textul mi se pare slab. sau un fel de text despre care trebuie sa spun asa nu se face poezie. cred ca exista o parere gresita de partea autorului cum ca putem arunca niste cuvinte oricum "ne vine" (cam ca pe zaruri) si ce iese este poezie. cam ca in povestea cu taieturile din ziar. dar nu. nu este asa. am citit prima strofa si nici n-am inteles si nici nu am simtit nimic. pentru ca am fost deschis la ambele optiuni. senzatia este de brambureala a vocabularului. dar nu te face sa percepi ceva. chiar ci "paradoxurile" de genul "zornaie tacerile" sau "amintirile in mars fortat" par fie supra-uzate sau quasi-ridicole. ce cauta canibalii acolo? ce sint cartile de... piatra? ce rost au crematoriile... sub poduri? pura brambureala. si o spun cu toata convingerea. asta nu e nici text postmodernist (asa cum gresit ar fi tentati unii sa gindeasca) si nici suprarealist sau simbolist. este o zdranganeala. strofa a doua incepe ceva mai bine. remarc ceva ce mi-a placut in mod deosebit: "monezile vechi ale cuvintelor simple". asta e o metafora care merita un text muuult mai bun. pacat de ea ca se iroseste aici. pentru ca mai apoi apar banalitati cu "poeme incrustate" si cu explicativul "din care să-ți alegi pandantive cercei brățări și inele" strofa a treia devine o smotoceala amoroasa la care aproape am ajuns sa fac alergie (cu "iubite") si pe care am intilnit-o mai mult pe la damele "poetese" de pe siteurile literare. chestii siropoase. si apoi explicativul "ce a devenit o piatră albă și spongioasă" parca venit de la o catedra de biologie marina. slab.

Spun și eu ca pictorul: mulțumesc. Îți poți închipui: dacă ușa se deschide, nu se cade să te întorci și să pleci, astfel că începe o luptă.Mă gîndesc cum ar fi ca atunci cînd bătrînul pune scrisoarea sub ușă, să i se deschidă. O linie luminoasă oblică pe corpul lui aplecat.

desi nu e frumos si nici nu e corect spus ""pipăind după zboruri"" etc, poemul imi place

nici vorba de iritare. nici vorba. imi pare rau ca se intelege asa. am spus, in primul rand ,,multumesc,,. ambilor comentatori. nu raspund, de obicei, ironic. nici acum n-am facut vreo exceptie.

Pe ici, pe colo, ar mai merita efortul unei curatenii cum ar fi inca de la inceput acel ingineresc "desi" in loc de un "chiar daca" apoi pe final "slabiciune sau neatentie" care prin acel "sau" deruteaza, e suficient "slabiciune" in opinia mea, dar mi se pare un poem de frontispiciu pe aici. Are acel amalgam de poezie moderna cu precizie stiintifica ce te face sa crezi ca newton a fost leonardo la urma urmei. Titlul e cam elaborat, la fel si poza, dar poemul sta in picioare bine de tot. O penita de apreciere din partea mea si sper sa vad acest text la recomandate, nu de altceva, dar urasc sa ma simt singur in poezie. Andu

'Înodată' e greșit. Se scrie cu dublu 'n' pt că vine de la 'nod' derivat cu prefix. Ce mi-a plăcut la textul ăsta au fost: 'sfîșietor țipătul pescărușului cauterizîndu-și aripile lovite de noapte' o imagine ce tinde spre absolutul macabru. dar și:' finalul. Simplu, dar plăcut. Ce nu mi-a plăcut a fost cam restul poeziei, pe care o găsesc înapoiată ca stil, descrieri ale litoralului puțin cam trunchiate, mărginite să spun așa. În altă ordine de idei...pui virgulițe în anumite locuri, iar în altele nu pui. Pâi ori lași versul liber, cum optează majoritatea postmoderniștilor, ori îi pui frate virgulițe și puncticele cum îi trebuie. De asemenea, ai folosit majusculă la începutul poeziei, iar apoi textul curge fără nici un fel de oprire, astfle că după ce l-am citit am stat să îmi trag sufletul. Deocmadată mă opresc aici. Toate cele bune!

Petre Fluerașu, mulțumesc pentru peniță.

Bine condus textul, bine ţinut echilibrul între trăire şi cuvinte, între imagine şi discurs.

Cine, cind si unde a fost obtuz „literar”?
Nu stiu de ce dar modul cum pui tu problema imi aduce aminte de modul cum este inteleasa legea intr-o tarisoara din europa de est. Exista acolo un banc care suna cam asa:
„Legea e ca bariera. Dulaii sar peste ea. Catelusii se furiseaza pe sub ea. Iar boii se opresc in fata ei.” Hermeneutica mea asupra acestui banc este cum ca prin urmare orice fel de interpretare serioasa a legii este de fapt un fel de... obtuzitate sociala. Hmmm... Mai bine desfiintam legile sau regulile ca tot sint un fel mofturi stupide ale lumii civilizate. Ca noua tot nu ne trebuie...

mai intai si intai, intru se scrie impreunat, ca asa e gramatica pe la noi. apoi cand vb de tradare trebuie sa incerci sa vb despre ea, din pacate se pare ca ai cam ocolit subiectul. imi primul rand ar fi trebuit sa-i gasesti o definitie, aplicabilitate, parti bune rele, etc, de fapt cu structura acestui mini eseu e cam varza. in mod complet aiuristic, autorul vrea sa ne arate ca de fapt exista o legatura intre religie si tradare, ceea ce e complet fals, luat in modul, de unde reiese ca pana la urma abordarea de fata ar trebui refacuta complet.

un poem interesant, dar într-o oarecare măsură complex. interesant prin imaginația autorului care se joacă cu termenii: iubit/a, poet, dumnezeu cu "D", lumânare, acasă..., și complex prin modul în care amestecă imaginile pumnilor de fragi care sugerează pumni agresivi... atât de agresivi încât dangătul clopotelor sau insomnia care ne-o propun, ne fac să numărărm imaginare oi spre a invoca un somn care are, aberant și personal, în final, ceva legat de improba soartă în ultimile două strofe.

Cred că este ultima mea intervenție de acest gen pe hermeneia, asa încât voi încerca să fiu suficient de scurtă și cuprinzătoare. Nu mă erijez într-o persoană îndreptățită a spune ce reprezintă sau ce ar trebui să reprezinte hermeneia.com și nici nu cred că ar fi multe persoane care ar putea sș spunș asta. Poate nici Virgil, care ne poate spune doar ce și-a dorit și își dorește el, pentru că este și rămâne, indiferent ce vrea unul sau altul, gazda, până la urmă. Ce este clar este ce nu ar trebui sa fie, și anume un spațiu destinat polemicilor de alt fel decât cele legate de literatură… atât cât zicem noi toți că ne pricepem la asta. Spațiul deschis comentariilor este cel mai mare pericol, pe cât este el de democratic; și asta o învață rând pe rând toți proprietarii de site-uri. “Fața” acestui site nu depinde de Virgil, de Vlad, de Aranca, Alma sau de altul, ci de fiecare dintre noi luați individual și de modul în care știm să ne raportăm unul la altul. Avem la dispoziție o facilitate, eu zic să o folosim cum se cuvine sau dacă nu hai să renunțăm la ea. Nu este, cred, un spațiu în care sa ne facem educație unul altuia, decât în măsura în care în orice nucleu al societății ori te educi ori ești dat la o parte. Dacă m-ar întreba cineva pe mine, nici nu ar trebui să existe moderatori sau editori. Din tot ce este scris aici aș răspunde la obiect doar lui Adrian, rugându-l să vină cu propuneri și idei concrete, pentru că, sunt convinsă, vor intra în dezbateri adevarate. Nu deține nimeni, cred, know-how-ul perfect. Putem reveni toți la scris? Și subliniez… toți.

Imi permit sa va adresez o sugestie: "constrîngere" si "impusă" sunt doua concepte care produc o reactie de respingere intr-o lume in care valorizam libertatea, in special din pozitia de creatori. Am inteles sensul acestora in context dar am tinut sa fac aceasta precizare.

că mai bine nu ți-oi zice, măi Prepeuță, o fi scris Creangă, la vremea lui, "o leacă", având în vedere că, într-adevăr, învechit și regional există un "leacă", dar noi, după câte știu eu, ne ghidăm azi, ca autori ce ne pretindem, după dicționarele în vigoare, și mai ales după DOOM 2, vorbind și scriind limba literară. Altminteri, tu scrii "veziți", sugerându-mi să-mi văd de treabă. Ar fi trebuit, măi Trăsneo, absolventule fraudulos a patru clase, să scrii VEZI-ȚI!!! Felul cum scrii tu îmi evocă nunțile de țară, unde, la poartă, sătenii scriu cu roșu pe un dreptunghi de scândură, hipercorect: BINE A-ȚI VENIT! Analfabeții n-ar avea voie să scrie literatură. Și nici ceva ce seamănă cu literatura (ca să-l citez pe bunul meu prieten Alex Ștefănescu. Dă-l, domnule Titarenco, afară de pe site pe impostorul ăsta obraznic!