M-am simțit ca într-un film de genul "de viață scapă cine poate", prinsă cumva captivă în suprarealismul poeziei tale, am luat sensurile pe degete și mi-am dat seama că nu pot răsuci 4 cadre simultan, fiindcă mie așa îmi lasă impresia, că te afli în 4 registre ideatice deodată și cititorul trece prin acest caleidoscop cumva abrupt: un monolog în care ești singurul actor/spectator în "cabina sa de probă", un dialog cu "el", care se delimitează imediat în context, care pare a fi doar punctul de plecare spre al treilea registru, acel locus non-vivendi, în care ți-e greu să te regăsești, cauți ieșiri dintr-un imposibil 3, chiar dintr-un malentendu, dintr-o confuzie; iar al patrulea registru este cel al detașării, în care pari a fi acea cameră, nici măcar regizorul, ci camera care surprinde totul, inclusiv mișcările în micro și spoturile luminoase. E o poezie la care cu plăcere aș scrie aproape un eseu, fiindcă are multiple chei de interpretare, ce am făcut eu aici este doar eboșa eboșelor. Mărturisesc: una din poeziile asupra căreia am revenit deja de patru ori spre a o citi. Ceea ce extrem de rar mi se întâmplă.
Poemul are tot ce îi trebuie, mirare și ironie, ideea și mesajul sunt clare, exprimarea simplă, fără echivoc, finalul întors din condei m-a făcut să zâmbesc. E greu să mai scrii ceva nou despre simboluri abuzate în poezie precum clepsidra. Cred că merită peniță, de aur.
în vremurile de azi, ușile deschise larg vor pofti înăuntru hoţii
frigiderul plin îi va ospăta
şi nu le va fi deajuns
ei vor râde...
mai degrabă asta ar fi realitatea, dar pentru optimismul tău, pentru uşile larg deschise ale casei cu frigiderul plin şi pentru căldura mesajului nu aş spune peniţei nu!
Din perspectiva mea, acest text păcătuieşte prin faptul de a se situa, cu orice preţ, în două curente deodată (în acelaşi timp şi sub acelaşi raport - cum ne spunea Aristotel); textul se vrea şi dus spre clasic, şi adus spre modernism; dar această combinaţie, posibilă de altfel, cade din start deoarece elementele care se combină sunt aceleaşi (limbajul), de unde rezultă un discurs superficial, pe alocuri hilar. Exp: mă tem/ cum pulberea se teme/ de picurii necopţi ai ploii/ cum de un psalm se tem strigoii/ şi fug în giulgiuri ANATEME/ ---- încet/ începe să mă poarte/ MIMETIC ----. Hilaritatea apare în momentul când citesc "mă poartă mimetic", iar ceva mai jos "glas mătăsos de mamă". Simpla disonanţă acustică (nu cea iedeatică) ar trebui să dea de gândit. Forma este clasică, chiar dacă versurile sunt frânte şi aranjate mai modern. E vorba de un iamb de nouă silabe, rimă incrucişată. Textul conţine, pe alocuri, construcţii plate, prozaice; dpdv stilistic, îi lipseşte orice doză doză de originalitate, chiar dacă la nivel afectiv poate transmite oareşce vibraţii.
Aranca toata chestia asta a iesit spontan din ideea unei calatorii iminente la Paris . Cred ca nu exista mai mare dilema decat planul de vizita , 5 zile scurte si atat de multe de revazut.. Ce sa aleg mai intai? ce muzee , ce cafenele , ce bulevarde? Cum sa impart ziua de iarna scurta cu atatea tentatii? Dar imi zic: daca nu April in Paris, macar Ianuarie 2007pe rive gauche. Multumesc de versuri. Bruant le canta superb banuiesc... Se vede atat de clar in afisele lui Lautrec..
"să țese mama haine pentru noi" poate corectați conjugarea verbului. "Un piapten" e regionalism? "când cânepa era mărinimoasă și ne dădea la toți îmbrăcăminte"...sigur. canepa si conducatorul iubit. ooooof! "O mânecă din iea mamei mele" ?????? Domnule Buricea, ne incercati vigilenta sau care-i scopul acestor postari?
poemul acesta mi se pare mai tehnic, mai elaborat, mai dorit în sensul mulării pe niște așteptări ale cititorului complex îndestul, poate în detrimentul transparenței mesajului poezie cu bătaie spre viitor, definitely
Fără glas! Acesta este sentimentul care rămîne după citirea acestui poem. Tăcerea adîncurilor, un diamant încremenit în geodezia clepsidrei neîntoarse. Imaginea trandafirului imaculat încastrat în jocul de lumini și umbre al unor aspirații dureros de aproape, veșnic departe, un fir din colbul zăpezilor eterne, recele zăpezilor polare în care singura imagine reală este a Celui care cunoaște cel mai bine, al Unicului care cunoaște cu adevărat tristețea neîmplinirilor noastre, dorul de absolut. Puțină alinare căldura organică a lemnului, arsă în combustia unor trăiri interne de neegalat.
Dragă Bot
Am reacționat vehement pentru că, fiind eu un membru vechi Hermeneia, am considerat (și uite că nu am greșit) că acest text al tău trebuia trimis din prima la Santier, iar faptul că a apărut în pagina principală a fost doar o scăpare a Consiliului datorată unor cauze care nu legătură cu textul.
Tot așa, fiind eu un membru vechi Hermeneia, îmi place acest site, îmi place atmosfera lui care respiră literar, și cu orice risc, mi-o doresc la fel pentru următorii o sută de ani.
Iar asta nu se poate face dacă texte precum acesta al tău trec de cenzura site-ului.
Textul tău Bot nu poate face obiectul niciunei critici.
Mircea, nu s-a vrut a fi un poem despre iubire, sau nu numai despre iubire. in nici un caz, nu despre "iubirea absoluta". dar, daca spui tu ca ti s-a relevat si ea, printre randuri, sa o lasam sa fie...:)
răzeși în Apuseni? c'mon! chiar așa ai ajuns să încurci istoria Andule? Poate vrei să spui țărani liberi, dar răzeși... nu prea cred că se numeau așa în Ardeal. Și chiar dacă s-or fi numit în vreo formă regională tot sună aiurea de vreme ce este mult prea împămîntenită ideea că răzeșii existau mai degrabă în Moldova. Probabil că în Apuseni mergea să spui "moții".
clișeele sunt detectabile în două situații: în cazul poeziei de începător, în care rezonanța metaforică a modelelor își exercită încă paternitatea agresivă asupra inabilului mânuitor de vers. el nu are puterea de a-și desprinde discursul de didactica proapăt asimilată. așa că reproduce, inconștient, paradigma. cea de-a doua situație este, surprinzător, poezia eșuată – profesionist! – în manierism. efortul de a inventa la nesfârșit expresii noi, duce la un tip de clișeu... negativ, un fel de încercare perpetuă de a evita deja-vu-ul prin debanalizare și reinvestire a noțiunii comune cu o falsă mască lirică. și atunci,- pe sens negativ, cum spuneam - e detectabil clișeul, chiar dacă haina lui pare stilată. în cazul de mai sus, însă, poema nu cred că poate fi încadrabilă în nici una din situații. textul trece abil pe lîngă clișee, creând un tip de scenariu care ia în stăpânire atmosfera și o valorifică liric printr-un foarte lejer discurs despre grație. detectăm aici, în egală măsură, o feminitate pură, incitantă, cât și un fel de copilărire, ca în jocurile idilice ale „batistei parfumate”. scenariul creat, de o juvenilitate încântătoare, reușeșește să evite, foarte elegant, epitetul comun, clișeul banalizat al retoricii erotice mărunte. nu e „dulce” textul. e grațios. eteric. ființa care oficiază este evanescentă – s-a amestecat cu spectrul luminii. e coloră, într-o transparență serafică...
oarecum ciudată forma acestui text. prima strofă nu are nici un fel de rimă. la a doua există o tentativă de rimă dar nu neaparat reușită. iar la umtima este ceva. nu îmi este clar dacă s-a urmărit această ambiguitate. un text quasi-ludic.
mi-a placut inceputul, consistenta F-ului, care apoi, din pacate s-a diluat...as mai fi gasit loc pentru far/ felina/ foc/ frica/ fecund/ frauda/ fac.
...dar ritmul e bun, incita, de la fermoar in sud.
cred ca am putea duce o polemica fructuoasa, fie si in sensul unei clarificari personale, daca putem reface drumul acestei relatii (filosofie-poezie) care incepe in antichitate si se termina in PoMo. apoi, ar fi ok daca am pune, deocamdata, intre paranteze atitudinea pozitivista si cea privind analitica limbajului, in sensul discutarii problemei si nu atat a limbajului si a termenilor care exprima problema. s-o facem adica fenomenologica si daca se va obiecta ab initio ca nu poti ataca problema fara definitii exacte mai ales ca problema pare a fi una de limbaj, adaug ca nu pot acorda credit maniei definitiilor si a reductionismului filosofiei analitice cat timp definitia definitiilor implica un regressum ad infinitum iar filosofia analitica isi are hibele si aporiile sale. in plus, sa nu uitam importanta argumentarii si a retoricii in argumentare, cat timp vorbim despre grade de adevar si conjecturi. asa ca departe de a fi superfluu, discursul retoric traduce nu atat convingeri cat mai degraba pre-judecati care fundamenteaza in fapt tipul de discurs caruia ii acordam increderea noastra; adica pre-judecatile noastre nu sunt altceva decat radacinile solului in care crestem
uite părerea mea despre text: e lipsit de orice valoare, literară ori morală. îmi pare doar răbufnirea unei frustrări defulate îndelung. sari de la o idee la alta și se vede acest fapt cu ochiul liber. cât despre coloratură stilistică nici nu poate fi vorba. despre conținut, fiindcă textul este încadrat la polemică pot să spun doar că îmi pare rău de Anton Pann că e băgat și el aici, cu forța. promit să nu mai intervin pe textele tale (am făcut-o de vreo câteva ori, din milă și cu speranță chiar, observi cum se scrie vreo nu vre-o) pentru a lăsa frâu liber imaginației tale creatoare. Cred că Mircea F Sandru ți-a spus din prima că nu ai talent. Ei , uite, eu am amânat-o. Iar restul acuzațiilor din această reverie nocturnă sunt "buruieni crecute la umbra bisericii". cred că știi la ce mă refer. În rest, toate bune. cu riscul de a te supăra și mai tare îți spun că nu îmi vei lipsi. pentru că nu te mai citesc demult. desigur dacă alegi să te retragi cu demnitate, precum ar fi postarea acestui text.
Lucian, să fi fost numai strofa patru și era suficient să fie o poezie frumoasă. Asta nu înseamnă că restul nu e bun, dimpotrivă. Nu știu pe cine ai vrut să zugrăvești dar eu m-am gândit la mama și la bunica mea. Reușită metafora "ochi alabaștri". /O\
Eu sunt un utilizator de internet. Din păcate una din definițiile mele ca astfel de utilizator, este că sunt un egocentrist leneș și lipsit de răbdare căruia nu-i place să dea scroll prea mult. Poți te rog să postezi acest calup măcar ca două texte diferite, să scoți acele spații dintre rânduri etc?
Uite, am citit doar primele două texte că au necesitat doar 3 scroll-uri :)
În aceste două texte îmi place contrastul pe care îl evidențiezi:
- gânduri ca ierbivore înfometate / bicicletele senzuale
- șocuri, stare de groază, temeri / câini cuminți, blocuri colorate
Îmi place faptul că poți să simți tristețea aproape depresivă din fiecare vers. E ca un bolnav (de de)presie care încă nu a juns în punctul de suicid, încă mai vede părți bune pe alocuri, încă mai are speranțe.
Place începutul, dar formatarea Daniela, formatarea... ? De lenea mea nu ți-e milă? :)
Pentru mine, personal, și mai ales ]n acest moment, imaginea este foarte izbitoare, acel verde-albastru metalizat, cu stilizarea punctiformă, străpunge, îngheață, șochează. Este un impact care de exemplu în publicitate ar fi pe primele locuri. Nu știu dacă ar merge drept copertă de volum, asta depinde și de coerența cu conținutul și ideatica volumului. Și, mai mult, un astfel de design ar produce o retragere a cititorului, după o atracție magnetică. Un fel de ciocnire elastică. Nu pot reda acum prin cuvinte, dar cred că autorul înțelege și puținele cuvinte pe care le las aici. În schimb, versurile sunt relevante, au consistență, au eleganță, discursul este bine închegat, mesajul ajunge la cititor în reverberații. Mi-au plăcut ambele variante, oricum în ansamblu este originală concepția.
da, romînia e țara europeană cu cele mai multe avorturi, procentual. și dintre nelegiurile făcute de străini în italia, mai mult de o treime sînt făcute de romîni. și nu mai zic că romînii rar au simțul umorului (mă refer la umor, nu la vulgarisme). apoi, despre smerenia romînilor... și nu continui. nu degeaba sîntem ultimii ori penultimii în europa la mai toate capitolele care țin de trai decent, viață civilizată
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
ideea merită reținută iar poemul merită rescris renunțînd la balast
pentru textul : mă izbesc ritmic de bufoni decred ca textul putea fi mai degraba incadrat la proza/note sau proza/jurnal
pentru textul : spovedanie deM-am simțit ca într-un film de genul "de viață scapă cine poate", prinsă cumva captivă în suprarealismul poeziei tale, am luat sensurile pe degete și mi-am dat seama că nu pot răsuci 4 cadre simultan, fiindcă mie așa îmi lasă impresia, că te afli în 4 registre ideatice deodată și cititorul trece prin acest caleidoscop cumva abrupt: un monolog în care ești singurul actor/spectator în "cabina sa de probă", un dialog cu "el", care se delimitează imediat în context, care pare a fi doar punctul de plecare spre al treilea registru, acel locus non-vivendi, în care ți-e greu să te regăsești, cauți ieșiri dintr-un imposibil 3, chiar dintr-un malentendu, dintr-o confuzie; iar al patrulea registru este cel al detașării, în care pari a fi acea cameră, nici măcar regizorul, ci camera care surprinde totul, inclusiv mișcările în micro și spoturile luminoase. E o poezie la care cu plăcere aș scrie aproape un eseu, fiindcă are multiple chei de interpretare, ce am făcut eu aici este doar eboșa eboșelor. Mărturisesc: una din poeziile asupra căreia am revenit deja de patru ori spre a o citi. Ceea ce extrem de rar mi se întâmplă.
pentru textul : automata hari dePoemul are tot ce îi trebuie, mirare și ironie, ideea și mesajul sunt clare, exprimarea simplă, fără echivoc, finalul întors din condei m-a făcut să zâmbesc. E greu să mai scrii ceva nou despre simboluri abuzate în poezie precum clepsidra. Cred că merită peniță, de aur.
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă deîn vremurile de azi, ușile deschise larg vor pofti înăuntru hoţii
frigiderul plin îi va ospăta
şi nu le va fi deajuns
ei vor râde...
mai degrabă asta ar fi realitatea, dar pentru optimismul tău, pentru uşile larg deschise ale casei cu frigiderul plin şi pentru căldura mesajului nu aş spune peniţei nu!
pentru textul : vremuri deDin perspectiva mea, acest text păcătuieşte prin faptul de a se situa, cu orice preţ, în două curente deodată (în acelaşi timp şi sub acelaşi raport - cum ne spunea Aristotel); textul se vrea şi dus spre clasic, şi adus spre modernism; dar această combinaţie, posibilă de altfel, cade din start deoarece elementele care se combină sunt aceleaşi (limbajul), de unde rezultă un discurs superficial, pe alocuri hilar. Exp: mă tem/ cum pulberea se teme/ de picurii necopţi ai ploii/ cum de un psalm se tem strigoii/ şi fug în giulgiuri ANATEME/ ---- încet/ începe să mă poarte/ MIMETIC ----. Hilaritatea apare în momentul când citesc "mă poartă mimetic", iar ceva mai jos "glas mătăsos de mamă". Simpla disonanţă acustică (nu cea iedeatică) ar trebui să dea de gândit. Forma este clasică, chiar dacă versurile sunt frânte şi aranjate mai modern. E vorba de un iamb de nouă silabe, rimă incrucişată. Textul conţine, pe alocuri, construcţii plate, prozaice; dpdv stilistic, îi lipseşte orice doză doză de originalitate, chiar dacă la nivel afectiv poate transmite oareşce vibraţii.
pentru textul : temeri grizate debiblicele tale versete parafrazete, capătă valențe noi în contextul cotidianului. remarc plăcut profunzimea lor. cu respect, mircea nincu
pentru textul : Poemul nostru în șapte versete deAranca toata chestia asta a iesit spontan din ideea unei calatorii iminente la Paris . Cred ca nu exista mai mare dilema decat planul de vizita , 5 zile scurte si atat de multe de revazut.. Ce sa aleg mai intai? ce muzee , ce cafenele , ce bulevarde? Cum sa impart ziua de iarna scurta cu atatea tentatii? Dar imi zic: daca nu April in Paris, macar Ianuarie 2007pe rive gauche. Multumesc de versuri. Bruant le canta superb banuiesc... Se vede atat de clar in afisele lui Lautrec..
pentru textul : Aristide Bruant deprecizarea facuta este in conformitate cu informatiile furnizate de site-ul : http://ro.wikipedia.org/wiki/Cruce dvs?
pentru textul : rosario de"să țese mama haine pentru noi" poate corectați conjugarea verbului. "Un piapten" e regionalism? "când cânepa era mărinimoasă și ne dădea la toți îmbrăcăminte"...sigur. canepa si conducatorul iubit. ooooof! "O mânecă din iea mamei mele" ?????? Domnule Buricea, ne incercati vigilenta sau care-i scopul acestor postari?
pentru textul : Am revenit, cu dor, la mine-n sat depoemul acesta mi se pare mai tehnic, mai elaborat, mai dorit în sensul mulării pe niște așteptări ale cititorului complex îndestul, poate în detrimentul transparenței mesajului poezie cu bătaie spre viitor, definitely
pentru textul : ombra mai fu cara ed soave più deam făcut modificările sugerate de tine
pentru textul : ieşită din context desper că e mai bine acum
da, acel sunet-ţiiiii- este al aparatului
vă multumesc pentru semn
o zi frumoasă!
Fără glas! Acesta este sentimentul care rămîne după citirea acestui poem. Tăcerea adîncurilor, un diamant încremenit în geodezia clepsidrei neîntoarse. Imaginea trandafirului imaculat încastrat în jocul de lumini și umbre al unor aspirații dureros de aproape, veșnic departe, un fir din colbul zăpezilor eterne, recele zăpezilor polare în care singura imagine reală este a Celui care cunoaște cel mai bine, al Unicului care cunoaște cu adevărat tristețea neîmplinirilor noastre, dorul de absolut. Puțină alinare căldura organică a lemnului, arsă în combustia unor trăiri interne de neegalat.
pentru textul : atît îmi doream... ▒ deDragă Bot
pentru textul : Bățos. deAm reacționat vehement pentru că, fiind eu un membru vechi Hermeneia, am considerat (și uite că nu am greșit) că acest text al tău trebuia trimis din prima la Santier, iar faptul că a apărut în pagina principală a fost doar o scăpare a Consiliului datorată unor cauze care nu legătură cu textul.
Tot așa, fiind eu un membru vechi Hermeneia, îmi place acest site, îmi place atmosfera lui care respiră literar, și cu orice risc, mi-o doresc la fel pentru următorii o sută de ani.
Iar asta nu se poate face dacă texte precum acesta al tău trec de cenzura site-ului.
Textul tău Bot nu poate face obiectul niciunei critici.
mister a, acu di ci faci miștouri cu mine, ca mancai litere pe criza asta?:( eram emo-tionată... mi se intampla rar...
pentru textul : escape deMircea, nu s-a vrut a fi un poem despre iubire, sau nu numai despre iubire. in nici un caz, nu despre "iubirea absoluta". dar, daca spui tu ca ti s-a relevat si ea, printre randuri, sa o lasam sa fie...:)
pentru textul : crochiu în oglindă derăzeși în Apuseni? c'mon! chiar așa ai ajuns să încurci istoria Andule? Poate vrei să spui țărani liberi, dar răzeși... nu prea cred că se numeau așa în Ardeal. Și chiar dacă s-or fi numit în vreo formă regională tot sună aiurea de vreme ce este mult prea împămîntenită ideea că răzeșii existau mai degrabă în Moldova. Probabil că în Apuseni mergea să spui "moții".
pentru textul : la un pahar de vorbă deConstrucţii genitivale, discurs uniform, expresii impersonale.
pentru textul : Exil deUltimul vers (enunţ) ar avea şanse dacă ar lipsi "colţ" - zâmbet de copil.
clișeele sunt detectabile în două situații: în cazul poeziei de începător, în care rezonanța metaforică a modelelor își exercită încă paternitatea agresivă asupra inabilului mânuitor de vers. el nu are puterea de a-și desprinde discursul de didactica proapăt asimilată. așa că reproduce, inconștient, paradigma. cea de-a doua situație este, surprinzător, poezia eșuată – profesionist! – în manierism. efortul de a inventa la nesfârșit expresii noi, duce la un tip de clișeu... negativ, un fel de încercare perpetuă de a evita deja-vu-ul prin debanalizare și reinvestire a noțiunii comune cu o falsă mască lirică. și atunci,- pe sens negativ, cum spuneam - e detectabil clișeul, chiar dacă haina lui pare stilată. în cazul de mai sus, însă, poema nu cred că poate fi încadrabilă în nici una din situații. textul trece abil pe lîngă clișee, creând un tip de scenariu care ia în stăpânire atmosfera și o valorifică liric printr-un foarte lejer discurs despre grație. detectăm aici, în egală măsură, o feminitate pură, incitantă, cât și un fel de copilărire, ca în jocurile idilice ale „batistei parfumate”. scenariul creat, de o juvenilitate încântătoare, reușeșește să evite, foarte elegant, epitetul comun, clișeul banalizat al retoricii erotice mărunte. nu e „dulce” textul. e grațios. eteric. ființa care oficiază este evanescentă – s-a amestecat cu spectrul luminii. e coloră, într-o transparență serafică...
pentru textul : Sub Acoperire deoarecum ciudată forma acestui text. prima strofă nu are nici un fel de rimă. la a doua există o tentativă de rimă dar nu neaparat reușită. iar la umtima este ceva. nu îmi este clar dacă s-a urmărit această ambiguitate. un text quasi-ludic.
pentru textul : Ospitalitate deImi place modul lejer in care ai spus povestea, fara obiectivari inutile, doar partea vazuta dar cata betie a simturilor.
pentru textul : azi e iarăși greu de trăit demi-a placut inceputul, consistenta F-ului, care apoi, din pacate s-a diluat...as mai fi gasit loc pentru far/ felina/ foc/ frica/ fecund/ frauda/ fac.
pentru textul : Nudul de...dar ritmul e bun, incita, de la fermoar in sud.
cred ca am putea duce o polemica fructuoasa, fie si in sensul unei clarificari personale, daca putem reface drumul acestei relatii (filosofie-poezie) care incepe in antichitate si se termina in PoMo. apoi, ar fi ok daca am pune, deocamdata, intre paranteze atitudinea pozitivista si cea privind analitica limbajului, in sensul discutarii problemei si nu atat a limbajului si a termenilor care exprima problema. s-o facem adica fenomenologica si daca se va obiecta ab initio ca nu poti ataca problema fara definitii exacte mai ales ca problema pare a fi una de limbaj, adaug ca nu pot acorda credit maniei definitiilor si a reductionismului filosofiei analitice cat timp definitia definitiilor implica un regressum ad infinitum iar filosofia analitica isi are hibele si aporiile sale. in plus, sa nu uitam importanta argumentarii si a retoricii in argumentare, cat timp vorbim despre grade de adevar si conjecturi. asa ca departe de a fi superfluu, discursul retoric traduce nu atat convingeri cat mai degraba pre-judecati care fundamenteaza in fapt tipul de discurs caruia ii acordam increderea noastra; adica pre-judecatile noastre nu sunt altceva decat radacinile solului in care crestem
pentru textul : Este limbajul poetic sau cel filosofic cu adevărat limbajul absolut? deati auzit de catalin popescu? sa l cititi, daca nu.
pentru textul : This ain't a love song deuite părerea mea despre text: e lipsit de orice valoare, literară ori morală. îmi pare doar răbufnirea unei frustrări defulate îndelung. sari de la o idee la alta și se vede acest fapt cu ochiul liber. cât despre coloratură stilistică nici nu poate fi vorba. despre conținut, fiindcă textul este încadrat la polemică pot să spun doar că îmi pare rău de Anton Pann că e băgat și el aici, cu forța. promit să nu mai intervin pe textele tale (am făcut-o de vreo câteva ori, din milă și cu speranță chiar, observi cum se scrie vreo nu vre-o) pentru a lăsa frâu liber imaginației tale creatoare. Cred că Mircea F Sandru ți-a spus din prima că nu ai talent. Ei , uite, eu am amânat-o. Iar restul acuzațiilor din această reverie nocturnă sunt "buruieni crecute la umbra bisericii". cred că știi la ce mă refer. În rest, toate bune. cu riscul de a te supăra și mai tare îți spun că nu îmi vei lipsi. pentru că nu te mai citesc demult. desigur dacă alegi să te retragi cu demnitate, precum ar fi postarea acestui text.
pentru textul : Despre „salonul” nostru literar deeu cred ca astazi nu-i mai sta bine poeziei asa. de fapt nu i-a stat niciodata, citind-o n-am putut sa o leg de nimic, nici de tine, nici de mine.
pentru textul : poem elizabethan deLucian, să fi fost numai strofa patru și era suficient să fie o poezie frumoasă. Asta nu înseamnă că restul nu e bun, dimpotrivă. Nu știu pe cine ai vrut să zugrăvești dar eu m-am gândit la mama și la bunica mea. Reușită metafora "ochi alabaștri". /O\
pentru textul : Corabia chipului tău deEu sunt un utilizator de internet. Din păcate una din definițiile mele ca astfel de utilizator, este că sunt un egocentrist leneș și lipsit de răbdare căruia nu-i place să dea scroll prea mult. Poți te rog să postezi acest calup măcar ca două texte diferite, să scoți acele spații dintre rânduri etc?
Uite, am citit doar primele două texte că au necesitat doar 3 scroll-uri :)
În aceste două texte îmi place contrastul pe care îl evidențiezi:
- gânduri ca ierbivore înfometate / bicicletele senzuale
- șocuri, stare de groază, temeri / câini cuminți, blocuri colorate
Îmi place faptul că poți să simți tristețea aproape depresivă din fiecare vers. E ca un bolnav (de de)presie care încă nu a juns în punctul de suicid, încă mai vede părți bune pe alocuri, încă mai are speranțe.
pentru textul : construct dePlace începutul, dar formatarea Daniela, formatarea... ? De lenea mea nu ți-e milă? :)
Pentru mine, personal, și mai ales ]n acest moment, imaginea este foarte izbitoare, acel verde-albastru metalizat, cu stilizarea punctiformă, străpunge, îngheață, șochează. Este un impact care de exemplu în publicitate ar fi pe primele locuri. Nu știu dacă ar merge drept copertă de volum, asta depinde și de coerența cu conținutul și ideatica volumului. Și, mai mult, un astfel de design ar produce o retragere a cititorului, după o atracție magnetică. Un fel de ciocnire elastică. Nu pot reda acum prin cuvinte, dar cred că autorul înțelege și puținele cuvinte pe care le las aici. În schimb, versurile sunt relevante, au consistență, au eleganță, discursul este bine închegat, mesajul ajunge la cititor în reverberații. Mi-au plăcut ambele variante, oricum în ansamblu este originală concepția.
pentru textul : exaust deda, romînia e țara europeană cu cele mai multe avorturi, procentual. și dintre nelegiurile făcute de străini în italia, mai mult de o treime sînt făcute de romîni. și nu mai zic că romînii rar au simțul umorului (mă refer la umor, nu la vulgarisme). apoi, despre smerenia romînilor... și nu continui. nu degeaba sîntem ultimii ori penultimii în europa la mai toate capitolele care țin de trai decent, viață civilizată
pentru textul : Fanii lui Cristos dePagini