Cred că m-ai înţeles greşit... Eu n-am (aproape) nimic cu finalul, ci cu introducerea (prea stufoasă prin imagistică) care-l pregăteşte.

Ups,nu știam că fără aprobare de la stăpînire nu se pot face aprecieri.
Opiniile mele sunt sincere, cu sau fără aprobare.
De curaj au nevoie toți acei ce pornesc la drum, mai ales un drum atît de anevoios cum este de cele mai multe ori scriitura.

fie cum zici tu bobadile. dar de la mine se vede ca inghiti camila si strecori tintarul numai asa ca sa faci discutie. e si asta o ocupatie. anyway, merci pentru complimente, fie ele reale sau nu.

ma bucur sa regasesc o poezie despre ultima thule (ca un spatiu mistic, al ultimei hieroglife trasate taios, in adincime) intr-o ceremonie a intimplarilor simple, niciodata uzate. aceasta atmosfera ce pare a lichefia totul jur-imprejur "o spaimă fluidă umplea măruntaiele pereților / osemintele de beton armat ale clădirii scârțâiau" subliniaza acordurile grave interioare ce ne populeaza la nesfirsit, gesturile, amintirile.

dar cam cum intelegi tu poezia Bobadile? inflorituri dulceagoase a la dame peste 30? sau bascalii frustrate a la domni peste 30?

o poezie care m-a surprins in mod placut. in special prima strofa, care o consider foarte buna. dormitul cu geamul deschis este o modalitate de a intra intr-o alta lumea, ascunsa dar nu secreta. si daca se vb. ceva de dalai lama, lumea nu poate fi departe de shambala. oricum, interesanta initierea prin care trebuie trecuta, ca sa ajungem in acea lume.(nu zic shambala pt. ca este doar o speculatie a mea) si anume acoperirea cu zapada. zapada este aici un simbol al purificarii personale, al curateniei sufletesti. si zic eu este bine instrumentat. pentru ca, avem simbolul trairilor interioare, al sangerarii pe zapada, care nu este o perturbare a unui alb perpetuu, ci este o traire din interior, acel cineva nefiind strain de trecerea timpului/îmi spunea ceva înlăuntru ticăind nebunește/. (acel ticaind, reda foarte subtil trecerea timpului.) / fată de 15 ani moare pentru că voia să atingă tibetul cu palmele roagă-te, pleacă-ți genunchii, împreunează-ți aura mâinilor și ateul se roagă dar nu știe/ - desigur, aceste locuri in care ajungem prin purificari interioare, care nu sunt lipsite de jertfa, acesta fiind alt motiv pentru aparitia sangelui, nu se ating cu mainile. de aici suferinta. fata de 15 ani moare pentru ca voia sa atinga tibetul mai degraba decat sa il simta. ascunderea sacrului in profan este redata in /și ateul se roagă dar nu știe/, vers care nu trebuie trecut cu vederea, pentru ca da o anumita cheie poeziei. sincer, imaginea sangelui contrastand pe zapada, ma urmareste din copilarie, de la vizionarea desenelor alba ca zapada. numai ca, sangerarea, asa cum am mai spus, nu este una obisnuita. ea este plina de viata viitoare /sângerez pe zăpadă a sâmbure/ si de speranta /și a floare de colț/. apoi, intreaga aceasta stare, este incorsetata de poet(a) intr-un cuvant neaos si foarte puternic , si anume prin cuvantul doina. intreaga poezie creaza astfel o stare de doina, specifica cumva, plaiurilor mioritice. personal incheiam poezia aici la versul /și sunetul a tras o dungă la orizont/pentru ca pe de o parte, creaza imaginii foarte sugestive, una din imaginile pe care le-am avut fiind aceea linie continua care sugereaza incetarea vietii, numai ca aici, incetarea vietii inseamna realizarea si constientizarea unei realitati, si deci continuarea ei ( a vietii) in alta stare, si pe de alta parte, pentru ca are suficienta putere ca sa concluzioneze poezia. spuneam ca versul cu /și ateul se roagă dar nu știe/ este un fel de cheie pentru poezie. am zis asta pentru strofa finala /peste epitaful de sânge și zăpadă e pace un taum românesc a doina a dalai lama, cărbuni într-o altă cățuie a cetățuii lacustre/ in are vedem locuri profane, lipsite de atingerea religioasa, cum ar fi /sânge și zăpadă /-numai in aceasta combinatie, pentru ca sange zapada inseamna suferinta si uitarea de Dumnezeu in zabaterea de supravietuire, si cetatuia lacustra, care este un simbol al insingurarii. toate aceste locuri nu sunt lipsite de speranta intr-o autoritate suprema dau o penita, cu satisfactia ca am citit o poezie foarte reusita. imi cer scuze autorului daca am batut campii, dar asa am citit eu poezia. seara buna

"marite crai".. credeam ca nu citesc bine. iata ca a reusit cineva sa ma faca sa rid astazi. bine, cum doresti tu dar in principiu incercam sa pastram paginile si categoriile corect. asta reprezinta un avantaj si pentru tine. in ce priveste HCODE nu cred ca e chiar asa de greu pe cit se pare mai ales daca stii HTML

mulţumesc şi eu pentru această jucăuşă urare!

Ca un melc, acum atent,
Cu ce corn înaintez,
Spor la scris şi pix potent
Tuturora le urez.

La mulţi ani tuturor, chiar dacă nu e site de socializare, numai acum îmi permit să urez!

Iar lui Vlad aici prezent
Îmi permit să îi urez
Şi pix Schneider transparent
Şi hârtie de orez.

Mi-a plăcut mult acest meniu sugerat aici cu măiestrie (g)astronomică.

Un text pe care il vad, din pacate, ca siropos, plictisitor, melanholicos, cu tente religioase apocrife. Frazele sunt efectiv inecate in genitive pana la saturatie. Parca e scriptul unei telenovele... Nu inteleg legatura dintre text si titlu. Dar cu subtitlul? De ce ai pus in ghilimele? E o declaratie de dragoste? Sau un epitaf? Sau ambele? typo: "Desbracat am fost..."

„...eul masculin la andropauză. cred totuși că puteți mai mult decât duios șurubul, gara, trenul... e un miorlau jalnic. și poate chiar vulgar... prefer întoarcerea la ruinele medievale , la simboluri..” Stimată doamnă K, se pare că ai intrat în criză de imaginație. Dacă tot ne apucăm de pamfletăreală, care izbucnește, cȃnd nu te aștepți și se mută din parlament pe aici, atunci eu aș fi început cam așa: „se pare că autorul a avut seara o criză de prostată și i-a bufnit lirismul pe nas cȃnd s-a trezit dimineața…etc”. La rȃndul meu, aș spune că, atunci cȃnd te-am văzut întȃiași dată pentru prima oară (anul acesta), daca andropauza nu mi s-ar fi consumat cu mult înainte, precis aș fi intrat în ea (văzȃnd cum arăți – mătăluță crezi că „bine”; eu, invers) și aș fi avut visuri pervers-erotice precum Hieronusmus Bosh în „Grădina Desfătărilor” (că tot îți place atȃta Evul Mediu - și mie, de asemenea). Stop. Că ne dau afară, pe amȃndoi, cerberii de pe Hermeneia. Cȃt privește „producția” mea - pentru că, totuși, ea a provocat schimbul de amabilități de mai sus - las-o, doamnă în pace, dacă nu ești în stare s-o demontezi la rece și fără parapon. Așa proastă cum e – și, aici suntem de acord că e proastă – te anunț, autocritic, că nu o voi șterge de pe Hermeneia, lăsȃnd-o posterității drept mostră de cum nu trebuie să se scrie poezie. Ȋn încheiere, înainte de a-ți ura toate cele bune, îmi permit, în nemernicia mea, să-ți sugerez totuși ca, atunci cȃnd te uiți în oglindă, să-ți micșorezi imaginea la dimensiunea originalului, pentru că, cel puțin deocamdată, după umila mea părere, nu ai ajuns (încă) la genialitate – lucru care ți-l doresc. P.S. Dacă cei care vor citi aceste rȃnduri nu au simțul umorului (chiar și cȃnd acesta poate fi de proastă calitate - în cazul de față, la ambii preopinenți) atunci nu este vina noastră. Iar poezia mea, chiar e proastă și Katya are dreptate. Dar dacă privin cu detașare lucrurile cred că, din cȃnd în cȃnd, un limbaj puțin mai colorat nu strică nici pe Hermeneia. Asta în măsura în care K și subsemnatul, ambii – și nici unul dintre noi – nu se formalizează.

excelent finalul, și prima strofă deasemenea.
aici, la
”Se face trup, iar carnea-i cu carnea ta se luptă…
Şi de acum căderea poţi doar să o amâni.”
mi s-a părut că te-ai grăbit puțin. apoi mi-am amintit că, de obicei, soneriștii nu se grăbesc. așa că tac.;)

oricum, o poezie ca o respirație răcoroasăpentru iubitorii versului clasic.

Ora redactarii e de vina...am remediat cuvintele...cat dspre " greșeli de exprimare, formulări artificiale" nu prea le pot altera, deoarece schimb sensurile si structura initiala (daca acele " greșeli de exprimare, formulări artificiale" intra sub aceeasi incidentza sfanta a Regulamentului, atunci nu am nimic impotriva in a sterge textul).

text foarte stufos iar stilul e de-a dreptul prăfuit. șmecheriile de genul iubito/iubite sau iluminare/iluminați sînt ca artificiile chinezești. adică foarte rar aduc ceva bun gust unui text. și de multe ori îți expodează în față. greu de găsit în textul acesta poezie. părerea mea. mai încearcă.

„genunchii neliniștiți ai futurilor” – și-a făcut efectul: mi-am amintit cum urmăream fluturii în copilărie :-) si acum îi urmăresc, dar sunt alții :-) Exterioritatea strofei a doua contrastează foarte mult cu interioritatea din prima strofă. N-aș fi înșirat atât de multe locuri care, pentru mine au efectul de a închide cupa receptoare de mesaje. Poate aș fi ales ca titlu pe unul dintre ele... Dar asta e o chestiune subiectivă. Sau poate vrei să spui că unele locuri ne „infectează” viața în loc să o hrănească? ... și dacă supraviețuiești unei infecții, ajungi să fii imun sau poate mai sensibil.