Mircea, tu stii cat e de greu macar sa "incerci" a explica un poem, o stare poetica. Daca as incerca insa sa fac acest lucru, ti-as spune ca "obisnuinta" este ea, insasi "moartea" iar "penuria de morti" este "de parca" deci sunt destui astfel de morti pe lumea asta si poate chiar ea, obisnuinta, adica moartea, se plictiseste vorbind de una singura... Desigur asta e o explicatie la cererea ta, un om pe care il respect. Bobadil.
Mărturisesc că îmi place acest ciclu de poezii, Vladimir, prezența unui Dumnezeu coborât alături de tine (voi), și întrebările pe care le întrezărim nespuse. Nu știu de ce mi se pare că răspunsurile au fost cumva date, iar dezlegările acum se pornesc, și cumva nu mai pot fi oprite. E o imagine destul de puternică aceea de început, încă nu m-am hotărât dacă îmi place :-), încerc deocamdată să o "asimilez". Am impresia unui labirint care începe într-unul și se termină în celălalt, o regăsire la limită.
Da, este un text puternic şi autentic si dpdv emotiv, şi dpdv tehnic. Scrii curat, sincer şi, cel mai improtant, ştii unde să pui punct. O observaţie: "nu am unde mă grăbi" - "nu am unde să mă grăbesc" sună ceva mai... curent.
am avut probleme la citit, e insa intr-o nota personala, deci nu fac sugestii de modificare, iti arat doar cum mi l-am rearanjat ca sa vad cat e de frumos. iti jur ca pur si simplu nu vedeam desi era totul acolo.
citesc uneori cu lanterna sub plapumă
un fascicul cald proiectat pe bolta cearceafului
undeva lasată în urmă, acolo unde întunericul își face potecă
eu
aselenizez
printre gene
lumea cea de departe
seamănă din ce în ce mai mult cu a mea
oameni gigantici își lasă capul
sub seceta care lovește
până în pragul mall-ului cu ușile grele, sculptate
catedrale adormite cu spinarea arc
fetele își înfig adânc tocurile
în labele lor
aș lua un pahar
să torn în el
coco chanel
inele de enșpe mii de euro
benzină
bice
trei
până când pânza se va rupe
să pot lua o gură de aer simplă și nepângărită
să nu mai existe gândul ăsta
că toate încep să se asemene cu timpul
am să gândesc la fel ca tine
mâncăm aceleași roșii și respirăm același aer
milioane de plămâni
mașinăria asta infernală în care orice gând e reciclat
și apoi
mă retrag sub plapuma mea
aprind lanterna
în spatele pleoapelor
e universul
in rest, cum spuneam, sunt realmente bucuroasa sa vad cum s-a petrecut un fel de purificare in poezia ta - asta o spun foarte cinstit si detasat, dincolo de faptul ca oricum te citesc cu "un fel de" caldura, you know. de obicei citesc de cateva ori si ma frapeaza naturaletea cu care nu "faci" poezie, o povestesti de parca ar fi fost oricum.
evident, sunt prea timida ca sa trec de fiecare data si tot evident, o sa-mi fie jena si-acum. nu stiu de ce, la naiba, sunt chestii care n-are rost sa le spun decat daca e ceva de schimbat, right?
Tincuța, șoimul aici are alt sens. Este greu să dai puțin câte puțin pe internet din ceva ce se vrea de anvergură, dar am nevoie ca de aer de feed back, așa că îmi asum riscul. Dacă ești în ceață, e bine. Welcome to my world. Nu te vei simți în largul tău curând. Nu intenționez să scriu pentru toată lumea, ar fi utopic. Dacă te va prinde, mă voi bucura. Oricum ar fi, apreciez semnele, sunt pentru mine la fel de importante ca și actul de a scrie. Aaalizei, mulțumesc de revenire. Între timp am pus osul la treabă și am mai modificat. Sigur că în proză este oarecum mai simplu și poți spune lucrurile în multe feluri. Mi-am însușit o parte din critici. Am scurtat, am tăiat, am refăcut (nu numai unde ai spus tu, ha!). Acum aștept criticile de finisări. Reverele nu vă grăbiți, vă rog, n-am predat lucrarea încă... e abia la început. Ei, dacă ai recitit prologul e bine. Știi cum e la mine? De ani de zile scriu proză scurtă, și mă tot îndeamnă știu eu cine care se pricepe mai bine să pun mâna să scriu o nuvelă. Iar eu nu și nu, ca-s leneșă. Ideea care m-a făcut să scriu prologul este generoasă și merita mai mult decât atât, dar mi-a fost lene și-am vrut să iau repede pulsul. Am stat apoi în mai multe seri și am pus cap la cap povestea. E drept, știi cum e, contribuția autorului la o poveste se rezumă de multe ori la cuvintele astea puse cap la cap... dacă nu-i ideea și firul povestirii, adio. Încadrarea în timp... n-am prea înțeles unde spui că se rupe firul. Copilul trăiește în a doua jumătate a secolului 21 (nu-i bătut în cuie, până termin, s-ar putea să revin aici), iar personajul matur, cea care nu mai este decât un rezervor de vise, nu un om, are sute de ani deja. Sper să revii pe măsură ce postez, se mai întâmplă să-mi scape unele aspecte, dar în general mă preocupă foarte tare logica mișcării fiecărui personaj. Tot nu m-ai convins cu bourbonul, o să îl visez la noapte. Poate șterg nucile. Dacă nu, șterg bourbonul și pun absint și mentă, că la ăsta mă pricep.
Părere, După umila mea părere ești atât de "previzibil" încât nu exiști. Te ciclezi. Nu în spațiu în care există diverse subspații (eventual ierarhizate conceptual dar care se întrepătrund) ale existenței. Nici măcar într-un singur (sub)spatiu: cel al realității cotidiene. Nici măcar liniar, bidimensional. Nici măcar unidimensional - într-un singur punct. Ci în jurul "nimicului" (fără dimensiuni). Și aceasta fără a putea sugera, prin poezie sau în oricare alt mod posibil de exprimare (dar aici, în cazul dumitale, pare a fi vorba de pretenția unei exprimări "poetice") că sub "nimic" ar putea exista "altceva". Ori un asemenea "ciclu" începe să devină atât de previzibil-manierist încât, practic, nu mai există. Ai să-mi spui că ăsta-i un paradox. Nu este. Pentru că numai previzbilitatea modern(istă), strict cauzală (in cazul dumitale e vorba de o cauzalitate manierist-superficială precum o măcinare în gol - un simulacru, un "do-while" fără oprire din programare) a devenit azi o iluzie - iluzia "nimicului" afirmat mai mult sau mai puțin bombastic și teribilist în "poezie" (nici măcar auto-ironic la dumneata pentru că nu închei, măcar cu "trebuie să deschid mai repede frigiderul (imi spun)!"). În schimb azi, din ce în ce mai mult - în postmodern și nu în post-modernism - tocmai "imprevizibilitatea" (cel puțin pe termen mediu și lung deocamdată în existența zilnică și pe termen ultra-scurt în ceea ce am putea numi "poezie post-modernă" și nu "postmodernistă") își arată "colții" și te pândește după fiecare "colț". Cred că o discuție pe această temă, lăsând la o parte cazul dumitale particular, ar putea începe, în mod mai la obict, pe acest sit. Poate că ar trebui să căutăm alte "cauze" și "cauzalitate", mai adânci/adâncă decât cele ale "cauzalității" stricte care ne aruncă într-un modernism întârziat care își dă duhul în post-modernismul "nimicului" și să le sugerăm în "poezie" dacă vrem ca aceasta chiar să sugereze "ceva" mai curând decât "nimic", parafrazându-l pe Heidegeer. Dar, mai cred, ca poeziile dumitale sunt un bun "studiu de caz" pentru inceput. Cu cele mai bune gânduri, G.M.
Alma, am postat aici pentru opiniile voastre critice si pentru dezbatere. Altfel ce rost ar mai avea? Balastul de care spui uneori este necesar pentru calatorie. Trenurile au nevoie de pietris sub sine, vapoarele de camere speciale pentru a-si pastra echilibrul in caz de furtuni, aerostatele de sacii cu nisip pentru a prinde inaltime. Este o etapa. Nimeni nu mi-a pomenit pana acum ca as avea un stil. Mai ales ca imi place sa experimentez mai multe genuri literare. Semn bun. Asa ca variantele sunt binevenite :-)
dumnezeule, cit m-am chinuit sa inteleg ce mai inseamna si nanovers, dar el e poezie de 9 versuri. extraordinar. mi se pare reușită. la versurile: "totuși mai puțin/ decît teama de a nu mă găsi", creierașul meu s-a oprit în loc să cugete, fiindcă n-a înțeles din prima.adică teama e mare. și atunci de ce este inutilă existența ta pentru ea, dacă să presupunem că personajul subînțeles e de genul feminin? îmi place fiindcă-mi amintește de poemele stranii a unui eseist care scria foarte rar poezii, dar le scria bine.
acest poem mi se pare o doar adunătură de cuvinte
titlul însă îmi amintește de dylan
but if the arrow is straight
and the point is slick
it can pierce through dust no matter how thick
cei mai batrani de pe aici așa ca mine stiu ca sunt un mare fan al lui ah în poezie
mai ales cand il citesc de la o femeie
și nu de la orice fel de femeie, ci de la o femeie cu straturi
paul, mon ami, mersi frumos pentru semnul de lectura. este inteligent si elegant, as spune, perfect barbatesc. daca traim vremuri cinice sau kynice, ironia si umorul presupun un joc al inteligentei, unde gandirea pozitiva iese invingatoarea. si asta, logic, pentru ca trebuie.
Un poem placut, in opinia mea, cu citeva deraieri pe alocuri. "luminita de la inceputul tunelului" si "sunt gata sa ma nasc". Cred ca sunt imagini prea des folosite care dilueaza forta si atmosfera. Apoi acel final "inchid ochii si ma visez" iar nu mi se pare, cel putin in lectura mea, un final potrivit pentru dezlipirea timbrelor de pe iris. remarc, atmosfera si economia cu care se transpun starile.
Multumesc. Eu insami am ezitat in a lasa anumite cuvinte in text. Acum am revenit asupra lui, cu convingerea ca aveam dreptate.:) Nu este un text filozofic decat in masura in care isi doreste cititorul sa fie. :)
poemul mărturisește, prin construcție, o durere de inimă vie, pe care cititorul o simte parcurgând fiecare cuvânt. metaphilosophic, poemul este definit de ideea ritmului rupt de inovația metaforelor.
Uite, d-aia, Francisc. Deoarece: „Cȃnd primăvara gheața-n sloiuri Pe rȃu pornește roiuri, roiuri Și gol pămȃntul la amiază Negrște luncile pustii Iar negre pȃcle se așeză Pe-adolescentele cȃmpii Un vis amar testea-mi crește Ȋn sufletu-mi nemȃngȃiat Privesc, natura-ntinerește Doar ea n-o-ntineri vre-o –dat’ Văpaia dulce-a feții pale Va duce-o timpul repezit Și cel-ce-atȃt cu dor și jale A năzuit și-a pătimit Ȋn pieptu-mi nu va mai afla Nicicȃnd iubire pentru ea” Ăsta, dom-le, e Lermontov (în traducerea subsemnatului). De pe vremea cȃnd învățam limba rusă „cȃtȃnd”. Și am reușit s-o fac praf pe profa de rusă. De mi-a dat numai note maxime pȃnă la sfȃrșitul anului. Fără să mă mai asculte. Și, pentru că tot veni vorba: textul lu’ domnu Profet(ul) chiar îmi plăcu (se mai întȃmplă și așa ceva).
Nu am inteles nimic din comentariul lui Andu si chiar ma intereseaza sa aflu daca e de bine sau de rau, avand in vedere ca am marcat acest text cu o penita. Sau daca nu cumva comentariul se refera la subtil la autor? Cum adica "Sa inveti ca si cuvantul poate fi culoare fara sa o denumeasca neaparat"? Daca are vreo legatura, fie ea paranoico-subtila, cu faptul ca autorul a lucrat coperta si grafica volumului Virtualia de anul trecut, Andu, esti pus pe permanent offline si nu mai vorbesc cu tine in veci!
Lea, spui ca: "Pe autor nu îl cunosc și nu înțeleg de ce l-aș aborda într-un alt context decît prin intermediul acestor comentarii." As fi de acord cu ce afirmi, daca nu te-ar contrazice prima ta interventie sub text, unde nu te adresai autorului (asta ar fi presupus o apelare la persoana a doua, directa), ci consiliului Hermenenei. Nici eu nu te cunosc, asta nu ma impiedica sa ma adresez TIE, cata vreme incerc sa port un dialog cu tine. "M-am referit la calitatea editor pe care o are și la conflictul de interese dintre această calitate și obiectivitatea cu care este privit textul său." Tot in numele obiectivitatii invocate te rugasem (nu iti cerusem, te rugasem...) sa exemplifici prin citate pasajele care ti s-au parut pornografice, profanatoare, etc. Nu ai facut-o si ai continuat cu acuzatiile. Cand faci un proces cuiva ( fie el si de intentie ), e bine sa ai niste argumente, altfel demersul va aluneca in derizoriu. "Avertismentul dat îmi amintește teribil de vremurile comuniste." Regretabila confuzie, Lea. Si tot regretabil este faptul ca unora inca le este greu sa inteleaga ca libertatea nu inseamna negarea tuturor regulilor. "Circ îi zice acum la opinie?" Opinia nu este circ. Insa modul in care o faci cunoscuta poate fi circ.
Cred că ambele forme sunt corecte și mai cred că trebuie să respectăm opțiunea autoarei pentru una din ele. Nu înțeleg de ce se comentează așa de puțin conținutul. /O\
Super pastilă maestre, mai ceva ca Viagra! Unde să mai pun că sunt și ardelenii mei pe acilea, asta e subiectivă, știu... una peste alta o pastilă pe care am înghițit-o de vreo trei ori la rând și ce să vezi? În loc să ma ia somnul, m-a luat dorul de Ardealul meu unde, într-adevăr, scepticismul acesta este la el acasă. Nu e stoicism, nu e negativism, e scepticism, nu e septic, nu se ia, e sceptic.
Venea Vasile cu căruța înapoi de la lucru seara și ca să ajungă acasă trebuia să treacă prin părău... da când ajunge acolo, vede un pod peste părău. Trage tare de hățuri, oprește calul. Se gândește o clipă, apoi dă din bici și mână calul prin apă... greu de trecut, dar ajunge pe partea cealaltă, unde obosit se dă jos și își aprinde o mahoarcă. Vine și Gheo la scurt timp și povestea se repetă... ajunge și el pe partea cealaltă lângă Vasile tot traversând prin apă... amândoi fumând o mahoarcă.
Vine și Ion într-un târziu, ajunge în fața podului nici nu se sinchisește, mână căruța peste pod, podul se rupe, cade Ion în apă cu cal cu căruță cu tot, îl mână râul la vale... ăstialalți doi stăteau pe malul celălalt și fumau liniștiți privind cum pe Ion îl înghit apele.
Într-un târziu, după ce nici urmă de Ion sau de căruță sau cal se mai vedea, Gheo rupe primul tăcerea, trage un fum adânc din mahoarcă și zice 'mă Vasile, da' Iuăn ăsta al nost' băiat tânăr și necugetat... el oare n-o fi văzut că ăștia o făcut pod??'
Remarcabilă pastilă, vă mai aștept cu așa ceva, dom' profesor.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mircea, tu stii cat e de greu macar sa "incerci" a explica un poem, o stare poetica. Daca as incerca insa sa fac acest lucru, ti-as spune ca "obisnuinta" este ea, insasi "moartea" iar "penuria de morti" este "de parca" deci sunt destui astfel de morti pe lumea asta si poate chiar ea, obisnuinta, adica moartea, se plictiseste vorbind de una singura... Desigur asta e o explicatie la cererea ta, un om pe care il respect. Bobadil.
pentru textul : querida deMărturisesc că îmi place acest ciclu de poezii, Vladimir, prezența unui Dumnezeu coborât alături de tine (voi), și întrebările pe care le întrezărim nespuse. Nu știu de ce mi se pare că răspunsurile au fost cumva date, iar dezlegările acum se pornesc, și cumva nu mai pot fi oprite. E o imagine destul de puternică aceea de început, încă nu m-am hotărât dacă îmi place :-), încerc deocamdată să o "asimilez". Am impresia unui labirint care începe într-unul și se termină în celălalt, o regăsire la limită.
pentru textul : restauratio deDa, este un text puternic şi autentic si dpdv emotiv, şi dpdv tehnic. Scrii curat, sincer şi, cel mai improtant, ştii unde să pui punct. O observaţie: "nu am unde mă grăbi" - "nu am unde să mă grăbesc" sună ceva mai... curent.
pentru textul : eşti cea mai aproape depărtare deioana, ioan :) va multumesc pentru frumoasele treceri. e bine sa stiu ca v- a placut, ca poemul n- a fost o pasare tradatoare :)
pentru textul : odată ți-am spus că tatăl meu și mama mea s-au născut la țară deam avut probleme la citit, e insa intr-o nota personala, deci nu fac sugestii de modificare, iti arat doar cum mi l-am rearanjat ca sa vad cat e de frumos. iti jur ca pur si simplu nu vedeam desi era totul acolo.
citesc uneori cu lanterna sub plapumă
un fascicul cald proiectat pe bolta cearceafului
undeva lasată în urmă, acolo unde întunericul își face potecă
eu
aselenizez
printre gene
lumea cea de departe
seamănă din ce în ce mai mult cu a mea
oameni gigantici își lasă capul
sub seceta care lovește
până în pragul mall-ului cu ușile grele, sculptate
catedrale adormite cu spinarea arc
fetele își înfig adânc tocurile
în labele lor
aș lua un pahar
să torn în el
coco chanel
inele de enșpe mii de euro
benzină
bice
trei
până când pânza se va rupe
să pot lua o gură de aer simplă și nepângărită
să nu mai existe gândul ăsta
că toate încep să se asemene cu timpul
am să gândesc la fel ca tine
mâncăm aceleași roșii și respirăm același aer
milioane de plămâni
mașinăria asta infernală în care orice gând e reciclat
și apoi
mă retrag sub plapuma mea
aprind lanterna
în spatele pleoapelor
e universul
in rest, cum spuneam, sunt realmente bucuroasa sa vad cum s-a petrecut un fel de purificare in poezia ta - asta o spun foarte cinstit si detasat, dincolo de faptul ca oricum te citesc cu "un fel de" caldura, you know. de obicei citesc de cateva ori si ma frapeaza naturaletea cu care nu "faci" poezie, o povestesti de parca ar fi fost oricum.
pentru textul : și cuvintele se rostogoleau ca perlele pe covorul moale deevident, sunt prea timida ca sa trec de fiecare data si tot evident, o sa-mi fie jena si-acum. nu stiu de ce, la naiba, sunt chestii care n-are rost sa le spun decat daca e ceva de schimbat, right?
matei mă bucur dacă ti-a plăcut. adevărat nu este chiar un poem minimalist. dacă ai o altă idee pentru final eu o ascult:) mai învăţ
pentru textul : Un poem minimalist deremarc cele mai reușite versuri, după părerea mea:
pentru textul : Oasis de„that I write on my shopping list b r e a d
and rush through my front door with stolen roses”
Tincuța, șoimul aici are alt sens. Este greu să dai puțin câte puțin pe internet din ceva ce se vrea de anvergură, dar am nevoie ca de aer de feed back, așa că îmi asum riscul. Dacă ești în ceață, e bine. Welcome to my world. Nu te vei simți în largul tău curând. Nu intenționez să scriu pentru toată lumea, ar fi utopic. Dacă te va prinde, mă voi bucura. Oricum ar fi, apreciez semnele, sunt pentru mine la fel de importante ca și actul de a scrie. Aaalizei, mulțumesc de revenire. Între timp am pus osul la treabă și am mai modificat. Sigur că în proză este oarecum mai simplu și poți spune lucrurile în multe feluri. Mi-am însușit o parte din critici. Am scurtat, am tăiat, am refăcut (nu numai unde ai spus tu, ha!). Acum aștept criticile de finisări. Reverele nu vă grăbiți, vă rog, n-am predat lucrarea încă... e abia la început. Ei, dacă ai recitit prologul e bine. Știi cum e la mine? De ani de zile scriu proză scurtă, și mă tot îndeamnă știu eu cine care se pricepe mai bine să pun mâna să scriu o nuvelă. Iar eu nu și nu, ca-s leneșă. Ideea care m-a făcut să scriu prologul este generoasă și merita mai mult decât atât, dar mi-a fost lene și-am vrut să iau repede pulsul. Am stat apoi în mai multe seri și am pus cap la cap povestea. E drept, știi cum e, contribuția autorului la o poveste se rezumă de multe ori la cuvintele astea puse cap la cap... dacă nu-i ideea și firul povestirii, adio. Încadrarea în timp... n-am prea înțeles unde spui că se rupe firul. Copilul trăiește în a doua jumătate a secolului 21 (nu-i bătut în cuie, până termin, s-ar putea să revin aici), iar personajul matur, cea care nu mai este decât un rezervor de vise, nu un om, are sute de ani deja. Sper să revii pe măsură ce postez, se mai întâmplă să-mi scape unele aspecte, dar în general mă preocupă foarte tare logica mișcării fiecărui personaj. Tot nu m-ai convins cu bourbonul, o să îl visez la noapte. Poate șterg nucile. Dacă nu, șterg bourbonul și pun absint și mentă, că la ăsta mă pricep.
pentru textul : Șoimul. Primele apariții ale darului. dePărere, După umila mea părere ești atât de "previzibil" încât nu exiști. Te ciclezi. Nu în spațiu în care există diverse subspații (eventual ierarhizate conceptual dar care se întrepătrund) ale existenței. Nici măcar într-un singur (sub)spatiu: cel al realității cotidiene. Nici măcar liniar, bidimensional. Nici măcar unidimensional - într-un singur punct. Ci în jurul "nimicului" (fără dimensiuni). Și aceasta fără a putea sugera, prin poezie sau în oricare alt mod posibil de exprimare (dar aici, în cazul dumitale, pare a fi vorba de pretenția unei exprimări "poetice") că sub "nimic" ar putea exista "altceva". Ori un asemenea "ciclu" începe să devină atât de previzibil-manierist încât, practic, nu mai există. Ai să-mi spui că ăsta-i un paradox. Nu este. Pentru că numai previzbilitatea modern(istă), strict cauzală (in cazul dumitale e vorba de o cauzalitate manierist-superficială precum o măcinare în gol - un simulacru, un "do-while" fără oprire din programare) a devenit azi o iluzie - iluzia "nimicului" afirmat mai mult sau mai puțin bombastic și teribilist în "poezie" (nici măcar auto-ironic la dumneata pentru că nu închei, măcar cu "trebuie să deschid mai repede frigiderul (imi spun)!"). În schimb azi, din ce în ce mai mult - în postmodern și nu în post-modernism - tocmai "imprevizibilitatea" (cel puțin pe termen mediu și lung deocamdată în existența zilnică și pe termen ultra-scurt în ceea ce am putea numi "poezie post-modernă" și nu "postmodernistă") își arată "colții" și te pândește după fiecare "colț". Cred că o discuție pe această temă, lăsând la o parte cazul dumitale particular, ar putea începe, în mod mai la obict, pe acest sit. Poate că ar trebui să căutăm alte "cauze" și "cauzalitate", mai adânci/adâncă decât cele ale "cauzalității" stricte care ne aruncă într-un modernism întârziat care își dă duhul în post-modernismul "nimicului" și să le sugerăm în "poezie" dacă vrem ca aceasta chiar să sugereze "ceva" mai curând decât "nimic", parafrazându-l pe Heidegeer. Dar, mai cred, ca poeziile dumitale sunt un bun "studiu de caz" pentru inceput. Cu cele mai bune gânduri, G.M.
pentru textul : girovag al maculelor deVirgil, repetitia "mi-e dor", dpmdv, rupe putin vraja discursului in cheie neoromantica.
pentru textul : mi-e dor de femeia care scrie despre străzi dewell, am sa ma mai gindesc
pentru textul : despre falsele principii ale mecanismelor iubirii II deAlma, am postat aici pentru opiniile voastre critice si pentru dezbatere. Altfel ce rost ar mai avea? Balastul de care spui uneori este necesar pentru calatorie. Trenurile au nevoie de pietris sub sine, vapoarele de camere speciale pentru a-si pastra echilibrul in caz de furtuni, aerostatele de sacii cu nisip pentru a prinde inaltime. Este o etapa. Nimeni nu mi-a pomenit pana acum ca as avea un stil. Mai ales ca imi place sa experimentez mai multe genuri literare. Semn bun. Asa ca variantele sunt binevenite :-)
pentru textul : nu cred dedumnezeule, cit m-am chinuit sa inteleg ce mai inseamna si nanovers, dar el e poezie de 9 versuri. extraordinar. mi se pare reușită. la versurile: "totuși mai puțin/ decît teama de a nu mă găsi", creierașul meu s-a oprit în loc să cugete, fiindcă n-a înțeles din prima.adică teama e mare. și atunci de ce este inutilă existența ta pentru ea, dacă să presupunem că personajul subînțeles e de genul feminin? îmi place fiindcă-mi amintește de poemele stranii a unui eseist care scria foarte rar poezii, dar le scria bine.
pentru textul : nanovers deacest poem mi se pare o doar adunătură de cuvinte
pentru textul : ah tu care pătrunzi prin straturi detitlul însă îmi amintește de dylan
but if the arrow is straight
and the point is slick
it can pierce through dust no matter how thick
cei mai batrani de pe aici așa ca mine stiu ca sunt un mare fan al lui ah în poezie
mai ales cand il citesc de la o femeie
și nu de la orice fel de femeie, ci de la o femeie cu straturi
paul, mon ami, mersi frumos pentru semnul de lectura. este inteligent si elegant, as spune, perfect barbatesc. daca traim vremuri cinice sau kynice, ironia si umorul presupun un joc al inteligentei, unde gandirea pozitiva iese invingatoarea. si asta, logic, pentru ca trebuie.
chapeau!
pentru textul : Apocalipsa... hmm, după Vaslui înainte și la dreapta! dee libera pagina a 2-a? as avea si eu un text...! :D
pentru textul : coming soon decred ca de data aceasta este vorba de unul din ceilalti membri ai consiliului, care a remarcat textul. dar cu siguranta merita.
pentru textul : sura11 deUn poem placut, in opinia mea, cu citeva deraieri pe alocuri. "luminita de la inceputul tunelului" si "sunt gata sa ma nasc". Cred ca sunt imagini prea des folosite care dilueaza forta si atmosfera. Apoi acel final "inchid ochii si ma visez" iar nu mi se pare, cel putin in lectura mea, un final potrivit pentru dezlipirea timbrelor de pe iris. remarc, atmosfera si economia cu care se transpun starile.
pentru textul : spasm deÎmi place foarte mult. Imaginile mi se par inedite, dar ar trebui să citez aproape toată poezia.
pentru textul : Ana deerata: "texte remarcate"... ma rog, ways of speach, working around :-))
pentru textul : puterea mea e în tine deMultumesc. Eu insami am ezitat in a lasa anumite cuvinte in text. Acum am revenit asupra lui, cu convingerea ca aveam dreptate.:) Nu este un text filozofic decat in masura in care isi doreste cititorul sa fie. :)
pentru textul : (1) Mic și-o inimă de plumb / (2) Lebăda supărată dehaiku-uri reuşite. Imaginea creată e deosebită. Cu plăcere a lecturat LIM.
pentru textul : iarnă depoemul mărturisește, prin construcție, o durere de inimă vie, pe care cititorul o simte parcurgând fiecare cuvânt. metaphilosophic, poemul este definit de ideea ritmului rupt de inovația metaforelor.
pentru textul : aritmie deUite, d-aia, Francisc. Deoarece: „Cȃnd primăvara gheața-n sloiuri Pe rȃu pornește roiuri, roiuri Și gol pămȃntul la amiază Negrște luncile pustii Iar negre pȃcle se așeză Pe-adolescentele cȃmpii Un vis amar testea-mi crește Ȋn sufletu-mi nemȃngȃiat Privesc, natura-ntinerește Doar ea n-o-ntineri vre-o –dat’ Văpaia dulce-a feții pale Va duce-o timpul repezit Și cel-ce-atȃt cu dor și jale A năzuit și-a pătimit Ȋn pieptu-mi nu va mai afla Nicicȃnd iubire pentru ea” Ăsta, dom-le, e Lermontov (în traducerea subsemnatului). De pe vremea cȃnd învățam limba rusă „cȃtȃnd”. Și am reușit s-o fac praf pe profa de rusă. De mi-a dat numai note maxime pȃnă la sfȃrșitul anului. Fără să mă mai asculte. Și, pentru că tot veni vorba: textul lu’ domnu Profet(ul) chiar îmi plăcu (se mai întȃmplă și așa ceva).
pentru textul : februarie deNu am inteles nimic din comentariul lui Andu si chiar ma intereseaza sa aflu daca e de bine sau de rau, avand in vedere ca am marcat acest text cu o penita. Sau daca nu cumva comentariul se refera la subtil la autor? Cum adica "Sa inveti ca si cuvantul poate fi culoare fara sa o denumeasca neaparat"? Daca are vreo legatura, fie ea paranoico-subtila, cu faptul ca autorul a lucrat coperta si grafica volumului Virtualia de anul trecut, Andu, esti pus pe permanent offline si nu mai vorbesc cu tine in veci!
pentru textul : tablou din cartierul de nord deLea, spui ca: "Pe autor nu îl cunosc și nu înțeleg de ce l-aș aborda într-un alt context decît prin intermediul acestor comentarii." As fi de acord cu ce afirmi, daca nu te-ar contrazice prima ta interventie sub text, unde nu te adresai autorului (asta ar fi presupus o apelare la persoana a doua, directa), ci consiliului Hermenenei. Nici eu nu te cunosc, asta nu ma impiedica sa ma adresez TIE, cata vreme incerc sa port un dialog cu tine. "M-am referit la calitatea editor pe care o are și la conflictul de interese dintre această calitate și obiectivitatea cu care este privit textul său." Tot in numele obiectivitatii invocate te rugasem (nu iti cerusem, te rugasem...) sa exemplifici prin citate pasajele care ti s-au parut pornografice, profanatoare, etc. Nu ai facut-o si ai continuat cu acuzatiile. Cand faci un proces cuiva ( fie el si de intentie ), e bine sa ai niste argumente, altfel demersul va aluneca in derizoriu. "Avertismentul dat îmi amintește teribil de vremurile comuniste." Regretabila confuzie, Lea. Si tot regretabil este faptul ca unora inca le este greu sa inteleaga ca libertatea nu inseamna negarea tuturor regulilor. "Circ îi zice acum la opinie?" Opinia nu este circ. Insa modul in care o faci cunoscuta poate fi circ.
pentru textul : keep my secret well demie imi place mai mult varianta lui vladimir. are mai putine weeds. finalul din versul asta scirtiie: /nasturii îmi fuseseră smulși brusc de fapt/.
pentru textul : evanghelii inoportune II deCred că ambele forme sunt corecte și mai cred că trebuie să respectăm opțiunea autoarei pentru una din ele. Nu înțeleg de ce se comentează așa de puțin conținutul. /O\
pentru textul : în medalionul din piept deBun. Poem scurt care te insenineaza. Limpede. Dancus
pentru textul : Cu poezia pe scări deSuper pastilă maestre, mai ceva ca Viagra! Unde să mai pun că sunt și ardelenii mei pe acilea, asta e subiectivă, știu... una peste alta o pastilă pe care am înghițit-o de vreo trei ori la rând și ce să vezi? În loc să ma ia somnul, m-a luat dorul de Ardealul meu unde, într-adevăr, scepticismul acesta este la el acasă. Nu e stoicism, nu e negativism, e scepticism, nu e septic, nu se ia, e sceptic.
pentru textul : Scepticismul deVenea Vasile cu căruța înapoi de la lucru seara și ca să ajungă acasă trebuia să treacă prin părău... da când ajunge acolo, vede un pod peste părău. Trage tare de hățuri, oprește calul. Se gândește o clipă, apoi dă din bici și mână calul prin apă... greu de trecut, dar ajunge pe partea cealaltă, unde obosit se dă jos și își aprinde o mahoarcă. Vine și Gheo la scurt timp și povestea se repetă... ajunge și el pe partea cealaltă lângă Vasile tot traversând prin apă... amândoi fumând o mahoarcă.
Vine și Ion într-un târziu, ajunge în fața podului nici nu se sinchisește, mână căruța peste pod, podul se rupe, cade Ion în apă cu cal cu căruță cu tot, îl mână râul la vale... ăstialalți doi stăteau pe malul celălalt și fumau liniștiți privind cum pe Ion îl înghit apele.
Într-un târziu, după ce nici urmă de Ion sau de căruță sau cal se mai vedea, Gheo rupe primul tăcerea, trage un fum adânc din mahoarcă și zice 'mă Vasile, da' Iuăn ăsta al nost' băiat tânăr și necugetat... el oare n-o fi văzut că ăștia o făcut pod??'
Remarcabilă pastilă, vă mai aștept cu așa ceva, dom' profesor.
Pagini