un poem remarcabil!
îşi merită pe deplin peniţele, eu nu pot decât să admir simplitatea aparentă şi să învăţ.finalul este copleşitor, îţi lasă un gol care muşcă.
felicitări , Paul.

Se vede că nu m-ai înţeles. Nu am nimic cu tine, din contră te stimez şi îţi apreciez munca pe care o faci în favoarea tuturor. Altcineva m-a jignit într-o manieră ruşinoasă şi acest lucru nu pot să-l iert. Nu o să dau numele din respectul pe care vi l-am purtat şi-l voi purta mereu tuturor, inclusiv...
Reacţia mea a fost drept urmare a deciziei pe care ma luat-o, o explicaţie a retragerii mele.

Mulţumiri tuturor! Salutări de bine!

Iti multumesc, ma bucura comentariul tau cu atat mai mult cu cat am impresia ca intre mine si poeziile-mi s-a insinuat un mare gap, care provoaca reactii de indepartare. Senzatia asta de irealitate/ onirism nu-i neaparat ceva dezirabil/ estetic etc. Am speranta ca nu-mi voi indeparta totusi cititorii.

Inițial am greșit 'românia' trebuia să fie în titlu adică 'mama la toate țările românia' iar subtitlul 'lui virgil t' sub formă de dedicație... când am editat am mutat românia... mă rog. Oricum mersi de lectură și de păreri, nu am nicio pretenție de la acest text, doamne ferește, el este doar o joacă cu creionul pe hârtia virtuală și cu gândul la ultima polemică de tip octavian paler cu virgil, despre români el este cel mai mare expert, eu sunt doar un băgător de seamă.
Pentru Matei special de la Adi de la Vâlcea, dragule tu scrii la textele mele numai la jucărele, oare așa zici tu că merită? Te face asta să te simți mai mărișor oleacă sau de ce? Nu cred că e nevoie, după socotelile mele acum ar trebui să ai și tu vreo douăzeci de anișori plus o prietenă ceva acolo care să-ți fi șters coșulețele de pe față, right?
Andu

da, ai dreptate cu titlul, modificam, daca imi dau seama cum. textul asta este oricum, doar o joaca. tot caut. multam de citire.

nu stiu originalul dar nu ar fi mers mai bine ”the sea chimes in me”?

Pai, atunci sa punem punct. :-)

o luceafara si un muritor, povestea este una a dragostei neimplinite, o dragoste universala si unilaterala. remarc versurile:"eu trăiesc odată cu Einstein si Picasso cu facerea lumii și cu sfârșitul ei,", "Timpul meu a fost, este și va fi." unele schiopatari si greseala semnalata de ioana ar trebui sa o iei in seama si sa corectezi acolo! in rest e bine, si sa vedem... queen

negură deasă –
pe drumul spre chilie
lumânări arzând

***
în vale neguri –
pe deal casa bunicii
cu soare în geam

acestea îmi par mie cum trebuie!

ultimul este de excepţie.

Unul dintre cele mai bune poeme ale tale. Strălucitor și rece, dar ce memorie nu e rece, ca amintirea spațiilor ancestrale? Remarc: "viața mea e trupul acestui animal boreal" (nu iau în considerație ligamentul licențios, ai să modifici tu cândva).

Ce înseamnă arta pentru dumneavoastră?
un material brut, slefuit de unicitatea ochiului fiecarui artist.
acolo in starea initiala se vede libertatea partii din univers care domina spiritul, sufletul si trupul omului, se vede si tot ce nu se poate elibera de sub dimensiunea om.
zic si eu.

Unii spun ca orice face un artist, se numeşte artă. Ce ne poţi spune legat de această afirmaţie?
as lua-o invers, daca tot facand arta esti ridicat la rangul de artist, adica ai acel feedback social specific?
percep ochiul ca fiind cel ce triaza ceea ce contine un fior artistic si ce nu?
percep asimilind tot ce poate apoi modificand, deformand intr-o diversitate. rearanjeaza stari si informatii. tot exersand rezulta ceva ce seamana destul de bine cu insasi natura ce a creat ochiul si trasaturile specifice. alteori exersand rezulta ceva ce nu mai seamana deloc.

gata . ajunge. am obosit. restul maine. un interviu bun are doar o intrebare, maxim doua si raspunsuri lungi cat o logoree de secole.

Domnul Sămărghițan, eu am impresia că dumneavoastră fie faceți o glumă fie v-ați apucat să reinventați roata. Nu cred că mai este nevoie să demonstrez de ce din punct de vedere literar și gramatical argumentația dumneavoastră din a doua parte este fundamental greșită dar mă amuză faptul că o susțineți și trageți concluzia din final. Evident, probabil că dacă ar fi după dumneavoastră toată Sfînta Scriptură e tradusă greșit și ar trebui retradusă și probabil că s-ar obține cine știe ce. Hai să fim serioși, acea formă genitivală din „Apocalipsa lui...” nu se referă la Isus care oferă descoperirea, revelația sau cum vreți să îi spunem ci se referă la cel căruia i se oferă această revelație. În sensul acesta nu aveți dreptate spunînd că au fost mai mulți martori sau receptori. Fiecare dintre aceste „apocalipse”, fie că este vorba de cea „a lui Daniel” sau altele (și aici vă contrazic cu privire la capitolul 24 din Matei fiindcă acolo termenul de „apocalipsă” este folosit mai degrabă teologic decît literar pentru că nu a fost vorba de nici o „apocalipsă” în sensul „epifanic” al cuvîntului), deci în toate aceste „apocalipse” revelația este oferită doar unui singur om. De aceea pe mine expresia „chiar unii teologi susțin aceasta” nu mă impresionează cu nimic. Treaba teologilor este să integreze rezultatul hermeneuticii și exegezei într-o concluzie pe care ei o numesc „teologie” dar analiza literară și corectitudinea gramaticală nu sînt chestiuni „teologice” (deci subiective) ci științifice (deci obiective) iar eu am explicat acolo de ce, obiectiv vorbind, un anumit lucru e corect și un altul nu este. Nu este vorba aici despre a „împăca și pe unul și pe altul”. 1 + 1 fac 2 și nu fac 3 (cel puțin la mine în contul din bancă). Dacă la dumneavoastră sau la altcineva ar veni „teologi” și ar spune că nu e așa, asta poate fi eventual privită cu condescendență dar nu poate fi luată în serios. Părerea mea. Și nu cred ca trebuie să ne supărăm cînd nu avem dreptate. Adevărul nu e un monopol ci o realitate mai mult sau mai puțin incomodă.

Sesizez aici o schimbare de registru poetic menita sa ne infatiseze un Virgil Titarenco mai putin cantonat in formele de exprimare care l-au consacrat pana acum. Este o incercare pe care nu as numi-o chiar temerara, pentruca temerari sunt doar nebunii, ci mai degraba elaborata intr-un laborator al uitarii de sine, care, in opinia mea, este singurul din care poate iesi piatra filozofala a poeziei. Un text care mi-a placut si pe care nu ma sfiesc sa-l remarc. Hmm.. As schimba doar "lamai" cu "fructe". "Visul cu fructe si ruine", ca sa nu localizez prea mult, pentruca asa e tot restul poemului... parerea mea. Bobadil.

Virgil, ai dreptate în privința acestei metehne a mea de a mă autoexplicita. Mulțumesc pentru trecere și sunt fericit că ai apreciat poezia cel puțin ca infrastructură imagistică...