Multumesc tuturor pentru opinii, aprecieri sau critica.

si eu sunt batrana...

Stimate Profet! Îmi cer scuze pentru indispoziția provocată prin nepostarea profilului. N-a fost un gest de impolitețe, pur și simplu fiind un amator în ceea ce privește netul, după vorba lui Caragiale un om vechi care preferă cartea pe hârtie, nu cunosc toate subtilitățile. Între timp, cum vedeți, lipsa a fost remediată. Am intrat pe Hermeneia îndemnat de o bună prietenă și atras de calitatea textelor, mult peste media a ceea ce am întâlnit în spațiul literar electronic. Să trecem la cestiune… Regret că, în răspăr cu numele sitului, ați aplicat textului meu o hermeneutică ciudată. Să începem cu sfârșitul: eu vorbesc despre antielitismul comunismului și al corectitudinii politice (ceea ce este totuși o axiomă asumată și abundent teoretizată de aceasta din urmă), dvs. mă trimiteți la „cenzura comunistă și dezbaterea culturală”? Care este legătura? Recunoașteți apoi că nu cunoașteți dezbaterea din Cotidianul. Ei au pornit de la o idee la care am aderat fără rezerve, cum și dvs, curățenia necesară a spațiului public, inclusiv cel cultural, de impostură și lichelism. Ceea ce mi-a atras dezaprobarea a fost modul jurnalistic deficitar, vânătoarea de senzațional cu orice preț într-o chestiune, trebuie să recunoașteți, deosebit de gingașe. Să luăm un exemplu ipotetic, pentru a fi mai ușor (nu e tocmai greu de găsit nici practic): să ne închipuim un roman foarte antisistem apărut înainte de 89, dar teribil de precar din punct de vedere estetic. Unde-l trecem: la valabil (pt. atitudine) sau la expirat (pt. formula literară)? Intrăm apoi într-o veche dezbatere asupra raportului etic – estetic. Rămân Junger sau Celine mai puțin mari scriitori datorită opțiunilor lor politice? Făcând „topuri” și „clasamente” cu excluzabili, liste negre, autorii demersului jurnalistic riscă să compromită prin hei rupism tocmai ideea de la care porniseră. Asta m-a supărat, și se vede destul de clar pentru cine citește cu bună credință. Mă încăpățânez apoi să cred că glumiți când susțineți valabilitatea votului în domeniul recunoașterii valorii. Democrația nu-și are aici nici un rost. Nici Shakespeare, nici Joyce, nici Eminescu n-ar fi cucerit la vremea lor un număr cât de cât reprezentativ de voturi. Putem milita din toată inima pentru o lustrație, inclusiv în sfera culturii, dar în nici un caz prin referendum: acesta poate să rămână, acesta nu. Ignorând aceste lucruri simple, autorii anchetei (speculez voit ambiguitatea termenului) au alunecat pe nesimțite de la o chestiune (pe care nici ei n-au știu în ce plan să o așeze: moral? estetic?) într-adevăr esențială pentru buna așezare a societății românești, spre una cu o miză intelectuală derizorie: conflictul inter-generaționist. Judecata morală pe care o invocați, stimate domn, e lucru care presupune multe și, înainte de toate competență morală. Nu intru în arcanele definirii sintagmei, dar presupun că nu v-ar plăcea să vă fie judecate poeziile de cineva care nu a citit în viața lui un volum de versuri. Aidoma, achiziționarea unei competențe morale îmi pare necesară înaintea emiterii unei judecăți aspre. A judeca pur și simplu pe criteriul după care oricine a avut ghinionul să trăiască „înainte de…” este în principiu vinovat de – măcar – complicitate, mi se pare simplist și periculos. Ne mișcăm într-un teritoriu al nuanțelor infinitezimale, unde și bisturiul e prea grosolan, trebuie finețea laserului. Cu atât mai mult nu voi fi de acord cu cei care vor să tranșeze chestiunea cu toporul. Conflictele inter-generaționiste au o frumoasă tradiție în cultura noastră, pe care am invocat-o fugar în eseul meu. Cu apogeul în interbelic. Atunci însă (ca și la junimiști mai devreme) cherela avea o miză intelectuală majoră. Mă interesa tocmai mutarea discuției în acest spațiu strict cultural, vreau să văd miza acestei dezbateri. Ciudat e că, pentru a da un exemplu recent, dacă un troglodit ca Dinu Săraru vine să dea public lecții de estetică și patriotism se revoltă tot un „vechi” precum Mircea Dinescu, nu cei care strigau împotriva „expiraților”. Sunt multe astfel de incongruențe supărătoare care pot compromite o idee necesară ca aerul. Asupra lor am meditat, câtuși de puțin roșu cum spuneți, mai degrabă negru de supărare și dezamăgire. Și, pentru că veni vorba de incongruențe… îngăduiți-mi, ca încheiere, să-mi exprim oarece nedumeriri „stilistice” față de tonul în care este compus Regulamentul Hermeneia, care sună foarte „tovărășește” prin îndemnurile la o nouă calitate și la accesul „pe noi culmi” de împlinire estetică, de tipul, citez: „Cu cât un membru este mai „sus” pe traiectoria novice – autor – maestru cu atât trebuie să se aștepte la și mai multă exigență din partea cititorilor și criticilor săi”. Cum bine știți, pentru orice scriitor, evoluția liniară este o himeră, după o capodoperă poate urma un eșec, sau invers. Urările ca fiecare text să fie mai presus decât precedentul sună, cum să spun, naiv-școlărește. Cel puțin. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră de construcție literară!

emi, nu trebuia sa te sperii asa de com meu. de altceva ar trebui sa te temi: cu astfel de texte nu vrajesti nici una gagika, care sa merite. ce te bucuri atata ca mi-a placut ceva la textul tau? a? sau ca progresezi? ce, suntem comunisti, a? si crezi ca argumentele pertinente vin asa, la cerere? si daca iti spun ca textul nu are nimic bun, desi am zis ca mi-a placut , crezi ca iti mai trece din nevoia de comunicare? ce nevoi mai ai, măi? si ce vrei tu sa comunici? a? crezi ca trenuletele si inimoarele ceaiurile tarnacoapele si hramurile țin de barbatzia poetica pe care, pana ieri, o ascundeai? si, brusc, ma enervai cucom din astea a la bine-desteptule-eu-sunt-slab-tu-fa-ma-women. vaaai, ce nervi pe mine. crezi ca daca nu se permite aici sa-ti spuna omu in fata ce are pe sufletul lui nu o fac? fireste ca nu crezi. iar daca mi se suspenda contul, vreau sa mi se permita sa-mi sterg personal toate textele. e dreptul meu. gaudeamus!

Silvia, Paul, Andu sînteți generoși, mulțumesc.

interesant stilul. mi se mai intimpla si mie sa incep intr-un stil si sa termin in altul. personal imi place partea a doua. prima parte ar fi mai reusita daca nu ar avea atit de multe particule determinative. nu stiu daca greselile de gramatica si de limba din penultima strofa sint licente sau sint neglijente

imi place cum reusesti sa definesti o stare in doar cateva cuvinte... dintr-un sentiment de daruire maxima pana la abandon de sine, stii ca doar taind in carne vie poti obtine iertarea, o iertare de care se pare ai multa nevoie, asa ca te supui benevol unui ritual de purificare (catharsis) traind un sentiment curat la maxima lui intensitate. te regasesc mereu consecvent cu tine insuti, mereu atent la ceea ce simti si fidel acestei stari treci teama de timp, printr-un filtru transparent al unei inimi ce simte… cu bucurie anna

pe hermeneia nu e necesara invitatia ptr a deveni membru, dupa cum stii. fiecare face dupa cuviintă sau dorintă. ma bucur ca ti-a placut acest poem de dragoste. uneori cuvintele, vazand iubirea umana, se iubesc si ele, uneori le iese mai bine chiar. e si bine si rau multumesc inca odata

Lucian, e o amenințare:"concluzia mea este ca fiecare pasare pe limba ei piere." E o amenințare? Mie nu mi-e frică! Dacă "acolo" sunt online și-mi mai folosesc viersul! E ok!

multumesc. asteptam sa se adune toti prietenii si sa ne pupam cu foc! cat despre carte, stii cum e: una la prefectura, una la primarie, doua la trebonal... da sper sa ajunga pt toata lumea

Un poem sensibil. L-aş numi "drept" sau "corect" fără să las vreo explicaţie. Mi-a generat o stare deschisă către o lume "a femeii întortocheate" dar şi a femeii rafinate. Scrisă bine la nivel de vers după opinia mea, o poezie reuşită cu un final pe măsura textului citit în această seară la Maria.

Aranca multumesc de corectie. Scriu, intr-o pauza de 10 minute la servici . Suna telefoanele, ecranele colorate imi distrag atentia, radioul murmura Miles Davis sau Tom Waits. Dincolo de gardul de sarma ghimpata zaresc niste camile rumegand scaietii zilei. Ziarul imi aduce aminte ca s-a mai terminat un razboi. Gladis secretara intreaba daca vreau cafea . In mana stanga are un fax de SOS si la gat si-a legat un fular albastru. Viata e un blend zic eu, la fel si poezia care ma ajuta sa traversez stupidul zilelor.

E un poem bun, într-adevăr, puțin altfel față de ultimele pe care le-am citi la tine, dar nu pentru asta e bun.

Însă m-a pus păcatul să citesc comentariul lui Paul și cred că până la anu n-o să mai dorm, chinuindu-mă să-nțeleg ce-i aia „metafizic modernist”, și mă gândesc să nu mai citesc nimic, de teamă să nu mă lovească, cine știe de unde, vreun „metafizic postmodernist”, „fracturist” sau Dumnezeu mai știe de care.

Ai vrut musai sa faci trimiterea aceea crestina de final si din punctul meu de vedere ai adus rasaritul la o superba orgie de sabat :)