Poem epistolar, de o intimitate aparte. Aș fi ales sublimarea, metaforizarea pe alocuri. Strofa a treia este mai bună. Se simte o tensiune interioară și o ușoară încremenire, o apărare de sine însuși. Știi că nu îmi place să văd "fără titlu" în loc de titlu: "nici un cuvânt", "când nu se întâmplă nimic", "linia timpului"... Citesc mai departe. Poezia anterioară m-a lăsat în tăcere, era un fel de rugă la miez de noapte. Ela

Să le /să le/ să nu/ să le.
Totuşi, să nu!

Aştept cu interes ciclul "De ziua ei, noaptea, de ziua lui, noaptea, de ziua noastră, noaptea, de ziua voastră, noaptea, de ziua lor, noaptea", încununat cu "de ziua tuturor, noaptea, spre dimineaţă, dar mai spre prânz către seară".

Binecuvantat sa fie cel ce ne-a oferit dreptul la libera opinie pentru ca uite am primit pentru aceasta poezie pareri intr-un registru foarte larg atat in planul intelegerii cat si al empatiei. Jinn... e si nu este postmodernism... cred ca e doar un hibrid, o cale inca netocmita de translare intre modalitati diferite de perceptie a realitatii... si mie imi suna bizar :) Sapphire... ai intuit perfect faptul ca desi in mod natural nu am suprimat dreptul urechilor de a percepe suunete nu le-am asezat la dreapta si stanga capului... la fel si pentru ochi... ochii celui care scrie si a celui care priveste. Virgil... sa avem pardon dar Dumnezeu e foarte drept, doar imaginea sa este neclara omului ca subiect cunoscator... poezia mea nu are putere sa-l strambe pe zeu dar ochiul tau de cititor poate proiecta o fantasma de acest fel. Si mie mi s-a parut artificiala strofa a doua... de aceea am lasat asa... omul contemporan are o cantitate deloc neglijabila de siliciu in mintea sa. Eu cu tigara tu cu bautura indiana... motive sau cum le zici tu... obsesii. Aranca... in fragmentul citat de tine nu am vrut deloc sa sochez, te inseli teribil nu urmez acest deziderat in textele mele... ce este lumea decat proiectia mintii noastre? Stimuli ajung la simturi care le transmit mintii... apoi acest laborator in baza unor scheme preconcepute interpreteaza si ofera un tablou... real sau nu, ne place sa-i zicem realitate... dar pentru o clipa incearca sa crezi ca acel fragment nu e defel o metafora ci un alt fel de vedere. Imi pare rau ca nu te-am impresionat spuse intr-o zi o imagine unei placi fotografice :)

Cred că autorul are resurse. Şi posibilităţi. Spun asta poate şi pentru că, din ce am citit la el, am întâlnit câteva trăsături pe care le consider, dacă nu esenţiale, măcar importante în poezia de azi: ţuse epice, autobiografice, firesc inedit, cantitatea potrivită de poezie fără culoare, ironie, detaşare, oralitate.

"Oboseala de tine" din text îmi pare o idee bună, atacabilă pe baza accentelor mai sus scrise, dar abordată puţin, puţin superficial. Primele trei versuri sunt remarcabile, iar la polul opus, finalul este ratat.

Cu siguranţă mai citim şi, personal, nu am nicio emnoţie: autorul va avea mutle de spus.

Se scrie din ce în ce mai puțină literatură pentru copii cu adevărat de calitate. Câteodată mi-e dor de poeziile Elenei Farago...E un semn bun această aplecare delicată spre un univers din ce în ce mai agresat de violența celor mari. Deși televiziunea e considerată o a doua alfabetizare, din nefericire emisiunile pentr copii au ajuns să fie de-a dreptul periculoase. Două versuri dragi și mie: "Hei, drumețe, ai la tine vreun leac de tristețe?" Bine ai venit Elia David!

Voi vorbiţi serios şi mie îmi arde de glume.
O fotografie de Dan Norea şi versuri asociate (tot de el dar puţin modificate; pe ici, pe acolo, prin punctele esenţiale).

Mă uit la lună, luna-i sus,
Mă uit în curte, boi nu-s,
Mă uit la pungă, punga-i goală
Mă uit la noi şi zic: dii, boală!

fără număr. hm. e o idee bună. thnx.

userilor pentru eventualele greșeli care s-au strecurat pe ici pe colo în comentariile mele

Eugen.

primul haiku imi aminteste de lacul de la ipotesti. acolo impreuna cu prietenul meu Ciprian Soptica am avut un dialog despre culoarea lacului. Lacul era galben, asa cum ni-l descrie insusi Eminescu. Ceea ce ne fascina era concertul broastelor. O placere sa asculti de pe un pod poemele lor. De aceea cred ca si acest prin haiku reprezinta in fond strigatul poetic. al doile-a hauku e parca o poveste de dragoste de la tara. numai doi indragostiti de la tara pot asculta cu adevarat cantecul greierilor. tinerii de la oras aud mai mult cantecul canalelor sau a motoarelor de masini. a savura acest "ceai cu luna" cred ca inseamna mai curand inivatie in mijlocul naturii. doamne ce frumos e scris acest haiku. ma si vad alaturi de iubita mea sub ramuri undeva in mijlocul campului acultand luna, ascultand greierii, ascultand cum ea soarbe ceiul. felicitari pentru acest haiku. al trei-lea haiku se intampla acum. in iasi ploaia chiar mangaie iarba. o splendoare sa arunci privirea printe bulele de pamantului ce se racoreste. iti multumesc pentru aceasta desfatare a hakuurilor tale. tate cele bune Paul von Gorban

in contextul 'suminagashi' poezia devine foarte sugestiva, o lectura placuta in care linistea/nelinistea cititorului este o alta picatura adaugata.

Ilarius, mă bucur că ți-a plăcut fotografia, și eu o consider reușită, iată că are și cubul nostru un sens :). Voi revedea strofa respectivă și voi ține cont de observațiile tale, pentru care îți mulțumesc.

mulţumesc mult pentru semnele lăsate şi pentru aprecierile fiecăruia. :) vă mai aştept

laurentiu, mi a placut prima strofa, comparatia soare-caracatita. de asemenea, dragut si titlul. amendamentele le las pt mai tarziu. deocamdata, daca mi permiti, eu citesc astfel: "soarele stătea ascuns în inima ta precum o caracatiță fosforescentă într-o amforă de pe fundul mării"

Singura chestie care mi se pare deocamdată aiurea este folosirea termenului "protocolar". Atît în titlu cît și în final. În rest e un text destul de bun și "cu nerv", cum se spune probabil tot în televiziune. Am remarcat chiar o anumită maturitate a scriiturii, un anumit gen de autocontrol în a nu cădea în criticisme și frustrări populiste postdecembriste. Poate puțin s-a exagerat cu sublinierea "sfaturilor de regie", mă cam îndoiesc că un regizoraș din aceștia chiar devine așa de patetic dar e posibil orice venind de la București, sau ma rog, de prin apropiere. Un text savuros despre imagine, în ultimă instanță. Imaginea și obsesia manipulării ei într-o lume care încă mai crede în imagine.