Mi se pare prea mult explicitat, mai ales pe la mijloc. Miza se formulează abia spre final, cred că acolo trebuia pus accentul și intrat direct în subiect, la fel de evaziv, sau chiar mai mult. Adică, ceva mai mult mister i-ar fi prins bine.
Nu numai finalul.
Mie şi prima parte mi-a plăcut.
E adevărat că finalul este mai reuşit, dar întregul poem curge frumos, lin, doar uneori mai prinde câte o "cascadă" ceea ce dă bine construcţiei.
Cezar
Știința umană a pus acolo un scaun, ”o măsură elementară de siguranță”. Poezia mini-busolei (așa ceva plutește acolo în aer; 1:13) arată ”adevărul” și ”realitatea”.
2:41 - 3:30 ”Some celestial event. No, no words to describe it. Poetry! They should have sent a poet. So beautiful! So Beautiful! So beautiful!... I have no idea.
“contorsionări de limbaj”? unde, “actaeon”? - cred că ai greșit textul și ar trebui să ai ceva mai mare grijă la postare, “saltimbanc”, “profunzimea unui copil maturizat prea devreme” – cu ce și cu cine seamană asta, “actaeon”? - nici gând de așa ceva aici, aștept recitările tale, chiar și în culise, dacă în altă parte te-ai ferit de prilejuri, pentru a-ți desăvârși contorsionările acestui gen de comentariu, cu analogii de oglindă și de puncte puncte, textul meu nu tinde și nici n-ar fi avut nevoie de asta, pentru cine poate înțelege citind singur, pentru cine a reușit să învețe mai mult decât murmurul apelor trecătoare prin coarne, “actaeon” fastidioasele transparențe sunt, de fapt, înșelătoare aporii, nu-i așa, “actaeon”, nu-i așa, vlăduț, de fapt, înainte de măști? P.S. Am crezut că pe acest site, clădit frumos în preajma Crăciunului, nu vor fi permise atacuri la persoană, că fiecare comentator va evita jignirile sau/și exprimări relative fără substanță și fără legătură cu textul în cauză, că toți cei intrați aici se vor descălța de cizme sau vor arunca pieile năpârlite în alte locuri. Se pare că m-am înșelat. Sărbători fericite și liniște sufletească, “actaeon”
ultimul vers este o concluzie care definește întregul poem. greu de citit, rezervat celor care știu să citească astfel de poeme, scrierea ta se definește a fi o piatră prețioasă pentru cei care caută așa ceva.
Alma, e totuși un răspuns. îmi cer scuze pentru nepromptitudine. încărcătua de lucru aici pe site m-a împiedicat și apoi unele lucruri le-am considerat cam înțelese de la sine. Probabil că nu înțelegi cum funcționează un astfel de website dacă vrei răspunsuri sigure la toate întrebările, măcar și pentru simplul fapt că un lucru se poate implementa în diferite moduri și apoi dacă spui una și ajungi să faci altfel m-ai fi acuzat de nesinceritate sau netransparență, cum și faci la sfîrșit. Unele lucruri le vezi într-un anumit fel pe planșetă și altfel în dinamica unui site. Astfel că nu știu cum aș fi putut răspunde mai bine. Și apoi eu nu sînt arhitect de website-uri, am mai degrabă o abordare ...poetică, mai experimentez, mai modific, etc. În orice caz asta nu se vrea nici netransparență și nici nesiguranță. Dar tocmai de aceea am scris anunțul de astăzi. Bineînțeles că tu poți continua să crezi ce vrei.
well, nimic nu este emfatic în întâlnirea cu providența. iar, dacă tu ai fost capabil să continui versul în gând, sunt convins că și ceilalți cititori sunt capabili să o facă...
mulțumiri de lectură plus semnul confesiv, Sebi, din burgul în care când plouă când ninge, ca o femeie nehotărâtă între râs și plâns...
nici nu stiu daca e poezie, Ioana. eu nu prea scriu poezie.e un fel de a scrie unele lucruri care sînt aproape reale aranca, daca ai fi citit mai multe texte scrise de mine si altădată ai fi descoperit că eu nu port cămașă lirică. de nici un fel. pe de altă parte virușii (îmi pare rău ca nu știi pentru că aici există una din cheile textului) nu se tratează, nici repede și nici nu depinde de pacienți. infecțiile virale nu se tratează. pur și simplu. în esența lor sînt conflicte celulare în care învinge sistemul cel mai rezistent mai imun. dar nu există medicamente antivirale. pentru nici un fel de virus. la fericire nu mă pricep.
imi place cum ai derulat acest aspect domestic cu El, are o inocenta provocatoare si un ton blind cu nuante indraznete dar care nu deranjeaza urechea crestina ci din contra, ne gidila putin cu pana umilintei dupa ureche.
finalul este f fain - pt ca e onest si abrupt si schimba putin ... vitezeza versurilor anterioare. titlul ? nu stiu de ce dar ar fi frumos mai simplu..? parca? zic si eu..:p
am revazut imaginea aceea a "innoirii" netinand cont de valori spirituale, a "distrugerii" a tot ce nu convenea unui regim apus... impletesti imagini de un realism pragmatic cu imagini lirice autentice, mereu vorbesti despre ... oameni ca oameni nu ca experimente teoretice, exista o forta care cred ca vine din adancurile unui spirit ce mosteneste calitati de "ziditor", a unei realitati mai reale decat realul. imi place cum scrii, in ciuda unei tendinte narative care nu sufoca insa lirismul, stii sa construiesti plecand de la imagini sprintene, inedite; e autentic tabloul "corabiei negre cu panze de paianjen" purtand la bord trecutul...
raspuns: 1) sint de acord ca "arta se face din orice", dar nu orice este arta iar antecomentatorul meu se pare ca ignora asta. 2) se pare ca a spune "Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze", fraza care se pare ca rezuma ideea a doua a antecomentatorului meu nu face decit sa confirme teza pe care am enuntat-o eu haos-ordine-diversitate. Astfel el se contrazice singur, diversitatea fiind prin excelenta implicatia imboldului experimentarii. Ideea pe care in mod ascuns am sugerat-o eu este ca insasi diversitatea universului (aparentul lui "haos") sugereaza ca Dumnezeu vorbea cu omul, adica cu o fiinta libera sa aleaga. Ce rost ar fi avut un univers fascinant si paradoxal daca nu ar fi existat o minte controversata care sa "enjoy" asa ceva. Iar folosirea contrastului lege naturala - lege umana (eu as spune lege morala, cu toate ca problema e mai complicata si termenii s-au tot interschimbat din antichitate pina astazi) dar folosirea acestui exemplu nu face decit din nou sa fie un argument in plus la teza propusa de mine, de vreme ce nu poate exista perceptia diversitatii decit intr-o minte care compara, deci alege, deci are libertatea de a alege, deci este guvernata de "capricioasa" lege morala. 3.La punctul trei antecomentatorul meu ne spune ca nu a inteles de fapt nimic din ce am spus eu. Se lanseaza in simplificari relativ ieftine si mai ales pune "in gura mea" interpretari pe care nu le-am facut. Nu imi aduc aminte sa fi spus/scris ca trebuie sa ne multumim cu regulile. Tot la fel nu am spus ca arta cere sacrificii. Arta cere geniu. Poti sa trudesti ca un prost si tot nu iese nimic daca nu ai "the spark". Nu am sustinut sau sugerat mortificari sau alte chestii de genul acesta. Din nou, nu pot decit sa regret ca antecomentatorul meu pur si simplu nu a inteles ce am spus eu. Dar cu siguranta ca vina imi apartine. Convins fiind ca nici umilele mele idei (care nici macar nu au tinut neaparat sa faca parte din polemica - dar uite cum se intimpla...) nu au fost combatute, ma multumesc sa continui sa exist fara sa atrag nici o atentie.
Nu știu dacă-ți mai amintești. Dar, în urmă cu câtva timp, când la Deko se repeziseră toți asupra ta să, te desființeze, cred că am fost singurul care am spus că, dacă-ți vei curăța de zgură textele, vei ajunge să scrii poezie. Fără a renunța la enunțuri șocante, acum ele se leagă într-o prozodie care se desfășoară firesc de personal și ne banal. Dovadă și textul de față. Ca și altele din ultimul timp.
Cai negri, însetați (jurnal) 2006-01-30 dimineața nu pot respira amplu, am sentimentul că îmi fug sori cu plete albastre prin piele și îmi închid porii, amețindu-mă până la alunecări în abis. aș vrea să mă trezesc ca după un dans acvatic, să devin lucidă și neînchipuit de vie, câteva minute doar, atât cât să pot uita amprenta celor duși, amprenta lor aici, înăuntrul meu. pot spune în fiecare secundă cine a trecut prin viața mea și nu mai este. cine a atins cerul și nu s-a mai întors decât pentru a mă trezi din somnul meu verde. mi se întâmplă prea des să aud caii morții în galop, să mă asurzească nechezatul lor plin de fericirea că au mai prins un suflu pentru celălalt tărâm. nu știu niciodată dacă stau în echilibru fără șa, știu doar că pot struni cu eleganță un singur roib. Domnul însă mi-a lăsat o întreagă herghelie în grijă. iar eu mă las noaptea într-o insomnie oranj să pot adăpa caii din lacurile vieții mele. nici măcar nu mai pot plânge la îngropări. am lacrimile cumva legate de când mama a rămas suspendată între mine și iarba Domnului.
Ioana dragă, de ce oare zidul din text și titlul mă duc cu gândul la un poem al meu de pe Hermeneia: http://www.hermeneia.com/experiment/2464 Tu ce crezi? Nu-i nimic, sunt mulți zidiți și mai toată lumea are ouă de piatră...! Ar putea fi un text interesant, am înțeles povestea și contorsionările temporale, ai început cu epilogul la pers a III-a, foarte rece povestit. Îmi place trecerea rapidă la pers I, de la rece la fierbinte, la o trăire tensionată, detest sfârșiturile ratate ca ăsta începând de la "nemuritor și rece". Gata.eu. tu nu.
Am fost atras de titlu, bineînțeles. Dar ceea ce am găsit e un întreg construct pe deplin reușit. Foarte interesantă mi se pare comparația în care sepia și nu inima e primul element, aici se face dovada viziunii poetice. ”Un fel de acvariu fluorescent” aduce exact doza necesară de mister și chiar fantastic, mai ales prin vaga aproximare făcută cu ”un fel de”.
Din punctul meu e vedere, consideră penița acordată.
"Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge ochiul umărului care plânge. Ea este talpa care plânge ochiul călcâiului care plânge." Nichita
E o idee excelenta. Voi lua legatura cu Anni- Lorei Mainka sa vedem ce zice si ea. Ma mai gandesc si Ilarion Munteanu care este redactor la Liternet (intr-o prima etapa cred ca ar putea apare acolo, adica pe internet). Ar mai fi si Adrian Ionita (din L.A. USA). Toate astea dupa ce ma voi trezi de-a binelea deoarece abia m-am intors din Canada si am mari probleme cu fusul orar. In plus am de rezolvat niste probleme de sanatate ale sotiei. Asa ca probabil voi fi "apt" cam dupa 15 sept.(poate mai repede). Tinem legatura. Adresa ma de email se gaseste de asemenea pe Hermenia.
Anca, dacă ai citi agale toate cele ai vedea cât de rar am acceptat să modific, și am făcut asta și NUMAI când și în mine însămi am simțit că celălalt are dreptate. Tu vezi ce scrii aici, mai jos? E limpede că ești departe de a mă cunoaște, dar a o vedea pe reala Ela. Mulțumesc.
scrisul e ca ploaia, cade din cer, undeva o caramida sparge norii de grindina iar literele cad torential si ne traseaza limite noi, atunci respiram in ritmuri noi pentru ca nu putem vorbi altfel, despre ceea ce uneori viata uita sa mai respire in noi si se intepeneste...
asa am inteles aceasta poezie de stare in care dincolo de lucruri cotidiene, se afla camera in care lumea se invarteste in ritmul tau.
imi place cum surprinzi viata si cum se reflecta ea cu toate avatarurile ei, in ceea ce ai de spus.
ganduri bune!
am avut probleme la citit, e insa intr-o nota personala, deci nu fac sugestii de modificare, iti arat doar cum mi l-am rearanjat ca sa vad cat e de frumos. iti jur ca pur si simplu nu vedeam desi era totul acolo.
citesc uneori cu lanterna sub plapumă
un fascicul cald proiectat pe bolta cearceafului
undeva lasată în urmă, acolo unde întunericul își face potecă
eu
aselenizez
printre gene
lumea cea de departe
seamănă din ce în ce mai mult cu a mea
oameni gigantici își lasă capul
sub seceta care lovește
până în pragul mall-ului cu ușile grele, sculptate
catedrale adormite cu spinarea arc
fetele își înfig adânc tocurile
în labele lor
aș lua un pahar
să torn în el
coco chanel
inele de enșpe mii de euro
benzină
bice
trei
până când pânza se va rupe
să pot lua o gură de aer simplă și nepângărită
să nu mai existe gândul ăsta
că toate încep să se asemene cu timpul
am să gândesc la fel ca tine
mâncăm aceleași roșii și respirăm același aer
milioane de plămâni
mașinăria asta infernală în care orice gând e reciclat
și apoi
mă retrag sub plapuma mea
aprind lanterna
în spatele pleoapelor
e universul
in rest, cum spuneam, sunt realmente bucuroasa sa vad cum s-a petrecut un fel de purificare in poezia ta - asta o spun foarte cinstit si detasat, dincolo de faptul ca oricum te citesc cu "un fel de" caldura, you know. de obicei citesc de cateva ori si ma frapeaza naturaletea cu care nu "faci" poezie, o povestesti de parca ar fi fost oricum.
evident, sunt prea timida ca sa trec de fiecare data si tot evident, o sa-mi fie jena si-acum. nu stiu de ce, la naiba, sunt chestii care n-are rost sa le spun decat daca e ceva de schimbat, right?
Peisaje, treceri și limite. Decupaje din timpuri și spații, culori amestecându-se, până la închipuire. Strofa a doua îmi transmite mesajul clar, celelalte par a mă lăsa într-o căutare, încă pășesc pe urmele celei mici, sora îngemănată, încă mă întreb a cui mamă este țestoasa și niciodată nu voi atinge apa limpede cât timp nu îmi va fi gândul limpede, căci atunci muntele nu va mai fi impresia cerului, nici miile de ani nu vor crea altă ordine, fiindcă o mână care înnoadă fire, deznoadă alte fire, iar ceea ce poezia aceasta transmite este prea vizibil sau prea invizibil. depinde de percepția dintre impresii. sau de trecerea peste scoarța simbolurilor, ajungând în miezul sensurilor, mii pot fi, mii de lotuși-gând-simț-apercepții. Păstrez strofa a doua. Pentru impresia pe care mi-a creat-o și taina celor șapte limbi vrăjite. :)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mi se pare prea mult explicitat, mai ales pe la mijloc. Miza se formulează abia spre final, cred că acolo trebuia pus accentul și intrat direct în subiect, la fel de evaziv, sau chiar mai mult. Adică, ceva mai mult mister i-ar fi prins bine.
pentru textul : va veni o vreme deNu numai finalul.
pentru textul : pentru a vedea trebuie să închidem ochii deMie şi prima parte mi-a plăcut.
E adevărat că finalul este mai reuşit, dar întregul poem curge frumos, lin, doar uneori mai prinde câte o "cascadă" ceea ce dă bine construcţiei.
Cezar
Știința umană a pus acolo un scaun, ”o măsură elementară de siguranță”. Poezia mini-busolei (așa ceva plutește acolo în aer; 1:13) arată ”adevărul” și ”realitatea”.
2:41 - 3:30 ”Some celestial event. No, no words to describe it. Poetry! They should have sent a poet. So beautiful! So Beautiful! So beautiful!... I have no idea.
pentru textul : Războiul rece dintre ştiinţă şi poezie deSă fie!
pentru textul : Lansare de carte. Ioan Barb - Babilon, ed. Brumar 2011 şi Sabatul Interior, ed. Limes, 2011. dedom'le nu m-am putut abtine de ris. pe bune, bibelouri de portelan si sini tremurind. cea mai buna gluma pe ziua de azi...
pentru textul : tremolo dee mai puțin sonet aici, ca formă, darurile tale de înțeles înalt, însă, au și m-au luminat în adânc - mulțumesc
pentru textul : eu te iubesc, fă de“contorsionări de limbaj”? unde, “actaeon”? - cred că ai greșit textul și ar trebui să ai ceva mai mare grijă la postare, “saltimbanc”, “profunzimea unui copil maturizat prea devreme” – cu ce și cu cine seamană asta, “actaeon”? - nici gând de așa ceva aici, aștept recitările tale, chiar și în culise, dacă în altă parte te-ai ferit de prilejuri, pentru a-ți desăvârși contorsionările acestui gen de comentariu, cu analogii de oglindă și de puncte puncte, textul meu nu tinde și nici n-ar fi avut nevoie de asta, pentru cine poate înțelege citind singur, pentru cine a reușit să învețe mai mult decât murmurul apelor trecătoare prin coarne, “actaeon” fastidioasele transparențe sunt, de fapt, înșelătoare aporii, nu-i așa, “actaeon”, nu-i așa, vlăduț, de fapt, înainte de măști? P.S. Am crezut că pe acest site, clădit frumos în preajma Crăciunului, nu vor fi permise atacuri la persoană, că fiecare comentator va evita jignirile sau/și exprimări relative fără substanță și fără legătură cu textul în cauză, că toți cei intrați aici se vor descălța de cizme sau vor arunca pieile năpârlite în alte locuri. Se pare că m-am înșelat. Sărbători fericite și liniște sufletească, “actaeon”
pentru textul : Prunci de lumină deDorine, frumoasa trimiterea din titlu...dar inca incerc sa gasesc un numitor comun intre Kundera si textul de fatza. Sau nu trebuie sa caut?
pentru textul : "insuportabila ușurătate a frumuseții" deultimul vers este o concluzie care definește întregul poem. greu de citit, rezervat celor care știu să citească astfel de poeme, scrierea ta se definește a fi o piatră prețioasă pentru cei care caută așa ceva.
pentru textul : m-a început albul deAlma, e totuși un răspuns. îmi cer scuze pentru nepromptitudine. încărcătua de lucru aici pe site m-a împiedicat și apoi unele lucruri le-am considerat cam înțelese de la sine. Probabil că nu înțelegi cum funcționează un astfel de website dacă vrei răspunsuri sigure la toate întrebările, măcar și pentru simplul fapt că un lucru se poate implementa în diferite moduri și apoi dacă spui una și ajungi să faci altfel m-ai fi acuzat de nesinceritate sau netransparență, cum și faci la sfîrșit. Unele lucruri le vezi într-un anumit fel pe planșetă și altfel în dinamica unui site. Astfel că nu știu cum aș fi putut răspunde mai bine. Și apoi eu nu sînt arhitect de website-uri, am mai degrabă o abordare ...poetică, mai experimentez, mai modific, etc. În orice caz asta nu se vrea nici netransparență și nici nesiguranță. Dar tocmai de aceea am scris anunțul de astăzi. Bineînțeles că tu poți continua să crezi ce vrei.
pentru textul : ultimele modificări pe site dewell, nimic nu este emfatic în întâlnirea cu providența. iar, dacă tu ai fost capabil să continui versul în gând, sunt convins că și ceilalți cititori sunt capabili să o facă...
mulțumiri de lectură plus semnul confesiv, Sebi, din burgul în care când plouă când ninge, ca o femeie nehotărâtă între râs și plâns...
pentru textul : acolo unde se întorc valurile denici nu stiu daca e poezie, Ioana. eu nu prea scriu poezie.e un fel de a scrie unele lucruri care sînt aproape reale aranca, daca ai fi citit mai multe texte scrise de mine si altădată ai fi descoperit că eu nu port cămașă lirică. de nici un fel. pe de altă parte virușii (îmi pare rău ca nu știi pentru că aici există una din cheile textului) nu se tratează, nici repede și nici nu depinde de pacienți. infecțiile virale nu se tratează. pur și simplu. în esența lor sînt conflicte celulare în care învinge sistemul cel mai rezistent mai imun. dar nu există medicamente antivirale. pentru nici un fel de virus. la fericire nu mă pricep.
pentru textul : aveam amîndoi febră și era martie deimi place cum ai derulat acest aspect domestic cu El, are o inocenta provocatoare si un ton blind cu nuante indraznete dar care nu deranjeaza urechea crestina ci din contra, ne gidila putin cu pana umilintei dupa ureche.
finalul este f fain - pt ca e onest si abrupt si schimba putin ... vitezeza versurilor anterioare. titlul ? nu stiu de ce dar ar fi frumos mai simplu..? parca? zic si eu..:p
cheers!
pentru textul : doar o zi în veșnicie deam revazut imaginea aceea a "innoirii" netinand cont de valori spirituale, a "distrugerii" a tot ce nu convenea unui regim apus... impletesti imagini de un realism pragmatic cu imagini lirice autentice, mereu vorbesti despre ... oameni ca oameni nu ca experimente teoretice, exista o forta care cred ca vine din adancurile unui spirit ce mosteneste calitati de "ziditor", a unei realitati mai reale decat realul. imi place cum scrii, in ciuda unei tendinte narative care nu sufoca insa lirismul, stii sa construiesti plecand de la imagini sprintene, inedite; e autentic tabloul "corabiei negre cu panze de paianjen" purtand la bord trecutul...
pentru textul : corabia cu pânze de păianjen deraspuns: 1) sint de acord ca "arta se face din orice", dar nu orice este arta iar antecomentatorul meu se pare ca ignora asta. 2) se pare ca a spune "Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze", fraza care se pare ca rezuma ideea a doua a antecomentatorului meu nu face decit sa confirme teza pe care am enuntat-o eu haos-ordine-diversitate. Astfel el se contrazice singur, diversitatea fiind prin excelenta implicatia imboldului experimentarii. Ideea pe care in mod ascuns am sugerat-o eu este ca insasi diversitatea universului (aparentul lui "haos") sugereaza ca Dumnezeu vorbea cu omul, adica cu o fiinta libera sa aleaga. Ce rost ar fi avut un univers fascinant si paradoxal daca nu ar fi existat o minte controversata care sa "enjoy" asa ceva. Iar folosirea contrastului lege naturala - lege umana (eu as spune lege morala, cu toate ca problema e mai complicata si termenii s-au tot interschimbat din antichitate pina astazi) dar folosirea acestui exemplu nu face decit din nou sa fie un argument in plus la teza propusa de mine, de vreme ce nu poate exista perceptia diversitatii decit intr-o minte care compara, deci alege, deci are libertatea de a alege, deci este guvernata de "capricioasa" lege morala. 3.La punctul trei antecomentatorul meu ne spune ca nu a inteles de fapt nimic din ce am spus eu. Se lanseaza in simplificari relativ ieftine si mai ales pune "in gura mea" interpretari pe care nu le-am facut. Nu imi aduc aminte sa fi spus/scris ca trebuie sa ne multumim cu regulile. Tot la fel nu am spus ca arta cere sacrificii. Arta cere geniu. Poti sa trudesti ca un prost si tot nu iese nimic daca nu ai "the spark". Nu am sustinut sau sugerat mortificari sau alte chestii de genul acesta. Din nou, nu pot decit sa regret ca antecomentatorul meu pur si simplu nu a inteles ce am spus eu. Dar cu siguranta ca vina imi apartine. Convins fiind ca nici umilele mele idei (care nici macar nu au tinut neaparat sa faca parte din polemica - dar uite cum se intimpla...) nu au fost combatute, ma multumesc sa continui sa exist fara sa atrag nici o atentie.
pentru textul : some rule rules some rules deNu știu dacă-ți mai amintești. Dar, în urmă cu câtva timp, când la Deko se repeziseră toți asupra ta să, te desființeze, cred că am fost singurul care am spus că, dacă-ți vei curăța de zgură textele, vei ajunge să scrii poezie. Fără a renunța la enunțuri șocante, acum ele se leagă într-o prozodie care se desfășoară firesc de personal și ne banal. Dovadă și textul de față. Ca și altele din ultimul timp.
pentru textul : de vorbă cu o sabie desi ma bucur sa te aud.
pentru textul : mai tare ca mine deCai negri, însetați (jurnal) 2006-01-30 dimineața nu pot respira amplu, am sentimentul că îmi fug sori cu plete albastre prin piele și îmi închid porii, amețindu-mă până la alunecări în abis. aș vrea să mă trezesc ca după un dans acvatic, să devin lucidă și neînchipuit de vie, câteva minute doar, atât cât să pot uita amprenta celor duși, amprenta lor aici, înăuntrul meu. pot spune în fiecare secundă cine a trecut prin viața mea și nu mai este. cine a atins cerul și nu s-a mai întors decât pentru a mă trezi din somnul meu verde. mi se întâmplă prea des să aud caii morții în galop, să mă asurzească nechezatul lor plin de fericirea că au mai prins un suflu pentru celălalt tărâm. nu știu niciodată dacă stau în echilibru fără șa, știu doar că pot struni cu eleganță un singur roib. Domnul însă mi-a lăsat o întreagă herghelie în grijă. iar eu mă las noaptea într-o insomnie oranj să pot adăpa caii din lacurile vieții mele. nici măcar nu mai pot plânge la îngropări. am lacrimile cumva legate de când mama a rămas suspendată între mine și iarba Domnului.
pentru textul : ce am scris "atunci" deIoana dragă, de ce oare zidul din text și titlul mă duc cu gândul la un poem al meu de pe Hermeneia: http://www.hermeneia.com/experiment/2464 Tu ce crezi? Nu-i nimic, sunt mulți zidiți și mai toată lumea are ouă de piatră...! Ar putea fi un text interesant, am înțeles povestea și contorsionările temporale, ai început cu epilogul la pers a III-a, foarte rece povestit. Îmi place trecerea rapidă la pers I, de la rece la fierbinte, la o trăire tensionată, detest sfârșiturile ratate ca ăsta începând de la "nemuritor și rece". Gata.eu. tu nu.
pentru textul : oul de piatră de=>
Seamănă asta a peniță?
Am fost atras de titlu, bineînțeles. Dar ceea ce am găsit e un întreg construct pe deplin reușit. Foarte interesantă mi se pare comparația în care sepia și nu inima e primul element, aici se face dovada viziunii poetice. ”Un fel de acvariu fluorescent” aduce exact doza necesară de mister și chiar fantastic, mai ales prin vaga aproximare făcută cu ”un fel de”.
Din punctul meu e vedere, consideră penița acordată.
pentru textul : o inimă ca o sepie de"Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge ochiul umărului care plânge. Ea este talpa care plânge ochiul călcâiului care plânge." Nichita
pentru textul : necuvintele devezi comentariul meu la textul tau precedent
pentru textul : Apus deE o idee excelenta. Voi lua legatura cu Anni- Lorei Mainka sa vedem ce zice si ea. Ma mai gandesc si Ilarion Munteanu care este redactor la Liternet (intr-o prima etapa cred ca ar putea apare acolo, adica pe internet). Ar mai fi si Adrian Ionita (din L.A. USA). Toate astea dupa ce ma voi trezi de-a binelea deoarece abia m-am intors din Canada si am mari probleme cu fusul orar. In plus am de rezolvat niste probleme de sanatate ale sotiei. Asa ca probabil voi fi "apt" cam dupa 15 sept.(poate mai repede). Tinem legatura. Adresa ma de email se gaseste de asemenea pe Hermenia.
pentru textul : Povestea virtuală a târfelor mele vesel-triste şi romantic-melancolico-amare – N-am crezut niciodată că voi scrie: “În amintirea Luanei Zosmer (Hanny)” , dar uite că, din nefericire, se întâmplă. demie mi s-a părut că textul are personalitate. mai puțin la sfîrșit unde fraza este vizibil căutată. se scrie „peri” sau „pieri”?
pentru textul : pe stradă deAnca, dacă ai citi agale toate cele ai vedea cât de rar am acceptat să modific, și am făcut asta și NUMAI când și în mine însămi am simțit că celălalt are dreptate. Tu vezi ce scrii aici, mai jos? E limpede că ești departe de a mă cunoaște, dar a o vedea pe reala Ela. Mulțumesc.
pentru textul : nu suport vara asta verde-gălbui desper sa vina si volumul de poezie. adica, e musai multumesc :)
pentru textul : De la Vaslui citire descrisul e ca ploaia, cade din cer, undeva o caramida sparge norii de grindina iar literele cad torential si ne traseaza limite noi, atunci respiram in ritmuri noi pentru ca nu putem vorbi altfel, despre ceea ce uneori viata uita sa mai respire in noi si se intepeneste...
pentru textul : dincolo de politică e camera mea deasa am inteles aceasta poezie de stare in care dincolo de lucruri cotidiene, se afla camera in care lumea se invarteste in ritmul tau.
imi place cum surprinzi viata si cum se reflecta ea cu toate avatarurile ei, in ceea ce ai de spus.
ganduri bune!
am avut probleme la citit, e insa intr-o nota personala, deci nu fac sugestii de modificare, iti arat doar cum mi l-am rearanjat ca sa vad cat e de frumos. iti jur ca pur si simplu nu vedeam desi era totul acolo.
citesc uneori cu lanterna sub plapumă
un fascicul cald proiectat pe bolta cearceafului
undeva lasată în urmă, acolo unde întunericul își face potecă
eu
aselenizez
printre gene
lumea cea de departe
seamănă din ce în ce mai mult cu a mea
oameni gigantici își lasă capul
sub seceta care lovește
până în pragul mall-ului cu ușile grele, sculptate
catedrale adormite cu spinarea arc
fetele își înfig adânc tocurile
în labele lor
aș lua un pahar
să torn în el
coco chanel
inele de enșpe mii de euro
benzină
bice
trei
până când pânza se va rupe
să pot lua o gură de aer simplă și nepângărită
să nu mai existe gândul ăsta
că toate încep să se asemene cu timpul
am să gândesc la fel ca tine
mâncăm aceleași roșii și respirăm același aer
milioane de plămâni
mașinăria asta infernală în care orice gând e reciclat
și apoi
mă retrag sub plapuma mea
aprind lanterna
în spatele pleoapelor
e universul
in rest, cum spuneam, sunt realmente bucuroasa sa vad cum s-a petrecut un fel de purificare in poezia ta - asta o spun foarte cinstit si detasat, dincolo de faptul ca oricum te citesc cu "un fel de" caldura, you know. de obicei citesc de cateva ori si ma frapeaza naturaletea cu care nu "faci" poezie, o povestesti de parca ar fi fost oricum.
pentru textul : și cuvintele se rostogoleau ca perlele pe covorul moale deevident, sunt prea timida ca sa trec de fiecare data si tot evident, o sa-mi fie jena si-acum. nu stiu de ce, la naiba, sunt chestii care n-are rost sa le spun decat daca e ceva de schimbat, right?
Peisaje, treceri și limite. Decupaje din timpuri și spații, culori amestecându-se, până la închipuire. Strofa a doua îmi transmite mesajul clar, celelalte par a mă lăsa într-o căutare, încă pășesc pe urmele celei mici, sora îngemănată, încă mă întreb a cui mamă este țestoasa și niciodată nu voi atinge apa limpede cât timp nu îmi va fi gândul limpede, căci atunci muntele nu va mai fi impresia cerului, nici miile de ani nu vor crea altă ordine, fiindcă o mână care înnoadă fire, deznoadă alte fire, iar ceea ce poezia aceasta transmite este prea vizibil sau prea invizibil. depinde de percepția dintre impresii. sau de trecerea peste scoarța simbolurilor, ajungând în miezul sensurilor, mii pot fi, mii de lotuși-gând-simț-apercepții. Păstrez strofa a doua. Pentru impresia pe care mi-a creat-o și taina celor șapte limbi vrăjite. :)
pentru textul : Valea Lotusului deTu ai sesizat bine sensul cuvantului "odata" insa "deodata" are si un inteles peiorativ pe care am dorit sa il evit folosind o forma arhaica. Andu
pentru textul : două mâini dePagini