da, destule expresii de-acum mult prea utilizate si in acelasi timp se observă un amestec heteroclit de optzecism si poezie dogmatica sau din lirica lui ioan alexandru. toata aceasta inflatie de ingeri e cam obositoare. am incercat sa gasesc macar o portiune care sa ma lase cu ceva dar nu cred ca am găsit. uite ma uit la text si observ ca autoarea a folosit „zvoneau” și în strofa a treia dar și a patra și încă asociat cu îngerii, și după atîtea zile pe site încă nu și-a dat seama că e total neinspirată ideea. chestia asta mă face să am impresia că nu își citește textele cu atenție iar lucrul acesta nu este bun.
Numai un sucit ca mine putea citi întâi partea a doua, apoi prima, apoi a treia :D. Dar în orice ordine aş fi citit, tot mi-ar fi plăcut. Aştept cu nerăbdare continuările.
Calin, eu nu ti-am mai cintat sub poezii de o bucata buna de timp (si cite bucati are timpul?!)..vreau sa las un semn aici, pentru ca momentul acela, anonim sau nu, este atit de frumos si candid surprins, ca o floare aproape culeasa dar care, datorita generozitatii acelei miini, continua sa se deschida si sa surprinda intr-un parc nenumit.
Citit cu placere.:)
Corina
e un week-end frumos si datorita acestui poem al tau, Nuta. foarte frumos! si cu o foarte senina tristete. trebuie sa recunosc ca l-am citit cu o persoana draga in camera, iar apropierea de cei dragi face momentele memorabile. exista in poezia ta acel touch inconfundabil al unei linistite demnitati, ceea ce mie imi e tare drag. versurile curg firesc, mahnirea se ridica la cer ca magura si ramane cititorul undeva intre tinerete fara batranetesi viata fara ... o poveste , dar cat de adevarata pentru copilul ce am ramas in urma lecturii. mi-a placut tare mult! de aici si semnul auriu pe care il merita poemele tale toate. dar tu stii...
se alunecă doar dintr-un timp în altul până când oamenii din jur devin oameni normali iar normalitatea o uşă falsă mai falsă decât zâmbetul Monei Lisa - pline de miez aceste cuvinte! cu drag!
Dom'le, e oare chiar asa de greu sa scriem in limba româna? Parca pina mai ieri ma acuza cineva pe aici ca nu am respect fata de România. Acum vad ca românii nu stiu sa scrie româneste
Văd că Matei și Katya trag de mine în direcții opuse... Ba nu-i rima bună, ba e bine pe post de muz(oi). Adevartu-i că de la Matei inspiratu-m-am. Senryu bun scrise mai deunăzi și voit-am să lărgescu întrucâtva acea istorie... Și să-mi încerc puterile cu un clasic stil de poezie...
"indivizibil" mi se pare redundant acolo, am ales să scap de el. Cât despre furnicăturile din privire, ce pot să zic, mea culpa, e un cerc vicios de care nu mă pot lipsi, imi place finalul.
multumesc
Poemul se termină prea brusc, parcă mai lipsește ceva din tablou. E bună imaginea: "singurătatea și-a săpat mușuroi" (deși prea mulți de s/ș - se citește greoi). Sună școlărește "tot căutând" . Repeți demonstrativele "același ... aceea". Nu am înțeles cum adică "peregrin spre fereastră"? "spre" indică doar drumul, nu și pășește pe el - părerea mea e că e incorect semantic. Poate că ar mai fi ceva de lucrat la acest poem.
Sapphire nu mai strica orzul pe zburatoare... unii atata stie atata scrie... na ca a iesit cu rima spre bucuria impiegatilor si a mecanicului de locomotiva care ma va duce departe de Iasi si unele dintre progeniturile lui dizgratioase. P.S. Dedale meciurile de fotbal si cursurile la seral nu se pun la CV... nici varsta daca nu conduce la intelepciune ci uneori doar la "mintea copiilor"... si fii te rog mai respectuos cu doamnele. Daca nu iti sta in fire simuleaza macar :)
Titlul ne duce într-un sens giratoriu cu multe direcţii, însă abia spre finalul poemului, observăm care a fost direcţia bună şi, ,,uneori, numai uneori” :) (mi-a plăcut accentuarea din poem), suntem nevoiţi să ne întoarcem din drum. Poemul are o voce interioară, şi ca să fiu în ton cu primul enunţ, o să o asemăn cu vocea de la GPS :) (sper să nu banalizez că nu m-aş ierta), care îmi dă nişte indicii în primele două strofe că se vrea o pledoarie lirică pentru omul OM, pentru adevăratele valori, pentru ,,esenţele tari ţinute în sticluţe mici”… ,,o întoarcere la lucrurile mici”. Aceste indicii sunt: ,, puţinii noştri oameni” şi ,, ne privim bănuitori o clipă/ şi mergem mai departe”. Epitetul ,,puţinii” în contrast cu miliardele arată clar cât de rari sunt adevăraţii oameni, cei care sunt surprinşi în următoarele strofe. De aici încolo o să tac, cu degetul la tâmplă, întrebându-mă cât loc am în inimă, câtă pâine am în mâini, cât timp am pentru ,,foamea şi setea” semenului meu...
Apreciez tot poemul, însă aş evidenţia câteva expresii: ,,
,, tâmplarii cioplesc mese în tâmple” ( şi trag cu ochiul şi la ,,întâmplare”, o aparentă familie de cuvinte ); ,,toamna începe să usture galben”, ,,viile norilor ne toarnă mov în ochi” ( foarte bine alese culorile galben şi mov, culori complementare, specifice toamnei şi cu bună sugestie a unor stări interioare); ,, cineva întârzie pe loc, cu umerii deschişi”, ,, zâmbind ceaţă, ultimul aduce apă”.
Şi, evident, finalul, după care chiar tac:
,, Şi acolo, împreună,
aprinzând focul cu tăcerea noastră,
aşteptăm cu toţii alţi tâmplari
şi aceeaşi întrebare.”
în general mi-am făcut un obicei să nu mai comentez textele lui nicholas dinu pentru că ştiu că nu poate primi critica şi se lasă cu scandal. dar aici uite că am să îmi calc promisiunea (făcută mie), deşi e posibil să primesc o salvă de represalii, dar textul ăsta mă face aşa să mă întreb dacă chiar nu doare cînd poţi să scrii aşa prost. evident, trăim o vreme cînd s-a ajuns să se spună că orice poate fi poezie. dar se pare că unii chiar cred asta. textul este plin de emfatic şi bombstic ieftin. un fel de metaforizare aproape infantilă (vezi chestia cu reporterul, acul, penele şi... grădina condeiului). mai lipsea brotăcelul şi prinţesa sheherezada (vorba lui paul). efectiv am avut senzaţia că dacă depui un mic efort poţi transforma cîntecelul ăsta într-o parodie de genul celor pe care le citeam prin urzica. nicholas are imaginaţie. păcat că nu are talent. sau mai bine zis nu are simţul acela care te face să nu scrii nepoezie.
p.s. şi mai e ceva. îmuierea asta a "condeiului" în sapienţă moralizatoare este teribil de ridicolă. poate singurul loc unde o (mai) poţi folosi sînt manualele de clasa a doua sau cărţile pentru preşcolari. oare este chiar aşa de greu să se înţeleagă că este un turn off ridicol...
Era o posibilă explicaţie, Virgil, nu un argument. Un argument nu începe cu "cred", aşa cum am început eu primul com. Şi, după cum, cred, se poate înţelege din încheierea mea, bineînţeles că nici eu nu agreez asemenea construcţii... dar nu din motivul că limba română s-ar îmbogăţi astfel prea repede, ci din altele pe care, poate, le vom discuta altădată.
Vladimir, întâmplător sunt pe aici și m-am gândit să îți răspund acum pentru că vreau să nu crezi despre mine faptul că înțeleg anapoda. eu scriu anapoda, este o diferență, nu? dar ce înseamnă să scriu anapoda, nu îți voi spune. îți spun altceva, dacă un text nu place unor cititori nu înseamnă că autorul a scris fără luciditate. nu cred că realizezi ceea ce ai scris aici. să nu crezi că îmi apăr "moșia", este vorba despre cu totul alt lucru... eu, scriu poezie, cred că scriu uneori, poezie, în rest, experimentez. mi-ar plăcea să găsesc sub textele mele sugestii, păreri pertinente, constructive care să mă ajute în perfecționarea scrierilor mele. ceea ce ai comentat tu aici nu ajută la nimic. dimpotrivă, mă pune pe gânduri. aș vrea să știu, am mai spus asta, criteriile pe care unele persoane, în cazul acesta, tu, după care stabiliți gradul de luciditate într-o poezie. te rog să iei act de faptul că, sunt foarte receptivă la părerile celorlați, mă interesează părerea ta, țin cont de aceste păreri în măsura în care consider că îmi sunt folositoare. comentariul tău nu ajută la nimic, nu este constructiv. faptul că am afirmat de multe ori că nu îmi lucrez textele nu cred că înseamnă că nu știu ce scriu, sau scriu doar de dragul de a scrie.... cineva îmi spunea că pentru a câștiga premiul nobel ptr. poezie trebuie să scrii cel puțin 6 poezii pe zi. este chestiune reală. eu nu vreau să câștig nici un premiu, scriu atunci când simt, spun ca și tine ceea ce simt (gândesc), inventez, etc... de aceea nu mă supăr îți înțeleg perfect opinia. cred că dacă aș scrie 6 poezii pe zi genul acesteia nu aș mai avea nici un cititor sau mi s-ar elibera poate un certificat că nu sunt lucidă... mai știi... :) te mai aștept la alte texte cu argumente, sugestii și idei. Madim
la care te referi, Cezar, n-a fost sters de nimeni, a disparut in timp ce se lucra la site. a fost o eroare de sistem. nu doar textul tau a avut soarta asta. de ex.,si mie mi-a disparut unul, l-am repostat ulterior.
cîteva observații:
- mă tem că autorul folosește aici cuvîntul „topos” (care înseamnă de fapt loc comun în accepțiune literară) cam aiurea.
- „puncte de referință legate de traiect” este o expresie relativ ambiguă. de fapt textul e plin de formulări pretențioase dar care sună cel puțin confuz.
- iată și un exemplu: „ conferințe, procesiuni, pelerinaje religioase, care au antrenat zeci de milioane de oameni” - mi se pare nițeluș bombastic pentru o națiune de 20.
- ce ea aia „explorare publică, realizată metodic, a spațiului religios”? - din nou expresii pretențioase, dar cînd stai să te gîndești ceva mai bine la ele cam sună a doagă.
- plasarea bisericii și armatei „în vârful topului încrederii românilor în instituțiile publice” este una dintre cele mai rușinoase realități ale societății românești de după '89 de vreme ce amîndouă sînt instituții prin excelență ne-democratice. sper să se înțeleagă clar implicațiile sociologice ale unui astfel de fenomen. asta vorbește despre primitivismul unei societăți. mai poți întîlni fenomenul la țări islamice și la țări din america de sud. frumoasă companie ne-am ales.
- hai să fim serioși, nu există nimic „ideal” în biserica ortodoxă, ca de altfel în nici o altă biserică creștină din românia. sînt doar niște instituții care au la fel de mult interes politic și material ca orice partid sau companie comercială. cred că este regretabil să se confunde creștinismul sau hristos cu instituțiile religioase oricît de frumos coregrafiat au dezvoltat oferta de piață. sau oricît de mult și-ar dori unii oameni (poate chiar bine intenționați) să fie altfel.
- „Cu diferența că cei care pleacă în străinătate par să fi renunțat total la ideea de spiritualitate” - mi se pare atît de penibil sentențios la adresa a sute de mii de oameni pe care nu îi cunoaște autorul. nu este decît o veche temă ruginită despre cît de buni creștini spirituali români sînt cei ce rămîn și cît de materialiști vînzători de țară și trădători sînt cei care pleacă. nimeni nu mai crede în slogane din astea decît unii din generația mea (trebuie să o spun cu rușine) care au fost îndobitociți atît de pseudo-patriotismul ceaușist dar și (prin reacțe opusă și poate nu numai) de fanatismul patriotardo-religios de după 90.
- „pe când cei care emigrează în propria lor țară se mai agață, în cădere, de aura unui venerabil călugăr...” - asta îmi aduce aminte de un comentariu al lui cristoiu de pe la mijlocul anilor 90 cînd compara cozile la racla sfintei parascheva cu cozile de la caritas și spunea că numai într-o țară ca românia mai găsești atît de mulți oameni care sînt în stare să creadă în astfel de minuni. precum că te poți ruga la niște oase și ți se poate întimpla mare lucru sau că poți băga o mie de lei pe o parte și poți scoate zece mii pe cealată după o lună. e tragic cînd se ajunge să se confunde spiritualitatea și creștinismul cu evadarea din realitate și umblarea după tot felul de fantasmagorii. (ultima dată cînd am citit în biblie chestia asta se numea „profeți mincinoși”, dar mă rog, fiecare cu interpretarea lui)
- „Dar pentru că tot religia ne învață că de câte ori cădem, trebuie să ne ridicăm, neamul care vrea să supravețuiască e sortit să se ridice pe urma propriilor săi pași de cenușă.” - una dintre cele mai bizare fraze din text. ce religie și unde învață așa ceva? că cel puțin în biblie eu nu am găsit așa ceva. iar dacă autorul se referă la pocăință (metanoia), aia e cu totul altceva. a vorbi însă de ridicare, renașterea, pocăința unui popor, așa in corpore, e o temă veche și afumată și mă îndoiesc profund că poate fi susținută biblic. a fost de obicei o găselniță patriotardă vînturată de mulți extremiști de dreapta dar care, ca orice slogan din ăsta fanatic „ce e val, ca valul trece”. chestia cu „pașii de cenușă” mi se pare că sună ridicol. am crezut că nu se mai scriu smiorcăieli din astea.
- wow!! o altă expresie care m-a făcut să mă zgudui de rîs: „Iar a crede că Biserica, oamenii ei îmbunătățiți,”. îmi aduce aminte de aberațiile cu „omul nou” ale lui ceaușescu.
- „Oricât am încerca să punem eșecul nostru pe seama instituțiilor, omul, făptura micșorată cu puțin față de îngeri, cum spune psalmistul David, poartă în ea destinul glorios al fiinţei umane, pământ și duh.” - oare se vede tautologia acestei fraze care nu spune nimic? ...omul,... poartă destinul glorios al fiiței umane.... dar al cui ai vrea să îl poarte? pe al maimuțelor? asta pe lîngă faptul că, fie vorba între noi, acolo David, așa cum explică mai apoi autorul epistolei către evrei, nu se referea la om în general, ci la Omul Hristos Isus. eu zic să nu mai cităm din scriptură dacă nu ne pricepem. nu facem un serviciu nici scripturii și nici ideii pe care intenționăm să o transmitem.
- „ Credincioșii sunt convinși că dacă au contribuit, ceea ce e foarte normal să facă în fond, la înălțarea unui lăcaș de cult, e suficient pentru a se mântui.” - chestie care este fundamental eretică și periculoasă. nu are nici un suport biblic ci dimpotrivă nu face decît să perpetueze o instituție care îi manipulează.
- citatul din final, pe bune că nu văd ce legătură are cu chestiile de dinaintea lui (deși l-am citit cu atenție de mai multe ori). observ că autorul are o slăbiciune pentru eliade dar nu cred că a-l cita la început și la sfîrșit are vreun folos dacă citatul nu joacă un rol în înțelegerea textului. dar, mă rog, fiecare cu citatele lui.
Am remarcat poemul prin nuanţele sale afective, şi mai ales prin acel touch catifelat de la final. Remarc şi adăugarea unui neologism limbii române: "sororitate". Interesant.
Pot să dau o peniță pentru comentariul Arancăi? Felicitări Marina Nicolaev. Acesta e rolul criticii: după ce o citești să-nceapă să-ți placă poezia care la început nu ți-a plăcut.
Un text dur ca transmitere, dar nu prea estetic. Puţintel cam la vedere, dacă autorul îmi permite o astfel de remarcă. Dar totuşi, m-a reţinut în el câteva clipe. Şi cred că acesta e unul dintre ţelurile poeziei.
Cred că perfectul simplu, pers. a II-a sg, pentru "a agonisi" este agonisişi, iar mai mult ca perfectul, agonisiseşi. Deci forma folosită de tine ar fi greşită. Repet, cred.
Versul cu "a venit primavara" si "covorul de fluturi" din final ma impiedica sa las a doua penita de pe siteul asta. Un plus pentru strofa de la "mare in forma de clopot" ! Ialin
Bianca, nu era nici o ironie în comentariul meu. Dezamăgire, da. Pentru că mă așteptam să reacționezi promt la acordarea "unor penițe de împăcare" pe textul TĂU, după ce i-ai admonestat pe alții că au pus acest semn pe texte pe care TU le considerai slabe. Te citez:. "Mai curand sanctionam lejeritatea in apreciere, decat critica excesiva." Dar numai când se întâmplă la alții. Văd că pe pagina asta se joacă o fabulă și eu ies. Definitiv. Ai creat un precedent...vor urma numai aprecieri supraelastice, cu iz oriental, cum se cuvine, în fața puterii.
Cristina Maroianu, acest text („Femeia patruped”) a mai fost publicat în noiembrie 2012, de pe același cont, dar cu numele Dorina Ungureanu, semnătură sub care apare și în altă parte. Așteptăm niște explicații.
cam prea prozaic dupa parerea mea. are imagini care se vor "tari" dar nu vad esenta. nu ma fascineaza. stii cum e? e ca unul din flimele astea de groaza care le face hollywood-ul acum. foarte departe de maiestria lui hitchcock. incearca sa sugerezi mai mult si mai adinc
Salut. Trebuie sa recunosc ca am citit textul de doua ori si nu l-am inteles intru totul. Nu asta-i problema, il pot citit inca o data si inca o data ... Ce as vrea sa-mi explici, pentru ca sunt convins ca ori de cate ori as reciti textul n-as intelege, este folosirea "ingenioasa" a punctului, respectiv: "Dar trebuia să facă referatul. La psihologie."; "Ieși amețit. Satisfăcut. Capitala fremăta. Mașini. Noapte. Tramvaie. Troleuri. Taxiuri. O senzație de bine."; "Sașa schiță ceva pe tablă. Rapid." Asa ai simtit sa scrii? Asa ai vrut? Sau asa ai gandit?
Ba mie mi se pare ca acel "cuvantul musteste a vorba" este atat de mishto, ca merita doar el o penita de la maria sa franciscanus philosophus kozanus. Intr-adevar "scriem poeme, suntem huliti cu drag" este cam cheap, dar intra totusi in atmosfera. "artificii fara de nori cerul cu nouri" iarasi e o imagine buna, eu unul tocmai am vazut un tablou de genul asta prin Tirol, si.. ce chestie! am gandit ceva similar. Nu sunt adeptul folosirii temenului "blog" asa direct in poezie (desi se practica), mi se pare sinistru de nashpa. Organele sexuale, actele sexuale, orice mi se par mult mai artistice decat acest cuvant "blog" suna ca dracu, cine l-a inventat in niciun caz nu se gandea la poezie... suna a "drog" combinat cu "bleg". Recomand eliminarea lui de indata din acest poem frumos. In rest, un poem care ma face sa ma bucur ca, reintorcandu-ma pe hermeneia dupa o vacanta omeneasca, gasesc ceva de citit din a treia incercare. Inchegat, rotund, dual, ironic si umoristic atat cat ii sta bine unui text totusi sobru (prin final) eu il semnez cu aprecierea mea. Pazea! Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
da, destule expresii de-acum mult prea utilizate si in acelasi timp se observă un amestec heteroclit de optzecism si poezie dogmatica sau din lirica lui ioan alexandru. toata aceasta inflatie de ingeri e cam obositoare. am incercat sa gasesc macar o portiune care sa ma lase cu ceva dar nu cred ca am găsit. uite ma uit la text si observ ca autoarea a folosit „zvoneau” și în strofa a treia dar și a patra și încă asociat cu îngerii, și după atîtea zile pe site încă nu și-a dat seama că e total neinspirată ideea. chestia asta mă face să am impresia că nu își citește textele cu atenție iar lucrul acesta nu este bun.
pentru textul : Șoapte deNumai un sucit ca mine putea citi întâi partea a doua, apoi prima, apoi a treia :D. Dar în orice ordine aş fi citit, tot mi-ar fi plăcut. Aştept cu nerăbdare continuările.
pentru textul : am evadat un timp (3) deCalin, eu nu ti-am mai cintat sub poezii de o bucata buna de timp (si cite bucati are timpul?!)..vreau sa las un semn aici, pentru ca momentul acela, anonim sau nu, este atit de frumos si candid surprins, ca o floare aproape culeasa dar care, datorita generozitatii acelei miini, continua sa se deschida si sa surprinda intr-un parc nenumit.
pentru textul : Cântecul ei trist deCitit cu placere.:)
Corina
e un week-end frumos si datorita acestui poem al tau, Nuta. foarte frumos! si cu o foarte senina tristete. trebuie sa recunosc ca l-am citit cu o persoana draga in camera, iar apropierea de cei dragi face momentele memorabile. exista in poezia ta acel touch inconfundabil al unei linistite demnitati, ceea ce mie imi e tare drag. versurile curg firesc, mahnirea se ridica la cer ca magura si ramane cititorul undeva intre tinerete fara batranetesi viata fara ... o poveste , dar cat de adevarata pentru copilul ce am ramas in urma lecturii. mi-a placut tare mult! de aici si semnul auriu pe care il merita poemele tale toate. dar tu stii...
se alunecă doar dintr-un timp în altul până când oamenii din jur devin oameni normali iar normalitatea o uşă falsă mai falsă decât zâmbetul Monei Lisa - pline de miez aceste cuvinte! cu drag!
pentru textul : malul adâncit al cuvintelor dete rog sa respecti regulamentul in ce priveste titlul
pentru textul : și cuvintele se rostogoleau ca perlele pe covorul moale deda, virgile, mare pacat, ca bine mai zici. ec
pentru textul : o singură cameră fără ferestre deP.S. Aș putea să scriu ”scrisoare de adio” către mârlanul cu bordmașină”, dar dacă totuși mă grăbesc?
pentru textul : Mârlanul cu bormaşină deMulţumesc, Silvia! Ai surprins şi asemănarea şi contrastul, şi schimbarea simţurilor (tehnica acestui poem). Ai un ochi rafinat!
pentru textul : Haiku deDom'le, e oare chiar asa de greu sa scriem in limba româna? Parca pina mai ieri ma acuza cineva pe aici ca nu am respect fata de România. Acum vad ca românii nu stiu sa scrie româneste
pentru textul : vorbesc o latină ciudată deVăd că Matei și Katya trag de mine în direcții opuse... Ba nu-i rima bună, ba e bine pe post de muz(oi). Adevartu-i că de la Matei inspiratu-m-am. Senryu bun scrise mai deunăzi și voit-am să lărgescu întrucâtva acea istorie... Și să-mi încerc puterile cu un clasic stil de poezie...
pentru textul : Gâdilat de gâde de"indivizibil" mi se pare redundant acolo, am ales să scap de el. Cât despre furnicăturile din privire, ce pot să zic, mea culpa, e un cerc vicios de care nu mă pot lipsi, imi place finalul.
pentru textul : Poem demultumesc
Poemul se termină prea brusc, parcă mai lipsește ceva din tablou. E bună imaginea: "singurătatea și-a săpat mușuroi" (deși prea mulți de s/ș - se citește greoi). Sună școlărește "tot căutând" . Repeți demonstrativele "același ... aceea". Nu am înțeles cum adică "peregrin spre fereastră"? "spre" indică doar drumul, nu și pășește pe el - părerea mea e că e incorect semantic. Poate că ar mai fi ceva de lucrat la acest poem.
pentru textul : suflete dezlegate deSapphire nu mai strica orzul pe zburatoare... unii atata stie atata scrie... na ca a iesit cu rima spre bucuria impiegatilor si a mecanicului de locomotiva care ma va duce departe de Iasi si unele dintre progeniturile lui dizgratioase. P.S. Dedale meciurile de fotbal si cursurile la seral nu se pun la CV... nici varsta daca nu conduce la intelepciune ci uneori doar la "mintea copiilor"... si fii te rog mai respectuos cu doamnele. Daca nu iti sta in fire simuleaza macar :)
pentru textul : Cassa-Blanca (rurala) deTitlul ne duce într-un sens giratoriu cu multe direcţii, însă abia spre finalul poemului, observăm care a fost direcţia bună şi, ,,uneori, numai uneori” :) (mi-a plăcut accentuarea din poem), suntem nevoiţi să ne întoarcem din drum. Poemul are o voce interioară, şi ca să fiu în ton cu primul enunţ, o să o asemăn cu vocea de la GPS :) (sper să nu banalizez că nu m-aş ierta), care îmi dă nişte indicii în primele două strofe că se vrea o pledoarie lirică pentru omul OM, pentru adevăratele valori, pentru ,,esenţele tari ţinute în sticluţe mici”… ,,o întoarcere la lucrurile mici”. Aceste indicii sunt: ,, puţinii noştri oameni” şi ,, ne privim bănuitori o clipă/ şi mergem mai departe”. Epitetul ,,puţinii” în contrast cu miliardele arată clar cât de rari sunt adevăraţii oameni, cei care sunt surprinşi în următoarele strofe. De aici încolo o să tac, cu degetul la tâmplă, întrebându-mă cât loc am în inimă, câtă pâine am în mâini, cât timp am pentru ,,foamea şi setea” semenului meu...
Apreciez tot poemul, însă aş evidenţia câteva expresii: ,,
,, tâmplarii cioplesc mese în tâmple” ( şi trag cu ochiul şi la ,,întâmplare”, o aparentă familie de cuvinte ); ,,toamna începe să usture galben”, ,,viile norilor ne toarnă mov în ochi” ( foarte bine alese culorile galben şi mov, culori complementare, specifice toamnei şi cu bună sugestie a unor stări interioare); ,, cineva întârzie pe loc, cu umerii deschişi”, ,, zâmbind ceaţă, ultimul aduce apă”.
Şi, evident, finalul, după care chiar tac:
,, Şi acolo, împreună,
aprinzând focul cu tăcerea noastră,
aşteptăm cu toţii alţi tâmplari
şi aceeaşi întrebare.”
Peniţa de aur e la tine!
pentru textul : Întoarcerea la lucrurile mici deîn general mi-am făcut un obicei să nu mai comentez textele lui nicholas dinu pentru că ştiu că nu poate primi critica şi se lasă cu scandal. dar aici uite că am să îmi calc promisiunea (făcută mie), deşi e posibil să primesc o salvă de represalii, dar textul ăsta mă face aşa să mă întreb dacă chiar nu doare cînd poţi să scrii aşa prost. evident, trăim o vreme cînd s-a ajuns să se spună că orice poate fi poezie. dar se pare că unii chiar cred asta. textul este plin de emfatic şi bombstic ieftin. un fel de metaforizare aproape infantilă (vezi chestia cu reporterul, acul, penele şi... grădina condeiului). mai lipsea brotăcelul şi prinţesa sheherezada (vorba lui paul). efectiv am avut senzaţia că dacă depui un mic efort poţi transforma cîntecelul ăsta într-o parodie de genul celor pe care le citeam prin urzica. nicholas are imaginaţie. păcat că nu are talent. sau mai bine zis nu are simţul acela care te face să nu scrii nepoezie.
pentru textul : risipitorii de litere dep.s. şi mai e ceva. îmuierea asta a "condeiului" în sapienţă moralizatoare este teribil de ridicolă. poate singurul loc unde o (mai) poţi folosi sînt manualele de clasa a doua sau cărţile pentru preşcolari. oare este chiar aşa de greu să se înţeleagă că este un turn off ridicol...
Era o posibilă explicaţie, Virgil, nu un argument. Un argument nu începe cu "cred", aşa cum am început eu primul com. Şi, după cum, cred, se poate înţelege din încheierea mea, bineînţeles că nici eu nu agreez asemenea construcţii... dar nu din motivul că limba română s-ar îmbogăţi astfel prea repede, ci din altele pe care, poate, le vom discuta altădată.
pentru textul : Românul modern s-a născut cu forcepsul deMultumesc pentru lectura Rafael :)
pentru textul : Degete fără filtru deVladimir, întâmplător sunt pe aici și m-am gândit să îți răspund acum pentru că vreau să nu crezi despre mine faptul că înțeleg anapoda. eu scriu anapoda, este o diferență, nu? dar ce înseamnă să scriu anapoda, nu îți voi spune. îți spun altceva, dacă un text nu place unor cititori nu înseamnă că autorul a scris fără luciditate. nu cred că realizezi ceea ce ai scris aici. să nu crezi că îmi apăr "moșia", este vorba despre cu totul alt lucru... eu, scriu poezie, cred că scriu uneori, poezie, în rest, experimentez. mi-ar plăcea să găsesc sub textele mele sugestii, păreri pertinente, constructive care să mă ajute în perfecționarea scrierilor mele. ceea ce ai comentat tu aici nu ajută la nimic. dimpotrivă, mă pune pe gânduri. aș vrea să știu, am mai spus asta, criteriile pe care unele persoane, în cazul acesta, tu, după care stabiliți gradul de luciditate într-o poezie. te rog să iei act de faptul că, sunt foarte receptivă la părerile celorlați, mă interesează părerea ta, țin cont de aceste păreri în măsura în care consider că îmi sunt folositoare. comentariul tău nu ajută la nimic, nu este constructiv. faptul că am afirmat de multe ori că nu îmi lucrez textele nu cred că înseamnă că nu știu ce scriu, sau scriu doar de dragul de a scrie.... cineva îmi spunea că pentru a câștiga premiul nobel ptr. poezie trebuie să scrii cel puțin 6 poezii pe zi. este chestiune reală. eu nu vreau să câștig nici un premiu, scriu atunci când simt, spun ca și tine ceea ce simt (gândesc), inventez, etc... de aceea nu mă supăr îți înțeleg perfect opinia. cred că dacă aș scrie 6 poezii pe zi genul acesteia nu aș mai avea nici un cititor sau mi s-ar elibera poate un certificat că nu sunt lucidă... mai știi... :) te mai aștept la alte texte cu argumente, sugestii și idei. Madim
pentru textul : Într-o gară de sticlă dela care te referi, Cezar, n-a fost sters de nimeni, a disparut in timp ce se lucra la site. a fost o eroare de sistem. nu doar textul tau a avut soarta asta. de ex.,si mie mi-a disparut unul, l-am repostat ulterior.
pentru textul : toamnă 3 decîteva observații:
- mă tem că autorul folosește aici cuvîntul „topos” (care înseamnă de fapt loc comun în accepțiune literară) cam aiurea.
- „puncte de referință legate de traiect” este o expresie relativ ambiguă. de fapt textul e plin de formulări pretențioase dar care sună cel puțin confuz.
- iată și un exemplu: „ conferințe, procesiuni, pelerinaje religioase, care au antrenat zeci de milioane de oameni” - mi se pare nițeluș bombastic pentru o națiune de 20.
- ce ea aia „explorare publică, realizată metodic, a spațiului religios”? - din nou expresii pretențioase, dar cînd stai să te gîndești ceva mai bine la ele cam sună a doagă.
- plasarea bisericii și armatei „în vârful topului încrederii românilor în instituțiile publice” este una dintre cele mai rușinoase realități ale societății românești de după '89 de vreme ce amîndouă sînt instituții prin excelență ne-democratice. sper să se înțeleagă clar implicațiile sociologice ale unui astfel de fenomen. asta vorbește despre primitivismul unei societăți. mai poți întîlni fenomenul la țări islamice și la țări din america de sud. frumoasă companie ne-am ales.
- hai să fim serioși, nu există nimic „ideal” în biserica ortodoxă, ca de altfel în nici o altă biserică creștină din românia. sînt doar niște instituții care au la fel de mult interes politic și material ca orice partid sau companie comercială. cred că este regretabil să se confunde creștinismul sau hristos cu instituțiile religioase oricît de frumos coregrafiat au dezvoltat oferta de piață. sau oricît de mult și-ar dori unii oameni (poate chiar bine intenționați) să fie altfel.
- „Cu diferența că cei care pleacă în străinătate par să fi renunțat total la ideea de spiritualitate” - mi se pare atît de penibil sentențios la adresa a sute de mii de oameni pe care nu îi cunoaște autorul. nu este decît o veche temă ruginită despre cît de buni creștini spirituali români sînt cei ce rămîn și cît de materialiști vînzători de țară și trădători sînt cei care pleacă. nimeni nu mai crede în slogane din astea decît unii din generația mea (trebuie să o spun cu rușine) care au fost îndobitociți atît de pseudo-patriotismul ceaușist dar și (prin reacțe opusă și poate nu numai) de fanatismul patriotardo-religios de după 90.
- „pe când cei care emigrează în propria lor țară se mai agață, în cădere, de aura unui venerabil călugăr...” - asta îmi aduce aminte de un comentariu al lui cristoiu de pe la mijlocul anilor 90 cînd compara cozile la racla sfintei parascheva cu cozile de la caritas și spunea că numai într-o țară ca românia mai găsești atît de mulți oameni care sînt în stare să creadă în astfel de minuni. precum că te poți ruga la niște oase și ți se poate întimpla mare lucru sau că poți băga o mie de lei pe o parte și poți scoate zece mii pe cealată după o lună. e tragic cînd se ajunge să se confunde spiritualitatea și creștinismul cu evadarea din realitate și umblarea după tot felul de fantasmagorii. (ultima dată cînd am citit în biblie chestia asta se numea „profeți mincinoși”, dar mă rog, fiecare cu interpretarea lui)
- „Dar pentru că tot religia ne învață că de câte ori cădem, trebuie să ne ridicăm, neamul care vrea să supravețuiască e sortit să se ridice pe urma propriilor săi pași de cenușă.” - una dintre cele mai bizare fraze din text. ce religie și unde învață așa ceva? că cel puțin în biblie eu nu am găsit așa ceva. iar dacă autorul se referă la pocăință (metanoia), aia e cu totul altceva. a vorbi însă de ridicare, renașterea, pocăința unui popor, așa in corpore, e o temă veche și afumată și mă îndoiesc profund că poate fi susținută biblic. a fost de obicei o găselniță patriotardă vînturată de mulți extremiști de dreapta dar care, ca orice slogan din ăsta fanatic „ce e val, ca valul trece”. chestia cu „pașii de cenușă” mi se pare că sună ridicol. am crezut că nu se mai scriu smiorcăieli din astea.
- wow!! o altă expresie care m-a făcut să mă zgudui de rîs: „Iar a crede că Biserica, oamenii ei îmbunătățiți,”. îmi aduce aminte de aberațiile cu „omul nou” ale lui ceaușescu.
- „Oricât am încerca să punem eșecul nostru pe seama instituțiilor, omul, făptura micșorată cu puțin față de îngeri, cum spune psalmistul David, poartă în ea destinul glorios al fiinţei umane, pământ și duh.” - oare se vede tautologia acestei fraze care nu spune nimic? ...omul,... poartă destinul glorios al fiiței umane.... dar al cui ai vrea să îl poarte? pe al maimuțelor? asta pe lîngă faptul că, fie vorba între noi, acolo David, așa cum explică mai apoi autorul epistolei către evrei, nu se referea la om în general, ci la Omul Hristos Isus. eu zic să nu mai cităm din scriptură dacă nu ne pricepem. nu facem un serviciu nici scripturii și nici ideii pe care intenționăm să o transmitem.
- „ Credincioșii sunt convinși că dacă au contribuit, ceea ce e foarte normal să facă în fond, la înălțarea unui lăcaș de cult, e suficient pentru a se mântui.” - chestie care este fundamental eretică și periculoasă. nu are nici un suport biblic ci dimpotrivă nu face decît să perpetueze o instituție care îi manipulează.
- citatul din final, pe bune că nu văd ce legătură are cu chestiile de dinaintea lui (deși l-am citit cu atenție de mai multe ori). observ că autorul are o slăbiciune pentru eliade dar nu cred că a-l cita la început și la sfîrșit are vreun folos dacă citatul nu joacă un rol în înțelegerea textului. dar, mă rog, fiecare cu citatele lui.
pentru textul : Românul modern s-a născut cu forcepsul deAm remarcat poemul prin nuanţele sale afective, şi mai ales prin acel touch catifelat de la final. Remarc şi adăugarea unui neologism limbii române: "sororitate". Interesant.
pentru textul : lullaby pentru zâne dePot să dau o peniță pentru comentariul Arancăi? Felicitări Marina Nicolaev. Acesta e rolul criticii: după ce o citești să-nceapă să-ți placă poezia care la început nu ți-a plăcut.
pentru textul : vorbește-mi în rusă dedorinţă. aşa este orfelinul.
parcă "melc_cu" sună greoi...
pentru textul : Haiku deUn text dur ca transmitere, dar nu prea estetic. Puţintel cam la vedere, dacă autorul îmi permite o astfel de remarcă. Dar totuşi, m-a reţinut în el câteva clipe. Şi cred că acesta e unul dintre ţelurile poeziei.
Cred că perfectul simplu, pers. a II-a sg, pentru "a agonisi" este agonisişi, iar mai mult ca perfectul, agonisiseşi. Deci forma folosită de tine ar fi greşită. Repet, cred.
Mai citim. O seară plăcută!
pentru textul : Black jack deVersul cu "a venit primavara" si "covorul de fluturi" din final ma impiedica sa las a doua penita de pe siteul asta. Un plus pentru strofa de la "mare in forma de clopot" ! Ialin
pentru textul : primăvară sub clopot deBianca, nu era nici o ironie în comentariul meu. Dezamăgire, da. Pentru că mă așteptam să reacționezi promt la acordarea "unor penițe de împăcare" pe textul TĂU, după ce i-ai admonestat pe alții că au pus acest semn pe texte pe care TU le considerai slabe. Te citez:. "Mai curand sanctionam lejeritatea in apreciere, decat critica excesiva." Dar numai când se întâmplă la alții. Văd că pe pagina asta se joacă o fabulă și eu ies. Definitiv. Ai creat un precedent...vor urma numai aprecieri supraelastice, cu iz oriental, cum se cuvine, în fața puterii.
pentru textul : Piața norilor deCristina Maroianu, acest text („Femeia patruped”) a mai fost publicat în noiembrie 2012, de pe același cont, dar cu numele Dorina Ungureanu, semnătură sub care apare și în altă parte. Așteptăm niște explicații.
pentru textul : Femeia patruped decam prea prozaic dupa parerea mea. are imagini care se vor "tari" dar nu vad esenta. nu ma fascineaza. stii cum e? e ca unul din flimele astea de groaza care le face hollywood-ul acum. foarte departe de maiestria lui hitchcock. incearca sa sugerezi mai mult si mai adinc
pentru textul : Eșafod deSalut. Trebuie sa recunosc ca am citit textul de doua ori si nu l-am inteles intru totul. Nu asta-i problema, il pot citit inca o data si inca o data ... Ce as vrea sa-mi explici, pentru ca sunt convins ca ori de cate ori as reciti textul n-as intelege, este folosirea "ingenioasa" a punctului, respectiv: "Dar trebuia să facă referatul. La psihologie."; "Ieși amețit. Satisfăcut. Capitala fremăta. Mașini. Noapte. Tramvaie. Troleuri. Taxiuri. O senzație de bine."; "Sașa schiță ceva pe tablă. Rapid." Asa ai simtit sa scrii? Asa ai vrut? Sau asa ai gandit?
pentru textul : Studentul deBa mie mi se pare ca acel "cuvantul musteste a vorba" este atat de mishto, ca merita doar el o penita de la maria sa franciscanus philosophus kozanus. Intr-adevar "scriem poeme, suntem huliti cu drag" este cam cheap, dar intra totusi in atmosfera. "artificii fara de nori cerul cu nouri" iarasi e o imagine buna, eu unul tocmai am vazut un tablou de genul asta prin Tirol, si.. ce chestie! am gandit ceva similar. Nu sunt adeptul folosirii temenului "blog" asa direct in poezie (desi se practica), mi se pare sinistru de nashpa. Organele sexuale, actele sexuale, orice mi se par mult mai artistice decat acest cuvant "blog" suna ca dracu, cine l-a inventat in niciun caz nu se gandea la poezie... suna a "drog" combinat cu "bleg". Recomand eliminarea lui de indata din acest poem frumos. In rest, un poem care ma face sa ma bucur ca, reintorcandu-ma pe hermeneia dupa o vacanta omeneasca, gasesc ceva de citit din a treia incercare. Inchegat, rotund, dual, ironic si umoristic atat cat ii sta bine unui text totusi sobru (prin final) eu il semnez cu aprecierea mea. Pazea! Andu
pentru textul : Odinioară aproape dePagini