In subsolul acestui text stau si ma minunez si ma intreb in stilul "unde sunt zapezile de altadata?" adica vremurile cand Bianca aparea la minut la un asemenea dialog din pozitia de moderator si ii avertiza pe participanti ca sunt complet off-topic... Mai constat ca Alma a dezvoltat intretimp un fel de ironie schematica si care ma duce cu gandul la faptul ca ii scrie altcineva comentariile pentru ca nu ii iese deloc. Aceasta ironie arata ca o balerina intr-un dans la bara. Stimate treidea, poemul nu e ratat defel. Pe undeva ati incercat o aranjare mai "moderna" hai sa zic asa a versurilor, dar nu cred ca asta e important. Andu

Textul (tip fantasy short stories) m-a trimis la un sf "The butterfly effect" și la Albert Einstein: "God doesn't play dice" (Dumnezeu nu joacă zaruri). Cred că ar putea fi ilustrat perfect de aalizeei.

părerea mea de doi lei (noi): - nu știu ce este aia ”prada săracilor” - cum pot să ”bea umerii înțelepciune” rămîne un mister pentru mine (chiar la nivel metaforic unde tot forțat sună) - textul continuă acceptabit misogin și mediocru anecdotic pînă la defectul formal ”să.. să” din ceea ce ar putea fi considerat strofa a treia - căderea în gastronomic din a doua parte devine însă... greu ingurgitabilă ca text poetic

Am regăsit o mare parte din "lucrurile pe care și eu le iubesc", poate pentru că am primit, cândva, copia la indigo a "pactului". Inedit este versul "oamneii - nu e typos", e licența ta poetică. Îți mulțumesc pentru "replică". Frumos.

textul are destul lugubru, dar, așa cum zicea și Adrian, io l-aș fi literalizat puțin, admițând că pornește de la o întâmplare reală. are însă destul farmec și așa. faptul că te face să te simți prizonier în spațiul respectiv și să-mi fi dorit să știu personajul mutat cât mai repdede :), spune destule.
dar, zi-ne, te rog, într-un episod viitor că după ce ai spălat cenușa unei doamne bătrâne ai aflat un mare, mare secret legat de scrinul negru.
promiți?

Pentru descȃntecul din final și pentru inventivitatea în „manipularea” cuvintelor și sunetelor și rimelor (uneori intercalate), alternare de ritmuri, toate astea ducȃnd la sensuri și sugestii neașteptate și nu la „virtuozități” lingvistice (și nu limbistice), o peniță din aur pur obținut alchimic de poezia ta

scuze, urâte, nu rate, urâte cu â din a

Virgil, revin și cu răspuns la afirmația ta ultimă din comentariu, anume: daca imi permiti o comparatie, textul tau sufera de inversul "bolii" de care sufera textul almei de astazi cu "shortcut la L.L." Ei bine, ce este greu de acceptat de cineva este: 1. a se folosi termeni ca "epuizat", "subțire", "inversul bolii" atunci când nu este înțeles un mesaj al unei poezii. fiindcă: a) e o poezie lucrată, contează să vezi articularea ideilor, planurilor de referință, simbolurilor, stărilor și mesajelor. 2. ceea ce ai făcut tu mai sus în primul comentariu nu a fost nici pe departe o analiză. crede-mă că sunt cunoscătoare în ale analizelor și interpretărilor de text. felul în care te-ai exprimat exprimă nu o analiză, ci modul în care mă percepi pe mine, respectiv că ai considerat că nu mi-am lăsat ideile și imaginile să se cristalizeze. greșit. fiindcă dacă aș sta să descriu toate elemente care au compus această poezie, ai vedea că sunt îndeajuns de cristalizate și de coerente. 3. comparația pe acre ai făcut-o este neîntemeiată. în primul rând fiindcă boala pe care ai considerat-o la poezia almei este că e "pra încărcată", iar la mine poezia - spui tu - este "neîncărcată" pe alocuri. în al doilea rând greșești în apreciere prin faptul că tu compari două piese complet diferite. și ac stil, și ca idee, și ca imagine și ca mesaj. în al treilea rând, poezia mea are încărcătură iar liniile de demarcare prin simplitate fac ca ea să fie mai ușor respirabilă/de receptat. Te-aș ruga să nu te mai grăbești în afirmații. Ar fi mai just să mă întrebi unde nu anume ți-e clară o idee sau o imagine decât să atribui altceva la adresa textului. Fiindcă atunci când facem o analiză, este o analiză. Tu ți-ai spus părerea, dar într-un mod destul de precipitat. Și chiar ironic. În plus, dacă și tu crezi că sunt atât de limitată încât să nu știu că aici nu e vorba de drăgălășenii și complimente, atunci toate mirările de mai sus sunt deja mult depășite de aceasta din urmă, care ar reliefa o foarte părere a ta despre mine. Nu îmi cere te rog să îmi comentez sau explic detaliat poezia, fiindcă mi s-ar părea ultimul lucru demn de a fi făcut. Am dat destule elemente de interpretare. Și nici măcar în zilele mele cele mai proaste nu aș scrie ceva de genul "epuizat", "subțire", "foarte fade" pe marginea unui text al unui membru de pe Hermeneia sau alte site-uri. Aș găsi chiar și atunci un mod de exprimare demn de a fi transmis pentru un efect pozitiv și contructiv. Asta înseamnă critică constructivă. Să aduci elemente în plus, nu adjective care să lase urme "cenușii". Dar, obișnuită fiind în lumea editorială și literară cu astfel de reacții, așa cum am scris mai sus, nu îmi fac probleme. Nu din acest motiv. Sper ca ceea ce am scris să fie receptat cu tonul pe care eu îl folosesc. Și cu bună intenție. Mulțumesc, de-acum eu îmi acord un "respiro". Sunt critici literari care îmi consideră poezia o revelație. Se pare că nu e nici "epuizată", dar nici "revelație". eu sunt conștientă de acest lucru. Și voi scrie mai departe.

S-a prins cineva de ironia comentariului Almei?

un răspuns? o parere? o stare de incertitudine?... sau o tentativa literara pe tema canina? ceea ce imi este neclar, e titlul care nu ajuta in niciun sens.

e o balada, nu? asa mi se pare mie. ma gandeam ca daca tot am trecut din nou pe aici sa imi iau inima in dinti si sa las un semn... parerea mea este ca acest text e scris altfel decat altele. seamana cu baladele lui St. A Doinas.(Mistretul cu colti de argint) imi plac, oricum, multe texte ale tale. balade sau nu, e o coarda sensibila, foarte sensibila acolo... un fond sufletesc deosebit, dar prea trist de cele mai multe ori ... in poezie. singuratatile tale doar de mine sunt pline tinde-ti mana, mana dreapta inima ta dreapta peste mine foarte frumos, dar nu stiu ce-as mai putea spune, eu... iarta-mi indrazneala...

sarí -iubitul meu e un pária e liniște fetele ard bețe de ylang lângă o jerbă nouă și se roagă khali, iubitul meu e un pária, plânge auna celeilalte, fumul ce se ridică în aer îi spune o poveste cu un maharajah privește, arjun, cum ploaia își țese din noapte sariul transparent de ape ca o scară khali, îmi văd iubitul venind, fără cămașă, fără destin, desculț, o, khali, am să mă arunc în râu, primește înainte sariu-ul meu, țesut pentru o nuntă ce nu va mai fi, îmbracă-l tu în poarta templului o fată păzește întunericul iar o alta ajută zeița să se îmbrace, ca într-un bungalou, o mamă aspră și două fiice, pe piatra de jasp a ploii trei petale suspin

Ceea ce îmi place aici este faptul că prin cuvinte puține reușești să dai viață unui caleidoscop întreg de imagini, care se derulează cu o viteză amețitoare. Singurul meu regret este că textul se termină prea repede, iar plăcerea mea fu de scurtă durată.Am rezonat în mode special cu pasajul doi în întregime, precum și cu „alergatul pe sfoară”, la fel - cu ”bustul de plastic al lunii”.

Las un semn de apreciere,
Eugen.

malditza, nu știu ce să spun, interesantă interpretarea ta, poate chiar mai profundă ca textul în sine hialin, într-un fel ai dreptate, dar în altul nu. pentru că cred că îți dai seama că există un efect diferit între formularea eliptică și cea mai degrabă explicită. eu am preferat a doua opțiune. a existat o vreme în care, dacă te vei uita la textele mele vei vedea că am utilizat mult prima soluție. în ultima vreme vreau să văd dacă pot face ceva și folosind-o pe a doua. cam asta ar fi explicația fenomenului.