Fiecare poem se naște altfel: uneori e de ajuns o stare, alteori un cuvânt sau un fragment din "ceva".E ca și cum a-i clădi o casă: mulți încep de la fundație, alții de sus în jos. Tu sădești ultimul cuvânt și încep să-i dea treptat lăstare noi iar și iar până când ai un ghiveci miraculos. Biblioteca mea e ca o seră: acolo respiră în voie cărțile tale pe rafturi cuminți înflorind prin întuneric Vocea literelor.
Boabadile, regulamentul si cutuma pe Hermeneia spune ca de obicei un comentariu trebuie sa nu se refere la un alt comentariu sau comentator. Sînt convins ca tu nu ai nici un habar despre cît știu sau nu știu eu despre România. Mă amuză la culme aluziile tale despre ignoranța mea cu privire la nenorocirea majorității spațiului rural din România. De fapt reacția ta îmi și oferă una din explicațiile pentru care nu se schimbă nimic: în adîncul inimii lui românul trăiește o stare de negație perpetuă. Pentru sensibilitatea lui națională aceste realități pur și simplu nu există. Ei bine dragul meu, prima condiție ca să începi cu adevărat să faci curățenie cu adevărat în casă este să accepți cu toată ființa ta că spațiul în care trăiești este copleșit de mizerie. Și că e o mai mare rușine și pagubă să negi asta decît să o recunoști. Și chiar dacă să presupunem prin absurd că toate acestea ar fi neadevăruri crase sînt convins că nimeni nu a distrus nimic făcînd curățenie de două ori. În ce privește San Francisco, am să îți povestesc eu fiindcă plec săptămîna asta într-o vacanță acolo. Evident nu neg că nu există unele zone mai mizerabile pe acolo (așa cum găsești de altfel și în Viena sau Londra) dar dacă o fi așa de împuțit San Francisco tot nu înțeleg de ce are prețurile la hotel cele mai mari din US. Gurile rele zic ca ar fi probabil cea mai mare atracție turistică a Americii. "Dar ce știu eu... I'm just the 600 pounds gorilla in the room." Am să încerc să trag poze. Dacă îmi spui în ce zonă e curiozitatea cu pricina poate îți trimit o poză. Să nu zici tu că sînt eu părtinitor cu America. p.s. Bobadile, văd ca n-ai zis nimic de observația mea cu cerșitul. By the way, acum un an și ceva am întîlnit o țigancă din România cerșind în orășelul-stațiune în care locuim. Am crezut că fac apoplexie. Dar pentru americani era ca o curiozitate turistică. E imposibil să găsești așa ceva aici. Mai ales cu poale lungi. take care.
Finalul - care nu este tocmai un final ci numai un punct de reper - mi-a placut pentru ca se depaseste pe sine, fara a ceda tentatiei paradoxului, spre tragic. Felicitari.
Nu am zis că ai dat "chix", ci doar am enumerat și sugerat ce mai e de lucru (mi-am permis asta în cadrul unui comentariu critic). Acum am văzut cele 5 personaje, fiecare strofă e un fel de monolog și un povestitor care spune "nu voi mai scrie niciodată", ca un fel de leitmotiv. Și mă întreb (și te întreb) oare de ce nu am văzut asta de la prima citire? (Fereastra e una virtuală.) Poezia nu trebuie să aibă o anume conduită, din contra, autorul trebuie să încerce să fie original. Ce am spus nu ține de poezie, ci de psihologie (de perceperea subconștientă a cuvintelor).
Comentariul acesta împreună cu penița de la comentariul anterior sunt valabile. Primul comentariu a fost scris din greșeală, mea culpa, acela urmând să-l fi scris pentrul poemul Epifania după Simion. Îl citesc pe acest autor de multă vreme și sper să nu fie vreo problemă cu acest gen de greșeală. Mulțumesc editorilor și autorului acestui text. Am observat la timp verificându-mi notițele de peste zi. Îmi place să-l citesc pe aalizeei. E felul meu de a-i arăta că nu mă comport precum vecinul lui de la patru. Nu mă deranjeaza aalizeei că-ți scuturi viața peste mine! Conștient este bărbatul din tine precum conștientă de trecerea primăverilor este și femeia ta, Eli, Eli, Primavera, Primavera și așmd– (repetiție des întâlnită în poemele altaiyrene când îi atribuie femeii un nume) Primavera, primavera (dacă-mi permite autorul) te desculță tu, femeie a lui dumnezeu, ce stai ca o stană de piatră, te făcui femeie să te-nmulțești precum Rahila. Fluturi de hârtie, origami , autorul cu siguranță făcea acasă, la mama lui din caietul de dictando dar să-i facă din femeie? Ce bine! Reușește să fie copil - matur și să-și acopere tristețea foarte bine sub un gri liquify și un ceai de busuioc luat drept terapie pentru zilele în care își macină trecerea timpului în bucătăria unui bloc din caritierul de nord. Pe masă “ poetul ar imagina aici un plic”, ceaiul îndulcit, fără timbru, o femeie, câtă adăstare! “Aceasta nu e o chemare e doar o incantație ieftină pentru a înduioșa cititorii”. Oare? Eli, Eli” scrie tu pe mine - un alt toiag, o altă tarana”. Vrei un inceput de viață dragă altaiyr. Totul stă în puterea toiagului tău. Este toiagul pe care te sprijini si cu care scuturi frunze oilor tale, și-i mai dai și alte întrebuințări.” Aruncă-l altaiyr! “El îl aruncă si iată-l un sarpe iute târâtor” Prinde-l! Sa nu-ți fie frică, căci se va întoarce la înfațișarea lui dintâi... ÎNFĂȚIȘAREA LUI DINTÂI... Frumos poem, sincer și studiat cu foarte multă atenție, amănunte din bucătăria sa, mâncarea, peștele- hrana biblică ai spune,dar nu, este asemănarea cu autorul nostru mai degrabă .Carnea trupului său nu mai contează , solzii în schimb îl pun în valoare. Este un poet în adevăratul sens al cuvântului. Este o beție de cuvinte, o fântână fermecată. Poate că toți avem nevoie din când în când de câte un semn și atunci m-am gândit să las și eu aici acest semn lângă scrisoarea ta. Sil VIA
Trebuie să mărturisesc că am citit de două ori comentariul tău şi încă sunt confuz. Am să răspund la unele chestii pe care am pretenţia că le-am pătruns.
"ce de-a personaje real-imaginare" - nu ştiu dacă "personaje". Să spunem, mai degrabă, ipostaze. Nu neapărat ale mele (legat de acest fapt, aş amenda, în genere vorbind, graba de-a confunda eul cu autorul - asta ar insemna că poezia de idei nu mai e posibilă). Si nu sunt multe ipostaze, ci două: a omului prin care se rătăceşte şi a rătăcitorului, deşi pe aceasta din urmă e concentrat textul.
Textul nu este o pleiadă, ci un tot unitar şi stilistic care se derulează logic până si dpdv artistic. Şi nu e vorba de momentul îndrăgostirii - pentru că atunci aş fi scris de rai. :).
Plecând de la prolog - "omul e un loc periculos", totul urmează firesc din perspectiva rătăcitorului prin om: "geneza" (ce se întâmplă când te rătăceşti într-un om - aici e treaba fiecărui cititor de-a dezlega "rătăcirea"), geneză care se lasă cu potop, apoi "frigul", rezultat din umezeală, apoi "îngheţul" şi tot aşa, fiecare fragment fiind susţinut logic, ideatic şi artistic. Partea cu italic aparţine "rătăcitorului" si se vrea un soi de jurnal, iar finalul încheie totul rotund: "omul e un loc periculos (prologul)--> dacă te rătăceşti în el, ajungându-i, târziu, în piept (cuprinsul) --> dacă ai mai urca puţin, ar putea să te scuipe (epilogul).
Concluziv, s-ar putea spune că e o alegoriei a rătăcirii printr-un om, din perspectiva rătăcitorului şi a stărilor acestuia (frigul, canicula, foametea etc).
cred ca inainte sa imi pierd timpul si sa iti ofer un raspuns va trebui sa ne oferi macar o bruma de decenta si sa iti completezi datele biografice si sa pui o fotografie. Asta pentru ca sa stim cu cine avem de a face. Pentru ca de vreme ce poti sa o faci si nu completezi asta, din punctul meu de vedere poti la fel de bine sa fii o clona sau un impostor. In orice caz, o persoana fara identitate, fara fata. Iar tupeul si obraznicia cu care ne tragi pe noi la raspundere este si mai lipsit de bun simt in conditiile acestea. Deci, prezinta-te, fa-te cunoscuta, asa cum fac oamenii civilizati si apoi eventual, in limita timpului vom putea sta de vorba. Deocamdata remediaza-ti problemele de decenta si comenteaza texte. Iar functionarea site-ului las-o pe seama celor care sint indrituiti sa se ocupe de ea. Iar daca ai plingeri cu privire la aspectele tehnice sau administrative exista adrese de email special destinate pentru asa ceva.
Un Iaacov si cu inca un Iaacov fac doi si cu inca un iaacov ai un inceput de scara istoria naste iaacovi pentru ea insasi si pentru ca linia vietii sa nu moara. h
"nici nu mai stiu sa planga sunt alta, voi fi doar cum vreau eu." iata o mostra de nepoezie. pentru ca poate o fi tensiune in adincul tau dar asta nu e fior poetic. nu cred ca enervindu-te convingi pe cineva
mulţumesc pentru comentarii.
Nicodem, te rog să-mi dai voie să nu te cred. vt cine e vlad turburea sau Virgil Titarenco? glumesc fireşte, mulţumesc domnule!
Kalipeto,
am văzut şi eu dar cu siguranţă colega noastră nu asta a vrut să spună.
Un poem de tipul "dar George nu mai vine" poate ca ar trebui imbracata ideea intr-o alta forma. Genul acesta de metaforizare pe care am mai numit-o si cu alta ocazie "in serie" parca nu mai suna bine, ma rog, cel putin mie nu imi mai suna bine. Oricum, daca e sa schimbam doar pe ici, pe colo (vorba lui nenea Iancu) atunci musai ar trebui asa: 1/ "Mai scârțâie încă fântâna, dar n-au mai înflorit de atunci nuferi pe Jiu" - de cand, de atunci? 2/ "Ne-au plecat pe rând toate bunicile care știau să toarcă și să parfumeze merele coapte" - nu stiu daca e important sa specifici ca acele bunici au plecat "pe rand" sau "toate deodata", cred ca mai important este sa elimini confuzia din conjunctia "care stiau sa toarca si sa parfumeze merele coapte" Ma rog, merita rescris, parerea mea. Andu. P.S. Te rog sa-mi confirmi primirea premiului, scuze de micul off-topic dar nu ai raspuns la mail.
Trecand peste unele pasajele amuzante, voi spune doar atat: sunt destui poeti care scriu f bine in stil clasic: Adrian Erbiceanu, Adrian Munteanu, Horia Zilieru, Ioan Peia... Este mult mai greu sa scrii cu rima, chiar daca la prima vedere pare facil, ca o simpla expunere de cuvinte. Este foarte greu sa armonizezi sentimentele, cuvintele, ritmul, rima, ideea, sensurile. De fapt, poezia cu rima nu trebuie sa te chinui sa o scrii. Ea vine sau nu vine deloc. Ai cateva minute la dispozitie sa o prinzi de mijloc si sa o dansezi.... Dupa ce ai dansat-o, o iei la intrebari... Secretul poeziei in vers alb este insasi poezia in stil clasic, abecedarul oricarui mare poet. Pentru ca si versul alb are nevoie de ritm si de rima interioara. Numai bine.
poate am reactionat un pic impulsiv, insa oricine ar sari ca ars daca ar fi acuzat pe nedrept; si alina manole, nu te scoti daca schimbi discursu', nu am greseli gramaticale si gata. eu insumi am notat cu 1 texte cu "nostrii" si alte ciudatenii. si inca o data, nu ma invinovati pe mine pentru notele juriului. de la o domnisoara respectabila de virsta ta ma asteptam la mai multa intelepciune (eu is copilu' teribil al sitului! haha). hai s-o incheiem cu toate speculatiile si injuriile astea nefondate
If I could, I would dance on this music inside your poetry. I think it's your best poem that I read until now. And i read enough for saying that. I'm feeling in a dream in black and white, but a strange purple (rain?) spot - like in flash - is passing thorugh my memory: is no time for a "stenographic sunset", but: "an antropomorphic indian dance of pure dreams inside one midnight if we didn't know we could dream would we dream?" I think is true: we would even if we would never know. Because the unconscious is reacher than our conscious mind. Congratulations for this poetry.
de ce poemul a fost incadrat la cutia cu nisip? e un poem reusit si ca prozodie dar si ca forma. intr-o eventuala publicare de carte poate fi asezat nu sub forma aceasta de naiuri ci sub o forma de triunghiuri. mie imi place, poate doar cuvantul de la sfarsit "nada" putea fi "nimic", (sau altceva, iertat, spre exemplu). o mica schimbare cum ar fi:
zambesc, nu ma supar.
un comentariu simiral am primit si pe Agonia. aceeasi plasare a textului de aici "sub nivelul meu". numai ca acest nivel nu e masurabil, precum cel al marii. si, in al doilea rand, dar nu mai putin important, eu nu sunt in competitie cu nimeni, cu atat mai putin cu mine insami. stiu, educatia americana, educatia moderna in sensul larg al cuvantului sustine ca TREBUIE sa fii...sa "te autodepasesti", "sa progresezi"...etc. Eu ma simt bine in lumea mea, una care, fara a refuza "valorile noi", prefera sa nu le forteze.
revenind la text: fireste ca il puteam face agreabil, ca il puteam imbogati, inlori... nimic mai usor. dar aceste artificii ar fi fost la antipodul ideii pe care el, asa modest cum este, incearca sa o aduca in atentia cititorului. si-atunci, la ce bun?
Adrian, intotdeauna am luat ca pe un un compliment comentariile tale literare. avand in vedere ca bustrofedonul este un "fel de scriere foarte veche în care rândurile mergeau fără discontinuități de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga", intrebarea ta pare confuza din punct de vedere geometric.
Citind acest fragment nu am putut să nu fac asemănarea cu Paulo Coelho, prin “Jurnalul unui mag”. Drumul fiarei este drumul interior al omului în lupta cu sinele. Fiecare duce cu el o fiară, un animal odios şi asta e bine pentru că lupta trebuie să se dea între două personaje (egoul).
„Scăpase lancea din mâini în lucerna ce se făcea tot mai albastră, foșnind sub nările fiarei.”
„Își crezuse pieptul o scorbură seacă”
Moartea aici nu este vizibilă, licornul se întoarce şi se face nevăzut. Doar se anunţă durerea „el o privea, cu genunchii înfipți în pământul inert, cu bărbia căzută în piept ce nu mai putea ridica privirea.”, dar imediat apare suprimarea ei prin metafizica „un abur alb înaintând lent dinspre râu”.
Aburul alb al cunoaşterii, al purificării – „îndreptându-și spinarea”, nu ezită să renască, “se ridică” şi se face nevăzut...
Deosebit de adânc finalul.
Dragul meu, bănuiesc că îți dai seama că părerea asta despre clasamentul "Cele mai citite texte" rămîne doar părerea ta. Indiferent de ce consideri tu sau altcineva, acestea sînt cele mai citite texte pe Hermeneia, evident în ultimele zile. Senzația mea este că e de la sine înțeles asta. Dar sînt convins că și tu știai asta. Numai că nu ți-a picat ție bine că textul ăsta (așa nereușit în opinia ta) a ajuns atît de citit. Dar evident că asta nu e ceva ce poți controla tu. Oamenii citesc ce vor și ce le place. Asta nu înseamnă că este vorba de cele mai bune texte. Este vorba doar de un clasament de popularitate. Pur și simplu.
Marina, ai ceva dreptate cu DUNE, sunt un mare fan al hexalogiei. Se poate ca atmosfera sa ma fi contaminat demult si sa rabufneasca acum subliminal. De fapt eu am simtit acest poem ca pe o parabola fara morala, ca pe o metafora a vietii, in care fiecare element (vulpea, aldebaran, sandaua, scorpionul, ghulul, cobra, barcana, etc) are valoare de simbol pentru aventurile umane prin fiintare. De ce e neplacuta acea legatura: timpul aorist? Daca mi-ai indica, as schimba. Multumesc pentru aviz.
Virgil, nu cred că Alina este proastă, după cum nici tu nu crezi asta!
Alina, apreciez comentariul tău oriunde sub textele mele. Și tu știi asta.
Acum, pentru că știți că vă respect pe amândoi ca oameni și scriitori, vă rog să îmi lăsați mie ultimul cuvânt sub acest text. Iar acesta este: Mulțumesc, oameni dragi!
sebi, la hitchcock nu m-am gandit deloc, iar acum nu ma mai pot desprinde de imaginile alea.
finalul a fost cinstit, e chiar un regret acolo. si e fain ca a avut un impact asupra ta, cand se pierd atatea poezii prin necitire, i-ai dat o sansa.
oana, stii cum e cand mergi uneori pe strada, vezi un chip si te opresti brusc intrebandu-te daca il stii, de ce te-a frapat. cam asa m-am oprit eu acum. a fost o vreme cand la trezire aveam impresia ca pierd ceva, un soi de cheie existentiala care nu-i decat acolo, in starea de vis. interesanta intuitie ai avut. multumesc ca-mi esti prin preajma.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Fiecare poem se naște altfel: uneori e de ajuns o stare, alteori un cuvânt sau un fragment din "ceva".E ca și cum a-i clădi o casă: mulți încep de la fundație, alții de sus în jos. Tu sădești ultimul cuvânt și încep să-i dea treptat lăstare noi iar și iar până când ai un ghiveci miraculos. Biblioteca mea e ca o seră: acolo respiră în voie cărțile tale pe rafturi cuminți înflorind prin întuneric Vocea literelor.
pentru textul : Poemul e zidit în insonor deBoabadile, regulamentul si cutuma pe Hermeneia spune ca de obicei un comentariu trebuie sa nu se refere la un alt comentariu sau comentator. Sînt convins ca tu nu ai nici un habar despre cît știu sau nu știu eu despre România. Mă amuză la culme aluziile tale despre ignoranța mea cu privire la nenorocirea majorității spațiului rural din România. De fapt reacția ta îmi și oferă una din explicațiile pentru care nu se schimbă nimic: în adîncul inimii lui românul trăiește o stare de negație perpetuă. Pentru sensibilitatea lui națională aceste realități pur și simplu nu există. Ei bine dragul meu, prima condiție ca să începi cu adevărat să faci curățenie cu adevărat în casă este să accepți cu toată ființa ta că spațiul în care trăiești este copleșit de mizerie. Și că e o mai mare rușine și pagubă să negi asta decît să o recunoști. Și chiar dacă să presupunem prin absurd că toate acestea ar fi neadevăruri crase sînt convins că nimeni nu a distrus nimic făcînd curățenie de două ori. În ce privește San Francisco, am să îți povestesc eu fiindcă plec săptămîna asta într-o vacanță acolo. Evident nu neg că nu există unele zone mai mizerabile pe acolo (așa cum găsești de altfel și în Viena sau Londra) dar dacă o fi așa de împuțit San Francisco tot nu înțeleg de ce are prețurile la hotel cele mai mari din US. Gurile rele zic ca ar fi probabil cea mai mare atracție turistică a Americii. "Dar ce știu eu... I'm just the 600 pounds gorilla in the room." Am să încerc să trag poze. Dacă îmi spui în ce zonă e curiozitatea cu pricina poate îți trimit o poză. Să nu zici tu că sînt eu părtinitor cu America. p.s. Bobadile, văd ca n-ai zis nimic de observația mea cu cerșitul. By the way, acum un an și ceva am întîlnit o țigancă din România cerșind în orășelul-stațiune în care locuim. Am crezut că fac apoplexie. Dar pentru americani era ca o curiozitate turistică. E imposibil să găsești așa ceva aici. Mai ales cu poale lungi. take care.
pentru textul : reporter în războiul din absurdistan deplăcerea este de partea mea.sper să mă acomodez uşor.mulţumesc pentru urări.
pentru textul : o privire grabnică asupra trupului tău deReuşit finalul textului:
"purtătorii
de întuneric în vene"
Iată de ce poeţii sunt cei mai norocoşi oameni.
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. deFinalul - care nu este tocmai un final ci numai un punct de reper - mi-a placut pentru ca se depaseste pe sine, fara a ceda tentatiei paradoxului, spre tragic. Felicitari.
pentru textul : Pentru că... deNu am zis că ai dat "chix", ci doar am enumerat și sugerat ce mai e de lucru (mi-am permis asta în cadrul unui comentariu critic). Acum am văzut cele 5 personaje, fiecare strofă e un fel de monolog și un povestitor care spune "nu voi mai scrie niciodată", ca un fel de leitmotiv. Și mă întreb (și te întreb) oare de ce nu am văzut asta de la prima citire? (Fereastra e una virtuală.) Poezia nu trebuie să aibă o anume conduită, din contra, autorul trebuie să încerce să fie original. Ce am spus nu ține de poezie, ci de psihologie (de perceperea subconștientă a cuvintelor).
pentru textul : Cuvinte în repetiție deda, Aranca, ai avut dreptate. sper ca acum sa fie totul ok. da/mi semn daca nu este astfel.
pentru textul : Altă rugă în Grădina Ghetsimani deasocieri reusite de imagini ce contrasteaza puternic. un poem experiment, ca un tablou modernist.
pentru textul : peisaj transcendent deComentariul acesta împreună cu penița de la comentariul anterior sunt valabile. Primul comentariu a fost scris din greșeală, mea culpa, acela urmând să-l fi scris pentrul poemul Epifania după Simion. Îl citesc pe acest autor de multă vreme și sper să nu fie vreo problemă cu acest gen de greșeală. Mulțumesc editorilor și autorului acestui text. Am observat la timp verificându-mi notițele de peste zi. Îmi place să-l citesc pe aalizeei. E felul meu de a-i arăta că nu mă comport precum vecinul lui de la patru. Nu mă deranjeaza aalizeei că-ți scuturi viața peste mine! Conștient este bărbatul din tine precum conștientă de trecerea primăverilor este și femeia ta, Eli, Eli, Primavera, Primavera și așmd– (repetiție des întâlnită în poemele altaiyrene când îi atribuie femeii un nume) Primavera, primavera (dacă-mi permite autorul) te desculță tu, femeie a lui dumnezeu, ce stai ca o stană de piatră, te făcui femeie să te-nmulțești precum Rahila. Fluturi de hârtie, origami , autorul cu siguranță făcea acasă, la mama lui din caietul de dictando dar să-i facă din femeie? Ce bine! Reușește să fie copil - matur și să-și acopere tristețea foarte bine sub un gri liquify și un ceai de busuioc luat drept terapie pentru zilele în care își macină trecerea timpului în bucătăria unui bloc din caritierul de nord. Pe masă “ poetul ar imagina aici un plic”, ceaiul îndulcit, fără timbru, o femeie, câtă adăstare! “Aceasta nu e o chemare e doar o incantație ieftină pentru a înduioșa cititorii”. Oare? Eli, Eli” scrie tu pe mine - un alt toiag, o altă tarana”. Vrei un inceput de viață dragă altaiyr. Totul stă în puterea toiagului tău. Este toiagul pe care te sprijini si cu care scuturi frunze oilor tale, și-i mai dai și alte întrebuințări.” Aruncă-l altaiyr! “El îl aruncă si iată-l un sarpe iute târâtor” Prinde-l! Sa nu-ți fie frică, căci se va întoarce la înfațișarea lui dintâi... ÎNFĂȚIȘAREA LUI DINTÂI... Frumos poem, sincer și studiat cu foarte multă atenție, amănunte din bucătăria sa, mâncarea, peștele- hrana biblică ai spune,dar nu, este asemănarea cu autorul nostru mai degrabă .Carnea trupului său nu mai contează , solzii în schimb îl pun în valoare. Este un poet în adevăratul sens al cuvântului. Este o beție de cuvinte, o fântână fermecată. Poate că toți avem nevoie din când în când de câte un semn și atunci m-am gândit să las și eu aici acest semn lângă scrisoarea ta. Sil VIA
pentru textul : tablou din cartierul de nord deTrebuie să mărturisesc că am citit de două ori comentariul tău şi încă sunt confuz. Am să răspund la unele chestii pe care am pretenţia că le-am pătruns.
"ce de-a personaje real-imaginare" - nu ştiu dacă "personaje". Să spunem, mai degrabă, ipostaze. Nu neapărat ale mele (legat de acest fapt, aş amenda, în genere vorbind, graba de-a confunda eul cu autorul - asta ar insemna că poezia de idei nu mai e posibilă). Si nu sunt multe ipostaze, ci două: a omului prin care se rătăceşte şi a rătăcitorului, deşi pe aceasta din urmă e concentrat textul.
Textul nu este o pleiadă, ci un tot unitar şi stilistic care se derulează logic până si dpdv artistic. Şi nu e vorba de momentul îndrăgostirii - pentru că atunci aş fi scris de rai. :).
Plecând de la prolog - "omul e un loc periculos", totul urmează firesc din perspectiva rătăcitorului prin om: "geneza" (ce se întâmplă când te rătăceşti într-un om - aici e treaba fiecărui cititor de-a dezlega "rătăcirea"), geneză care se lasă cu potop, apoi "frigul", rezultat din umezeală, apoi "îngheţul" şi tot aşa, fiecare fragment fiind susţinut logic, ideatic şi artistic. Partea cu italic aparţine "rătăcitorului" si se vrea un soi de jurnal, iar finalul încheie totul rotund: "omul e un loc periculos (prologul)--> dacă te rătăceşti în el, ajungându-i, târziu, în piept (cuprinsul) --> dacă ai mai urca puţin, ar putea să te scuipe (epilogul).
Concluziv, s-ar putea spune că e o alegoriei a rătăcirii printr-un om, din perspectiva rătăcitorului şi a stărilor acestuia (frigul, canicula, foametea etc).
pentru textul : Primul infern deCând restaurăm poze, nu restaurăm şi năsucuri, nu ridicăm pomeţişori, nu îndepărtăm riduri, nu? Că unii mai restaurează şi aşa...
Meserie. Congrat!
pentru textul : restaurare poze vechi decred ca inainte sa imi pierd timpul si sa iti ofer un raspuns va trebui sa ne oferi macar o bruma de decenta si sa iti completezi datele biografice si sa pui o fotografie. Asta pentru ca sa stim cu cine avem de a face. Pentru ca de vreme ce poti sa o faci si nu completezi asta, din punctul meu de vedere poti la fel de bine sa fii o clona sau un impostor. In orice caz, o persoana fara identitate, fara fata. Iar tupeul si obraznicia cu care ne tragi pe noi la raspundere este si mai lipsit de bun simt in conditiile acestea. Deci, prezinta-te, fa-te cunoscuta, asa cum fac oamenii civilizati si apoi eventual, in limita timpului vom putea sta de vorba. Deocamdata remediaza-ti problemele de decenta si comenteaza texte. Iar functionarea site-ului las-o pe seama celor care sint indrituiti sa se ocupe de ea. Iar daca ai plingeri cu privire la aspectele tehnice sau administrative exista adrese de email special destinate pentru asa ceva.
pentru textul : make-up atras în spirala ADN-ului deUn Iaacov si cu inca un Iaacov fac doi si cu inca un iaacov ai un inceput de scara istoria naste iaacovi pentru ea insasi si pentru ca linia vietii sa nu moara. h
pentru textul : Cei trei Iacob deare, totusi, cineva o idee pentru un titlu mai potrivit poemului asta?
pentru textul : urâtă şi liberă. cursa de şoareci deHepl!
"nici nu mai stiu sa planga sunt alta, voi fi doar cum vreau eu." iata o mostra de nepoezie. pentru ca poate o fi tensiune in adincul tau dar asta nu e fior poetic. nu cred ca enervindu-te convingi pe cineva
pentru textul : reborn demulţumesc pentru comentarii.
pentru textul : îngeri şi marmeladă deNicodem, te rog să-mi dai voie să nu te cred. vt cine e vlad turburea sau Virgil Titarenco? glumesc fireşte, mulţumesc domnule!
Kalipeto,
am văzut şi eu dar cu siguranţă colega noastră nu asta a vrut să spună.
Un poem de tipul "dar George nu mai vine" poate ca ar trebui imbracata ideea intr-o alta forma. Genul acesta de metaforizare pe care am mai numit-o si cu alta ocazie "in serie" parca nu mai suna bine, ma rog, cel putin mie nu imi mai suna bine. Oricum, daca e sa schimbam doar pe ici, pe colo (vorba lui nenea Iancu) atunci musai ar trebui asa: 1/ "Mai scârțâie încă fântâna, dar n-au mai înflorit de atunci nuferi pe Jiu" - de cand, de atunci? 2/ "Ne-au plecat pe rând toate bunicile care știau să toarcă și să parfumeze merele coapte" - nu stiu daca e important sa specifici ca acele bunici au plecat "pe rand" sau "toate deodata", cred ca mai important este sa elimini confuzia din conjunctia "care stiau sa toarca si sa parfumeze merele coapte" Ma rog, merita rescris, parerea mea. Andu. P.S. Te rog sa-mi confirmi primirea premiului, scuze de micul off-topic dar nu ai raspuns la mail.
pentru textul : Scrisoare deTrecand peste unele pasajele amuzante, voi spune doar atat: sunt destui poeti care scriu f bine in stil clasic: Adrian Erbiceanu, Adrian Munteanu, Horia Zilieru, Ioan Peia... Este mult mai greu sa scrii cu rima, chiar daca la prima vedere pare facil, ca o simpla expunere de cuvinte. Este foarte greu sa armonizezi sentimentele, cuvintele, ritmul, rima, ideea, sensurile. De fapt, poezia cu rima nu trebuie sa te chinui sa o scrii. Ea vine sau nu vine deloc. Ai cateva minute la dispozitie sa o prinzi de mijloc si sa o dansezi.... Dupa ce ai dansat-o, o iei la intrebari... Secretul poeziei in vers alb este insasi poezia in stil clasic, abecedarul oricarui mare poet. Pentru ca si versul alb are nevoie de ritm si de rima interioara. Numai bine.
pentru textul : Un fel de poezie despre un fel de dragoste... depoate am reactionat un pic impulsiv, insa oricine ar sari ca ars daca ar fi acuzat pe nedrept; si alina manole, nu te scoti daca schimbi discursu', nu am greseli gramaticale si gata. eu insumi am notat cu 1 texte cu "nostrii" si alte ciudatenii. si inca o data, nu ma invinovati pe mine pentru notele juriului. de la o domnisoara respectabila de virsta ta ma asteptam la mai multa intelepciune (eu is copilu' teribil al sitului! haha). hai s-o incheiem cu toate speculatiile si injuriile astea nefondate
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” deIf I could, I would dance on this music inside your poetry. I think it's your best poem that I read until now. And i read enough for saying that. I'm feeling in a dream in black and white, but a strange purple (rain?) spot - like in flash - is passing thorugh my memory: is no time for a "stenographic sunset", but: "an antropomorphic indian dance of pure dreams inside one midnight if we didn't know we could dream would we dream?" I think is true: we would even if we would never know. Because the unconscious is reacher than our conscious mind. Congratulations for this poetry.
pentru textul : saxophone dede ce poemul a fost incadrat la cutia cu nisip? e un poem reusit si ca prozodie dar si ca forma. intr-o eventuala publicare de carte poate fi asezat nu sub forma aceasta de naiuri ci sub o forma de triunghiuri. mie imi place, poate doar cuvantul de la sfarsit "nada" putea fi "nimic", (sau altceva, iertat, spre exemplu). o mica schimbare cum ar fi:
un deget scheletic
scrijelea in
tarana
nimic
doar o parere.
pentru textul : sincopă depornind de la poezie, faci poezie.
"pentru că în spatele urii stă dragostea". întrebarea este: mai ştie cineva să iubească pe măsura urii?!
te aştept, Dorine, cu "brânduşele" tale...
pentru textul : Lumi secundare dezambesc, nu ma supar.
pentru textul : amărui deun comentariu simiral am primit si pe Agonia. aceeasi plasare a textului de aici "sub nivelul meu". numai ca acest nivel nu e masurabil, precum cel al marii. si, in al doilea rand, dar nu mai putin important, eu nu sunt in competitie cu nimeni, cu atat mai putin cu mine insami. stiu, educatia americana, educatia moderna in sensul larg al cuvantului sustine ca TREBUIE sa fii...sa "te autodepasesti", "sa progresezi"...etc. Eu ma simt bine in lumea mea, una care, fara a refuza "valorile noi", prefera sa nu le forteze.
revenind la text: fireste ca il puteam face agreabil, ca il puteam imbogati, inlori... nimic mai usor. dar aceste artificii ar fi fost la antipodul ideii pe care el, asa modest cum este, incearca sa o aduca in atentia cititorului. si-atunci, la ce bun?
uite si penita. :)
pentru textul : reportaj despre pantofii roşii ai Anei deAdrian, intotdeauna am luat ca pe un un compliment comentariile tale literare. avand in vedere ca bustrofedonul este un "fel de scriere foarte veche în care rândurile mergeau fără discontinuități de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga", intrebarea ta pare confuza din punct de vedere geometric.
pentru textul : portret în bustrofedon deCitind acest fragment nu am putut să nu fac asemănarea cu Paulo Coelho, prin “Jurnalul unui mag”. Drumul fiarei este drumul interior al omului în lupta cu sinele. Fiecare duce cu el o fiară, un animal odios şi asta e bine pentru că lupta trebuie să se dea între două personaje (egoul).
pentru textul : Fiara de„Scăpase lancea din mâini în lucerna ce se făcea tot mai albastră, foșnind sub nările fiarei.”
„Își crezuse pieptul o scorbură seacă”
Moartea aici nu este vizibilă, licornul se întoarce şi se face nevăzut. Doar se anunţă durerea „el o privea, cu genunchii înfipți în pământul inert, cu bărbia căzută în piept ce nu mai putea ridica privirea.”, dar imediat apare suprimarea ei prin metafizica „un abur alb înaintând lent dinspre râu”.
Aburul alb al cunoaşterii, al purificării – „îndreptându-și spinarea”, nu ezită să renască, “se ridică” şi se face nevăzut...
Deosebit de adânc finalul.
Dragul meu, bănuiesc că îți dai seama că părerea asta despre clasamentul "Cele mai citite texte" rămîne doar părerea ta. Indiferent de ce consideri tu sau altcineva, acestea sînt cele mai citite texte pe Hermeneia, evident în ultimele zile. Senzația mea este că e de la sine înțeles asta. Dar sînt convins că și tu știai asta. Numai că nu ți-a picat ție bine că textul ăsta (așa nereușit în opinia ta) a ajuns atît de citit. Dar evident că asta nu e ceva ce poți controla tu. Oamenii citesc ce vor și ce le place. Asta nu înseamnă că este vorba de cele mai bune texte. Este vorba doar de un clasament de popularitate. Pur și simplu.
pentru textul : fericirea II deMarina, ai ceva dreptate cu DUNE, sunt un mare fan al hexalogiei. Se poate ca atmosfera sa ma fi contaminat demult si sa rabufneasca acum subliminal. De fapt eu am simtit acest poem ca pe o parabola fara morala, ca pe o metafora a vietii, in care fiecare element (vulpea, aldebaran, sandaua, scorpionul, ghulul, cobra, barcana, etc) are valoare de simbol pentru aventurile umane prin fiintare. De ce e neplacuta acea legatura: timpul aorist? Daca mi-ai indica, as schimba. Multumesc pentru aviz.
pentru textul : am privit în ochii cobrei deVirgil, nu cred că Alina este proastă, după cum nici tu nu crezi asta!
pentru textul : îngeri sub cărămizi deAlina, apreciez comentariul tău oriunde sub textele mele. Și tu știi asta.
Acum, pentru că știți că vă respect pe amândoi ca oameni și scriitori, vă rog să îmi lăsați mie ultimul cuvânt sub acest text. Iar acesta este: Mulțumesc, oameni dragi!
sebi, la hitchcock nu m-am gandit deloc, iar acum nu ma mai pot desprinde de imaginile alea.
finalul a fost cinstit, e chiar un regret acolo. si e fain ca a avut un impact asupra ta, cand se pierd atatea poezii prin necitire, i-ai dat o sansa.
oana, stii cum e cand mergi uneori pe strada, vezi un chip si te opresti brusc intrebandu-te daca il stii, de ce te-a frapat. cam asa m-am oprit eu acum. a fost o vreme cand la trezire aveam impresia ca pierd ceva, un soi de cheie existentiala care nu-i decat acolo, in starea de vis. interesanta intuitie ai avut. multumesc ca-mi esti prin preajma.
pentru textul : Gheţari dePagini