Crin, nu stiu la ce te referi. Iti apare vreo eroare? Ce browser folosesti? Noi l-am testat in diferite feluri si nu am intimpinat nici o problema. Poate mai incerci si ne spui ce se intimpla.

Andu, lasă că vine zâna măseluță! Maria, întreabă-l ,te rog, pe Andu câte degete vede? Lusien, ai toată compasiunea mea și e , doamne, inepuizabilă. uneori privind un om în ochi poți vedea o întreagă epocă.

stii ce-i culmea?
in generala tineam mortis sa fiu si eu membra in cor. un singur lucru-mi lipsea...vocea, dar nicicum nu puteam acceptam asta. "cum sa n-am voce? dar eu cant toata ziua!" si chiar o faceam, insa copacii nevoiti sa ma asculte nu se plangeau iar cainele cu care haladuiam prin padurea din spatele casei, nici atat.
motiv pentru care profesorul de muzica, dupa ce-a vazut ca nu o scoate la capat cu mine, a gasit alt motiv: "iti lipseste urechea muzicala", mi-a zis. eh, cu gandul asta am reusit sa ma consolez si a scapat de insistentele mele...

acum constat ca ca mi-am dezvoltat in timp (sau era acolo dar nu se manifestase inca) o ureche pe care as numi-o "ritmica". adevarul este ca trebuie sa simt, in poeziile mele, un ritm intrinsec, altfel nu sunt multumita nicicum.

multumesc, Lea, pentru amintirea adusa la suprafata si pentru cuvintele generoase.

Să văd ce pot face. Şi mie mi s-a părut puţin forţat finalul faţă de rest şi mulţumesc pentru opinia sinceră.

că cușca nu sună bine

interesant text. te rog sa îl editezi cu mai multă atenție și să corectezi greșelile de tipărire. tocmai de aceea există facilitatea concept

Profetule, alma, îl mai citim o dată, împreună. Mulțumesc. Să vedem pentru cine este. Eu, egoistul, l-am scris pentru mine.

Alma, a trebuit să mă întorc pe textul tău... e senzația aceea de ireal, de diafan fără a fi desuet... cum ai reușit? Și mai era ceva, ce m-a împiedicat să las semn prima dată. Pînă nu mi-am dat seama despre ce este vorba, nu am putut să scriu. E ceva care mie mi se pare artificial... prima parte. Și asta pentru că nu cred că există astfel de ochi. Atîta tot. Acolo cred eu că ai exagerat. Trebuie să găsești alt început. Generalizează fără a da impresia că o faci, așa cum ai reușit să o faci în restul textului. Aici ai fost prea abruptă. Restul însă e o atingere delicată de feminitate... fără "discurs", cald, puțin flegmatic chiar, într-o încercare de redefinire... Evidențiez și eu experimentul tău (vostru?), cu mulțumire și cu rugămintea de a revedea începutul...

tare simpatic si frumos. un poem ce il citesti cu mare placere, rod al experientei si intelepciunii autorului.

da, uneori "pur si simplu" ne scriem doar gândurile (îndrăgostite) ce ni se culcușesc între tâmple, dar dacă e "refreshing", e bine... multumesc de semn!

Versul "cum împânzeau Pământul cu iubire" mi se pare prea denotativ. Cred ca iubirea trebuie sugerata, la fel implinirea. Suna destul de bine. Nu trebuie neaparat sa scrii la persoana a treia. Eu cred ca citatul lui Bobadil ar atrage atentia asupra verbului "a relata". Ideea este chiar aceea a conotatiei. Scrii la persoana intai pentru ca pana la urma tu simti toate cele... dar trebuie redate astfel incat sa treaca dincolo de simpla relatare. Versurile "incriminate" (4 si 5) chiar asta fac ... relateaza. Poti sa schimbi persoana in versurile alea, nu cred ca va folosi la ceva. Parerea mea... Ialin

...îmi exprimasem, recent, afinitatea mea neîngrădită față de cel ce sta "La curțile dorului". regăsesc în modul tău de a comenta, așezat, tihnit, ceva din lirismul lui, ceva din rămânerea într-o lume magică. sau poate aspirația la una de acest fel. îmi face bine să știu că îți place, și felul de a o spune. cât despre "legământ", da. dar Cineva spunea, pare-mi-se: "cine nu este cu Mine, este împotriva Mea". deci, oareșce războiuț, tre să fie, nu?:) (întrebare retorică)

E un mic giuvaer răspândind reflexe. Un anumit crescendo este marcat nu numai prin numărul versurilor din strofe, dar și prin rafinarea treptată a figurilor de stil: personificare, comparație, apoi metaforă, iar în cele din urmă prin concentrarea de imagini-simbol din final, la care se adaugă un contrast cromatic anunțat încă din debut: lumină / noapte, porțelanuri albe / veșmintele întunericului. Asocierea mâinilor cu "porțelanuri albe" este de mare efect poetic (remarca și yester). Accentuează contrastul ce-l aminteam mai sus, dar vine cu o savoare aproape ștearsă a unor vremuri de demult care aduc grație și armonie unui gest febril: "își dispută la nesfârșit veșmintele". Poezia lungă poți s-o lălăi și tot iese ceva, în schimb la cea scurtă trebuie să spui niște lucruri, altfel moare. "Numai mâinile tale" nu moare, ea trăiește prin bogăția de sensuri semnificate. Și prin adâncimea lucrurilor ce stau în spatele lor.

Cred că aici s-a exagerat putin; și țin să explic de ce: în primul rând textul ar fi trebuit încadrat de la bun început la altceva din cadrul secțiunii poezie, dar ar fi trebuit să existe în categoria poezie poate și subsecțiunile satiră, parodie, fabulă, epigramă etc. Acum, prima întrebare este : în ce se poate încadra acest text? eu m-am gândit la satiră, poate pentru caracterul sarcastic, voit persiflant cu o anumită direcție...și hai să o spunem direct clar de unde a generat totul: de la comentariile lui Bobadil la textul Orianei. Dacă priviți acest text ca o satiră are cu totul alte conotații. așa trebuie interpretat! Ioana a simțit nuanța ironică a textului și a nuanțat scurt în primul comentariu; Younger Sister a luat-o în tragic și puțin mongoloid (din Mongolia unde îți face veacul); și a decretat acel dicton postrevoluționar "Nu ne vindem țara" și nici ortografia patriotică și a deviat cum nu se poate mai bine...Ei bine, Titarenco nu a divagat, nu a confundat România cu teritorii care aparțin altora, a spus cu totul altceva pentru că e vorba de satiră! O rog pe Ioana Dana Nicolae să privească textul așa, ca o satiră ce e. Si în acest context, să admită licențele poetice derivate din comentariile existente la textul Orianei. O rog pe Sapphire să îl convingă pe Titarenco (voi încerca și eu) să încadreze textul adecvat. Nu cred că cineva ar fi vrut să jignească pe altcineva brusc în aceste comentarii sub textul lui Titarenco. Acum, ca satiră, textul e bun. Mai citiți-l în contextul menționat o dată și veți rămâne pe gânduri. Si încă o dată doresc să vă reamintesc: toți accesăm un site unde am eliminat din start xenofobia. indiferent unde ne aflăm, în America, România, Canada Franța samd. Indiferent cum scriem România, aceasta este în inima noastră, așa cum numai sufletul fiecăruia o remodelează nostalgic. Un singur lucru ne leagă: talentul. Indiferent în ce limbă dorim să ne exprimăm, important este talentul. Acesta este unul din firele invizibile pe Hermeneia, un copil de doi ani, al nostru al tuturor celor de bună credință.