îmi place, însă sfârşitul mi se pare ratat, nu stiu să explic. cred că ceva de genul: ca un turn răsturnat
era mai forte. titlul e frumos, subtitlul şovăie.

ioan albu, nu prea ai ce sa raspunzi de vreme ce dumneata ai fost primul care ai atacat. consider acest conflict inchis si iti cer sa iti muti cheful de scandal oriunde in alta parte. oricine are dreptul sa comenteze orice text. snowdon king, daca tot te vad cu chef de recomandari, iti recomand si eu ceva, pe viitor limiteaza-ti aprecierile la adresa textului si mai putin sau de loc la adresa capacitatii autorului de a scrie poezie, asta ca tot faci vorbire despre respect. arata-l tu mai intii. altfel e mai degraba ipocrizie.

De acord cu tine, mai ales cu partea că e foarte frumoasă. Când iese ceva, iese. Poate e cea mai "iese" a mea. La partea cu "lanul de stele" mai gândește-te. Acolo e tot șpilu'.

Buna ziua domnule Manolescu, :) i-ati adus in acelasi text pe Diogene, Heraclit, Kant si Tutea, o idee buna pentru a releva o parte din extremele aparente intre care evolueaza lumea de atata amar de timp. Petre Tutea avea desigur cu totul alta pespectiva. Stiinta se dezvoltase intre timp. Probabil ca peste 99% din patrimoniul total de cunostinte a fost dobandit de umanitate dupa 1900. Kant fata de Tutea este, din punctul asta de vedere, aproximativ ca si noi acum fata de Kepler pe la 1600. Kepler care, desi stabilise "heliocentrismul", deci ca soarele e in centru universului, a mai facut si altceva: a aratat ca orbitele planetelor nu sunt circulare. Prin urmare a trebuit sa fi banuit ca soarele "nu e in centru" de vreme ce calculele lui aratau ca acest centru nu exista. Si-atunci Kant? Prin sintagma "cerut instelat deasupra noastra si legea morala în mine" Kant se referea la doua repere solide: "stelele" -- unele din ele fixe, altele intr-o miscare perfect previzibila, si "legea morala" -- un moft pamantesc ce are însa radacini adanci in umanitate. De buna seama Tutea, doua secole mai tarziu fata de Kant, avea alte date. Iar noi, intre timp, putem construi o biserica maramureseana virtuala... desi asta nu ne absolva de risipire, ca omuletul lui Gopo care nu mai are de ce sa se tina pe planata lui si poate cadea oricand in gol :) Va rog sa ma scuzati pentru relativa divagare, toate cele bune, cu respect, tm PS daca-mi permiteti, la un pahar de vin în tête-à-tête, as adasta cu vorbe prietenesti la doua detalii: 1. cand am vazut "rebeliunea din Kronstadt" am tresarit, pentru ca, din intamplare, cunosc un anume oras Kronstadt si ma temeam sa fi fost vreo rebeliune si sa n-o fi stiut eu :) dar asta pretz de o zecime de secunda doar. Stiam ca era vorba de rebeliunea de pe Kronstadt, o nava de razboi tzarista (de unde si numele) ajunsa pe mana bolsevicilor etc, istorie extrem, extrem de interesanta. 2. Tutea ar fi zis, conform citatului (desi nu stiu daca e exact) "galaxie care merge spre rosu în directia Doppler", probabil o zicea metaforic sau cine stie cum. E vorba de asa-numita "deplasare spre rosu". Doppler nu e o directie ci e fizicianul care a descoperit acest fenomen numit si "efectul Doppler". 3. probleme tehnice: literele cu diacritice din text apar ca fiind "lipite" si deci mai mari decat celelalte. De pilda î apare ca Î. Nu stiu daca asta apare numai la mine sau apare la toti cititorii.

Cristina, e ca şi cum aş privi cinci mirese deodată :) ( ştii de ,,regula” că miresele nu trebuie să se întâlnească...) De asta sunt de părere că trebuie postat câte un haiku. Nu ştiu la care să mă opresc. Toate au ceva de continuat. Eu aşa cred despre haiku – este un poem neterminat pe care îl continuă cititorul. E o complicitate între cei doi.
Mi-au atras atenţia mai mult ultimele două:

copilul pe scări
în papuci de catifea -
prima ninsoare
*
vară-n cimitir -
călugăriţa verde
neclintită pe zid

Primul aduce în prim plan două tipuri de catifelări: una caldă, a catifelei, şi una rece, a fulgilor de nea. Se vede aici şi nerăbdarea copilului de a vedea zăpada, uitând să îşi ia ghetele de iarnă. Sau poate nu le avea. Explorarea poate continua.
Al doilea din cele două selectate are farmecul denumirii insectei ,,călugăriţa verde”. Verdele e în contrast cu moartea, cu putrezirea. Neclintirea din cimitir se resimte şi în insectă. Şi se mai pot spune multe...
Te felicit!

poate ne spui si cite ceva despre " Lectorul de imagini. Vandalism arhitectural în București. 1980-1987" - ar fi interesant

err: axiologic, "!", nu "@".

Prima sarja: Gorune, de ce vrei tu sa arunci cu banii pe fereastra? Lasa ca si Usd-ul mai merge inca... O sa vezi tu peste doi-trei ani ce mare si tare o sa fie. Dedale, come on! Chiar asa de nereusite sunt ultimele versuri? Precizare: Premiul e real, deci se va atribui. E valabil pentru acest text, desigur, insa n-am prea priceput aluzia din final, anyway, doesn't really matter. Sper insa sa fie oameni interesati pe aici pe Hermeneia sa castige un ban muncit pe lectura. Google nu prea ajuta sunt sigur ca deja multi dintre voi si-au dat seama :-) Andu

probabil ca eu sint mai novice decit novicii, fa un bine si explica-mi

Ciudata mai e si lumea asta... Gorun vrea sa fure ceea ce de fapt ii apartine ca asa e darul, e al celui care-l primeste, Profetului ii vine sa rada si mie sa il aplaud ca un aplaudac pui de comunist ce sunt iar hialin face explicatie de typo la un alt typo de ai zice ca face combinari de "n" (n! variante? brrr... ) "boiersim" vs. "bioerism" Pana la urma acest "Boiersim" ar putea fi patentat ca licenta poetica cu trimitere la informatica, adica un SIM de Boier Andu

Mi-a plăcut poezia, mai ales versurile:
,,în cameră e cald ca într-o piersică
ridic ochii şi las cartea pe genunchi
se deschide firesc
o altă dimensiune
o studiez atent
...........................
se instalează liniştea
creşte''

Restul poeziei mi se pare că distonează puţin cu această parte peste care pluteşte o atmosferă de reverie şi dolce farniente. Dar poate că tu ai urmărit special aceste treceri de la o stare poetică la alta, remarcate şi de comentatorii de mai sus. Aici e o problemă de viziune artistică, de estetică poetică. O estetică ce poate fi sau nu pe placul cititorilor. Se poate discuta foarte mult pe acest subiect, dar eu o să mă opresc aici. Cu stimă, Petru

Andreea, mai degraba: inima Ta este o cutie goala Emil, ar fi fost corect sa reactionezi asa undeva unde s/a comis un atac la persoana, mult mai grav:http://www.hermeneia.com/poezie/3473/, la al 4/lea comentariu. Adriana, si mie mi/a trecut prin minte...

Astăzi conversam cu cineva despre cauzele războiului Troiei. Eu spuneam că deşi Elena a fost un pretext pentru rîvniri mai vechi şi mai "economice" totuşi războiul nu a început decît cînd a fost răpită ea. Iar Elena era o femeie, frumoasă poate dar... doar o femeie. La urma urmei pentru mii de soldaţi spartani sau din alte părţi ale Eladei era nu mai mult ca un vers, ca o poezie.
Prietenul tău, tînărul om de ştiinţă, trebuie totuşi să ne explice dacă sutele de războaie religioase au fost o realitate sau o iluzie. Iar dacă va spune că motivul lor a fost o minciună atunci întrebarea este care este diferenţa dintre adevăr şi minciună. Iar dacă se va spune că răspunsul este credinţa atunci omul de ştiinţă va avea dificultăţi să mai rămînă în cameră pentru că pentru el credinţa este la fel de irelevantă ca şi poezia sau altceva.
De aceea întrebarea pe care ar trebui să o clarifice el este ce este acest "adevăr definitiv". Asta ca să nu fiu nevoit să îl informez pe prietenul tău că e demodat şi că postmodernismul e aşa de vechi încît şi părintele lui a murit acum cîţiva ani. Aşa că toată agitaţia lui pentru majoritatea lumii de azi are valoare doar la el în cubicle. Restul e greu, greu de pus împreună... ştiinţific.

Acest underground (la propriu) al inimii mie imi sugereaza simplu trecutul cu sentimentele si ele vechi de cand lumea, bronzul, barbatul cu pipa, perla neagra, orologiu, cheita de arama toate ma trimit spre acea antichitate prafuita, (care poate n-ar fi trebuit exprimata explicit). Timpul e vechi, orologiul nu mai are figurine, rezista doar fantomatic prin acele siluete care danseaza tango intr-o cutie muzicala si ea veche si stricata singura functinalitate e ca se invarte si genereaza un joc de lumini si umbre, substitut al muzicii (pentru o inima de poet). Nu cred ca poezia e slaba, poate mai trebuie lucrata. Dar sunt de acord ca titlul e nepotrivit. Cred ca n-ar trebui sa fie in limba spaniola pentru ca nu-mi sugereaza tangoul argentinian pasional ci un tango universal, arhaic as spune. Imi permit sa recomand filmul Tango al lui Carlos Saura unde tangoul e folosit pentru a exprima mai multe stari si situatii decat cele din care a izvorat el, este dus pana la a fi o modalitate de expresie spectaculara.