io nu mă lupt cu morile de vînt. e clar. încerc în schimb să fac pace între dobitoace. la modul real, autentic şi posibil. să fie doar o duminică şi tot e ceva...într-o lume a cărei singur geniu e ura, invidia şi intoleranţa. pe care n-o pot schimba. pe care putem să o menţinem însă, în limite normale, urît de frumoasă...:)
n-am ştiut unde să îl încadrez. poate la experiment? mi se reproşa atunci că nu-i experiment. nu-i nici jurnal. e un eseu inedit. ata ete...:)
mersi fain că ai avut răbdare să-l parcurgi.
o seară faină Adilisa!
Mai poposesc puțin vis-a-vis de ceea ce a spus Ramona, căreia îi urez bun revenit, chiar dacă e "cu susu-n jos". Eu n-am văzut șine încinse... Altfel: a ploua pe șine goale de tren mi s-a părut o imagine reușită, consonantă, a unei solitudini ori înstrăinări, ori pur și simplu a unui drum fără țintă. E interesant cum a rezonat acest vers abrupt, final, cu tot ceea ce poetul a construit mai sus. Apoi, însăși ploaia, care brusc se dovedește a face corp comun cu trenul, cu gara, cu plictiseala, cu fumul, ploaia așadar împrumută calitatea cea mai banală a șinelor de tren: devine de fier. Nu e chiar o metonimie limpede, adică o inversiune a categoriilor logice, este acel împrumut între două noțiuni, pe care (doar) poetul le (poate) aduce atât de subtil împreună. Asta am apreciat în primul rând. Nu e la îndemâna oricui, iar aici reușita este deplină.
Cred că, pentru mine, există mereu acel moment sau e necesar să existe, pentru că nu scriu decât când simt că trebuie să scriu. Scriu destul de rar. Am venit aici să onorez invitația Ioanei. Voi publica un fragment dintr-un fel de jurnal scris pe hârtie, între anii 2000-2002. "22 ianuarie 2002, ora 23 Sunt așa cum sunt și mă gândeam că scriu aici pentru că poate uneva în subconștientul meu știu că nu va mai rămâne altceva după mine: nici râsul, nici mișcarea mea dintr-un loc în altul, nici iubirile, nici copilul meu nenăscut, nici privirea sau zâmbetul și nici vreo vorbă bună. N-am știut cum să las nimic din toate acestea - câte se lasă aici. N-am știut să risc. Poate n-am știut decât să aștept, să treacă o zi, apoi altă zi. De fiecare dată îmi spun, clipa contează. Eu, cumva, sunt în afara clipei. V-am privit pe toți cum vă mișcați, încoace și-ncolo. Nu vreau să mor pentru că sunt prea curioasă de ce se va petrece. O curiozitate din afara lumii. Eu sunt naratorul, povestitorul. Trăiesc în sensul propriu al verbului numai la extreme: ori static, ori în alertă maximă. Tot ce este în acest interval este atât de monoton încât mă plictisește, nu pot simți clipa. Și-atunci aleg să am lumea mea, în care nu este nimeni, în care uneori nici eu nu sunt și unde nimeni nu bate la ușă." Vă mulțumesc pentru lectură.
Mie mi-a placut mult atmosfera, dar eu am metehne mai vechi cu nordicii. Eu cred ca finalul mi se pare cam moale in comparatie cu miza nordicului din text.
am schimbat dragii mei sper că e mai bine. mersi fain pentru impresiile şi sugestiile voastre. am plecat la ţară mă cheamă primăvara să sap nişte poeme ghiocelice...:)
și cel mai complex. și cel mai frumos. ciudat cum lipești de imagine un stafidit fumuriu și taciturn precum beckett. (dar ce scriitor!) oricum, deși nu prea îmi place să laud, am fost fascinat. era să nu las nici un semn din această cauză. te felicit!
nu stiu daca lipseste o prepozitie acolo. poate nu mai stiu eu limba romana. poate imi dai un exemplu. in ce priveste acel "ca o" ai perfecta dreptate. chiar cind il scriam ma gindeam cu oroare la chestia asta. pe de alta parte ma gindeam sa nu fie aiurea si evidenta incercarea asta obsedanta de a-l evita. in momentul acesta sint foarte nemultumit de felul acesta "primitiv" de a incerca sa faci poezie si cred ca poezia este mai ales cind nici nu folosesti "ca", nici nu il folosesti eliptic ci doar cind sugerezi comparatii. dar atunci trebuie sa ai cititori care sa "vada" asta. e o mare dilema. intre "imaginea" pe care o ai si imaginea care eventual se creaza in mintea celui ce citeste. marcel duchamp a platit mult pentru riscurile asumate in acest sens. dar ai dreptate
În strofa care nu respectă simetria e o inversare care atinge altă direcţie, de aia...
"Â"ul din "a", în cazul acesta, e facultativ (am adoptat de mult acest "â"). "Î"ul (din "i") e obligatoriu doar la finalul cuvântului sau în interiorul cuvintelor compuse care încep cu "î" (compunerea cu "re/ ne").
Despre cratime - exceptând "de-a curmezişul", unde sunt obligat - celelalte două sunt pentru un anume ritm.
"Se doare" se vrea o licenţă care ar trebui să-mi aducă un surplus de sens (dincolo de "se suferă").
Da, orice este perfectibil, dar cu oareşce costuri.
Aranca dragă, înțelesesem dintr-un comentariu al tău anterior că ai plecat la Roma via Trușești, altfel nu mi-aș fi permis să scriu despre manele fără să fiu sigură că nu le cunoști și tu. Iar versul acela chiar e autentic românesc, în rest, textul e un amalgam de cuvinte în limbi străine, denumiri de locuri, care arată cultura autorului, dar nu reușesc să transmită cititorului decât o prelungă enervare. Mai ales că ai persistat în a publica astfel de texte. Era o idee să le structurezi ca jurnal, să le scrii, adică, nu să le încadrezi.
Mie poemul mi se pare slab către ilecturabil până la capăt pentru că incipitul nu este inteligibil, continuarea este în cel mai fericit caz banală iar sintagma 'de atunci te caut pretutindeni doamne' cu d mic este un clișeu mare cât casa poporului. Poate 'de atunci și eu te caut pretutindeni doamne' ar mai merge un pic dar nu vreau să fac nicio sugestie de îmbunătățire pentru că poemul este foarte slab, nu are o construcție lirică viabilă iar limbajul folosit este complet outdated.
Acest poem este o ratare literară.
Părerea mea, pe care desigur mi-o asum.
Margas
subscriu visatoarei
ca o adaugire la comentul de mai sus, tin sa precizez cu scuzele de rigoare, regulile ce le-am scris mai sus sunt reguli(sfaturi) date de d-na Cristina Stefan pe site-ul lira21...pentru membri site-ului, fara nici o alta intentie am vrut sa ajut...
Aș rescrie ultimul vers inversând: "împreunându-se precum șerpii limbile noastre". Bun versul, deși horror: "pleoapa ca un capac de sicriu răsturnându-se". Și tot nu mă înțeleg cu cele două gerunzii atât de apropiate în final.
Un text cu un discurs liric curat si rafinat, aflat la graniţa dintre manierismul pozitiv (dacă pot să mă exprim antagonic) şi naturaleţea care explodează din meditaţia lucidă.
Dacă ar fi ceva care să (mă) deranjeze, ar fi porţiunile care duc textul dintr-o zonă de intuiţie pur artistică, într-una a realităţii imediate:
"îmi cufundam capul în aerul acelei după-amiezi"
"toate îmi deveneau însă familiare în timp ce se petreceau"
"ci doar o furnică mare roșie".
Imaginea e bună, echilibrată dpdv al ambiguităţii. Ea urmăreşte sensul, nu e scop în sine, e originală şi percutantă.
E tipul de scriere care doar apasă pe clanţă. Intratul/ ieşitul e despre/ pentru cititor.
Poemul tău are un ritm aparte, un ritm interior specific lumii de vis. M-am regăsit în acest ritm, poate pentru că l-am folosit cândva și doar într-un singur poem. E nevoie de o stare specială, autentică, pentru a reuși să redai ritmul acela și să îl poți conduce până în finalul textului. Pentru a păstra acest ritm de care spuneam, încearcă să revezi următoarele: - "dimineața glob de cristal" (fără "ca un") - "crengile gheară de urs" (fără "ca o") - fără "crezi că" - "nu mă întreba" în loc de "nu mă întrebi" - "asemeni izvorului" (fără "subteran") Apoi citește cu glas șoptit. Sună foarte frumos.
Acest poem (pentru că este un poem) este un text pentru prima pagină a unui volum de versuri. Este un text de deschidere. Te provoacă să citești mai departe, să vrei să afli ce și cum se mai poate scrie, fie și cu "&". E o modă? Și Beatles-ii au fost o modă cândva, dar au rămas. Cred că Gelu Diaconu va rămâne în literatura română. Timpul va dovedi afirmația aceasta. Aștept să citesc și alte texte semnate de el, aici pe Hermeneia.
@Andu - yep, I'm rusty dar cu ceva joc de glezna (a miinii) I shall shine again like a new penny. Promise! Cross my heart and hope to write.
@Virgil - ah, atitea remarci personale, retorice puncte puncte puncte si semne de intrebare (la care nu vreau sa-ti raspund)...intrebarea mea e:
Daca voi continua sa scriu cu capul in jos pe Hermeneia whatcha gonna do, spank me? (si acesta poate fi titlul unui nou poem :p).
sunt o fire bătăioasă... nu renunţ cu una cu două, Roxana.
mi-a explicat Virgil că a fost o eroare ştergerea comentariului, de fapt am văzut că şi tu ai remarcat, dispariţia lui.
Deci, spuneam ieri că m-a impresionat textul tău şi mi-a creat o undă de umor negru subiectul tratat şi anume acela, a deveniri fiinţelor vii supuşii maşinăriilor, maşini bune la toate, cele ce înlocuiesc chiar şi amorul sau sexul. Ai creat, cu multă măiestrie, o lume a viitorului scăpat de sub control uman fără a se pierde de fapt necesităţile umane.
Un text savuros, interesant şi bine conceput. Şi totuşi mă întreb, cum de a rămas necomentat...
Eu citesc de mult pe Hermeneia, de fapt şi acest text l-am citit şi în 2009 dar constat că trebuie să mai citesc mult pentru a mă convinge cine citeşte şi cine scrie...
Adriana, multumesc pentru aprecieri, onorata de cuvintele tale. Ma bucur ca ai apreciat si insertia unui ethnos mai degraba uitat in amintirile copilariei.
ai uitat: ”când mi-am dat foc la valiză”? :)
în altă ordine de idei, tema e aproape obsedantă pentru noi, bag seamă. și perioada (primăvara) de fixare. de unde și ”foamea” de litere descompuse.
mulțumesc!
Vă găsesc mai cuminte ca nicicând în acest, hai să-i spun, pastel. Textul e natural, parcă nici un vers nu e căutat. Remarc "se chircește și naște
o altă noapte la fel de oarbă ca ea
plină de greieri în păr". La observaţii aş trece unele verbe "prea puternice" ( o aud cum strigă din groapă, IMPLORÂNDU-MĂ/ le DĂRUIE cununa).
"Doar vântul mai trece absent pe acolo" - am avut intenţia să spun că adverbul (absent) e unul neinspirat şi contradictoriu verbului, însă, la o a doua citire, îmi pare chiar reuşit.
e altceva. e un alt drum.
de fapt, daca ma gandesc mai bine, seamana mai degraba cu un patinoar, se simte ca textul "aluneca" si prinde viteza, chiar daca nu stapaneste si piruetele de mare virtuozitate.
dar, cum spuneam, e altceva.
as schimba, totusi, titlul, care e din celalalt registru.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
io nu mă lupt cu morile de vînt. e clar. încerc în schimb să fac pace între dobitoace. la modul real, autentic şi posibil. să fie doar o duminică şi tot e ceva...într-o lume a cărei singur geniu e ura, invidia şi intoleranţa. pe care n-o pot schimba. pe care putem să o menţinem însă, în limite normale, urît de frumoasă...:)
pentru textul : Despre încredere şi antivirus den-am ştiut unde să îl încadrez. poate la experiment? mi se reproşa atunci că nu-i experiment. nu-i nici jurnal. e un eseu inedit. ata ete...:)
mersi fain că ai avut răbdare să-l parcurgi.
o seară faină Adilisa!
Mai poposesc puțin vis-a-vis de ceea ce a spus Ramona, căreia îi urez bun revenit, chiar dacă e "cu susu-n jos". Eu n-am văzut șine încinse... Altfel: a ploua pe șine goale de tren mi s-a părut o imagine reușită, consonantă, a unei solitudini ori înstrăinări, ori pur și simplu a unui drum fără țintă. E interesant cum a rezonat acest vers abrupt, final, cu tot ceea ce poetul a construit mai sus. Apoi, însăși ploaia, care brusc se dovedește a face corp comun cu trenul, cu gara, cu plictiseala, cu fumul, ploaia așadar împrumută calitatea cea mai banală a șinelor de tren: devine de fier. Nu e chiar o metonimie limpede, adică o inversiune a categoriilor logice, este acel împrumut între două noțiuni, pe care (doar) poetul le (poate) aduce atât de subtil împreună. Asta am apreciat în primul rând. Nu e la îndemâna oricui, iar aici reușita este deplină.
pentru textul : ...istoria scrumului deCred că, pentru mine, există mereu acel moment sau e necesar să existe, pentru că nu scriu decât când simt că trebuie să scriu. Scriu destul de rar. Am venit aici să onorez invitația Ioanei. Voi publica un fragment dintr-un fel de jurnal scris pe hârtie, între anii 2000-2002. "22 ianuarie 2002, ora 23 Sunt așa cum sunt și mă gândeam că scriu aici pentru că poate uneva în subconștientul meu știu că nu va mai rămâne altceva după mine: nici râsul, nici mișcarea mea dintr-un loc în altul, nici iubirile, nici copilul meu nenăscut, nici privirea sau zâmbetul și nici vreo vorbă bună. N-am știut cum să las nimic din toate acestea - câte se lasă aici. N-am știut să risc. Poate n-am știut decât să aștept, să treacă o zi, apoi altă zi. De fiecare dată îmi spun, clipa contează. Eu, cumva, sunt în afara clipei. V-am privit pe toți cum vă mișcați, încoace și-ncolo. Nu vreau să mor pentru că sunt prea curioasă de ce se va petrece. O curiozitate din afara lumii. Eu sunt naratorul, povestitorul. Trăiesc în sensul propriu al verbului numai la extreme: ori static, ori în alertă maximă. Tot ce este în acest interval este atât de monoton încât mă plictisește, nu pot simți clipa. Și-atunci aleg să am lumea mea, în care nu este nimeni, în care uneori nici eu nu sunt și unde nimeni nu bate la ușă." Vă mulțumesc pentru lectură.
pentru textul : ce am scris "atunci" deMie mi-a placut mult atmosfera, dar eu am metehne mai vechi cu nordicii. Eu cred ca finalul mi se pare cam moale in comparatie cu miza nordicului din text.
pentru textul : Swedish blue deam schimbat dragii mei sper că e mai bine. mersi fain pentru impresiile şi sugestiile voastre. am plecat la ţară mă cheamă primăvara să sap nişte poeme ghiocelice...:)
pentru textul : Red Bull deva recomand sa nu mai puneti numele si prenumele sub text. el apare deja in pagina.
pentru textul : ultimul poem scris in omeu deși cel mai complex. și cel mai frumos. ciudat cum lipești de imagine un stafidit fumuriu și taciturn precum beckett. (dar ce scriitor!) oricum, deși nu prea îmi place să laud, am fost fascinat. era să nu las nici un semn din această cauză. te felicit!
pentru textul : rosario deMulțumesc, Alma! Este un exercițiu pe care, din când în când mi-l permit, în limita posibilităților mele critice. Am să caut și o imagine.
pentru textul : Ryu Murakami și violența ca antidot al alienării denu stiu daca lipseste o prepozitie acolo. poate nu mai stiu eu limba romana. poate imi dai un exemplu. in ce priveste acel "ca o" ai perfecta dreptate. chiar cind il scriam ma gindeam cu oroare la chestia asta. pe de alta parte ma gindeam sa nu fie aiurea si evidenta incercarea asta obsedanta de a-l evita. in momentul acesta sint foarte nemultumit de felul acesta "primitiv" de a incerca sa faci poezie si cred ca poezia este mai ales cind nici nu folosesti "ca", nici nu il folosesti eliptic ci doar cind sugerezi comparatii. dar atunci trebuie sa ai cititori care sa "vada" asta. e o mare dilema. intre "imaginea" pe care o ai si imaginea care eventual se creaza in mintea celui ce citeste. marcel duchamp a platit mult pentru riscurile asumate in acest sens. dar ai dreptate
pentru textul : blue moon demultumesc pentru observatie si sugestie, noaptea e sfetnic bun, cica..
ma bucur sa te revad.
pentru textul : dragoste deVă mulţumesc tuturor! Aş fi vrut să vin la Iaşi, dar mă ţine la Brăila o serbare a colindelor, la fiul meu cel mic. Altă dată, sper ...
pentru textul : ,,Femeia-Mac" de Elena Albu Istrati, lansare de carte la Brăila deÎn strofa care nu respectă simetria e o inversare care atinge altă direcţie, de aia...
pentru textul : Fistulă de"Â"ul din "a", în cazul acesta, e facultativ (am adoptat de mult acest "â"). "Î"ul (din "i") e obligatoriu doar la finalul cuvântului sau în interiorul cuvintelor compuse care încep cu "î" (compunerea cu "re/ ne").
Despre cratime - exceptând "de-a curmezişul", unde sunt obligat - celelalte două sunt pentru un anume ritm.
"Se doare" se vrea o licenţă care ar trebui să-mi aducă un surplus de sens (dincolo de "se suferă").
Da, orice este perfectibil, dar cu oareşce costuri.
Aranca dragă, înțelesesem dintr-un comentariu al tău anterior că ai plecat la Roma via Trușești, altfel nu mi-aș fi permis să scriu despre manele fără să fiu sigură că nu le cunoști și tu. Iar versul acela chiar e autentic românesc, în rest, textul e un amalgam de cuvinte în limbi străine, denumiri de locuri, care arată cultura autorului, dar nu reușesc să transmită cititorului decât o prelungă enervare. Mai ales că ai persistat în a publica astfel de texte. Era o idee să le structurezi ca jurnal, să le scrii, adică, nu să le încadrezi.
pentru textul : Ruines de Rome deMie poemul mi se pare slab către ilecturabil până la capăt pentru că incipitul nu este inteligibil, continuarea este în cel mai fericit caz banală iar sintagma 'de atunci te caut pretutindeni doamne' cu d mic este un clișeu mare cât casa poporului. Poate 'de atunci și eu te caut pretutindeni doamne' ar mai merge un pic dar nu vreau să fac nicio sugestie de îmbunătățire pentru că poemul este foarte slab, nu are o construcție lirică viabilă iar limbajul folosit este complet outdated.
pentru textul : trezvie deAcest poem este o ratare literară.
Părerea mea, pe care desigur mi-o asum.
Margas
aalizeei - Vlad Turburea - scuzaţi.
pentru textul : IE 9 și Firefox 4 deMultumesc de trecere si pt. cuvintele scrise aici.
pentru textul : Mânca-ţi-aş deCu respect,
Iuri.
a văzut cineva dintre voi filmul „The Taqwacores”?
pentru textul : punk bach deAha, frumos text. Un ritual gestic cumva exsistenţial, tuşe descriptive inspirate, început în forţă. Plăcut!
pentru textul : mă trezesc așezat în aprilie desubscriu visatoarei
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă deca o adaugire la comentul de mai sus, tin sa precizez cu scuzele de rigoare, regulile ce le-am scris mai sus sunt reguli(sfaturi) date de d-na Cristina Stefan pe site-ul lira21...pentru membri site-ului, fara nici o alta intentie am vrut sa ajut...
Aș rescrie ultimul vers inversând: "împreunându-se precum șerpii limbile noastre". Bun versul, deși horror: "pleoapa ca un capac de sicriu răsturnându-se". Și tot nu mă înțeleg cu cele două gerunzii atât de apropiate în final.
pentru textul : Întâlnire deUn text cu un discurs liric curat si rafinat, aflat la graniţa dintre manierismul pozitiv (dacă pot să mă exprim antagonic) şi naturaleţea care explodează din meditaţia lucidă.
Dacă ar fi ceva care să (mă) deranjeze, ar fi porţiunile care duc textul dintr-o zonă de intuiţie pur artistică, într-una a realităţii imediate:
"îmi cufundam capul în aerul acelei după-amiezi"
"toate îmi deveneau însă familiare în timp ce se petreceau"
"ci doar o furnică mare roșie".
Imaginea e bună, echilibrată dpdv al ambiguităţii. Ea urmăreşte sensul, nu e scop în sine, e originală şi percutantă.
E tipul de scriere care doar apasă pe clanţă. Intratul/ ieşitul e despre/ pentru cititor.
Poatei voi reveni.
pentru textul : dezmierdare dePoemul tău are un ritm aparte, un ritm interior specific lumii de vis. M-am regăsit în acest ritm, poate pentru că l-am folosit cândva și doar într-un singur poem. E nevoie de o stare specială, autentică, pentru a reuși să redai ritmul acela și să îl poți conduce până în finalul textului. Pentru a păstra acest ritm de care spuneam, încearcă să revezi următoarele: - "dimineața glob de cristal" (fără "ca un") - "crengile gheară de urs" (fără "ca o") - fără "crezi că" - "nu mă întreba" în loc de "nu mă întrebi" - "asemeni izvorului" (fără "subteran") Apoi citește cu glas șoptit. Sună foarte frumos.
pentru textul : Duminica tuturor semnelor deAcest poem (pentru că este un poem) este un text pentru prima pagină a unui volum de versuri. Este un text de deschidere. Te provoacă să citești mai departe, să vrei să afli ce și cum se mai poate scrie, fie și cu "&". E o modă? Și Beatles-ii au fost o modă cândva, dar au rămas. Cred că Gelu Diaconu va rămâne în literatura română. Timpul va dovedi afirmația aceasta. Aștept să citesc și alte texte semnate de el, aici pe Hermeneia.
pentru textul : Recunosc & de@Andu - yep, I'm rusty dar cu ceva joc de glezna (a miinii) I shall shine again like a new penny. Promise! Cross my heart and hope to write.
@Virgil - ah, atitea remarci personale, retorice puncte puncte puncte si semne de intrebare (la care nu vreau sa-ti raspund)...intrebarea mea e:
pentru textul : în iunie nu ne-am văzut niciodată deDaca voi continua sa scriu cu capul in jos pe Hermeneia whatcha gonna do, spank me? (si acesta poate fi titlul unui nou poem :p).
sunt o fire bătăioasă... nu renunţ cu una cu două, Roxana.
pentru textul : să fii luat la bașcă demi-a explicat Virgil că a fost o eroare ştergerea comentariului, de fapt am văzut că şi tu ai remarcat, dispariţia lui.
Deci, spuneam ieri că m-a impresionat textul tău şi mi-a creat o undă de umor negru subiectul tratat şi anume acela, a deveniri fiinţelor vii supuşii maşinăriilor, maşini bune la toate, cele ce înlocuiesc chiar şi amorul sau sexul. Ai creat, cu multă măiestrie, o lume a viitorului scăpat de sub control uman fără a se pierde de fapt necesităţile umane.
Un text savuros, interesant şi bine conceput. Şi totuşi mă întreb, cum de a rămas necomentat...
Eu citesc de mult pe Hermeneia, de fapt şi acest text l-am citit şi în 2009 dar constat că trebuie să mai citesc mult pentru a mă convinge cine citeşte şi cine scrie...
Adriana, multumesc pentru aprecieri, onorata de cuvintele tale. Ma bucur ca ai apreciat si insertia unui ethnos mai degraba uitat in amintirile copilariei.
pentru textul : și eu te iubesc deai uitat: ”când mi-am dat foc la valiză”? :)
pentru textul : la film cu Mihnea deîn altă ordine de idei, tema e aproape obsedantă pentru noi, bag seamă. și perioada (primăvara) de fixare. de unde și ”foamea” de litere descompuse.
mulțumesc!
Felicitari pentru un volum calitativ superior! Succes cu ocazia lansarii cartii!
pentru textul : Lansare de carte: Adriana Lisandru - "Despre ea, niciodată" deVă găsesc mai cuminte ca nicicând în acest, hai să-i spun, pastel. Textul e natural, parcă nici un vers nu e căutat. Remarc "se chircește și naște
o altă noapte la fel de oarbă ca ea
plină de greieri în păr". La observaţii aş trece unele verbe "prea puternice" ( o aud cum strigă din groapă, IMPLORÂNDU-MĂ/ le DĂRUIE cununa).
"Doar vântul mai trece absent pe acolo" - am avut intenţia să spun că adverbul (absent) e unul neinspirat şi contradictoriu verbului, însă, la o a doua citire, îmi pare chiar reuşit.
pentru textul : o poveste cu zile și nopți dee altceva. e un alt drum.
de fapt, daca ma gandesc mai bine, seamana mai degraba cu un patinoar, se simte ca textul "aluneca" si prinde viteza, chiar daca nu stapaneste si piruetele de mare virtuozitate.
dar, cum spuneam, e altceva.
as schimba, totusi, titlul, care e din celalalt registru.
pentru textul : Paloarea vorbitoare-a hârtiei dePagini