Ionuț, dacă-mi permiți să-ți spun așa, zici frumos aici, îmi place cum o faci, și te văd apropiat de poezia, poate chiar persoana, Ioanei. Cred, totuși, că pentru acel "prag al suferinței prin poezie" (sper să țin minte sintagma) nu vom fi niciodată destul de bătrâni. Iar metamorfoza de care amintești, cred că ne va sta întotdeauna în față. Ea, sau întotdeauna o alta.

aceeași mireasmă poetică, un fel de a scrie sonete păstrând umorul în creuzetul liric. delicat: "Aprilie – aleargă-n mine miei."

ce sa mai incerc? indiferent de sensul cu care il folosesti, cuvantul se scrie cappella nu capella, iar in italiana cappella inseamna capelă.

Naan Lea are dreptate, meriți o încurajare pentru un text bine scris, chiar dacă e patetic, prea romantic pentru zilele noastre, însă eu remarc un text bun, cu obiectivitate. Ai atins rafinamentul afectiv al lui Rabindranath Tagore și efuziunile temperamentale ale lui Exupery, inclusiv delicatețea, pasul de înger. Ps: verifică, te rog, n-ai corectat bine. Corect: clipa aceea ochii aceia

textul ăsta nu-mi transmite absolut nimic.

Poezia cu formă fixă nu e o intreprindere ușoară, mai ales că te constrânge la număr fix de silabe și rimă. Rondelul trebuie să aibă 13 sau 14 silabe per vers însă nu cred că poate fi o combinație de cele două pentru că nu ar mai avea ritm. Versul "Surâsul meu e candid, păcat că nu îl vezi" șchioapătă de o silabă. Altfel sună în formula îmbunătățită "Surâsul meu eSTE candid, păcat că nu îl vezi"

o lotcă goală -
peste crucile negre
ploaie şi păsări.

ploaie pe ape -
printre crucile negre
nimeni în barcă.

apele negre -
barcă şi păsări albe
doar crucile gri.

domnule Vasiliu, eu nu fac nici un boicot aici. Nu stiu de unde ai scos-o dumneata. Sau poate nu cunosti definitia cuvintului boicot. Pina una alta insa comentariul dumitale imi pare o revenire penibila. Parol.

Să-mi fie iertat: mea culpa, dar aveam şi mojar de bronz pentru pisat piperul sau scorţişoara şi aveam şi râşniţă manuală veche de măcinat piperul şi multe alte vechituri ( fusuri şi război vechi de ţesut, pendulă veche, barometru vechi, bijuterii din secolul 18-19, un radio interbelic, un televizor Tesla care apare în poezia mea Corida hibernală, etc.). În plus, am crescut cu poveştile lui Andersen (scriitorul meu favorit), în care sunt multe personificări ale obicetelor de uz casnic şi multe vechituri. Unele greu de imaginat. Dar şi alte poveşti utilizează aceleaşi procedee. "Marile speranţe" cu alte cuvinte. Cred că m-am lăsat furată de amintiri când am scris această poezioară şi, recunosc, nu este chiar reuşită la prima vedere. Cred că mai bine aş fi scris o poveste. Şi pentru toţi cititorii, scuze pentru confesiunea aceasta, ştiu că nu e site de socializare.

..could tell you but then Virgil would have to kill me (for advertising on his site) and I hate to think how many [people, places and flowers] would cry after me..
send me your details and I'll send you the links.

Thanks for the sidewalls tip!

Cheers!

vena cava inferioara deforma topica lucrurilor nevazute din noi treceam pe liste sintagmele caisilor purtind masti de gaze lacrimogene urdorile orasului mai purtau indecent ploaia acrilica pe trotuare pe rind fiecare incendia panoplia poetului aducind osanale fizicii fluidelor pina cind ereziile din intestine si graffiti articulau anacronic in contratimp facerea lumii dupa marx-engels-lenin the writing on the wall sub patul lui procust se trasau noi frontiere jandarmii cuvintelor macelareau hemoragic farmecul discret al micilor burghezi inghesuiti prin mansarde roz J'y vois plus ton visage J'y vois plus ton regard Sage comme une image cafea croissant distopie ciocolata numarind desuet pina la doi

Acum ce sa zic si eu, ceva de genul "si... si". Adica si autoarea parca prea s-a "labartat" in text dar Virgil parca prea s-a imbatosat in teorie cand de fapt chestiunea e ca el nu a simtit fiorul poetic (marturisesc ca nici eu) si nimeni nu e vinovat aici. Revenind la text, am retinut cateva imagini ok: - faza cu manole care, desi ultra-uzitata, parca e spusa pe bune. as renunta oricum pe viitor la asemenea simboluri spuse asa, pe sleau "cruzimea lui manole" "uratenia lui quasimodo" "vitejia lui papa-lapte" :-) - "ma prinde o fericire de mana cam strans" - cred ca, pe departe, cea mai reusita sintagma a acestui poem. - umbrela jerpelita... mi-a placut (vezi ca ai un typo la suiefcient sau sufiescent sau asa ceva, nu stiu, ca e al naibii de greu de citit :-) Insa si cateva ratari magistrale: - incipitul: seara deobicei se face liniste sau daca nu, desigur, se face galagie. In functie de mai multi factori - praful care "se labarta"... come on! - finalul declamativ, nepoetic... nu mai pot sa-ti ucid cuvinte... God ! Te mai citesc, Andu

cîteva observații:
- mă tem că autorul folosește aici cuvîntul „topos” (care înseamnă de fapt loc comun în accepțiune literară) cam aiurea.

- „puncte de referință legate de traiect” este o expresie relativ ambiguă. de fapt textul e plin de formulări pretențioase dar care sună cel puțin confuz.

- iată și un exemplu: „ conferințe, procesiuni, pelerinaje religioase, care au antrenat zeci de milioane de oameni” - mi se pare nițeluș bombastic pentru o națiune de 20.

- ce ea aia „explorare publică, realizată metodic, a spațiului religios”? - din nou expresii pretențioase, dar cînd stai să te gîndești ceva mai bine la ele cam sună a doagă.

- plasarea bisericii și armatei „în vârful topului încrederii românilor în instituțiile publice” este una dintre cele mai rușinoase realități ale societății românești de după '89 de vreme ce amîndouă sînt instituții prin excelență ne-democratice. sper să se înțeleagă clar implicațiile sociologice ale unui astfel de fenomen. asta vorbește despre primitivismul unei societăți. mai poți întîlni fenomenul la țări islamice și la țări din america de sud. frumoasă companie ne-am ales.

- hai să fim serioși, nu există nimic „ideal” în biserica ortodoxă, ca de altfel în nici o altă biserică creștină din românia. sînt doar niște instituții care au la fel de mult interes politic și material ca orice partid sau companie comercială. cred că este regretabil să se confunde creștinismul sau hristos cu instituțiile religioase oricît de frumos coregrafiat au dezvoltat oferta de piață. sau oricît de mult și-ar dori unii oameni (poate chiar bine intenționați) să fie altfel.

- „Cu diferența că cei care pleacă în străinătate par să fi renunțat total la ideea de spiritualitate” - mi se pare atît de penibil sentențios la adresa a sute de mii de oameni pe care nu îi cunoaște autorul. nu este decît o veche temă ruginită despre cît de buni creștini spirituali români sînt cei ce rămîn și cît de materialiști vînzători de țară și trădători sînt cei care pleacă. nimeni nu mai crede în slogane din astea decît unii din generația mea (trebuie să o spun cu rușine) care au fost îndobitociți atît de pseudo-patriotismul ceaușist dar și (prin reacțe opusă și poate nu numai) de fanatismul patriotardo-religios de după 90.

- „pe când cei care emigrează în propria lor țară se mai agață, în cădere, de aura unui venerabil călugăr...” - asta îmi aduce aminte de un comentariu al lui cristoiu de pe la mijlocul anilor 90 cînd compara cozile la racla sfintei parascheva cu cozile de la caritas și spunea că numai într-o țară ca românia mai găsești atît de mulți oameni care sînt în stare să creadă în astfel de minuni. precum că te poți ruga la niște oase și ți se poate întimpla mare lucru sau că poți băga o mie de lei pe o parte și poți scoate zece mii pe cealată după o lună. e tragic cînd se ajunge să se confunde spiritualitatea și creștinismul cu evadarea din realitate și umblarea după tot felul de fantasmagorii. (ultima dată cînd am citit în biblie chestia asta se numea „profeți mincinoși”, dar mă rog, fiecare cu interpretarea lui)

- „Dar pentru că tot religia ne învață că de câte ori cădem, trebuie să ne ridicăm, neamul care vrea să supravețuiască e sortit să se ridice pe urma propriilor săi pași de cenușă.” - una dintre cele mai bizare fraze din text. ce religie și unde învață așa ceva? că cel puțin în biblie eu nu am găsit așa ceva. iar dacă autorul se referă la pocăință (metanoia), aia e cu totul altceva. a vorbi însă de ridicare, renașterea, pocăința unui popor, așa in corpore, e o temă veche și afumată și mă îndoiesc profund că poate fi susținută biblic. a fost de obicei o găselniță patriotardă vînturată de mulți extremiști de dreapta dar care, ca orice slogan din ăsta fanatic „ce e val, ca valul trece”. chestia cu „pașii de cenușă” mi se pare că sună ridicol. am crezut că nu se mai scriu smiorcăieli din astea.

- wow!! o altă expresie care m-a făcut să mă zgudui de rîs: „Iar a crede că Biserica, oamenii ei îmbunătățiți,”. îmi aduce aminte de aberațiile cu „omul nou” ale lui ceaușescu.

- „Oricât am încerca să punem eșecul nostru pe seama instituțiilor, omul, făptura micșorată cu puțin față de îngeri, cum spune psalmistul David, poartă în ea destinul glorios al fiinţei umane, pământ și duh.” - oare se vede tautologia acestei fraze care nu spune nimic? ...omul,... poartă destinul glorios al fiiței umane.... dar al cui ai vrea să îl poarte? pe al maimuțelor? asta pe lîngă faptul că, fie vorba între noi, acolo David, așa cum explică mai apoi autorul epistolei către evrei, nu se referea la om în general, ci la Omul Hristos Isus. eu zic să nu mai cităm din scriptură dacă nu ne pricepem. nu facem un serviciu nici scripturii și nici ideii pe care intenționăm să o transmitem.

- „ Credincioșii sunt convinși că dacă au contribuit, ceea ce e foarte normal să facă în fond, la înălțarea unui lăcaș de cult, e suficient pentru a se mântui.” - chestie care este fundamental eretică și periculoasă. nu are nici un suport biblic ci dimpotrivă nu face decît să perpetueze o instituție care îi manipulează.

- citatul din final, pe bune că nu văd ce legătură are cu chestiile de dinaintea lui (deși l-am citit cu atenție de mai multe ori). observ că autorul are o slăbiciune pentru eliade dar nu cred că a-l cita la început și la sfîrșit are vreun folos dacă citatul nu joacă un rol în înțelegerea textului. dar, mă rog, fiecare cu citatele lui.

Mulţumesc pentru observaţii. Am înlăturat cacofonia(calofonia?), deşi eu văd paranteza aşa: ca cei(lalţi), pentru că am încredere în părerea dvs. de critic. La clişeu mă mai gândesc, poate, reuşesc să găsesc ceva care să-l înlocuiască.
O singură părere mi-aş permite. Cred că observaţiile, în cazul acesta pertinente, n-ar trebui să fie şi ironice. M-aş bucura dacă mi-aţi oferi o sugestie. Ar fi o plăcere să învăţ de la o persoană recunoscută ca fiind un critic în adevăratul sens al cuvântului.