m-am cam speriat putin..atunci, daca e loc si pentru noviceii astia, asa ca mine, atunci e bine! :))) succes in continuare si ma bucur ca pot raman si eu pe aci! ;)

Cred ca a fost intr-adevar mare caldura in noaptea cu pricina, judecand dupa savurosul schimb de amabilitati si sentimente contradictorii cu prietenii tai de pe site :) Prietenia este insa cu totul altceva si implica o gramada de aspecte... a nu se confunda cu amicitia, cu relatia la nivel de "cunostinta" etc... in prietenie mai intai oferi... e un soi de iubire mai speciala :) "laguna infometata"... pare un titlu de film prost sau de reclama la produse de patiserie... m-ai facut sa ma gandesc la gogoasa infuriata :)... desi, putin poetica exprimarea si deja abuzata, se intelege cumva recursul la "intoarcerea la laguna albastra". "lespedea apelor"... alaturare a doua calitati diferite (ceea ce este fix si ceea ce e dinamic) fara un motiv limpede. "cînd ne purtau inimile sus în turnul orologiului să ni le sfîșie clopotele pînă la ziuă"... o imagine frumoasa dar parca am mai citit undeva ceva asemanator. "pietrele umbrei"... ceva gen "lespedea apelor"... nu stiu de unde aceasta nevoia de disonanta. Finalul este in opinia mea slab si poate ca era vorba de lumină nu lumina.

îmi place muzicalitatea acestor versuri, textul în sine, începutul surprinzător "O rană este cerul-şi clipesc", ideea ce se desfăşoară treptat, treptat şi sfârşitul la fel de surprinzător ce se-ncheie brusc "Şi-Absenţa Lui adânc în mine taie". Citit cu plăcere! Felicitări!

tot acolo la inceput as sugera:

primul lucru era tăcerea
cuvintele nu mai începeau
și nu mai încheiau nimic

cheers!

...Ideatica este cumva facilă, miza textului se justifică la granița dintre rațiune și afecte, când științele fixe își cam proclamă cucerirea imanenței omului. Judecățile omului (fie cu "o" mare sau "o" mic) de ordin cantitativ și logic tind să pună monopol pe individ, sfărâmându-se astfel particularul uman. Cred că acesta este miezul textului. Cel puțin, pentru mine. ...Pe această axă, textul curge firesc, fără prea multe poticniri. Analogiile matematico-umane sunt susținute, discursul este lipsit de prețiozitate, ați scăpat, cel puțon aici, de metaforele în genitiv (care vă cam obsedează), finalul parafrazează inspirat o mare voce filosofică, iar tropii nu sunt colorați, ceea ce e foarte ok. ...Amintindu-mi de Cioran, aș spune și eu că, în lirism (dar nu numai), e important să ai ceva de spus, dar e vital să spui ceva. Ceea ce d-voastră, prin acest text, ați făcut. Cu stimă, A.A.A

Oare aici să fie capătul? Nu. Și ai spus-o în versul: "dragostea e cu o liniuță mai puternică decât moartea" Liniuța aceea care se pune între două date, dar care se prelungește dincolo de orice capăt. Un text care mi-a captat atenția și prin mesaj, și prin modul de transmitere, și prin titlu, și prin adresativitate.

:)
mi-a placut ideea. astept si continuarea.
ma intreb daca nu ar fi mai bine sa inlocuiesti acel "pasat" ("Erau oase pasate din an în an"); la prima lectura, m-am gandit la oase... zdrobite!

Hohote de durere, anticorpi vlăguiţi,
prizonierii viselor se scaldă-n hohote...
Nuanţe de femei cresc în hohote de tăcere,
copii nenăscuţi revendică hohote de soare .

Strivesc lumina zilei în hohote de întuneric.
Arunc sentimente în hohote de foc,
şi-n hohote de joc se prinde liniştea...

Cuvintele sunt seci, şi pe dinăuntru, şi pe dinafară -
hohote de respiraţie, trista vioară,
ce-n hohote de jale îşi urmează arcuşul.

părere:
versurile acestea sunt foarte aproape de versurile unei melodii, de-altfel cunoscută şi fără să vrei să o asculţi (vezi tv, radio), melodie recentă care spune ceva de genul: "e sofisticată, mă! nu vezi cum se îmbracă, mă! o fi stricată, mă!"

hm, vorbesc doi din două continente, doi poli opuşi. şi chiar dacă Hermeneia ar fi acea ţară liberă, e o pronunţare cenuşie. nu mai există ţară liberă şi nici Hermeneia nu pare a fi acel "promised land". se aruncă cu insulte de sus în jos şi de jos în sus, thank you very much.
Comentariul polemică la textul lui Emilian Pal mi se pare un kiss butt, cu toate pretenţiile de prietenie-ostilitate-fostă simpatie transformată în antipatie-acum admiraţie-şi cine ştie ce raport socio/comic va lua în viitor, că nu poate nimeni ghici viitorul.
Ce am citit eu în textul lui Pal şi în textul polemică de mai sus mi se pare lamentabil. Sînt unii autori care au o reţinere pronunţată, poate chiar forţată în a scrie ceva de genul abordat de Pal. Eu, unul, nu mi-aş permite să scriu despre, şi să ataci "pruncii", "femeile", persoane căzute în vortexul neputinţei de a fii şi a se apăra, apoi "dumnezeu" amestecat cu mizeriile noastre cele mai puturoase!
Alţii pot scrie tot felul de tâmpenii în numele literei. Chestia e că nu tot ce zboară se mănâncă. Textul în discutie e slab din punct de vedere lingvistic, unfortunate, să-i zic, din lipsă de alt mod de exprimare. Iar aprecierea asta subiectiv/pozitivistă a lui Virgil mi se pare ceva a la Petre Fluieraşu cel care scria şi aprecia scrieri despre veceuri, urinări, violări, masturbări şi alte asemenea aberaţii. Iar eu, Virgil, aştept ceva mai fin, mai curat de la tine. Am îndoieli asupra gusturilor tale literare.

Am scris aceste rânduri din dorinţa de a vedea promovate, polemizate, apreciate textele constructive şi de bun gust literar.

îmi place poemul tău Silviu, în special cred că partea aceasta e mai deosebită:

e cald și miroase ciudat
în traista omului care m-a smuls
din ghearele unei veverițe nebune
acum e bine
cu spatele rezemat de mânerul albastru al unui clește
adorm fericit

poate chiar sunt o alună gustoasă

simt pe lângă tonul ghiduș, mucalit și fiorul trist de lângă clește. un poem frumos, proaspăt. și da, îl apreciez!

poemul este plin de o trăire intrinsecă ce se vrea mărturisită numai inițiaților. marginea, ca subiect central al poeziei, pare a fi, de fapt, o culme, peste care în echilibistrică autorul se trece pe sine strivindu-se până dincolo de ființa sa. strigătul trecerii, deși cumva intim, este planul întâi al poemului în care se transferă anonimatul biologic al trădătorului. acesta se leapădă de sine, dezbrăcându-se de propia piele, deși firesc, poate ca în ideea origenistă că și el - șarpele - se poate mântui. aici observ un plan doi al poemului. planul ultim, hotărârea de a ucide, explică clar hotărârea fatidică de a jertfi, de a sacrifica pentru că, pentru a umbla pe culmi nu ai alte soluții decât să strigi sacrificându-te.

ma simt onorata, Maestre. Statia de metrou Syntagma e cea mai eleganta (arhitectural, arheologic) din cite am vazut. si sa vezi Atena dupa Jocurile Olimpice cu structurile lui Calatrava, da, merita mai multe poeme. din dragoste.

Si trebuie continuat. Schimba chestia cu facebookul. Desi nah, poate ca e o trasatura a inceputului de mileniu, totusi. Si mai vezi si cu: "încă credeau".