Un text deosebit de frumos, sensibil, curat, coerent şi sincer. Aşa îl receptez eu. Am citit de multe ori această poezie şi am decis să las un comentariu şi o peniţă. Aşadar, pentru toate lucrurile pe care le-am menţionat mai sus (şi care mi se par esenţiale înt-o poezie), pentru faptul că "zicerea" e clară şi asumată, pentru centrul de greutate al poemului, cei 3000 de ani de om singur. Ce nu mi-a plăcut: sunt momente în care punctuaţia aproape că dărâmă discursul (ex: "Vor aşeza degetul pe semn şi vor spune: aici e!/ Semnul plecării ei."). La citirea cu voce tare se simte. Sau cel puţin eu aşa am simţit. Poate că ar fi benefică o altdel de abordare, să lăsaţi mai multă libertate cititorului, până la urmă...
Felicitări pentru un asemenea text!
'De ce Sinele meu este un deșert? Am trăit oare prea mult în afara mea, în oameni și în lucruri? De ce mi-am evitat Sinele? Nu-mi eram scump mie însumi?.... Singurătate este doar atunci când Sinele este un deșert. Să fac din deșert o grădină? ... Ce anume mă duce în deșert și ce să fac acolo? Este o iluzie că nu mai pot avea încredere în gândirea mea? Adevărată e doar viața și doar viața mă duce în deșert... Suflete al meu, ce caut aici? Suflteul meu mi-a vorbit și mi-a spus 'așteaptă'. Aud cuvântul necruțător. De pustiu se leagă chinul.'
Un poem ca o banală transcriere din cartea roșie a lui Jung... pentru necunoscători.
Margas
Eu cred ca miza fotografiei e mult prea prea mare ca sa poata fi sustinuta de text. Orice text. Mai cred ca tocmai de aia a primit premiul Pulitzer, pentru ca nu poate fi completatata de text. Din punctul meu de vedere, ca experiment ar fi fost incadratata mai bine. Dar, personal, cred ca nu se poate povesti nimic despre o asemenea fotografie.
Frumoasă poezie, imagini frumoase, singurului ei păcat sincer e finalul cu exprimarea redundantă "Dumnezeu mă strigă prin urechea mea/ de auzit dumnezei." Mă așteptam să îl auzi pe Dzeu pe acolo, căci e specializată pe auzit dumnezei, nu? Neașteptat și intreresant ar fi fost să auzi altceva sau pe altcineva sau să îl auzi pe Dzeu cu urechea de auzit orice altceva ce face sens în legatură cu numele lui. În ceea ce mă privește, iubirea mă strigă prin urechea de auzit dumnezei. Și dumnezeu mă strigă prin altă ureche, aceea de auzit norii, suspinul, moartea, singurătatea dumnezeului de cursă lungă, etc Dar ideea de a avea o ureche specializată este salutară.
Tenta horror nu salvează proza. Fragmentul suferă de inexpresivitate literară poate și datorită unui abuz de dialoguri. Editare neglijentă, prea multe cuvinte lipsite de diacritice să le subliniez pe toate. Titlul nu trebuie scris cu majuscule, nu ajută, din păcate.
ce imi palce la textul lui lucian, este luciditatea. da, este lucid, el de departeaza de sentimentul acela pe care orice crestin in simte tocmai pentru a avea o imagine concreta si completa. nu consider a fi blasfemie, pentru ca nu loveste in credinta, ba mai mult, ce imi palce la el este ca nu e patetic, si nu elogiaza nimic, scrie ceea ce el vede. un text simplu, prin faptul ca nu e incarcat prin inutilitati, si reuseste sa aduca secolele in prezent si sa ne dezvaluie o alta fata a credinciosului. frumos, finalul mi se pare incendiar! restul e istorie! cu drag, queen
si totusi poemu' e bun, un fel de brodărie cu filacterii, un fel de raj kapoor slam dunk millionaire taj mahal bollywood style, ceva ce mai rar citim pe-aici. ce nu inteleg este alternanta intre litera mica si litera mare la inceputul pasajelor unde putea fi cate-un asterik poate, dar ce stiu eu? o fi licenta poetica si eu, ruptul de românism de-atata timp, nu sunt la curent cu
Domnule Paul Blaj, am și eu mica mea contribuție la evoluția calitativă a acestui site, prin poemele (câteva zeci) pe care le-am publicat și prin comentariile - e drept puține - pe care le-am făcut la adresa versurilor unor membri ai site-ului. Dar nu sunt de acord cu comparația pe care o faceți: "dacă n-ai contribuit la construcția unei case n-ai dreptul să spui dacă e frumoasă sau nu". Nici dumneavoastră n-ați contribuit la construcția Turnului Eiffel, dar cu toate astea nimeni nu vă împiedică să spuneți dacă vă place sau nu. Pentru a aprecia gustul unei omlete nu e neapărat nevoie să fii găină.
Bun. Promisiune îndeplinită:) În prima strofă: corect este "printre cei morți" nu între. Și "înmuiată" în poezia aceasta este mai potrivit. "Așternut de carne" - "balerine de sare". Aici aș modifica. O dată pentru repetiția de de. A doua oară pentru efectul "de sare" care - după percepția mea - după veninul acela deja nu are coerență ideatică. A doua strofă, de nu ar avea acel "rocambolesc" și dacă nu ai fi inversat "sângelui cale" (procedeu folosit în poeme cu rimă adeseori și pe care tu îl folosești destul de rar) ar fi impecabilă. Remarc totuși 2 poeme sau oricum 2 părți distincte ale aceluiași poem: în prima, cel ce sălășluiește în corpul femeii deja ("pe sub piele", "așternut de carne" etc) și care pare a fi ucis, în a doua deja trăiește spre a-și ucide creatorul (am folosit singularul, fiindcă din prima strofă deja vorbil de un singur trup sau de trup în alt trup). Sentimentul că totul se încheie atunci când "cetățile Domnului" sunt pustiite este la limita dintre non-existență și existență. Aș fi rotit versurile în așa fel încât să nu se vadă discrepanța între strofe, sau poate acest lucru ai dorit să îl evidențiezi. Și încă mă pune pe gânduri acel "vis de ocnaș", fiindcă oricum totul pare într-un registru al imaginarului, al imposibilului de înfăptuit. Și mă mai gândesc la modul în care ai folosit "pieptu-i barbar". Și forma ar fi ușor de prelucrat cât să îi redai armonia. Este unul din textele tale care - știi - necesită șlefuire. Ce apreciez îndeosebi este forța expresiei și maniera de abordare a luptei interioare. "Foc pribeag" este un tiltu destul de neadecvat poemului. Aici este un "războinic".
cred ca nu este corect gramatical "să-împletim" singurul vers care mi-a atras atentia este "tăcerea pe care țipetele păsărilor o destrămau nervură după nervură" restul nu
Dacă e s-o luăm pe mărturisiri, ha să-ţi spun că am şters textul cu pricina nu datorită sugestiei dumitale. Ci în urma reacţiei cuiva (apărută ulterior com-ului dumitale). N-are importanţă cine. Părându-mi-se că a fost chiar afectat.
Ne cunoaştem, sper, destul de bine, ca să-ţi dai seama că nu fac parte dintre …. ce stau „drepţi” în faţa proprietarului site-ului. Pe care îl apreciez pentru efortul de a ne pune la dispoziţie un mijloc de „manifestare”, mai mult sau mai puţin, literară. Ceea ce n-are nimic de-a face cu textele dânsului. Privindu-le la fel ca şi pe ale celorlalţi de pe aici.
Am spus şi o repet: consider H., în primul rând, drept un „şantier” (interactiv) – un fel de cenaclu extins - şi nu un „mediu” destinat să reţină, pentru „posteritate”, textele noastre. Ori într-un astfel de şantier, pentru cine îl foloseşte, există şi riscul asumat de a se ivi puncte de vedere mai „dure” în raport cu preopinenţii. Toată „cestiunea” este să le privim, dacă putem, cu detaşare chiar dacă mai apelăm, uneori şi la ceva gen „pamflet”/parodie (între limitele bunului simţ).
Pina la urma o polemica faina si destul de argumentata. Merita repetat experimentul, parerea mea. Asta tinind cont de faptul ca sunt un fan declarat al lui Murphy :-) Bobadil.
"urmă" - " fărâmă" nu se potrivesc ( + ar mai fi cateva kestii de obiectat in ceea ce priveste rima, dar sa zicem ca-i ok) daca repetarea versului intai mi se pare acceptabila (de efect chiar), nu inteleg de ce repeti "își află" - "îmi aflu" "înecații-n" - "înecați-n" corect (cand scrii "înecații-n" obligi cititorul sa-i citeasca pe ambii "i" si atunci degeaba mai pui cratima, rolul ei fiind acela de a scapa de o silaba in plus in cazul de fata...) si nicidecum nu se confunda cu "înecați în" {adica fara aricolul hotarat -i}, in aceasta situatie cratima este inutila, impartirea in silabe ar fi cam asa "i-ne-cati in" 4 sil. [fara cratima] si [forma incorecta, disparitia lui "î"si aparitia cratimei ] "inecati-n" - "i-ne-ca-tin" 4 sil., deci cratima devine inutila interesant "pasul stins Mă sperii" - "s"-ul "Orașul șters" - "ș"-ul si "au înlemnit tâmplarii" cu respect Ion Nimerencu
Lunație / lunation / - ultimele două versuri fac toată poezia (și încă vreo câteva semnate Aranca). Aici este o explicație pentru fenomenul de lunație.
Îţi scrisesem că a spera cu mine nu sună româneşte, chiar dacă ar fi licenţă poetică, tot nu merge. A spera împreună cu mine. Şi oricum, sună mult mai bine, chiar şi poetic: au sperat împreună cu mine, pentru că dă finalului forţa pe care nu o are, acum, prin cuvinte paucisilabice.
Eu aş da o lege: orice scriitor să fie obligat să înveţe armonie şi un instrument muzical. Sau măcar să ştie să fluiere :).
Și eu care credeam că aici se discută doar despre texte, despre literatură, și nu despre ce au mai făcut unii sau alții, ce li s-a mai întâmplat și ce nu, și dacă e adevărat sau nu, mint sau spun adevărul sau ce importanță are, oricum, ce s-a mai vândut și pe unde... Se vede treaba că nu e chiar așa... lupii își schimbă părul, dar năravul ba, întocmai ca în proverb...și harta nu e același lucru cu teritoriul. Păi dacă tot sunt provocată din nou la discuții în afară de text, să-mi spun și eu părerea, că tot trăim într-o țară liberă. Eu cred că unora le-ar trebui câte-o oglindă, una metaforică, bineînțeles, ca să vadă din când în când cine sunt ei de fapt și de ce nu, ce scriu ei. Se-ntâmplă uneori ca astfel de oameni să mai și scrie, să mai lase și semne, chiar dacă au fost invitați să n-o mai facă. Asta, deja, ține de o noțiune care probabil că la unii lipsește cu desăvârșire, întocmai cum spune Caragiale. Sper că moderatorul acestui sit va interveni înainte să se transforme totul aici, pe pagina mea, din nou în altceva decât ceea ce ar trebui. Sau ar trebui să retrag din nou textul, pentru că nu știu cine l-a citit și, ah, s-a găsit să se caute pe sine, să se identifice și să-și găsească locul chiar pe pagina mea...Măi să fie...
Haide să mai încercăm să atragem atenția încă o dată asupra fotografiilor și a profilului personal, am văzut că nu toată lumea a făcut modificările / completările de rigoare. Și ție asemenea, Virgil, o săptămână a patimilor cât mai ușoară și mai senină, în întâmpinarea sărbătorii Învierii.
[în cel mai bun caz o rezervă, ceva] mi se pare o explicitare inutilă după imaginea spitalului de nebuni [vom renaște cu transfuzii în loc de metafore] aș fi spus invers, cu metafore în loc de transfuzii... :) dar nu e poemul meu, desigur... [și să-l notezi pe cordonul ombilical la ieșire] de ce tocmai la ieșire, când cordonul se rupe? iarăși [la ieșire] mi se pare în plus [la plecarea în vacanță pe alocuri aiurea] nu văd legătura cu pasajul dinainte, parcă îi diluează impactul dacă s-ar fi terminat textul la [nevăzut de mine] parcă s-ar fi închegat mai bine dar ultima strofă trimite pe altă pistă de lectură și nu comunică decât ceea ce știam: că la spital oamenii mor tineri nu văd rostul trimiterii la moarte, la absurditatea extincției, într-un poem care pare a fi de dragoste, or, dacă s-a dorit a se arunca umbra fragilității umane peste incandescența iubirii, de ce tocmai în final? am remarcat ceea ce mi s-a părut a fi balast, dar în rest poemul mi-a lăsat un gust plăcut, suav
mai nicodeme, nici la poezie nu te pricepi si nici la california. pentru ca e o aberatie (sau o minciuna) sa spui ca cineva locuieste in ladera ranch de 20 de ani. (ma intreb cite alte minciunele sau gogosi din astea mai vinzi pe aici pentru ca lumea nu le stie). in orice caz, ladera ranch a inceput sa fie construita prin 1999, asa cum de altfel scrie si prin wikipedia. asa ca nimeni nu locuia pe acolo acum 20 de ani (asta in cazul in care prietenul asta bun al tau nu locuia cumva pe cimp sub cerul liber).
in ce priveste intilnirea, ti-o spun amical ca nu ma intereseaza. faci parte din acea categorie de oameni cu care mi-ar displace profund sa ma intilnesc. (hint: este vorba de caracterul tau - sau mai ales de lipsa lui). dar daca tii neaparat sa vii si sa iti ceri scuze de la sotia si familia mea pentru toate mitocaniile si mojiciile pe care le-ai spus despre ei pe aici pe parcursul timpului nu te pot impiedica. alt fel de intilnire nu ma intereseaza. si nu (mai) locuiesc in dana point.
În colind, cuvintele sunt prunci de lumină, și ei, în iubire, privirile au dalbul sfințit al iernii, pielea lor se curăță de cheaguri, în zăpezi, înspre nea, departe, neștiutul cântă colțurilor lunii troienite pe casă, mulțumesc, Ela, scuze pentru întârzierea răspunsului, Sărbători fericite!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Un text deosebit de frumos, sensibil, curat, coerent şi sincer. Aşa îl receptez eu. Am citit de multe ori această poezie şi am decis să las un comentariu şi o peniţă. Aşadar, pentru toate lucrurile pe care le-am menţionat mai sus (şi care mi se par esenţiale înt-o poezie), pentru faptul că "zicerea" e clară şi asumată, pentru centrul de greutate al poemului, cei 3000 de ani de om singur. Ce nu mi-a plăcut: sunt momente în care punctuaţia aproape că dărâmă discursul (ex: "Vor aşeza degetul pe semn şi vor spune: aici e!/ Semnul plecării ei."). La citirea cu voce tare se simte. Sau cel puţin eu aşa am simţit. Poate că ar fi benefică o altdel de abordare, să lăsaţi mai multă libertate cititorului, până la urmă...
pentru textul : Cretacic târziu deFelicitări pentru un asemenea text!
'De ce Sinele meu este un deșert? Am trăit oare prea mult în afara mea, în oameni și în lucruri? De ce mi-am evitat Sinele? Nu-mi eram scump mie însumi?.... Singurătate este doar atunci când Sinele este un deșert. Să fac din deșert o grădină? ... Ce anume mă duce în deșert și ce să fac acolo? Este o iluzie că nu mai pot avea încredere în gândirea mea? Adevărată e doar viața și doar viața mă duce în deșert... Suflete al meu, ce caut aici? Suflteul meu mi-a vorbit și mi-a spus 'așteaptă'. Aud cuvântul necruțător. De pustiu se leagă chinul.'
pentru textul : Ultima întâlnire cu sinele deUn poem ca o banală transcriere din cartea roșie a lui Jung... pentru necunoscători.
Margas
Eu cred ca miza fotografiei e mult prea prea mare ca sa poata fi sustinuta de text. Orice text. Mai cred ca tocmai de aia a primit premiul Pulitzer, pentru ca nu poate fi completatata de text. Din punctul meu de vedere, ca experiment ar fi fost incadratata mai bine. Dar, personal, cred ca nu se poate povesti nimic despre o asemenea fotografie.
pentru textul : Foame de vultur deFrumoasă poezie, imagini frumoase, singurului ei păcat sincer e finalul cu exprimarea redundantă "Dumnezeu mă strigă prin urechea mea/ de auzit dumnezei." Mă așteptam să îl auzi pe Dzeu pe acolo, căci e specializată pe auzit dumnezei, nu? Neașteptat și intreresant ar fi fost să auzi altceva sau pe altcineva sau să îl auzi pe Dzeu cu urechea de auzit orice altceva ce face sens în legatură cu numele lui. În ceea ce mă privește, iubirea mă strigă prin urechea de auzit dumnezei. Și dumnezeu mă strigă prin altă ureche, aceea de auzit norii, suspinul, moartea, singurătatea dumnezeului de cursă lungă, etc Dar ideea de a avea o ureche specializată este salutară.
pentru textul : Oarecum deTenta horror nu salvează proza. Fragmentul suferă de inexpresivitate literară poate și datorită unui abuz de dialoguri. Editare neglijentă, prea multe cuvinte lipsite de diacritice să le subliniez pe toate. Titlul nu trebuie scris cu majuscule, nu ajută, din păcate.
pentru textul : Hârtia de o sută dece imi palce la textul lui lucian, este luciditatea. da, este lucid, el de departeaza de sentimentul acela pe care orice crestin in simte tocmai pentru a avea o imagine concreta si completa. nu consider a fi blasfemie, pentru ca nu loveste in credinta, ba mai mult, ce imi palce la el este ca nu e patetic, si nu elogiaza nimic, scrie ceea ce el vede. un text simplu, prin faptul ca nu e incarcat prin inutilitati, si reuseste sa aduca secolele in prezent si sa ne dezvaluie o alta fata a credinciosului. frumos, finalul mi se pare incendiar! restul e istorie! cu drag, queen
pentru textul : Gând de vecernie desi totusi poemu' e bun, un fel de brodărie cu filacterii, un fel de raj kapoor slam dunk millionaire taj mahal bollywood style, ceva ce mai rar citim pe-aici. ce nu inteleg este alternanta intre litera mica si litera mare la inceputul pasajelor unde putea fi cate-un asterik poate, dar ce stiu eu? o fi licenta poetica si eu, ruptul de românism de-atata timp, nu sunt la curent cu
pentru textul : and nothing else matters… deDomnule Paul Blaj, am și eu mica mea contribuție la evoluția calitativă a acestui site, prin poemele (câteva zeci) pe care le-am publicat și prin comentariile - e drept puține - pe care le-am făcut la adresa versurilor unor membri ai site-ului. Dar nu sunt de acord cu comparația pe care o faceți: "dacă n-ai contribuit la construcția unei case n-ai dreptul să spui dacă e frumoasă sau nu". Nici dumneavoastră n-ați contribuit la construcția Turnului Eiffel, dar cu toate astea nimeni nu vă împiedică să spuneți dacă vă place sau nu. Pentru a aprecia gustul unei omlete nu e neapărat nevoie să fii găină.
pentru textul : Băieți de cauciuc vor săruta fete de cauciuc deam să revin mai amănunțit, nu e vorba să ștergi poemul.
pentru textul : cântecul este şi el o scriere deBun. Promisiune îndeplinită:) În prima strofă: corect este "printre cei morți" nu între. Și "înmuiată" în poezia aceasta este mai potrivit. "Așternut de carne" - "balerine de sare". Aici aș modifica. O dată pentru repetiția de de. A doua oară pentru efectul "de sare" care - după percepția mea - după veninul acela deja nu are coerență ideatică. A doua strofă, de nu ar avea acel "rocambolesc" și dacă nu ai fi inversat "sângelui cale" (procedeu folosit în poeme cu rimă adeseori și pe care tu îl folosești destul de rar) ar fi impecabilă. Remarc totuși 2 poeme sau oricum 2 părți distincte ale aceluiași poem: în prima, cel ce sălășluiește în corpul femeii deja ("pe sub piele", "așternut de carne" etc) și care pare a fi ucis, în a doua deja trăiește spre a-și ucide creatorul (am folosit singularul, fiindcă din prima strofă deja vorbil de un singur trup sau de trup în alt trup). Sentimentul că totul se încheie atunci când "cetățile Domnului" sunt pustiite este la limita dintre non-existență și existență. Aș fi rotit versurile în așa fel încât să nu se vadă discrepanța între strofe, sau poate acest lucru ai dorit să îl evidențiezi. Și încă mă pune pe gânduri acel "vis de ocnaș", fiindcă oricum totul pare într-un registru al imaginarului, al imposibilului de înfăptuit. Și mă mai gândesc la modul în care ai folosit "pieptu-i barbar". Și forma ar fi ușor de prelucrat cât să îi redai armonia. Este unul din textele tale care - știi - necesită șlefuire. Ce apreciez îndeosebi este forța expresiei și maniera de abordare a luptei interioare. "Foc pribeag" este un tiltu destul de neadecvat poemului. Aici este un "războinic".
pentru textul : Foc pribeag decred ca nu este corect gramatical "să-împletim" singurul vers care mi-a atras atentia este "tăcerea pe care țipetele păsărilor o destrămau nervură după nervură" restul nu
pentru textul : pasărea croitor deCristi, puţin umor, destul derapaj către vulgaritate. S-au vrut versurile 1/3 iamb şi 2/3 troheu?
pentru textul : Mit deDacă e s-o luăm pe mărturisiri, ha să-ţi spun că am şters textul cu pricina nu datorită sugestiei dumitale. Ci în urma reacţiei cuiva (apărută ulterior com-ului dumitale). N-are importanţă cine. Părându-mi-se că a fost chiar afectat.
Ne cunoaştem, sper, destul de bine, ca să-ţi dai seama că nu fac parte dintre …. ce stau „drepţi” în faţa proprietarului site-ului. Pe care îl apreciez pentru efortul de a ne pune la dispoziţie un mijloc de „manifestare”, mai mult sau mai puţin, literară. Ceea ce n-are nimic de-a face cu textele dânsului. Privindu-le la fel ca şi pe ale celorlalţi de pe aici.
Am spus şi o repet: consider H., în primul rând, drept un „şantier” (interactiv) – un fel de cenaclu extins - şi nu un „mediu” destinat să reţină, pentru „posteritate”, textele noastre. Ori într-un astfel de şantier, pentru cine îl foloseşte, există şi riscul asumat de a se ivi puncte de vedere mai „dure” în raport cu preopinenţii. Toată „cestiunea” este să le privim, dacă putem, cu detaşare chiar dacă mai apelăm, uneori şi la ceva gen „pamflet”/parodie (între limitele bunului simţ).
pentru textul : gorunul cunoaşterii dePina la urma o polemica faina si destul de argumentata. Merita repetat experimentul, parerea mea. Asta tinind cont de faptul ca sunt un fan declarat al lui Murphy :-) Bobadil.
pentru textul : Cum se vorbește limba română în România - I deViorel. Mulţumesc.
pentru textul : poveste de noiembrie de"urmă" - " fărâmă" nu se potrivesc ( + ar mai fi cateva kestii de obiectat in ceea ce priveste rima, dar sa zicem ca-i ok) daca repetarea versului intai mi se pare acceptabila (de efect chiar), nu inteleg de ce repeti "își află" - "îmi aflu" "înecații-n" - "înecați-n" corect (cand scrii "înecații-n" obligi cititorul sa-i citeasca pe ambii "i" si atunci degeaba mai pui cratima, rolul ei fiind acela de a scapa de o silaba in plus in cazul de fata...) si nicidecum nu se confunda cu "înecați în" {adica fara aricolul hotarat -i}, in aceasta situatie cratima este inutila, impartirea in silabe ar fi cam asa "i-ne-cati in" 4 sil. [fara cratima] si [forma incorecta, disparitia lui "î"si aparitia cratimei ] "inecati-n" - "i-ne-ca-tin" 4 sil., deci cratima devine inutila interesant "pasul stins Mă sperii" - "s"-ul "Orașul șters" - "ș"-ul si "au înlemnit tâmplarii" cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : Mizantropii deUltimul tatuaj e cel mai reuşit. Ce mai comoară!
pentru textul : piercing deLunație / lunation / - ultimele două versuri fac toată poezia (și încă vreo câteva semnate Aranca). Aici este o explicație pentru fenomenul de lunație.
pentru textul : septicemia memoriei deFelicitări Doina mă bucur enorm pentru tine mi-ar plăcea să intru și eu în posesia cărții pentru a te citi mereu.multă inspirație încontinuare.
pentru textul : Karumi deÎţi scrisesem că a spera cu mine nu sună româneşte, chiar dacă ar fi licenţă poetică, tot nu merge. A spera împreună cu mine. Şi oricum, sună mult mai bine, chiar şi poetic: au sperat împreună cu mine, pentru că dă finalului forţa pe care nu o are, acum, prin cuvinte paucisilabice.
Eu aş da o lege: orice scriitor să fie obligat să înveţe armonie şi un instrument muzical. Sau măcar să ştie să fluiere :).
pentru textul : Suspect de poezie deȘi eu care credeam că aici se discută doar despre texte, despre literatură, și nu despre ce au mai făcut unii sau alții, ce li s-a mai întâmplat și ce nu, și dacă e adevărat sau nu, mint sau spun adevărul sau ce importanță are, oricum, ce s-a mai vândut și pe unde... Se vede treaba că nu e chiar așa... lupii își schimbă părul, dar năravul ba, întocmai ca în proverb...și harta nu e același lucru cu teritoriul. Păi dacă tot sunt provocată din nou la discuții în afară de text, să-mi spun și eu părerea, că tot trăim într-o țară liberă. Eu cred că unora le-ar trebui câte-o oglindă, una metaforică, bineînțeles, ca să vadă din când în când cine sunt ei de fapt și de ce nu, ce scriu ei. Se-ntâmplă uneori ca astfel de oameni să mai și scrie, să mai lase și semne, chiar dacă au fost invitați să n-o mai facă. Asta, deja, ține de o noțiune care probabil că la unii lipsește cu desăvârșire, întocmai cum spune Caragiale. Sper că moderatorul acestui sit va interveni înainte să se transforme totul aici, pe pagina mea, din nou în altceva decât ceea ce ar trebui. Sau ar trebui să retrag din nou textul, pentru că nu știu cine l-a citit și, ah, s-a găsit să se caute pe sine, să se identifice și să-și găsească locul chiar pe pagina mea...Măi să fie...
pentru textul : se-ntâmplă uneori deHaide să mai încercăm să atragem atenția încă o dată asupra fotografiilor și a profilului personal, am văzut că nu toată lumea a făcut modificările / completările de rigoare. Și ție asemenea, Virgil, o săptămână a patimilor cât mai ușoară și mai senină, în întâmpinarea sărbătorii Învierii.
pentru textul : migrația, editorii și fotografiile dehai sa vorbim serios, se pare ca te bîntuie Nichita.
"Dar e mai bine, dacă-mi daţi crezare,
cel mai bine ar fi să nu puneţi
niciodată mâna pe poet.
...Şi nici nu merită să puneţi mâna pe el.
Poetul e ca şi soldatul
nu are viaţă personală."
(Poetul şi soldatul).
e bine, e rău?
pentru textul : Oamenilor mei de[în cel mai bun caz o rezervă, ceva] mi se pare o explicitare inutilă după imaginea spitalului de nebuni [vom renaște cu transfuzii în loc de metafore] aș fi spus invers, cu metafore în loc de transfuzii... :) dar nu e poemul meu, desigur... [și să-l notezi pe cordonul ombilical la ieșire] de ce tocmai la ieșire, când cordonul se rupe? iarăși [la ieșire] mi se pare în plus [la plecarea în vacanță pe alocuri aiurea] nu văd legătura cu pasajul dinainte, parcă îi diluează impactul dacă s-ar fi terminat textul la [nevăzut de mine] parcă s-ar fi închegat mai bine dar ultima strofă trimite pe altă pistă de lectură și nu comunică decât ceea ce știam: că la spital oamenii mor tineri nu văd rostul trimiterii la moarte, la absurditatea extincției, într-un poem care pare a fi de dragoste, or, dacă s-a dorit a se arunca umbra fragilității umane peste incandescența iubirii, de ce tocmai în final? am remarcat ceea ce mi s-a părut a fi balast, dar în rest poemul mi-a lăsat un gust plăcut, suav
pentru textul : idee pentru toamna asta dela inima, la... ratiune... fluturii astia au facut intotdeauna minuni:)
pentru textul : atac cu două aripi fragile demai nicodeme, nici la poezie nu te pricepi si nici la california. pentru ca e o aberatie (sau o minciuna) sa spui ca cineva locuieste in ladera ranch de 20 de ani. (ma intreb cite alte minciunele sau gogosi din astea mai vinzi pe aici pentru ca lumea nu le stie). in orice caz, ladera ranch a inceput sa fie construita prin 1999, asa cum de altfel scrie si prin wikipedia. asa ca nimeni nu locuia pe acolo acum 20 de ani (asta in cazul in care prietenul asta bun al tau nu locuia cumva pe cimp sub cerul liber).
pentru textul : psalm dein ce priveste intilnirea, ti-o spun amical ca nu ma intereseaza. faci parte din acea categorie de oameni cu care mi-ar displace profund sa ma intilnesc. (hint: este vorba de caracterul tau - sau mai ales de lipsa lui). dar daca tii neaparat sa vii si sa iti ceri scuze de la sotia si familia mea pentru toate mitocaniile si mojiciile pe care le-ai spus despre ei pe aici pe parcursul timpului nu te pot impiedica. alt fel de intilnire nu ma intereseaza. si nu (mai) locuiesc in dana point.
În colind, cuvintele sunt prunci de lumină, și ei, în iubire, privirile au dalbul sfințit al iernii, pielea lor se curăță de cheaguri, în zăpezi, înspre nea, departe, neștiutul cântă colțurilor lunii troienite pe casă, mulțumesc, Ela, scuze pentru întârzierea răspunsului, Sărbători fericite!
pentru textul : Prunci de lumină depoemul mi se pare ok, titlul însă e aiurea de tot
pentru textul : starea mea de poet deErata=peniță
pentru textul : Haiku deIntr-adevar o idee excelenta. care combina un sit interactiv cu o revista on line. Felicitari
pentru textul : Secțiunea arhiva HERMENEIA.COM dePagini