Am citit textul de câteva ori. Aseară și astăzi. Și de fiecare dată, m-am îmbrăcat într-o haină având cusături îngrijite, dar fără revere. Gândul mă duce la un raport de activitate, o dare de seamă, – nu, nu poezia mea! - la o declarație. Mi se ia ostentativ cheotoarea la care să-mi prind cu o plăcere desuetă garoafa. Vin și completez cu exemple: „Numele meu este Laura, m-am născut în România…” „Mama a cumpărat”/”s-a mutat”/”a abandonat Sibiul, a renovat casa, a mărit-o și s-a apucat de turism.” „Eu?”- cu stările mele – „bând”/”mâncând”/”stând”/”uitându-mă”. Acum că am definit senzația (a mea, firește!) sar pasaje întregi – nu că n-ar fi importante, revin – însă vreau să ajung la „Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…)”. Nu întâmplător m-am grăbit; pentru că impresia de declarație se rotunjește aici ca o lună plină. Adică, ok, ok, recunosc… Iar această expresie (ok) este ca o botină rătăcită la raionul de teniși. Ca și bourbonul, ratăcit printre covoare de lână, plăcinte, mere și nuci. Revin așa cum am promis și spun că, din fericire, avem și paharul cu apă la îndemână. Și asta ne înviorează. Exemplific cu o înghițitură: „Tata a prins jocul acesta al meu de când aveam vreo doi ani și de atunci, cam la vreo alte două luni, îmi punea pensula în mâini, lua o cutie de vopsea, și, cu fereastra larg deschisă, ne puneam amândoi pe pictat patul și visele mele.” În continuare, să-mi dai voie să mă opresc la personajul Laura. Mă întreb cât de credibilă e pendularea ei între naivitate și starea de „copil special”; între amintirile proaspete (avem chiar și detalii) de la vârsta de doi ani (oare?) și mirarea „că există mai multe feluri de daruri” (un lucru previzibil totuși). Să fie o percepție falsă a cititorului sau o scăpare din mână a personajului? În treacăt fie spus, se observă în text (uneori) și o întindere nejustificată a frazei. Autorul are abilitatea de a descoperi și singur. Cu stimă și posibil subiectiv(!?)
de bunăvoie mă fac frate cu inculții, ovYus. pentru că "ferice de cei săraci în duh căci a lor este Împărăția cerurilor". cat priveste textul tau, raman la parerea mea dintai.
Ce intelegi tu prin "constiinta valorii sale" ? Sau printr-un "anumit tip de orgoliu". Ambele imi sunt prea vagi.
Exista foarte multi oameni care scriu sau picteaza sau muzicesc. Crezi ca este macar unul care sa creada despre el ca nu are valoare ? sau ma rog, ca nu are valoare prea mare. Daca o spune, asteapta cu infrigurare sa fie contrazis.
Putem spune ca daca ai scris 5 nuvele esti prozator, 10 poezii esti poet ? Mie mi se pare ca nu exista constiinta valorii. Fie si din simplul motiv ca nu are instrument de masurat.
Uite-te in jur ce se intampla. Explozia internetului a dat peste cap toate canoanele estetice.
Nu mai exista un guru al valorii. Critica nu mai are nicio "valoare" :), de fapt este inexistenta.
Ne aflam intr-o febra a scrisului, a fotografiatului, a pictatului, si a postarii creatiilor pe internet.
S-a incheiat faza unei arte dirijate de critici si galeristi. Nu stim inca incotro. Este o democratizare, ca sa-i spun asa, fara precedent. O imprastiere care invioreaza kitsch-ul. Cum se va alege graul de neghina ? Prin constiinta valorii ?
Dacă poezia e în spatele tău, sfatul meu e să deschizi rucsacul și să o lași să zboare, atât, nu e nevoie de detalii, un ochi experimentat o vede și de la mare înălțime. :) Verbul "a trebui" este impersonal, deci nu se conjugă: "ce-mi trebuie căldură".
pe scurt: ,,soarele interior” – cred că tu poți găsi ușor ceva mai puțin uzitat cred de asemenea că ar fi benefică renunțarea la amestecul de timpuri verbale, atmosfera de poveste neavând de suferit printr-o eventuală uniformizare. ,,cu frumusețea în pânză de sac știută doar de un stol de privighetori" – propunere prea multe comparații și epitete, unele mult prea bătătorite. merită revenit asupra textului, pentru că într-adevăr, așa cum remarca și dan, are farmec femeia asta, femeie-contraste, pasiune ispășindu-se, un farmec ciudat are și povestea, tragică prin neaflarea finală. martorii risipirii ei rămân un fundal sonor care sporesc dramatismul. sfârșitul însă nu putea fi altfel.
Nu mi-a plăcut niciodată să spun aibă, datorită a ceea ce rezultă la negație :) Nu am vrut să intri în amănunte juridice mai mult decît situația dată îmi cerea pentru a -mi exprima un punct de vedere. Astfel, nu intenționez acum să intru în polemică în ceea ce privește nulitatea absolută și nulitatea relativă. Cît despre libertate, aceasta nu trebuie prost înțeleasă. Părerea mea este că acea clauză impusă editorilor este neleală nu numai față de ei cît și față de proprietarii site-urilor pe care, în virtutea libertății de a se folosi de dreptul de proprietate asupra creației lor, autorii doresc să ăși publice textele. Atăta timp cît nu s-a stabilit o reciprocitate între proprietarii site-urilor respective aceștia nu pot fi obligați să admită folosirea denumirii altui site literar pe pagina lor. Alta este situația cînd se admite reciprocitatea, adică dl. Dan Mihuț să aiVă dreptul de a folosi pe site-ul Agonia.ro titulatura: editor Agonia.ro și Hermeneia. com, titulatură pe care o merită. Nu văd de ce nu ar fi la fel de mîndru de faptul că este editor al mai multor site-uri cu sau fără pretenții elitiste. Constantin Noica a fost adept al elitismului și al naționalismului și aceasta nu l-a împiedicat să fie un mare Român. Cît privește posibilitatea unei negocieri și a unei colaborări cu dl. Radu Herinean, eu nu cred că aceasta trebuie din capul locului exclusă. Am deplină încredere în capacitatea domniei sale de a privi lucrurile în perspectivă.
Deși pare un gest relaxat, firesc, evenimentul anunțat de titlu are subtilități dramatice, un fel de dureri negate, ca formă de autoapărare pentru îngroparea unui trecut, a unei iubiri. Niciun cuvânt nu este în plus, niciun gest inutil, niciun sentiment expandat. Totul e ținut sub control precum cafeaua pe foc. Totuși, unele formulări sunt atât de sugestive, încât nu poți să nu lași empatia să te facă să ai același tremur al mâinii și al pleoapei când rupe "fiecare filă dăruită ...". Remarc: nimic dramatic
nicio legătură între metafore și foc
niciun meta-limbaj subtil
... o ceașcă desperecheată
o rămășiță a unui set mai vechi
mi-a amintit de predilecția ta
pentru baroc
Pentru acuratețe, pentru subtilitate, pentru dozarea sentimentelor și a gesturilor, pentru cuvântul folosit cu măiestrie, semnul meu de apreciere, Virgil.
.......... :)adrian , fragmentelul asta e chiar reusit. eu cred ca tu ai mult talent la proza. excluzand" trei punctele" de la inceputul paragrafelor, care cred ca sunt asa, de amorul artei, ai scris o chestie draguta si funny.
eu de fapt apreciez cand cineva scrie si reuseste sa ma faca sa termin un text si pe deasupra sa mai si zambesc. deci, penita.......... :)
E relativ:). Aici, în schimb, comunicarea ne face bine, este de bine. Este o terapie a minţii şi terapia este terapie. Să nu-mi spuneţi că este şi asta relativă? Zâmbesc.
"Nici nu este nevoie ca acest text să fie o capodoperă pentru că dacă, să zicem, un Ţuţea ia premiul nobel pentru patriotism anul acesta, la anul, dacă nu-l mai ia nu mai este Petre Ţuţea?"
Penitele se dau textelor nu autorilor...
"consider ca dom fanache trebuie sa-si ceara scuze. chiar de o fi si domnia sa editor."
Nu trebuie sa ma justific/scuz unei persoane care da penite aproape la orice text.Si nu sunt editor.
Cu scuze Adrianei ca-i dau de lucru, lui Vlad ca-i "patez" subsolul textului, intru indeplinirea suspendarii sa facem pe plac "penitaresei de serviciu".
"dar il intreb pe dl fanache daca are habar ce inseamna postmodernism, cel aplicat dupa 2000 in literatura romana si daca stie ce a teoretizat Cartarescu prin Levantul.
il mai intreb daca stie regulile lirice in acest stil, care presupun nu impuscarea unui vers ci asimilarea literaturii de la inceputuri pana azi, si nonmetafora ei.
daca stie ca utilizarea ironica a unui arhaism e presupusa virtuozitate postmodernista.
si daca mai poate citi acest text exemplar din aceste puncte de vedere. nu numai limbajul este perfect folosit, a se vedea metaforele gasite:
pășind spre locul de tăiere
cu gîtul secerai lumină
cat pamflet aici, cat antipoemele luminii, nu? "
Asta asa ca dovada de cat cat de multi poti epata si cat de mult te poti ridica in slavi.
poate ai dreptate. mie îmi păre încă la locul lui. nu știu să-ți explic: mi-a ”venit” să rostesc Eli, Eli, și n-am mai scăpat de obsesia Lui.
îți mulțumesc, George!
dacă apa rece de dimineață e forțată atunci și revigorarea viselor e forțată. aici e cheia poemului de fapt: a fi realist în dragoste, fără avioane verzi pe pereți...:) penița ta e o surpriză plăcută de altfel nici n-am mai avut onoarea bucuros să te cunosc Ioana! a: și sărbători line, cu pace!
Un site de gen isi expune politica in legatura cu anumite practici, limbaje etc. In momentul in care alegi sa postezi pe acel site este evident ca ai luat la cunostinta toate aspectele. Ca sa citez un amic... "daca ai intrat la om in casa si iti spune sa te descalti, te supui". Atata timp cat regulamentul Hermeneia are in vedere absenta sintagmelor cu tenta vulgara nu inteleg care este problema. Nu e nimeni obligat sa posteze. Cei care o fac in schimb, trebuie sa respecte un set de reguli. Simplu ! Ialin
acta(n)eoane, sentimentul de-naltare te strabate, dar tot acolo te lasa, ca o penetrare cu efect de levitatie nul, vad, cat ascendenta explicativa de-o clipa a zborului de gandac in atac la Blanca si cat pulsiunea transcendentei iluzorii a reptilei (o)uro-borus, de unde apar atat de plinele (sic) tale invataturi (traiasca gogu-filozofu, vorba ta), cat un crant de chio-chips, morfolit la fel, de fiecare data, pe un inchipuit munte Cithaeron, la colt cu genunchiul broastei testoase kalmuce pe-o parte, a carei exclamatie nu e niciodata “ah” ci “anh” si totusi, orbitorule de Horus, marite (micite?)Seth, oare tu reprezinti, prin ceea ce scrii, versul alb? brrr, ar fi loc de a doua glaciatiune, stai linistit si modest, asa cum te stim, sunt multi altii care chiar reprezinta genul, in nici un caz insailarile tale, repetative, agramate (v. comentariul tau precedent), imprumutate fara voie, de multe ori, din convorbiri ym sau pur..facultative, pentru a scrie cu adevarat poezie in vers alb tu, domnule actaeon-negru ar trebui sa bei prea mult… lapte pentru asta…de capra….de bivolita, dupa gust, desigur, dar …cat sa-ti mai dau, in vers, pe inteles? Alma crezi perfect, sintetic, fara sa cercetezi, tine de intuitie la tine, de inteligenta, legatura cu subtitlul e o dovada - miracol a subtilitatii, intelegerii, in rest, s-auzim de bine, periscopici si plini de fortaje – fortaje ca de n-am fi nu s-ar povesti, ambilor simpaticilor, multam again :) va pupa si Blanca (cred), ca mult si frumos ati comentat la ea
Minunat ce am citit, eu, aci, astăzi. Poate încadrarea este oarecum greşită. Mi se pare mai mult un jurnal existenţial, dar nu asta contează acum.
Fragmentele din "încăpere", felul cum fiecare cuvânt îşi are greutatea sa în propoziţie, repetiţiile voite, care nu fac altceva decât să mărească dorinţa de "a ieşi spre un spaţiu", aduc o notă de "frumos-întreg" scrierii de faţă. Generează o stare în care te surprinzi lângă o veioză, un pat şi o bibliotecă ticsită de cărţi prin care ai trecut cândva precum un păianjen sătul de viaţă. De remarcat fragmentul "bibliotecarului dezordonat" care mi-a amintit de o vorbă cum că fiecare om în dezordinea lui îşi are ordinea aşa cum în anormal îţi poţi găsi normalul faptelor. La noi normalul este anormalul, zicea cândva un analist politic - divagând puţin.
Aceste note îţi induc o stare şi e meritul exclusiv al autorului Gorun Manolescu, că, personal, mi le-a indus involuntar. Este un merit, aşadar.
Felicitări.
titlul ar putea fi inteles astfel: rosul parului e gestul celui prins in interiorul unui familiar stapanit de groaza/angoasa, prin care, nu atat incearca sa rupa legatura cu trupul, corporalitatea, cat executa o miscare-tip, o reactie naturala a organismului in fata congelarii/contaminarii. asa cum mana taiata inca misca.
Mulţumesc Mariana. Ai intuit legătura dintre cele două planuri ale poemului. Pleacă de la un simplu fapt de observaţie. Fiind în vizită la o mânăstire mai demult, am observat o zonă cu pomişori uscaţi (cred că erau meri) pe care călugării nu îi dezrădăcinaseră. Nu am reuşit să îmi dau seama, fiind în maşină, dacă merii erau uscaţi definitiv sau era un fenomen tranzitoriu. Astfel că încă de atunci m-am gândit la ideea acestui poem, aşa cum apare aici.
moartea este un dodecaedru perfect ora unu mor ochii pentru că sînt umezi prea umezi pentru lumea noastră anti-acvatică erori în ulciorul unui craniu sigilat păstrarea uscată a sinelui ora două se rup brațele trupurile noastre nepaseriforme crengi pentru rugăciunea cuiburilor trei dispare limba lenevind pe curvatura cuvintelor sfîrșitul un glonte rătăcit o sfîrtecă ora patru cade perechea de îngeri carnali urechi în pulberea porumbeilor unde dorm cîntecele ora cinci se desparte de noi obrazul sărutul un pergament palimpsest despre alt timp șase dispar diferențele noastre devenim nici femeie înger nici bărbat ora șapte se topește inima undeva într-un alambic perpetuu se întoarce în pămînt pămîntul bucuriilor noastre opt mîinile trec ating gibraltarul apoi își iau zborul spre arcadia ora nouă picioarele se prăbușesc devenind prăpastie zece unsprezece doisprezece dodecaedru cerc
Drumul se desfasoara in toate directiile (tu insati fiind intersectia viselor, netraitelor), la un moment dat drumul cel bun te alege, te recunoaste...timpul si spatiul se contorsioneaza intr-un singur tot palpabil, se dilata, se materializeaza, prinde forma-negativ a propriei tale existente. deosebita metaforic: "Brusc, desfășurându-se, timpul drumurile astea prin mine, pașii - prin gânduri zidurile - din suflu cuvintele - ascultându-mă clipele - derapând" Volumul în pregătire "Orașul - peninsulă" este un volum bilingv?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Am citit textul de câteva ori. Aseară și astăzi. Și de fiecare dată, m-am îmbrăcat într-o haină având cusături îngrijite, dar fără revere. Gândul mă duce la un raport de activitate, o dare de seamă, – nu, nu poezia mea! - la o declarație. Mi se ia ostentativ cheotoarea la care să-mi prind cu o plăcere desuetă garoafa. Vin și completez cu exemple: „Numele meu este Laura, m-am născut în România…” „Mama a cumpărat”/”s-a mutat”/”a abandonat Sibiul, a renovat casa, a mărit-o și s-a apucat de turism.” „Eu?”- cu stările mele – „bând”/”mâncând”/”stând”/”uitându-mă”. Acum că am definit senzația (a mea, firește!) sar pasaje întregi – nu că n-ar fi importante, revin – însă vreau să ajung la „Că satul nostru este păstrat departe și de explozia mediatică (ok, cuvântul ăsta îl știam de la scrabble…)”. Nu întâmplător m-am grăbit; pentru că impresia de declarație se rotunjește aici ca o lună plină. Adică, ok, ok, recunosc… Iar această expresie (ok) este ca o botină rătăcită la raionul de teniși. Ca și bourbonul, ratăcit printre covoare de lână, plăcinte, mere și nuci. Revin așa cum am promis și spun că, din fericire, avem și paharul cu apă la îndemână. Și asta ne înviorează. Exemplific cu o înghițitură: „Tata a prins jocul acesta al meu de când aveam vreo doi ani și de atunci, cam la vreo alte două luni, îmi punea pensula în mâini, lua o cutie de vopsea, și, cu fereastra larg deschisă, ne puneam amândoi pe pictat patul și visele mele.” În continuare, să-mi dai voie să mă opresc la personajul Laura. Mă întreb cât de credibilă e pendularea ei între naivitate și starea de „copil special”; între amintirile proaspete (avem chiar și detalii) de la vârsta de doi ani (oare?) și mirarea „că există mai multe feluri de daruri” (un lucru previzibil totuși). Să fie o percepție falsă a cititorului sau o scăpare din mână a personajului? În treacăt fie spus, se observă în text (uneori) și o întindere nejustificată a frazei. Autorul are abilitatea de a descoperi și singur. Cu stimă și posibil subiectiv(!?)
pentru textul : Șoimul. Primele apariții ale darului. deerata - daca ar fi - si este posibil sa mai fie cateva, sunt foarte obosit, va rog frumos sa ma scuzati.
pentru textul : Poemul fără de sfârşit decontinui sa astept polemica aici
pentru textul : cînd o fată de douăzeci de ani dede bunăvoie mă fac frate cu inculții, ovYus. pentru că "ferice de cei săraci în duh căci a lor este Împărăția cerurilor". cat priveste textul tau, raman la parerea mea dintai.
pentru textul : candirú deCe intelegi tu prin "constiinta valorii sale" ? Sau printr-un "anumit tip de orgoliu". Ambele imi sunt prea vagi.
pentru textul : Concursul de Poezie ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” deExista foarte multi oameni care scriu sau picteaza sau muzicesc. Crezi ca este macar unul care sa creada despre el ca nu are valoare ? sau ma rog, ca nu are valoare prea mare. Daca o spune, asteapta cu infrigurare sa fie contrazis.
Putem spune ca daca ai scris 5 nuvele esti prozator, 10 poezii esti poet ? Mie mi se pare ca nu exista constiinta valorii. Fie si din simplul motiv ca nu are instrument de masurat.
Uite-te in jur ce se intampla. Explozia internetului a dat peste cap toate canoanele estetice.
Nu mai exista un guru al valorii. Critica nu mai are nicio "valoare" :), de fapt este inexistenta.
Ne aflam intr-o febra a scrisului, a fotografiatului, a pictatului, si a postarii creatiilor pe internet.
S-a incheiat faza unei arte dirijate de critici si galeristi. Nu stim inca incotro. Este o democratizare, ca sa-i spun asa, fara precedent. O imprastiere care invioreaza kitsch-ul. Cum se va alege graul de neghina ? Prin constiinta valorii ?
in noaptea asta si eu vreau sa fim prieteni: ca un extraterestru si un copil.
pentru textul : pietrele umbrei deDacă poezia e în spatele tău, sfatul meu e să deschizi rucsacul și să o lași să zboare, atât, nu e nevoie de detalii, un ochi experimentat o vede și de la mare înălțime. :) Verbul "a trebui" este impersonal, deci nu se conjugă: "ce-mi trebuie căldură".
pentru textul : Ca sunetul în fluier depe scurt: ,,soarele interior” – cred că tu poți găsi ușor ceva mai puțin uzitat cred de asemenea că ar fi benefică renunțarea la amestecul de timpuri verbale, atmosfera de poveste neavând de suferit printr-o eventuală uniformizare. ,,cu frumusețea în pânză de sac știută doar de un stol de privighetori" – propunere prea multe comparații și epitete, unele mult prea bătătorite. merită revenit asupra textului, pentru că într-adevăr, așa cum remarca și dan, are farmec femeia asta, femeie-contraste, pasiune ispășindu-se, un farmec ciudat are și povestea, tragică prin neaflarea finală. martorii risipirii ei rămân un fundal sonor care sporesc dramatismul. sfârșitul însă nu putea fi altfel.
pentru textul : paramour deam scris destul de mult, dar am si o explicatie: de cand nu mai scriu texte propriu-zise scriu comentarii cat un text intreg :)
pentru textul : iubirea la podu iloaiei dein picior manastire/ ghici cititorule/ unde-i haiku-ul.
daca vorbesti de ploaie in primul vers, chiar trebuie sa apara "geam umed" in ultimul?
pentru textul : toamnă deNu mi-a plăcut niciodată să spun aibă, datorită a ceea ce rezultă la negație :) Nu am vrut să intri în amănunte juridice mai mult decît situația dată îmi cerea pentru a -mi exprima un punct de vedere. Astfel, nu intenționez acum să intru în polemică în ceea ce privește nulitatea absolută și nulitatea relativă. Cît despre libertate, aceasta nu trebuie prost înțeleasă. Părerea mea este că acea clauză impusă editorilor este neleală nu numai față de ei cît și față de proprietarii site-urilor pe care, în virtutea libertății de a se folosi de dreptul de proprietate asupra creației lor, autorii doresc să ăși publice textele. Atăta timp cît nu s-a stabilit o reciprocitate între proprietarii site-urilor respective aceștia nu pot fi obligați să admită folosirea denumirii altui site literar pe pagina lor. Alta este situația cînd se admite reciprocitatea, adică dl. Dan Mihuț să aiVă dreptul de a folosi pe site-ul Agonia.ro titulatura: editor Agonia.ro și Hermeneia. com, titulatură pe care o merită. Nu văd de ce nu ar fi la fel de mîndru de faptul că este editor al mai multor site-uri cu sau fără pretenții elitiste. Constantin Noica a fost adept al elitismului și al naționalismului și aceasta nu l-a împiedicat să fie un mare Român. Cît privește posibilitatea unei negocieri și a unei colaborări cu dl. Radu Herinean, eu nu cred că aceasta trebuie din capul locului exclusă. Am deplină încredere în capacitatea domniei sale de a privi lucrurile în perspectivă.
pentru textul : boierismul sau nazismul literar deDeși pare un gest relaxat, firesc, evenimentul anunțat de titlu are subtilități dramatice, un fel de dureri negate, ca formă de autoapărare pentru îngroparea unui trecut, a unei iubiri. Niciun cuvânt nu este în plus, niciun gest inutil, niciun sentiment expandat. Totul e ținut sub control precum cafeaua pe foc. Totuși, unele formulări sunt atât de sugestive, încât nu poți să nu lași empatia să te facă să ai același tremur al mâinii și al pleoapei când rupe "fiecare filă dăruită ...". Remarc:
nimic dramatic
nicio legătură între metafore și foc
niciun meta-limbaj subtil
...
o ceașcă desperecheată
o rămășiță a unui set mai vechi
mi-a amintit de predilecția ta
pentru baroc
Pentru acuratețe, pentru subtilitate, pentru dozarea sentimentelor și a gesturilor, pentru cuvântul folosit cu măiestrie, semnul meu de apreciere, Virgil.
pentru textul : în dimineața asta mi-am ars poeziile de.......... :)adrian , fragmentelul asta e chiar reusit. eu cred ca tu ai mult talent la proza. excluzand" trei punctele" de la inceputul paragrafelor, care cred ca sunt asa, de amorul artei, ai scris o chestie draguta si funny.
pentru textul : Norocosul deeu de fapt apreciez cand cineva scrie si reuseste sa ma faca sa termin un text si pe deasupra sa mai si zambesc. deci, penita.......... :)
E relativ:). Aici, în schimb, comunicarea ne face bine, este de bine. Este o terapie a minţii şi terapia este terapie. Să nu-mi spuneţi că este şi asta relativă? Zâmbesc.
Cele bune.
pentru textul : Eu sunt mersul meu către… de"Nici nu este nevoie ca acest text să fie o capodoperă pentru că dacă, să zicem, un Ţuţea ia premiul nobel pentru patriotism anul acesta, la anul, dacă nu-l mai ia nu mai este Petre Ţuţea?"
Penitele se dau textelor nu autorilor...
"consider ca dom fanache trebuie sa-si ceara scuze. chiar de o fi si domnia sa editor."
Nu trebuie sa ma justific/scuz unei persoane care da penite aproape la orice text.Si nu sunt editor.
Cu scuze Adrianei ca-i dau de lucru, lui Vlad ca-i "patez" subsolul textului, intru indeplinirea suspendarii sa facem pe plac "penitaresei de serviciu".
"dar il intreb pe dl fanache daca are habar ce inseamna postmodernism, cel aplicat dupa 2000 in literatura romana si daca stie ce a teoretizat Cartarescu prin Levantul.
il mai intreb daca stie regulile lirice in acest stil, care presupun nu impuscarea unui vers ci asimilarea literaturii de la inceputuri pana azi, si nonmetafora ei.
daca stie ca utilizarea ironica a unui arhaism e presupusa virtuozitate postmodernista.
si daca mai poate citi acest text exemplar din aceste puncte de vedere. nu numai limbajul este perfect folosit, a se vedea metaforele gasite:
pășind spre locul de tăiere
cu gîtul secerai lumină
cat pamflet aici, cat antipoemele luminii, nu? "
Asta asa ca dovada de cat cat de multi poti epata si cat de mult te poti ridica in slavi.
Astept sentina :)
pentru textul : timidă umbra ta de fată deÎmi place cum începe textul. Partea mediană parcă ocoleşte prea mult...
pentru textul : cineva tresare în visul meu dela mai multe Ioan Barb. succes!
pentru textul : Lansare de carte. Ioan Barb - Babilon, ed. Brumar 2011 şi Sabatul Interior, ed. Limes, 2011. depoate ai dreptate. mie îmi păre încă la locul lui. nu știu să-ți explic: mi-a ”venit” să rostesc Eli, Eli, și n-am mai scăpat de obsesia Lui.
pentru textul : aici, în depărtare deîți mulțumesc, George!
dacă apa rece de dimineață e forțată atunci și revigorarea viselor e forțată. aici e cheia poemului de fapt: a fi realist în dragoste, fără avioane verzi pe pereți...:) penița ta e o surpriză plăcută de altfel nici n-am mai avut onoarea bucuros să te cunosc Ioana! a: și sărbători line, cu pace!
pentru textul : Lonely people can`t jump deUn site de gen isi expune politica in legatura cu anumite practici, limbaje etc. In momentul in care alegi sa postezi pe acel site este evident ca ai luat la cunostinta toate aspectele. Ca sa citez un amic... "daca ai intrat la om in casa si iti spune sa te descalti, te supui". Atata timp cat regulamentul Hermeneia are in vedere absenta sintagmelor cu tenta vulgara nu inteleg care este problema. Nu e nimeni obligat sa posteze. Cei care o fac in schimb, trebuie sa respecte un set de reguli. Simplu ! Ialin
pentru textul : Paneraș cu ouă deacta(n)eoane, sentimentul de-naltare te strabate, dar tot acolo te lasa, ca o penetrare cu efect de levitatie nul, vad, cat ascendenta explicativa de-o clipa a zborului de gandac in atac la Blanca si cat pulsiunea transcendentei iluzorii a reptilei (o)uro-borus, de unde apar atat de plinele (sic) tale invataturi (traiasca gogu-filozofu, vorba ta), cat un crant de chio-chips, morfolit la fel, de fiecare data, pe un inchipuit munte Cithaeron, la colt cu genunchiul broastei testoase kalmuce pe-o parte, a carei exclamatie nu e niciodata “ah” ci “anh” si totusi, orbitorule de Horus, marite (micite?)Seth, oare tu reprezinti, prin ceea ce scrii, versul alb? brrr, ar fi loc de a doua glaciatiune, stai linistit si modest, asa cum te stim, sunt multi altii care chiar reprezinta genul, in nici un caz insailarile tale, repetative, agramate (v. comentariul tau precedent), imprumutate fara voie, de multe ori, din convorbiri ym sau pur..facultative, pentru a scrie cu adevarat poezie in vers alb tu, domnule actaeon-negru ar trebui sa bei prea mult… lapte pentru asta…de capra….de bivolita, dupa gust, desigur, dar …cat sa-ti mai dau, in vers, pe inteles? Alma crezi perfect, sintetic, fara sa cercetezi, tine de intuitie la tine, de inteligenta, legatura cu subtitlul e o dovada - miracol a subtilitatii, intelegerii, in rest, s-auzim de bine, periscopici si plini de fortaje – fortaje ca de n-am fi nu s-ar povesti, ambilor simpaticilor, multam again :) va pupa si Blanca (cred), ca mult si frumos ati comentat la ea
pentru textul : Cassa-Blanca (rurala) deo fi Nichita, regasesc aici cateva cuvinte definitorii scrierilor sale si forma poeziei ma duce cu gandul la el s-ar putea sa ma insel...
pentru textul : poezia mea de azi deMinunat ce am citit, eu, aci, astăzi. Poate încadrarea este oarecum greşită. Mi se pare mai mult un jurnal existenţial, dar nu asta contează acum.
pentru textul : Vei pătrunde deFragmentele din "încăpere", felul cum fiecare cuvânt îşi are greutatea sa în propoziţie, repetiţiile voite, care nu fac altceva decât să mărească dorinţa de "a ieşi spre un spaţiu", aduc o notă de "frumos-întreg" scrierii de faţă. Generează o stare în care te surprinzi lângă o veioză, un pat şi o bibliotecă ticsită de cărţi prin care ai trecut cândva precum un păianjen sătul de viaţă. De remarcat fragmentul "bibliotecarului dezordonat" care mi-a amintit de o vorbă cum că fiecare om în dezordinea lui îşi are ordinea aşa cum în anormal îţi poţi găsi normalul faptelor. La noi normalul este anormalul, zicea cândva un analist politic - divagând puţin.
Aceste note îţi induc o stare şi e meritul exclusiv al autorului Gorun Manolescu, că, personal, mi le-a indus involuntar. Este un merit, aşadar.
Felicitări.
titlul ar putea fi inteles astfel: rosul parului e gestul celui prins in interiorul unui familiar stapanit de groaza/angoasa, prin care, nu atat incearca sa rupa legatura cu trupul, corporalitatea, cat executa o miscare-tip, o reactie naturala a organismului in fata congelarii/contaminarii. asa cum mana taiata inca misca.
pentru textul : iarna îmi vine să-mi rod părul deAdrian, îți mulțumesc și mă bucur că ți-a plăcut. Despre ce vorbești tu... acolo este adevărata artă.
pentru textul : silences deMulţumesc Mariana. Ai intuit legătura dintre cele două planuri ale poemului. Pleacă de la un simplu fapt de observaţie. Fiind în vizită la o mânăstire mai demult, am observat o zonă cu pomişori uscaţi (cred că erau meri) pe care călugării nu îi dezrădăcinaseră. Nu am reuşit să îmi dau seama, fiind în maşină, dacă merii erau uscaţi definitiv sau era un fenomen tranzitoriu. Astfel că încă de atunci m-am gândit la ideea acestui poem, aşa cum apare aici.
pentru textul : Haiku demoartea este un dodecaedru perfect ora unu mor ochii pentru că sînt umezi prea umezi pentru lumea noastră anti-acvatică erori în ulciorul unui craniu sigilat păstrarea uscată a sinelui ora două se rup brațele trupurile noastre nepaseriforme crengi pentru rugăciunea cuiburilor trei dispare limba lenevind pe curvatura cuvintelor sfîrșitul un glonte rătăcit o sfîrtecă ora patru cade perechea de îngeri carnali urechi în pulberea porumbeilor unde dorm cîntecele ora cinci se desparte de noi obrazul sărutul un pergament palimpsest despre alt timp șase dispar diferențele noastre devenim nici femeie înger nici bărbat ora șapte se topește inima undeva într-un alambic perpetuu se întoarce în pămînt pămîntul bucuriilor noastre opt mîinile trec ating gibraltarul apoi își iau zborul spre arcadia ora nouă picioarele se prăbușesc devenind prăpastie zece unsprezece doisprezece dodecaedru cerc
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 13 deMi-a fost drag să apar lângă oameni pe care îi respect, apreciez și admir. Pentru aceasta și nu numai, MULȚUMESC, Alina!
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi dete rog să scoți majusculele din titlu
pentru textul : Hârtia de o sută deDrumul se desfasoara in toate directiile (tu insati fiind intersectia viselor, netraitelor), la un moment dat drumul cel bun te alege, te recunoaste...timpul si spatiul se contorsioneaza intr-un singur tot palpabil, se dilata, se materializeaza, prinde forma-negativ a propriei tale existente. deosebita metaforic: "Brusc, desfășurându-se, timpul drumurile astea prin mine, pașii - prin gânduri zidurile - din suflu cuvintele - ascultându-mă clipele - derapând" Volumul în pregătire "Orașul - peninsulă" este un volum bilingv?
pentru textul : Brusc, desfășurându-se, timpul dePagini