te rog să nu mai introduci subtitlul în corpul textului. e absolut nepotrivită redundanța asta și strică forma sub care apare textul în pagina de start. dacă vei continua voi retrage posibilitatea ca textele tale să mai apară pe prima pagină.
de asemenea te rog să nu mai lași spații la începutul textului. voi fi nevoit să îți retrag dreptul de a folosi html
Stimate domnule Sandru, nu, nu mă aflu sub nici un canon. Primul și singurul pe care l-am ascultat în acest sens este domnul Leoveanu, el mi-a sugerat, încă de acum vreo 20 de ani, de a scrie "liber, fără constrângerea majusculelor, a semnelor de punctuație". Dar: unele poezii trebuie constrânse, poate. Cum ar fi cea de aici. Eu doar am fost sinceră.
faină atitudinea. cîteodata iti vine sa te adresezi asa maselor. totusi, sunt (foarte) manipulabile. pot ajunge in mîinile unui om destoinic si ar iesi ceva-ceva
Cred că am corectat textul de minim șapte ori. Dacă mi-a scăpat ceva, înseamnă că... cel mai probabil mi-au crescut dioptriile. Dacă am scris/ pus/ așezat ceva aiurea, atunci probabil ar trebui să iau o pauză mai lungă, până îmi revin.
Și imi cer scuze pentru că data trecută m-am cam grăbit cu atenționarea. Trebuia să am mai multă grijă. De fapt, trebuia să am mai multă grijă când l-am publicat. În fine. Iar explicațiile și soluțiile au ajuns acolo unde trebuie, chiar dacă nu se vede.
Departe de a deveni iritante. Ca sa nu mai lungesc vorba, voi incerca, mai jos, printr-un fragment dintr-o lucrare publicată în altă parte, să spun ceea ce aș fi vrut să arăt numai în finalul unei serii de texte, serie care să mă conducă, încet dar sigur, la ceea ce afirmă Teologia Ortodoxă, Islamul îl spune și el, iar Extremul Orient, prin Budism (și, mai ales, prin Zen), dar nu numai, îl practică fără prea multă discursivitate care ne cam omoară pe noi occidentalii; și care se prelungște, într-adevăr diminuată și în Orientul Mijlociu cu care Occidentul s-a interferat (mai ales direct) în Evul Mediu * „2. Teologia (ortodoxă) Din punct de vedere teologic, se poate postula că există două căi de cunoaștere a Divinității: cea afirmativă - catafatică și cea negativă - apofatică (atât Lossky cât și Stăniloae își bazează acest postulat pe o întreagă tradiție patristică). Prima (catafatică) funcționează exprimând calitățile și atributele revelate ale Divinității; cea de a doua (apofatică) încearcă să depășească discursivitatea printr-o serie de negații. Teologia catafatică caută să cunoască Divinitatea în ceea ce este ea; cea apofatică, conștientă de incognoscibilitatea Divinității și de imposibilitatea cuprinderii sale conceptuale, încearcă să o cunoască în ceea ce ea nu este (Lossky). La Părintele Stăniloae, relația dintre cele două exprimări teologice apare mai organică și mai nuanțată. Cele două căi nu se succed una pe cealaltă într-un raport simplu evolutiv, ci se implică permanent, nu pot fi niciodată complet izolate una de cealaltă, având o existență oarecum ipostatică. Fiecare din ele are trepte și faze, care se constituie într-un urcuș duhovnicesc: 'Cugetarea folosește alternativ conceptele cu expresiile lor afirmative, cu cele negative, iar după un lung urcuș duhovnicesc, aproape numai pe cele negative' (Stăniloaie, 'Morala 3', p.189). La rândul lui, Vladimir Lossky ține să sublinieze că: 'Apofatismul nu este în mod necesar o teologie a extazului. El este, înainte de toate, o dispoziție a minții care refuză să-și formeze concepte cu privire la Divinitate' (Lossky, 'Mistica', p.67). Din acestea se deduce, după Părintele Stăniloae, excluderea hotărâtă a întregii teologii abstracte și pur intelectuale, 'care ar vrea să adapteze la cugetarea umană misterele înțelepciunii Divinității'. (Stăniloaie, Idem., p. 1, p. 193). De fapt trebuie să se petreacă trecere continuă de la speculație spre contemplație. 'După cunoașterea prin intermediul naturii a rațiunilor și a energiilor divine, urmează cunoașterea energiilor divine descoperite' (Stăniloaie, Idem, p. 195). Prima ar genera cunoașterea catafatică, iar cea de-a doua pe cea apofatică. Depistarea treptelor catafatismului este mai accesibilă, ea pornind de la afirmarea simplă a atributelor sau a calităților Divinității până la afirmarea lor cu ajutorul superlativelor absolute sau relative. Dar încă din treptele prime ale cunoașterii catafatice, se simte penetrând fiorul mistic al cunoașterii apofatice. Dar cunoașterea apofatică propriu-zisă înseamnă eliminarea aproape completă a elementelor pozitive de cunoaștere. În continuare, Părintele Stăniloae sesizează trei grade de apofatism. Primul îl reprezintă teologia negativă intelectuală, în cadrul căreia are loc negarea mai mult intelectuală a conceptelor afirmate prin teologia pozitivă catafatică. A doua treaptă o constituie depășirea și a stării de negație și intrarea într-o stare de tăcere produsă de rugăciune. Este ceea ce Părinții, îndeosebi Sfântul Dionisie Areopagitul ('Epistole, Epistola I, Lui Caius, monah', p. 44) și Sfântul Grigorie de Nyssa ('Viața lui Moise', p. 32), au numit intrarea în întunericul divin (un întuneric de care vorbește și Ibn ’Arabi), un întuneric provenit din orbirea pe care o produce asupra ochilor sufletelor noastre slabe abundența de negrăit a luminii divine. 'Întunericul divin este lumină neapropiată', scria Dionisie diaconului Dorotei ('Epistole, Epistola a V-a, Lui Dorotei, diacon', p. 54). Dacă Lossky pare să considere această stare ca supremă, Părintele Stăniloae, urmând Sfântului Grigorie Palama, crede că pentru cei foarte «îmbunătățiți» mai există și o a treia treaptă, aceea a vederii luminii divine. Este o stare la care ajung numai foarte puțini, și aceștia cu intermitență. Este starea în care omul realizează cu adevărat unirea cu Divinitatea, după har. După Sfântul Grigorie Palama, nici nu s-ar mai putea vorbi în acest caz de o teologie propriu-zis negativă, aceasta fiind, de fapt, depășită prin intrarea într-o nouă fază de afirmare, superioară, deplină, în care se iese din orbirea produsă de lumina divină și în care 'ochii sufletului încep să se obișnuiască cu ea văzând-o, devenind astfel cunoștință mai presus de înțelegere sau neștiință în sens de depășire' (Palma, 'Lumina', p. 308-309; Stăniloaie, Idem., p. 201). Părintele Stăniloae conchide că teologia pozitivă are în mod continuu nevoie de cea negativă, precum și cea negativă de cea pozitivă (Stăniloaie, Idem., p. 205). După același teolog, 'teologia pozitivă face bilanțul celor cunoscute până acum, iar teologia negativă dă asigurări pentru cunoașterea viitoare' (Idem, p. 211). Treapta superioară a teologiei negative reprezintă 'un apofatism mai deplin și mai existențial, realizat prin rugăciunea curată. E un extaz al tăcerii interioare, o oprire totală a cugetării în fața misterului divin înainte de a coborî, în mintea astfel oprită de uimire, lumina divină de sus' (Stăniloae, Idem., p. 211; Palma, Idem , p. 310). Asistăm, în cazul Părintelui Stăniloae, la sublinierea caracterului extrem de dinamic și, într-un fel, dialectic al relației dintre catafatic și apofatic în cunoașterea Divinității, ca ’împreună lucrând’ în vederea realizării dezideratului unirii mistice cu Ea. Pe nici o treaptă a ei 'teologia negativă nu leapădă sau nu uită, ca fiind cu totul de prisos, conceptele pozitive culese din lumea creată și nu poate cineva face teologie negativă decât în alternanță cu cea pozitivă' (Stăniloae, Idem , p. 203, 205). Cele două căi de cunoaștere provin, în ultima instanță, din faptul că Divinitatea este, în același timp, și imanentă și transcendentă, cele două aspecte implicându-se reciproc (Lossky, 'Introducere', p. 37). Aș încheia această prezentare succintă a "Catafaticului - Apofaticului" teologic cu observația că o ilustrare practică a aplicării sale se regăsește în "Rugăciunea minții", așa cum este prezentată de Părintele Cleopa ('Ne vorbește Părintele Cleopa', Ed. Mânăstirea Sihăstria, 2002, p. 7 - 32). Precum și în "Rugăciunea isihastă" (Parintele Serafim, 'Rugăciunea isihastă' în 'Revoluția Interioară', Ed. Herald, 2002, p. 129 - 146). Și mai adaug că o asemenea aplicare seamănă izbitor cu tehnicile extrem-orientale de "ridicare" a energiei Kundalini (C’hi în China, Ki în Japonia) (Osho, 'Kundalini', Ed. RAM, 1999).” * După cele de mai sus, cred că am dreptul să pun în discuție o întreagă tradiție a „filosofiei” occidentale, mai ales pe cea de sorginte aristotelică care, de cele mai multe ori, a căutat, uneori cu disperare, să se separe de teologie, ajungȃnd pȃnă la Iluminismul francez și, ulterior, la Empirismul Pozitivist, care eșuează azi în Postmodernism. Și mai cred că acum s-a ajuns, în ceea ce eu numesc începutul erei Postmoderne, la existența a trei tendințe: Postmodernism, un New Age (ocult, esoteric, sincretic și păgubos) și un fel de tendință spre Sacralitate (mai mult subterană în prezent, dar care va ieșii, nu prea tȃrziu, destul de puternic la suprafață) – să-i zic „Ecumenism” care, în final, va fi ceea ce ar putea constitui un „Maxim Absolut” care va caracteriza, pe deplin, Postmodernul. Mai vreau să adaug că, se pare, singurul dintre filosofi care a putut privi în profunzime, a fost Lucian Blaga cu a sa cunoaștere, aparent dihotomică „Paradisiacă” și „Luciferică”, Din „Trilogia Cunoașterii”. De altfel, chiar Părintele Stăniloaie după ce, inițial, l-a negat pe Blaga, ulterior a recunoscut faptul că gȃndirea acestuia se aproprie destul de mult de „Catafatic și Apofatic”. Ȋn încheiere, pentru destindere și pentru că nici eu nu pot fi sigur pe mine cȃnd vorbesc serios sau cȃnd glumesc, amintesc anecdota care circulă printre filosofi: doi ingineri cȃnd se întȃlnesc, discută despre „inginerie”, doi matematicieni – despre matematică, iar doi filosofi – despre ce este (sau nu) filosofia. Și încă ceva. Prin anii ’70, niște filosofi marxiști (chiar din țara lui Marx, pe vremea aceea confundată cu RDG) de tradiție „aristotelică” (recunosc, vulgarizată; dar, oricum, o astfel de vulgarizare nu putea apare fără ca Aristotel să fi lăsat «substanța/materia primă» în coadă de pește) s-au apucat să identifice «substanța» cu Dumnezeu. Pȃnă cȃnd cenzura s-a prins și i-a pus la punct.
atenţie la:
"Apoi a trecut prin toate transformările tipice femeii singure la oraş: negii mari, de culoare brun închis, s-au decolorat, părul de pe picioare i-a căzut, cel din cap a devenit alb curat cu tentă albastru-violet de la violetul de genţiană de nelipsit în astfel de cazuri, unghiile i s-au curbat şi îngroşat, deşi ea încă mai folosea trusa de manichiură preţioasă cu dibăcie, fiindcă în definitiv mătuşa nu uitase modul de viaţă adoptat în salonul de coafură unde lucrase."
nu e tipic.
"În anii 70 firul de troleibuz era tras chiar pe sub dormitorul mătuşii, apoi l-au desfiinţat"
nu văd legătura.
"Era mereu aceeaşi doamnă cu ţinută impecabilă şi capul mic cu părul permanent şi buzele rujate roz peste un trup subţire, din ce în ce mai fragil".
cum adică- şi buzele rujate roz peste un trup subţire?
imediat spui:
"În acei ani casa mătuşii era învecinată cu clădirea Guvernului, iar la parter se înfiinţaseră chioşcuri de mărunţişuri. Numai pozele în ramă ale mătuşii erau aceleaşi: soţul, surorile şi fraţii, rudele de departe."
ce relevanţă are în context?
"Păstra aroma vremurilor trecute, dar era condimentată cu ierburi rezistente şi deschisă în faţa schimbărilor."
confuz.
- că proza trebuie neapărat să aibă o "idee" cum spui tu, sau o "miză".-
nu comentez.
Acum tehnic- pe tema introducerii textului:
"Tocmai corectam textul şi tu te-ai grăbit cu corecturile, abia l-am postat acum câteva minute şi pe site îl văd mai bine ca în word şi laptopul meu e defect..."
ai metoda de previzualizare înainte de postare sau salvare fără publicare.
Întotdeauna după citirea unui text pe site-uri, încep cu gândul de-a nu scrie vreun comentariu și sfârșesc acționând împotriva gândului meu. Ori cel puțin în ultima vreme.Și asta pentru că inima îmi spune că nu întotdeaua trebuie să-mi ascult gândul. Astfel... aș scoate paranteza (viața se estompează fără structura Tradiției, evacuate odată cu Dumnezeu) pentru că e de ajuns afirmația de dinainte, iar cu ideea aceasta aș creea o altă frază introducând-o în arhitectura întregului. Apoi aș mai curăți, ordona, final ultima frază, în întregimea ei, dar fără a schimba cu nimic din adevărul și sensul ei. Dar dincolo de toate acestea, textul are coloanele, capitelurile și bolțile sale suficiente pentru a iesi din anonimat.. peniță. FELICITĂRI
Pe-aici conversația se face referitor la text, indiferent dacă este sau nu poezie. Altfel, de chat ne ferim. Chiar e contraindicat, la fel ca și referirile adresa celui care postează. Nu-i cazul să fii drăguț, Rafael, dar politicos, da. Marinela, realitatea este că textul acesta este extrem de slab și cu greu se poate încadra în poezie. Nu orice versificație cu poantă se numește poezie. Nu aduci nimic nou ca idee (ba e chiar prăfuită), rima este facilă și imperfectă, ritmul nu prea se mai folosește nici măcar în satiră (e prea săltăreț), iar cuvintele puse între '...' aduc și mai mare deserviciu textului. Sper să nu consideri această critică drept motiv să îți retragi textul, nu încurajăm asta pe hermeneia și m-am gândit că este mai bine să știi acest lucru; doream doar să îți atrag atenția că poți să fii chiar tu mai exigentă cu tine însăți, am încredere că o astfel de atitudine îți poate aduce numai bine.
... am să îți spun colegial unde cred că mai trebuie lucrat poemul. în strofa a doua, la versurile 2 și 4 ai rime din aceeași categorie gramaticală și nu se susțin prin prospețime, iar în ultima strofă ritmul din versul al doilea pe segmentul "scheletul lor smucit" se destramă de versurile 2 din primele două strofe. restul, sunt amănunte. poemul are tropi remarcabili, idee și de aceea intervin, mă repet, colegial. a ... ceva ce îmi sună mai bine în prima strofă decât în a treia: ai introdus "voluptate" și merge cu rima versului al treilea, pe când în ultima strofă nimic nu susține "cârmă". Ave!
În acest poem nu am încercat să ofer o concluzie a unui raţionament prin ultima strofă, este mai degrabă o declaraţie care include în sine restul poemului, îl limpezeşte, este o stare de fapt relaţionată cu strofa anterioară. Am înţeles ceea ce vrei să sugerezi, dar pentru mine poemul acesta fără ultima strofă ar fi ca un brad de Crăciun fără steluţa din vârf şi nu pot renunţa deocamdată la ea.
Mulţumesc mult pentru semnul de lectură :)
eu cred ca dumitru cam duce lipsa de imaginatie. putea sa intre peste ea in baie si scapa de arsurile tigăii sale... din text, bobadile, simt naduful acela masculin, acea insatisfactie latenta care mocneste neintrebata...si nerezolvata! ca poezie nu stiu cate parale face, dar naduful e de milioane! (ca la bere: "prietenii stiu de ce!")
hai sa fim seriosi. din principiu nu urmaresc sa dau lectii "de poezie" la nimeni. fiecare scrie asa cum vrea. dar asta nu inseamna ca ce scrie este neaparat si poezie chiar daca ii punem eticheta. tot din principiu nu urmaresc sa descurajez pe nimeni. imi doresc insa sa nu ne amagim ci doar sa incercam sa scriem simplu poezie si nu reţetare sau versificari.
textul de fata, pe linga faptul ca este oda evidentei si a redundantei nu te face sa vibrezi nici macar o secunda.
ma intreb ce era daca nu ne spuneai ca este vorba despre casnicie. poate ramineam si ne intrebam, raminea ceva mister, vraja. asa insa totul e CLAR. clar ca o banalitate antiromantica.
porumbar si adapostire. oare nu sint acelasi lucru.
ingeri invizibili. probabil ca cam toti ingerii sint mai mult sau mai putin invizibili. cel putin eu n-am vazut nici unul azi.
chestia cu locatia de munca m-a dat gata. a vedea pe cineva care se considera poeta ca foloseste expresia asta intr-un text care se vrea poezie este mai rau ca un film de groază.
greierii se aud noaptea. desigur, dar se aud in... casnicie? pe bune ce vrea sa insemne asta? ce vrea sa sugereze asta? vorbim de casnicie sau de curtea din spate noaptea? pentru ca atunci cind spunem ceva in poezie trebuie sa vremn sa sugeram ceva. iar eu am impresia ca aici autorul a uitat despre ce scrie si a fost asa de impresionat de imaginea unei nopti calme incit a confundat casa cu casnicia. sint doua lucruri....... diferite!
chestia cu macii care ard noaptea, blah blah blah este asa de un sudo-erotism asa de ieftin incit e jenant sa o citesti.
"locul de întâlnire al sufletelor noastre împlinite". - asta e o banalitate pe care o scrii pe o felicitare dar nu are ce cauta in absolut nici o poezie. e ridicol.
"aici este totdeauna primăvară-vară,". gosh!.. si cu iarna ce facem??? cum e cu batrinetea? cu boala, cu cearta? cu conflictele? nu ca as fi eu un mare pasionat de realism. dar pozitivismul asta ieftin este orice numai poezie nu.
"e locul unde peniţa şi ochii şefuli nu ne ajung". fantastic! astept sa ne poevestesti si despre restul, tramvai, casierie, benzinarie, magazin. si alte obiecte. ochii colegilor (ca pe aia ai sefului i-ai clarificat), etc.
pe bune acum, scrie trei rinduri dar sa fie poezie nu dedicatie sudo-versificata.
Să știi că cineva mi-a mai scpus că i-a plăcut chestia asta cu „greața”. Cred că e una din puținele ocazii cînd mi-a reușit. Sper să nu mă pună Alma să o schimb și pe asta.
Virgil,
mă bucur mult că ai remarcat textul, am încercat ceva, adică altceva! :) Ai simţit bine, lipseste o verigă, sper s-o adaug cât mai repede, poate trebuia s-o adaug întâi, apoi să răspund!
Ana,
mulţumesc mult pentru comentariul tău sensibil!
Dragilor, cred că poeţii sunt cei mai buni critici de poezie!
poezie “messenger”. Personal nu mă deranjează acest stil.
Mă deranjează “…mi-a răscolit prin gigabiţii lipsă de memorie…”
şi, “…şi noi a revenit din nou…”
George, am citit creaţii mult, mult mai bune, scrise de tine,
Cu Mihaela o să te vezi când vă veţi întâlni, mai repede nu cred că se poate. Stimă, zapata.
Virgil, hai sa nu transformam un act de impacare intr-unul de cu totul alta natura... eu am multumit pana acum de doua ori pentru intelegerea de care a dat dovada Consiliul in cazul meu. Nu pot insa sa nu dezavuez faptul ca in acel text ai folosit numele meu cu buna stiinta probabil, dar am trecut peste asta... OK. Hai sa nu insistam, te rog. Sa curmam aici aceasta discutie care, cum bine zici, seamana a blog. Eu inca o data imi fac mea culpa pentru comportamentul meu din trecut si hai sa ne vedem de treaba in continuare. Multumesc pentru intelegere. Andu
Nu cunosc scrierea acestui poet Aldea dar din ce am citit aici mi s-a părut că bravează. Neo-bacovian o fi, dar eu nu m-am prins.
Autorul articolului merită însă felicitat pentru selecția de citate și pentru scriitură. La urmă nu? timpul va decide cine scrie măscări, noi care comentăm aceste genii sau majestățile lor geniile însele.
Sapphire, îți mulțumesc pentru aprecieri și sugestii. Ai dreptate, ceva parcă nu e "natural" în început, poate așa sunt începuturile, până se decantează lucrurile. Cât despre experiment, cineva mi-a trimis, întâmplător, fotografia aceea, care a venit pe o anume stare a mea. Era 2 noaptea... am scris...
Dorine, Evrika! :) si multumesc! e prima oara cand voi adopta (fara rezerve si intergal) varianta altui autor, asa ca da-mi voie sa te numesc coautor. Nicodim, multumesc pentru apreciere; da, finalul era ok...in prima strofa, insa, ma ratacisem. P.S. Emilian, trebuie sa vezi asta!...tu spuneai ca "nu accept sfaturi", nu-i asa? :)
Incearca sa citesti poezia pe melodia celor de la Dire Straits - Brothers in arms... se potriveste chiar bine :) Mi-a placut dar... as scoate de tot "nasturii îmi fuseseră smulși brusc de fapt"... "explodase" sa se faca printr-o minune "exploda". Fara "de undeva"... nu ai nevoie de el. Adu in prezent "îmi zburase" si "se eliberase" ca sa nu devii prea melancolic. "și bătea"... fara "si" As modifica "unei biserici/neiertătoare" cu "biserica". Hai sa vedem ce iese... mi s-a propus sa imi construiesc propria realitate mîntuitoare descheiat la suflet ca o grenadă aruncată de sus ziua explodeaza lîngă mine peste buzele-mi crăpate de soare îmi zboara o mînă un ochi o grămadă nedefinită de ani inima se elibereaza din strînsoare bate pe umărul meu ca un ciot de aripă senzația aceea de înger amputat din cornișa bisericii nu îmi mai amintesc spuneam ceva despre risipire si întoarcerea zilelor Ma rog, finalul mi se pare slabut, cu toate trimiterile biblice.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Despre Vladimir Streinu nu ştiam atât de multe, doar că a fost prieten cu Şerban Cioculescu şi că a scris versuri. Mulţumesc pentru informaţii.
pentru textul : Vladimir Streinu - 110 dete rog să nu mai introduci subtitlul în corpul textului. e absolut nepotrivită redundanța asta și strică forma sub care apare textul în pagina de start. dacă vei continua voi retrage posibilitatea ca textele tale să mai apară pe prima pagină.
pentru textul : Unchiul Fedea (21) dede asemenea te rog să nu mai lași spații la începutul textului. voi fi nevoit să îți retrag dreptul de a folosi html
Va multumesc tuturor pentru semne si pentru aprecieri.
Cristina, ca de obicei, ma "citesti" bine. :) Multumesc.
pentru textul : moartea nu are deStimate domnule Sandru, nu, nu mă aflu sub nici un canon. Primul și singurul pe care l-am ascultat în acest sens este domnul Leoveanu, el mi-a sugerat, încă de acum vreo 20 de ani, de a scrie "liber, fără constrângerea majusculelor, a semnelor de punctuație". Dar: unele poezii trebuie constrânse, poate. Cum ar fi cea de aici. Eu doar am fost sinceră.
pentru textul : Lucrurile ne privesc cu o ură infinită defaină atitudinea. cîteodata iti vine sa te adresezi asa maselor. totusi, sunt (foarte) manipulabile. pot ajunge in mîinile unui om destoinic si ar iesi ceva-ceva
pentru textul : Zâmbet întors deCred că am corectat textul de minim șapte ori. Dacă mi-a scăpat ceva, înseamnă că... cel mai probabil mi-au crescut dioptriile. Dacă am scris/ pus/ așezat ceva aiurea, atunci probabil ar trebui să iau o pauză mai lungă, până îmi revin.
pentru textul : Am obosit să dansăm flamenco deȘi imi cer scuze pentru că data trecută m-am cam grăbit cu atenționarea. Trebuia să am mai multă grijă. De fapt, trebuia să am mai multă grijă când l-am publicat. În fine. Iar explicațiile și soluțiile au ajuns acolo unde trebuie, chiar dacă nu se vede.
Departe de a deveni iritante. Ca sa nu mai lungesc vorba, voi incerca, mai jos, printr-un fragment dintr-o lucrare publicată în altă parte, să spun ceea ce aș fi vrut să arăt numai în finalul unei serii de texte, serie care să mă conducă, încet dar sigur, la ceea ce afirmă Teologia Ortodoxă, Islamul îl spune și el, iar Extremul Orient, prin Budism (și, mai ales, prin Zen), dar nu numai, îl practică fără prea multă discursivitate care ne cam omoară pe noi occidentalii; și care se prelungște, într-adevăr diminuată și în Orientul Mijlociu cu care Occidentul s-a interferat (mai ales direct) în Evul Mediu * „2. Teologia (ortodoxă) Din punct de vedere teologic, se poate postula că există două căi de cunoaștere a Divinității: cea afirmativă - catafatică și cea negativă - apofatică (atât Lossky cât și Stăniloae își bazează acest postulat pe o întreagă tradiție patristică). Prima (catafatică) funcționează exprimând calitățile și atributele revelate ale Divinității; cea de a doua (apofatică) încearcă să depășească discursivitatea printr-o serie de negații. Teologia catafatică caută să cunoască Divinitatea în ceea ce este ea; cea apofatică, conștientă de incognoscibilitatea Divinității și de imposibilitatea cuprinderii sale conceptuale, încearcă să o cunoască în ceea ce ea nu este (Lossky). La Părintele Stăniloae, relația dintre cele două exprimări teologice apare mai organică și mai nuanțată. Cele două căi nu se succed una pe cealaltă într-un raport simplu evolutiv, ci se implică permanent, nu pot fi niciodată complet izolate una de cealaltă, având o existență oarecum ipostatică. Fiecare din ele are trepte și faze, care se constituie într-un urcuș duhovnicesc: 'Cugetarea folosește alternativ conceptele cu expresiile lor afirmative, cu cele negative, iar după un lung urcuș duhovnicesc, aproape numai pe cele negative' (Stăniloaie, 'Morala 3', p.189). La rândul lui, Vladimir Lossky ține să sublinieze că: 'Apofatismul nu este în mod necesar o teologie a extazului. El este, înainte de toate, o dispoziție a minții care refuză să-și formeze concepte cu privire la Divinitate' (Lossky, 'Mistica', p.67). Din acestea se deduce, după Părintele Stăniloae, excluderea hotărâtă a întregii teologii abstracte și pur intelectuale, 'care ar vrea să adapteze la cugetarea umană misterele înțelepciunii Divinității'. (Stăniloaie, Idem., p. 1, p. 193). De fapt trebuie să se petreacă trecere continuă de la speculație spre contemplație. 'După cunoașterea prin intermediul naturii a rațiunilor și a energiilor divine, urmează cunoașterea energiilor divine descoperite' (Stăniloaie, Idem, p. 195). Prima ar genera cunoașterea catafatică, iar cea de-a doua pe cea apofatică. Depistarea treptelor catafatismului este mai accesibilă, ea pornind de la afirmarea simplă a atributelor sau a calităților Divinității până la afirmarea lor cu ajutorul superlativelor absolute sau relative. Dar încă din treptele prime ale cunoașterii catafatice, se simte penetrând fiorul mistic al cunoașterii apofatice. Dar cunoașterea apofatică propriu-zisă înseamnă eliminarea aproape completă a elementelor pozitive de cunoaștere. În continuare, Părintele Stăniloae sesizează trei grade de apofatism. Primul îl reprezintă teologia negativă intelectuală, în cadrul căreia are loc negarea mai mult intelectuală a conceptelor afirmate prin teologia pozitivă catafatică. A doua treaptă o constituie depășirea și a stării de negație și intrarea într-o stare de tăcere produsă de rugăciune. Este ceea ce Părinții, îndeosebi Sfântul Dionisie Areopagitul ('Epistole, Epistola I, Lui Caius, monah', p. 44) și Sfântul Grigorie de Nyssa ('Viața lui Moise', p. 32), au numit intrarea în întunericul divin (un întuneric de care vorbește și Ibn ’Arabi), un întuneric provenit din orbirea pe care o produce asupra ochilor sufletelor noastre slabe abundența de negrăit a luminii divine. 'Întunericul divin este lumină neapropiată', scria Dionisie diaconului Dorotei ('Epistole, Epistola a V-a, Lui Dorotei, diacon', p. 54). Dacă Lossky pare să considere această stare ca supremă, Părintele Stăniloae, urmând Sfântului Grigorie Palama, crede că pentru cei foarte «îmbunătățiți» mai există și o a treia treaptă, aceea a vederii luminii divine. Este o stare la care ajung numai foarte puțini, și aceștia cu intermitență. Este starea în care omul realizează cu adevărat unirea cu Divinitatea, după har. După Sfântul Grigorie Palama, nici nu s-ar mai putea vorbi în acest caz de o teologie propriu-zis negativă, aceasta fiind, de fapt, depășită prin intrarea într-o nouă fază de afirmare, superioară, deplină, în care se iese din orbirea produsă de lumina divină și în care 'ochii sufletului încep să se obișnuiască cu ea văzând-o, devenind astfel cunoștință mai presus de înțelegere sau neștiință în sens de depășire' (Palma, 'Lumina', p. 308-309; Stăniloaie, Idem., p. 201). Părintele Stăniloae conchide că teologia pozitivă are în mod continuu nevoie de cea negativă, precum și cea negativă de cea pozitivă (Stăniloaie, Idem., p. 205). După același teolog, 'teologia pozitivă face bilanțul celor cunoscute până acum, iar teologia negativă dă asigurări pentru cunoașterea viitoare' (Idem, p. 211). Treapta superioară a teologiei negative reprezintă 'un apofatism mai deplin și mai existențial, realizat prin rugăciunea curată. E un extaz al tăcerii interioare, o oprire totală a cugetării în fața misterului divin înainte de a coborî, în mintea astfel oprită de uimire, lumina divină de sus' (Stăniloae, Idem., p. 211; Palma, Idem , p. 310). Asistăm, în cazul Părintelui Stăniloae, la sublinierea caracterului extrem de dinamic și, într-un fel, dialectic al relației dintre catafatic și apofatic în cunoașterea Divinității, ca ’împreună lucrând’ în vederea realizării dezideratului unirii mistice cu Ea. Pe nici o treaptă a ei 'teologia negativă nu leapădă sau nu uită, ca fiind cu totul de prisos, conceptele pozitive culese din lumea creată și nu poate cineva face teologie negativă decât în alternanță cu cea pozitivă' (Stăniloae, Idem , p. 203, 205). Cele două căi de cunoaștere provin, în ultima instanță, din faptul că Divinitatea este, în același timp, și imanentă și transcendentă, cele două aspecte implicându-se reciproc (Lossky, 'Introducere', p. 37). Aș încheia această prezentare succintă a "Catafaticului - Apofaticului" teologic cu observația că o ilustrare practică a aplicării sale se regăsește în "Rugăciunea minții", așa cum este prezentată de Părintele Cleopa ('Ne vorbește Părintele Cleopa', Ed. Mânăstirea Sihăstria, 2002, p. 7 - 32). Precum și în "Rugăciunea isihastă" (Parintele Serafim, 'Rugăciunea isihastă' în 'Revoluția Interioară', Ed. Herald, 2002, p. 129 - 146). Și mai adaug că o asemenea aplicare seamănă izbitor cu tehnicile extrem-orientale de "ridicare" a energiei Kundalini (C’hi în China, Ki în Japonia) (Osho, 'Kundalini', Ed. RAM, 1999).” * După cele de mai sus, cred că am dreptul să pun în discuție o întreagă tradiție a „filosofiei” occidentale, mai ales pe cea de sorginte aristotelică care, de cele mai multe ori, a căutat, uneori cu disperare, să se separe de teologie, ajungȃnd pȃnă la Iluminismul francez și, ulterior, la Empirismul Pozitivist, care eșuează azi în Postmodernism. Și mai cred că acum s-a ajuns, în ceea ce eu numesc începutul erei Postmoderne, la existența a trei tendințe: Postmodernism, un New Age (ocult, esoteric, sincretic și păgubos) și un fel de tendință spre Sacralitate (mai mult subterană în prezent, dar care va ieșii, nu prea tȃrziu, destul de puternic la suprafață) – să-i zic „Ecumenism” care, în final, va fi ceea ce ar putea constitui un „Maxim Absolut” care va caracteriza, pe deplin, Postmodernul. Mai vreau să adaug că, se pare, singurul dintre filosofi care a putut privi în profunzime, a fost Lucian Blaga cu a sa cunoaștere, aparent dihotomică „Paradisiacă” și „Luciferică”, Din „Trilogia Cunoașterii”. De altfel, chiar Părintele Stăniloaie după ce, inițial, l-a negat pe Blaga, ulterior a recunoscut faptul că gȃndirea acestuia se aproprie destul de mult de „Catafatic și Apofatic”. Ȋn încheiere, pentru destindere și pentru că nici eu nu pot fi sigur pe mine cȃnd vorbesc serios sau cȃnd glumesc, amintesc anecdota care circulă printre filosofi: doi ingineri cȃnd se întȃlnesc, discută despre „inginerie”, doi matematicieni – despre matematică, iar doi filosofi – despre ce este (sau nu) filosofia. Și încă ceva. Prin anii ’70, niște filosofi marxiști (chiar din țara lui Marx, pe vremea aceea confundată cu RDG) de tradiție „aristotelică” (recunosc, vulgarizată; dar, oricum, o astfel de vulgarizare nu putea apare fără ca Aristotel să fi lăsat «substanța/materia primă» în coadă de pește) s-au apucat să identifice «substanța» cu Dumnezeu. Pȃnă cȃnd cenzura s-a prins și i-a pus la punct.
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) deatenţie la:
"Apoi a trecut prin toate transformările tipice femeii singure la oraş: negii mari, de culoare brun închis, s-au decolorat, părul de pe picioare i-a căzut, cel din cap a devenit alb curat cu tentă albastru-violet de la violetul de genţiană de nelipsit în astfel de cazuri, unghiile i s-au curbat şi îngroşat, deşi ea încă mai folosea trusa de manichiură preţioasă cu dibăcie, fiindcă în definitiv mătuşa nu uitase modul de viaţă adoptat în salonul de coafură unde lucrase."
nu e tipic.
"În anii 70 firul de troleibuz era tras chiar pe sub dormitorul mătuşii, apoi l-au desfiinţat"
nu văd legătura.
"Era mereu aceeaşi doamnă cu ţinută impecabilă şi capul mic cu părul permanent şi buzele rujate roz peste un trup subţire, din ce în ce mai fragil".
cum adică- şi buzele rujate roz peste un trup subţire?
imediat spui:
"În acei ani casa mătuşii era învecinată cu clădirea Guvernului, iar la parter se înfiinţaseră chioşcuri de mărunţişuri. Numai pozele în ramă ale mătuşii erau aceleaşi: soţul, surorile şi fraţii, rudele de departe."
ce relevanţă are în context?
"Păstra aroma vremurilor trecute, dar era condimentată cu ierburi rezistente şi deschisă în faţa schimbărilor."
confuz.
- că proza trebuie neapărat să aibă o "idee" cum spui tu, sau o "miză".-
nu comentez.
Acum tehnic- pe tema introducerii textului:
pentru textul : Portretul unei călătoare de"Tocmai corectam textul şi tu te-ai grăbit cu corecturile, abia l-am postat acum câteva minute şi pe site îl văd mai bine ca în word şi laptopul meu e defect..."
ai metoda de previzualizare înainte de postare sau salvare fără publicare.
mulţumesc pentru apreciere Marius.
pentru textul : naturam animae deÎntotdeauna după citirea unui text pe site-uri, încep cu gândul de-a nu scrie vreun comentariu și sfârșesc acționând împotriva gândului meu. Ori cel puțin în ultima vreme.Și asta pentru că inima îmi spune că nu întotdeaua trebuie să-mi ascult gândul. Astfel... aș scoate paranteza (viața se estompează fără structura Tradiției, evacuate odată cu Dumnezeu) pentru că e de ajuns afirmația de dinainte, iar cu ideea aceasta aș creea o altă frază introducând-o în arhitectura întregului. Apoi aș mai curăți, ordona, final ultima frază, în întregimea ei, dar fără a schimba cu nimic din adevărul și sensul ei. Dar dincolo de toate acestea, textul are coloanele, capitelurile și bolțile sale suficiente pentru a iesi din anonimat.. peniță. FELICITĂRI
pentru textul : PoMo lifestyle dePe-aici conversația se face referitor la text, indiferent dacă este sau nu poezie. Altfel, de chat ne ferim. Chiar e contraindicat, la fel ca și referirile adresa celui care postează. Nu-i cazul să fii drăguț, Rafael, dar politicos, da. Marinela, realitatea este că textul acesta este extrem de slab și cu greu se poate încadra în poezie. Nu orice versificație cu poantă se numește poezie. Nu aduci nimic nou ca idee (ba e chiar prăfuită), rima este facilă și imperfectă, ritmul nu prea se mai folosește nici măcar în satiră (e prea săltăreț), iar cuvintele puse între '...' aduc și mai mare deserviciu textului. Sper să nu consideri această critică drept motiv să îți retragi textul, nu încurajăm asta pe hermeneia și m-am gândit că este mai bine să știi acest lucru; doream doar să îți atrag atenția că poți să fii chiar tu mai exigentă cu tine însăți, am încredere că o astfel de atitudine îți poate aduce numai bine.
pentru textul : Naufragiu?! de... am să îți spun colegial unde cred că mai trebuie lucrat poemul. în strofa a doua, la versurile 2 și 4 ai rime din aceeași categorie gramaticală și nu se susțin prin prospețime, iar în ultima strofă ritmul din versul al doilea pe segmentul "scheletul lor smucit" se destramă de versurile 2 din primele două strofe. restul, sunt amănunte. poemul are tropi remarcabili, idee și de aceea intervin, mă repet, colegial. a ... ceva ce îmi sună mai bine în prima strofă decât în a treia: ai introdus "voluptate" și merge cu rima versului al treilea, pe când în ultima strofă nimic nu susține "cârmă". Ave!
pentru textul : corăbii pe uscat deÎn acest poem nu am încercat să ofer o concluzie a unui raţionament prin ultima strofă, este mai degrabă o declaraţie care include în sine restul poemului, îl limpezeşte, este o stare de fapt relaţionată cu strofa anterioară. Am înţeles ceea ce vrei să sugerezi, dar pentru mine poemul acesta fără ultima strofă ar fi ca un brad de Crăciun fără steluţa din vârf şi nu pot renunţa deocamdată la ea.
pentru textul : zugrav pentru inimă albă deMulţumesc mult pentru semnul de lectură :)
eu cred ca dumitru cam duce lipsa de imaginatie. putea sa intre peste ea in baie si scapa de arsurile tigăii sale... din text, bobadile, simt naduful acela masculin, acea insatisfactie latenta care mocneste neintrebata...si nerezolvata! ca poezie nu stiu cate parale face, dar naduful e de milioane! (ca la bere: "prietenii stiu de ce!")
pentru textul : dumitru compune un necrolog pentru el însuși denu trebuie să te îndrăgostești de ceea ce scrii, pentru asta există soția, amanta, copiii, divinitatea...și toate la alegere.
pentru textul : Nenorocul dehai sa fim seriosi. din principiu nu urmaresc sa dau lectii "de poezie" la nimeni. fiecare scrie asa cum vrea. dar asta nu inseamna ca ce scrie este neaparat si poezie chiar daca ii punem eticheta. tot din principiu nu urmaresc sa descurajez pe nimeni. imi doresc insa sa nu ne amagim ci doar sa incercam sa scriem simplu poezie si nu reţetare sau versificari.
textul de fata, pe linga faptul ca este oda evidentei si a redundantei nu te face sa vibrezi nici macar o secunda.
ma intreb ce era daca nu ne spuneai ca este vorba despre casnicie. poate ramineam si ne intrebam, raminea ceva mister, vraja. asa insa totul e CLAR. clar ca o banalitate antiromantica.
porumbar si adapostire. oare nu sint acelasi lucru.
ingeri invizibili. probabil ca cam toti ingerii sint mai mult sau mai putin invizibili. cel putin eu n-am vazut nici unul azi.
chestia cu locatia de munca m-a dat gata. a vedea pe cineva care se considera poeta ca foloseste expresia asta intr-un text care se vrea poezie este mai rau ca un film de groază.
greierii se aud noaptea. desigur, dar se aud in... casnicie? pe bune ce vrea sa insemne asta? ce vrea sa sugereze asta? vorbim de casnicie sau de curtea din spate noaptea? pentru ca atunci cind spunem ceva in poezie trebuie sa vremn sa sugeram ceva. iar eu am impresia ca aici autorul a uitat despre ce scrie si a fost asa de impresionat de imaginea unei nopti calme incit a confundat casa cu casnicia. sint doua lucruri....... diferite!
chestia cu macii care ard noaptea, blah blah blah este asa de un sudo-erotism asa de ieftin incit e jenant sa o citesti.
"locul de întâlnire al sufletelor noastre împlinite". - asta e o banalitate pe care o scrii pe o felicitare dar nu are ce cauta in absolut nici o poezie. e ridicol.
"aici este totdeauna primăvară-vară,". gosh!.. si cu iarna ce facem??? cum e cu batrinetea? cu boala, cu cearta? cu conflictele? nu ca as fi eu un mare pasionat de realism. dar pozitivismul asta ieftin este orice numai poezie nu.
"e locul unde peniţa şi ochii şefuli nu ne ajung". fantastic! astept sa ne poevestesti si despre restul, tramvai, casierie, benzinarie, magazin. si alte obiecte. ochii colegilor (ca pe aia ai sefului i-ai clarificat), etc.
pe bune acum, scrie trei rinduri dar sa fie poezie nu dedicatie sudo-versificata.
pentru textul : Misterul cuplului perfect deSă știi că cineva mi-a mai scpus că i-a plăcut chestia asta cu „greața”. Cred că e una din puținele ocazii cînd mi-a reușit. Sper să nu mă pună Alma să o schimb și pe asta.
pentru textul : aleph sau prima teorie a incompatibilității deVirgil,
mă bucur mult că ai remarcat textul, am încercat ceva, adică altceva! :) Ai simţit bine, lipseste o verigă, sper s-o adaug cât mai repede, poate trebuia s-o adaug întâi, apoi să răspund!
Ana,
mulţumesc mult pentru comentariul tău sensibil!
Dragilor, cred că poeţii sunt cei mai buni critici de poezie!
pentru textul : o aplecare spre interior deAndu, multumesc pentru gand si apreciere. Tot cred ca esti subiectiv, dar cine nu e si mai ales poetii?! :)
pentru textul : Dealurile depoezie “messenger”. Personal nu mă deranjează acest stil.
pentru textul : Poemul cu Mihaela deMă deranjează “…mi-a răscolit prin gigabiţii lipsă de memorie…”
şi, “…şi noi a revenit din nou…”
George, am citit creaţii mult, mult mai bune, scrise de tine,
Cu Mihaela o să te vezi când vă veţi întâlni, mai repede nu cred că se poate. Stimă, zapata.
textul în sine
pentru textul : ca să rotunjesc noaptea deTotuși, ce vrei să spui?
pentru textul : Despre suflet deVirgil, hai sa nu transformam un act de impacare intr-unul de cu totul alta natura... eu am multumit pana acum de doua ori pentru intelegerea de care a dat dovada Consiliul in cazul meu. Nu pot insa sa nu dezavuez faptul ca in acel text ai folosit numele meu cu buna stiinta probabil, dar am trecut peste asta... OK. Hai sa nu insistam, te rog. Sa curmam aici aceasta discutie care, cum bine zici, seamana a blog. Eu inca o data imi fac mea culpa pentru comportamentul meu din trecut si hai sa ne vedem de treaba in continuare. Multumesc pentru intelegere. Andu
pentru textul : incident de plagiat pe hermeneia.com deinca putin
de corectat. nisip. erau doua cuvinte.
pentru textul : tabloul cu scoici ▒ deNu cunosc scrierea acestui poet Aldea dar din ce am citit aici mi s-a părut că bravează. Neo-bacovian o fi, dar eu nu m-am prins.
pentru textul : Aldea aşteptând poezia deAutorul articolului merită însă felicitat pentru selecția de citate și pentru scriitură. La urmă nu? timpul va decide cine scrie măscări, noi care comentăm aceste genii sau majestățile lor geniile însele.
Sapphire, îți mulțumesc pentru aprecieri și sugestii. Ai dreptate, ceva parcă nu e "natural" în început, poate așa sunt începuturile, până se decantează lucrurile. Cât despre experiment, cineva mi-a trimis, întâmplător, fotografia aceea, care a venit pe o anume stare a mea. Era 2 noaptea... am scris...
pentru textul : jasmine deDorine, Evrika! :) si multumesc! e prima oara cand voi adopta (fara rezerve si intergal) varianta altui autor, asa ca da-mi voie sa te numesc coautor. Nicodim, multumesc pentru apreciere; da, finalul era ok...in prima strofa, insa, ma ratacisem. P.S. Emilian, trebuie sa vezi asta!...tu spuneai ca "nu accept sfaturi", nu-i asa? :)
pentru textul : închinare de cuarț deIncearca sa citesti poezia pe melodia celor de la Dire Straits - Brothers in arms... se potriveste chiar bine :) Mi-a placut dar... as scoate de tot "nasturii îmi fuseseră smulși brusc de fapt"... "explodase" sa se faca printr-o minune "exploda". Fara "de undeva"... nu ai nevoie de el. Adu in prezent "îmi zburase" si "se eliberase" ca sa nu devii prea melancolic. "și bătea"... fara "si" As modifica "unei biserici/neiertătoare" cu "biserica". Hai sa vedem ce iese... mi s-a propus sa imi construiesc propria realitate mîntuitoare descheiat la suflet ca o grenadă aruncată de sus ziua explodeaza lîngă mine peste buzele-mi crăpate de soare îmi zboara o mînă un ochi o grămadă nedefinită de ani inima se elibereaza din strînsoare bate pe umărul meu ca un ciot de aripă senzația aceea de înger amputat din cornișa bisericii nu îmi mai amintesc spuneam ceva despre risipire si întoarcerea zilelor Ma rog, finalul mi se pare slabut, cu toate trimiterile biblice.
pentru textul : evanghelii inoportune II deSilviu, dar abia acum mi-am dat seama ca postarile mele sunt asezate in categoria celor ,,bune de dat la gunoi,,.
eu ma prind cam greu :)))
o sa mai scriu, dar nu aici. mult succes tuturor!
pentru textul : ...dacă dede la omul acela, e ca o suliţă.
pentru textul : ...dacă debun poemul, mă mir că nu sînt comentarii!
Pagini