e fain textul! ai un har formidabil de a concentra, captiva, povesti, crea cum rar am văzut. realmente m-a relaxat: purici în raport cu atâția alți purici care fac numai purici s.a.m.d. "Mai târziu, când am crescut în urechi am început să aud puricii de pe alte planete. Se băteau. Unii mureau cu limba în gură. Alții, nu. Se băteau cu ei înșiși. Unii mureau cu limba în gură. Alții, nu." ...și neștiind ce caut pe umărul textului iată, dau și eu cu penița. după purici...
Imi place sa vad paharul plin dar cand am feed-back "in rest nu e chiar rău" ma pune la fiert si seaca toata apa din pahar. O sa incerc Alma. Multumesc de trecere si semn. Sunt poezii in care prefer ambiguitatea dar in aceasta nu am simtit ca trebuie.
e atîta rugăciune pe aici că mi-a venit să mă gîndesc la altceva. cred ca cu buchetul ăsta de comentarii și cu imaginația asta efervescentă (sau bubbling cum zice americanul) puteți să o croiți de un colaj poetic. duelați-va pe acolo dacă nu aveți ce face cu energia copii
nici eu nu știu ce glas i- ar fi dictat Demonul lui Lermontov, dar am aflat că Goethe a trăit cel puțin 100 ani, pe la 80 a mai avut un copil, se poate ca pentru unii iradierea să fie benefică...
comentariul tău penultim nu era necesar, dar a demonstrat ceva: știai foarte bine dublele sensuri exprimate în propriul comentariu, ți-am arătat că știam și eu, iar asta ar trebui să îți fie deajuns, pentru viitor, nu numai în cazul meu, tocmai din cauza asta am scris ce am scris, drept răspuns, contorsionările justificative chiar nu mai erau necesare, mai ales că vin după apelul meu către … oprirea neînțelegerilor ok, inca o data, propun sa ne oprim aici
Adriana, am corectat "le afaceri"; "se desculta" e o formulare neliterara, dar care mi-e draga. "excepțiile confirmă regula" introduce versul umator "personal îmi place aia de trei compusă", deci exista o sustinere (nu neaparat una care sa scoata scrierea din banal) ambele secvente sunt scrise dintr-o rasuflare; nu le-am prelucrat pentru ca transmit o stare a momentelor respective, chiar daca nu sunt poezii; totusi titlul anunta citiorul ca scrierea se vrea o secventa banala a unei zile oarecare. multam' pentru comentariu si intentie.
Absolut încântat de noul (vechiul) meu statut unic şi autoreferenţial pe de-asupra. Precum identitatea picioarelor unei găini (mai ales dreptul).
Bay the way (şi nu Pink Floyd), ce dracului e „litHera” aia unde nu e prima dată că mă inviţi? O fi fo’ varintă nouă a Hermeneiei roasă de cancer de n-a mai rămas decât „H” din ea?
Asta nu mai e polemică ci doar, aşa, o întrebare nevinovată.
sa polemizez cu dumneavoastra. probabil aveti dreptate. probabil. totusi, exagerand si extrapoland... daca as incerca sa compun o simfonie "moderna", respectand tendintele, ati fi la fel de placut impresionat auditiv ca atunci cand ati "savura" Mozart, Schubert, Chopin etc.?
Repet: nu e vorba de calitatea scrierilor mele. Nu sustin ca ar avea vreo valoare extraordinara. Dar nici nu pot subscrie la o opinie. Aceea ca, morti, copti, trebuie sa scriem neaparat modern. Nu e un criteriu de departajare. Absolut deloc. Se poate scrie in stil clasic foarte, foarte bine. Faptul ca cineva nu reuseste, nu inseamna ca altii nu o pot face. Priceperea si talentul, da. Asta departajeaza. Inovatie? Foarte de acord. Dar, asa cum bine ati spus chiar dumneavoastra, totul s-a spus/scris. De mult.
Si mai e ceva. Dumneavoastra scrieti pentru "ochii criticii"? E si asta o optiune. Eu nu. Cu toate astea, nu incetez sa "aspir" critica care mi se adreseaza.
Cam atat. Sper.
Multumesc, Doru Lubov. Deși admir creația Anei Blandiana (pe care am avut onoarea să o cunosc personal, să fiu o vreme prin preajma domniei-sale), poeta mea preferată este Ileana Mălăncioiu (în special volumele "Sora mea de dincolo", "Traversând zona interzisă"). Despre expoziții: majoritatea lucrărilor mele sunt elaborate în tehnica gravurii, cu predilecție aquaforte și aquatinta color, având o tematică fantastică. Imposibilitatea de a le reproduce identic cu originalul a amânat apariția unui album complet multă vreme. Însă expun gravură aici unde sunt și unde sunt foarte apreciate. Autorul meu preferat sf este Gerard Klein "Les Seigneurs de la guerre" tradusă și la noi "Seniorii războiului". În egală măsură cu Ray Bradbury îl apreciez și pe John Brunner pe care l-am întâlnit la una din convențiile europene de sf. Am publicat prea puțin prin "Anticipația". Poți căuta spre ex. "Elegie pentru o epavă cibernetică" scrisă în colaborare cu un bun prieten.
Bra', mă simt atât de flatată că m-ai inclus şi pe mine pe lista "autorilor talentaţi" încât nu pot să nu-ţi spun despre mine: află că sunt sănătoasă, chiar dacă, de la începutul acestui an, am trecut prin două pneumonii şi încă mai trec printr-un conflict armat cu autorităţile române pentru luarea cu japca a dreptului de proprietate, un conflict mai grav şi mişelesc decât în anii comunismului...
Încă respir, prin masca de oxigen a poeziei, citind versuri, ale tale şi ale celorlalţi autori îndrăgiţi. Nu pot vorbi, nu pot scrie. Un eu mic, claustrat între ziduri se loveşte de toţi pereţii, dar încă respir.
Mulţumesc!
e ceva in neregula cu mecanismul sitului. ma logasem, altfel n-ar fi aparut formatul "comentariul tau", folosit aici si ca loc de relativ dialog, apoi scrisesem in amanuntime o replica la raspunsul d-lui gazda si cand sa lansez textul mi-a aparut "eroare, nu puteti posta fara sa va logati". nu iau daomne fereste in nume de rau timpul pierdut, un sit asa de tanar e inerent sa aiba erori de functionare. il asigur insa pe d-l gazda ca voi raspunde alta data. intre timp il rog respectuos sa-mi faciliteze cel putin depasirea unei dileme formale. mi s-a adresat pe parcursul aceluiasi mesaj cu 'rim" si cu "domnule rim". sa nu fiu gresit inteles. nu cunosc libertate masi mare decat cea pe care o acord automat oricarui interlocutor in alegerea formulei de adresare catre mine. dar sunt un maniac al coerentei si imbatranit in tirania bunei cresteri si incerc sa ma adresez reflexiv. profit de ocazia pierderii unei bune jumartati de ora (repet, nu acuz, e inerent!), ca sa verific cat e de adevarat ca orice lucru are partea lui buna si-l rog sa-mi precizeze cum prefera sa ma adrezez. conform normelor uzuale pe net, care sunt relaxate, in lipsa unor precizari dn partea d-sale ma voi adresa neprotocolar si famimilar. rim
mi-a placut felul in care ai spus povestea asta. mai ales aici :
"când se termină
cerul, să te întorci la mine."
si adevarul este ca mi se pare destul de greu sa scrii pe tema asta o poezie care sa impresioneze ca forma - sa spunem - mame, plecari definitive, pasari.
pe scurt, nu vreau sa fac un comentariu prea elaborat. mi-a placut pentru ca atinge partea sensibila, dar aduce si unele imagini de mare frumusete.
nu stiu insa daca versul "toamna asta e ca un diavol" este tocmai inspirat. cel putin mie imi pare ca ai fi putut pune problema altfel, fara sa pierzi sensul. "diavol" este un cuvant cam mare. sau poate asta a fost intentia.
Mi-au plăcut titlul, starea, amănuntele, paradoxul, strigătul... și Mielul, care, din păcate, uneori e doar cu inițială minusculă și căutăm să fie mare doar la kilograme nu și la semnificație.
De revizuit: un lanțul/ un lanț; nu m-aș mira/ nu m-ar mira
Cred că pe alocuri mai pot fi scoase niște explicații care nu sunt necesare, ba chiar par redundante.
Dacă vorbim de emitent și recipient, eu înțeleg că te referi la bani lichizi :)
Dacă vorbim despre emițător și receptor, despre canal de transmitere, despre mesaj, despre factori perturbatori, ai dreptate 100%.
Haiku-ul în Europa și în America are deja tradiție, istorie de mulți ani. Discuții au fost și vor mai fi. În tot acest timp noi încercăm să ne bucurăm de simplitatea profundă a formei literare, de naturalețe, de eleganță, într-un cuvânt, de karumi.
Eu cred că un haiku foarte bun va reuși să fie bine receptat și de un necunoscător al acestui gen. Nu trebuie nu știu ce abilități artisitice ca să rămâi uimit și să taci în fața unui strop de rouă în care a încăput soarele...
Că se numește haiku sau altfel nu cred că e așa important. Important e mesajul, cum bine ai precizat. Un mesaj, deseori subliminal, propriu fiecărui receptor, determinând o stare, o reflecție, ceva mai mult decât o emoție artistică.
Ion Pillat a încercat un fel de replică a haiku-ului prin poemul într-un vers. Îmi place și acest gen, însă uzează mult de mijloace artistice atrăgând atenția asupra lor.
Ar fi mult de discutat.
Mulțumesc frumos pentru opinie.
PS. Am făcut ceva modificări la haiku. Am înlocuit „ard în lampadar/ lumini din Okinawa - ecou tot mai stins” cu „ecou tot mai stins - lumini din Okinawa/ se aprin în vis”. E mai aproape de ceea ce îmi transmite mie imaginea.
Ah, iertați-mă ! nu imi permit să-mi "termin" partenerul de dialog! :) Binevenită propunerea dumneavoastră - vorbesc de acea plimbare, chiar aveam nevoie de ea! mă gândesc însă dacă n-ar fi mai potrivit să primesc lecțiile pe mail (am o adresă la profil), că să nu aglomerăm pagina Hermeneei cu niște commuri care i-ar plictisi, probabil, pe cei mai avansați decât începătoarea de mine (și, firește, că să nu vadă toată lumea ce întrebări naive o să vă pun...:)) dar motivul ăsta vi-l spun în șoaptă, să nu mă audă altcineva!) Bineînțeles că de intenționați să sintetizați informațiile sub forma unui eseu, situația se schimbă. Rămâne la alegerea dvs. prin care "parc" ne vom plimba. Atunci când veți avea vreme. Răgazul de care aveți nevoie va fi respectat! Promit solemn. Până atunci,voi deschide o carte care îmi tot face cu ochiul și pentru care n-am avut timp, "Între știință și religie" de Thierry Magin, și le voi termina pe cele începute și abandonate - deja îmi bat cu pumnii în masă. Mulțumesc încă o dată pentru propunerea mai mult decât generoasă .
Am înțeles ideea lucrării și mai ales că există o pasăre în cădere precum și efectul de pârghie căutat, eu însă mă refeream la compoziție și la cerințele acesteia. Aceasta cred că se poate rezolva în plan înainte de randare. Redimensionarea imaginii se poate face simplu într-un Photo editor oarecare. Ti se solicită acest lucru din considerente estetice și sunt convinsă că înțelegi exact ce vreau să spun.
M-am obisnuit deja ca Aida sa scrie cat se poate de natural, de dezinvolt, reusind sa identifice spatii comune in care sa plaseze elemente ale unui univers interior extrem de consistent. In acelasi context este de bun augur faptul ca nu te lasi atrasa de teribilismele care insotesc de obicei autorii care trateaza astfel de teme iar acest fapt se constituie intr-o masura a maturitatii poetice. Preferatele mele... fragmentele 3 si 4.
Cinci secunde în care imaginația atinge limite maxime, într-un poem foarte vizual doar prin cuvinte, în special în versurile: "firesc ne umblăm prin palme. deschidem inocenți amintirile până la ultimul cerc." și în strofa de final. Poate revii cândva la "poarta vântului" și "fiul tempestelor", cu un suflu nou.
clișeele sunt detectabile în două situații: în cazul poeziei de începător, în care rezonanța metaforică a modelelor își exercită încă paternitatea agresivă asupra inabilului mânuitor de vers. el nu are puterea de a-și desprinde discursul de didactica proapăt asimilată. așa că reproduce, inconștient, paradigma. cea de-a doua situație este, surprinzător, poezia eșuată – profesionist! – în manierism. efortul de a inventa la nesfârșit expresii noi, duce la un tip de clișeu... negativ, un fel de încercare perpetuă de a evita deja-vu-ul prin debanalizare și reinvestire a noțiunii comune cu o falsă mască lirică. și atunci,- pe sens negativ, cum spuneam - e detectabil clișeul, chiar dacă haina lui pare stilată. în cazul de mai sus, însă, poema nu cred că poate fi încadrabilă în nici una din situații. textul trece abil pe lîngă clișee, creând un tip de scenariu care ia în stăpânire atmosfera și o valorifică liric printr-un foarte lejer discurs despre grație. detectăm aici, în egală măsură, o feminitate pură, incitantă, cât și un fel de copilărire, ca în jocurile idilice ale „batistei parfumate”. scenariul creat, de o juvenilitate încântătoare, reușeșește să evite, foarte elegant, epitetul comun, clișeul banalizat al retoricii erotice mărunte. nu e „dulce” textul. e grațios. eteric. ființa care oficiază este evanescentă – s-a amestecat cu spectrul luminii. e coloră, într-o transparență serafică...
yea, muzicalitate... si eu care ma gindeam ca nu o sa imi iasa shansoneta si yea, dex-ul... ce ne-am face fara el... probabil ca am descoperi limba romana...
si cercul de aer se-nchide, ca o patima, jocul de umbre-timpul pana la el, eliberand-o. eliberandu-se.. si la trecerea ei, se va risipi apoi cu pasari cuibarite in gura, jinduind tot dupa izvoarele de aura a ei, in timp ce ii va spune: iubita mea, va trebui..... :)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
e fain textul! ai un har formidabil de a concentra, captiva, povesti, crea cum rar am văzut. realmente m-a relaxat: purici în raport cu atâția alți purici care fac numai purici s.a.m.d. "Mai târziu, când am crescut în urechi am început să aud puricii de pe alte planete. Se băteau. Unii mureau cu limba în gură. Alții, nu. Se băteau cu ei înșiși. Unii mureau cu limba în gură. Alții, nu." ...și neștiind ce caut pe umărul textului iată, dau și eu cu penița. după purici...
pentru textul : vorbește cu peretele meu. și fă ca el dece să spun? mulțumesc frumos, Daniela, semnul tău contează pentru mine cât și lectura ta.
pentru textul : sunt fluierele picioarelor Lui desărbătoare plăcută ție și celor dragi!
Te rog să foloseşti diacritice peste tot şi să nu ortografiezi titlul doar cu majuscule! Mulţumesc!
pentru textul : Speranţă deImi place sa vad paharul plin dar cand am feed-back "in rest nu e chiar rău" ma pune la fiert si seaca toata apa din pahar. O sa incerc Alma. Multumesc de trecere si semn. Sunt poezii in care prefer ambiguitatea dar in aceasta nu am simtit ca trebuie.
pentru textul : Poli magnetici dee atîta rugăciune pe aici că mi-a venit să mă gîndesc la altceva. cred ca cu buchetul ăsta de comentarii și cu imaginația asta efervescentă (sau bubbling cum zice americanul) puteți să o croiți de un colaj poetic. duelați-va pe acolo dacă nu aveți ce face cu energia copii
pentru textul : fulger cu aromă de vanilie denici eu nu știu ce glas i- ar fi dictat Demonul lui Lermontov, dar am aflat că Goethe a trăit cel puțin 100 ani, pe la 80 a mai avut un copil, se poate ca pentru unii iradierea să fie benefică...
pentru textul : Cine scrie prost, scrie prost deam tastat greșit prietene cănd te desparți de mama ta, mintea ți se tulbură un Crăciun fericit
pentru textul : un altfel de Crăciun decomentariul tău penultim nu era necesar, dar a demonstrat ceva: știai foarte bine dublele sensuri exprimate în propriul comentariu, ți-am arătat că știam și eu, iar asta ar trebui să îți fie deajuns, pentru viitor, nu numai în cazul meu, tocmai din cauza asta am scris ce am scris, drept răspuns, contorsionările justificative chiar nu mai erau necesare, mai ales că vin după apelul meu către … oprirea neînțelegerilor ok, inca o data, propun sa ne oprim aici
pentru textul : Prunci de lumină deAdriana, am corectat "le afaceri"; "se desculta" e o formulare neliterara, dar care mi-e draga. "excepțiile confirmă regula" introduce versul umator "personal îmi place aia de trei compusă", deci exista o sustinere (nu neaparat una care sa scoata scrierea din banal) ambele secvente sunt scrise dintr-o rasuflare; nu le-am prelucrat pentru ca transmit o stare a momentelor respective, chiar daca nu sunt poezii; totusi titlul anunta citiorul ca scrierea se vrea o secventa banala a unei zile oarecare. multam' pentru comentariu si intentie.
pentru textul : cotidian deeu remarc:
pentru textul : inventar de„cineva ridicase capacul pianului să
dea drumul notelor încuiate în clape”
Absolut încântat de noul (vechiul) meu statut unic şi autoreferenţial pe de-asupra. Precum identitatea picioarelor unei găini (mai ales dreptul).
Bay the way (şi nu Pink Floyd), ce dracului e „litHera” aia unde nu e prima dată că mă inviţi? O fi fo’ varintă nouă a Hermeneiei roasă de cancer de n-a mai rămas decât „H” din ea?
Asta nu mai e polemică ci doar, aşa, o întrebare nevinovată.
pentru textul : octopus desa polemizez cu dumneavoastra. probabil aveti dreptate. probabil. totusi, exagerand si extrapoland... daca as incerca sa compun o simfonie "moderna", respectand tendintele, ati fi la fel de placut impresionat auditiv ca atunci cand ati "savura" Mozart, Schubert, Chopin etc.?
pentru textul : de el deRepet: nu e vorba de calitatea scrierilor mele. Nu sustin ca ar avea vreo valoare extraordinara. Dar nici nu pot subscrie la o opinie. Aceea ca, morti, copti, trebuie sa scriem neaparat modern. Nu e un criteriu de departajare. Absolut deloc. Se poate scrie in stil clasic foarte, foarte bine. Faptul ca cineva nu reuseste, nu inseamna ca altii nu o pot face. Priceperea si talentul, da. Asta departajeaza. Inovatie? Foarte de acord. Dar, asa cum bine ati spus chiar dumneavoastra, totul s-a spus/scris. De mult.
Si mai e ceva. Dumneavoastra scrieti pentru "ochii criticii"? E si asta o optiune. Eu nu. Cu toate astea, nu incetez sa "aspir" critica care mi se adreseaza.
Cam atat. Sper.
Multumesc, Doru Lubov. Deși admir creația Anei Blandiana (pe care am avut onoarea să o cunosc personal, să fiu o vreme prin preajma domniei-sale), poeta mea preferată este Ileana Mălăncioiu (în special volumele "Sora mea de dincolo", "Traversând zona interzisă"). Despre expoziții: majoritatea lucrărilor mele sunt elaborate în tehnica gravurii, cu predilecție aquaforte și aquatinta color, având o tematică fantastică. Imposibilitatea de a le reproduce identic cu originalul a amânat apariția unui album complet multă vreme. Însă expun gravură aici unde sunt și unde sunt foarte apreciate. Autorul meu preferat sf este Gerard Klein "Les Seigneurs de la guerre" tradusă și la noi "Seniorii războiului". În egală măsură cu Ray Bradbury îl apreciez și pe John Brunner pe care l-am întâlnit la una din convențiile europene de sf. Am publicat prea puțin prin "Anticipația". Poți căuta spre ex. "Elegie pentru o epavă cibernetică" scrisă în colaborare cu un bun prieten.
pentru textul : De-a lungul jumătății mele de viață deBra', mă simt atât de flatată că m-ai inclus şi pe mine pe lista "autorilor talentaţi" încât nu pot să nu-ţi spun despre mine: află că sunt sănătoasă, chiar dacă, de la începutul acestui an, am trecut prin două pneumonii şi încă mai trec printr-un conflict armat cu autorităţile române pentru luarea cu japca a dreptului de proprietate, un conflict mai grav şi mişelesc decât în anii comunismului...
pentru textul : Hermeneia obituary deÎncă respir, prin masca de oxigen a poeziei, citind versuri, ale tale şi ale celorlalţi autori îndrăgiţi. Nu pot vorbi, nu pot scrie. Un eu mic, claustrat între ziduri se loveşte de toţi pereţii, dar încă respir.
Mulţumesc!
e ceva in neregula cu mecanismul sitului. ma logasem, altfel n-ar fi aparut formatul "comentariul tau", folosit aici si ca loc de relativ dialog, apoi scrisesem in amanuntime o replica la raspunsul d-lui gazda si cand sa lansez textul mi-a aparut "eroare, nu puteti posta fara sa va logati". nu iau daomne fereste in nume de rau timpul pierdut, un sit asa de tanar e inerent sa aiba erori de functionare. il asigur insa pe d-l gazda ca voi raspunde alta data. intre timp il rog respectuos sa-mi faciliteze cel putin depasirea unei dileme formale. mi s-a adresat pe parcursul aceluiasi mesaj cu 'rim" si cu "domnule rim". sa nu fiu gresit inteles. nu cunosc libertate masi mare decat cea pe care o acord automat oricarui interlocutor in alegerea formulei de adresare catre mine. dar sunt un maniac al coerentei si imbatranit in tirania bunei cresteri si incerc sa ma adresez reflexiv. profit de ocazia pierderii unei bune jumartati de ora (repet, nu acuz, e inerent!), ca sa verific cat e de adevarat ca orice lucru are partea lui buna si-l rog sa-mi precizeze cum prefera sa ma adrezez. conform normelor uzuale pe net, care sunt relaxate, in lipsa unor precizari dn partea d-sale ma voi adresa neprotocolar si famimilar. rim
pentru textul : jurnal de nesomn III demi-a placut felul in care ai spus povestea asta. mai ales aici :
"când se termină
cerul, să te întorci la mine."
si adevarul este ca mi se pare destul de greu sa scrii pe tema asta o poezie care sa impresioneze ca forma - sa spunem - mame, plecari definitive, pasari.
pe scurt, nu vreau sa fac un comentariu prea elaborat. mi-a placut pentru ca atinge partea sensibila, dar aduce si unele imagini de mare frumusete.
nu stiu insa daca versul "toamna asta e ca un diavol" este tocmai inspirat. cel putin mie imi pare ca ai fi putut pune problema altfel, fara sa pierzi sensul. "diavol" este un cuvant cam mare. sau poate asta a fost intentia.
pentru textul : ultima țigară deMi-au plăcut titlul, starea, amănuntele, paradoxul, strigătul... și Mielul, care, din păcate, uneori e doar cu inițială minusculă și căutăm să fie mare doar la kilograme nu și la semnificație.
pentru textul : se apropie paștele și noi nu avem miel deDe revizuit: un lanțul/ un lanț; nu m-aș mira/ nu m-ar mira
Cred că pe alocuri mai pot fi scoase niște explicații care nu sunt necesare, ba chiar par redundante.
Dacă vorbim de emitent și recipient, eu înțeleg că te referi la bani lichizi :)
Dacă vorbim despre emițător și receptor, despre canal de transmitere, despre mesaj, despre factori perturbatori, ai dreptate 100%.
Haiku-ul în Europa și în America are deja tradiție, istorie de mulți ani. Discuții au fost și vor mai fi. În tot acest timp noi încercăm să ne bucurăm de simplitatea profundă a formei literare, de naturalețe, de eleganță, într-un cuvânt, de karumi.
Eu cred că un haiku foarte bun va reuși să fie bine receptat și de un necunoscător al acestui gen. Nu trebuie nu știu ce abilități artisitice ca să rămâi uimit și să taci în fața unui strop de rouă în care a încăput soarele...
Că se numește haiku sau altfel nu cred că e așa important. Important e mesajul, cum bine ai precizat. Un mesaj, deseori subliminal, propriu fiecărui receptor, determinând o stare, o reflecție, ceva mai mult decât o emoție artistică.
Ion Pillat a încercat un fel de replică a haiku-ului prin poemul într-un vers. Îmi place și acest gen, însă uzează mult de mijloace artistice atrăgând atenția asupra lor.
Ar fi mult de discutat.
Mulțumesc frumos pentru opinie.
PS. Am făcut ceva modificări la haiku. Am înlocuit „ard în lampadar/ lumini din Okinawa - ecou tot mai stins” cu „ecou tot mai stins - lumini din Okinawa/ se aprin în vis”. E mai aproape de ceea ce îmi transmite mie imaginea.
pentru textul : Haiku - „Okinawa dragostea mea” deaceasta scriere m-a cucerit.multumesc de prilej.
pentru textul : Iulian are ochi de melc deAh, iertați-mă ! nu imi permit să-mi "termin" partenerul de dialog! :) Binevenită propunerea dumneavoastră - vorbesc de acea plimbare, chiar aveam nevoie de ea! mă gândesc însă dacă n-ar fi mai potrivit să primesc lecțiile pe mail (am o adresă la profil), că să nu aglomerăm pagina Hermeneei cu niște commuri care i-ar plictisi, probabil, pe cei mai avansați decât începătoarea de mine (și, firește, că să nu vadă toată lumea ce întrebări naive o să vă pun...:)) dar motivul ăsta vi-l spun în șoaptă, să nu mă audă altcineva!) Bineînțeles că de intenționați să sintetizați informațiile sub forma unui eseu, situația se schimbă. Rămâne la alegerea dvs. prin care "parc" ne vom plimba. Atunci când veți avea vreme. Răgazul de care aveți nevoie va fi respectat! Promit solemn. Până atunci,voi deschide o carte care îmi tot face cu ochiul și pentru care n-am avut timp, "Între știință și religie" de Thierry Magin, și le voi termina pe cele începute și abandonate - deja îmi bat cu pumnii în masă. Mulțumesc încă o dată pentru propunerea mai mult decât generoasă .
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) deAm înțeles ideea lucrării și mai ales că există o pasăre în cădere precum și efectul de pârghie căutat, eu însă mă refeream la compoziție și la cerințele acesteia. Aceasta cred că se poate rezolva în plan înainte de randare. Redimensionarea imaginii se poate face simplu într-un Photo editor oarecare. Ti se solicită acest lucru din considerente estetice și sunt convinsă că înțelegi exact ce vreau să spun.
pentru textul : Lemuria deM-am obisnuit deja ca Aida sa scrie cat se poate de natural, de dezinvolt, reusind sa identifice spatii comune in care sa plaseze elemente ale unui univers interior extrem de consistent. In acelasi context este de bun augur faptul ca nu te lasi atrasa de teribilismele care insotesc de obicei autorii care trateaza astfel de teme iar acest fapt se constituie intr-o masura a maturitatii poetice. Preferatele mele... fragmentele 3 si 4.
pentru textul : celor cîțiva dePS- este ”a Hungarian song” nu ”an”
pentru textul : sing me a hungarian song degresesile din text. si revezi titlul, nu merge deloc
pentru textul : Risipitorul de bani deun poem armonic, care curge firesc. retin strofa a doua!
pentru textul : Să-mi cânte deCinci secunde în care imaginația atinge limite maxime, într-un poem foarte vizual doar prin cuvinte, în special în versurile: "firesc ne umblăm prin palme. deschidem inocenți amintirile până la ultimul cerc." și în strofa de final. Poate revii cândva la "poarta vântului" și "fiul tempestelor", cu un suflu nou.
pentru textul : Five Seconds declișeele sunt detectabile în două situații: în cazul poeziei de începător, în care rezonanța metaforică a modelelor își exercită încă paternitatea agresivă asupra inabilului mânuitor de vers. el nu are puterea de a-și desprinde discursul de didactica proapăt asimilată. așa că reproduce, inconștient, paradigma. cea de-a doua situație este, surprinzător, poezia eșuată – profesionist! – în manierism. efortul de a inventa la nesfârșit expresii noi, duce la un tip de clișeu... negativ, un fel de încercare perpetuă de a evita deja-vu-ul prin debanalizare și reinvestire a noțiunii comune cu o falsă mască lirică. și atunci,- pe sens negativ, cum spuneam - e detectabil clișeul, chiar dacă haina lui pare stilată. în cazul de mai sus, însă, poema nu cred că poate fi încadrabilă în nici una din situații. textul trece abil pe lîngă clișee, creând un tip de scenariu care ia în stăpânire atmosfera și o valorifică liric printr-un foarte lejer discurs despre grație. detectăm aici, în egală măsură, o feminitate pură, incitantă, cât și un fel de copilărire, ca în jocurile idilice ale „batistei parfumate”. scenariul creat, de o juvenilitate încântătoare, reușeșește să evite, foarte elegant, epitetul comun, clișeul banalizat al retoricii erotice mărunte. nu e „dulce” textul. e grațios. eteric. ființa care oficiază este evanescentă – s-a amestecat cu spectrul luminii. e coloră, într-o transparență serafică...
pentru textul : Sub Acoperire deyea, muzicalitate... si eu care ma gindeam ca nu o sa imi iasa shansoneta si yea, dex-ul... ce ne-am face fara el... probabil ca am descoperi limba romana...
pentru textul : noi propovăduim un hristos nenăscut desi cercul de aer se-nchide, ca o patima, jocul de umbre-timpul pana la el, eliberand-o. eliberandu-se.. si la trecerea ei, se va risipi apoi cu pasari cuibarite in gura, jinduind tot dupa izvoarele de aura a ei, in timp ce ii va spune: iubita mea, va trebui..... :)
pentru textul : cheile demlțumesc pentru apreciere, Actaeon. ai intuit bine forma, este vorba despre cer acolo... Madim
pentru textul : Scrie în locul meu dePagini