Daca Vlad a creat imaginea inspirandu-se din acel poem, eu imi retrag afirmatia. Imi cer scuze si pentru greseala plesnitului. Mi s-a parut doar ca imaginea nu este in ton cu cersitul. Cei doi sportivi sugereaza cu totul altceva, o motivatie, un elan.

e o proiectie intr-o perspectiva la un singur punct de fuga unde liniile de cale ferata se unesc undeva intr-un punct virtual unde au mirosul matasos al traverselor... desi titlul e atit de fascinant, ti-as putea spune ca moartea e departe de a fi inmiresmata, e doar un cumul ai infringerilor...nu inseamna ca nu imi place aceasta coloratura olfactiva ce o atribui mortii...in final, e o parte indubitabila din noi, poate partea de inceput si nu de sfirsit... finalul are ceva apoteotic: "atunci Magister ludi mi-a arătat moartea, moartea înmiresmată ridicându-se ca un dirijabil luminiscent cu blana ca fosforul lucind ca display-urile cu plasmă era înspăimântător de frumoasă și ne privea mângâia mielul ucis îi lingea blana cruntă de sânge." poate de cele mai multe ori, moartea se ridica dintre noi in acest mod, sau poate noi o ridicam la fileu... cred ca e mica eroare de redactare "se vedeau tramvaiale". tendinta mea spre perfectionism poate pare maladiva, dar intr-o redactie se numeste altfel...si aici, cred ca sintem nu numai intr-un cenaclu virtual cit si intr-o redactie virtuala.

COABITÁRE s.f. Faptul de a coabita; conviețuire; coabitație. [ Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Cuvântul «cohabita» nu a fost găsit, dar am găsit următoarele cuvinte apropiate:
coabita (1 coabitez) | coabita (1 coabit)

domnule Antal, bucuros de trecere, mulţumiri şi "sărbători fericite."

eu as fi ales ca titlu "puii de frig" si cam atat. iar cu trandafirul ala ar fi trebuit sa rosesti ceva.

Maia Cusco, bună seara! Voi fi cât se poate de scurt:

1."bănuiala mea e că doamna Lucreţia nu a activat prea mult în mediul virtual, sau cel puţin nu într-un spaţiu cu pretenţii."

Aceasta nu poate fi o scuză. Fiecare user are posibilitatea şi obligaţia să se intereseze despre cum funcţionează un spaţiu. Şi mai ales, să citească regulamentul. Există şi un text cu răspunsuri la întrebări frecvente, la care se ajunge foarte, foarte uşor, de pe prima pagină.

2. "cred că era mai elegant să faceţi trimitere la regulamentul site-ului şi să amintiţi că există persoane care chiar citesc cu atenţie detaliile biografice - şi pun preţ pe ele - decît să lansaţi cuvinte precum "greşeli jenante. în plus comentariile nu se referă neapărat la text, puteau fi la fel de bine trimise într-un email, fie şi cu titlu de avertisment, doar aveţi adresele tuturor membrilor într-o bază de date."

Hermeneia funcţionează pe baza unui algoritm prestabilit de directorul şi membrii consiliului Hermeneia. Bineînţeles că sugestiile sunt binevenite, dar nu în acest mod, puţin arţăgos. De dragul discuţiei, să ne gândim cât timp s-ar pierde pentru a face mail-uri de fiecare dată când trebuie comunicate lucruri minore, tehnice sau despre regulament. Nu e mai bine ca acel timp să-l investim în comentarii şi în validarea textelor?
Cred că şi adresa oficiului Hermeneia se poate afla. Având în vedere că însuşi comentariul tău nu are nicio legătură cu textul, dar este postat aici, pot să te întreb de ce ne pretinzi nouă practica de-a face observaţii prin e-mail?

3." tonul cu care sînt întîmpinaţi unii membri mă supără tare, pentru asta am intervenit aici, şi sper să nu mai simt nevoia aceasta în viitor."

Aceasta este o generalizare. Totuşi, spun că nu putem împăca pe toată lumea. Sper să nu mai simţi nevoia să intervii. Dacă totuşi se va întâmpla, urmează calea pe care ne-o propui - mail-ul.

O seară frumoasă!

Textul are vână, să nu spun "os". Am observat trecerea "tramei biotipale", din generaţie în generaţie, în mod asemănător cu osul de 50 de RON.
Ar merge şi un craniu veritabil pe post de scrumieră. Miopia Luizei îmi pare că lasă cititorului un sâmbure de mister, care s-ar putea dezvălui în fragmentul următor.Scuze, dacă sugestiile sunt deplasate!

pentru o atmosferă bine aliniată cu personajul neresuscitată prin șocuri, așa cum am mai observat în genul ăsta de texte eu spun că personajul se apropie de nivelul lui maximal și asta e un plus autorul reușește să scindeze atenția pe mai multe planuri, fără să se încurce în concepte procedee pe care nu le stăpânește avem aici o Poezie

tanar, deci te referi la un novice, la acea treapta in care chiar si inainte sa descoperi placerea ti-se impune ca fiind o parte obligatorie a drumului?
atunci seamana cu intrebarea in fata celei mai mari obligatii: viata?
de ce?

mi-a plăcut mult poezia, tenta ei diafană, gingaşă, cu tot parfumul acela ameţitor care se strecoară printre încheieturile de lemn, într-un moment de tensiune maximă, cum "întunericul alterna cu lumina în cumpăna perfectă a timpului", cu tot cu finalul ei ce curmă vraja albă, dincolo de durere, dar care te face să porţi în minte poemul mult timp după aceea, la fel cum nu poţi uita destinul prinţului din levant al lui Ştefan Augustin Doinaş, care mi-a venit în minte acum. un poem care îndeamnă spre tăcere, şi de aceea mă opresc aici, păstrând imaginea albă a florilor de mireasă.

Ialin, cred ca e primul tau popas pe pagina mea asa ca bine ai venit. stiu ca ambele variante sunt perceptibile si de sine statatoare dar si sugestia ta e buna, multumesc. te mai astept.

mi-a plăcut ideea lui "în culorile astea" în care se pot petrece lucruri speciale, de efect.
însă, aş vrea să spun că în strofa a doua foloseşti prea mult verbul a fi. sunt convinsă că vei găsi o modalitate de retuşare în acest sens.

Am venit pentru ca am vazut titlul insa ma asteptam la total altceva. Dupa ce treci de prima strofa, se duce comicul si ramane doar un tragism melancolic care da putin de tot in cinism. Mi-a placut poemul, iti lasa asa o stare in care ai vrea sa tot ramai pentru ca e o liniste ascunsa pe acolo pe undeva, chiar daca toamna nu mai e asa frumoasa acum. Si intr-adevar, asa cum spunea si Adrian, este un poem care se distinge prin autenticitatea si curgerea sa usoara.

Cred că la acest poem mai trebuie lucrat, de la idee până la forma sa interioară. De exemplu, ce rost au atâtea culori, galben, roșu, dușul printre imaginile strofei și chiar ideea de dublare a vârstei... nu, nu cred că am înțeles-o...