Melcul în foamea sa de crud și-a tocat și aripile, doar verdele a mai suspinat în jurul său precum o maree a melcilor bolnavi, rușinat și fără de aripi, s-a strîns în cochilia sa milenară. Draga mea, este frumos cum zici, deși melcul n-a avut niciodată aripi,... până acum

"să relatez faptele ca şi cum nu le aş înţelege în întregime", era una din "trucurile" scriiturii lui borges.

m-a fascinat "modesta şi misterioasa complexitate" ca descriere a actului artistic autentic de aceea postez fragmentul mai jos:

„Timpul m-a învăţat unele şiretlicuri: să evit sinonimele, care prezintă dezavantajul de a sugera diferenţe imaginare; să eludez hispanismele, argentinismele, arhaismele şi neologismele; să prefer cuvintele obişnuite celor neobişnuite; să intercalez într-o povestire trăsături circumstanţiale, cerute astăzi de cititori; să simulez mici incertitudini, dat fiind că realitatea este precisă; memoria, însă, nu este; să relatez faptele (acest lucru l-am învăţat de la Kipling şi vechile saga ale Islandei) ca şi cum nu le-aş înţelege în întregime. Ce ciudată e soarta scriitorului! La început este baroc, baroc din vanitate, iar cu trecerea anilor, dacă astrele îi stat prielnice, poate dobîndi, nu doar simplitatea, care nu înseamnă nimic, ci şi modesta şi misterioasa complexitate."

există totuși ceva violent aproape pervers în textul acesta sau poate mi s-a părut mie că văd aici zoofilie

Ioana, sigur că nu ne ascundem după deget :-) Dacă sunt doar nuanțe, și eu cred și sper că nu le voi mai găsi în comentariile tale. Asta presupune, desigur, două chestii, iar eu o asum de pe acum pe cea care mă privește. Și mă voi opri aici, nu-mi place să fac mult caz acolo unde nu-i.

Cred ca orice fel de polemica pe teme religioase este nepotrivita acum. mai mult, textul de fata are cateva lacune serioase in ceea ce priveste motivarea adoptarii religiei crestine ortodoxe de catre poporul roman. Si oricum ar fi, intelectualii de talia unui Manolescu Gorun obisnuiau sa taca in preajma Sarbatorilor Sfinte mai demult... sigur, pe atunci nu exista ideea de rating. Andu

(eu nu prea cred în coincidențe, bobadil! vine iar o serie de ieșiri în decor? sau tocmai ai evitat una?)
am să mă prefac că nu înțeleg ce vrei să spui cu “foloasele limbilor românești”, ești mai familiar cu acest gen de limbaj.
nici faptul că tu nu recunoști o simplă accentuare folosită de omileticieni lejer și nu numai de ei, ci de oameni în general, oratori sau scriitori, nu ți-l reproșez.
că se întâmplă să auzim câini care și mârâie… eh, un exces de-al tău de zel… erai memorabil cu un vers ca acesta “aud câinii”, wow!!!
și acum serios: îți reproșez că ai promis să te ții departe de textele mele la solicitarea subsemnatului (solicitare întemeiată pentru că nu constatasem o stabilitate emotivă susținută de cunoștințe utile mie în comentariile tale și îți spun acestea lent încet fără grabă) și nu ai făcut-o.
mai pe înțeles, comentezi în funcție de cum ți-a ieșit omleta.
da, ai umor. dar ce să fac eu cu umorul tău? ete mă mai amuz când te apucă damblaua și vrei să enervezi pe cineva.
hai papapa-papapa!

Vă mulțumesc pentru răbdare și încurarajare. Cat despre "persoana care nu este bărbată" aici recunosc deschis ca încă nu pot să arunc toate cele douăzeci de cuțite încadrând trupul partenerei. (încă îmi e frică de o eroare fatală).

Dogaru sau viaţa unui om redată în stil absolut unic de colegul nostru de site, Turbure Vlad şi nu Vlad Turbure (a se vedea modestia autorului), aşa mi-aş începe incursiunea în universul scriitorului “pseudonimizat” aalizeei chiar dacă acceptă asta sau nu.
Textul de faţă ne prezintă “feţele” unui om pe nume Dogaru. Descriptibilul ni se arată destul de concentrat pe acţiune, încă de la începtul prozei.
“șlapi negri din cauciuc maieu alb made în China și bermude imprimate cu flori de ochiul boului.”
Tenta sau paleta de culori nu lipseşte la autor, ba mai mult, ea trimite cititorul spre vizual.
Asemuirea numelui “Dogaru” cu „doagele” se pliază aproape neobservate „pe pântecul” acestuia.
“se uită la tine de parcă ar vrea să te fure din priviri, să îți ia pînă și coastele ca să le pună doage pîntecului său”
Povestea în sine este una tristă. O înmormântare. Un vecin care, deşi necioplit, este totuşi un vecin. Are viaţa lui: „sacoşe de rafie” şi cu puţină imaginaţie de la cititor, sugerată de însuşi autorul, „țelină leuștean sau pătrunjel”- „eu știu însă că în sacoșe e doar viața lui Dogaru”.
„salut bă!”apelativul are în vedere desprinderea de brizbrizuri. Îl găsim pe Dogaru “nefardat” şi lucrul acesta conferă chichirezul existenţei lui.
Costumul negru, elegant nu i se potriveşte – “purta un costum elegant și asta nu mi-a plăcut”, mai zice autorul, făcând tragicul mai plăcut. Şi iată, în acest fel, cel care lecturează se pomeneşte cu “o lumânare frumoasă, translucidă, mare” în mână, şi el, la căpătâiul sărmanului Dogaru. Participăm efectiv.
Urmează reverberarea. Clipele trăite şi reverberate – “Dumnezu să îl ierte am spus către un stîlp cioplit în negru – nevastă-sa”; „fusese un soț și un tată bun.”
Finalul vine în ton cu întreg cuprinsul povestirii dogarului de la cinci. Se face treaptă în vis, urcăm odată cu el , ţinând şi noi sacoşele acestuia, ne smerim, în timp ce îngerul păzitor ne arată drumul, presându-ne clavicula, apoi ca o sfidare apare „tremurul” care pune stăpânire pe cititor şi ne găsim vorbind cu Simion. - “de ce tremuri așa? am rău de înălțime Simioane.” Cine nu are rău de înălţime, acela nu a dus cu el, în viaţa lui, niciodată, sacoşa din rafie a lui Dogaru. Salut, bă, Dogare!

O poveste lecţie, emoţionantă, scrisă în stilul autorului Turbure Vlad. Felicitări.

Multă prospețime în această proză! " lăsând să cadă fuioare de ploaie nevăzută... ne-am așezat toți așteptând să plecăm într-o poveste...", scriere curată în care amintirile sunt pe jumătate fluturi, pe jumătate corăbii! Nu am înțeles de ce ai preferat litera mică la începutul propozițiilor!

Adriana, nu e vorba despre revoltă. Am fost acceptat în această comunitate literară prestigioasă și încerc să contribui cu alcătuirile care mă reprezintă. Așa cum bine știi, registrul în care scriu este cel mai adesea greu acceptat din cauza formelor majoritar clasice pe care le abordez. Dar, încerc să mă definesc, rezultând o grupare a tematicii în ceea ce numesc eu ”cicluri” diverse (21 la număr): pasteluri, poezie istorică, poeme în proză, meditații versificate, poezie a împlinirii și neîmplinirii în/din dragoste, despre moarte, sonete meditative și de dragoste precum și genuri mai puțin uzuale ca blesteme, poezie despre viața satului cu iz arhaic, poezie religioasă, poezie pentru copii. Am urmărit câteva luni ceea ce se publică pe acest site, anterior cererii de admitere, și am decis să postez pe rând alcătuiri care vor fi judecate de voi toți și care vor duce la o concluzie pe care nimeni n-o poate anticipa. Până atunci, să ne citim cu bucurie!

Versurile acestea: "Se uită parcă în oglinda unei fântâni Și își bea din ochii cu care privesc." ...nu cred ca se potrivesc gramatical cu cele precedente lor. Primele trei strofe sint destul de reusite in umila mea parere. Ultimele doua sint total aiurea. Nici nu se potrivesc cu cele precedente lor dar nici ca strofe de sine statatoare nu au absolut nimic poetic. Scuze, daca te-a deranjat opinia mea.

in ultimul timp, cel putin, mai degraba el ma manuieste pe mine... :)
multumesc.

Am trimis şi eu la concursul menţionat de tine Alina...cred că nu am luat nici nota 8, iar la publicare desigur mi-au tăiat altfel versurile, au scuze că din lipsă de spaţiu pe pagină. Nu cred că există reguli clare în ce priveşte ce poezie câştigă la un concurs, cred că mai contează şi norocul. Îţi doresc să citeşti lucruri frumoase şi să scrii frumos!

Alternanța pasajelor italice (unde lirismul este vizibil-asumat) cu secvențele de introspecție și revizuire axiologică este reușită de această dată. Poate și pentru că pasajele scrise cu font normal creionează aici o imagologie credibilă a lumii, luând ca punct de reper nostalgiile secrete și luminile lăuntrice, de unde se deschid ferestre spre [săniile cu povești], [sărbătorile și târgurile], [scările de paing] și celelalte motive ale acestei miniaturi sezonale. Rețin acest poem. Este un stil care promite multe... iar contrastul dintre liric pur și introspecție aridă este unul original, generos. Marina experimentează... :)