Peniță. În primul rând pentru că poți să gândești așa ceva. Apoi pentru alegerea fotografiei. Și pentru mâinile acelea lungi de lumină.

O poezie buna ce vine sa prelungeasca linia ultimelor tale texte si cresterea valorica evidenta datorata in parte concentrarii ideilor si starii... o exprimare sugestiva, oarecum inedita, in concordanta cu subtitlul poemei. Titlul mi se pare foarte reusit.

este interesanta aceasta alaturare intre pictura Paulei Rego si textul tau, cu cit par sa se completeze cumva; in sensul ca de data aceasta, nu reproducerea urmeaza textul ci invers, apropiindu-de de stilul narativ al lucrarilor Paulei Rego. subliniez aceasta fraza indeosebi "Democrația gândurilor asta e buba zici, și decretezi o stare de asediu în baie" si cred ca simpatizez personajul cu care pe alocuri, parca ma identific. despre Paula Rego, artista contemporana, portugheza de origine, se pot gasi detalii despre cariera ei artistica si despre sansa ce s-a numit pentru ea "fundatia Gulbekian" pe orice motor de cautare.

ce bine daca ar fi fost insemnarile tale pe 5 sept de ziua Adrianei!

si eu te citesc cu respect, tm

stimate domn, nu pot decat sa va multumesc pentru opinii si pentru lectura. mai mult decat constructive aceste opinii si cu siguranta voi reveni asupra textului. in parte cred ca am stiut ca ceva scartie, restul am aflat acum. acolo la ascute cuvinte, sunt tare de acord. deci, revin sa mai...ascut. multumiri, inca o data.

aalizeei, e totusi o treaba care necesita timp zic eu.. o analiza pe text, deci multumesc intai ca ai utilizat timpul ala legat de textul meu. :) si-acum.. cred din start ca textul asta trebuie inghitit ca tot, fara paragrafe, caci de fapt e o proza jurnal, un film interior ca o singura gura de aer, un film care partial il retraiesti, partial faci glume pe seama lui, e echilibrul care nu te face tocmai sa razi dar nici sa te urci pe pereti.. legat de comentariile bascalioase legate de nume, sunt acolo foarte intentionat caci in general am noduri la scriere cand dau nume de personaje, fac alergii, sa fie comune, sa fie distincte, aici pana la urma e o poveste ce o poate trai orice, cu mihai, gheorghe, andrei, bogdan caracteristic oricarui colt de lume asa.. ca am trantit nume cu M.. si am facut si haz de ele caci ma plictiseau teribil. Gresit sau nu? Nu stiu. Am crezut ca da o nota de autentic in curgerea ideatiei in text, but I might be wrong. "atentinde".. ai dreptate, m-am cam invartit si eu in jurul lui la scriere. Voi remedia. Cumva.

da, Actaeon, așa este, de obicei mă hotărăsc mai greu. ciudat că ai observat asta.:) deși nu prea mă pierd în detalii... uite și tu ce a ieșit... cred că este un "desen" nu prea reușit... e "altfel"... mulțumesc. țin cont de părerea ta. Madim

Mulţumesc Dorin, pentru timpul dăruit ȋn redactarea acestui comentariu…
Voi ţine minte punctele tale, vor fi pe agenda gândurilor la următoarele scrieri :) ….

Asupra simbolurilor nu mă voi opri, a făcut-o Cineva cu mult mai bine decît aș fi reușit eu într-o mie de ani, o persoană de la care am primit cele mai prețioase daruri, de care îmi este nespus de dor și trăiesc cu sentimentul cumplit că poate nu am meritat trecerea ei prin pătratul vieții mele. Nu voi insista nici asupra curentului impresionist cunoscut și studiat de exegeți cu mult mai erudiți decît mine, ar fi curată lipsă de modestie să mai insist. Am decis să-ți dau un răspuns citînd din cultura generală: Existenta acestui munte ma relaxeaza, spune Paul Cezanne. Voi da la o parte voalul frunzisului tau si te voi putea contempla in voie. Lasa-ma sa privesc, nu-ti cer mai mult. De la micimea mea omeneasca catre eternitatea ta de stanca si gheata. Atata vreme cat vei exista se va putea vorbi si despre timp. Apele curg, anotimpurile trec, oamenii se nasc si pier. Tu vei privi din inaltimea ta aceasta divina comedie umana. Orgile Patagoniei, Catedralele Alpilor, Tronul Zeitatilor Himalayei, Ghetarii de la Ecuator din Kilimanjaro, Regina Muntilor Piatra Craiului a Carpatilor nostri. Tot atatea nume pentru perenitate. Si noi, la poalele eternitatii. Oaspeti mereu, primiti cu drag sau cu reticenta, asa dupa cum dicteaza capriciile gazdei, contemplam spectacolul. Cuceritorii inutilului, Prin noapte si gheata, Oameni si munti. Tot atatea evocari ale incercarii de a accede la indestructibil. De a ne investmanta in straie anti-efemer. Vantul sufla unde ii e voia. Tu ii auzi vocea, dar nu stii nici de unde vine si nici incotro se indreapta. Il vei adulmeca mereu si iti va fi mereu enigma. Pastorala si Furtuna lui Beethoven, Alpii lui Hesse, Fuji San-ul lui Hokusai, Tian Shan-ul lui Aitmatov. Tot atatea inchipuiri ale noastre despre ceva ce nu vom putea patrunde pe de-a intregul niciodata. Voi pasi mereu cu sfiala si in varful picioarelor in cotloanele sale, imi voi tine respiratia, voi asculta linistea si voi ramane uimit la vederea maretiei. E ca o datorie. Datoria de a fi uimit, tacut, contemplativ si recunoscator. Si, oare, nu tocmai asta inseamna dragoste? Cand mai ramane ceva, orice, de descoperit? Cand ceva mai pastreaza inca urme de necunoscut si devine, deci, demn de explorat? Nu e umbra mai tentanta si mai ispititoare decat lumina orbitoare? Nu devine viata mai justificata si mai demna de numele acesta atunci cand mai ai ceva, orice, de invatat? Nu e acesta sentimentul cel mai reconfortant din lume si cel mai intimidant din aceeasi lume? Nu este somnul nostru rascolit si populat de vise ale noilor experiente, aventuri si descoperiri? Existenta muntelui ma relaxeaza si ma face sa ma simt mic si insignifiant, dar mare si puternic in acelasi timp. Sunt meschin, dar ma impartasesc din divinitatea stancii si comunic cu Divinitatea Cealalta. Sunt urat, dar buzele mele reflecta zambetul florilor aspre atinse de briza crestelor. Sunt intunecat, dar radiez in bezna mea, luminat fiind de razele rasaritului cu soarele sau cu tot. Sunt murdar, dar ma curat pentru o vreme cu viscolul, cu grindina, cu gheata ce curg din cer. Si apoi, intr-un inevitabil candva, ma voi inalta in locul in care culmile imi vor deveni masuri ale staturii mele. Voi incheia precum zeii Himalayei, precum cristalele de gheata din avalansele Fagarasului, precum zanele din Valea Cerbului. Voi pasi in afara anotimpului acesta efemer care e existenta. Nu voi mai avea inaintea mea viata, ci numai timpul. Nu voi mai participa la viata mea traind-o, ci voi vedea timpul devorand viata. Gandul ca muntele exista imi va fi morfina si va face supliciul suportabil. Atunci voi da la o parte draperia micimii si voi fi demn de muntele pe care l-am iubit. Nu voi obosi niciodata luptand, pentru

"yin și yang" nu "ying și yang" ...nu-i nici un iepure finanțist în concept... "despărțiți" nu "desparțiți"... ai încercat să eviți o vreme rima și excesul de genitive?

am mai tăiat din observații, așa că te rog să citești: "și nu aduce în ipostaze hilare tangoul și haosul." mulțumesc.

acum vad! aici nu trebuia sa se comenteze sau e iar greva? scuze in ambele cazuri.

Nu stiam regula cu gerunziul, ma voi documenta si voi face modificarile necesare. Textul acesta este foarte slab, il voi reface, dar cele doua stadii prin care a a trecut de la postare... sunt penibile. Voi reveni ! Multumesc de trecere si comentariu ! Seara buna ! Ialin