nulități! De nimeni de fapt. Atât am spus! Restul e mai sus:)
pentru textul : Viraj mult prea strâns dedar acel "viermănos" nu îmi sună prea plăcut. Aş renunţa şi la "de uitare" din penultimul vers. "plouă cu miez auriu" mi se pare mult mai sugestiv...
pentru textul : e sărbătoare / sunt fruct şi plutesc deÎn rest,mi se pare ok.
cu scuze, i.p.v.
george, (erată)
pentru textul : Studentul deFrumos final!
pentru textul : mov deSuperfluu într-un act cu frustrări hau hau fără ecou Scena căminului cultural Dîlga. Joacă brigada artistică de amatori Umne Umne. Spectatori- fără carte dar cu un pic de minte. Precizări: intrarea în sală fără semințe de floarea soarelui este interzisă. Afinități spirituale: apa e udă, cerul e albastru, pasărea zboară, muntele e înalt, cîmpia e șes. Pe scurt din spectacol: Pe dușumeaua dată cu gaz intră Sofica, fîstîcită; unu doi unu doi hauuuuu, probă de microfon și se aprinde ca mușcata. În rochița de stambă, parcă e o rîndunică speriată de coada ei. Începe pierită toată, copleșită de originalitatea mesajului: “oamenii nu sînt de fapt oameni oamenii nu sînt cîini nu sînt animale oamenii nu sînt porci nu sînt de piatră oamenii nu sînt gîndaci oamenii nu sînt liane nici frunze nici putregai oamenii nu sînt șerpi nici ciuperci sau fiare nu sînt îngeri sau demoni oamenii sînt dumnezei dumeaozeauei douamneazeauai oamenii sînt duuuuuuuuuuuuuu umne umne umne zoaie zemuri” Prin scenă trece tanti Jana. De cînd cu reducerea de personal, ea e bună pentru orice rol; face pe croitoreasa, pe iubita părăsită de Gore, vinde bilete ( unde sînt vremurile cînd un bilet la film costa 1,25 lei, nu 2 lei grei cum zice un contemporan!). Acum desenează cu mopul în aer copaci uscați, aruncă detergent pe ei, apoi suflă cu aspiratorul și pune de un mic viscol. Ah, cum se mai pricepe Jana la recuzită, ce iarnă ca în povești din nimic! Apoteotic: “Gârbovă ca o feștilă/Într-un cap de lumânare;/ Ca o mutră imobilă/De harap cu nasul mare”, Jana se face cioară pe o creangă. Janeto te iubim, tu ești în toate, în cele ce sînt… Din culise se aude lupul, hauuuuu, hauuuuuu! În pantaloni scurți cu bretele, intră Truism a lu’ Mărin Coșcovete. Dă replica Soficăi, plin de emfază: Iarna nu-i ca vara! Spectatorii aplaudă frenetic, pătrunși de așa revelație. Cortina! Vezi bă ăsta a lu’ Anica, ce e omu? Făceai tu pe deșteptu, porc de cîine ce ești! Te-am cîștigat, hai la bufet să dai mastica! zice Costică Marghioală. Doar Sara, o tînără domnișoară nevrotică, bolnavă de prea mult văz, dă din cap nedumerită-mare e grădina ta Doamne! E drept, Sara e o intelectuală subțire, a absolvit școala de menaj de la Găești. Reporter la munca de jos, Poate revenim cu afișul spectacolului.
pentru textul : cînd o fată de douăzeci de ani deCare e raţiunea pentru care titlul e în engleză?
pentru textul : one way ticket decum să mă apropii de autor și să îi spun că textul la care poate ține ori ba este mai puțin reușit. în cazul de față deloc. nah, ce pot a cuvânta? mie îmi pare dulce textul și probabil că în viață nu e rău să fii așa, dar nu în poeme. Sanda, sunt multe substantive de anticariat(și e frumos spus), verbele nu le scot din această uzură. Asta pentru că și ele la rândul lor și-au pierdut semnificația proaspătă... dar te mai uiți tu și vezi ce nu merge. Poate e doar un poem într-un moment de respiro... spun asta optimist.
pentru textul : Undeva, într-o toamnă deVladimir, mulțumesc pentru părerea ta. Percepem diferit. O inmă ca un turn de sticlă care începe în mijlocul pământului nu este atât de greu de imaginat. Coerență există, depinde cum privești. Iar titlul e în acord cu tabloul. Slabă poezie poate. Toți avem, mulțumesc.
pentru textul : Tango dePagini