Vă mulțumesc pentru sugestie și îmi cer scuze dacă încalc regulamentul, dar nu îi pot introduce un titlu, deoarece finalul poeziei nu ar mai avea sens.
De remarcat fragmentul în care studentul decide sa nu mai scrie dictarea. Suspansul creşte până acolo unde am avut impresia că Gheonea va fi înjunghiat cu pixul. Mai ales după: "Sau pe Darius. Inima i se băngănea în coșul pieptului ca într-o carcasă de tablă. Îndreptă pixul în poziție verticală. Așeză aproape cu emfază degetul mare pe buton, ... făcu în clipa aceea un fel de tîrg cu viața...".
Atrag atenţia asupra faptului că textul trebuie corectat în destul de multe locuri, în ceea ce priveşte punctuaţia, în special la punctele de suspensie urmate de semnul întrebării (există ba două, ba trei, dar cu eraore de spaţiu; am văzut undeva ca după ele sau inaintea lor urmează virgulă, ceea ce nu merge deloc etc).
de dragul jocului ea se nascuse cu doua capete dimineata privea colajele artistic atarnate de cei patru pereti ai camerei cu cei patru ochi ai ei fiecare clipind in ritmul lui mai tarziu facea doua cafele si doua omlete asezonate in functie de cota bursiera le dadea sa manance si sa bea celor doua guri mereu flanande mereu gata sa inghita sabii pe la pranz, il astepta pe omul ei si cei doi saci de lucerna pe care isi odihnea capetele grele deja de atatea ganduri contradictorii “sunt obosita”, ii spunea, “capul meu stang are sa doarma si cel drept are sa spuna povestea viselor lui” “ce bine”, ii raspundea el mereu, “am sa fumez o mahoarca si am sa scriu visele tale prescurtate” inutil sa va spun, ea avea vise suprarealiste, cu oameni inalti cu talpile crapate si ingeri si ceara epilatoare si agrafe colorate. Inutil sa va mai spun, mana lui stanga scria repede povestea spusa intr-o limba necunoscuta, cu cealalta mana stanga aprindea mahoarce, una-dupa-alta, una-dupa-alta si-i pieptana parul intins pe sacii de lucerna, pana cand inflorea, el – parul, nu lucerna. au fost doar norocosi fara sa stie si atat. au trait foarte fericiti pe langa campul de rachita privind viata prin sase ochi taiand felii de paine pe care intindeau colaje de vise si lucerna cu cele trei maini stangi ale lor ar fi putut trai de doua ori privind lumea distributiv odata va continua
Virgil, aş înlocui "naşte| şi aş scoate conjuncţia din final (şi-ul). Ceva de genul:
între mișcare și nemișcare
ziua se-ndoaie pe după umbre
se lasă pe spate
desprinde o alta
fără să spună nimic
privește apoi în mine
ca-ntr-o băltoacă
moare.
Un laconic iamgistic resemnat, un pastel interior. Foarte fain!
Cineva mi-a luat vorba inainte. Sunt impresionata de versurile:
"am impresia că sunt auzit dacă scriu
cu degetul pe sticlă
dar ce voce frumoasă are umanitatea
când i se preling nervii
"
Dragă Bobadile, ce spui tu sună nu a peniță de apreciere ci mai degrabă a peniță de încurajare după atîtea defecte și scădințe. Noroc că poezia nu este despre penițe ci despre pană, așa cum zice my alter ego, bineînțeles fără a se umfla în... pene. Și iată cum m-am jucat cu aurul tău pînă era să îl pierd. Anyway, merci. Batrînulatrăgător, mă bucur că ți-a plăcut. În ce privește ce spui tu despre originea extraterestră a iubirii nu sînt de acord cu tine. Pentru simplul motiv că habar nu am cine a scris textul acela și nici nu știu dacă este real, așa că în ceea ce mă privește, ideea îmi aparține. Și am avut-o de mai multă vreme. De fapt mai apare disimulată și în alte texte de-ale mele. De aceea nu am nici o problemă să îi revendic paternitatea.
revin ca sa fac eu pauze in discursuri.
cred cu toata puterea ca spiritul pisicilor, arhitectul e o inteligenta asemenea inteligentei, spiritului, arhitectului omului. el stie, primul, al doilea si cunoaste...sa zicem. iar daca stie....miauuuuu.....
oricum as reprezenta arhitectul omului tot asa as reprezenta arhitectii celorlalte specii. ne iubim deci si suntem asemanatori, stim aceasi cuantica, fizica, chimie. ne iubim.
si nu e un singur arhitect aici la nivel de stim...
cite lacrimi explicite pot exista si in cite feluri...si cite evadari de sine, din sine... remarcabil mi se par versurile:" ce lux mi se pare croaziera aceia în care ne-au găsit ascunși în dulapuri beți morți, cu penele roase pâna la capătul os" ma trimit vizual in alta dimensiune...
Da Sapphire, e forțat acolo, ai dreptate. E stilul unor mult mai vechi scrieri de-ale mele, pleznit aici cam aiurea. O să mă gândesc să văd ce pot schimba.
Aici s-a încercat o aplicare în plan personal a parabolei biblice cu smochinul neroditor. Mesajul este clar, bine transmis, însă îi lipseşte acel ceva care să dea un fior. De fapt, poemul e un poem de autoanaliză într-o stare prezumtivă generând întrebări retorice. Cred că îi lipseşte elementul de noutate...fiecare dintre noi ne punem aceleaşi întrebări când citim sau auzim această parabolă. Mi-a plăcut mult că ai abordat această tematică. Nu renunţa :)
PS. Apropo de ton :) În comunicarea dintre două persoane, paradoxal, nu cuvintele sunt cele mai importante :) Iată ce spun studiile de specialitate:
Comunicarea intre doua persoane :
7% are loc prin cuvinte;
38% are loc prin voce (tonul vocii, intonatia, etc)
55% are loc prin limbajul trupului
Asta e valabil în comunicarea orală. În comunicarea în scris, altele ar fi procentele :)
Pentru a transmite, în fapt, că n-o să mai postaţi pe Hermeneia, aţi scris exagerat de mult şi exagerat de elogios la adresa d-voastră. Am putea crede că Manolescu pleacă, dar nu pleacă fără a ne arăta, în final, cine e, ce a făcut dânsul şi ce crede lumea - doar lumea aia care contează - despre dânsul. La fel, am putea crede că vă periaţi singur şi doar întâmplarea face ca prefaţă cărţii de poezie să fie mai lungă decât "jurnalul literar". Mai lungă şi întreg postată. Mai lungă, mai afectată şi mai de lemn ca nuca-n perete. Nu ştiu de ce consideraţi că, pentru a ne anunţa că n-o să mai fiţi activ aproape deloc, sunt necesare biografia şi diplomele. De fapt, nu ştiu de ce simţiţi c-ar fi necesar sa ştim că n-o să mai postaţi. Bineînţeles, am putea crede că nu simţiţi asta, ci, pur şi simplu, pretextul laudativ şi posibilitatea atragerii atenţiei altfel decât literar au fost prea puternice.
parerea mea e ca nu prea vad o dinamica a colajului. mi se pare prea amorf, nu vad poli sau alte structuri. dar desigur, s-ar putea (ca de obicei) sa nu vad eu bine. si in plus mie titlurile astea cu imprecatii catre divinitate mi se par putin cam dezavantajoase artistic. parerea mea
Compar versurile de la început şi de la final:
,,îmbrăcată în haine de Pierrot"
,,în zdrenţe de lepros" şi sunt tentată să cred că s-a vrut surprinderea unei involuţii în special biologice. Culoarea dominantă a poemului e albul, un alb maladiv, având în vedere aspectul leprei. Consider că imaginile sunt foarte sugestive şi apreciez asta. Susţin observaţia Silviei.
francisc, îți dau dreptate cu sonoritatea titlului. în rest, am să mai las textul un pic în pace pentru că sunt la a n variantă. și voi mai cugeta despre el. mulțumesc pentru semn, bucuroasă că te-ai oprit.
Costin, ce sa zic? poate ca pe la tine este prozaic sa ai "o inima din ața"...pe la mine, nu. :) iar "detaliile" pe care le acuzi au rostul rol: regizoral, daca vrei. multumesc de popas si comm.
Găsesc aici ceva simboluri dar mă întreb dacă nu cumva sunt găselnițele mele și doar coincidențe lumești în poem. Versul "își face cruce deci exist" vine salvator. Cu ceva lucru pe strofele 1, 2, 3, 4, ar putea ieși un text bun.
moartea nu cred ca e relativa. cel putin pana la un nou big-bang intern. ma gandeam daca ar fi bine sa inlocuiesc cu "inalti", "lungi" din: "ne vom îmbăta ne vom întinde pe ea cât suntem de lungi". particula
Prozodia imbraca frumos " mișcarea noastră ondulatorie". Dar daca, "mișcarea noastră niciodata ondulatorie" ar veni sa prelungeasca, anuland-o, acea " simetria dintre tine și lume, spații, obiecte,/ urmele distrugerii sunt ascunse în tine"? E doar o parere a unui gust prea sofistcat poate.
Adrian, în mod sigur nu vedem la fel o poezie, ceea ce este bine. Dar cred că exagerezi inutil prin anumite atitudini. Ți-am înțeles părerea din primul com. Nu mai era cazul să revii și să insiști pe același aspect. Adu-mi argumente din romantici, vreau să le aud. deocamdată însă textul va rămâne în forma aceasta. Eugen.
Sighișoara parțial. Este un itinerariu straniu :) al sărbătorilor de iarnă. Îți mulțumesc, Tincuța. Te îmbrățișez și îți doresc mulți ani fericiți și plini de succese!!!
"În cazul în care consideri că acest text merită evidențiat poți ca să alături comentariului tău o peniță de aur. Nu uita să explici gestul tău. Orice abuz va fi sancționat de către editori!" deci...astept sanctiunea! ca abuzul deja l-am spovedit. :) p.s. "poti ca sa alaturi..." -cine a scris asta?! (in mod clar, vreun stab ff literat de p-aici!) :)
„în origamii din hârtii ordinare” - un vers cu două probleme: pleonasm (origami de hârtie) și pluralul de la origamii (origami este un substantiv invariabil). Pentru a nu pierde ideea, permite-mi o sugestie: în hârtiile ordinare din origami
În versurile „dezordinea, /făcea vrăji cu lacrimi” s-a strecurat o virgulă între subiect și predicat.
Poate ar trebui alt titlu, având în vedere că acesta se regăsește în ultimul vers, un vers a cărei idee mi-a plăcut.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Vă mulțumesc pentru sugestie și îmi cer scuze dacă încalc regulamentul, dar nu îi pot introduce un titlu, deoarece finalul poeziei nu ar mai avea sens.
pentru textul : Ultimul muritor de... Degețica...și alte povestiri, nici eu nu l-aș cita pe Hans Christian... dar pe Piersic senior da. Îmi e drag... e limbut, așa ca noi acum:)!
pentru textul : Într-o Iarnă deDe remarcat fragmentul în care studentul decide sa nu mai scrie dictarea. Suspansul creşte până acolo unde am avut impresia că Gheonea va fi înjunghiat cu pixul. Mai ales după: "Sau pe Darius. Inima i se băngănea în coșul pieptului ca într-o carcasă de tablă. Îndreptă pixul în poziție verticală. Așeză aproape cu emfază degetul mare pe buton, ... făcu în clipa aceea un fel de tîrg cu viața...".
Atrag atenţia asupra faptului că textul trebuie corectat în destul de multe locuri, în ceea ce priveşte punctuaţia, în special la punctele de suspensie urmate de semnul întrebării (există ba două, ba trei, dar cu eraore de spaţiu; am văzut undeva ca după ele sau inaintea lor urmează virgulă, ceea ce nu merge deloc etc).
pentru textul : Spoiler 3 deplăcut slalomul acesta printre reprezentări și lumi diferite...
pentru textul : canal indisponibil detext interesant. si enigmatic. voi mai urmari.
pentru textul : Despărțire dede dragul jocului ea se nascuse cu doua capete dimineata privea colajele artistic atarnate de cei patru pereti ai camerei cu cei patru ochi ai ei fiecare clipind in ritmul lui mai tarziu facea doua cafele si doua omlete asezonate in functie de cota bursiera le dadea sa manance si sa bea celor doua guri mereu flanande mereu gata sa inghita sabii pe la pranz, il astepta pe omul ei si cei doi saci de lucerna pe care isi odihnea capetele grele deja de atatea ganduri contradictorii “sunt obosita”, ii spunea, “capul meu stang are sa doarma si cel drept are sa spuna povestea viselor lui” “ce bine”, ii raspundea el mereu, “am sa fumez o mahoarca si am sa scriu visele tale prescurtate” inutil sa va spun, ea avea vise suprarealiste, cu oameni inalti cu talpile crapate si ingeri si ceara epilatoare si agrafe colorate. Inutil sa va mai spun, mana lui stanga scria repede povestea spusa intr-o limba necunoscuta, cu cealalta mana stanga aprindea mahoarce, una-dupa-alta, una-dupa-alta si-i pieptana parul intins pe sacii de lucerna, pana cand inflorea, el – parul, nu lucerna. au fost doar norocosi fara sa stie si atat. au trait foarte fericiti pe langa campul de rachita privind viata prin sase ochi taiand felii de paine pe care intindeau colaje de vise si lucerna cu cele trei maini stangi ale lor ar fi putut trai de doua ori privind lumea distributiv odata va continua
pentru textul : două mâini deVirgil, aş înlocui "naşte| şi aş scoate conjuncţia din final (şi-ul). Ceva de genul:
între mișcare și nemișcare
ziua se-ndoaie pe după umbre
se lasă pe spate
desprinde o alta
fără să spună nimic
privește apoi în mine
ca-ntr-o băltoacă
moare.
Un laconic iamgistic resemnat, un pastel interior. Foarte fain!
pentru textul : dade I deCineva mi-a luat vorba inainte. Sunt impresionata de versurile:
pentru textul : încep să smulg crini din televizor de"am impresia că sunt auzit dacă scriu
cu degetul pe sticlă
dar ce voce frumoasă are umanitatea
când i se preling nervii
"
Dragă Bobadile, ce spui tu sună nu a peniță de apreciere ci mai degrabă a peniță de încurajare după atîtea defecte și scădințe. Noroc că poezia nu este despre penițe ci despre pană, așa cum zice my alter ego, bineînțeles fără a se umfla în... pene. Și iată cum m-am jucat cu aurul tău pînă era să îl pierd. Anyway, merci. Batrînulatrăgător, mă bucur că ți-a plăcut. În ce privește ce spui tu despre originea extraterestră a iubirii nu sînt de acord cu tine. Pentru simplul motiv că habar nu am cine a scris textul acela și nici nu știu dacă este real, așa că în ceea ce mă privește, ideea îmi aparține. Și am avut-o de mai multă vreme. De fapt mai apare disimulată și în alte texte de-ale mele. De aceea nu am nici o problemă să îi revendic paternitatea.
pentru textul : despre falsele principii ale mecanismelor iubirii deInteresant, ce sa zic. Oricum, nu ne egalati :)).
pentru textul : începutul derevin ca sa fac eu pauze in discursuri.
cred cu toata puterea ca spiritul pisicilor, arhitectul e o inteligenta asemenea inteligentei, spiritului, arhitectului omului. el stie, primul, al doilea si cunoaste...sa zicem. iar daca stie....miauuuuu.....
oricum as reprezenta arhitectul omului tot asa as reprezenta arhitectii celorlalte specii. ne iubim deci si suntem asemanatori, stim aceasi cuantica, fizica, chimie. ne iubim.
pentru textul : (2) Discute (virtuală) despre PoMo și empirismul pozitivist cu Fizicianul, Logicianul si Criticul PoMo desi nu e un singur arhitect aici la nivel de stim...
cite lacrimi explicite pot exista si in cite feluri...si cite evadari de sine, din sine... remarcabil mi se par versurile:" ce lux mi se pare croaziera aceia în care ne-au găsit ascunși în dulapuri beți morți, cu penele roase pâna la capătul os" ma trimit vizual in alta dimensiune...
pentru textul : Lacrimi explicite deDa Sapphire, e forțat acolo, ai dreptate. E stilul unor mult mai vechi scrieri de-ale mele, pleznit aici cam aiurea. O să mă gândesc să văd ce pot schimba.
pentru textul : Gemene-asemene deAici s-a încercat o aplicare în plan personal a parabolei biblice cu smochinul neroditor. Mesajul este clar, bine transmis, însă îi lipseşte acel ceva care să dea un fior. De fapt, poemul e un poem de autoanaliză într-o stare prezumtivă generând întrebări retorice. Cred că îi lipseşte elementul de noutate...fiecare dintre noi ne punem aceleaşi întrebări când citim sau auzim această parabolă. Mi-a plăcut mult că ai abordat această tematică. Nu renunţa :)
PS. Apropo de ton :) În comunicarea dintre două persoane, paradoxal, nu cuvintele sunt cele mai importante :) Iată ce spun studiile de specialitate:
pentru textul : coborârea în Carte deComunicarea intre doua persoane :
7% are loc prin cuvinte;
38% are loc prin voce (tonul vocii, intonatia, etc)
55% are loc prin limbajul trupului
Asta e valabil în comunicarea orală. În comunicarea în scris, altele ar fi procentele :)
Pentru a transmite, în fapt, că n-o să mai postaţi pe Hermeneia, aţi scris exagerat de mult şi exagerat de elogios la adresa d-voastră. Am putea crede că Manolescu pleacă, dar nu pleacă fără a ne arăta, în final, cine e, ce a făcut dânsul şi ce crede lumea - doar lumea aia care contează - despre dânsul. La fel, am putea crede că vă periaţi singur şi doar întâmplarea face ca prefaţă cărţii de poezie să fie mai lungă decât "jurnalul literar". Mai lungă şi întreg postată. Mai lungă, mai afectată şi mai de lemn ca nuca-n perete. Nu ştiu de ce consideraţi că, pentru a ne anunţa că n-o să mai fiţi activ aproape deloc, sunt necesare biografia şi diplomele. De fapt, nu ştiu de ce simţiţi c-ar fi necesar sa ştim că n-o să mai postaţi. Bineînţeles, am putea crede că nu simţiţi asta, ci, pur şi simplu, pretextul laudativ şi posibilitatea atragerii atenţiei altfel decât literar au fost prea puternice.
pentru textul : Asta este... deparerea mea e ca nu prea vad o dinamica a colajului. mi se pare prea amorf, nu vad poli sau alte structuri. dar desigur, s-ar putea (ca de obicei) sa nu vad eu bine. si in plus mie titlurile astea cu imprecatii catre divinitate mi se par putin cam dezavantajoase artistic. parerea mea
pentru textul : doamne ce încet mă mișc deÎn acest text, e mai potrivit curul.
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. deEu iniţial am crezut că stăm în fund înseamnă că stătea în fundul sălii.
Compar versurile de la început şi de la final:
pentru textul : piatră de var de,,îmbrăcată în haine de Pierrot"
,,în zdrenţe de lepros" şi sunt tentată să cred că s-a vrut surprinderea unei involuţii în special biologice. Culoarea dominantă a poemului e albul, un alb maladiv, având în vedere aspectul leprei. Consider că imaginile sunt foarte sugestive şi apreciez asta. Susţin observaţia Silviei.
francisc, îți dau dreptate cu sonoritatea titlului. în rest, am să mai las textul un pic în pace pentru că sunt la a n variantă. și voi mai cugeta despre el. mulțumesc pentru semn, bucuroasă că te-ai oprit.
pentru textul : copacul cu ramuri în formă de w deCostin, ce sa zic? poate ca pe la tine este prozaic sa ai "o inima din ața"...pe la mine, nu. :) iar "detaliile" pe care le acuzi au rostul rol: regizoral, daca vrei. multumesc de popas si comm.
pentru textul : desen cu alb deMulţumesc pentru observaţie, l-am corectat.
pentru textul : Iulian are ochi de melc depe mine m-ai pierdut de la "lacul singuratatii mele"...
pentru textul : emindoină deGăsesc aici ceva simboluri dar mă întreb dacă nu cumva sunt găselnițele mele și doar coincidențe lumești în poem. Versul "își face cruce deci exist" vine salvator. Cu ceva lucru pe strofele 1, 2, 3, 4, ar putea ieși un text bun.
pentru textul : Impresii demoartea nu cred ca e relativa. cel putin pana la un nou big-bang intern. ma gandeam daca ar fi bine sa inlocuiesc cu "inalti", "lungi" din: "ne vom îmbăta ne vom întinde pe ea cât suntem de lungi". particula
pentru textul : vine iarna, bătrâne ! deProzodia imbraca frumos " mișcarea noastră ondulatorie". Dar daca, "mișcarea noastră niciodata ondulatorie" ar veni sa prelungeasca, anuland-o, acea " simetria dintre tine și lume, spații, obiecte,/ urmele distrugerii sunt ascunse în tine"? E doar o parere a unui gust prea sofistcat poate.
pentru textul : reader deAdrian, în mod sigur nu vedem la fel o poezie, ceea ce este bine. Dar cred că exagerezi inutil prin anumite atitudini. Ți-am înțeles părerea din primul com. Nu mai era cazul să revii și să insiști pe același aspect. Adu-mi argumente din romantici, vreau să le aud. deocamdată însă textul va rămâne în forma aceasta. Eugen.
pentru textul : Simbioză deSighișoara parțial. Este un itinerariu straniu :) al sărbătorilor de iarnă. Îți mulțumesc, Tincuța. Te îmbrățișez și îți doresc mulți ani fericiți și plini de succese!!!
pentru textul : Amzis Adjudecat de"În cazul în care consideri că acest text merită evidențiat poți ca să alături comentariului tău o peniță de aur. Nu uita să explici gestul tău. Orice abuz va fi sancționat de către editori!" deci...astept sanctiunea! ca abuzul deja l-am spovedit. :) p.s. "poti ca sa alaturi..." -cine a scris asta?! (in mod clar, vreun stab ff literat de p-aici!) :)
pentru textul : Un titlu reușit atrage atenția asupra textului deSunteţi tate în scripturi, asemenea apostolului Pavel.
În cartea sa «Dăriund vei dobândi» N. Steinhardt are un capitol foarte frumos despre Nicodim.
Vă mulţumesc pentru minunata poezie, numai Costache Ioanid, mai scria asemenea frumuseţi.
pentru textul : Sunt sclavul acestei lumi… deVă mulţumesc încă odată.
„în origamii din hârtii ordinare” - un vers cu două probleme: pleonasm (origami de hârtie) și pluralul de la origamii (origami este un substantiv invariabil). Pentru a nu pierde ideea, permite-mi o sugestie: în hârtiile ordinare din origami
În versurile „dezordinea, /făcea vrăji cu lacrimi” s-a strecurat o virgulă între subiect și predicat.
pentru textul : Plagiatul unei dimineţi dificile dePoate ar trebui alt titlu, având în vedere că acesta se regăsește în ultimul vers, un vers a cărei idee mi-a plăcut.
Pagini