Multumesc mult de sugestii. Dat fiind ca sunt la inceput orice recomandare ma ajuta foarte mult sa-mi dau seama ce anume trebuie sa imbunatatesc si ce domenii am uitat sa le documentez. Promit sa-mi fac temele de acum inainte.:) Am mai schimabt cate ceva pe ici pe colo, sper sa fie schimbari bune.
Dorin Cozan, liricitate, simbol şi un uşor parfun de desuetitudine stănesciană. Cred că nişte mici finisaje ar fi necesare. Ştiu şi eu... miros, butoi, câmp, am învăţat scurtături. Mi-a plăcut. Cu amiciţie,
vezi, nici tu, Profetul, n-ai citit ce am scris, in comentariu de data asta, e adevarat ("eu de asa ceva am nevoie acum". as sublinia ACUM, pentru ca nici poveste de asta pana de curant, dintotdeauna pe net doar comentarii faceam). pica naspa momentul, indeed, pt ca nu e pe nicaieri un atelier literar, si nici cenaclu live. ei, sa nu se inteleaga ca ma plang :P
poemul s-a dorit chiar o "scena de gen", sau mai mult decat asta, asadar scenariul unui sentiment prins intr-o imagine, intr-un tablou, un clin d'oeil asupra unui moment absolut unic dintr-o viata alcatuita din astfel de identice momente unice. va multumesc amandurora pentru lectura si apercieri.
Virgil, Sapphire, surpriza pe care mi-ați făcut-o m-a cam lăsat fără grai. Mulțumesc mult pentru încurajare. Faptul de a vă avea alături m-a ajutat să-nving teama :). Cred că mă descurc mai ușor cu criticile pe care le consider întotdeauna constructive. Vorbele bune îmi merg la inimă și mă fac să mă fîstîcesc.
eram copii desenam o stradă închipuită ne îndesam buzunarele cu fluturi apoi mergeam cu trenul, soarele se multiplica în ferestre intr-un fel, iubirea era o schimbare de registru era martie ei se repezeau să îmbrace desenând pe asfalt arcuirea odinioară visam aceleași lucruri ne prefaceam în continuare tu coborai eu iți întindeam mâna Atat am retinut din textul de mai sus. Cat timp iti ia sa incerci sa scrii altfel, adica sa reduci contextualitatea si sa fac poezia valabila pentru oricine? O ora, o viata? Gandeste-te ca poate nebuna [adica eu] are dreptate.
era sa trec pe linga poezia ta si imi parea chiar rau. imi place aceasta frontiera invizibila redefinita de tine, al saselea simt ce iti spune altceva, dincolo de conventii, prejudecati...un gest simplu, un arabesc al zimbetelor, privirilor, usoare ca funigeii necuvintelor...
Profesor de limba şi literatura română? În cazul acesta, ar trebui să ştiţi că limba româna are nişte simboluri vitale, care se numesc "semne diacritice". Fără ele, nu vorbim româna.
Haiedeti sa trecem peste "rapirea timpului pretios" si sa ne referim strict la texte. Presupun ca oricare dintre noi care face un comentariu isi asuma timpul pierdut si toate cele. Daca nu... se poate lasa de asta. Important e sa fie totul cu folos. Spor la scris si sa o faceti cat mai bine ! Ialin
Andu, textul ăsta fu scris sub influența vremelnică a unor picături de vin roș, deloc limpezi, după culesul viilor și fermentație, ceea ce se trecu în tulbureală versificată. Cu atât mai onorant comentariul tău, mulțam fain. Despre partea textelor SF, însă, Andu, să ne ierți - Calea Ginambria se blocă deocamdată, pe termen îndelungat, precum autostrăzile noastre - o să încerc a purcede întru găsirea asfaltului pierdut - om muri și-om vedea, mulțam încă o dată, pentru îndemn.
Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
În al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
Nu sunt de acord cu tine, mladitza. cred că afișezi o opinie neașteptată legată de estetică și profunzimea ei, dai dovadă, eufemistic spus, de prejudecată în domeniul literar-artistic. Gândește-te că există o estetică a grotescului, a urâtului, și îți amintesc ca exemplu, de versurile lui Tudor Arghezi: "”Pe tine cadavru spoit cu unsoare, Te blestem să te-mpuți pe picioare Să-ți crească măduva bogată și largă Umflată-n sofale, mutată pe targă Să nu se cunoască de frunte piciorul, Rotund ca dovleacul, gingaș ca urciorul, Oriunde cu zgârciuri ghicești medulare, Să simți că te arde puțin fiecare Un ochiu să se strângă și să se sugrume Clipind de-amănuntul, întors către lume. Celălalt să-ți rămâie holbat și deschis Si rece împietrit ca-ntr-un vis” (Blesteme) De altfel, la Arghezi m-am gândit, citind acest sonet-blestem, căruia i s-ar potrivi ca motto: "“Din bube, mucegaiuri și noroi Iscat-am frumuseți și prețuri noi .” În concluzie, risc să admir întreg apanajul invocat de autor, datorită imaginației debordante de care iată nu duce absolut deloc lipsă.
Felicitări! Sper că vor exista reguli (limite, restricții funcție de etc) privind postarea acestor fotografii. De asemenea ar trebui să existe și acordul autorilor (de fotografii) privind utilizarea fotografiilor la realizarea secțiunilor precum și la promovarea site-ului. Poate și un clasament, premii etc...Există atâtea idei...
mie imi plac ingerii care nu zboara. desi textul e coerent si interesant, nu cred ca trecerea dintre eu si tu-ul eu e pazita fara putinta de trecere. plus ca drumul nu exista, el e urma talpilor.
nu cred, francisc! nu cred ca Hegel a scris ceea ce tu infierezi mai sus. nu cred ca Hegel sa fi fost atat de idiot sa ma copieze pe mine si nici vice-versa. aduci niste traduceri de nu stiu de pe unde si le grupezi intr-un com crezand ca ma vei bulversa. nu l-am citit niciodata, absolut niciodata pe Georg Wilhelm Friedrich Hegel. daca va fi vreodata sa citez ceva sau sa ma folosesc de un izvor de gandire, va fi Scriptura, sola Scriptura. fii pe pace, francisc, nicodem e mult prea inteligent sa se cloneze intr-un șobolan mizerabil.
am citit rar fiecare vers, am adăugat fiecare imagine, la imaginea anterioară și am simțit o revelatoare lumină interioară, dar, la sfârșit mi-am dat seama că sarea se topește, că această lumină se stinge, îmi pare un mister totul. în versurile tale de azi, ermetismul își păstrează sugestia de clar și obscur, sensurile adâncind și mai mult tainele. am observat și subtitlul poemului, este de remarcat părăsirea modului definitoriu de a ilustra senzația de mister, prin această alegere. simplificarea imaginilor si claritatea expresiilor este o adâncire în penumbra sufletului. un poem lucid care mă duce cu gândul la un posibil titlu - „pașii profetului”. Madim
Corina, as far as I'm concerned... yeah!
Dar sper că și Consiliul H. va considera oportun un asemenea concurs de poezie... și că apoi participarea va fi numeroasă, formată, bun-înțeles, numai din supraviețuitori.
îmi spunea Virgil la un text, la un moment dat, ca e un pic cam sentimental, dar că până la urmă femeile trebuie să scrie ca femeile și bărbații ca bărbații. :) Nu știu dacă se încadrează acolo și textul acesta, dar ar putea fi o explicație.
Acu, legat de subiect, eu zic ca e o trădare față de noi înșine atunci când ajungem să ne gândim în termeni de dacă, n-ar trebui, ar trebui să avem curajul să ne aruncăm, altfel simulăm vieți. Cam acolo bate textul, dar m-am băgat în atâtea metafore că nu mă recunosc.
mi-a plăcut cuplul pe care l-am zarit prin intermediul poeziei in fata casei de pe Popa Tatu. un cuplu deosebit. liniste impaciuitoare, tandrete usor amaruie. si unde sa fie cel mai potrivit loc ca o femeie sa-si planga fericirea daca nu in bratele lui?
din păcate textul acesta mi-a părut fad, apos, plin de locuri comune. Din punctul meu de vedere poezia din el se rezumă la primele 2 versuri ale strofei 2. Ideea furișării într-un om de zăpadă duce involuntar gândul către jack frost -personaj care nu moare ci se trezește mutat într-un om de zăpadă până își rezolvă, evident, niște probleme de viață rămase în coadă de pește.
În altă ordine de idei-”Ninsori presară fulgii pe gene”-da, sigur imagine corectă, ninsoarea într-adevăr presară fulgi pe gene și nu numai dar asta este la un nivel de compunere clasa a 3-a.
Tehnic vorbind-rima din prima strofă ”conturate/luminate” nu pot să pricep dacă e involuntară-presupun doar că da, caz în care cred ca merită o atenționare-nu are sens o rimă acolo.
Probleme de logică, apoi-dacă ”îndepărtările” sunt ”abia conturate” cum se pot vedea pe/în ele urme care să ducă undeva, oriunde.
Strofa 2-exceptând primele 2 versuri care, după cum am spus, sunt poezie ok, apar din versul 3 următoarele probleme: 1. Cine pare a descifra un ”râu de iubire”(iarăși o sintagmă răs-folosită)? De asemenea cine coboară În sinea cui? Pot gândi că inima mută este a omului de zăpadă dar nu e sigur.
Strofa 3-al 2-lea vers este hilar, sincer-cum adică ”răvășită de neprevăzut”? care era neprevăzutul? omul de zăpadă în care îl recunoaște pe cel furișat întrânsul? Și apoi iarăsi lipsa unui subiect pt verbul ”Înfloresc”-cine? ”Eu-omul de zăpadă” înfloresc? Iernile? Cred că iernile deși structurarea imaginilor este greoaie și deloc avantajoasă pt text.
Scuze pentru ...”demontarea” scrierii dvs dar cred că nu strică din când în când să mai căpătăm și alte priviri asupra a ceea ce scriem, nu doar tolerante. Poate mai prindem câte ceva și asta nu e chiar rău, nu?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
aha, mi-ai dat o idee...
pentru textul : de mâine mă scumpesc și eu deMultumesc mult de sugestii. Dat fiind ca sunt la inceput orice recomandare ma ajuta foarte mult sa-mi dau seama ce anume trebuie sa imbunatatesc si ce domenii am uitat sa le documentez. Promit sa-mi fac temele de acum inainte.:) Am mai schimabt cate ceva pe ici pe colo, sper sa fie schimbari bune.
pentru textul : Ultima zi din martie descrii fain, dar toate strofele astea seamana ca nucile in pereti, fara sa se imbine..
pentru textul : Rebut deImi pare o satira existentiala in cheie religioasa.
pentru textul : Aici este biciul, foamea, tristețea deIn titlu ai subiect multiplu...
Dorin Cozan, liricitate, simbol şi un uşor parfun de desuetitudine stănesciană. Cred că nişte mici finisaje ar fi necesare. Ştiu şi eu... miros, butoi, câmp, am învăţat scurtături. Mi-a plăcut. Cu amiciţie,
Ioan J
pentru textul : Ai grijă, urmează-mă deradu luca dupeş, care sunt acele erori de scriere? Şi de ce textul ăsta se află în şantier? Eugen
pentru textul : Alcool desi atat, daca vrea sa ramana melcul. in rest, textul e scris "in memoriam" vladimir
pentru textul : se duc pe rând, priveşte-i vladimir devezi, nici tu, Profetul, n-ai citit ce am scris, in comentariu de data asta, e adevarat ("eu de asa ceva am nevoie acum". as sublinia ACUM, pentru ca nici poveste de asta pana de curant, dintotdeauna pe net doar comentarii faceam). pica naspa momentul, indeed, pt ca nu e pe nicaieri un atelier literar, si nici cenaclu live. ei, sa nu se inteleaga ca ma plang :P
pentru textul : pe străzi pe ziduri depoemul s-a dorit chiar o "scena de gen", sau mai mult decat asta, asadar scenariul unui sentiment prins intr-o imagine, intr-un tablou, un clin d'oeil asupra unui moment absolut unic dintr-o viata alcatuita din astfel de identice momente unice. va multumesc amandurora pentru lectura si apercieri.
pentru textul : Manierism cu Scenă de Gen deasta ziceam şi eu, în acest sens am intervenit. Adrian, vezi aici "vânăt ca cercurile"
pentru textul : De ce mă sfarmă gândul deconcentrat. sugestiv.
pentru textul : Poem rupt din ploaie. Toată noaptea deVirgil, Sapphire, surpriza pe care mi-ați făcut-o m-a cam lăsat fără grai. Mulțumesc mult pentru încurajare. Faptul de a vă avea alături m-a ajutat să-nving teama :). Cred că mă descurc mai ușor cu criticile pe care le consider întotdeauna constructive. Vorbele bune îmi merg la inimă și mă fac să mă fîstîcesc.
pentru textul : Jaded deeram copii desenam o stradă închipuită ne îndesam buzunarele cu fluturi apoi mergeam cu trenul, soarele se multiplica în ferestre intr-un fel, iubirea era o schimbare de registru era martie ei se repezeau să îmbrace desenând pe asfalt arcuirea odinioară visam aceleași lucruri ne prefaceam în continuare tu coborai eu iți întindeam mâna Atat am retinut din textul de mai sus. Cat timp iti ia sa incerci sa scrii altfel, adica sa reduci contextualitatea si sa fac poezia valabila pentru oricine? O ora, o viata? Gandeste-te ca poate nebuna [adica eu] are dreptate.
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 deera sa trec pe linga poezia ta si imi parea chiar rau. imi place aceasta frontiera invizibila redefinita de tine, al saselea simt ce iti spune altceva, dincolo de conventii, prejudecati...un gest simplu, un arabesc al zimbetelor, privirilor, usoare ca funigeii necuvintelor...
pentru textul : Fugară deProfesor de limba şi literatura română? În cazul acesta, ar trebui să ştiţi că limba româna are nişte simboluri vitale, care se numesc "semne diacritice". Fără ele, nu vorbim româna.
pentru textul : CONFUZIE demultumesc :) o sa incerc sa urmez sugestia :)
pentru textul : Mic deHaiedeti sa trecem peste "rapirea timpului pretios" si sa ne referim strict la texte. Presupun ca oricare dintre noi care face un comentariu isi asuma timpul pierdut si toate cele. Daca nu... se poate lasa de asta. Important e sa fie totul cu folos. Spor la scris si sa o faceti cat mai bine ! Ialin
pentru textul : re-Facerea deAndu, textul ăsta fu scris sub influența vremelnică a unor picături de vin roș, deloc limpezi, după culesul viilor și fermentație, ceea ce se trecu în tulbureală versificată. Cu atât mai onorant comentariul tău, mulțam fain. Despre partea textelor SF, însă, Andu, să ne ierți - Calea Ginambria se blocă deocamdată, pe termen îndelungat, precum autostrăzile noastre - o să încerc a purcede întru găsirea asfaltului pierdut - om muri și-om vedea, mulțam încă o dată, pentru îndemn.
pentru textul : dura-vura dePaul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
pentru textul : domnule Labiș deÎn al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
Nu sunt de acord cu tine, mladitza. cred că afișezi o opinie neașteptată legată de estetică și profunzimea ei, dai dovadă, eufemistic spus, de prejudecată în domeniul literar-artistic. Gândește-te că există o estetică a grotescului, a urâtului, și îți amintesc ca exemplu, de versurile lui Tudor Arghezi: "”Pe tine cadavru spoit cu unsoare, Te blestem să te-mpuți pe picioare Să-ți crească măduva bogată și largă Umflată-n sofale, mutată pe targă Să nu se cunoască de frunte piciorul, Rotund ca dovleacul, gingaș ca urciorul, Oriunde cu zgârciuri ghicești medulare, Să simți că te arde puțin fiecare Un ochiu să se strângă și să se sugrume Clipind de-amănuntul, întors către lume. Celălalt să-ți rămâie holbat și deschis Si rece împietrit ca-ntr-un vis” (Blesteme) De altfel, la Arghezi m-am gândit, citind acest sonet-blestem, căruia i s-ar potrivi ca motto: "“Din bube, mucegaiuri și noroi Iscat-am frumuseți și prețuri noi .” În concluzie, risc să admir întreg apanajul invocat de autor, datorită imaginației debordante de care iată nu duce absolut deloc lipsă.
pentru textul : Sonetul 129 deFelicitări! Sper că vor exista reguli (limite, restricții funcție de etc) privind postarea acestor fotografii. De asemenea ar trebui să existe și acordul autorilor (de fotografii) privind utilizarea fotografiilor la realizarea secțiunilor precum și la promovarea site-ului. Poate și un clasament, premii etc...Există atâtea idei...
pentru textul : HERMEGAL - galeria foto a comunitătii literare Hermeneia.com demie imi plac ingerii care nu zboara. desi textul e coerent si interesant, nu cred ca trecerea dintre eu si tu-ul eu e pazita fara putinta de trecere. plus ca drumul nu exista, el e urma talpilor.
pentru textul : Înger de veghe deok Eugen, când voi reveni pe text părerea ta va fi tot aici:)
pentru textul : covrigi calzi demulțam de lectură!
nu cred, francisc! nu cred ca Hegel a scris ceea ce tu infierezi mai sus. nu cred ca Hegel sa fi fost atat de idiot sa ma copieze pe mine si nici vice-versa. aduci niste traduceri de nu stiu de pe unde si le grupezi intr-un com crezand ca ma vei bulversa. nu l-am citit niciodata, absolut niciodata pe Georg Wilhelm Friedrich Hegel. daca va fi vreodata sa citez ceva sau sa ma folosesc de un izvor de gandire, va fi Scriptura, sola Scriptura. fii pe pace, francisc, nicodem e mult prea inteligent sa se cloneze intr-un șobolan mizerabil.
pentru textul : tăceri deimi cer scuze daca am postat de 2 ori si va rog cu scuzele de rigoare sa ramana doar o postare. nu stiu ce s-a intamplat!
pentru textul : prăvălia cu 120 de uși deam citit rar fiecare vers, am adăugat fiecare imagine, la imaginea anterioară și am simțit o revelatoare lumină interioară, dar, la sfârșit mi-am dat seama că sarea se topește, că această lumină se stinge, îmi pare un mister totul. în versurile tale de azi, ermetismul își păstrează sugestia de clar și obscur, sensurile adâncind și mai mult tainele. am observat și subtitlul poemului, este de remarcat părăsirea modului definitoriu de a ilustra senzația de mister, prin această alegere. simplificarea imaginilor si claritatea expresiilor este o adâncire în penumbra sufletului. un poem lucid care mă duce cu gândul la un posibil titlu - „pașii profetului”. Madim
pentru textul : sarea pămîntului deCorina, as far as I'm concerned... yeah!
pentru textul : concurs de poezie apocalipsa 2012 deDar sper că și Consiliul H. va considera oportun un asemenea concurs de poezie... și că apoi participarea va fi numeroasă, formată, bun-înțeles, numai din supraviețuitori.
îmi spunea Virgil la un text, la un moment dat, ca e un pic cam sentimental, dar că până la urmă femeile trebuie să scrie ca femeile și bărbații ca bărbații. :) Nu știu dacă se încadrează acolo și textul acesta, dar ar putea fi o explicație.
pentru textul : dream maker deAcu, legat de subiect, eu zic ca e o trădare față de noi înșine atunci când ajungem să ne gândim în termeni de dacă, n-ar trebui, ar trebui să avem curajul să ne aruncăm, altfel simulăm vieți. Cam acolo bate textul, dar m-am băgat în atâtea metafore că nu mă recunosc.
mi-a plăcut cuplul pe care l-am zarit prin intermediul poeziei in fata casei de pe Popa Tatu. un cuplu deosebit. liniste impaciuitoare, tandrete usor amaruie. si unde sa fie cel mai potrivit loc ca o femeie sa-si planga fericirea daca nu in bratele lui?
pentru textul : femeie aşteptînd primăvara dedin păcate textul acesta mi-a părut fad, apos, plin de locuri comune. Din punctul meu de vedere poezia din el se rezumă la primele 2 versuri ale strofei 2. Ideea furișării într-un om de zăpadă duce involuntar gândul către jack frost -personaj care nu moare ci se trezește mutat într-un om de zăpadă până își rezolvă, evident, niște probleme de viață rămase în coadă de pește.
În altă ordine de idei-”Ninsori presară fulgii pe gene”-da, sigur imagine corectă, ninsoarea într-adevăr presară fulgi pe gene și nu numai dar asta este la un nivel de compunere clasa a 3-a.
Tehnic vorbind-rima din prima strofă ”conturate/luminate” nu pot să pricep dacă e involuntară-presupun doar că da, caz în care cred ca merită o atenționare-nu are sens o rimă acolo.
Probleme de logică, apoi-dacă ”îndepărtările” sunt ”abia conturate” cum se pot vedea pe/în ele urme care să ducă undeva, oriunde.
Strofa 2-exceptând primele 2 versuri care, după cum am spus, sunt poezie ok, apar din versul 3 următoarele probleme: 1. Cine pare a descifra un ”râu de iubire”(iarăși o sintagmă răs-folosită)? De asemenea cine coboară În sinea cui? Pot gândi că inima mută este a omului de zăpadă dar nu e sigur.
Strofa 3-al 2-lea vers este hilar, sincer-cum adică ”răvășită de neprevăzut”? care era neprevăzutul? omul de zăpadă în care îl recunoaște pe cel furișat întrânsul? Și apoi iarăsi lipsa unui subiect pt verbul ”Înfloresc”-cine? ”Eu-omul de zăpadă” înfloresc? Iernile? Cred că iernile deși structurarea imaginilor este greoaie și deloc avantajoasă pt text.
Scuze pentru ...”demontarea” scrierii dvs dar cred că nu strică din când în când să mai căpătăm și alte priviri asupra a ceea ce scriem, nu doar tolerante. Poate mai prindem câte ceva și asta nu e chiar rău, nu?
numai bine.
pentru textul : Înfloresc iernile dePagini