nu mă supăr dar habar nu am cine este Nightwish. Sper să nu te supere pe tine asta. În ce priveşte ritmul cred că l-am intenţionat aşa. Am făcut o corectură care mi s-a părut justificată gramatical. Am să mă mai gîndesc la restul observaţiilor deşi nu sînt convins de ele. Eu trăiesc în California unde se vorbeşte o limbă ceva mai interesantă. Cu siguranţă departe de ce se scrie sau vorbeşte pe Tamisa.
Andu, păi atunci de ce mai urezi "la mulţi ani", că nu vreau să scriu "tot aşa"... de împleticit. sper să scriu şi mai bine :)! (sau poate nu este pentru mine această urare?!).
oricum, îţi mulţumesc pentru faptul că te afli aici la final de an, prilej cu care, dă-mi voie să-ţi urez toate cele bune, bucurii şi inspiraţie maximă.
La mulţi ani!
No, Mihai, între râs și gravitate, ca și-ntre tragic și comic, mă vei regăsi mereu cu același spirit. Am prins hazul, dau la o parte necazul, las închise nopțile, iar când o fi să plece cel ce încă nu a venit, nici moartă n-oi lua forma sa. Mulțumesc, drag călător. p.s.: aimée - accent pe primul. ;)
textul acesta are în el revolta și resemnarea pe care o resimt adesea. și e reușit. reacționez la o primă lectură și nu văd nici un cusur acum, las următorii cititori să... dacă... până atunci eu asta spus-am. place! (chiar ai reușit să salvezi subst. vis din putregaiul semanticii lui, părerea mea)
nu îmi place deloc versificația ta, pe care probabil tu o consideri parte a unui așa-zis stil.
versul liber este bun, dar tu abuzezi de el și ceea ce iese este inestetic în opinia mea
versuri șchioape doar pentru că înțelesul este un pic mai jos
poemele tale trebuiesc aliniate în proză, citite așa, apoi împărțite în versuri după bunul plac al cititorului
în locul tău aș renunța complet la versificație
în opinia mea ție oricum îți lipsește
și uneori, e păcat de cuvinte
Da, te-ai oprit la timp. Restul chiar era din alt ,,strofă". Acum mesajul e mai clar. După versul final am spus în gând: ,,pentru o altfel de viaţă" ( a nu se înţelege că sugerez să fie adăugat...am o vorbă de ceva vreme: uneori poemul se continuă în cititor).
ai dreptate Emil. poemul e vechi, din vremurile mele incepatoare in ale scrisului. agreez cu tot ce spui si nu argumentez. astazi insa, o natiune de peste trei sute de milioane de oameni sarbatoresc thanksgivingul, ziua multumirii si nu e rau in ocazii festive, ca aceasta, sa ne aliniem gandurile in directia in care trebuie. poemul e 100% crestin, nu cred ca zgarie urechile celor carora ii este dedicat si eu nu cred ca este eminescian. chiar ca este departe de a fi eminescian. la o audienta mai putin sofisticata cum e cea de pe siturile literare acest poem si altele ca el, pare a fi sofisticat, cu asocieri de cuvinte dincolo de limbajul de casa. unii ma roaga sa si traduc ceea ce scriu... in fine, fiecare cu parerea lui. recunosc in fata voastra simplitatea lui, dar hai sa fim multumitori cand multumirea bate la usa ( when thanksgiving is due ).
Gorune, la ce conchizi tu nu pot să zic decât un 'yeap!' iar despre mila creștină îți voi aminti de bancul cu omul care se duce la preot și cere o confesiune la care acesta îi răspunde 'nu e nevoie, ți-am citit blogul'.
Sper pe viitor la confruntări mai consistente dpdv conținut ideatic și la participanți mai răsăriți decât acești cocalari ai literaturii române care semnează cu titluri de membri sau membre sau mădulare mă rog ale defunctului organism numit cândva uniunea scriitorilor din românia.
Eu despre tine sincer am o părere în general pozitivă, te consider un exemplar uman evoluat însă un pic prea plin de sine față de ceea ce este în fapt și, cel mai important, ți-am mai spus-o, te percep ca pe un gerontocrat.
Însă dacă ai intenția serioasă să stăm de vorbă dă-mi un semn pe aici sau aiurea, pe lithera eventual ar fi o idee, și asta dincolo de fumurile din capul tău.
Că altfel revenim aici, adică de unde nici măcar nu am plecat.
Mersi,
Andu
prima jumătate a textului pare destul de interesantă. și ar fi fost bine dacă s-ar fi oprit acolo. în partea a doua se alunecă în tot felul de onirisme care mai degrabă par aiurisme și care nu spun nimic, sau dacă spun, o fac într-un mod absolut neinteligibil.
remarc: „să mă îndrăgească ziua întreagă
cu toţi graurii şi toate vrăbiile din lume”
Multumesc pentru atentionari,sfaturi,pareri,( semne ca "exist") .Apreciez fiecare semnal de interceptare.
Pana ma familiarizez cu accesarea site-lui rog ca cineva sa imi spuna cum pot face modificari la textele publicate.
Din motive obiective, cenaclul se amână pentru 22 decembrie, ora 16.
Dacă reuşim să ne adunăm atunci, vom fi prima generaţie de poeţi post-apocaliptici :)
Un poem în care gândurile se rostogolesc liber, precum bilele, conducând către un mesaj clar: zilele trecute, zilele pierdute nu mai folosesc la nimic. Cine ar putea construi castele din bile? Doar amintirile mai dau culoare timpului trecut. Odihna e mereu între două zile care îşi dau mâna în întuneric. Mi-a plăcut mult.
În același context ca și comentariile Aritmosei și autorului poemului, îmi permit să remarc pe site titlurile: mi-e frică să dormpe întunericși când mi-e somn Un zâmbet. Din partea profei. :)
Alina, mai e o alaturare similara de cuvinte: "peste prag".
ma mir ca ti-a scapat. dar poate ca merge o parafraza aici:
cine nu vede pragul de jos, pica in capcana de sus.
e doar impresia mea, Silviu. mie îmi sugerează un harpon această sintagmă "cârligul din tâmplă". ceva nepoetic, dar tu ai înțeles asta, iar eu sunt subiectiv în percepere, cum altfel?:)
gând bun! om bun!
madim, textele tale sunt inepuizabile in privinta sensurilor ascunse sau nu. intotdeauna m-am intrebat care e secretul tau. daca e, intr-adevar, unul sau mai multe, cu siguranta cineva il/le cunoaste. te citesc in continuare cu mare incredere
Niculescu, pentru a evita astfel de confuzii, pune un asterisc in dreptul cuvantului si nota sub text. Astfel nu vor mai exista discutii. Legat de text, mi-a placut ideea din " sânii tăi pufoși de păpădie", in rest... slabut, banal, comun. Am citit texte mult mai bune si mai profunde la tine. Ialin
îmi cer scuze, a fost absolut neintenționat și ar fi fost înțelept pentru mine să nu răspund în grabă în timp ce făceam altceva. o lecție de învățat. Numele este Pal.
Dar în același timp îi cer și eu lui Emilian Pal să își ceară scuze pentru o măgărie mult prea mare și pe care de data aceasta a făcut-o deliberat. Pentru fraza: "Virgil Titarenco, ca tot scrii romania ta, pune-ti intrebarea de ce nu vei depasi niciodata stadiul de "ruda din strainate", care e cu totul altceva de a fi roman in sinul familiei." Mi se pare una din cele mai mari obrăznicii care mi s-au spus. Dar, așa cum am observat în ultimii ani, gradul de mîrlănie și obrăznicie în România a atins cote înspăimîntătoare. În primul rînd „românia lui virgil t” este un titlu, un subtitlu, o sintagmă. Și nu am inventat-o eu (asta în primul rînd). Și în al doilea rînd, nu trebuie neaparat să se refere la mine. Dar, evident, e nevoie de subtilitate (și bunăvoință) ca să observi nuanța. Și apoi nu îți permit și nici nu ai tu dreptul să faci judecăți de valoare la adresa persoanei mele. Judecăți de genul „pune-ti intrebarea de ce nu vei depasi niciodata stadiul de "ruda din strainate"” sau „care e cu totul altceva de a fi roman in sinul familiei.” Aș putea spune mai multe despre relația dintre noi doi dar mă abțin (și am să mă abțin). Pot doar să spun că mi-ai dovedit încă o dată că urîțimea caracterului multor români e ca o plagă care nu poate fi stăvilită. Și cred că e o nenorocire mai mare decît comunismul. Poate despre asta voi scrie cîndva. Recunosc că m-a surprins însă la tine xenofobismul de-a dreptul bubos cu care generalizezi și care îți marchează atitudinea. Dacă toată generația mai tînără e ca tine atunci soarta României nu e tragică. E catastrofală.
Iar despre text... deci este un „protest”. Adica un fel de luare de atitudine. „Împotriva diasporei care se bate cu pumnul în piept.”(sic). Blah, blah blah. Și eu, naivul de mine, care credeam că este un articol de ziar. Un gest ziristic. Și cînd colo era un protest, o luare de atitudine. Îți mai trebuia fața de masă de catifea vișinie și secera și ciocanul în spatele profilului tău care perorează vîrtos împotriva disaporei. La schimb se poate folosi chiar și fața de masă din catifea verde închis și în spate emblema aia bizară cu zăbrele. Pai de ce nu te duci dom'le la un ziar de partid? Sau poate ești și nu știm noi. Că și așa văd că ai și orientarea și încrîncenarea necesare. Tu nu ești ziarist dragă Emilian cum nu sînt eu elefant. Tu ești activist. Și nu e nimica rău cu asta. Doar că ne induci în eroare. Ca în pilda din evanghelie cu lupii în blană de oaie. Deci, dragul meu, cu furiile astea xenofobe poți face carieră în cîteva partide prin România. De agitatori e întotdeauna nevoie. Dar nu ne(ma) amăgi pe noi cum că tu ai avea calmul și obiectivitatea unui reporter. Că aia e altceva. Iar tu nu o ai. Și nici nu cred că poți să o ai. Vezi remarca xenofobă în care mă numești pe mine „rudă din străinătate”. Chestia asta nu ai spus-o la furie. Chestia asta a fost clocită, deliberată în timp.
Și că tot a menționat bobadil faptul că Emilian a fost editor pe Hermeneia. Probabil că ar fi trebuit să știe și modul cel puțin jenant cum a plecat pe ușa din dos. Asta, evident, nu are neaparat o legătură cu textul de față. Dar spune ceva despre caracterul celui care sare să arate paiul din ochiul diasporei.
alma, numerele astea au un rost al lor. Vasazica, intai pomenesc "doi" dualitatea bine -rau, eu si sinele meu, alb si negru, daca vrei. Apoi vine o trilogie, la cei "doi' mai vine unul, care este extern de ceilalti, e latura neutra, imbinarea perfecta intre yin si yang., intre alb si negru, intre bine si rau. Dupa care din cei trei, odata echilibrate starile, se face jumatate, cealalta, care formeaza un intreg, un cerc, daca vrei, se intuieste. Si dupa ce se parcurge raul uitarii si faptura se innoieste, se contopeste si cealalta jumatate abia intuita, si astfel se ajunge la starea dintai, insa mai pur si mai nou, chiar daca, pe alocuri, ai senzatia ca locurile si starile acelea parca le-ai mai trait, intr-o tribulatie a inimii.
foarte frumos! un text simplu, dar profund. excelent pasajul: "rămânea un întuneric prietenos ca al genezei, rămânea bănuiala că vom muri după toate miturile, serioși ca niște eschimoși în Manhattan"
Pai tu, ca editor pe un site care e partener media pentru un cenaclu din orasul tau, ai putea sa te urnesti sa vezi care-i treaba macar. Sau sa mananci un piscot moka. Daca vrei, iti pregatim si tie un pachet de piscoturi, mai avem unul pentru Hutzo. :)
Pe amandoi si pe toti ceilalti va asteptam cu drag!
Am citit textul înainte să citesc primul hieroglif, poate de aceea mi-a plăcut atât de mult, fiind primul text de acest gen citit. Ulterior am citit si celelalte texte, însă gândul încântat mi-a rămas tot aici, o fi ca si cu prima iubire, rămâi marcat.
vânați de propria conceptualizare o viziune socială plasată undeva între absurdul ironic al lui Sorescu și perspectiva etică fatalistă a lui MacIntyre ("După morală"); privit dintr-un exterior macrocosmic, zoon politikon-ul secolului xxi trăiește drama unei stereotipii comportamentale și "suportamentale" (dacă îmi este permis termenul) vizavi de care singura certitudine a viului este suferința (cu bivalența ei: înălțătoare sau degradantă). abac alicelor, Vasile Munteanu
Stii ca de foarte multe ori ti-am dat dreptate cind ai lasat semne. Pentru ca ai inteles ce vreau cind scriu. Da. Abuzez de confesiuni, ca si in viata reala. Ma salveaza in schimb acele citeva momente de visare. Asa cum bine ai intuit. Glad to see you're back:)
Citind cu atenție comentariul anterior, concis și definitiv, ca lovitura de scrimă, nu m-am putut abține să nu răspund provocării, dată fiind și miza acestei polemici, care ne implică profund: dacă literatura se face în afara regulilor sau prin intermediul lor. Că o disputationes este ridicată sau nu din labirintul mahalalei, nu importă; mai mult, este o eroare logică discreditarea unei teze prin descalificarea persoanei ce o susține, un sofism de relevanță și anume argumentum ad hominem. Logic, aici, discutăm idei, nu oameni. Ceea ce orice regulament de bun simț admite de asemenea. Încercând o sinteză a precedentei intervenții, evidențiez următoarele etape: 1. un preambul, care amintește de funcția regulamentului valabil pe hermeneia, de necesitarea respectării acestuia, întru apărarea de bramburelile pornografice 2. un prim argument, conform căruia în artă este nevoie de reguli, impuse sau autoimpuse, pe baza analogiei creație a universului versus creație literară 3. argumentul doi, după care “arta se naște în constrângere”, concluzia fiind “cu cit exista mai multa "libertate" si resurse cu atit exista mai putina arta”, fiind adusă în discuție relația literatură-cinematografie Plus, în final, o afirmație asupra căreia voi reveni. Contraargumentarea mea este următoarea: 1. cenzurarea discursului pornografic, psihanalizabil ca orice act uman, printr-un regulament de ordine interioară, care oferă, în același timp, sugestii sau o direcție în contradirecția actuală, recent apusă, permite crearea și păstrarea unui spațiu virtual decent, propice postării și comentariilor pe text. Totodată, ar funcționa, interiozitată la un moment dat, ca o autocenzură, asemeni unui filtru care va purifica orice tentație spre pornografie, spre exhibări puerile. Acestea ar fi, în principal, argumentele implicite ale regulamentului hermeneia. Contraargumentul meu este următorul, retoric spus: cenzura respectivă ajută cu adevărat sau inhibă și mai mult pe cel doritor de creație cu orice preț și orice mijloace? Adică, puritanismul literar la care s-ar gândi mulți, acuzator, mai dă seamă de esența actului creator, de dionisiacul implicat în orice act de afirmare a vieții? Această nevoie de exprimare a ființei proprii, cenzurată, nu refuză oare statutul adecvat sexualității umane, câștigat în ultimele secole? Adică, până la urmă, arta se face din orice, n est ce pas? Ca exemplu, amintesc valențele fracturismului sau erotismul lui Emil Brumaru. 2. Înainte de a contraargumenta primul argument amintit mai sus, cu permisiunea dvoastră, fac o scurtă referință filosofică, care va ajuta, sper, înțelegerii adecvate a problemei puse și anume dacă arta se naște sau nu în/din constrângere. Înainte de toate trebuie precizat faptul că teza “haos-ordine-diversitate”, s-o numim teza filosofică clasică, de reminiscență eminesciană, nu este în acord cu teoriile din fizica actuală, cu modelele de expansiune a universului și cu posibila sa revenire la punctul de singularitate, adică la punctul de dinaintea Big-Bang-ului. Deja în secolul XIX filosofii constatau, dezvrăjind lumea, faptul că oazele de ordine sunt un accident, viața datorându-se hazardului. Plus diferența dintre legea naturală și legea umană. Adică, chiar dacă teza haos-ordine-diversitate ar fi valabilă macroscopic ea nu se legitimă la nivel uman, prin faptul că legea naturală, inviolabilă, diferă de legea umană mereu supusă ajustării; teologic spus, Dumnezu are întotdeauna dreptate. Această divagație filosofică, necesară cred, arată așadar faptul că nu se poate justifica, continuitatea univers-artă; arta ca mimesis. Suntem ființe libere, liberul arbitru ne face responsabili și ne condamnă la libertatea de a alege răul, lipsa, nemăsura, spargerea regulilor impuse sau autoimpuse, aceasta fiind însăși condiția, „regula” de conduită a oricărui creator sau novice. Este ceea ce dezvăluie fenomenul creator: posibilitatea ratării și asumării continue a acestei ratări. Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze, să se renască liber, când criticii și nu numai îl pun în lanțurile comercialului și modei trecătoare? 2. Argumentul doi, desprins din primul, ne spune că arta cere sacrificii. Că există o limitare a mijloacelor de exprimare, adică, vrând-nevrând, ne supunem unor reguli a priori prin însăși materia pixului pe care-l folosim. Într-adevăr, și tocmai de aceea, e necesară depășirea continuă a limitei. Nu mina contează, ci urma pe care o lasă în urmă. Dacă există reguli și limite, nu înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ele. Dacă, în trecut și nu numai, oamenii au creat în condiții mizere, din lipsuri materiale, dacă Pagannini a fost torturat de tatăl său nu rezultă de aici că violența și maltratarea este necesară. Ar fi absurd să ne mortificăm partea trupească pentru a scrie mai bine. Din contră, să benchetuim ca Socrate și să preamărim dragostea de oameni și de zei! Să fim trimbulinzi, dar într-o societate deschisă, nu suspicioasă în puterea omului de a crește, nu lovit, ci ținut de mână! Învățăm din propriile noastre greșeli mai bine decât din ale celorlalți așa cum conștientizarea propriei finitudini implică e infinit mai eficientă decât moartea care nu ne atinge a o mie de poeți. La fel, că există mai multă artă în literatură decât în filme, nu se susține. De va fi necesar, voi reveni asupra acestui aspect. În final, cu speranța că nu v-am plictisit prea mult, fac referire la ultimul paragraf din comentariul anterior care, după cât se pare, contrazice per total intervenția profetică a dlui director. Și, pentru că el exprimă însăși teza pe care o apăr, conchid și eu astfel: “de aceea de fapt arta si literatura adevarata s-au nascut din dinamica nevoii de a sparge regulile si nu din fericirea de a nu le avea.” Ps: atrag atenția că argumentele mele din primul comentariu rămân valabile, nefiind combătute. multumesc :D
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
nu mă supăr dar habar nu am cine este Nightwish. Sper să nu te supere pe tine asta. În ce priveşte ritmul cred că l-am intenţionat aşa. Am făcut o corectură care mi s-a părut justificată gramatical. Am să mă mai gîndesc la restul observaţiilor deşi nu sînt convins de ele. Eu trăiesc în California unde se vorbeşte o limbă ceva mai interesantă. Cu siguranţă departe de ce se scrie sau vorbeşte pe Tamisa.
pentru textul : i really don't think that i care deAndu, păi atunci de ce mai urezi "la mulţi ani", că nu vreau să scriu "tot aşa"... de împleticit. sper să scriu şi mai bine :)! (sau poate nu este pentru mine această urare?!).
oricum, îţi mulţumesc pentru faptul că te afli aici la final de an, prilej cu care, dă-mi voie să-ţi urez toate cele bune, bucurii şi inspiraţie maximă.
pentru textul : Spaima drumurilor deLa mulţi ani!
No, Mihai, între râs și gravitate, ca și-ntre tragic și comic, mă vei regăsi mereu cu același spirit. Am prins hazul, dau la o parte necazul, las închise nopțile, iar când o fi să plece cel ce încă nu a venit, nici moartă n-oi lua forma sa. Mulțumesc, drag călător. p.s.: aimée - accent pe primul. ;)
pentru textul : secret revelation deda. si hutopila si-o spart capu la tecuci :)) ai de grija
pentru textul : just scream peace detextul acesta are în el revolta și resemnarea pe care o resimt adesea. și e reușit. reacționez la o primă lectură și nu văd nici un cusur acum, las următorii cititori să... dacă... până atunci eu asta spus-am. place! (chiar ai reușit să salvezi subst. vis din putregaiul semanticii lui, părerea mea)
pentru textul : ambiguu pentru fiare imposibil de îmblînzit și asediu denu îmi place deloc versificația ta, pe care probabil tu o consideri parte a unui așa-zis stil.
pentru textul : luna în faze deversul liber este bun, dar tu abuzezi de el și ceea ce iese este inestetic în opinia mea
versuri șchioape doar pentru că înțelesul este un pic mai jos
poemele tale trebuiesc aliniate în proză, citite așa, apoi împărțite în versuri după bunul plac al cititorului
în locul tău aș renunța complet la versificație
în opinia mea ție oricum îți lipsește
și uneori, e păcat de cuvinte
Da, te-ai oprit la timp. Restul chiar era din alt ,,strofă". Acum mesajul e mai clar. După versul final am spus în gând: ,,pentru o altfel de viaţă" ( a nu se înţelege că sugerez să fie adăugat...am o vorbă de ceva vreme: uneori poemul se continuă în cititor).
pentru textul : clinical life deai dreptate Emil. poemul e vechi, din vremurile mele incepatoare in ale scrisului. agreez cu tot ce spui si nu argumentez. astazi insa, o natiune de peste trei sute de milioane de oameni sarbatoresc thanksgivingul, ziua multumirii si nu e rau in ocazii festive, ca aceasta, sa ne aliniem gandurile in directia in care trebuie. poemul e 100% crestin, nu cred ca zgarie urechile celor carora ii este dedicat si eu nu cred ca este eminescian. chiar ca este departe de a fi eminescian. la o audienta mai putin sofisticata cum e cea de pe siturile literare acest poem si altele ca el, pare a fi sofisticat, cu asocieri de cuvinte dincolo de limbajul de casa. unii ma roaga sa si traduc ceea ce scriu... in fine, fiecare cu parerea lui. recunosc in fata voastra simplitatea lui, dar hai sa fim multumitori cand multumirea bate la usa ( when thanksgiving is due ).
pentru textul : Poemul mulțumirii deGorune, la ce conchizi tu nu pot să zic decât un 'yeap!' iar despre mila creștină îți voi aminti de bancul cu omul care se duce la preot și cere o confesiune la care acesta îi răspunde 'nu e nevoie, ți-am citit blogul'.
pentru textul : octopus deSper pe viitor la confruntări mai consistente dpdv conținut ideatic și la participanți mai răsăriți decât acești cocalari ai literaturii române care semnează cu titluri de membri sau membre sau mădulare mă rog ale defunctului organism numit cândva uniunea scriitorilor din românia.
Eu despre tine sincer am o părere în general pozitivă, te consider un exemplar uman evoluat însă un pic prea plin de sine față de ceea ce este în fapt și, cel mai important, ți-am mai spus-o, te percep ca pe un gerontocrat.
Însă dacă ai intenția serioasă să stăm de vorbă dă-mi un semn pe aici sau aiurea, pe lithera eventual ar fi o idee, și asta dincolo de fumurile din capul tău.
Că altfel revenim aici, adică de unde nici măcar nu am plecat.
Mersi,
Andu
prima jumătate a textului pare destul de interesantă. și ar fi fost bine dacă s-ar fi oprit acolo. în partea a doua se alunecă în tot felul de onirisme care mai degrabă par aiurisme și care nu spun nimic, sau dacă spun, o fac într-un mod absolut neinteligibil.
remarc: „să mă îndrăgească ziua întreagă
pentru textul : soirée decu toţi graurii şi toate vrăbiile din lume”
Multumesc pentru atentionari,sfaturi,pareri,( semne ca "exist") .Apreciez fiecare semnal de interceptare.
pentru textul : Femeia arteziană dePana ma familiarizez cu accesarea site-lui rog ca cineva sa imi spuna cum pot face modificari la textele publicate.
Din motive obiective, cenaclul se amână pentru 22 decembrie, ora 16.
pentru textul : Se anunţă Virtualia XIV deDacă reuşim să ne adunăm atunci, vom fi prima generaţie de poeţi post-apocaliptici :)
Un poem în care gândurile se rostogolesc liber, precum bilele, conducând către un mesaj clar: zilele trecute, zilele pierdute nu mai folosesc la nimic. Cine ar putea construi castele din bile? Doar amintirile mai dau culoare timpului trecut. Odihna e mereu între două zile care îşi dau mâna în întuneric. Mi-a plăcut mult.
pentru textul : În loc să dorm, scriu dedada, asa e! si eu cred la fel. serios.
pentru textul : Duminica tuturor semnelor deÎn același context ca și comentariile Aritmosei și autorului poemului, îmi permit să remarc pe site titlurile: mi-e frică să dorm pe întuneric și când mi-e somn Un zâmbet. Din partea profei. :)
pentru textul : mi-e frică să dorm deAlina, mai e o alaturare similara de cuvinte: "peste prag".
ma mir ca ti-a scapat. dar poate ca merge o parafraza aici:
cine nu vede pragul de jos, pica in capcana de sus.
La Multi Ani si inspiratie
pentru textul : ascunzişul din urmă dee doar impresia mea, Silviu. mie îmi sugerează un harpon această sintagmă "cârligul din tâmplă". ceva nepoetic, dar tu ai înțeles asta, iar eu sunt subiectiv în percepere, cum altfel?:)
pentru textul : insomnie degând bun! om bun!
"din care se aud doar bătăile inimii" suna oarecum nepoetic as zice
pentru textul : căutîndu-mi ochii decred în autenticul acestui monolog poetic, în impactul pe care îl are asupra cititorului, o poezie rostindu-se cu voce tare și clară sincere aprecieri
pentru textul : Recunosc & demadim, textele tale sunt inepuizabile in privinta sensurilor ascunse sau nu. intotdeauna m-am intrebat care e secretul tau. daca e, intr-adevar, unul sau mai multe, cu siguranta cineva il/le cunoaste. te citesc in continuare cu mare incredere
pentru textul : Jocul unui capriciu deNiculescu, pentru a evita astfel de confuzii, pune un asterisc in dreptul cuvantului si nota sub text. Astfel nu vor mai exista discutii. Legat de text, mi-a placut ideea din " sânii tăi pufoși de păpădie", in rest... slabut, banal, comun. Am citit texte mult mai bune si mai profunde la tine. Ialin
pentru textul : vreau să dansez pe lame de cuțite deai rămas acolo și nu-i nici o mirare că nu mai vrei să pleci spre locul în ești acum... Poem cuminte. zile faine, copile, zile faine:)
pentru textul : mov deîmi cer scuze, a fost absolut neintenționat și ar fi fost înțelept pentru mine să nu răspund în grabă în timp ce făceam altceva. o lecție de învățat. Numele este Pal.
Dar în același timp îi cer și eu lui Emilian Pal să își ceară scuze pentru o măgărie mult prea mare și pe care de data aceasta a făcut-o deliberat. Pentru fraza: "Virgil Titarenco, ca tot scrii romania ta, pune-ti intrebarea de ce nu vei depasi niciodata stadiul de "ruda din strainate", care e cu totul altceva de a fi roman in sinul familiei." Mi se pare una din cele mai mari obrăznicii care mi s-au spus. Dar, așa cum am observat în ultimii ani, gradul de mîrlănie și obrăznicie în România a atins cote înspăimîntătoare. În primul rînd „românia lui virgil t” este un titlu, un subtitlu, o sintagmă. Și nu am inventat-o eu (asta în primul rînd). Și în al doilea rînd, nu trebuie neaparat să se refere la mine. Dar, evident, e nevoie de subtilitate (și bunăvoință) ca să observi nuanța. Și apoi nu îți permit și nici nu ai tu dreptul să faci judecăți de valoare la adresa persoanei mele. Judecăți de genul „pune-ti intrebarea de ce nu vei depasi niciodata stadiul de "ruda din strainate"” sau „care e cu totul altceva de a fi roman in sinul familiei.” Aș putea spune mai multe despre relația dintre noi doi dar mă abțin (și am să mă abțin). Pot doar să spun că mi-ai dovedit încă o dată că urîțimea caracterului multor români e ca o plagă care nu poate fi stăvilită. Și cred că e o nenorocire mai mare decît comunismul. Poate despre asta voi scrie cîndva. Recunosc că m-a surprins însă la tine xenofobismul de-a dreptul bubos cu care generalizezi și care îți marchează atitudinea. Dacă toată generația mai tînără e ca tine atunci soarta României nu e tragică. E catastrofală.
Iar despre text... deci este un „protest”. Adica un fel de luare de atitudine. „Împotriva diasporei care se bate cu pumnul în piept.”(sic). Blah, blah blah. Și eu, naivul de mine, care credeam că este un articol de ziar. Un gest ziristic. Și cînd colo era un protest, o luare de atitudine. Îți mai trebuia fața de masă de catifea vișinie și secera și ciocanul în spatele profilului tău care perorează vîrtos împotriva disaporei. La schimb se poate folosi chiar și fața de masă din catifea verde închis și în spate emblema aia bizară cu zăbrele. Pai de ce nu te duci dom'le la un ziar de partid? Sau poate ești și nu știm noi. Că și așa văd că ai și orientarea și încrîncenarea necesare. Tu nu ești ziarist dragă Emilian cum nu sînt eu elefant. Tu ești activist. Și nu e nimica rău cu asta. Doar că ne induci în eroare. Ca în pilda din evanghelie cu lupii în blană de oaie. Deci, dragul meu, cu furiile astea xenofobe poți face carieră în cîteva partide prin România. De agitatori e întotdeauna nevoie. Dar nu ne(ma) amăgi pe noi cum că tu ai avea calmul și obiectivitatea unui reporter. Că aia e altceva. Iar tu nu o ai. Și nici nu cred că poți să o ai. Vezi remarca xenofobă în care mă numești pe mine „rudă din străinătate”. Chestia asta nu ai spus-o la furie. Chestia asta a fost clocită, deliberată în timp.
Și că tot a menționat bobadil faptul că Emilian a fost editor pe Hermeneia. Probabil că ar fi trebuit să știe și modul cel puțin jenant cum a plecat pe ușa din dos. Asta, evident, nu are neaparat o legătură cu textul de față. Dar spune ceva despre caracterul celui care sare să arate paiul din ochiul diasporei.
pentru textul : despre inundaţii. altfel dealma, numerele astea au un rost al lor. Vasazica, intai pomenesc "doi" dualitatea bine -rau, eu si sinele meu, alb si negru, daca vrei. Apoi vine o trilogie, la cei "doi' mai vine unul, care este extern de ceilalti, e latura neutra, imbinarea perfecta intre yin si yang., intre alb si negru, intre bine si rau. Dupa care din cei trei, odata echilibrate starile, se face jumatate, cealalta, care formeaza un intreg, un cerc, daca vrei, se intuieste. Si dupa ce se parcurge raul uitarii si faptura se innoieste, se contopeste si cealalta jumatate abia intuita, si astfel se ajunge la starea dintai, insa mai pur si mai nou, chiar daca, pe alocuri, ai senzatia ca locurile si starile acelea parca le-ai mai trait, intr-o tribulatie a inimii.
pentru textul : deja vu ecliptic defoarte frumos! un text simplu, dar profund. excelent pasajul: "rămânea un întuneric prietenos ca al genezei, rămânea bănuiala că vom muri după toate miturile, serioși ca niște eschimoși în Manhattan"
pentru textul : Te iubesc dus-întors dePai tu, ca editor pe un site care e partener media pentru un cenaclu din orasul tau, ai putea sa te urnesti sa vezi care-i treaba macar. Sau sa mananci un piscot moka. Daca vrei, iti pregatim si tie un pachet de piscoturi, mai avem unul pentru Hutzo. :)
Pe amandoi si pe toti ceilalti va asteptam cu drag!
pentru textul : Poezie şi pişcoturi în târgul Ieşilor, înainte de solstiţiu deAm citit textul înainte să citesc primul hieroglif, poate de aceea mi-a plăcut atât de mult, fiind primul text de acest gen citit. Ulterior am citit si celelalte texte, însă gândul încântat mi-a rămas tot aici, o fi ca si cu prima iubire, rămâi marcat.
pentru textul : Fiara devânați de propria conceptualizare o viziune socială plasată undeva între absurdul ironic al lui Sorescu și perspectiva etică fatalistă a lui MacIntyre ("După morală"); privit dintr-un exterior macrocosmic, zoon politikon-ul secolului xxi trăiește drama unei stereotipii comportamentale și "suportamentale" (dacă îmi este permis termenul) vizavi de care singura certitudine a viului este suferința (cu bivalența ei: înălțătoare sau degradantă). abac alicelor, Vasile Munteanu
pentru textul : mă dor tâmplele deStii ca de foarte multe ori ti-am dat dreptate cind ai lasat semne. Pentru ca ai inteles ce vreau cind scriu. Da. Abuzez de confesiuni, ca si in viata reala. Ma salveaza in schimb acele citeva momente de visare. Asa cum bine ai intuit. Glad to see you're back:)
pentru textul : neverwas deCitind cu atenție comentariul anterior, concis și definitiv, ca lovitura de scrimă, nu m-am putut abține să nu răspund provocării, dată fiind și miza acestei polemici, care ne implică profund: dacă literatura se face în afara regulilor sau prin intermediul lor. Că o disputationes este ridicată sau nu din labirintul mahalalei, nu importă; mai mult, este o eroare logică discreditarea unei teze prin descalificarea persoanei ce o susține, un sofism de relevanță și anume argumentum ad hominem. Logic, aici, discutăm idei, nu oameni. Ceea ce orice regulament de bun simț admite de asemenea. Încercând o sinteză a precedentei intervenții, evidențiez următoarele etape: 1. un preambul, care amintește de funcția regulamentului valabil pe hermeneia, de necesitarea respectării acestuia, întru apărarea de bramburelile pornografice 2. un prim argument, conform căruia în artă este nevoie de reguli, impuse sau autoimpuse, pe baza analogiei creație a universului versus creație literară 3. argumentul doi, după care “arta se naște în constrângere”, concluzia fiind “cu cit exista mai multa "libertate" si resurse cu atit exista mai putina arta”, fiind adusă în discuție relația literatură-cinematografie Plus, în final, o afirmație asupra căreia voi reveni. Contraargumentarea mea este următoarea: 1. cenzurarea discursului pornografic, psihanalizabil ca orice act uman, printr-un regulament de ordine interioară, care oferă, în același timp, sugestii sau o direcție în contradirecția actuală, recent apusă, permite crearea și păstrarea unui spațiu virtual decent, propice postării și comentariilor pe text. Totodată, ar funcționa, interiozitată la un moment dat, ca o autocenzură, asemeni unui filtru care va purifica orice tentație spre pornografie, spre exhibări puerile. Acestea ar fi, în principal, argumentele implicite ale regulamentului hermeneia. Contraargumentul meu este următorul, retoric spus: cenzura respectivă ajută cu adevărat sau inhibă și mai mult pe cel doritor de creație cu orice preț și orice mijloace? Adică, puritanismul literar la care s-ar gândi mulți, acuzator, mai dă seamă de esența actului creator, de dionisiacul implicat în orice act de afirmare a vieții? Această nevoie de exprimare a ființei proprii, cenzurată, nu refuză oare statutul adecvat sexualității umane, câștigat în ultimele secole? Adică, până la urmă, arta se face din orice, n est ce pas? Ca exemplu, amintesc valențele fracturismului sau erotismul lui Emil Brumaru. 2. Înainte de a contraargumenta primul argument amintit mai sus, cu permisiunea dvoastră, fac o scurtă referință filosofică, care va ajuta, sper, înțelegerii adecvate a problemei puse și anume dacă arta se naște sau nu în/din constrângere. Înainte de toate trebuie precizat faptul că teza “haos-ordine-diversitate”, s-o numim teza filosofică clasică, de reminiscență eminesciană, nu este în acord cu teoriile din fizica actuală, cu modelele de expansiune a universului și cu posibila sa revenire la punctul de singularitate, adică la punctul de dinaintea Big-Bang-ului. Deja în secolul XIX filosofii constatau, dezvrăjind lumea, faptul că oazele de ordine sunt un accident, viața datorându-se hazardului. Plus diferența dintre legea naturală și legea umană. Adică, chiar dacă teza haos-ordine-diversitate ar fi valabilă macroscopic ea nu se legitimă la nivel uman, prin faptul că legea naturală, inviolabilă, diferă de legea umană mereu supusă ajustării; teologic spus, Dumnezu are întotdeauna dreptate. Această divagație filosofică, necesară cred, arată așadar faptul că nu se poate justifica, continuitatea univers-artă; arta ca mimesis. Suntem ființe libere, liberul arbitru ne face responsabili și ne condamnă la libertatea de a alege răul, lipsa, nemăsura, spargerea regulilor impuse sau autoimpuse, aceasta fiind însăși condiția, „regula” de conduită a oricărui creator sau novice. Este ceea ce dezvăluie fenomenul creator: posibilitatea ratării și asumării continue a acestei ratări. Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze, să se renască liber, când criticii și nu numai îl pun în lanțurile comercialului și modei trecătoare? 2. Argumentul doi, desprins din primul, ne spune că arta cere sacrificii. Că există o limitare a mijloacelor de exprimare, adică, vrând-nevrând, ne supunem unor reguli a priori prin însăși materia pixului pe care-l folosim. Într-adevăr, și tocmai de aceea, e necesară depășirea continuă a limitei. Nu mina contează, ci urma pe care o lasă în urmă. Dacă există reguli și limite, nu înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ele. Dacă, în trecut și nu numai, oamenii au creat în condiții mizere, din lipsuri materiale, dacă Pagannini a fost torturat de tatăl său nu rezultă de aici că violența și maltratarea este necesară. Ar fi absurd să ne mortificăm partea trupească pentru a scrie mai bine. Din contră, să benchetuim ca Socrate și să preamărim dragostea de oameni și de zei! Să fim trimbulinzi, dar într-o societate deschisă, nu suspicioasă în puterea omului de a crește, nu lovit, ci ținut de mână! Învățăm din propriile noastre greșeli mai bine decât din ale celorlalți așa cum conștientizarea propriei finitudini implică e infinit mai eficientă decât moartea care nu ne atinge a o mie de poeți. La fel, că există mai multă artă în literatură decât în filme, nu se susține. De va fi necesar, voi reveni asupra acestui aspect. În final, cu speranța că nu v-am plictisit prea mult, fac referire la ultimul paragraf din comentariul anterior care, după cât se pare, contrazice per total intervenția profetică a dlui director. Și, pentru că el exprimă însăși teza pe care o apăr, conchid și eu astfel: “de aceea de fapt arta si literatura adevarata s-au nascut din dinamica nevoii de a sparge regulile si nu din fericirea de a nu le avea.” Ps: atrag atenția că argumentele mele din primul comentariu rămân valabile, nefiind combătute. multumesc :D
pentru textul : some rule rules some rules dePagini