Cu plăcere, îmi place introducerea comului, nu pot să spun decât Amin!. Pentru că mult adevăr conţine. Iar în ce priveşte talentul, stai liniştit, cam mulţi de pe aici ar trebui să facă şi coadă după tine.
P.S. Peniţa ai primit-o pentru stil, conţinut, talent şi cu ocazia "serbării roadelor". Ştii de la cine. Mă bucur că ai intuit şi efectul. Era previzibil. Un lucru este cert. E multă pâine neagră de mâncat pentru a fi poet veritabil. Pe cărarea îngustă. Dar întotdeauna în luptă vor fi cel puţin doi. Până la şapte mii. Dar se vor vedea toate acestea "când se vor citi numele".

eu am curajul deocamdată mă limitez doar la a-ți spune că, în general, poezia narativă, pliată pe realismul american, respinge acel concept de scoatere în evidență a emoției prin filonul liric unanim acceptat (specific, de pildă, șaizeciștilor, și nu numai) metafora este a întregului și se urmărește creșterea graduală a intensității mesajului prin metaforă înțelegând respingerea genitivelor sau a acceselor liricoide nejustificate în context putem dezvolta ideea, deși nu sunt un bun teoretician mulțumesc pentru vizită

pana una alta, bine ai venit pe hermeneia...

Adrian, nu pot sa pun fecioara cu litera mare pentru ca in textul biblic e cu litera mica. La noi, evanghelicii, emfaza nu se pune pe fecioara ci pe Fiu. fecioara nu este un nume, de fapt.

"Toate aceste lucruri s-au intamplat ca sa se implineasca ce vestise Domnul prin proorocul care zice: "iata, fecioara va fi insarcinata, va naste un Fiu, si-I vor pune numele Emanuel" care, talmacit, inseamna: "Dumnezeu este cu noi." (Matei 1:22 si 23), care isi are corespondent in Isaia 7:14

despre restul, opinii. imi pare rau ca nu pot sta mai mult pe computer acum. sint pe fuga.

Marina, e o frumusețe stranie aici așa cum te trezești într-o dimineață și lumea pare altfel, un ghemotoc in care incerci să te regăsești și să te descompui: "seul le silence des mots foncés hâche ce matin entier" E acompaniată superb poezia de muzicalitatea limbii franceze și imaginea distorsionata ...paranormal în foto.

emoţia nu se poate măsura în cuvinte.
tac , apreciez şi învăţ.
mi-ar fi părut rău să pierd un asemenea poem.
felicitări!

Crăciun în tihnă ție familiei tale utilizatorilor și vizitatorilor acestui site. Doamne ajută.

mulțumesc Maria. La această melodie făceam aluzie în finalul textului http://hermeneia.com/content/o_noapte_preasfintita_0. În românește melodia Silent Night, Holy Night (sau cum este cunoscută în originalul german - "Stille Nacht, heilige Nacht") poartă numele „O Noapte Preasfințită” și face parte din tradițiile imnologice ale bisericilor neoprotestante sau reformate deși inițial cred că a fost cîntată ca și colind într-o biserică catolică - Nikolaus-Kirche din Obendorf, Austria în noaptea de 23 decembrie a anului 1818.

doar de o recomandare, dacă vrei să te reprezite textul ca poezie e ok.

Excelent text, savuros, plin de o ironie amară foarte bine dozată. Îl gust, cu atât mai mult cu cât şi pe mine "zeloţii" lui Iliescu, pe vremea când conducea el "destinele tineretului român", m-au determinat să-mi tund admirabila chică de poet. Rememorez, legat de aceasta, două episoade, precizând că faptele se petreceau în 1969, scopul fiind acela de a înăbuşi în faşă influenţa evenimentelor din 68, din Franţa. Pe străzi umblau comandouri alcătuite, chipurile, din muncitori, care acostau tinerii cu plete şi-i duceau în frizerii, unde erau tunşi extrem de sever. Tot aşa, tipii cu barbă erau raşi. Un asemenea grup a intrat în holul Facultăţii de Limba şi Literatura Română şi, la un moment dat, cum pe scări cobora profesorul de lingvistică Emanuel Vasiliu, pe care nu l-am văzut niciodată altfel decât cu o simpatică bărbuţă, cerberii l-au apucat, ca odinioară oamenii lui Brâncoveanu pe cuviosul (dar oarecum culpabilul) Antim, cu scopul de a-l duce să-i taie barba. În zadar protesta omul că are poza în buletin cu barbă. Au sărit câţiva studenţi şi l-au salvat.
Al doile episod e legat de tânărul, pe atunci, poet Adrian Păunescu. La Facultatea de Română funcţiona cenaclul Junimea (condus de George Ivaşcu), în care Păunescu era lider de opinie. Se impunea nu doar prin fermitatea intervenţiilor, dar şi prin vocea tunătoare (utilizată, mai apoi, la Cenaclul Flacăra), ca şi prin chica enormă. Deodată, la şedinţa desfăşurată în luna dedicată de Partid (re)educării tinerilor cu tendinţe suspecte, Păunescu a apărut tuns frumos, stârnind, la intrarea în amfiteatrul Odobescu (şedinţa începuse), râsete semnificative. "Trebuie să ne conformăm...", a zâmbit confuz şi cu jenă autorul "Mieilor primi". Adevărul era că mai bine te duceai singur la frizerie, ca să te tunzi acceptabil (ceea ce am făcut, cu durere, şi eu). Dacă te prindeau ăia, erai tuns aproape zero. Acţiunea punitivă a durat cam vreo lună, apoi s-a renunţat.
Am şi alte amintiri, mai dureroase. Inclusiv trecerea tatălui meu pe la Canal. Dar eu am rămas aici, în România. Fiul meu, însă, nu. Se află în Quebec, unde scoate un mensual pentru imigranţi: "Les imigrants de la Capitale".

somnul numai cu luntraşul are treabă! îmi place finalul acesta conotativ. strofa mediană este super. se pare că şi tu ai o trusă de ustensile de scris care face minuni. treaba cu halucinaţiile - şi cred că intenţionat ai scris "haluginaţii", ca să vedem ce ţi se întâmplă - de la iele ţi se trage, cu siguranţă. şi ştii ceva? tocmai pentru că ai spus "Midnight taboo" am fost curioasă, na! şi mi-a plăcut peste ce am dat...

Marina Nicolaev, am citit comentriul tău de mai multe ori, cred că este o apriecere care face cât 10 penițe deși n-am primit nici o pență pentru acest haiku care te-a dus cu gândul la marele maestru Matsuo Basho. Sărut mâinile pentru aceste valoroase cuvinte care vor apărea într-o zi pe paginile unei cărți. Cu respect Djamal

Privirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine

Mulţumesc pentru citire, opinie şi încurajare. Am corectat unele greşeli.