reuşit, îmi place acest gen de poezie ce te trimite înspre meditaţie şi descoperire. Crează o stare aparte, am încercat şi eu dar nu prea am fost mulţumit. Frumos.

mulţumesc domnule Gorun pentru lectură. Vreau să precizez totuşi că titlul este o joacă în baza doi din matematică, numai cu cifre de 0 sau 1.

As vrea sa clarific o intelegere gresita. Am impresia (din comentarii ca unii au inteles ca noua varianta a site-ului va fi lansata lunea aceasta cind Hermeneia implineste 4 ani. Vreau sa ma auto-citez pentru ca sa fie clar pentru toata lumea: "În principiu, majoritatea pregătirilor au fost făcute și sper că site-ul va putea să fie convertit la noua versiune pînă la sfîrșitul acestui an. Aceasta în cazul în care nu vor exista piedici majore. Da! În mai puțin de două săptămîni." Aceasta inseamna in perioada de acum pina la sfirsitul anului. Deci cei 4 ani ii aniversam tot in "camasa" asta. Pe parcurs va voi raspunde si la celelalte observatii. Si mai astept comentarii. P.S. Anaivlis, pina la urma am corectat cu varianta ta.

Marga, ești amuzantă ca dricu-n pantă...:)

...mi-am asumat Virgil dreptul de a răspunde la un grosierism!

multumesc frumos, din pacate , asa e , multa ipocrizie in ideea de iubire de semeni

Vrăjitorul Merlin, în profeția să dezvăluie că Frântă va fi pierdută printr-o femeie-lucru adeverit prin persoana Isabelei de Bavaria.Regatul va fi redobândit tot printr-o femeie, anume Ioana d'Arc. Am dezvoltat , după puterile mele acest mit. Am încercat să realizez o interferență: realitate- mit. Sancho Pânză,Virgil textul rămâne în lucru. Mulțumesc pentru citire și comentarii.

Tema e indiscutabil comuna, dar abordarea e diferita. Si poate ne spui si noua, o tu, (multi)inteleptule si (multi)(atot)sfatuitorule pentru ce alt(a) (asta) citesti tu poezie ?

Pentru a putea continua discuţia este necesară precizarea termenului „spiritualitate”. Apelul la dicţionare nu mă ajută fiind lovit de circularitate ( Spiritualitatea este: „Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ (p. spec.) Ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale spirituale” sau „Caracter spiritual. ◊ ~ea unui popor caracter specific al vieții spirituale” sau „ansamblu de idei și sentimente care caracterizează un popor, o națiune din punctul de vedere al vieții spirituale”, etc..).

Pentru mine sintagma - întrebare „de unde venim cine suntem încotro ne îndreptam?” (titlul unui tablou celebru al lui Gauguin), la care nu a răspuns şi nu poate răspunde (cel puţin încă) mulţumitor nici ştiinţa, nici filosofia, nici religia, nici arta şi nici măcar mistica subîntinde (conţine) spiritualitatea. Şi arta (poeticul), că de el ne ocupăm, ca şi, cel puţin mistica şi filosofia încearcă, în diverse perioade de timp, să dea un răspuns. Fiecare în felul său. Pentru că:

A vorbi „religios”, înseamnă a vorbi dogmatic.
A vorbi „științific”, înseamnă a vorbi „fără rest”.
A vorbi „filosofic” sau „poetic” sau „mistic” înseamnă a vorbi despre transcendent, arătând metaforic, adică sugerând (despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă, dar se poate arăta).
A vorbi „mistic” înseamnă că ceea ce se arată, aşa este.
A vorbi „poetic”, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, că ar putea fi.
A vorbi filosofic, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi, dar să te îndoieşti tot timpul.
A vorbi ştiinţifico-filosofic sau ştiinţifico-poetic sau ştiinţifico-mistic e un non sens, înseamnă a vorbi fără rest despre ceea ce nu se poate vorbi, adică să „filosofezi” cum zice Heidegger sau a bate câmpii.
A vorbi filosofico-ştiinţific, are sens pentru că ţii seama de ceea ce se poate vorbi fără rest la un moment dat şi de ce se poate vorbi cu rest, la acelaşi moment, adică previzional.
A vorbi mistico-ştiinţific, este fără sens, ca şi poetico-ştiinţific.

Mă opresc la „poetic” pentru că, dintre toate el reacţionează cel mai prompt şi este, după părerea mea, cel care dispune de cea mai mare receptivitate. Prin urmare el cred că are cea mai mică inerţie în a contura o „condiţie existenţială” după o ruptură drastică care produce o bulversare a omului la un moment dat. Şi tot aşa cum, relativ recent, de exemplu, „dadaismul” (marcând ruptura) şi-a găsit expresia în „suprarealism” - şi exemplele pot continua – şi „postmodernismul” (ruptura) îşi va găsi, probabil, mai devreme sau mai târziu, expresia în „ceva” pe care, deocamdată nu-l putem caracteriza şi, în consecinţă, nu-i putem da un nume. Singurul lucru pe care îl putem face noi cei care avem sensibilitate specifică (fără a fi neapărat creatori, dar măcar receptori) este de a „simţi” dacă „restul” care „se arată” metaforic ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, ar putea fi. Mă repet poate, a avea pretenţia că vorbeşti „poetic” fără „rest”, adică în mod univoc, este la a rămâne la un metaforic de suprafaţă, oricât dc strălucitor ar fi acesta.

Evident, rămâne deschisă întrebarea: cum receptăm „restul” poetic propus de perioadele care au trecut? Are acest „rest” perenitate oricând ar fi fost sau ar fi încercat să ne fie „revelat” de poetic?

Mai adaug: se pare că, la început, omul s-a exprimat cu „rest” în mod „mitic”, adică „poetic”, ulterior s-a ajuns la „rest mistic” sau „filosofic”. Ceea ce ar putea fi un argument pentru perenitatea poeticului.

Mulțumesc pentru opinii, Francisc. Am făcut ceva modificări. Acum sună poate altfel.

tehnica e traditionala,dar metafora e solida si expresiva. poate o fi buna cale catre poezia religioasa

Andu, între ce spunem și ce nu spunem e o apă uneori tare greu de trecut. Iar trecutul, că tot vorbim de el, are straniul obicei de a fi repetitiv. Ceea ce nu-l face mai puțin trecut, ori mai puțin probabil viitor. Nu prea spun eu lucrurilor pe nume, nu-i așa? Altfel nu ar fi justificat gestul tău... Mulțumesc de gând și pentru constanță. Aalizei, bine te-ai abătut pe-aici, te așteptam. Am băgat la cutiuță remarcile tale, am umblat un pic la dialog, acolo unde spuneai că pare prea sec. Unde e didactic, deocamdată nu umblu, nu m-ai convins. Unu, pentru că, iar mă repet, uneori vorbesc așa cu fie-mea, și întrebările tot nu se opresc, doi, pentru că, atunci când vorbești cu un copil trebuie să îți aduci aminte că, pentru ei, tot ce li se întâmplă este un prilej de a învăța. Am schimbat foarte puțin la fața albă, nu cred că am reușit să redau imaginea, într-adevăr puternic onirică, poate cea mai voit puternică din fragment. Ultimul fragment de care spui, eu n-am nimic cu el, dar mă întreb dacă unii cititori (nu spun toți) nu reușesc să facă uneori și pași mai mari de imaginație, poate chiar și salturi, și nu așteaptă comod sa fie purtați pe un covor fermecat dintr-un loc în altul, logic și liniar... Sper în revenire. Cât despre ițe, nu avea teamă. Se vor lega, încet, încet. Și te înșeli, tocmai acesta este proiectul inițial: posibilitatea de a plonja în multiple experiențe și personaje.

Mi-ar fi fost dor de un text Bianca Goean si atat. Stii tu textele acelea care te poarta cu gandul departe si care ai fi dorit sa nu le afli niciodata sfarsitul. Am urat intotdeauna incheierea unui text semnat de tine. Legat de experimentul/propunere lansat/a aici, ma lasa indiferent, am trecut prin prea multe experimente. Omul care scrie este diferit fata de ceilalti si tu stii bine asta. Am venit aici pe Hermeneia pentru ca erai tu si atat, apoi ai plecat, eu am ramas din inertie, acum iar... Sper sa revii cu texte Bianca G, in rest, cu organizarea si modul de aplicare a unui regulament, faceti voi cum credeti ca e bine. Oricum nu ii veti multumi pe toti. Cu drag, Sorin Teodoriu.

mulțumesc vlad. da, cred că ai punctat elemente adevărate. deși cred că sînt mai multe. și nu puține legate de mine. da, cred că dialogul este necesar și sînt decis să îl avem. chiar și aci în felul acesta. dar chiar și cu mine însumi.

efectiv nu pricep ratiunea si nici scopul interventiei lui Alina aici. pur si simplu, nu pricep. poate o fi o limita la mine, tot ce se poate. nu vad insa ce legatura are comentariul ei cu textul de mai sus.