dragii mei, va marturisesc, daca mai este nevoie, ca la momentul scrierii acestui text nu aveam absolut nici cea mai vaga idee ca s-ar putea confrunta cu un astfel de feedback. Mi s-a confirmat inca odata ca sint cu totul "out of control" cind se intimpla poezia. Desi chiar si acum am dificultatile mele in a spune ca eu scriu poezie. Nu pot decit sa va spun ca autorul textului ar dori sa nu va dezamageasca daca veti mai citi din textele scrise de el pe viitor. Dar viitorul ramine viitor...
Deși pare un gest relaxat, firesc, evenimentul anunțat de titlu are subtilități dramatice, un fel de dureri negate, ca formă de autoapărare pentru îngroparea unui trecut, a unei iubiri. Niciun cuvânt nu este în plus, niciun gest inutil, niciun sentiment expandat. Totul e ținut sub control precum cafeaua pe foc. Totuși, unele formulări sunt atât de sugestive, încât nu poți să nu lași empatia să te facă să ai același tremur al mâinii și al pleoapei când rupe "fiecare filă dăruită ...". Remarc: nimic dramatic
nicio legătură între metafore și foc
niciun meta-limbaj subtil
... o ceașcă desperecheată
o rămășiță a unui set mai vechi
mi-a amintit de predilecția ta
pentru baroc
Pentru acuratețe, pentru subtilitate, pentru dozarea sentimentelor și a gesturilor, pentru cuvântul folosit cu măiestrie, semnul meu de apreciere, Virgil.
Mariana: versul acela este pus cu intenţie, aşa că rămâne pe loc. despre ingambament, sigur că este un risc, pe care mi-l asum de altfel, îl folosesc adesea, dar nu exagerez. o să revăd, însă, textul, nimic nu este bătut în cuie, mai ales poezia este liberă!
Silviu: imaginea a fost extraordinară, e bine că ai intuit-o.
m-a pus serios pe gânduri. Uneori singurătatea e îngrozitor de apăsătoare. Alteori e ca o boare într-o zi toridă!
L-am citit de câteva ori. Cu pixul în mână. Nu ştiu cât de bine primite pot fi sugestiile, sincere dezinteresate. De dragul acestui poem fascinant, îmi asum riscul şi zic:
“mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
un dumnezeu rotund
în spaţiile rămase între noi
prin care se vede ipostaza sângerie a vidului
când întrebările se fac dangăt
şi clopotele curg pe trupul nostru
ca o apă uşoară
mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
un dirijor mahmur
pe care nu îl recunoaşte nici o simfonie
când se despleteşte dimineaţa
doar în faţa lui doar pentru el
pot să se rostogolească
toate maşinile lumii
să se încolăcească poduri autostrăzi
cearşafurile hotelurilor de lux
mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
şi simt botul umed şi negru al bivolului
pipăindu-mi spatele
urletul nopţii care nu îmi poate fi femeie
cu toate misterele ei
fac un pătrat cu călcâiul
în nisipul insulei
mă ghemuiesc acolo
bivolul se face o piele neagră de cort
în el privighetoarea cântă”
Am eliminat versurile din prima parte. Mi se par elemente de decor. Deşi, în viziunea autorului pot avea semnificaţii, mie, cititorului, îmi întârzie intrare în seva poemului.
Versul “el e eu şi eu e ea şi ea e în mine”, după mine, nu sună strălucit şi este şi o explicaţie în plus. Am înţeles cine este “dirijorul” şi că singurătatea e în tine.
Ultimul vers nu ştiu dacă mai trebuie.
Cu încântarea citirii. Scuze pentru deranj.
Adriana, nu am nimic de împărţit cu nimeni. Nici aici, nici în altă parte.
Dacă Dumnezeu se numeşte Matei Hutopilă, atunci mă închin judecăţii Lui clarvăzătoare.
Dacă acest dumnezeu îţi spune, aşa, hodoronc – tronc, că scrisul
tău e dezgustător, oribil, prost, prost şi iar prost, înseamnă că aşa este
Te poţi pune cu Dumnezeu?????
Mare e grădina Ta, Doamne!!!!
Păi și eu tot la ele mă refeream :). Și am enunțat două, cele mai importante zic eu. Pentru că eu scriu poemele pornind de la "rădăcini" spre "fructe", de cele mai multe ori, apare o discrepanță măricică între jumătăți.
mă trezisem așa într-o dimineață cu chef de joacă. mi-am întins mâinile ca să le dezmorțesc, apoi m-am uitat la cea de lângă mine și m-am dus să-mi fac o cafea. am luat halatul, l-am pus cam adormit pe mine, și am ajuns la bucătărie. după aceea am așteptat cuminte să fiarbă apa (încă beau coffee la ibric) și mă uitam cu un ochi la televizor pe tvr info. da , îmi ziceam, bun post ăsta. am savurat cafeaua m-am îmbrăcat și am venit la muncă. aici nu mai aveam chef de joacă, așa că după ce m-a sunat ea să-mi amintească de întâlnirea cu Gelu, m-am pus serios pe treabă. oare a câta dimineață o fi fost aceasta de când mă mint că vreau să devin tot ceea ce vreau în această viață? dar nu. ar fi atât de obositor. aaaahhhh! mă scuzați, am căscat.
Nu cred că termiologia aleasă este una care să ridice bariere majore între enunțător și receptor, cel mult îl poate determina pe ultimul să-și completeze niște lacune, îl poate stimula să caute. Mă rog, asta o spune cineva care a făcut mici, mici pași spre fizica cuantică provocat de astfel de scrieri, și care este, totuși, tare departe de o cuprindere amplă a domeniului. (curajul semidoctului- sau nici măcar - nu-i așa, domnule profesor? :)...) Și totuși, eseul mi s-a părut incitant și, mai ales, extreme de sprinten redactat. Domnule Gorun, eu voi porni de aici: „Iar, ca să revenim la ceea ce ne interesează, PoMo nu vrea nici el, în ruptul capului, să renunțe la acest nivel «material». Și refuză cu încăpățânare să vadă că poate dincolo de acest suport ar mai putea exista «ceva» tot «real» deși nu în sensul «materialist» clasic. În schimb adoptă, chiar cu frenezie, lipsa predictibilității și o utilizează din plin; prin tot soiul de «inovații», care mai de care mai neașteptate și mai «originale» tocmai prin impredictibilitatea lor. În al doilea rând, PoMo fură și își însușește, cu totul deformat și deviant, pe ușa din dos, faptul că omul poate interveni dictând condițiile unei experiențe externe și reușește astfel să schimbe «lumea»; se ajunge la un individualism exacerbat. Care merge mână în mână cu nihilismul și absolutizarea supra-omului nietzschenian.” ...care mi-a amintit de ceea ce Thierry Magnin, în dubla sa calitate de doctor în teologie și fizică, numea „retragerea fundamentului cunoașterii.” Cu alte cuvinte, pe măsură ce înaintează cercetarea, cu atât se deplasează și limitele (aparente, de altfel) cunoașterii. În strânsă legătură cu incompletitudinea godeliana și , deci, cu statutul de contingență al omului față de complexitatea naturii...(aș spune „creației”, dar mi-e să nu deturnăm discuția spre altele). De unde rezultă o necesitate permanentă a omului de știință modern (și/sau post-modern) de a elabora în continuare enunțuri care să dea sens unor evidențe ce par, privite doar prin prisma rațiunii, un non-sens. Este, cum bine spuneați, reacția individului care simte nevoia să se apere în față alterității (prezența unui „celalat” simțit, dar intangibil și - mai ales - inexperimentabil!). Neputând încă accepta concretețea unei realități supra-sensibile, el încearcă să îi găsească „chipuri” în planul sensibilului, chiar dacă devine din ce în ce mai conștient de "statutul lor provizoriu" (Ladriere). Sau, altfel spus, el se simte încă mult mai confortabil într-o „realitate” conjuncturală, provizorie și de multe ori neo-pseudo-mitologică. Firește, se pot invocă rezultatele experiențelor, care ar avea autoritatea de a contrazice adjectivele de mai sus; deși tocmai acele rezultate vin să le confirme, dacă privim dinspre capătul celălalt. Și apoi, există experiențe care să acopere întregul câmp al realității, măcar într-un domeniu limitat? Există experiențe care să includă TOȚI subiecții ce ar putea alcătui un anumit plan al unei probleme date? Până la urmă, experimentul nu se constituie într-o infailibilă demonstrație, ci într-o încercare ce tinde să se apropie de un maxim al probabilității. „ Inteligența noastră are, în ordinea lucrurilor inteligibile, același rang că și corpul nostru în întinderea naturii”, spune Pascal. Probabil că, atunci când vom reuși să acceptăm asta, vom da adevărata ei măsură. Aștept continuarea despre „vidul ultraplin”...pentru că, ajungând acolo cu lectura, tresărisem spunându-mi și eu: „iata zero-ul metafizic!”. Se pare însă că invitații dvs. au niște reticențe în acest sens. Las și eu o peniță, „pentru că merită”...ca să parafrazez un minunat slogan publicitar. Mulțumiri pentru acest eseu absolut provocator.
îți multumesc pentru observații,o să țin cont de ele sau cel puțin voi reflecta asupra lor;am încercat să transpun în abstract apariția vieții. cu respect, simona
rostul poeziei scurte e condesarea mesajului, trimitere la meditatie, e un fel da pastila luata in loc de o masa copioasa, citind textul, am ramas aproape flamand.
Acel ceva este o poezie a lui Mircea Ivanescu.
Si subiectul este despre poezie, nepovestitul in poezie.
Poezia este altceva decat sa povestesti ? A povesti inseamna a face reportaj ?
A scrie defectiv de subiect si idei este poezie ?
Exista reporteri-poeti si poeti-reporteri. Tot asa cum poeti-prozatori si prozatori-poeti. Sunt azvarliti din Paradisul fericit si plictisitor ?
Dupa cum vezi parerile sunt multe si lumea este plina de intamplari.
Hai sa cautam cliseele. Tu pe ale mele eu pe ale tale.
Critica este valoroasa atunci cand scoti viermele din marul viermanos. Altfel trece si la celelate.
O precizare. Am intrat de nici doua saptamani in grupul vostru la aprobarea voastra. Am facut cerere, am prezentat 3 texte si am fost aprobata.
M-am trezit in mijlocul unei arene antice fara nici un zid in spate. Buna ziua nu mi-a spus nimeni.
Am acceptat provocarea, este chiar interesant. Zanganitul sulitelor imi starneste neuronii.
Aceasta este o poezie nereportaj ? :
Trip III
Îmi place să mă plimb fumat cu dricul
Prietenului meu Petrică
Fix pe locul mortului
Prin noapte
După o zi lungă la tribunal
În care m-am jucat cu vieţile justiţiabililor
Sub robă, în tricoul cu inscripţia
FOLLOW NO RULES
Şi să mi se şteargă din priviri străzile
În timp ce privesc
Cu gândul la acest poem
Fără de care foiţa de orez ar fi goală
Sub ochii tăi trişti
Pentru că cei ce citesc poezie sunt trişti
Şi eu sunt trist
Când mă plimb culcat cu picioarele spre uşă
În dricul lui Petrică
Şi-ţi recomand să te duci la cel mai apropiat coffe shop
Să bagi un gram în tine
Şi să reciteşti când te-ntorci
Trip III
Astept parerea cu nerabdare, si mai ales, as vrea sa imi explici fiorul poetic al acestui text. Poezia din aceasta poezie.
Nu de alta, dar am o parere destul de scurt conturata despre cititor si libertatile lui de re-creatie a textului.
Si se mai poate sta de vorba.
Să scrii bine proză la persoana întâi nu e de ici de colo. E reușit textul și-l ține în hățuri pe cititor. Mentalitatea auctorială se subordonează docil personajului. Cinică luciditate tranzitivă întâi, apoi reflexivă.
Mi-a plăcut tare mult: ”Plec.// Am plecat” și toate celelalte intervenții de acest tip, care presupun un anumit timp scurs între notațiile respective. Țin de subtext, sau așa ceva. Îi dă valoare.
E pe undeva o virgulă care trebuie să dispară, la ”eu mă căiesc”.
Eu observ o inconsecvență a timpurilor verbale începând chiar cu titlul (verbul din titlu este la prezent, iar în poem predomina trecutul). Eu am citit totul la prezent, fiindcă acest poem mi-a zâmbit precum iarna când întârzie la un film :)
iarna întârzie la un film
nu ninge
peste hornuri ceața
mă plimb pe chipurile oamenilor
încet
mai încet ca oricând
îmi agăț privirea de fiecare trecător
și cânt
doi mă aud
întorc capul
fetița în bleumarin îmi zâmbește
afon cum sunt tac cu teama în suflet
iarna nenăscută
îmi plimbă obrazul ei pe fular
nu ninge
aud pașii fulgilor
trecând bariera din nordul orașului
își trage sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii
nu ninge
dar eu mă prefac că ninge
suflu peste ceaiul fierbinte
îmi încălzesc mâinile pe o ceașcă ciobită
ca pe vremea când exista teama de a sparge porțelanuri
niciodată iarna nu a fost mai abstractă
sufletului nostru dornic de poveste
niciodată iarna nu ne-a visat atât de mult
nu ninge
ies paparude să danseze
în jurul maidanelor din care curg câini zgribuliți
să tragă o țigară cu ochii pe horn
diii câine-căluț
mai plimbă-mă pe sub pod
în nordul orașului
o să-ți cânt ușor
să mă îmbrățișeze fetița în bleumarin
(pe horn - este scris de două ori)
La mulți ani, Sebi! ... și ierni frumoase, de poveste!
mai există aprozare în România? ehe, dacă ar fi așa de simplu... eu zic să încerci să scrii despre lucrurile care chiar au importanță pentru tine, nu despre cele care nu au. că se vede.
mulțumesc Ela, am modificat cu-coa dar în ce privește "atîrnate" nu cred că sînt neaparat de acord cu tine. da, ideea translează dar aș zice eu că e un context în care "ceea ce fac ei" se definește. poate că o acuză ar putea fi că e vag redundant, deși schimbarea genului substantivului generează un anumit efect... mulțumesc, oricum, de trecere
gata, m-ai convins, ai fost într-o viață anterioară cărturar la curtea Împăratului Galben :) dacă ai fi avut o adresă de mail pe pagina de autor ți-aș fi trimis muzică tradițională asiatică e bine să împărtășești aceleași pasiuni...
câteva virgule ici-colo, pe la vocative mai ales. (ești un om cu frică de Dumnezeu, Dumitre!)
un treacă-meargă de corectat puțin, lipsește un a.
Înțeleg că avem doi profesori universitari în poveste, dar restul sunt oameni de la sat, aș regionaliza un pic dialogurile.
de exemplu, - Bată-l Dumnezeu să-l bată! - parcă-i prea literar Dumnezeul ăsta pentru un om de la țară.
În povestire, utilizați ca și narator un discurs literar, apoi integrați "ulcică". Poate s-ar acorda mai bine un narator din viața satului sau utilizarea unui "pahar" sau "cană" în loc.
Oricum, dincolo de aceste observații care pot fi subiective, textul are același iz pe care il au toate cele scrise de dumneavoatră. Sunt subiecte pe care eu nu le agreez în mod special pentru că mi se par învechite, scrise și răscrise, cum e viața la sat, dar scriitura dumneavoastră m-a făcut să le citesc cu plăcere. :)
spuneti ca am imprumutat o expresie..de la cine? cine a spus/o si eu am preluat/o? cine? comportamentul meu nu este copilaresc, nu merge aici sa ma jigniti apoi indulciti tonul..ati folosit aceasta exrpesie? da? daca nu, cine? emilian pal? stefam ciobanu? cine, doamna, cine? eu percep extrem de subtil nuantele, mai bine decat ati crede ca sunt capabila, cred in poezia mea de asta nu renunt, surse de ispiratie pot fi orice fel de lucruri si de intamplari.. ati spus ca am preluat o exrpresie, inseamna ca cineva a formulat/o inaimtea mea, cine? unde? cum? daca nu aveti argumente e cazul sa va cereti scuze, pentru ca nu permit nimanui sa/si bata joc de ceva aproape sacru pentru mine... mi/ati produs o imensa tristete si nici macar daca ati recunoaste ca nu va apratine formularea , tot nu mi/ati putea reface starea... biserica pitigoilor in acest moment nu mai e titlul unei colectii, nu mai e nimic...
Repetiții fără susținere ideatică, un fel de langoare care nu prea se mai "poartă", poate doar finalul mai inedit, deși am o rezervă în general față de chestiile vădit forțate doar pentru un final mai în forță. Cred că trebuia o idee mai generoasă...
Sancho, nu stiu cum sa interpretez afirmatia ta. eu stiu insa cine am fost ieri, cine sunt astazi si ce voi fi maine. curg si eu, incet si cu grija, spre descoperirea descoperita unora si ascunsa altora...
Virgil, e usor neingrijit textul, mai trebuie fiert putin, promit s-arunc si ceva diacritice in oala. Multumesc de critica. Fascinatia microbuselor nu e o coincidenta. Florinel, ma bucur ca ti-a placut. Da, viata nu e dreapta, si e ironic ca am scris eu despre asta, eu am primit prea multe. Dar cred ca si nefericitii scriu despre fericire. Sau nu?
mai... imi place stilul tau. si la modul subiectiv, ca altfel nu pot s-o iau, te citesc si-mi dai senzatia ca noi doua am putea fi prietene bune, daca am fi puse la aceeasi masa, intr-un pub, intr-o seara, fara laptop, doar bere si treaba aia "Cornish pasty".
un text inchegat, de altfel. bine scris. congrats.
si mai zice profetul ca dumnezeu, cand a râs, a facut lumea! apoi s-a dus la teatru in parc si la bancomat. samd ideea nu e nici noua nici rea, dar atitudinea usor teribilista, intru angoasa si tragism inainte de vreme, nu face bine textului. plus aceasta tendinta de a da sentinte "filosofice", in mod declamativ aproape, iarasi nu mi se pare ok. mai bine iei ideea, asa cum apare in final, si ii dai o noua forma, dar mai luminos, mai deschis. o estetica a uratului, data dracului, dar si dracul isi are rasul lui trasnit!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
dragii mei, va marturisesc, daca mai este nevoie, ca la momentul scrierii acestui text nu aveam absolut nici cea mai vaga idee ca s-ar putea confrunta cu un astfel de feedback. Mi s-a confirmat inca odata ca sint cu totul "out of control" cind se intimpla poezia. Desi chiar si acum am dificultatile mele in a spune ca eu scriu poezie. Nu pot decit sa va spun ca autorul textului ar dori sa nu va dezamageasca daca veti mai citi din textele scrise de el pe viitor. Dar viitorul ramine viitor...
pentru textul : cuvintelepecarevreausățilespun deDeși pare un gest relaxat, firesc, evenimentul anunțat de titlu are subtilități dramatice, un fel de dureri negate, ca formă de autoapărare pentru îngroparea unui trecut, a unei iubiri. Niciun cuvânt nu este în plus, niciun gest inutil, niciun sentiment expandat. Totul e ținut sub control precum cafeaua pe foc. Totuși, unele formulări sunt atât de sugestive, încât nu poți să nu lași empatia să te facă să ai același tremur al mâinii și al pleoapei când rupe "fiecare filă dăruită ...". Remarc:
nimic dramatic
nicio legătură între metafore și foc
niciun meta-limbaj subtil
...
o ceașcă desperecheată
o rămășiță a unui set mai vechi
mi-a amintit de predilecția ta
pentru baroc
Pentru acuratețe, pentru subtilitate, pentru dozarea sentimentelor și a gesturilor, pentru cuvântul folosit cu măiestrie, semnul meu de apreciere, Virgil.
pentru textul : în dimineața asta mi-am ars poeziile deMariana: versul acela este pus cu intenţie, aşa că rămâne pe loc. despre ingambament, sigur că este un risc, pe care mi-l asum de altfel, îl folosesc adesea, dar nu exagerez. o să revăd, însă, textul, nimic nu este bătut în cuie, mai ales poezia este liberă!
Silviu: imaginea a fost extraordinară, e bine că ai intuit-o.
vă mulţumesc foarte mult!
pentru textul : are oraşul copii dem-a pus serios pe gânduri. Uneori singurătatea e îngrozitor de apăsătoare. Alteori e ca o boare într-o zi toridă!
L-am citit de câteva ori. Cu pixul în mână. Nu ştiu cât de bine primite pot fi sugestiile, sincere dezinteresate. De dragul acestui poem fascinant, îmi asum riscul şi zic:
“mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
un dumnezeu rotund
în spaţiile rămase între noi
prin care se vede ipostaza sângerie a vidului
când întrebările se fac dangăt
şi clopotele curg pe trupul nostru
ca o apă uşoară
mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
un dirijor mahmur
pe care nu îl recunoaşte nici o simfonie
când se despleteşte dimineaţa
doar în faţa lui doar pentru el
pot să se rostogolească
toate maşinile lumii
să se încolăcească poduri autostrăzi
cearşafurile hotelurilor de lux
mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
şi simt botul umed şi negru al bivolului
pipăindu-mi spatele
urletul nopţii care nu îmi poate fi femeie
cu toate misterele ei
fac un pătrat cu călcâiul
în nisipul insulei
mă ghemuiesc acolo
bivolul se face o piele neagră de cort
în el privighetoarea cântă”
Am eliminat versurile din prima parte. Mi se par elemente de decor. Deşi, în viziunea autorului pot avea semnificaţii, mie, cititorului, îmi întârzie intrare în seva poemului.
pentru textul : mă gîndesc la perfecțiunea singurătății deVersul “el e eu şi eu e ea şi ea e în mine”, după mine, nu sună strălucit şi este şi o explicaţie în plus. Am înţeles cine este “dirijorul” şi că singurătatea e în tine.
Ultimul vers nu ştiu dacă mai trebuie.
Cu încântarea citirii. Scuze pentru deranj.
Adriana, nu am nimic de împărţit cu nimeni. Nici aici, nici în altă parte.
pentru textul : Iadul cel de toate zilele deDacă Dumnezeu se numeşte Matei Hutopilă, atunci mă închin judecăţii Lui clarvăzătoare.
Dacă acest dumnezeu îţi spune, aşa, hodoronc – tronc, că scrisul
tău e dezgustător, oribil, prost, prost şi iar prost, înseamnă că aşa este
Te poţi pune cu Dumnezeu?????
Mare e grădina Ta, Doamne!!!!
break two legs, virgil! i'll be with you in soul & spirit (sper sa ai parte si de "spirit" de minimum 40 grade :)
pentru textul : Virgil Titarenco - “Mirabile dictu” - Editura Grinta, Cluj, 2007 dePăi și eu tot la ele mă refeream :). Și am enunțat două, cele mai importante zic eu. Pentru că eu scriu poemele pornind de la "rădăcini" spre "fructe", de cele mai multe ori, apare o discrepanță măricică între jumătăți.
pentru textul : despre crocodili demă trezisem așa într-o dimineață cu chef de joacă. mi-am întins mâinile ca să le dezmorțesc, apoi m-am uitat la cea de lângă mine și m-am dus să-mi fac o cafea. am luat halatul, l-am pus cam adormit pe mine, și am ajuns la bucătărie. după aceea am așteptat cuminte să fiarbă apa (încă beau coffee la ibric) și mă uitam cu un ochi la televizor pe tvr info. da , îmi ziceam, bun post ăsta. am savurat cafeaua m-am îmbrăcat și am venit la muncă. aici nu mai aveam chef de joacă, așa că după ce m-a sunat ea să-mi amintească de întâlnirea cu Gelu, m-am pus serios pe treabă. oare a câta dimineață o fi fost aceasta de când mă mint că vreau să devin tot ceea ce vreau în această viață? dar nu. ar fi atât de obositor. aaaahhhh! mă scuzați, am căscat.
pentru textul : poveste din trenul spre mangalia deNu cred că termiologia aleasă este una care să ridice bariere majore între enunțător și receptor, cel mult îl poate determina pe ultimul să-și completeze niște lacune, îl poate stimula să caute. Mă rog, asta o spune cineva care a făcut mici, mici pași spre fizica cuantică provocat de astfel de scrieri, și care este, totuși, tare departe de o cuprindere amplă a domeniului. (curajul semidoctului- sau nici măcar - nu-i așa, domnule profesor? :)...) Și totuși, eseul mi s-a părut incitant și, mai ales, extreme de sprinten redactat. Domnule Gorun, eu voi porni de aici: „Iar, ca să revenim la ceea ce ne interesează, PoMo nu vrea nici el, în ruptul capului, să renunțe la acest nivel «material». Și refuză cu încăpățânare să vadă că poate dincolo de acest suport ar mai putea exista «ceva» tot «real» deși nu în sensul «materialist» clasic. În schimb adoptă, chiar cu frenezie, lipsa predictibilității și o utilizează din plin; prin tot soiul de «inovații», care mai de care mai neașteptate și mai «originale» tocmai prin impredictibilitatea lor. În al doilea rând, PoMo fură și își însușește, cu totul deformat și deviant, pe ușa din dos, faptul că omul poate interveni dictând condițiile unei experiențe externe și reușește astfel să schimbe «lumea»; se ajunge la un individualism exacerbat. Care merge mână în mână cu nihilismul și absolutizarea supra-omului nietzschenian.” ...care mi-a amintit de ceea ce Thierry Magnin, în dubla sa calitate de doctor în teologie și fizică, numea „retragerea fundamentului cunoașterii.” Cu alte cuvinte, pe măsură ce înaintează cercetarea, cu atât se deplasează și limitele (aparente, de altfel) cunoașterii. În strânsă legătură cu incompletitudinea godeliana și , deci, cu statutul de contingență al omului față de complexitatea naturii...(aș spune „creației”, dar mi-e să nu deturnăm discuția spre altele). De unde rezultă o necesitate permanentă a omului de știință modern (și/sau post-modern) de a elabora în continuare enunțuri care să dea sens unor evidențe ce par, privite doar prin prisma rațiunii, un non-sens. Este, cum bine spuneați, reacția individului care simte nevoia să se apere în față alterității (prezența unui „celalat” simțit, dar intangibil și - mai ales - inexperimentabil!). Neputând încă accepta concretețea unei realități supra-sensibile, el încearcă să îi găsească „chipuri” în planul sensibilului, chiar dacă devine din ce în ce mai conștient de "statutul lor provizoriu" (Ladriere). Sau, altfel spus, el se simte încă mult mai confortabil într-o „realitate” conjuncturală, provizorie și de multe ori neo-pseudo-mitologică. Firește, se pot invocă rezultatele experiențelor, care ar avea autoritatea de a contrazice adjectivele de mai sus; deși tocmai acele rezultate vin să le confirme, dacă privim dinspre capătul celălalt. Și apoi, există experiențe care să acopere întregul câmp al realității, măcar într-un domeniu limitat? Există experiențe care să includă TOȚI subiecții ce ar putea alcătui un anumit plan al unei probleme date? Până la urmă, experimentul nu se constituie într-o infailibilă demonstrație, ci într-o încercare ce tinde să se apropie de un maxim al probabilității. „ Inteligența noastră are, în ordinea lucrurilor inteligibile, același rang că și corpul nostru în întinderea naturii”, spune Pascal. Probabil că, atunci când vom reuși să acceptăm asta, vom da adevărata ei măsură. Aștept continuarea despre „vidul ultraplin”...pentru că, ajungând acolo cu lectura, tresărisem spunându-mi și eu: „iata zero-ul metafizic!”. Se pare însă că invitații dvs. au niște reticențe în acest sens. Las și eu o peniță, „pentru că merită”...ca să parafrazez un minunat slogan publicitar. Mulțumiri pentru acest eseu absolut provocator.
pentru textul : (2) Discuție (virtuală) despre PoMo și empirismul pozitivist cu Fizicianul, Logicianul si Criticul PoMo deîți multumesc pentru observații,o să țin cont de ele sau cel puțin voi reflecta asupra lor;am încercat să transpun în abstract apariția vieții. cu respect, simona
pentru textul : candoare transcendenta derostul poeziei scurte e condesarea mesajului, trimitere la meditatie, e un fel da pastila luata in loc de o masa copioasa, citind textul, am ramas aproape flamand.
cu stima
pentru textul : Miraj deAcel ceva este o poezie a lui Mircea Ivanescu.
Si subiectul este despre poezie, nepovestitul in poezie.
Poezia este altceva decat sa povestesti ? A povesti inseamna a face reportaj ?
A scrie defectiv de subiect si idei este poezie ?
Exista reporteri-poeti si poeti-reporteri. Tot asa cum poeti-prozatori si prozatori-poeti. Sunt azvarliti din Paradisul fericit si plictisitor ?
Dupa cum vezi parerile sunt multe si lumea este plina de intamplari.
Hai sa cautam cliseele. Tu pe ale mele eu pe ale tale.
Critica este valoroasa atunci cand scoti viermele din marul viermanos. Altfel trece si la celelate.
O precizare. Am intrat de nici doua saptamani in grupul vostru la aprobarea voastra. Am facut cerere, am prezentat 3 texte si am fost aprobata.
M-am trezit in mijlocul unei arene antice fara nici un zid in spate. Buna ziua nu mi-a spus nimeni.
Am acceptat provocarea, este chiar interesant. Zanganitul sulitelor imi starneste neuronii.
Aceasta este o poezie nereportaj ? :
Trip III
Îmi place să mă plimb fumat cu dricul
Prietenului meu Petrică
Fix pe locul mortului
Prin noapte
După o zi lungă la tribunal
În care m-am jucat cu vieţile justiţiabililor
Sub robă, în tricoul cu inscripţia
FOLLOW NO RULES
Şi să mi se şteargă din priviri străzile
În timp ce privesc
Cu gândul la acest poem
Fără de care foiţa de orez ar fi goală
Sub ochii tăi trişti
Pentru că cei ce citesc poezie sunt trişti
Şi eu sunt trist
Când mă plimb culcat cu picioarele spre uşă
În dricul lui Petrică
Şi-ţi recomand să te duci la cel mai apropiat coffe shop
Să bagi un gram în tine
Şi să reciteşti când te-ntorci
Trip III
Astept parerea cu nerabdare, si mai ales, as vrea sa imi explici fiorul poetic al acestui text. Poezia din aceasta poezie.
pentru textul : Devorah deNu de alta, dar am o parere destul de scurt conturata despre cititor si libertatile lui de re-creatie a textului.
Si se mai poate sta de vorba.
Eu am regăsit poezia numai în versurile "iar fluvii s-or sfârși în mine/ vărsându-se fără hotar" Cu respect /O\
pentru textul : Poesie deIoana Dana Nicolae, mulțumesc! Mi-a mai zis o prietenă observația ta, așa am schimbat titlul. Te mai aștept, cu drag, Marinela
pentru textul : Trofee rănite deSă scrii bine proză la persoana întâi nu e de ici de colo. E reușit textul și-l ține în hățuri pe cititor. Mentalitatea auctorială se subordonează docil personajului. Cinică luciditate tranzitivă întâi, apoi reflexivă.
Mi-a plăcut tare mult: ”Plec.// Am plecat” și toate celelalte intervenții de acest tip, care presupun un anumit timp scurs între notațiile respective. Țin de subtext, sau așa ceva. Îi dă valoare.
E pe undeva o virgulă care trebuie să dispară, la ”eu mă căiesc”.
pentru textul : Mers de rac spre Dumnezeu deEu observ o inconsecvență a timpurilor verbale începând chiar cu titlul (verbul din titlu este la prezent, iar în poem predomina trecutul). Eu am citit totul la prezent, fiindcă acest poem mi-a zâmbit precum iarna când întârzie la un film :)
iarna întârzie la un film
nu ninge
peste hornuri ceața
mă plimb pe chipurile oamenilor
încet
mai încet ca oricând
îmi agăț privirea de fiecare trecător
și cânt
doi mă aud
întorc capul
fetița în bleumarin îmi zâmbește
afon cum sunt tac cu teama în suflet
iarna nenăscută
îmi plimbă obrazul ei pe fular
nu ninge
aud pașii fulgilor
trecând bariera din nordul orașului
își trage sufletul sub podul cu lanțuri
pe margini era cândva derdeluș
și un câine
diii
nu ninge
dar eu mă prefac că ninge
suflu peste ceaiul fierbinte
îmi încălzesc mâinile pe o ceașcă ciobită
ca pe vremea când exista teama de a sparge porțelanuri
niciodată iarna nu a fost mai abstractă
sufletului nostru dornic de poveste
niciodată iarna nu ne-a visat atât de mult
nu ninge
ies paparude să danseze
în jurul maidanelor din care curg câini zgribuliți
să tragă o țigară cu ochii pe horn
diii câine-căluț
mai plimbă-mă pe sub pod
în nordul orașului
o să-ți cânt ușor
să mă îmbrățișeze fetița în bleumarin
(pe horn - este scris de două ori)
La mulți ani, Sebi! ... și ierni frumoase, de poveste!
pentru textul : iarna întârzie la un film demai există aprozare în România? ehe, dacă ar fi așa de simplu... eu zic să încerci să scrii despre lucrurile care chiar au importanță pentru tine, nu despre cele care nu au. că se vede.
pentru textul : Poem cu cinci ascunzători şi câteva culori demulțumesc Ela, am modificat cu-coa dar în ce privește "atîrnate" nu cred că sînt neaparat de acord cu tine. da, ideea translează dar aș zice eu că e un context în care "ceea ce fac ei" se definește. poate că o acuză ar putea fi că e vag redundant, deși schimbarea genului substantivului generează un anumit efect... mulțumesc, oricum, de trecere
pentru textul : sarea pămîntului deMă bucură trecerea ta.
Cu stimă
pentru textul : Cerul nu cade. E doar o amăgire a ochilor mei. degata, m-ai convins, ai fost într-o viață anterioară cărturar la curtea Împăratului Galben :) dacă ai fi avut o adresă de mail pe pagina de autor ți-aș fi trimis muzică tradițională asiatică e bine să împărtășești aceleași pasiuni...
pentru textul : Orez cu apă dulce dehave a thousand reasons for the above.
pentru textul : Drapeau blanc deand a thousand more!
http://www.youtube.com/watch?v=rtOvBOTyX00
Felicitări pentru cartea ta care va fi prezentată şi mult succes în activitatea literară. Cu prietenie, Ioan.
pentru textul : Lansare de carte decâteva virgule ici-colo, pe la vocative mai ales. (ești un om cu frică de Dumnezeu, Dumitre!)
un treacă-meargă de corectat puțin, lipsește un a.
Înțeleg că avem doi profesori universitari în poveste, dar restul sunt oameni de la sat, aș regionaliza un pic dialogurile.
de exemplu, - Bată-l Dumnezeu să-l bată! - parcă-i prea literar Dumnezeul ăsta pentru un om de la țară.
În povestire, utilizați ca și narator un discurs literar, apoi integrați "ulcică". Poate s-ar acorda mai bine un narator din viața satului sau utilizarea unui "pahar" sau "cană" în loc.
Oricum, dincolo de aceste observații care pot fi subiective, textul are același iz pe care il au toate cele scrise de dumneavoatră. Sunt subiecte pe care eu nu le agreez în mod special pentru că mi se par învechite, scrise și răscrise, cum e viața la sat, dar scriitura dumneavoastră m-a făcut să le citesc cu plăcere. :)
Vă urez succes în continuare!
pentru textul : Aproapelui cu ură 18 despuneti ca am imprumutat o expresie..de la cine? cine a spus/o si eu am preluat/o? cine? comportamentul meu nu este copilaresc, nu merge aici sa ma jigniti apoi indulciti tonul..ati folosit aceasta exrpesie? da? daca nu, cine? emilian pal? stefam ciobanu? cine, doamna, cine? eu percep extrem de subtil nuantele, mai bine decat ati crede ca sunt capabila, cred in poezia mea de asta nu renunt, surse de ispiratie pot fi orice fel de lucruri si de intamplari.. ati spus ca am preluat o exrpresie, inseamna ca cineva a formulat/o inaimtea mea, cine? unde? cum? daca nu aveti argumente e cazul sa va cereti scuze, pentru ca nu permit nimanui sa/si bata joc de ceva aproape sacru pentru mine... mi/ati produs o imensa tristete si nici macar daca ati recunoaste ca nu va apratine formularea , tot nu mi/ati putea reface starea... biserica pitigoilor in acest moment nu mai e titlul unei colectii, nu mai e nimic...
pentru textul : bunica mea a fost o lebădă neagră den-ai incercat niciodata? :)
nici nu stii ce-ai pierdut...
in fine, se pare ca mi-a iesit o oala cu lapte...acru.
pentru textul : Oala cu lapte deRepetiții fără susținere ideatică, un fel de langoare care nu prea se mai "poartă", poate doar finalul mai inedit, deși am o rezervă în general față de chestiile vădit forțate doar pentru un final mai în forță. Cred că trebuia o idee mai generoasă...
pentru textul : S-a întâmplat în sufletul meu deSancho, nu stiu cum sa interpretez afirmatia ta. eu stiu insa cine am fost ieri, cine sunt astazi si ce voi fi maine. curg si eu, incet si cu grija, spre descoperirea descoperita unora si ascunsa altora...
pentru textul : Curgând din ieri, prin astăzi, către mâine deVirgil, e usor neingrijit textul, mai trebuie fiert putin, promit s-arunc si ceva diacritice in oala. Multumesc de critica. Fascinatia microbuselor nu e o coincidenta. Florinel, ma bucur ca ti-a placut. Da, viata nu e dreapta, si e ironic ca am scris eu despre asta, eu am primit prea multe. Dar cred ca si nefericitii scriu despre fericire. Sau nu?
pentru textul : Microbus demai... imi place stilul tau. si la modul subiectiv, ca altfel nu pot s-o iau, te citesc si-mi dai senzatia ca noi doua am putea fi prietene bune, daca am fi puse la aceeasi masa, intr-un pub, intr-o seara, fara laptop, doar bere si treaba aia "Cornish pasty".
un text inchegat, de altfel. bine scris. congrats.
p.s. - mi-e dor de-o proza ca de un vin bun
pentru textul : Steve desi mai zice profetul ca dumnezeu, cand a râs, a facut lumea! apoi s-a dus la teatru in parc si la bancomat. samd ideea nu e nici noua nici rea, dar atitudinea usor teribilista, intru angoasa si tragism inainte de vreme, nu face bine textului. plus aceasta tendinta de a da sentinte "filosofice", in mod declamativ aproape, iarasi nu mi se pare ok. mai bine iei ideea, asa cum apare in final, si ii dai o noua forma, dar mai luminos, mai deschis. o estetica a uratului, data dracului, dar si dracul isi are rasul lui trasnit!
pentru textul : Jeg dePagini