Virgil -
ca un glonte
obsesia asta cu care ne pîndim cuvintele
reproșîndu-le slabiciunile nesăbuințele
muchiile ascuțite în care ne tăiem limba
mărșăluim cu ele în gînd
învățîndu-le pe de rost
ca și cum le-am dezbrăca de o vrajă
un voal pietrificat peste ape născînde
nici sfinte nici nude
datorie neplătită la timp ielelor
moarte vie pîlpîind în venele capului
pînă la frunte
adormim cu ele înfipte în gît
ca un glonte
Poezie:
Comentarii
vladimir -
Uite un profet prins la jumatatea distantei dintre luciditate si nevoia de ratacire de sine a omului contemporan, nehotarat intre a spune lucrurile cu tot riscul nesabuintei acestora si a-si musca limba inainte ca aceasta sa termine toate cuvintele... glontele acela e din alt film, poate ca e mai bine sa incerci ceva mai clasic, o sageata ceva. Interesanta inversiunea din titlu desi legatura cu subtitlul menita sa confere dramatism nu functioneaza. Oricum ar fi, versul din care a iesit probabil toata aceasta poezie mi se pare a fi "nici sfinte nici nude".
Virgil -
da, si mie imi era dor de spiritul critic al jupinului Vladimir. am recitit textul, nu cred ca glontele din gît e chiar nelalocul lui. mai ales dupa ce am marsaluit o noapte intreaga.