frunze de nuc
suliţi trecându-mi prin rozaliul inocenţei
din care a supt
ca un paianjen
ultimul bărbat despre care
nu ştiu nimic altceva decât mirosul
arginţilor
Un text bun, ideea imi place : ciocnirea a doua lumi autiste, prima orbita de materialism, a doua limitata de senilitate, singuratate, depresie si static. Ele nu comunica : lipsa paharului de apa. Ce consider reusite sunt descrierile, scurte, la obiect, cu o mare capacitatea imaginativa. Comisul voiajor e fortat, asa cum e si imaginea batranilor. Dar face parte din context, nu deranjeaza, sustine ideea. Legat de caracterizarea comisului voiajor: tu l-ai conturat ca o masina ganditoare in bani, e scrobit, e teapan, calculeaza tot, dar la inceputul textului l-ai descris stergandu-si transpiratia de pe frunte, frunte care i se inroseste, il doare - asta il umanizeaza, daca n-ai fi spus asta, si l-ai fi lasat scrobit in soare, copt dar implacabil, n-ar fi parut mai incolo fortata imaginea lui. Sau ai putea, pentru complexitate, sa-l umanizezi mai incolo, sa creezi impresia ca-si da seama de suferinta batranilor, dar ca oricum nu ii pasa : cruzime. E doar o idee. Dialogul, replicile comisului voiajor se incadreaza bine, poate in dialogul batranilor ai fi putut introduce niste mici artefacte de.. poticneala „ah..” „mmm”.. lucruri care sa dea mai mult realism. Ca sa curga mai repede si sa ofere dramatism, poate ar ajuta sa folosesti ca timp verbal prezentul. Trecutul da in general o idee de nostalgie, si ingreuneaza citirea. Textul mi-a placut: idee, caracterizare personaje, antiteza, si mai ales... acea descriere a diferentei intre vara si iarna, in lumea batranilor. Mai vin, sper ca n-am fost prea critica, am spus ce cred, te astept cu acelasi tratament pe paginile mele. Te citesc! :)
Am să revin în mod cert asupra poemului și atunci am să țin cont de opinia ta, Daniela. Îți cunosc căldura scrisului și te citesc cu plăcere de fiecare dată. Mulțumesc frumos pentru semn și observații! Îmi fac bine... Seară frumoasă și ție!
în afara unor finisări (oricand binevenite, in fapt) si a unor greseli de redactare (sau nu?) tin sa remarc si acest text al dvoastra, desi nu am timpul necesar pentru un comentariu elaborat. ps: vorbiti serios in privinta corelatiei cu budismul? al dvs, francisc
un text care mi-a plăcut foarte mult. pentru că în el găseşti pasaje care te fac să te simţi bine. nu cred că este SF, se înscrie mai degrabă pe o linie existenţială, uşor psihologică, prin stări, trăiri, imagini care transmit ca de exemplu:
Copilul cel mic calcă prin cioburi
"Cu papucii de gumă.
A învățat să scrie, știe multe
Cuvinte. Și mă întreabă.
Mamă, cu ce rimează mâine?
Cu pâine. Și câine"
altfel spus după cum vreau eu să văd, pentru că ne lasă autoarea această libertate, aş spune omul şi bucata de pâine este un câine pentru că rimează cu mâine, mâine fiind o zi, un drum, viaţa prin care trebuie să păşim. suntem nişte copii cu papuci din gumă, călcăm prin cioburi cu ei, uite câte ştim noi, mamă! suntem la fel, eu şi cu tine deşi aici nu rimează.
eu las o peniţă. pentru aceste versuri m-am oprit în mod deosebit.
cu peniţă de aur!
doar finalul l-aş scoate, ştii tu de ce! Trebuie doar să deschizi poarta spre vis, fără explicaţii şi soluţii!
să deschizi poarta spre vis şi s-o laşi aşa deshisă!
Raluca, mulțumesc de apricieri. :) Pe data viitoare, să sperăm că va fi mai bine. Poate facem cumva să fie și cei din online într-un dialog cu cei din sală.
Sărbatori fericite și ție!
Mulțumesc de citiri și semne.
Cine este Amalia anyway? Nu o cunosc personal, dar fără ea poemul mi se pare o adunătură de cuvinte generalizări goale dar dacă voi ziceți că amalia poate pleca, să plece atunci!
Corina Papouis surprins de vizita Dvs. mereu inedită și bilingvă.
Aranca, tu stii, lumea tristetii e de fapt dincolo de cuvinte, de aceea e greu sa scrii despre asta; aceste “poeme ale tristetii” (regret daca suna patetic) sunt doar o incercare de negociere cu lumea de afara, de fapt o impacare a pustiului dinauntru cu pustiul de afara; o sa incerc sa le grupez intr-un ciclu, ma gandesc de mult la o carte… trecerile tale stiu sa bucure, multumesc!
În primul rând, citind poemul doar pentru trasarea ideii: treci de la un plan la altul, fără să urmărești un axis; astfel, poemul tău se clatină și, la prima respirație, se prăbușește, pentru că balastul este chiar în mijlocul său. Revin cu lectura, în amănunt, și remarc următoarele: "strop de tăcere". imagine arhifolosită. "bătăile inimii". la fel. "te gândești că poate suferi de cea mai cumplită boală că ai avea dintr-o dată înțelepciunea bolnavă". nu în poezie, poate în proză și nici acolo. pentru că formularea este nu tocmai bine aleasă. "culoarea violet a mâinilor". mâinile nu au culoarea violet, nici prin meditație. se înțelege alt plan existențial și nu pare a fi în context. "chiar și țesătura de la fața de masă ți se pare falsă" pe biroul tău". e masă sau birou? alăturarea aleasă de tine nu face deloc bine poeziei. din "chiar și" rezultă că totul e fals. "furia valului". expresie uzată. "trestia gânditoare". expresie uzată. "nu îți va răspunde nici un prieten". dacă îți răspunde cineva, o fi "dușman"? așa se înțelege. "știm numai noi eu mai știu că...". se repetă și, astfel, apare știu_că. "...labirint foarte îngust "cu mult pietriș...". și foarte, și mult. prea mult. Deci: atenție la exprimare, atenție la firul poeziei. Am citit și celelalte texte postate de tine pe Hermeneia. Sfatul meu sincer e să citești mult și să încerci să cerni și mai mult. Însă, nici atunci nu e obligatoriu să iasă Poezia. Iată ce a rămas din text, după ce am cernut balastul: "diminețile tale au gust de pâine prăjită. mirosul de lămâie verde îți intră în piele bei ceaiul și desfaci încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri cine tulbură apa în adâncuri și ce sentiment îngroapă așteptarea ce rupe trupurile în două" Ideea e aceeași și ce a rămas nu e tocmai rău. Însă nu am putut scăpa de repetiția lui "ce", de repetiția lui "poate", da, modificând puțin în text. Mult succes.
Prea facil/cautat contrastul din titlu, basca acele virgule... textul are ritmul sau peste care autorul si acel alter-ego traseaza taieturi superficiale... un fel aparte de autotortura... si tocmai aici as fi ales taietura zimtata a macetei in detrimentul bisturiului precis, chirurgical...
Sebi, am scris partea aia cu "ați pățit și voi" de parca n-ar fi trebuit s-o scriu, da' iaca am scris-o si asa a ajuns acolo:) poate ca pe aici pe undeva se face diferenta intre predica si poezie.
Aimee, fara ludic ce s-ar face luzii?:) intelegi tu, stiu bine! multam!
Raluca, acu vreo cativa ani am avut o noapte de Deep-uiala, vazui povestea, vazui:) zile faine!
or strica fatada poemului dar nu ma indur sa ma despart de ele(ma refer la versuri), apoi in zilele de lucru scurteaza bretonul lui queen si vorbeste cu margot, e mai practic,e mare lucru daca ti/a placut poemul, ori poate eu am mai crescut ori poate pana ta inmuiata in critica a cazut in borcanul cu dulceata. Hai, Ioane, critica/ma, esti prea amabil... semn a rau... daca era bun poemul ii dadeai o penita peste nas, asa i/ai dat pana la vulcanizat. In concluzie, te mai astept... sa nu ma ierti daca o dau in bara ... K?
Experiment energic. Existența e-ului e emblematică: "este" e esențial, enciclic. Entropie elegant exclusă: "e" eshaustiv, "e" eufonic. "Eradicând" e excesiv.
mi-ar fi plăcut şi mie să ajung dar meseria nu-mi permite să fug în zilele acelea. important este să fie "curat" totul acolo, cu sufletul şi ochiul drag. de exemplu, chiar mă minunam într-o zi. am fost la plajă şi era nisipul atât de curat, apa curată, fără coji de seminţe în ea, coceni de porumb ca să nu zic de om mare, treaba aceea care se face într-un anume loc, ca să nu-ţi plutească la nas, nu erau. vorbeam cu cineva. zic, uite, dom le, să vezi când vine valul lui iulie peste băştinaşi cum o să plutească coceanul din nou pe la nasul nostru. zic mai bine mai puţini dar să plutească în aer armonia. hai că mă dau la poveşti şi am eu aşa pe cineva care îmi zice că sunt ca un vulcan. dacă vin ne recunoaştem după basc.
cât mai mulţi români!
multumesc si felicitari pentru realizare! în căşti muzica picură sublim, iar strazile pictate ne fură privirile! interesant pictor chiar si-n acest album monotematic!
Multumesc pentru atentie! Daca ar fi sa revin asupra textului, as isista un pic mau mult pe descrierile personajelor. Parca e putin prea alert textul. Doar un pic, nu mult, pentru ca nu vreau sa bat apa in piua cu detalii neinteresante.
Un pic mai pe larg, pentru că acum e ora propice.
Virgil, prolegomenul tău este: În primul rînd ce nu aș vrea să fie ceea ce încep aici: nu aș vrea să fie o discuție generală despre ce credem fiecare că este sau ar trebui să fie poezia în general.
Acum, aici, mai toți am neglijat dorința ta. Nu dintr-un impuls irațional ci dintr-o implicare necontrolabilă. Suntem poeți, la urma urmei. Iar poezia e în adn-ul nostru, cum s-ar zice. Mi-a plăcut la Adrian că a simțit nevoia de date istorice (se știe cât contează istoria și în cazul formării unui popor), mi-a plăcut intervenția Mașenkăi care a sesizat, printre altele, nevoia de progres în acest concept, mi-a plăcut că și Adriana s-a implicat, feminin și duios, exemplificator, tot la ea raportând poezia. Iar acum Mariana a făcut o sinteză frumoasă, la fel de personală.
Deci o primă concluzie este că nu poți privi impersonal poezia când ești poet.
Aș vrea, pentru că triada ta (poezia narcisică, a artei pentru artă, sau a artei cu tendință) interogativă este bine pusă pentru a stârni apetitul interogativ, să dezvolt ipostazele (doar cele trei) prin care și eu am devenit subiectiv, făcând referire la poezie.
Poezia ca slugă cu aere de stăpână este răspunsul la prima întrebare narcisică. Îmi place să repet ce spunea Cioran: cuvântul pe care nu l-ai spus ți-e slugă, cel pe care l-ai spus ți-e stăpân. Acum, în acest concept, poezia ca etapă a intervenției asupra poetului de aici pleacă. Mai întâi o scrii rușinos pentru tine, și îi ești stăpân, mai apoi o arăți altora și devii sluga ei. Prin urmare ajungi cu ea să îți fie slugă cu aere de stăpână. Sper că ai prins, Adriana:)
A doua ipostază, poezia sferă (și voi fi succint pentru că s-a înțeles), pune în valoare capacitatea de cuprindere tematică, stilistică a ei. Este ea pentru ea.
și ultima ipostază la care fac referire aici: poezia ca singura rugăciune involuntară... prin care definesc modul ei de a ajunge cu tendință, pentru că uneori aceasta îi este menirea.
... dar mai sunt și largi fiori de sfânt mister, mistreți cu colți de argint... mai sunt ipostaze ale acestui subiect frumos.
am spus că "îmi pare rău că aici comentează doar 2 3 autori" în ideea că nu mi se pare ok ca cineva, căruia evident nu îi place stilul în care scriu, să comenteze sub un text sau mai multe texte şi să lipească o etichetă, desfiinţându-l complet. tu, Virgil, cred că ai fi mai corect dacă pe lângă evidenţierea lucrurilor care nu îţi plac, să dai şi un sfat acolo, să laşi loc de o mică încurajare, pentru că nu cred că nu există nimic în textele mele care să nu merite să fie apreciat, doar eu sunt "aia mică de încă învaţă", nu? altfel, nu îmi laşi decât senzaţia că sunt atacată personal, ceea ce nu va creşte valoarea textelor viitoare nici a celui de faţă, pentru că deja s-a trecut de critica strict pe text. iar în legătură cu faptul că nu comentez sub alte texte, îmi pare rău că nu am făcut-o până acum, dar voi încerca să fac asta pe viitor.
Adrian, apreciez oprirea ta, nu a fost în zadar. Dimpotrivă, mulţumesc pentru aprecieri dar şi pentru că ai scos în evidenţă ceea ce îmi lipseşte.
Virgil, unde sunteți ? Toată echipa redacțională e plecată în concediu? Ați părăsit corabia? În fine, postez un fragment dintr-un poem amplu, dar tardiv. pentru că sunt singură am timp să mă văd. mâna stângă e mai degrabă o gaură-n spațiu semn rămas după decupaj. cu mici scrijelituri de foarfecă.apoi o oglindă în care-mi văd pielea parcă e o caroserie mototolită. sigur am împrumutat privirea altuia cu scârțâit de foiță de argint părul roșietic licărește-mprejur. vreau să-mă-nfășoare o coadă de pește. să-mi crească repede repede în aerul umed verziu sau ce-o fi chestia asta care împunge-mprejur închid ochii în jos cu foșnet lichid ș.a.m.d în pagina mea: "cine ajunge primul"
Vladimir, mie îmi pare un poem scris dincolo de limita prea-plinului. Un poem-strigăt, și cu toate acestea calculat... e ca un fel de război pregătit din timp. Foarte bine dozată trăirea, într-adevăr. O poezie la care am revenit în fiecare zi de când ai postat-o, fără a simți că pot lăsa semn. Nu se poate spune, pur și simplu, că îți place.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
frunze de nuc
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 22 desuliţi trecându-mi prin rozaliul inocenţei
din care a supt
ca un paianjen
ultimul bărbat despre care
nu ştiu nimic altceva decât mirosul
arginţilor
Ia uite ce de bastonașe!
pentru textul : ad interim dealuzii
pentru textul : Abraam, regele, a spus: demultam mult yester de cuvinte si trecere.
pentru textul : Fără cuvinte deUn text bun, ideea imi place : ciocnirea a doua lumi autiste, prima orbita de materialism, a doua limitata de senilitate, singuratate, depresie si static. Ele nu comunica : lipsa paharului de apa. Ce consider reusite sunt descrierile, scurte, la obiect, cu o mare capacitatea imaginativa. Comisul voiajor e fortat, asa cum e si imaginea batranilor. Dar face parte din context, nu deranjeaza, sustine ideea. Legat de caracterizarea comisului voiajor: tu l-ai conturat ca o masina ganditoare in bani, e scrobit, e teapan, calculeaza tot, dar la inceputul textului l-ai descris stergandu-si transpiratia de pe frunte, frunte care i se inroseste, il doare - asta il umanizeaza, daca n-ai fi spus asta, si l-ai fi lasat scrobit in soare, copt dar implacabil, n-ar fi parut mai incolo fortata imaginea lui. Sau ai putea, pentru complexitate, sa-l umanizezi mai incolo, sa creezi impresia ca-si da seama de suferinta batranilor, dar ca oricum nu ii pasa : cruzime. E doar o idee. Dialogul, replicile comisului voiajor se incadreaza bine, poate in dialogul batranilor ai fi putut introduce niste mici artefacte de.. poticneala „ah..” „mmm”.. lucruri care sa dea mai mult realism. Ca sa curga mai repede si sa ofere dramatism, poate ar ajuta sa folosesti ca timp verbal prezentul. Trecutul da in general o idee de nostalgie, si ingreuneaza citirea. Textul mi-a placut: idee, caracterizare personaje, antiteza, si mai ales... acea descriere a diferentei intre vara si iarna, in lumea batranilor. Mai vin, sper ca n-am fost prea critica, am spus ce cred, te astept cu acelasi tratament pe paginile mele. Te citesc! :)
pentru textul : Paharul cu apă deFranco, mulțumesc foarte mult pentru această observație făcută din perspectiva unui lector sincer!
pentru textul : cine ajunge primul deAm să revin în mod cert asupra poemului și atunci am să țin cont de opinia ta, Daniela. Îți cunosc căldura scrisului și te citesc cu plăcere de fiecare dată. Mulțumesc frumos pentru semn și observații! Îmi fac bine... Seară frumoasă și ție!
pentru textul : risipă de nori de"Şi iată-mă închis pe dinafară,
Bătând din piept în piept, din gen în gen,
Cu tuş în mâini şi drum dintr-o ţigară,
M-ascult pe rând, mă-nvăţ ca pe-un refren.
În noaptea asta simplă ca o gară,
N-a mai oprit, în dreptu-mi, niciun tren."
atât. şi aici cu fum (în loc de drum) dintr-o ţigară.
pentru textul : Ambidextru deîn afara unor finisări (oricand binevenite, in fapt) si a unor greseli de redactare (sau nu?) tin sa remarc si acest text al dvoastra, desi nu am timpul necesar pentru un comentariu elaborat. ps: vorbiti serios in privinta corelatiei cu budismul? al dvs, francisc
pentru textul : Fizica cuanticã, Logica paraconsistentã și Legea Originației Dependente deun text care mi-a plăcut foarte mult. pentru că în el găseşti pasaje care te fac să te simţi bine. nu cred că este SF, se înscrie mai degrabă pe o linie existenţială, uşor psihologică, prin stări, trăiri, imagini care transmit ca de exemplu:
Copilul cel mic calcă prin cioburi
"Cu papucii de gumă.
A învățat să scrie, știe multe
Cuvinte. Și mă întreabă.
Mamă, cu ce rimează mâine?
Cu pâine. Și câine"
altfel spus după cum vreau eu să văd, pentru că ne lasă autoarea această libertate, aş spune omul şi bucata de pâine este un câine pentru că rimează cu mâine, mâine fiind o zi, un drum, viaţa prin care trebuie să păşim. suntem nişte copii cu papuci din gumă, călcăm prin cioburi cu ei, uite câte ştim noi, mamă! suntem la fel, eu şi cu tine deşi aici nu rimează.
pentru textul : aleea cu cireși deeu las o peniţă. pentru aceste versuri m-am oprit în mod deosebit.
cu peniţă de aur!
pentru textul : cambodian oud dedoar finalul l-aş scoate, ştii tu de ce! Trebuie doar să deschizi poarta spre vis, fără explicaţii şi soluţii!
să deschizi poarta spre vis şi s-o laşi aşa deshisă!
Raluca, mulțumesc de apricieri. :) Pe data viitoare, să sperăm că va fi mai bine. Poate facem cumva să fie și cei din online într-un dialog cu cei din sală.
pentru textul : Entropia unei seri de poezie. Virtualia XII. deSărbatori fericite și ție!
Mulțumesc de citiri și semne.
pentru textul : fără amalia deCine este Amalia anyway? Nu o cunosc personal, dar fără ea poemul mi se pare o adunătură de cuvinte generalizări goale dar dacă voi ziceți că amalia poate pleca, să plece atunci!
Corina Papouis surprins de vizita Dvs. mereu inedită și bilingvă.
Aranca, tu stii, lumea tristetii e de fapt dincolo de cuvinte, de aceea e greu sa scrii despre asta; aceste “poeme ale tristetii” (regret daca suna patetic) sunt doar o incercare de negociere cu lumea de afara, de fapt o impacare a pustiului dinauntru cu pustiul de afara; o sa incerc sa le grupez intr-un ciclu, ma gandesc de mult la o carte… trecerile tale stiu sa bucure, multumesc!
pentru textul : zid fără nicio fereastră deeu totusi nu inteleg de ce ai ales sa formatezi textul in felul asta. este destul de greu de citit.
pentru textul : Frumusețea Misteriosului Pi deÎn primul rând, citind poemul doar pentru trasarea ideii: treci de la un plan la altul, fără să urmărești un axis; astfel, poemul tău se clatină și, la prima respirație, se prăbușește, pentru că balastul este chiar în mijlocul său. Revin cu lectura, în amănunt, și remarc următoarele: "strop de tăcere". imagine arhifolosită. "bătăile inimii". la fel. "te gândești că poate suferi de cea mai cumplită boală că ai avea dintr-o dată înțelepciunea bolnavă". nu în poezie, poate în proză și nici acolo. pentru că formularea este nu tocmai bine aleasă. "culoarea violet a mâinilor". mâinile nu au culoarea violet, nici prin meditație. se înțelege alt plan existențial și nu pare a fi în context. "chiar și țesătura de la fața de masă ți se pare falsă" pe biroul tău". e masă sau birou? alăturarea aleasă de tine nu face deloc bine poeziei. din "chiar și" rezultă că totul e fals. "furia valului". expresie uzată. "trestia gânditoare". expresie uzată. "nu îți va răspunde nici un prieten". dacă îți răspunde cineva, o fi "dușman"? așa se înțelege. "știm numai noi eu mai știu că...". se repetă și, astfel, apare știu_că. "...labirint foarte îngust "cu mult pietriș...". și foarte, și mult. prea mult. Deci: atenție la exprimare, atenție la firul poeziei. Am citit și celelalte texte postate de tine pe Hermeneia. Sfatul meu sincer e să citești mult și să încerci să cerni și mai mult. Însă, nici atunci nu e obligatoriu să iasă Poezia. Iată ce a rămas din text, după ce am cernut balastul: "diminețile tale au gust de pâine prăjită. mirosul de lămâie verde îți intră în piele bei ceaiul și desfaci încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri cine tulbură apa în adâncuri și ce sentiment îngroapă așteptarea ce rupe trupurile în două" Ideea e aceeași și ce a rămas nu e tocmai rău. Însă nu am putut scăpa de repetiția lui "ce", de repetiția lui "poate", da, modificând puțin în text. Mult succes.
pentru textul : Labirint dePrea facil/cautat contrastul din titlu, basca acele virgule... textul are ritmul sau peste care autorul si acel alter-ego traseaza taieturi superficiale... un fel aparte de autotortura... si tocmai aici as fi ales taietura zimtata a macetei in detrimentul bisturiului precis, chirurgical...
pentru textul : De ziua mea, noaptea, pe o terasă, demultam tuturor, intr-un singur comentariu:)
Sebi, am scris partea aia cu "ați pățit și voi" de parca n-ar fi trebuit s-o scriu, da' iaca am scris-o si asa a ajuns acolo:) poate ca pe aici pe undeva se face diferenta intre predica si poezie.
Aimee, fara ludic ce s-ar face luzii?:) intelegi tu, stiu bine! multam!
Raluca, acu vreo cativa ani am avut o noapte de Deep-uiala, vazui povestea, vazui:) zile faine!
pentru textul : sub zodia foarfecelui deInteresant, neașteptat, dar... Ce am remarcat ca fiind inedit e codul de bare - tu l-ai atașat fotografiei?
pentru textul : rosario deor strica fatada poemului dar nu ma indur sa ma despart de ele(ma refer la versuri), apoi in zilele de lucru scurteaza bretonul lui queen si vorbeste cu margot, e mai practic,e mare lucru daca ti/a placut poemul, ori poate eu am mai crescut ori poate pana ta inmuiata in critica a cazut in borcanul cu dulceata. Hai, Ioane, critica/ma, esti prea amabil... semn a rau... daca era bun poemul ii dadeai o penita peste nas, asa i/ai dat pana la vulcanizat. In concluzie, te mai astept... sa nu ma ierti daca o dau in bara ... K?
pentru textul : Helen de"Din trupul eterat al eremitului nu rămîne decât dorul de isihie."
Niște cuvinte tare ermetice care nu ar vrea să iasă afară de sub pat nici dacă ai vrea să le scoți trăgându-le de ureche!
pentru textul : Cântecul monahului care nu am fost deExperiment energic. Existența e-ului e emblematică: "este" e esențial, enciclic. Entropie elegant exclusă: "e" eshaustiv, "e" eufonic. "Eradicând" e excesiv.
pentru textul : efigia edenului eretic demi-ar fi plăcut şi mie să ajung dar meseria nu-mi permite să fug în zilele acelea. important este să fie "curat" totul acolo, cu sufletul şi ochiul drag. de exemplu, chiar mă minunam într-o zi. am fost la plajă şi era nisipul atât de curat, apa curată, fără coji de seminţe în ea, coceni de porumb ca să nu zic de om mare, treaba aceea care se face într-un anume loc, ca să nu-ţi plutească la nas, nu erau. vorbeam cu cineva. zic, uite, dom le, să vezi când vine valul lui iulie peste băştinaşi cum o să plutească coceanul din nou pe la nasul nostru. zic mai bine mai puţini dar să plutească în aer armonia. hai că mă dau la poveşti şi am eu aşa pe cineva care îmi zice că sunt ca un vulcan. dacă vin ne recunoaştem după basc.
pentru textul : La BUCHAREST MUSIC FILM FESTIVAL 2011 "se dă" artă gratis! decât mai mulţi români!
multumesc si felicitari pentru realizare! în căşti muzica picură sublim, iar strazile pictate ne fură privirile! interesant pictor chiar si-n acest album monotematic!
pentru textul : Mihai Takács : pictură --- muzica : Eldad Talmu deMultumesc pentru atentie! Daca ar fi sa revin asupra textului, as isista un pic mau mult pe descrierile personajelor. Parca e putin prea alert textul. Doar un pic, nu mult, pentru ca nu vreau sa bat apa in piua cu detalii neinteresante.
pentru textul : Ecografia unei întâmplări deUn pic mai pe larg, pentru că acum e ora propice.
Virgil, prolegomenul tău este: În primul rînd ce nu aș vrea să fie ceea ce încep aici: nu aș vrea să fie o discuție generală despre ce credem fiecare că este sau ar trebui să fie poezia în general.
Acum, aici, mai toți am neglijat dorința ta. Nu dintr-un impuls irațional ci dintr-o implicare necontrolabilă. Suntem poeți, la urma urmei. Iar poezia e în adn-ul nostru, cum s-ar zice. Mi-a plăcut la Adrian că a simțit nevoia de date istorice (se știe cât contează istoria și în cazul formării unui popor), mi-a plăcut intervenția Mașenkăi care a sesizat, printre altele, nevoia de progres în acest concept, mi-a plăcut că și Adriana s-a implicat, feminin și duios, exemplificator, tot la ea raportând poezia. Iar acum Mariana a făcut o sinteză frumoasă, la fel de personală.
Deci o primă concluzie este că nu poți privi impersonal poezia când ești poet.
Aș vrea, pentru că triada ta (poezia narcisică, a artei pentru artă, sau a artei cu tendință) interogativă este bine pusă pentru a stârni apetitul interogativ, să dezvolt ipostazele (doar cele trei) prin care și eu am devenit subiectiv, făcând referire la poezie.
Poezia ca slugă cu aere de stăpână este răspunsul la prima întrebare narcisică. Îmi place să repet ce spunea Cioran: cuvântul pe care nu l-ai spus ți-e slugă, cel pe care l-ai spus ți-e stăpân. Acum, în acest concept, poezia ca etapă a intervenției asupra poetului de aici pleacă. Mai întâi o scrii rușinos pentru tine, și îi ești stăpân, mai apoi o arăți altora și devii sluga ei. Prin urmare ajungi cu ea să îți fie slugă cu aere de stăpână. Sper că ai prins, Adriana:)
A doua ipostază, poezia sferă (și voi fi succint pentru că s-a înțeles), pune în valoare capacitatea de cuprindere tematică, stilistică a ei. Este ea pentru ea.
și ultima ipostază la care fac referire aici: poezia ca singura rugăciune involuntară... prin care definesc modul ei de a ajunge cu tendință, pentru că uneori aceasta îi este menirea.
... dar mai sunt și largi fiori de sfânt mister, mistreți cu colți de argint... mai sunt ipostaze ale acestui subiect frumos.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? de....uitasem....
pentru textul : dincolo deam spus că "îmi pare rău că aici comentează doar 2 3 autori" în ideea că nu mi se pare ok ca cineva, căruia evident nu îi place stilul în care scriu, să comenteze sub un text sau mai multe texte şi să lipească o etichetă, desfiinţându-l complet. tu, Virgil, cred că ai fi mai corect dacă pe lângă evidenţierea lucrurilor care nu îţi plac, să dai şi un sfat acolo, să laşi loc de o mică încurajare, pentru că nu cred că nu există nimic în textele mele care să nu merite să fie apreciat, doar eu sunt "aia mică de încă învaţă", nu? altfel, nu îmi laşi decât senzaţia că sunt atacată personal, ceea ce nu va creşte valoarea textelor viitoare nici a celui de faţă, pentru că deja s-a trecut de critica strict pe text. iar în legătură cu faptul că nu comentez sub alte texte, îmi pare rău că nu am făcut-o până acum, dar voi încerca să fac asta pe viitor.
Adrian, apreciez oprirea ta, nu a fost în zadar. Dimpotrivă, mulţumesc pentru aprecieri dar şi pentru că ai scos în evidenţă ceea ce îmi lipseşte.
pentru textul : high definition deVirgil, unde sunteți ? Toată echipa redacțională e plecată în concediu? Ați părăsit corabia? În fine, postez un fragment dintr-un poem amplu, dar tardiv. pentru că sunt singură am timp să mă văd. mâna stângă e mai degrabă o gaură-n spațiu semn rămas după decupaj. cu mici scrijelituri de foarfecă.apoi o oglindă în care-mi văd pielea parcă e o caroserie mototolită. sigur am împrumutat privirea altuia cu scârțâit de foiță de argint părul roșietic licărește-mprejur. vreau să-mă-nfășoare o coadă de pește. să-mi crească repede repede în aerul umed verziu sau ce-o fi chestia asta care împunge-mprejur închid ochii în jos cu foșnet lichid ș.a.m.d în pagina mea: "cine ajunge primul"
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 8 deVladimir, mie îmi pare un poem scris dincolo de limita prea-plinului. Un poem-strigăt, și cu toate acestea calculat... e ca un fel de război pregătit din timp. Foarte bine dozată trăirea, într-adevăr. O poezie la care am revenit în fiecare zi de când ai postat-o, fără a simți că pot lăsa semn. Nu se poate spune, pur și simplu, că îți place.
pentru textul : mijlocul cerului dePagini