nici nu ştiu dacă acest text este intrigant sau încurcat. pentru că totuşi eu încerc să fac o legătură cu celebra băutură "care îţi dă aripi". şi nu găsesc. "virtualmente" mi se pare oarecum forţat acolo. caut red bull.
In subsolul acestui text stau si ma minunez si ma intreb in stilul "unde sunt zapezile de altadata?" adica vremurile cand Bianca aparea la minut la un asemenea dialog din pozitia de moderator si ii avertiza pe participanti ca sunt complet off-topic... Mai constat ca Alma a dezvoltat intretimp un fel de ironie schematica si care ma duce cu gandul la faptul ca ii scrie altcineva comentariile pentru ca nu ii iese deloc. Aceasta ironie arata ca o balerina intr-un dans la bara. Stimate treidea, poemul nu e ratat defel. Pe undeva ati incercat o aranjare mai "moderna" hai sa zic asa a versurilor, dar nu cred ca asta e important. Andu
se poate să ai dreptate, Virgil. eu deocamdată nu pot opera pe text pentru că e cald. probabil mă voi detașa și o voi privi altfel. pe mine deocamdată mă deranjează că are multe conjuncții. iar romantismul este prin definiție liric, metaforizat... însă înțeleg ce ai vrut să spui... am să meditez asupra finalului... mulțumesc frumos!
ok. mai mult pentru ei am scris comentariul ăsta. mă simt oarecum împăcat. scuze, dar începe să te sîcîie cînd ești lovit repetat în același loc. seara bună
din nou trebuie sa dam cezarului ce este al cezarului (iar de data asta cezarul se numeste alma) si lui dumnezeu ce este al lui dumnezeu. adica sa fim drepti. adica dumnezeu a facut-o pe alma si alma a facut poezia. deci penita o dam lui alma. un text din noul stil "aerisit" al almei. cel cu unele repetari cintate "lumea scade, lumea creste", "cum stai cu dragostea" dar si cu vesnicile pisici si catei mai mult sau mai putin vagabonzi, mai mult sau mai putin impuscati. iar in final cu aces jesus care incepe sa para un fel de axis mundi in cautarile almei da, cautarile almei
Al treilea autor survolat după această primă lună de hermenie este Mădălina Maroga (au mai fost Dorin Cozan și Daniela Luca). Precizez că părerile sunt pur personale, nu au în nici un caz valoare absolută, ci sunt o expresie a rezonărilor mele interioare la scriitura acestor autori. Mădălina Maroga este, poate, autorul la care se poate observa o evoluție în scriitură. Primele poezii ale sale (de la "Cu tremur" până la "Înger singur") suferă de un, să zic, pur descriptivism nereflectat de sinele auctoral. Adică textul este strict (con)centrat pe ceea ce i se întâmplă sau face autoarea-obiect, și nu reflectat de autoarea-subiect. Formula poetică din aceste texte nu este cea mai potrivită, aproape toate verbele sunt la prezent persoana I singular, iar acest mic amănunt tehnic frustrează textele de "vizionarism poetic" dacă doriți. Adică nu deschide, ci închide totul în jurul, în sinele autoarei. Ideea, oricum, nu este rea, dar scriitura suferă, e pur descriptivă și nu ia forme prea plăcute. Doar "A șaptea minune" și "Lumânări arse" se salvează puțin de la cele spuse mai sus, printr-o subtilă deschidere a atmosferei către "împrejurul" autoarei. Probabil aici ajută și faptul că textul descriptiv este înlocuit mult mai des de imagini metaforice ("funii de argint", "lacrimă de clopot", "singur până la sânge" ș.a.) Schimbarea vine o dată cu poeziile "Despre suflet" și "Labirint". Mădălina începe să se retragă puțin în contemplare în fața "spectacolului" din jur, căruia reușește să-i dea o reușită formă poetică. Filtrul interior al autoarei este mult mai activ decât în primele poezii. Reflecțiile nu se mai apleacă strict asupra lucrurilor din jur, ci asupra efectelor pe care acestea le creează în sufletul autoarei. Urme ale simplului descriptivism textual dinainte se mai păstrează însă, dar sunt mai diluate, și de obicei apar înspre finalul poeziilor. Poate cu o la fel de susținută atenție asupra contemplării poetice, ca la începutul poeziei, se poate elimina și acest neajuns ce apare înspre final. "Labirint" marchează clar îndreptarea spre acest al doilea stil de scriitură al Mădălinei. Ea "desface încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri", iar aceste fire subțiri, ce pornesc din sufletul-subiect al autoarei, încep să se infiltreze de-a lungul textelor sale, creionând efecte deosebite. O poezie pe care am salutat-o la vremea ei. "În spirală" este deja o poezie schimbată, (dar cu aceleași reminiscențe spre final). "Din iubire", "Peste mâinile mele", și "Două luni în păr" sunt poezii mult diferite de cele de început, fără nici cea mai mică urmă a descriptivismului textual de care pomeneam la început. (Excepție la seria ultimă face poezia "La 5 și 10" care șochează prin distonanța față de poeziile mai noi. O bănuiesc o poezie mai veche și reluată aici, sau pur și simplu o răbufnire nefericită a vechiului stil. Sau autoarea a fost prea atentă la potrivirea textului cu imaginea fotografică și a uitat de stilul nou dobândit). "Din iubire" e o incantație redată sugestiv de repetițiile și rimele de moment ("sunt fericită", "lacrima Domnului, lacrima somnului", "viața e ca... / iubirea e ca..."). (Încerc o exemplificare a stilului nou: autoarea ar fi spus la primele poezii, simplu: "eu port lumina în palme", dar acum spune "lumina a poposit la mine-n palme", deci accentul e pe lumină care poposește undeva, și nu pe nerezonanta idee că autoarea ține lumina în palme.) Iubirea e aici "firul subțire" care se strecoară din bunici în părinți, prin sine, spre copii, și sentimentul acesta e sugestiv și sensibil redat. "Peste mâinile mele" întărește noua impresie (și dovedește că "La 5 și 10" nu a fost decât un accident). Nici urmă de simplu descriptivism, verbe tot mai puține și nu de mișcare, în schimb abundă imaginile reflectate, filtrate prin sinele autoarei. Dialogul cu cel drag primește nuanțe date de neașteptate perechi/asocieri "peretele pământului", "tavanele sudului", "semnele inimii". "Două luni..." debuteză cu o formă de dialog anunțată în poezia dinainte, primele două strofe se conturează delicat. A treia se zvârcolește "încep să bat cu palmele în pereți" - nici un efect; iar de la a patra se arată iar umbrele: - "văd un om", dă-l încolo, oricine îl vede. Spune-ne despre el, nu ni-l arăta! - "fug desculță de frică să nu"... nu știu ce. Iar o mișcare inutilă, greoaie, lung spusă, forțare a efectului... nu mai e stilul ei. Stilul nou dobândit ar spune ceva de genul: "nu aștepta să cadă pene de înger!", sau "spaima căderii de îngeri aleragă în tălpile goale", nu știu... Formulele poetice din "Din iubire" și "Peste mâinile mele", și cea de început de aici mi se par mai reușite și mult mai sugestive, și aș îndemna spre o păstrare a stilului nou dobândit (și dovedit). Încă o dată, e părerea mea, strict personală și accept orice critică. Până la urmă, poezia fiecăruia nu trebuie să urmărească o formă anume, impusă de cineva, ci este o exprimare a propriului sine și a viziunilor personale.
Astăzi, după 2-3 zile când aproape nu se întâmpla nimic, am descoperit poeme chiar pe inima mea. Și nu am putut să tac la niciunul. Aici, din toată poezia ta, Virigil, care îmi place fiindcă se joacă secund în jurul nuanțelor dragostei, aproape ironizând, deși are arome romantice, uneori de prealucid, alteori de întunecare, ei bine, din toată eu aleg ce simt foarte interesant: "jazzul se aude din nou pe străzi ca o declarație de război și dragoste necazul e că noi ne iubim ca un fel de răzbunare ne intuim extazul" Ne trezim uneori atât de diferiți de parcă am fi din alte căi, una lactee, alta... Ce nume ar putea purta. Și mi-a plăcut și poezia răzuită, dar nu știu de ce m-a oprit ceva să scriu atunci despre ea. Mă mai împiedic și eu, ca orice om (oamă).
stiu ce spui, cel putin asa cred, urmarindu-te aproape de cand am inceput sa scriu.
de aceea imi pot spune acum o mie ca poezia e o porcarie, si poate sa si fie, nu mai conteaza.
cam atat apreciez trecerea si cam atat ma bucura ca m-ai auzit.
sa stii katya ca citesc si textele care nu imi spun nimic, asta e una din implicatiile faptului ca am comis hermeneia. despre acest text, asa cum am spus, o anumita incercare de a spune ceva nu strica la nimeni
poate e putin bombastic primul cuvant, dar Craciunul nu e un lucru oarecare. pentru el a asteptat istoria patru milenii si catre el se indreapta milioane de inimi. insusi cerul il marturiseste si-l serbeaza. apoteotic e prea putin spus. despre cele rostite mai departe, atata pot, deocamdata.
bine ai venit Katya Kelaro! am trecut si eu pentru a saluta acest inceput de drum si nu in ultimul rind, sensibilitatea din spatele unui poem decupat parca din albumul de familie, cu nostalgiile si reminiscentele lui, proiectiile abia perceptibile din universul acelor amintiri numai ale noastre. nescrise. niciodata.
foarte frumos! un text simplu, dar profund. excelent pasajul: "rămânea un întuneric prietenos ca al genezei, rămânea bănuiala că vom muri după toate miturile, serioși ca niște eschimoși în Manhattan"
bianca, adrian, va multumesc pentru opinii. va continua acest eseu, la un moment dat. poate voi reusi sa pun si niste fotografii (pana acum nu am reusit nici macar in pagina de autor).
Un text interesant, în ansamblu mi-a plăcut. O observaţie aş avea, mi se pare greşită repetarea lui "rupt", cred că puteai găsi altceva. Cât despre "somn", eu aş spune "dintr-un somn". Nu vroiai oare să spui trezie dintr-un somn? Ori ruptă "de somn"?
E foarte fain ultimul fragment, așa, cum l-ai spus. Nu prea am încredere în strofele care încep cu reflexive, îmi par prea old school. (Nu am nimic cu old school, dar nu am găsit o exprimare potrivită în momentul ăsta, dar cred că înțelegi la ce mă refer).
mi se pare cam aglomerata strofa a doua: "acul ecoul sirenele iar farul" daca ai zis "semănăm .... cu doua" (e clar sunteti doi, corul este neutru - deci n-are nicio treaba), apoi "se dărâmă-ntre noi" plus "rupem tăcerea în două" nu inteleg de ce l-ai mai pus pe "noi" cred ca era mai bine "sub clopot rupem tăcerea în două" cu respect Ion Nimerencu
Stefane, nu e nevoie sa ne flexam muschii. Bianca are o responsabilitate pe Hermeneia. Si te asigur eu ca e foarte capabila sa o duca la indeplinire. Nu e nici o problema, iti pot anula eu textul dar iti anulez si contul. Asa ca alegi tu.
Strict pe text, sunt întrutotu' de acord (lol) cu concluzia sa.
Am dubii însă dacă ar fi să refer alte texte ale autorului (deloc izolate) și care, cel puțin pe mine, care mă consider destul de cârcotaș, m-au convins de contrariul acesteia, motiv pentru care de atâtea ori am tot vrut să revin pe Hermeneia, în ciuda naturii mele impulsive.
Dar ce să-i faci? poeții, depictați aici într-o cheie parodică, eu cred că se mai și distrează... și asta face aici Virgil, pentru că poate.
Eu așa am citit.
revin cu o precizare. "Facere" este un verb care utilizat ca atare, mai ales în forma infinitivului lung, duce cu gândul la femeia care naşte, ceea ce nu are loc în poemul meu, mai ales fiindcă sunt femeie. Repet, cred că e mai bine cum am scris eu. E ca un poem-poveste.
Interesanta lucrare poruncile prin perspectiva cuvantului, a logosuui. Mi-a placut, e o inovatie, recunosc Simtirea insa nu o vad nicaieri nici nu isi gaseste locul intr-o astfel de scriere intelectualizata. Eu sper ca Virgil nu va evolua prea mult pe acest taram si isi va regasi cat de curand pentru bucuria noastra a cititorilor de poezie acel sentiment unic. Acela care ne face sa citim iar si iar un poem. Marturisesc ca atunci cand ma dezamagesc mai tare postarile recente ale lui Virgil pun mana pe cartea lui (cu dedicatie, asta e...) si o iau mereu de la inceput. Pentru ca asta e poezia, nu? Mereu de la inceput. Eu Andu inca nu am un inceput dar speranta nu? moare ultima... chiar daca in chinuri.
draga solomon daca ti s-a intamplat ce asteptai, e bine pentru tine, mie de pilda nu mi s-a intamplat ce asteptam. am citit poemul de la prima postare si acum cand iti scriu il citesc cred ca a cincea oara si tot asa tampit ma uit la el ca prima oara. si pentru ca tie iata, ti s-a intamplat ce asteptai sa ti se intample iar mie nu concluzia mea e simpla si directa, sunt un tampit de drept comun. dar totusi pot sa ii doresc pe final asa, simplu si tampit, spor fiului tau la construit castele pe burta ta si mai ales la cantat, insa sa nu ti se faca de la asta prea tare foame solomoane ca o sa te ingrasi poetic pana la nevoia urgenta de liposuctie a grasimilor metaforice si a celulitei delirium tremens. Cu drag, Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
nici nu ştiu dacă acest text este intrigant sau încurcat. pentru că totuşi eu încerc să fac o legătură cu celebra băutură "care îţi dă aripi". şi nu găsesc. "virtualmente" mi se pare oarecum forţat acolo. caut red bull.
pentru textul : Red Bull deexact asa am dorit sa fie: vechi. vechi, de imi era dor. mersi de lectura
pentru textul : O amintire deIn subsolul acestui text stau si ma minunez si ma intreb in stilul "unde sunt zapezile de altadata?" adica vremurile cand Bianca aparea la minut la un asemenea dialog din pozitia de moderator si ii avertiza pe participanti ca sunt complet off-topic... Mai constat ca Alma a dezvoltat intretimp un fel de ironie schematica si care ma duce cu gandul la faptul ca ii scrie altcineva comentariile pentru ca nu ii iese deloc. Aceasta ironie arata ca o balerina intr-un dans la bara. Stimate treidea, poemul nu e ratat defel. Pe undeva ati incercat o aranjare mai "moderna" hai sa zic asa a versurilor, dar nu cred ca asta e important. Andu
pentru textul : Poem ratat deMoto: Dimov sau Brumaru? Inclin sa cred, Brumaru. Pe langa el, textul e palid
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii dese poate să ai dreptate, Virgil. eu deocamdată nu pot opera pe text pentru că e cald. probabil mă voi detașa și o voi privi altfel. pe mine deocamdată mă deranjează că are multe conjuncții. iar romantismul este prin definiție liric, metaforizat... însă înțeleg ce ai vrut să spui... am să meditez asupra finalului... mulțumesc frumos!
pentru textul : come as you are deda, mi au placut in mod deosebit aceste versuri. le voi tine minte felicitari
pentru textul : mai departe decât tristețea deok. mai mult pentru ei am scris comentariul ăsta. mă simt oarecum împăcat. scuze, dar începe să te sîcîie cînd ești lovit repetat în același loc. seara bună
pentru textul : starea hermeneia dedin nou trebuie sa dam cezarului ce este al cezarului (iar de data asta cezarul se numeste alma) si lui dumnezeu ce este al lui dumnezeu. adica sa fim drepti. adica dumnezeu a facut-o pe alma si alma a facut poezia. deci penita o dam lui alma. un text din noul stil "aerisit" al almei. cel cu unele repetari cintate "lumea scade, lumea creste", "cum stai cu dragostea" dar si cu vesnicile pisici si catei mai mult sau mai putin vagabonzi, mai mult sau mai putin impuscati. iar in final cu aces jesus care incepe sa para un fel de axis mundi in cautarile almei da, cautarile almei
pentru textul : poveste simplă deAl treilea autor survolat după această primă lună de hermenie este Mădălina Maroga (au mai fost Dorin Cozan și Daniela Luca). Precizez că părerile sunt pur personale, nu au în nici un caz valoare absolută, ci sunt o expresie a rezonărilor mele interioare la scriitura acestor autori. Mădălina Maroga este, poate, autorul la care se poate observa o evoluție în scriitură. Primele poezii ale sale (de la "Cu tremur" până la "Înger singur") suferă de un, să zic, pur descriptivism nereflectat de sinele auctoral. Adică textul este strict (con)centrat pe ceea ce i se întâmplă sau face autoarea-obiect, și nu reflectat de autoarea-subiect. Formula poetică din aceste texte nu este cea mai potrivită, aproape toate verbele sunt la prezent persoana I singular, iar acest mic amănunt tehnic frustrează textele de "vizionarism poetic" dacă doriți. Adică nu deschide, ci închide totul în jurul, în sinele autoarei. Ideea, oricum, nu este rea, dar scriitura suferă, e pur descriptivă și nu ia forme prea plăcute. Doar "A șaptea minune" și "Lumânări arse" se salvează puțin de la cele spuse mai sus, printr-o subtilă deschidere a atmosferei către "împrejurul" autoarei. Probabil aici ajută și faptul că textul descriptiv este înlocuit mult mai des de imagini metaforice ("funii de argint", "lacrimă de clopot", "singur până la sânge" ș.a.) Schimbarea vine o dată cu poeziile "Despre suflet" și "Labirint". Mădălina începe să se retragă puțin în contemplare în fața "spectacolului" din jur, căruia reușește să-i dea o reușită formă poetică. Filtrul interior al autoarei este mult mai activ decât în primele poezii. Reflecțiile nu se mai apleacă strict asupra lucrurilor din jur, ci asupra efectelor pe care acestea le creează în sufletul autoarei. Urme ale simplului descriptivism textual dinainte se mai păstrează însă, dar sunt mai diluate, și de obicei apar înspre finalul poeziilor. Poate cu o la fel de susținută atenție asupra contemplării poetice, ca la începutul poeziei, se poate elimina și acest neajuns ce apare înspre final. "Labirint" marchează clar îndreptarea spre acest al doilea stil de scriitură al Mădălinei. Ea "desface încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri", iar aceste fire subțiri, ce pornesc din sufletul-subiect al autoarei, încep să se infiltreze de-a lungul textelor sale, creionând efecte deosebite. O poezie pe care am salutat-o la vremea ei. "În spirală" este deja o poezie schimbată, (dar cu aceleași reminiscențe spre final). "Din iubire", "Peste mâinile mele", și "Două luni în păr" sunt poezii mult diferite de cele de început, fără nici cea mai mică urmă a descriptivismului textual de care pomeneam la început. (Excepție la seria ultimă face poezia "La 5 și 10" care șochează prin distonanța față de poeziile mai noi. O bănuiesc o poezie mai veche și reluată aici, sau pur și simplu o răbufnire nefericită a vechiului stil. Sau autoarea a fost prea atentă la potrivirea textului cu imaginea fotografică și a uitat de stilul nou dobândit). "Din iubire" e o incantație redată sugestiv de repetițiile și rimele de moment ("sunt fericită", "lacrima Domnului, lacrima somnului", "viața e ca... / iubirea e ca..."). (Încerc o exemplificare a stilului nou: autoarea ar fi spus la primele poezii, simplu: "eu port lumina în palme", dar acum spune "lumina a poposit la mine-n palme", deci accentul e pe lumină care poposește undeva, și nu pe nerezonanta idee că autoarea ține lumina în palme.) Iubirea e aici "firul subțire" care se strecoară din bunici în părinți, prin sine, spre copii, și sentimentul acesta e sugestiv și sensibil redat. "Peste mâinile mele" întărește noua impresie (și dovedește că "La 5 și 10" nu a fost decât un accident). Nici urmă de simplu descriptivism, verbe tot mai puține și nu de mișcare, în schimb abundă imaginile reflectate, filtrate prin sinele autoarei. Dialogul cu cel drag primește nuanțe date de neașteptate perechi/asocieri "peretele pământului", "tavanele sudului", "semnele inimii". "Două luni..." debuteză cu o formă de dialog anunțată în poezia dinainte, primele două strofe se conturează delicat. A treia se zvârcolește "încep să bat cu palmele în pereți" - nici un efect; iar de la a patra se arată iar umbrele: - "văd un om", dă-l încolo, oricine îl vede. Spune-ne despre el, nu ni-l arăta! - "fug desculță de frică să nu"... nu știu ce. Iar o mișcare inutilă, greoaie, lung spusă, forțare a efectului... nu mai e stilul ei. Stilul nou dobândit ar spune ceva de genul: "nu aștepta să cadă pene de înger!", sau "spaima căderii de îngeri aleragă în tălpile goale", nu știu... Formulele poetice din "Din iubire" și "Peste mâinile mele", și cea de început de aici mi se par mai reușite și mult mai sugestive, și aș îndemna spre o păstrare a stilului nou dobândit (și dovedit). Încă o dată, e părerea mea, strict personală și accept orice critică. Până la urmă, poezia fiecăruia nu trebuie să urmărească o formă anume, impusă de cineva, ci este o exprimare a propriului sine și a viziunilor personale.
pentru textul : Două luni în păr deAstăzi, după 2-3 zile când aproape nu se întâmpla nimic, am descoperit poeme chiar pe inima mea. Și nu am putut să tac la niciunul. Aici, din toată poezia ta, Virigil, care îmi place fiindcă se joacă secund în jurul nuanțelor dragostei, aproape ironizând, deși are arome romantice, uneori de prealucid, alteori de întunecare, ei bine, din toată eu aleg ce simt foarte interesant: "jazzul se aude din nou pe străzi ca o declarație de război și dragoste necazul e că noi ne iubim ca un fel de răzbunare ne intuim extazul" Ne trezim uneori atât de diferiți de parcă am fi din alte căi, una lactee, alta... Ce nume ar putea purta. Și mi-a plăcut și poezia răzuită, dar nu știu de ce m-a oprit ceva să scriu atunci despre ea. Mă mai împiedic și eu, ca orice om (oamă).
pentru textul : sîntem din lumi atît de diferite deioana, te rog, reformuleaza! ce sa inteleg prin "umplutura"? din puntul tau de vedere, celelalte frgamente nu au nicio valoare literara?
pentru textul : punga de plastic deVa multumesc tuturor pentru pareri! Cred ca textul, desi nu e extraordinar, mi-a reusit.
pentru textul : Swedish blue destiu ce spui, cel putin asa cred, urmarindu-te aproape de cand am inceput sa scriu.
pentru textul : În jurul celor spuse dede aceea imi pot spune acum o mie ca poezia e o porcarie, si poate sa si fie, nu mai conteaza.
cam atat apreciez trecerea si cam atat ma bucura ca m-ai auzit.
sa stii katya ca citesc si textele care nu imi spun nimic, asta e una din implicatiile faptului ca am comis hermeneia. despre acest text, asa cum am spus, o anumita incercare de a spune ceva nu strica la nimeni
pentru textul : nobody home - eu conduc, little Johnny îmi spune că depoate e putin bombastic primul cuvant, dar Craciunul nu e un lucru oarecare. pentru el a asteptat istoria patru milenii si catre el se indreapta milioane de inimi. insusi cerul il marturiseste si-l serbeaza. apoteotic e prea putin spus. despre cele rostite mai departe, atata pot, deocamdata.
pentru textul : de aducere aminte deTinand cont ca scriu de pe telefon, o sa va rog sa-mi scuzati lipsa diacriticelor. Oricum...le cunosc:)
pentru textul : Nu mai vine debine ai venit Katya Kelaro! am trecut si eu pentru a saluta acest inceput de drum si nu in ultimul rind, sensibilitatea din spatele unui poem decupat parca din albumul de familie, cu nostalgiile si reminiscentele lui, proiectiile abia perceptibile din universul acelor amintiri numai ale noastre. nescrise. niciodata.
pentru textul : arhitect davidov defoarte frumos! un text simplu, dar profund. excelent pasajul: "rămânea un întuneric prietenos ca al genezei, rămânea bănuiala că vom muri după toate miturile, serioși ca niște eschimoși în Manhattan"
pentru textul : Te iubesc dus-întors debianca, adrian, va multumesc pentru opinii. va continua acest eseu, la un moment dat. poate voi reusi sa pun si niste fotografii (pana acum nu am reusit nici macar in pagina de autor).
pentru textul : Stil, Moda, Costum – o idee despre frumos deUn text interesant, în ansamblu mi-a plăcut. O observaţie aş avea, mi se pare greşită repetarea lui "rupt", cred că puteai găsi altceva. Cât despre "somn", eu aş spune "dintr-un somn". Nu vroiai oare să spui trezie dintr-un somn? Ori ruptă "de somn"?
pentru textul : eu când nu vreau să mor nu mor deE foarte fain ultimul fragment, așa, cum l-ai spus. Nu prea am încredere în strofele care încep cu reflexive, îmi par prea old school. (Nu am nimic cu old school, dar nu am găsit o exprimare potrivită în momentul ăsta, dar cred că înțelegi la ce mă refer).
pentru textul : Ceva nou demultumesc Andule. am mai cioplit niste aschii pe ici pe colo
pentru textul : moebius love for angels II demi se pare cam aglomerata strofa a doua: "acul ecoul sirenele iar farul" daca ai zis "semănăm .... cu doua" (e clar sunteti doi, corul este neutru - deci n-are nicio treaba), apoi "se dărâmă-ntre noi" plus "rupem tăcerea în două" nu inteleg de ce l-ai mai pus pe "noi" cred ca era mai bine "sub clopot rupem tăcerea în două" cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : primăvară sub clopot deStefane, nu e nevoie sa ne flexam muschii. Bianca are o responsabilitate pe Hermeneia. Si te asigur eu ca e foarte capabila sa o duca la indeplinire. Nu e nici o problema, iti pot anula eu textul dar iti anulez si contul. Asa ca alegi tu.
pentru textul : Apocalipsa după Dăncuș deAm corectat citatul.
pentru textul : despre dragoste numai de bine de"zii si matale" = "zi-i si matale".
pentru textul : Zebre cu barză şi zimbru deStrict pe text, sunt întrutotu' de acord (lol) cu concluzia sa.
pentru textul : poetul deAm dubii însă dacă ar fi să refer alte texte ale autorului (deloc izolate) și care, cel puțin pe mine, care mă consider destul de cârcotaș, m-au convins de contrariul acesteia, motiv pentru care de atâtea ori am tot vrut să revin pe Hermeneia, în ciuda naturii mele impulsive.
Dar ce să-i faci? poeții, depictați aici într-o cheie parodică, eu cred că se mai și distrează... și asta face aici Virgil, pentru că poate.
Eu așa am citit.
revin cu o precizare. "Facere" este un verb care utilizat ca atare, mai ales în forma infinitivului lung, duce cu gândul la femeia care naşte, ceea ce nu are loc în poemul meu, mai ales fiindcă sunt femeie. Repet, cred că e mai bine cum am scris eu. E ca un poem-poveste.
pentru textul : ie de zi lucrătoare deInteresanta lucrare poruncile prin perspectiva cuvantului, a logosuui. Mi-a placut, e o inovatie, recunosc Simtirea insa nu o vad nicaieri nici nu isi gaseste locul intr-o astfel de scriere intelectualizata. Eu sper ca Virgil nu va evolua prea mult pe acest taram si isi va regasi cat de curand pentru bucuria noastra a cititorilor de poezie acel sentiment unic. Acela care ne face sa citim iar si iar un poem. Marturisesc ca atunci cand ma dezamagesc mai tare postarile recente ale lui Virgil pun mana pe cartea lui (cu dedicatie, asta e...) si o iau mereu de la inceput. Pentru ca asta e poezia, nu? Mereu de la inceput. Eu Andu inca nu am un inceput dar speranta nu? moare ultima... chiar daca in chinuri.
pentru textul : deca logos dedraga solomon daca ti s-a intamplat ce asteptai, e bine pentru tine, mie de pilda nu mi s-a intamplat ce asteptam. am citit poemul de la prima postare si acum cand iti scriu il citesc cred ca a cincea oara si tot asa tampit ma uit la el ca prima oara. si pentru ca tie iata, ti s-a intamplat ce asteptai sa ti se intample iar mie nu concluzia mea e simpla si directa, sunt un tampit de drept comun. dar totusi pot sa ii doresc pe final asa, simplu si tampit, spor fiului tau la construit castele pe burta ta si mai ales la cantat, insa sa nu ti se faca de la asta prea tare foame solomoane ca o sa te ingrasi poetic pana la nevoia urgenta de liposuctie a grasimilor metaforice si a celulitei delirium tremens. Cu drag, Andu
pentru textul : gourmet dePagini