știți care e problema?! românii au o sudo-pudibonderie moralo sudo-creștino-mioritică de un apolitism debordant. și ăsta este blestemul lor. pragmatică sau nu, naivă sau cinică, implicarea în politos este implicarea în viața orașului tău, a străzii tale, a comunei tale, a țării tale. și nu e o curvă. că dacă e atunci și viața e curvă, și frumusețea e curvă, și munca e curvă. și creația e curvă, și atunci mai bine ne ducem la mănăstire și ne retragem în sfîntoșenia noastră de doi bani, necoruptă de vicleanul occident sau de ipocrita americă. asta e pierzarea intelectualului român. mie pînă și întrebarea asta mi s-a părut o prostie, „dacă e bine ca intelectualii să intre în politică?” dar cine să intre?? analfabeții?? handicapații mintal? preșcolarii? anti-intelectualii? te apucă groaza numai cînd auzi că cineva în românia mai e în stare să pună o astfel de întrebare. de aceea nu avem nici acum clasă politică. pentru că oameni din aceștia se uită la politică ca la o ciumă, ca la lepră sau sifilis. păi de aia arată ăia care fac politică în românia așa cum arată.
în grecia antică se considera că societatea trebuie administrată de înțelepți. nu e ăsta (sau ar trbui să fie) un fel de echivalent al intelectualului?
marele om de stat edmund burke a spus cîndva: “All that's necessary for the forces of evil to win in the world is for enough good men to do nothing.”
faceți voi traducerea...
te rog, foloseste diacritice si in subtitlu.
apoi, observ ca in prima strofa ai folosit punctuatia, in a doua nu. asa ai intentionat sau e o eroare de editare?
iar dacă ai fi avut minima curiozitate ai fi găsit chiar pe internet următoarele:
"Poezia lui Bacovia a fost socotită în chip curios lipsită de orice artificiu poetic, ca o poezie simplă, fără meșteșug. Și tocmai artificiul te izbește și-i formează în definitiv valoarea. De altfel, luat în total, ea este o transplantare, până la pastișă, a simbolismului francez..." (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, 1985, pag. 627)
se pare că era mai informat g. călinescu de cum a fost socotită poezia bacoviană:) cel puțin decât tine!
sapphire, e logic asa: prima parte releva un univers unde violenta sacrificiului asigura, prin verbele "tari" utilizate eficienta discursului si taierea imprejur a cuvintelor. astfel, daca prima parte e aruncarea, a doua e culegerea rodului, care, fireste, implica o alta dimensiune si o alta tensiune, de alta factura, dar de aceeasi intensitate. intrebarea finala reia ciclul, relevand continuitatea curgerii sus/jos a sensului a ceea ce numim faptul de a fi. multumesc ptr. apreciere
inteleg, cand ma pun intr-o pozitie exterioara. sunt convinsa ca mai trebuie lucrata, din pacate mi-am pierdut dispozitia de "lucru" in ultimul timp. e ca si cum ai juca cu o minge la zid, ma intereseaza mai mult urma lasata. multumesc pentru citire, atentie, stii tu. :o)
raul
cum ii spuneam si lui viorel, sunt sigura ca mai poate fi imbunatatita. cred ca-i si un soi de experiment in care in loc sa las poezia cititorilor, o las sa-si gaseasca singura cititorul. sa vad daca e in stare. :o)
multumesc mult de oprire si semn.
Este mult lirism în acest poem și se simte dramatismul momentului, Virgil. Cînd am spus că mai trebuie lucrat am făcut referire la cîteva expresii care par puțin forțate și care, cred eu s-ar putea datora obișnuinței de a gîndi într-o altă limbă. Tocmai acel fapt care conduce cititorul spre miezul unui lirism pe care eu nu l-am mai întîlnit pînă acum, o forță inepuizabilă ca o magmă clocotind în adîncuri insondabile, se pare că determină mici, foarte mici scăpări la nivelul învelișului extern. Stilul fin, incisiv, ultrarafinat este ceea ce atrage și dă valoare. Restul sînt chestiuni pe care le vei sesiza chiar tu, mai tîrziu și care nici nu contează chiar atît de mult. Îmi pare rău, nu-mi place cum sună nici vom dispărea.
Tocmai cand ziceam si eu ca tot pesimistul (sau realistul daca vreti) ca surprizele s-au terminat pentru mine iata ca descopar aici un text mai mult decat interesant. Astept mai mult material de lectura de la Dvs si va promit pe viitor o parere asa, cat ma tin pe mine puterile :-) Oricum, deocamdata felicitari pentru cele trei texte recente ale Dvs pe care le-am citit aici pe Hermeneia. O tinuta literara remacabila, o idee poetica indeajuns de consistenta si nu in ultimul rand acea "dedicare" intru ale scrisului pe care multi asa-zisi poeti au uitat-o, daca au avut-o vreodata. Semnalez cu o penita de aur aceasta lectura care mi-a amintit de vremurile bune ale poeziei. Felicitari. Andu
"acel cum Adrian, este mult, mult prea tributar modei, curentelor, generatiilor" (Adriana L.) - deja deplasăm discuţia, situându-ne în judecarea "cum"-ului. Eu mă refeream strict la existenţa lui, la întâietatea lui în faţa "ce"-ului. Cât e de valoros, de la caz la caz, de la curent la curent, cum spuneam, e altă discuţie. Poate după Crăciun :)
ce să zic, e scris cu nerv în primul rând. alert. fără zorzoane. un text pe care l-am citit ca pe un text. bun.
poate că merita să nu fi fost atât de explicit finalul. un pic de suspans. un pic.
Și totuși te-ai apropiat de stilul lui Hiroshige, în general de paleta cromatică a stampelor japoneze din secolele XVIII-XIX - și când spun asta mă gândesc nu numai la Hiroshige cu peisajele sale dedicate Muntelui Fuji ci și la Sharaku sau Hokusai sau Kiyonaga (unele stampe pot fi admirate și la muzeul Guimet, Paris, recent restaurat și deschis publicului). (Eu sunt încă atrasă de universul lui Kitagawa Utamaro, de arta ukiyo-e, acel Utamaro al copilăriei mele ce reprezintă mult mai mult decât primul meu album cumpărat din primii bani de bursă.) E un experiment. Păstrează-te în el.
Adriana, cu tot respectul, cred ca acest text este slab. As pune textul sub semnul bestialitatii in crescendo pana la absolut caniche, lupi, balaur. Dar, imaginea canichului e ilara. Puricii fricii ? Intre elemnetele de bestialitate... lupii cu limbi rosii - tipul stomac de balaur e o amintire de barbat...Ce cauta partea aia acolo ? Apoi... cat de poetic poate fi un stomac, fie el si de balaur... e alta discutie. Stereotipurile : "a merge pe urmele cuiva" "oamenii nu au niciodata timp" "praful departarilor". Finalul mi se pare singura parte reusita. Un text rupt... pe la jumatate e altceva. Se poate mult mai bine... Ialin
Lucian, nu ai idee câtă bucurie îmi aduce mie să văd că hermeneia e vie și că servește scopului pentru care a fost creată: să ajute membrilor care vor să crească. Ai prins destul de bine ideea criticii mele; mi se pare mai reușită ce-a de-a doua variantă postată (considerând prima cea postată inițial în pagină). Poate că aș mai lucra puțin la "Niște câini în călduri, acum, ca după 2000 de ani, încă Nu recunoșteau că au fugit la cântatul cocoșului.", aș încerca să elimin cuvintele care determină fără să aducă un plus de informație poetică, de ex, dacă îmi permiți, varianta mea ar fi mult mai scurtă, ceva de genul "Câini în călduri nu recunoșteau nici după 2000 de ani lepădarea" ; în același sens, în ultimul vers al poezie aș renunța la "multe", sună bine "ne povestea liniștit ca între prieteni la o cafea". Apropos, intenționat am lăsat fără punctuație. Dacă ai să încerci să mai renunți la cuvintele în plus, la câte unele din cele de legătură, cred că ești pregătit să încerci să renunți și la punctuație. Nu e musai, cred, dar eu am încercat asta cu poezia ta și pare mai puțin încărcată, lasă cititorul să alunece mai mult cu gândul, nu-l constrânge, ci, dimpotrivă, îl pune să gândească. Creierul uman recunoaște, în versul alb, punctuația acolo unde ar trebui să fie. Nu-i nevoie, ca în proză, să accentuezi totul, parcă se cere ceva mai multă libertate. În final, un sfat pe care îl poți urma sau nu: pune celelalte variante dedesubt. Nu arată nehotărâre, ci evoluție și lucru. Așa cum spunea Alma într-un comentariu cu ceva vreme în urmă: parcă prea mulți dintre noi am uitat vremurile în care se lucra la o poezie nopți la rând...
Adriana îmi cer scuze că nu am priceput subtilitățile discuțiilor dintre tine și autor, mea culpa. Eu am citit poemul da capo al fine de trei ori, e regula mea de aur înainte să comentez... și am scris ceea ce am crezut că ar trebui spus aici. Iar ție Virgil îmi cer în mod special scuze dacă am creat vreo impresie de hărțuire. Oricum, îngăduie-mi să-ți spun că și dacă ar fi așa, atunci pe Hermeneia hărțuirea e mai ponegrită decât jignirea pe față (ceea ce mi se aduce mie), nu crezi? Și asta nu e prima oara... Așa că te-aș ruga, de dragul inteligenței care cred că ne caracterizează pe amândoi (deși autorul nu pariază pe a mea și nici eu pe a lui uneori) să nu mai faci asemenea afirmații neconforme cu Regulamentul Hermeneia care spune clar că atacul la persoană este strict interzis. Eu cred că am înghițit cele mai multe atacuri la persoană pe aici fără ca atacatorul să fie pedepsit. Atât de multe încât m-am obișnuit deja. Dacă vei avea cojones de a schimba ceva aici habar n-am, însă știu că și tu știi la fel ca și mine și ca și alții care citesc pe site-ul acesta care e adevărul. Eu una nu mai revin pe acest subiect.
Aici avem în opinia mea un text slab, la fel ca majoritatea textelor acestui autor care folosește prea multe clișee.
Margas.
nici nu mai era nevoie de ultimul vers. ai scris suficient despre starea de păianjen, despre singurătate în starea acesta de a ţese ceva spre a uita de substituiri, linişte şi alte dovezi de însingurare...
"Orașul mic te fură-ncet Cu ale lui tăcute strade, Cu oameni proști, dar cumsecade, Ce nici nu știu că sunt poet..." bobadile dac-ai venit pe pagina mea cu un rondel de Macedonski, nu mă pot abține! nu pot să mă decid: este aia o peniță sau o suliță? mulțumesc pentru antipatie și nu numai. Căline, mulțumesc de trecere. bobadil rezolvă dilema creată de acest al meu poem prin aducerea în prim plan a rondelului rozelor ce mor. Macedonski, Topârceanu, Teodorescu ...și eu. mă simt ca ucenicul de pe muntele schimbării la față în compania lui Moise și Ilie...
n-am stiut de regula cu linkurile, pacat, era chiar o piesa buna :). cacofonia am rezolvat-o... cumva, oricum, fonic e mai ok momentan.
Mariana, de mult nu te-am mai „regasit pe domeniile” mele, ma bucura revenirea ta.
dom'le ai imaginație nu glumă. și ce e și mai interesant e că în ciuda faptului că par fragmente separate, în final nu îți lasă înțelegerea unui întreg ci senzația unui întreg. e vorba de o artă stranie
Petre, mulțumesc pentru trecere și sfaturi! În legătură cu plasarea acțiunii pe scena mondială, eu zic că e bună și scena noastră de acasă. Trebuie doar pusă în valoare! Te mai aștept! tincuța
Sună frumos și plastic poemul. O singură precizare critică am de făcut: "Merge indolent de felină" nu îmi sună bine din punct de vedere gramatical. După un adjectiv (indolent) văd o caracterizare a adjectivului însuși prin comparația cu un substantiv cu funcție de adjectiv (de felină). Am senzația că sunt comparate două adjective, ceea ce nu e corect gramatical. Corect mie mi-ar suna "Merge indolent ca o felină" sau "Indolent, cu mers de felină". La fel, mai jos, la "indolent de felină" normal mie mi-ar suna "indolent ca o felină". Dacă greșesc, rog pe cineva să mă contrazică. Poate că este o eroare de tastare. Finalul, cu trandafirii ce se împrăștie pe întreaga stradă mi s-a părut foarte sugestiv, foarte viu.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
merci Matei pentru opinii. am mai modificat pe ici pe colo
pentru textul : isus nu s-a născut de crăciun demulțumesc de trecere. uneori e poate mai bine sa intelegem ca unele porti nu au perle
pentru textul : gates w/o pearls deștiți care e problema?! românii au o sudo-pudibonderie moralo sudo-creștino-mioritică de un apolitism debordant. și ăsta este blestemul lor. pragmatică sau nu, naivă sau cinică, implicarea în politos este implicarea în viața orașului tău, a străzii tale, a comunei tale, a țării tale. și nu e o curvă. că dacă e atunci și viața e curvă, și frumusețea e curvă, și munca e curvă. și creația e curvă, și atunci mai bine ne ducem la mănăstire și ne retragem în sfîntoșenia noastră de doi bani, necoruptă de vicleanul occident sau de ipocrita americă. asta e pierzarea intelectualului român. mie pînă și întrebarea asta mi s-a părut o prostie, „dacă e bine ca intelectualii să intre în politică?” dar cine să intre?? analfabeții?? handicapații mintal? preșcolarii? anti-intelectualii? te apucă groaza numai cînd auzi că cineva în românia mai e în stare să pună o astfel de întrebare. de aceea nu avem nici acum clasă politică. pentru că oameni din aceștia se uită la politică ca la o ciumă, ca la lepră sau sifilis. păi de aia arată ăia care fac politică în românia așa cum arată.
pentru textul : 13 – 14 iunie. Piaţa Universităţii. Remember. Pagini de jurnal - Reloaded deîn grecia antică se considera că societatea trebuie administrată de înțelepți. nu e ăsta (sau ar trbui să fie) un fel de echivalent al intelectualului?
marele om de stat edmund burke a spus cîndva: “All that's necessary for the forces of evil to win in the world is for enough good men to do nothing.”
faceți voi traducerea...
pe rană.
și mersul meu pare orbită
e drept sunt puțin amețit
când intru la tine în moarte
cu-n singur chibrit
da, și un plus pentru abordarea, imperfectă(ritm), dar ca o ploaie în seceta postmodernismului. congr!
pentru textul : balada ploilor pierdute decorectie in loc de ' "sugestiei" obtinute' se va citi "sugestiei" obtinută '
pentru textul : Quasimodo deBine ai venit!
te rog, foloseste diacritice si in subtitlu.
pentru textul : o cruce, roşu sec, luna si Dumnezeu deapoi, observ ca in prima strofa ai folosit punctuatia, in a doua nu. asa ai intentionat sau e o eroare de editare?
Mulţumesc. O să mă strădui să-ţi urmez sfatul. Dar nu promit că n-o să fur meserie de pe ici de pe colea. :-)
pentru textul : Cavalerul Trac deiar dacă ai fi avut minima curiozitate ai fi găsit chiar pe internet următoarele:
"Poezia lui Bacovia a fost socotită în chip curios lipsită de orice artificiu poetic, ca o poezie simplă, fără meșteșug. Și tocmai artificiul te izbește și-i formează în definitiv valoarea. De altfel, luat în total, ea este o transplantare, până la pastișă, a simbolismului francez..." (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, 1985, pag. 627)
se pare că era mai informat g. călinescu de cum a fost socotită poezia bacoviană:) cel puțin decât tine!
pentru textul : niciodatănuamfostsingură desapphire, e logic asa: prima parte releva un univers unde violenta sacrificiului asigura, prin verbele "tari" utilizate eficienta discursului si taierea imprejur a cuvintelor. astfel, daca prima parte e aruncarea, a doua e culegerea rodului, care, fireste, implica o alta dimensiune si o alta tensiune, de alta factura, dar de aceeasi intensitate. intrebarea finala reia ciclul, relevand continuitatea curgerii sus/jos a sensului a ceea ce numim faptul de a fi. multumesc ptr. apreciere
pentru textul : crucile deviorel
inteleg, cand ma pun intr-o pozitie exterioara. sunt convinsa ca mai trebuie lucrata, din pacate mi-am pierdut dispozitia de "lucru" in ultimul timp. e ca si cum ai juca cu o minge la zid, ma intereseaza mai mult urma lasata. multumesc pentru citire, atentie, stii tu. :o)
raul
cum ii spuneam si lui viorel, sunt sigura ca mai poate fi imbunatatita. cred ca-i si un soi de experiment in care in loc sa las poezia cititorilor, o las sa-si gaseasca singura cititorul. sa vad daca e in stare. :o)
pentru textul : Compactă demultumesc mult de oprire si semn.
"îmi vor rebobina sufletul
cu fire toarse din scamele de ceaţă
căzute din altă lume" - frumos.
cred ca la ultimul vers, fiind pe masa de operatie, ar fi trebuit altceva decat "împuşcat".
pentru textul : entitatea 000 deotrăvit ar fi cuvantul mai potrivit aici.
De mare valoare pentru mine desigur. Djamal
pentru textul : Scoarța bobului de grâu deEste mult lirism în acest poem și se simte dramatismul momentului, Virgil. Cînd am spus că mai trebuie lucrat am făcut referire la cîteva expresii care par puțin forțate și care, cred eu s-ar putea datora obișnuinței de a gîndi într-o altă limbă. Tocmai acel fapt care conduce cititorul spre miezul unui lirism pe care eu nu l-am mai întîlnit pînă acum, o forță inepuizabilă ca o magmă clocotind în adîncuri insondabile, se pare că determină mici, foarte mici scăpări la nivelul învelișului extern. Stilul fin, incisiv, ultrarafinat este ceea ce atrage și dă valoare. Restul sînt chestiuni pe care le vei sesiza chiar tu, mai tîrziu și care nici nu contează chiar atît de mult. Îmi pare rău, nu-mi place cum sună nici vom dispărea.
pentru textul : dana point I deTocmai cand ziceam si eu ca tot pesimistul (sau realistul daca vreti) ca surprizele s-au terminat pentru mine iata ca descopar aici un text mai mult decat interesant. Astept mai mult material de lectura de la Dvs si va promit pe viitor o parere asa, cat ma tin pe mine puterile :-) Oricum, deocamdata felicitari pentru cele trei texte recente ale Dvs pe care le-am citit aici pe Hermeneia. O tinuta literara remacabila, o idee poetica indeajuns de consistenta si nu in ultimul rand acea "dedicare" intru ale scrisului pe care multi asa-zisi poeti au uitat-o, daca au avut-o vreodata. Semnalez cu o penita de aur aceasta lectura care mi-a amintit de vremurile bune ale poeziei. Felicitari. Andu
pentru textul : Temă cu variațiuni de"acel cum Adrian, este mult, mult prea tributar modei, curentelor, generatiilor" (Adriana L.) - deja deplasăm discuţia, situându-ne în judecarea "cum"-ului. Eu mă refeream strict la existenţa lui, la întâietatea lui în faţa "ce"-ului. Cât e de valoros, de la caz la caz, de la curent la curent, cum spuneam, e altă discuţie. Poate după Crăciun :)
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei dece să zic, e scris cu nerv în primul rând. alert. fără zorzoane. un text pe care l-am citit ca pe un text. bun.
pentru textul : Cucuveaua albă depoate că merita să nu fi fost atât de explicit finalul. un pic de suspans. un pic.
ce e akedia?
pentru textul : engrame deȘi totuși te-ai apropiat de stilul lui Hiroshige, în general de paleta cromatică a stampelor japoneze din secolele XVIII-XIX - și când spun asta mă gândesc nu numai la Hiroshige cu peisajele sale dedicate Muntelui Fuji ci și la Sharaku sau Hokusai sau Kiyonaga (unele stampe pot fi admirate și la muzeul Guimet, Paris, recent restaurat și deschis publicului). (Eu sunt încă atrasă de universul lui Kitagawa Utamaro, de arta ukiyo-e, acel Utamaro al copilăriei mele ce reprezintă mult mai mult decât primul meu album cumpărat din primii bani de bursă.) E un experiment. Păstrează-te în el.
pentru textul : 江戸 (Edo) deAndu, multam pentru apreciere, ma bucur ca ti-a placut:)
pentru textul : every / body / dies deAdriana, cu tot respectul, cred ca acest text este slab. As pune textul sub semnul bestialitatii in crescendo pana la absolut caniche, lupi, balaur. Dar, imaginea canichului e ilara. Puricii fricii ? Intre elemnetele de bestialitate... lupii cu limbi rosii - tipul stomac de balaur e o amintire de barbat...Ce cauta partea aia acolo ? Apoi... cat de poetic poate fi un stomac, fie el si de balaur... e alta discutie. Stereotipurile : "a merge pe urmele cuiva" "oamenii nu au niciodata timp" "praful departarilor". Finalul mi se pare singura parte reusita. Un text rupt... pe la jumatate e altceva. Se poate mult mai bine... Ialin
pentru textul : Un stomac de balaur de1. cum adica "patru câte doi"?
pentru textul : primăvara de2. ce inseamna "întrânsa"?
Lucian, nu ai idee câtă bucurie îmi aduce mie să văd că hermeneia e vie și că servește scopului pentru care a fost creată: să ajute membrilor care vor să crească. Ai prins destul de bine ideea criticii mele; mi se pare mai reușită ce-a de-a doua variantă postată (considerând prima cea postată inițial în pagină). Poate că aș mai lucra puțin la "Niște câini în călduri, acum, ca după 2000 de ani, încă Nu recunoșteau că au fugit la cântatul cocoșului.", aș încerca să elimin cuvintele care determină fără să aducă un plus de informație poetică, de ex, dacă îmi permiți, varianta mea ar fi mult mai scurtă, ceva de genul "Câini în călduri nu recunoșteau nici după 2000 de ani lepădarea" ; în același sens, în ultimul vers al poezie aș renunța la "multe", sună bine "ne povestea liniștit ca între prieteni la o cafea". Apropos, intenționat am lăsat fără punctuație. Dacă ai să încerci să mai renunți la cuvintele în plus, la câte unele din cele de legătură, cred că ești pregătit să încerci să renunți și la punctuație. Nu e musai, cred, dar eu am încercat asta cu poezia ta și pare mai puțin încărcată, lasă cititorul să alunece mai mult cu gândul, nu-l constrânge, ci, dimpotrivă, îl pune să gândească. Creierul uman recunoaște, în versul alb, punctuația acolo unde ar trebui să fie. Nu-i nevoie, ca în proză, să accentuezi totul, parcă se cere ceva mai multă libertate. În final, un sfat pe care îl poți urma sau nu: pune celelalte variante dedesubt. Nu arată nehotărâre, ci evoluție și lucru. Așa cum spunea Alma într-un comentariu cu ceva vreme în urmă: parcă prea mulți dintre noi am uitat vremurile în care se lucra la o poezie nopți la rând...
pentru textul : Cafea divină deAdriana îmi cer scuze că nu am priceput subtilitățile discuțiilor dintre tine și autor, mea culpa. Eu am citit poemul da capo al fine de trei ori, e regula mea de aur înainte să comentez... și am scris ceea ce am crezut că ar trebui spus aici. Iar ție Virgil îmi cer în mod special scuze dacă am creat vreo impresie de hărțuire. Oricum, îngăduie-mi să-ți spun că și dacă ar fi așa, atunci pe Hermeneia hărțuirea e mai ponegrită decât jignirea pe față (ceea ce mi se aduce mie), nu crezi? Și asta nu e prima oara... Așa că te-aș ruga, de dragul inteligenței care cred că ne caracterizează pe amândoi (deși autorul nu pariază pe a mea și nici eu pe a lui uneori) să nu mai faci asemenea afirmații neconforme cu Regulamentul Hermeneia care spune clar că atacul la persoană este strict interzis. Eu cred că am înghițit cele mai multe atacuri la persoană pe aici fără ca atacatorul să fie pedepsit. Atât de multe încât m-am obișnuit deja. Dacă vei avea cojones de a schimba ceva aici habar n-am, însă știu că și tu știi la fel ca și mine și ca și alții care citesc pe site-ul acesta care e adevărul. Eu una nu mai revin pe acest subiect.
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate deAici avem în opinia mea un text slab, la fel ca majoritatea textelor acestui autor care folosește prea multe clișee.
Margas.
nici nu mai era nevoie de ultimul vers. ai scris suficient despre starea de păianjen, despre singurătate în starea acesta de a ţese ceva spre a uita de substituiri, linişte şi alte dovezi de însingurare...
pentru textul : păianjen de"Orașul mic te fură-ncet Cu ale lui tăcute strade, Cu oameni proști, dar cumsecade, Ce nici nu știu că sunt poet..." bobadile dac-ai venit pe pagina mea cu un rondel de Macedonski, nu mă pot abține! nu pot să mă decid: este aia o peniță sau o suliță? mulțumesc pentru antipatie și nu numai. Căline, mulțumesc de trecere. bobadil rezolvă dilema creată de acest al meu poem prin aducerea în prim plan a rondelului rozelor ce mor. Macedonski, Topârceanu, Teodorescu ...și eu. mă simt ca ucenicul de pe muntele schimbării la față în compania lui Moise și Ilie...
pentru textul : Sfârșit de toamnă den-am stiut de regula cu linkurile, pacat, era chiar o piesa buna :). cacofonia am rezolvat-o... cumva, oricum, fonic e mai ok momentan.
pentru textul : Cantata în mi minor deMariana, de mult nu te-am mai „regasit pe domeniile” mele, ma bucura revenirea ta.
Era vorba despre jurnalul filozofic al lui Noica, pe care l-am citit cu atenţie şi desigur deocamdată în loc de deocandată.
pentru textul : Copil în secolul douăzeci dedom'le ai imaginație nu glumă. și ce e și mai interesant e că în ciuda faptului că par fragmente separate, în final nu îți lasă înțelegerea unui întreg ci senzația unui întreg. e vorba de o artă stranie
pentru textul : jucării pentru fiul nostru dePetre, mulțumesc pentru trecere și sfaturi! În legătură cu plasarea acțiunii pe scena mondială, eu zic că e bună și scena noastră de acasă. Trebuie doar pusă în valoare! Te mai aștept! tincuța
pentru textul : Oli chiorul deSună frumos și plastic poemul. O singură precizare critică am de făcut: "Merge indolent de felină" nu îmi sună bine din punct de vedere gramatical. După un adjectiv (indolent) văd o caracterizare a adjectivului însuși prin comparația cu un substantiv cu funcție de adjectiv (de felină). Am senzația că sunt comparate două adjective, ceea ce nu e corect gramatical. Corect mie mi-ar suna "Merge indolent ca o felină" sau "Indolent, cu mers de felină". La fel, mai jos, la "indolent de felină" normal mie mi-ar suna "indolent ca o felină". Dacă greșesc, rog pe cineva să mă contrazică. Poate că este o eroare de tastare. Finalul, cu trandafirii ce se împrăștie pe întreaga stradă mi s-a părut foarte sugestiv, foarte viu.
pentru textul : întîmplare după ploaie dePagini