pai, hai sa facem praf textul asta!!! deci, nu va mai vreau intepeniti! va vreau relaxati, fericiti, lipsiti de incrancenare. nimeni si nimic nu este perfect pe pamantul asta. de ce sa fim frustrati si tristi? fireste ca toti meritam mai mult decat aveam sau ni se da... alina, de acord cu forumul. nu-mi mai prelungiti celebritatea ca ma simt penibil...:) deja am 22 de minute la activ... oho!
Drăguță mica prințesă! Modul în care își poartă cununa, coroana, marama și ochii în care încape lumea aceasta filtrată într-un mod special, toate acestea alcătuiesc un mic poem.
Perseu, și eu aș fi vrut să faci alegerea așa încât să nu retragi textul... Francisc, și mie îmi pare familială... poezia e o părere, e ambiguă... așa trebuie să fie? who knows... Mulțumesc pentru aprecieri.
cred că din toate crucile tale, aceasta este cât mai aproape de teluric. un teluric bun, un teluric fecund, un teluric sfințit, "mișcat" de mâinile rugându-se, mișcat de tălpile ce-l sărută a recunoștință, un teluric născător, din care emană respirațiile. ca și cum am simți cu tălpile cum ne mișcă pământul, ne cheamă spre un sărut vital. e o dublă respirație, reciprocă, uniune de elemente inseparabile. comparația din text, "sânii tăi ca un zid în care îmi împlânt mâinile și le rotesc ca niște sori" dă și dimensiunea celestă. de fiecare dată prin femeie. prin sânul dăruitor-soare perpetuu. cel ce merge cu gura pe pământ și cu mâinile împlântate în soarele-sân este supusul amândurora, primitor și mișcător totodată, polarele sunt întregite într-un tot. polarele nu mai există, de aici, din punctul luminos de unde privești lumea. mi-ar fi plcăut ca scrisul de pe foto să fie în nuanțe de auriu. ar fi fost în armonie cu ideatica din texte. chiar dacă gura e roșie. și spre alb merge calea.
va multumesc pentru comentarii. S-o iau pe rand cu raspunsurile :) Virgil, imi place si mie lord of the rings, adica Michael Flatley, ce face el e absolut impresionant. Ma bucur daca anumite imagini din aceasta poezie ti-a adus aminte de acest artist. Te mai astept pe la mine. Lucian, am dorit un pic mai ambiguu mesajul poeziei, de aici si neclaritatea pe care ai sesizat-o. pentru ca fiind usor ambiguu las astfel posibilitatea de a intelege si interpreta fiecare in stilul si in felul lui. Multumesc de trecere si sa treci si cu alta ocazie. Sapphire, da e un fel de descantec. Cum bine ai intuit ma joc si eu putin, asa sa ma copilaresc :) O sa vad cum voi face cu versurile sugerate de tine. Referitor la intrebarea ta, nu am folosit diacritice pentru ca textul a fost scris de la un clib internet care nu avea optiunea language si deci am fost nevoit sa scriu asa. Multumesc de trecere si te mai astept
Eu sunt pentru respectarea formei fixe în general. Excepţiile sunt acceptate numai şi numai în cazuri în care partea artistică are de câştigat sau în cazul traducerilor. De asemenea, prefer sugerarea anotimpului sau prezenţa unui cuvânt cheie, un cuvând penetrant cu caracter universal.
Faptul că e acceptat de o revistă online ( atenţie că menţionarea ei poate fi considerată publicitate mascată...şi s-a mai întâmplat), asta nu înseamnă că e un haiku care nu suportă criticile cititorilor de aici.
Mie mi-au plăcut mult cele două planuri, felul în care se influenţează, felul în care se susţin (bluesul vechi şi râşniţa veche), tandemul. Nu ştiu de ce mi se pare că totul se petrece în anotimpul iarna.
Pentru scrierea cuvântului ,,blues" cea mai nouă sursă este ,,Dicţionarul de termeni muzicali" din 2010, autor Academia Română.
Privirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine
fa un experiment. taie din fiecare vers jumatate si vezi ce iese. nu, nu glumesc.
cam asa, de ex
Rareori oamenii spun
de teamă să nu se surpe cetăţile
S-ar amesteca printre bolovani
atunci când nu sunt captivi în sarma ghimpată
Am încercat astăzi să tac,
Simplu, fără explicaţii poetice
mie imi place mai mult asa, cu fragment de cod lipsa. lasa si cititorul sa completeze cu codurile lui
cum ti se pare?
Are ceva nipon, un mesaj condensat în puține cuvinte.
Nu știu ce să spun de rimă... Înțeleg că e intenționată și-i caut rostul. Percep o liniște profundă, ca în preajma unei nenorociri unde doar rima mai aduce un pic de sunet, iar acesta e cadențat și abia perceptibil ca o rutină... ca picăturile din streașină după ce a stat ploaia...
Corect viii.
Un iz oniric, epopeic, bineînţeles, păstrând proporţiile lirice. Mi-a plăcut încrâncenarea de la început în contrast cu liniştea din final. Am şi v'o două sugestii:
"să o adaugi buzunarului tău" - "să o adaugi în buzunar" mi se pare mai puţin pedant vizavi de gramatică; şi, de ce nu, mai firesc.
"construiește castele
din bilele colorate căzute pe drum" - "construieşte castele/ din bilele de pe drum" - pentru sugestie.
Cristina (şi, parcă, Virgil),
Din câte mi-aduc eu aminte (din liceu - secţia umanistă - şi din primii doi ani de facultate, în care am - mai - studiat latina), DIXIT e o formă de persoana a III-a a prezentului indicativ ( I: dico, II: dices,III: dixit).
Prin urmare, nu se poate spune "si eu dixit"!
Sper să nu vă supăraţi.
Cu drag,
t.c.
"mai aproape de sens" inseamna cat mai aproape de intelesul tuturor? Daca da, asta nu e chiar una din tintele mele:) Oricum, sunt convins ca ai inteles de la inceput ce am vrut sa spun si de ce am folosit "arme" in locul ala. Iar gramatica, in elasticitatea rigurozitatii ei, cred ca imi va ierta pacatelul... M-am gandit ceva vreme inainte de a scrie versul in discutie, dar cuvintele astfel legate mi-au transmis un oarecare clinchet pe care nu l-am putut refuza. Mai rau parca m-a incurcat scartaitul obtinut prin alaturarea e-a (palmele arme), care imi pare ca s-ar accentua daca montez acolo liniuta
încă un text pe care katya kelaro poate reușea să îl facă poezie. a preferat însă să se lăbărțeze în tot felul de giumbușlucuri de exprimare, folosind un limbaj tipic scriiturilor de prin anii '80. și e păcat, o spun cu toată inima, e păcat pentu că ar putea face poezie dar preferă lălăiala asta în care probabil ea se simte bine dar poezia nu e și n-a fost niciodată „un fel de a ne simți noi bine”, ci mai degrabă un fel de încorsetare, de autodisciplinare, cu scopul de a produce artă. și sînt convins că știe despre ce vorbesc. nu pot să cred că cineva care știe ce sînt rigorile artei muzicale poate să își imagineze că poezia este un fel de aruncare din asta neglijentă cu tot felul de ziceri și metafore și iar ziceri și iar abureli, numai de dragul auto-refularii. arta este exigență. și este posibil că aalizeei nu și-a exemplificat judecata dar sînt convins că katya știe că el are dreptate. altfel nici nu ar fideranjat-o cuvintele lui. există o diferență fundamentală între a face vocalize și a cînta „Norma” sau orice altă operă. textul de mai sus este o vocaliză, în cel mai bun caz. fiecare avem caiete cu crochiuri dar nu le punem pe aici drept poezie.
există apoi gafele penibile, de rigoare: chihlimbarul și ambra sînt absolut unul și același lucru. un pleonasm ridicol și vizibil.
apoi, nu se scrie „ging seng” ci ginseng. ar fi bine să consulți dicționarele cînd ai de gînd să folosești neologisme la care nu te pricepi. oamenii nu vor ține minte metaforele tale elucubrante ci mai degrabă gafele tale de vocabular. și nu le poți reproșa asta. și tu funcționezi la fel.
ce caută dacia felix acolo și toate celelalte bombasticisme?...
„eu? cine mai sunt în acest început de primăvară?
o boabă de mazăre într-un bol decorativ. încerc să trăiesc simplu.” - în principu nu mă deranjează confesionalismul, dar există undeva o linie fină între a te deschide și a epata. ferice de cei ce știu unde este această linie și nu o depășesc.
finalul cu swarovsky și sania și ziua a șaptea și versailles-ul - din nou un fel de magiun abracadabrant, un fel de vocaliză care o fi bună la încălzit vocea dar pe care în mod normal e ridicol să o audă spectatorii. părerea mea.
am citit poemul cu voce tare sa aud dansul nejudecatii...nimeni nu va îndrăzni "să pună semnul egal între mine și umbră" pentru că am să îmbrac altă rochie și am să plec prin anotimpuri cu sentimentele la plic. cu drag, erika
năzuind neființa gri sufletul, suferind de cromatice migrene fericite, prea optimiste râzând în a lor disperare imaterială. Colericul viu are dor melancolic în abilitatea neființei din ființă ia să vedem noi metafizica asta grea de cap cât ar fi. deci : sufletul dorind intrarea în neant în postura de gri, adică nici cu albul, reprezentat aici prin bine, nici cu antonimul său ce reprezintă "răul", suferă de culoarea stărilor de melancolie, uneori fericite. demn de subliniat această sintagmă migrene fericite. faptul că aceste stări sunt prea "optimiste" ține de naturelul autorului care le privește ironic ca pe ceea ce sunt, imateriale Firea poetului are dorurile clar exprimate în trecerea pasageră de a privi de multe ori moartea din viu.( abilitatea neființei/din ființă. uffff! ce greu fuse:)! imaginea este reușită, reprezintă cu succes versurile, ermetice în parte, cu sapiditatea lor însă. alăturarea este reușită, tonul este original, toate îndeamnă la a revedea, a reciti, a regândi. nefiind nici mungiu (nici pipidi sau cum s-o fi scriind numele cu pricina) nu pot decât să apreciez în limitele mele alăturarea aceasta de enigmă-explicație, adicătelea text-imagine. la urma urmei dacă nu facem focul în rai, în iad nu va mai fi nevoie:)!
/Nu te-am întâlnit la ultima înmormântare Se pare că erai plecată cu un secol lumină Mai târziu decât primele cuvinte rostite tainic De șarpe Evei și de Eva lui Adam în surdină./ frumos *poate fi un poem in sine
Din pacate, in multe locuri din acest text, poezia lipseste cu desavarsire. Versuri banale, fara nici o expresivitate, care ar trebui sa dispara. De exemplu:
până în vârful muntelui e departe
mama mea e plecată
dar diseară o să mă învelească cu pătura
sau
cred că
e iarăși noapte și ploaia se
izbește de pervaz
se izbește se izbește
Concluzia: ce trebuie sa retinem din acest text? Care este mesajul lui? Cu ce impresioneaza cititorul? Ce invatam de la autoare? Intrebari pe care autorul trebuie sa si le puna inainte de a posta un astfel de text.
În momentul în care sunt suficiente tâmpenii ce sunt chiar înpeniţate, mi se pare corect ca aceste tâmpenii ale mele să nu mai existe. Într-adevăr, cerşetorul nu poate sta la aceiaşi masă nici măcar cu slugile.
Cezar
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
aceasta e noemi si este o persoana ce uneste continentele. se vede?
pentru textul : Un lup tăiat în jumate depai, hai sa facem praf textul asta!!! deci, nu va mai vreau intepeniti! va vreau relaxati, fericiti, lipsiti de incrancenare. nimeni si nimic nu este perfect pe pamantul asta. de ce sa fim frustrati si tristi? fireste ca toti meritam mai mult decat aveam sau ni se da... alina, de acord cu forumul. nu-mi mai prelungiti celebritatea ca ma simt penibil...:) deja am 22 de minute la activ... oho!
pentru textul : portarul de la spital deDrăguță mica prințesă! Modul în care își poartă cununa, coroana, marama și ochii în care încape lumea aceasta filtrată într-un mod special, toate acestea alcătuiesc un mic poem.
pentru textul : my Mary dePerseu, și eu aș fi vrut să faci alegerea așa încât să nu retragi textul... Francisc, și mie îmi pare familială... poezia e o părere, e ambiguă... așa trebuie să fie? who knows... Mulțumesc pentru aprecieri.
pentru textul : wasted time decred că din toate crucile tale, aceasta este cât mai aproape de teluric. un teluric bun, un teluric fecund, un teluric sfințit, "mișcat" de mâinile rugându-se, mișcat de tălpile ce-l sărută a recunoștință, un teluric născător, din care emană respirațiile. ca și cum am simți cu tălpile cum ne mișcă pământul, ne cheamă spre un sărut vital. e o dublă respirație, reciprocă, uniune de elemente inseparabile. comparația din text, "sânii tăi ca un zid în care îmi împlânt mâinile și le rotesc ca niște sori" dă și dimensiunea celestă. de fiecare dată prin femeie. prin sânul dăruitor-soare perpetuu. cel ce merge cu gura pe pământ și cu mâinile împlântate în soarele-sân este supusul amândurora, primitor și mișcător totodată, polarele sunt întregite într-un tot. polarele nu mai există, de aici, din punctul luminos de unde privești lumea. mi-ar fi plcăut ca scrisul de pe foto să fie în nuanțe de auriu. ar fi fost în armonie cu ideatica din texte. chiar dacă gura e roșie. și spre alb merge calea.
pentru textul : crucile deva multumesc pentru comentarii. S-o iau pe rand cu raspunsurile :) Virgil, imi place si mie lord of the rings, adica Michael Flatley, ce face el e absolut impresionant. Ma bucur daca anumite imagini din aceasta poezie ti-a adus aminte de acest artist. Te mai astept pe la mine. Lucian, am dorit un pic mai ambiguu mesajul poeziei, de aici si neclaritatea pe care ai sesizat-o. pentru ca fiind usor ambiguu las astfel posibilitatea de a intelege si interpreta fiecare in stilul si in felul lui. Multumesc de trecere si sa treci si cu alta ocazie. Sapphire, da e un fel de descantec. Cum bine ai intuit ma joc si eu putin, asa sa ma copilaresc :) O sa vad cum voi face cu versurile sugerate de tine. Referitor la intrebarea ta, nu am folosit diacritice pentru ca textul a fost scris de la un clib internet care nu avea optiunea language si deci am fost nevoit sa scriu asa. Multumesc de trecere si te mai astept
pentru textul : impersonala deEu sunt pentru respectarea formei fixe în general. Excepţiile sunt acceptate numai şi numai în cazuri în care partea artistică are de câştigat sau în cazul traducerilor. De asemenea, prefer sugerarea anotimpului sau prezenţa unui cuvânt cheie, un cuvând penetrant cu caracter universal.
pentru textul : Haiku deFaptul că e acceptat de o revistă online ( atenţie că menţionarea ei poate fi considerată publicitate mascată...şi s-a mai întâmplat), asta nu înseamnă că e un haiku care nu suportă criticile cititorilor de aici.
Mie mi-au plăcut mult cele două planuri, felul în care se influenţează, felul în care se susţin (bluesul vechi şi râşniţa veche), tandemul. Nu ştiu de ce mi se pare că totul se petrece în anotimpul iarna.
Pentru scrierea cuvântului ,,blues" cea mai nouă sursă este ,,Dicţionarul de termeni muzicali" din 2010, autor Academia Română.
Privirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările dede ce atit pesimism?
pentru textul : Areopagul deadrian, asteptam volumul asta. ma bucur ca se intampla. imi place si titlul si grafica copertei. iti tin pumnii si cat mai multi cititori!
pentru textul : Un an + pe Hermeneia defa un experiment. taie din fiecare vers jumatate si vezi ce iese. nu, nu glumesc.
cam asa, de ex
Rareori oamenii spun
de teamă să nu se surpe cetăţile
S-ar amesteca printre bolovani
atunci când nu sunt captivi în sarma ghimpată
Am încercat astăzi să tac,
Simplu, fără explicaţii poetice
mie imi place mai mult asa, cu fragment de cod lipsa. lasa si cititorul sa completeze cu codurile lui
pentru textul : Umblet decum ti se pare?
eu as renunta la prima strofa. celelalte 2 sunt luminoase
pentru textul : Vinerea Mare deFoarte frumos finalul
pentru textul : din scrisoarea unui caligraf către femeia lui deintuitia mea feminină imi șoptește că el căuta ziua de mâine. după cum mentolat fantoma lui behăia
pentru textul : Moartea păianjenului deAre ceva nipon, un mesaj condensat în puține cuvinte.
pentru textul : ultima cină deNu știu ce să spun de rimă... Înțeleg că e intenționată și-i caut rostul. Percep o liniște profundă, ca în preajma unei nenorociri unde doar rima mai aduce un pic de sunet, iar acesta e cadențat și abia perceptibil ca o rutină... ca picăturile din streașină după ce a stat ploaia...
Corect viii.
Un iz oniric, epopeic, bineînţeles, păstrând proporţiile lirice. Mi-a plăcut încrâncenarea de la început în contrast cu liniştea din final. Am şi v'o două sugestii:
"să o adaugi buzunarului tău" - "să o adaugi în buzunar" mi se pare mai puţin pedant vizavi de gramatică; şi, de ce nu, mai firesc.
"construiește castele
din bilele colorate căzute pe drum" - "construieşte castele/ din bilele de pe drum" - pentru sugestie.
(ai uitat un spaţiu aici "unbătrân").
Text bun.
pentru textul : În loc să dorm, scriu deCristina (şi, parcă, Virgil),
pentru textul : domnule Labiș deDin câte mi-aduc eu aminte (din liceu - secţia umanistă - şi din primii doi ani de facultate, în care am - mai - studiat latina), DIXIT e o formă de persoana a III-a a prezentului indicativ ( I: dico, II: dices,III: dixit).
Prin urmare, nu se poate spune "si eu dixit"!
Sper să nu vă supăraţi.
Cu drag,
t.c.
"mai aproape de sens" inseamna cat mai aproape de intelesul tuturor? Daca da, asta nu e chiar una din tintele mele:) Oricum, sunt convins ca ai inteles de la inceput ce am vrut sa spun si de ce am folosit "arme" in locul ala. Iar gramatica, in elasticitatea rigurozitatii ei, cred ca imi va ierta pacatelul... M-am gandit ceva vreme inainte de a scrie versul in discutie, dar cuvintele astfel legate mi-au transmis un oarecare clinchet pe care nu l-am putut refuza. Mai rau parca m-a incurcat scartaitul obtinut prin alaturarea e-a (palmele arme), care imi pare ca s-ar accentua daca montez acolo liniuta
pentru textul : de ce-mi doresc să văd pământul de...deci văd că intră bine. am înțeles Ioana, do you feel me? atent, fii și tu atentă, paul mă bucur că am atâtea comentarii de la tine. pe text.
pentru textul : blogbadil deîncă un text pe care katya kelaro poate reușea să îl facă poezie. a preferat însă să se lăbărțeze în tot felul de giumbușlucuri de exprimare, folosind un limbaj tipic scriiturilor de prin anii '80. și e păcat, o spun cu toată inima, e păcat pentu că ar putea face poezie dar preferă lălăiala asta în care probabil ea se simte bine dar poezia nu e și n-a fost niciodată „un fel de a ne simți noi bine”, ci mai degrabă un fel de încorsetare, de autodisciplinare, cu scopul de a produce artă. și sînt convins că știe despre ce vorbesc. nu pot să cred că cineva care știe ce sînt rigorile artei muzicale poate să își imagineze că poezia este un fel de aruncare din asta neglijentă cu tot felul de ziceri și metafore și iar ziceri și iar abureli, numai de dragul auto-refularii. arta este exigență. și este posibil că aalizeei nu și-a exemplificat judecata dar sînt convins că katya știe că el are dreptate. altfel nici nu ar fideranjat-o cuvintele lui. există o diferență fundamentală între a face vocalize și a cînta „Norma” sau orice altă operă. textul de mai sus este o vocaliză, în cel mai bun caz. fiecare avem caiete cu crochiuri dar nu le punem pe aici drept poezie.
pentru textul : lullaby pentru candelabre deexistă apoi gafele penibile, de rigoare: chihlimbarul și ambra sînt absolut unul și același lucru. un pleonasm ridicol și vizibil.
apoi, nu se scrie „ging seng” ci ginseng. ar fi bine să consulți dicționarele cînd ai de gînd să folosești neologisme la care nu te pricepi. oamenii nu vor ține minte metaforele tale elucubrante ci mai degrabă gafele tale de vocabular. și nu le poți reproșa asta. și tu funcționezi la fel.
ce caută dacia felix acolo și toate celelalte bombasticisme?...
„eu? cine mai sunt în acest început de primăvară?
o boabă de mazăre într-un bol decorativ. încerc să trăiesc simplu.” - în principu nu mă deranjează confesionalismul, dar există undeva o linie fină între a te deschide și a epata. ferice de cei ce știu unde este această linie și nu o depășesc.
finalul cu swarovsky și sania și ziua a șaptea și versailles-ul - din nou un fel de magiun abracadabrant, un fel de vocaliză care o fi bună la încălzit vocea dar pe care în mod normal e ridicol să o audă spectatorii. părerea mea.
din prea mult avânt :-}
pentru textul : Fiara deam citit poemul cu voce tare sa aud dansul nejudecatii...nimeni nu va îndrăzni "să pună semnul egal între mine și umbră" pentru că am să îmbrac altă rochie și am să plec prin anotimpuri cu sentimentele la plic. cu drag, erika
pentru textul : Despre suflet denăzuind neființa gri sufletul, suferind de cromatice migrene fericite, prea optimiste râzând în a lor disperare imaterială. Colericul viu are dor melancolic în abilitatea neființei din ființă ia să vedem noi metafizica asta grea de cap cât ar fi. deci : sufletul dorind intrarea în neant în postura de gri, adică nici cu albul, reprezentat aici prin bine, nici cu antonimul său ce reprezintă "răul", suferă de culoarea stărilor de melancolie, uneori fericite. demn de subliniat această sintagmă migrene fericite. faptul că aceste stări sunt prea "optimiste" ține de naturelul autorului care le privește ironic ca pe ceea ce sunt, imateriale Firea poetului are dorurile clar exprimate în trecerea pasageră de a privi de multe ori moartea din viu.( abilitatea neființei/din ființă. uffff! ce greu fuse:)! imaginea este reușită, reprezintă cu succes versurile, ermetice în parte, cu sapiditatea lor însă. alăturarea este reușită, tonul este original, toate îndeamnă la a revedea, a reciti, a regândi. nefiind nici mungiu (nici pipidi sau cum s-o fi scriind numele cu pricina) nu pot decât să apreciez în limitele mele alăturarea aceasta de enigmă-explicație, adicătelea text-imagine. la urma urmei dacă nu facem focul în rai, în iad nu va mai fi nevoie:)!
pentru textul : euforie muribundă deProzodiind pe temă şi prin mijloace artistice de acum două secole. Luată la puricat, nici versificatia, măcar, nu rezistă.
pentru textul : poeţi de/Nu te-am întâlnit la ultima înmormântare Se pare că erai plecată cu un secol lumină Mai târziu decât primele cuvinte rostite tainic De șarpe Evei și de Eva lui Adam în surdină./ frumos *poate fi un poem in sine
pentru textul : Desfătare amănunțită de...si asta este bine :p. multumesc pt apreciere Dl Gorun. Atita timp cit acea inima bate ca un pas de ofiter - va fi bine: in text si inafara lui.
Kind regards!
pentru textul : Hemoragii deVă mulţumesc pentru comentarii şi timp!
pentru textul : Număratul pe degete deAndule, leaga-ti o cometa rosie de mana stanga (partea inimii) si saruta numai ulcioare neincepute. ajuta! :)
pentru textul : ferește-te de blestemul poetului deDin pacate, in multe locuri din acest text, poezia lipseste cu desavarsire. Versuri banale, fara nici o expresivitate, care ar trebui sa dispara. De exemplu:
până în vârful muntelui e departe
mama mea e plecată
dar diseară o să mă învelească cu pătura
sau
cred că
e iarăși noapte și ploaia se
izbește de pervaz
se izbește se izbește
Concluzia: ce trebuie sa retinem din acest text? Care este mesajul lui? Cu ce impresioneaza cititorul? Ce invatam de la autoare? Intrebari pe care autorul trebuie sa si le puna inainte de a posta un astfel de text.
pentru textul : niciodatănuamfostsingură deÎn momentul în care sunt suficiente tâmpenii ce sunt chiar înpeniţate, mi se pare corect ca aceste tâmpenii ale mele să nu mai existe. Într-adevăr, cerşetorul nu poate sta la aceiaşi masă nici măcar cu slugile.
pentru textul : Trebuie să mor deCezar
Pagini