Îngeraşule, mulţumesc de trecere şi cuvinte. Îmi face deosebită plăcere.

da, știu că nu întrebi aiurea, dar ăsta e micul meu secret liric:)
spasiva!

domnule profesor, permite-ți-mi un moment cu boba, mi-e dor de figura lui tâmpă dar înțeleaptă, cam ca aici:
Paule,
Tu chiar te-ai blocat într-un pattern de com în ceea ce mă privește? Nu te duce mintea la mai mult? Ce răspunsuri sunt astea pe care mi le oferi? Poate vrei să insinuezi că nu aș fi la înălțimea scrierilor tale cu comentariile și mă iei la mișto? Făcând asta te iei la mișto pe tine poete din Tecuci pentru că eu sunt cine sunt tu ești cine ești iar eu...
pentru că eu sunt cine sunt și tu ești cine ești(Gandhi) superb.:))

Îmi pare rău, dar eu sînt mai egoistă, scriu pentru mine. Scriu pentru considerentul că fie veselă sau tristă viața este frumoasă și sînt recunoscătoare pentru ea. Poezia este o formă de exprimare și a acestor valori, motiv pentru care evadez în clipele de răgaz în lumea ei. Cu alte cuvinte așa cum unii colecționari își admiră bijuteriile, sau tablourile, eu admir versurile și mă bucur să regăsesc pe acest site unele dintre cele mai bune, printre care și ale tale.

ok, cristina, in primul rind nu cred ca ai dreptate ca "nu prea este un haiku". in plus, nu ai facut nimic ca sa demonstrezi asta. si ma tem ca nu esti bine informata daca consideri ca un haiku nu poate contine metafore. le evita dar asta nu inseamna ca nu le poate contine. iti spun si tie ce am mai spus si altora: nu stiu cu cine ai discutat tu despre haiku. eu insa am stat de vorba cu oameni care scriu haiku si care au locuit multi ani in janponia si care sint destul de buni cunoscatori ai culturii si filosofiei japoneze. modul tau "purist" de aboradare (si oarecum dispetuitor - "Faptul că un micropoem are 5-7-5 silabe nu îl transformă în haiku.") nu are nicio legatura cu modul in care gindesc sau simt japonezii. este un mod pe care eu l-as numi simplist. japonezul "simte" haiku. nu il scrie dupa reguli. evident, exista principii si traditii. dar si ele sint ca si traditiile noastre, orientative. a spune ca "cerul de plumb" nu poate exista intr-un haiku dar "cerul plumburiu" da este putin amuzant. in orice caz lucrurile sint mult mai nuantate si mai personalizate decit crezi tu. evident in japonia. probabil nu in europa.

despre link-ul acela. inclin sa ii dau dreptate ralucai. evident nu se pot face reguli pentru orice situatie. dar, daca vrei sa oferi o explicatie si nu esti dispusa sa o scrii, iar un link o ofera in mod clar, atunci probabil este ok sa il folosesti chiar daca si in acest caz este de evitat pentru ca nu as vrea ca hermeneia sa devina un "directory", o colectie de link-uri catre alte site-uri. dar mai ales in cazul cum ai folosit tu link-ul, el este perceput ca o reclama catre un alt site. pentru ca te trimite la o pagina sau la un site intreg fara nicio adresa precisa. ce sa inteleg de aici? ca faci reclama acelui site. pentru ca daca voiai sa oferi o explicatie specifica necesara comentariului tau atunci o faceai. dar nu ai procedat asa. acest principiu se aplica si altor situatii si nu numai la comentariul tau. si vom avea grija mai mult pe viitor.

Și eu cred că aici, în ciuda vocabularului ușor utopist (pe care uneori îl accept funcție de context), ai o tendință deviantă spre un peiorativ indigest. Ca de exemplu, "ipocrizia de homunculuși frecangii și escroci" sau "se va termina cu scălâmbăielile creaturilor ce și-o trag înainte de a se devora". E regretabil. Te pierzi. Ai putea excela în proza sf. Să dăm entropiei ce e al ei...

minuscula mea cultura muzicala imi sopteste totusi ca titlul imi suna cunoscut. trecand peste acest aspect -iata, am trecut- remanc (nu, nu intreb) sincer foarte: ce grea e, of, viata. si viitorul, da.

La persistence de la memoire e la mort de le courage, c'est le vrais vertige, c'est la vie ma cher madame. Bobadil.

în opinia mea, un text plăcut, plecînd de la strofa cu 2 versuri.
totuși parcă nu e complet/coerent dar nu se observă de departe. voi mai trece și pe la alte texte.

Draga Dorin, este pentru a doua oara aici pe Hermeneia cand fac referire la un nume propriu si prin comm-uri mi se raspunde cu "cine e asta?" de catre oameni de la care nu m-as fi asteptat la asa ceva, ma duc cu gandul la bancul cu nea Nicu la portile raiului il intreaba sf. Petru tu cine esti el zice Ceausescu, pai de unde sa stiu cine esti, uite aici sunt Platon, Newton, Einstein, fiecare mi-a demonstrat cu un crampei din descoperirile lui, zi si tu ceva sa inteleg ca esti tu... la care Ceusescu zice "da ' cine e astia?" iar sf. Petru "aa... Nicule, intra bre..." Prima oara cand Virgil ma intreba cine e Bukovski si acum cand tu ma intrebi cine e Florin Chilian. Acum nu ca ar fi vreo asemanare intre cei doi "nerecunoscuti" sau intre voi doi, astia care nu stiti cine sunt Bukovski si Chilian, dar presupun fie: 1/ ca tu traiesti o viata atat de cu capul intre urechi incat nu stii cine e Florin Chilian 2/ mai mult, nu doar ca nu stii dar nici nu dai si tu asa, ca omul din respect macar pentru mine sa zicem, un search pe google inainte sa-ti iasa asa, o pasarica pe gura 3/ Ori stii prea bine si consideri ca Florin Chilian este un neica nimeni pe langa tine Una dintre ele, care o fi Dorine? Andu

Unul dintre principalele motive pentru care a fost abolită pedeapsa cu moartea este acela că o astfel de pedeapsă se dădea în țara noastră celor vinovați de trădare; dar cum totul este relativ într-o lume relativă, istoria a dovedit că de multe ori sînt priviți ca eroi trădătorii de mîine și viceversa. Se pare că în lumina unor săpături mai recente, marele trădător Iuda, este privit de însuși Domnul Hristos, ca cel dintîi dintre apostoli, lui revenindu-i totuși în istoria omenirii locul cel mai ingrat. Cu siguranță nu vom vedea un Hristos onorabil la costum și diplomat, pentru că așa cum stă scris, El vine cu norii, aceasta din motive binecuvîntate. Nu-L vom afla așa cum ni-L înfățișezi, pentru că toate acele ipostaze se potrivesc lumii și din lume fac parte toate acele lucruri cu care L-a ispitit Al Sheitan în pustie, inclusiv guvernele lumii. Atunci cînd adevărul se va instaura în lume, noi doar atunci vom vedea. Pînă atunci, slujitorii fac și ei ce pot să nu se împrăștie turma. Lor, celor șapte congregații, celor șapte făclii, li s-a adresat Isus în epistolele relatate de Ioan, dojenindu-i pe fiecare, în parte, după măsură.

chei de lectură 1. (“mă suport” Cioran) precizări: textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu. acesta este o critică; o critică moșește textul. comentariu: strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. stăm prost. si e bine al dvs, francisc, dezlipitorul

sunt convins că marile idei sunt deja în filozofie ori religie, deci războieli intelectuale pe la mine nu:)
mă bucur mult că simți omul din spatele cuvintelor și îți mulțumesc frumos.

N-am urmărit foarte atent evoluția autorului, dar putem da crezare opiniei lui Sancho. Totuși găsesc câteva dizarmonii: o căutau - o găsise - iarăși o rătăcise (cam ezitant), dispăruse de pe stradă / dar ea nu plecase prea departe de-acasă.

Subtitlul e tentant, dar n-am înțeles de ce pastel, și de ce olandez.